II ELEMENTE DE TERMODINAMICĂ

CONŢINUTURI
1. Noţiuni termodinamice de bază.
2. Principiul I al termodinamicii.
3. Aplicarea principiului I al termodinamicii la transformările gazului ideal.
4. Motoare termice.
LISTA DE TERMENI
- unitatea de masă atomică;
A 12-a parte din masa atomică a izotopului de Carbon 126C şi are valoarea aproximativă :
1u  1,66 10 27 Kg
- masa moleculară;
Este masa unei molecule .
m 
0 SI  1Kg .
Pentru a evita exprimarea prin puteri de ordinul 10 26 se exprimă în unităţi atomice de masă.
- masa moleculară relativă este numărul care arată de câte ori masa unei molecule este mai mare
decât a 12-a parte din masa atomului de carbon 126C.
Dacă notăm cu m A masa absolută a moleculei unei substanţe A şi cu mC masa absolută a atomului de
carbon 12 6 C , atunci conform definiţiei de mai sus, masa moleculară relativă mrA a moleculei substanţei
A este:
mA m
m rA   12 A
1 mC
mC
12
Pentru a afla masa moleculară relativă a moleculelor compuse se însumează masele relative ale
atomilor care compun molecula dată. Exemplu: masa moleculară relativă a apei este:
H 2O  2 1  16  18
- cantitatea de substanţă;
Notaţie simbolică litera  este o mărime fizică ce caracterizează numărul de particule: atomi, molecule
sau ioni, din care este formată substanţa
Mărime fundamentală în S.I. Unitatea de măsură adoptată în 1971 este „molul” simbol „mol”.
Molul este cantitatea de substanţă a unui sistem ce conţine tot atâtea entităţi elementare câţi atomi
există în 0,012 Kg de carbon 12.
Molul este cantitatea de substanţă a cărei masă, exprimată în grame, este numeric egală cu masa
moleculară relativă a substanţei date.
Când se utilizează molul, entităţile elementare trebuie specificate şi ele pot fi atomi, molecule, ioni ,
electroni, alte particule sau grupări specifice de asemenea particule.
- masa atomică
Masa unui atom.
- masa atomică relativă este numărul care arată de câte ori masa unui atom este mai mare decât a 12-a
parte din masa atomului de carbon 126C.
- masa molară
Masa unui mol poartă denumirea de masă molară.
m
 unde:

- m este masa sistemului
-  este cantitatea de substanţă
 -  este masa molară a substanţei
Unitatea de măsură în S.I. este Kg / mol.
- volumul molar
Volumul unui mol. În aceleaşi condiţii de temperatură şi presiune , un mol dintr-un gaz oarecare ocupă
acelaşi volum, volumul molar.
V
V  unde:

- V este volumul sistemului
-  este cantitatea de substanţă
- V  este volumul molar
S-a stabilit experimental că independent de natura gazului, în condiţii normale (t=00C , p=1 atm) ,
volumul unui mol are valoarea Vµ0=22,42 m3 / Kmol.
Unitatea de masură în S.I. pentru volumul molar este m3 / mol.
- numărul lui Avogadro;
Numărul de molecule dintr-un mol de substanţă se numeşte numărul lui Avogadro.
N
NA 

- N este numărul de entităţi elementare din sistem
- N A este numărul lui Avogadro
-  este cantitatea de substanţă din sistem
Unitatea de măsură în S.I. este mol-1
NA nu depinde de natura substanţei NA = 6,023 ∙ 10 23 mol-1.
- echilibrul termic;
Fie două sisteme A şi B aflate în stare de echilibru termodinamic (starea unui sistem termodinamic în
care toţi parametrii care o caracterizează nu se modifică în timp). Reunind cele două sisteme într-un
sistem unic ce nu schimbă căldură cu exteriorul şi nici lucru mecanic.Admitem că suprafaţa ce separă
cele două sisteme permite schimbul de căldură între A şi B (contact termic). Dacă în urma stabilirii
contactului termic între A şi B acest schimb de căldură nu se produce, starea rezultată pentru sistemul
total este o stare de echilibru iar stările de echilibru ale lui A şi B nu se modifică. Se spune atunci
despre sistemele A şi B că sunt în echilibru termic.
- corespondenţa între valoarea numerică a temperaturii în scara Celsius şi valoarea
numerică a acesteia în scara Kelvin;
TK   t 0C   273,15
Principiul tranzitivităţii echilibrului termic – dacă sistemele A şi B sunt în echilibru termic iar acesta
din urmă este în echilibru termic cu un al treilea sistem C, atunci sistemul A şi C sunt în echilibru
termic.
- Sistemul termodinamic – este un sistem fizic finit , format dintr-un număr foarte mare de particule
microscopice (sistem macroscopic ) care pot interacţiona între ele.
Sistemul termodinamic este izolat dacă nu interacţionează şi nu schimbă substanţă cu exteriorul.
Sistemul termodinamic este închis dacă nu schimbă substanţă cu mediul exterior dar schimbă energie.
- Starea sistemului termodinamic – totalitatea caracteristicilor sistemului termodinamic la un moment
dat. Starea unui sistem termodinamic se numeşte stare staţionară, dacă toţi parametrii de stare ce o
caracterizează nu variază în timp. Starea staţionară se numeşte stare de echilibru termodinamic, dacă ea
nu se datorează unor fenomene ca au loc în mediul exterior.
- Parametri de stare – mărimile fizice ce descriu starea sistemului la un moment dat.
- Parametri intensivi – sunt funcţii de punct. Aceştia pot lua valori diferite în puncte diferite ale
sistemului. (presiunea, temperatura, densitatea)
- Parametri extensivi – caracterizează doar întregul sistem termodinamic – aceşti parametri nu pot fi
definiţi într-un punct al sistemului termodinamic.(masa , volumul , cantitatea de substanţă , energia
internă )
- Parametri independenţi – pot lua valori arbitrare
sa- Parametri dependenţi – pot fi exprimaţi în funcţie de parametrii independenţi cu ajutorul unor
relaţii matematice
- Numărul parametrilor de stare necesari şi suficienţi pentru cunoaşterea stării sistemului termodinamic
este numit număr de grade de libertate ale sistemului termodinamic.
- Trecerea unui sistem dintr-o stare de echilibru în altă stare de echilibru este numită proces
termodinamic sau transformare de stare.
- Transformare (proces) cvasistatic – transformarea în care parametrii de stare variază în timp atât de
lent încât, la orice moment, sistemul să poată fi considerat în echilibru. Dacă există stări intermediare
care sunt stări de neechilibru atunci procesul termodinamic se numeşte proces necvasistatic.
- Proces reversibil – se poate desfăşura în ambele sensuri , prin aceleaşi stări intermediare. Ireversibil
dacă una din aceste condiţii nu este verificată.
Transformările cvasistatice pot fi reprezentate grafic. Transformările necvasistatice nu pot fi
reprezentate grafic.
- Proces ciclic – starea iniţială coincide cu starea finală.
- Difuzia – fenomen fizic care constă în pătrunderea moleculelor unei substanţe printre moleculele altei
substanţe.(valabil în anumite condiţii pentru toate stările de agregare)
- Agitaţia termică – mişcarea spontană, permanentă şi dezordonată a moleculelor şi a particulelor
submoleculare, mişcare ce se intensifică la creşterea temperaturii.
- Mişcare browniană – mişcarea dezordonată şi permanentă a unor particule aflate în suspensie într-un
fluid.
- Temperatura empirică este un parametru de stare care împreună cu parametrii de poziţie determină
complet starea de echilibru termodinamic a sistemului. Unitatea de măsură în S.I. este K (kelvinul).
- Postulatul echilibrului termodinamic (postulatul fundamental)
Un sistem termodinamic izolat evoluează spontan şi ireversibil spre o stare de echilibru termodinamic
pe care nu o mai părăseşte de la sine.
- Principiul zero al termodinamicii. Există un parametru termodinamic de stare de tip intensiv, numit
temperatură empirică având aceeaşi valoare pentru toate stările de echilibru termodinamic aflate în
relaţie de echilibru termic.
- Gaz ideal - este format dintr-un număr foarte mare de molecule
- moleculele sunt puncte materiale
- moleculele se află în agitaţie termică
- moleculele nu interacţionează între ele
- ciocnirile moleculelor cu pereţii recipientului în care se află sunt perfect
elastice
Între parametrii de stare ai gazului ideal există o relaţie matematică de legătură, numită ecuaţia termică
de stare:
p  f (V , T )

Această ecuaţie descrie numai stările de echilibru termodinamic ale sistemului.

Forma explicită a acestei ecuaţii este:
pV  RT unde:
p – presiunea gazului ideal;
V - volumul ocupat de gazul ideal;
 - cantitatea de substanţă;
R - constanta (universală) gazelor ideale;
T - temperatura stării.
Se defineşte concentraţia sau numărul volumic (număr de entităţi din unitatea de volum):
m
NA
N N A  N A m
n ; n   unde   este densitatea.
V V V  V


Masa unei molecule poate fi determinată ca m0  unde  este masa molară a substanţei (ce poate fi
NA
monoatomica, diatomică sau poliatomică). Sunt situaţii în care se poate cere masa unui atom. În această
situaţie masa unui atom se determina prin împărţirea masei molare a atomului respectiv la numărul lui
Avogadro.

m oa 
NA

Constanta gazelor ideale R  8,31J / mol  K .

Ecuaţia termică de stare este valabilă şi pentru amestecuri de gaze în forma:
paVa   a RTa în care  a este numărul de moli de amestec egal cu suma numerelor de moli de gaz
componenţi ai amestecului.
Pentru amestecuri de gaze ce nu interacţionează chimic se poate determina masa molară a
amestecului numită şi medie sau aparentă. Determinarea se face plecând de la afirmaţia că
numărul total de molecule de amestec este egal cu suma numerelor de molecule de gaz din
fiecare component.
m
N a  N1  N 2  .....  N n cum N  N A  NA

ma
Na   a N A  NA
a
Funcţie de datele problemei pot fi folosite prin deducere următorele relaţii pentru determinarea
masei molare a unui amestec:
1 N1   2 N 2  .......  n N n
a  (1)
N1  N 2  .....  N n
m1  m 2  ......m n
a  (2)
m1 m 2 m
  ....  n
1  2 n
     .....  n  n
a  1 1 2 2 (3)
 1  2  ......  n
O altă situaţie ce poate să apară în termodinamica gazului ideal este cea în care molecula cel
puţin diatomică se rupe în atomi, spunem că disociază. Gradul de disociere (f) a unui gaz
molecular se defineşte ca fiind raportul dintre numărul de molecule care disociază N d  şi
numărul total de molecule ale gazului N  . Dacă gazul molecular care disociază se află într-un
recipient închis, atunci masa lui rămâne practic constantă, iar cantitea de substanţă se modifică.
Substanţa rezultată în urma disocierii poate fi privită ca un amestec de gaze ideale cu un nou
număr de entităţi (atomi) ce poate fi caracterizat printr-o masă molară aparentă. Dacă se cunoşte
gradul de disociere f, ce reprezintă fracţiunea din numărul total de molecule ce disociază (sau din
masa totală), se poate determina masa molară aparentă şi noua cantitate de substanţă. Pentru un
gaz ideal iniţial diatomic rezultă:
N amestec  N mono  N diatomic
 amestec  N A  mono N A  N diatomic  N A
 amestec   mono   diatomic
m
 amestec 
 amestec
fm 2fm
 mono  
 
2
 diatomic 
1  f m


 amestzec 
1 f
 amestec  1  f 

m
Unde  este masa molară a substanţei iniţial diatomice, m este masa de substanţă iar   este

cantitatea iniţială de substanţă. Deci dacă gradul de disociere este f  1 , adică toate moleculele se
rup în atomi, numărul de entităţi se dublează, deci şi numărul de moli.
Procesul (transformarea) izotermă (Boyle-Mariotte) T = constant , m = constant
Presiunea unui gaz aflat la temperatură constantă variază invers proporţional cu volumul gazului.
- ecuaţie caracteristică (lege) pV = constant , p – presiunea gazului , V – volumul
ocupat de acesta ( ex. p1V1=p2V2 , 1 ,2 stări ale sistemului)
- grafice

Procesul (transformare) izobară (Gay-Lussac) , p = constant , m = constant

Variaţia relativă a volumui unui gaz, aflat la presiune constantă , este direct proporţională cu
temperatura.
- ecuaţia caracteristică (lege)
V  V0
 t
V0
- α se numeşte coeficient de dilatare izobară , t temperatura , V0 volumul
ocupat la temperatura de 00C ,V volumul corespunzător temperaturii t
(oarecare)
V  V0 (1  t ) , volumul unui gaz ,aflat la presiune constantă ,creşte liniar cu temperatura
1
 , T0  273,15K temperatura de topire a gheţii sub presiune atmosferică normală
T0
V V1 V 2
Legea poate fi scrisă şi sub forma:  cons tan t . Ex.: 
T T1 T 2
(direct proporţionalitate volum temperatura absolută)
- grafice

Procesul (transformarea) izocoră (Charles) V = constant , m = constant

Variaţia relativă a presiunii unui gaz menţinut la volum constant este direct proporţională cu
temperatura.
p  p0 1 1
 t     0,003661grd 1
p0 T0 273,15
Unde    coeficientul termic al presiunii , are aceeşi valoare pentru toate gazele asimilate
gaze ideale
- grafice

p p1 p 2
Legea poate fi scrisă şi sub forma:  cons tan t . Ex. 
T T1 T 2
Gazul ideal se defineşte ca fiind un gaz care se supune riguros legilor izotermă, izobară, izocoră în orice
condiţii de temperatură şi presiune.
Pentru m = constant , intr-un proces termodinamic cvasistatic , indifernt de stărileintermediare prin
pV
care trece gazul ideal:  cons tant ,
T
p 0V  0
Pentru condiţii normale şi 1 mol de substanţă:  R  8,31J / mol  K
T0
Din ecuaţia termică de stare poate fi exprimată densiatea gazului ideal în condiţii date de presiune şi
m p
temperatură:   
V RT
Principiul I al termodinamicii
Lucrul mecanic- În procesul de interacţiune a sistemului termodinamic cu mediul exterior forţele
exterioare provoacă acţiuni mecanice în urma cărora:
1. starea sistemului termodinamic nu se modifică, realizându-se numai o deplasare mecanică a
întregului sistem003B
2. sistemul termodinamic părăseşte starea de echilibru termodinamic efectuând o transformare în
care unii parametrii termodinamici se modifică în timp.0
În termodinamică se ia în considerare numai lucrul mecanic schimbat de sistemul termodinamic cu
mediul exterior într-o transformare. Prin convenţie lucrul mecanic efectuat de sistemul termodinamic
asupra mediului exterior se consideră pozitiv având titulatura de lucru cedat de sistem (gazul se
destinde Vf Vi ),lucrul mecanic efectuat de mediul exterior asupra sistemului termodinamic se
consideră negativ având titulatura de lucru mecanic primit de sistem Vf Vi  .
Lucrul mecanic efectuat de sistem în cazul unei variaţii finite a volumului sistemului termodinamic este
egal cu suma lucrurilor mecanice elementare:
Vf

Li  f  p
Vi
(V ) dV

Interpretarea geometrică a lucrului mecanic :

Lucrul mecanic este numeric egal cu aria (luată cu semnul plus sau minus) figurii geometrice
formate prin intersecţia graficului funcţiei pV  , a axei (OV), şi a două perpendiculare pe axa
(OV) duse din punctele de abscise V i  respectiv Vf  , conform figurii de mai jos. Sau altfel
formulat, lucrul mecanic într-o transformare cvasistatică este egal cu aria figurii geometrice
cuprinse între curba de variaţie a presiunii în raport cu volumul şi segmentul de dreaptă între care
are loc variaţia volumului (întotdeauna final – iniţial şi se dă astfel semnul lucrului mecanic).

Interpretarea dată mai sus lucrului mecanic este corectă numai dacă volumul creşte sau scade
monoton în procesul discutat.
Interpretarea geometrică a lucrului mecanic este valabilă numai dacă transformarea
respectivă este reprezentată în coordonate (p,V).
În transformarea ciclică, lucrul mecanic este numeric egal cu aria ciclului luată cu semnul:
- minus, dacă ciclul este parcurs în sens trigonometric;
- plus, dacă ciclu este parcurs în sens invers trigonometric (orar).
Lucrul mecanic efectuat de sistemul termodinamic este o măsură a variaţiei energiei în sistemul
respectiv.
Căldura
Căldura reprezintă o formă a schimbului de energie în care se realizează schimbul direct de energie
între particulele care se mişcă haotic, ale corpurilor care se află în interacţiune. Procesul de transfer al
energiei interne, fără efectuare de lucru mecanic, se numeşte schimb de căldură.
Mărimile fizice care stabilesc o legătură cantitativă între căldura primită sau cedată (Q) de un corp se
numesc coeficienţi calori.
- relaţiile de definiţie ale capacităţii calorice, căldurii specifice, căldurii molare;
Capacitatea calorică – mărimea fizică numeric egală cu căldura necesară pentru a creşte sau
micşora (modifica) temperatura unui corp cu un grad
C
Q
C S .I .  J
T K
Capacitatea calorică este o caracteristică a corpului şi nu a substanţei din care este alcătuit
Căldură specifică – căldura necesară pentru a creşte sau micşora (modifica) cu un grad
temperatura unităţii de masă
c
Q
c S.I .  J
mT Kg  K
Căldură specifică este o caracteristică a substanţei din care este alcătuit un corp.
Căldura molară – căldura necesară pentru a creşte sau micşora (modifica) temperatura unui
mol de substanţă cu un grad.
C 
Q
T

C  S.I . 
J
mol  K
Între coeficienţii calorici pot fi satbilite relaţiile:
C   c ; C  mc
Coeficienţii calorici depind de condiţiile fizice în care are loc schimbul de căldură (de proces).
De obicei se folosesc coeficienţii calorici la volum constant CV , cV  şi la presiune constantă
C p , c p  . La gaze C p CV , c p cV . La lichide şi solide: C p  CV ; c p  cV .
La temperaturi apropiate de temperatura camerei, coeficienţii calorici nu depind de temperatură.
La temperaturi joase, coeficienţii calorici depind de temperatură şi anume, atunci când
temperatura tinde spre 0 0 K valoarea coeficienţilor calorici tinde spre zero.
În cazul gazelor ideale, formulele matematice dintre căldurile molare sau specifice la presiune
constantă şi la volum constant sunt date de relaţiile Robert-Mayer corespunzătoare:
C p  CV  R
R
c p  cV 

În baza relaţiilor de definiţie a coeficienţilor calorici căldura cedată Q0 sau primtă Q0 de
un corp se poate calcula cu formulele:
Q  CT  mcT  C  T
Energia internă
Energia internă U  a sistemului termodinamic este energia care depinde numai de starea
termodinamică a sistemului, de caracterul mişcarii şi interacţiunii particulelor din sistem.
Energia internă este o mărime de stare, adică variaţia energiei interne la trecerea dintr-o stare în
alta, nu depinde de stările intermediare prin care trece sistemul şi de caracterul reversibil sau
ireversibil al transformării, ci doar de cele două stări.
Energia internă este o mărime aditivă, adică energia internă a sistemului termodinamic este egală
cu suma energiilor interne ale părţilor componente ale sistemului.
În termodinamică prezintă interes practic numai variaţia energiei interne U şi nu energia
internă. Din acest motiv, alegerea stării cu energia internă egală cu zero nu este importantă.
Energia internă a gazului perfect este funcţie numai de temperatură.
Energia internă a unui corp, izolat mecanic şi termic de alte corpuri nu se modifică indiferent
dacă în interiorul corpului au loc sau nu procese fizice.
Energia internă a unui corp se modifică numai dacă există schimb de lucru mecanic sau căldură
intre el şi mediu.
- ecuaţia calorică de stare a gazului ideal;
i
U  ,T   RT  CV T unde: U este energia internă a gazului ideal iar i reprezintă numărul
2
gradelor de libertate adică numărul parametrilor independenţi necesari pentru precizarea
univocă a poziţiei în spaţiu a unui sistem mecanic.
i = 3 monoatomice , i = 5 diatomice , i = 6 tri sau poliatomică
- primul principiu al termodinamicii;
E1. În orice transformare variaţia ∆U a energiei interne depinde doar de stările iniţială şi
finală ale sistemului fiind independentă de stările intermediare prin care trece sistemul
termodinamic.
E2. Căldura primită de sistem este egală cu variaţia energiei interne a sistemului plus
lucrul mecanic efectuat de către sistem
Q = ∆U + L
E3. Din primul principiu al termodinamicii rezultă imposibilitatea realizării unui
perpetuum mobile de speţa I (maşină care ar produce lucru mecanic fără să consume
energie din exterior).
Primul principiu al termodinamicii conţine legea de conservare a energiei pentru sistemele
izolate adică energia internă a unui sistem izolat se conservă.
- aplicaţii ale principiul I la transformările simple ale gazului ideal şi la
transformarea adiabatică;
Trasformarea izotermă T = constant , m = constant
U  0 ; (atenţie dacă m nu este constant U  U f  U i   f CV Tf  i CV Ti
Vf V
Oizotermă  Liizotermă  RT ln  2,3RT ln f sau variante legate de relaţiile p Vi  pf Vf  RT
Vi Vi
În destinderea izotermă Vf Vi gazul primeşte căldură Q 0 şi cedeză lucru mecanic L0
Transformarea izocoră V = constant , m = constant
Lizocoră  0 deci conform principiului I Oizocoră  U  CV T  mc V T
În încălzirea izocoră Tf  Ti creşte presiunea direct proporţional cu temperatura gazul primeşte
căldură Q 0 , în răcirea izocoră Tf Ti scade presiunea direct proporţional cu temperatura gazul
cedează căldură Q0 .
Tranformarea izobară p = constant , m = constant
U  CV T  mc V T
Qizobară  C p T  mc p T
Lizobară  pV  RT
Transformarea adiabatică – Un proces sau o transformare se numeşte adiabatică dacă sistemul
nu schimbă (nu primeşte şi nu cedează) căldură cu mediul exterior.Aceasta înseamnă că sistenul
trebuie să fie izolat termic de mediul exterior cu ajutorul unui înveliş care să nu permită schimbul
de căldură între sistem şi mediu, înveliş numit înveliş adiabatic.(ca exemplu procesele ce se
desfăşoară brusc)
Qadiabat [  0 U  Ladiabat ă  CV T  mc V T
În destinderea adiabatică gazul cedează lucru mecanic şi se răceşte, în comprimarea adiabatică
gazul primeşte lucru mecanic şi se încălzeşte.
Ecuaţii caracteristice transformării adiabatice:
1 

pV   cons tan t TV  1  cons tan t Tp 

 cons tan t
Cp cp
  se numeşte exponent adiabatic  1
CV cV
Folosind relaţia de definiţie a exponentului adiabatic şi relaţia Robert-Mayer pot fi exprimate
căldurile molare la volum şi presiune constantă funcţie de exponentul adiabatic şi constanta
universală a gazului perfect:
R R
CV  Cp 
 1  1
Funcţie de numărul gradelor de libertate (i) acestea se exprimă prin relaţiile:
i i 2
CV  R Cp  R
2 2
Trasformări politrope – sunt transformările în care căldura molară rămâne constantă. Dacă şi
masa de substanţă rămâne constantă atunci sunt valabile următoarele relaţii între parametri:
1 n

pV n  cons tan t TV n 1  cons tan t Tp n

 cons tan t
Cn  C p
Unde n  se numeşte indice politropă.
C n  CV
molară politropă. Se observă că pentru
n = 0 , p = contant , deci izobară
n = 1 , pv = constant , deci izotermă
n = ∞ , V = constant , deci izocoră
n = γ , pVγ = constant , deci adiabatică
 RT R
U  CV T Q pol  C n T L pol  C n  CV 
1 n 1 n
Calorimetria – principiile calorimetriei:
a. Într-un sistem termodinamic izolat termic de mediul înconjurător, temperaturile corpurilor ce
formează sistemul termodinamic evoluează astfel încât vor ajunge la o valoare comună , sistemul
evoluează spre o stare de echilibru termic.
b. La inversarea sensului de desfăşurare a unui proces (reversibil), căldura îşi schimbă semnul.
c. Dacă între două corpuri, A şi B, izolate termic de mediul înconjurător, are loc un transfer de
energie termică, atunci căldura primită de unul dintre corpuri este egală cu căldura cedată de
celălalt.
QA + QB= 0 ( ecuaţia calorimetrică )
Convenţii de senm pentru căldură şi lucru mecanic.
Lucrul mecanic şi căldura nu sunt „forme de energie” ci sunt forme ale schimbului de energie
dintre sistem şi lumea înconjurătoare.
L > 0 sistemul cedează lucru mecanic (destindere)
L < 0 sistemul primeşte lucru mecanic (comprimare)
L = 0 transformare izocoră
Q > 0 sistemul primeşte căldură
Q < 0 sistemul cedează căldură
Q = 0 transformare adiabatică
Atenţie : Semnul variaţiei temparaturii nu este întotdeauna identic cu cel al căldurii schimbate.
Ex : Sistemul poate primi căldură dar se răceşte. Semnul variaţiei de temperatură pentru gazul
ideal este dat de semnul variaţiei energiei interne.
Principiul întâi al termodinamicii permite atît transformarea integrală a lucrului mecanic în
căldură, cât şi a căldurii în lucru mecanic.
Experienţa ne arată că nu este posibilă o transformare integrală a căldurii în lucru mecanic, adică
nu este posibilă obţinerea de lucru mecanic într-o transfomare ciclică în care maşina termică
schimbă căldură cu un singur termostat.(transformare monotermă)
Principiul doi al termodinamicii exprimă imposibilitatea transformării integrale a căldurii în
lucru mecanic.
P2. – Formularea lui W. Thomson.
„Într-o transformare ciclică monotermă, sistemul nu poate ceda lucru mecanic în exterior. Dacă
transformarea ciclică monotermă este şi ireversibilă , atunci sistemul primeşte lucru mecanic din
exterior”
- Formularea lui R. Clausius
„Nu este posibilă o transformare care să aibă ca rezultat trecerea de la sine a căldurii de la un
corp cu o temperatură dată la un corp cu temperatură mai ridicată.”
Randamentul unui motor termic
O maşină termică ce realizează transformarea energiei termice în energie mecanică se numeşte
motor termic. Un motor funcţionează după o transformare ciclică parcursă în sensul acelor de
ceasornic.
Lu Q Qc
  1 c  1 unde
Qp Qp Qp

L u este lucrul mecanic furnizat (util), Q p căldura primită Q c căldura cedată.

Ca semnificaţie geometrică lucrul util (furnizat) este egal cu aria ciclului.
U ciclu  0 Lu  L pefiecaret ransformare  Q p  Qc  Q p  Qc
Determinarea randamentului unor motoare termice funcţionând după cicluri simple.
Ciclul teoretic (ideal), denumit ciclul Carnot , este format din două transformări izoterme şi
două transformări adiabatice. Cele două surse de căldură sunt termostatate la temperaturile T1
(sursa caldă) şi T 2 (sursa rece)
T2
C  1 
T1
Principiul II al termodinamicii (formularea Carnot)
1. Randamentul ciclului Carnot reversibil nu depinde de substanţa de lucru ci doar de
temperaturile extreme între care are loc procesul.
 T2
C  1  T1 T2
T1
2. Randamentul oricărui ciclu nu poate depăşi randamentul ciclului Carnot reversibil care
funcţionează între aceleaşi temperaturi extreme.
Motorul Otto – foloseşte drept combustibil vapori de benzină amestecaţi cu aer. Acest amestec
este absorbit într-un cilindru cu piston şi aprins cu ajutorul unei scântei electrice produsă de bujii.
De aici şi denumirea de motor cu aprindere prin scâteie. Prin arderea combustibilului rezultă
gaze de ardere la temperatură şi presiune ridicate. Acestea apasă pe piston şi îl pun în mişcare.
La piston este legată o bielă şi de bielă o manivelă, prin intermediul căroră mişcarea rectilinie
alternativă a pistonului este transformată în mişcare circulară continuă. Motorul Otto este un
motor în patru timpi, cilcu de funcţionare este format din două izocore şi două adiabate.
Timpul 1. Aspiraţia (admisia). Pistonul coboară în cilindru, supapa de admisie se deschide şi
datorită depresiunii care se formează, amestecul de vapori de benzină cu aer, format în carburator
este absorbit în cilindru la presiune constantă (presiunea atmosferică). Aspiraţia amestecului are
loc în tot intervalul de timp în care pistonul se mişcă de la punctul mort superior la punctul mort
inferior.
Timpul 2.Compresia.(1,2)În momentul în care pistonul a ajuns în punctul mort inferior, ambele
supape se închid, iar pistonul se mişcă spre punctul superior comprimând amestecul carburant.
Deoarece mişcarea pistonului este rapidă comprimarea este adiabatică. Comprimarea are loc în
timpul mişcării pistonului la punctul mort superior.
Timpul 3.Aprinderea şi detenta. La sfârşitul compresiei când pistonul a ajuns în punctul mort
superior şi ambele supape sunt închise se produce o scânteie între lectrozii bujiei. Scânteia
aprinde amestecul carburant care arde progresiv în toată masa lui. Temperatura gazelor rezultate
prin ardere creşte brusc şi presiunea gazelor creşte. Datorită inerţiei, pistonul nu este pus imediat
în mişcare astfel că acest proces este izocor (2,3). În timpul arderii combustibilului se degajă
căldură primită. Gazele produc o forţă mare de apăsare asupra pistonului şi îl împing spre
punctul mort inferior, efectuând lucru mecanic. Gazele se destind, are loc detenta gazelor.
Destinderea este adiabatică (3,4). Când pistonul ajunge aproape de punctul mort inferior se
deschide supapa de evacuare care face legătura cu mediul exterior. Presiunea scade brusc până la
valoarea presiunii atmosferice (4,1).
Timpul 4. Evacuarea.Supapa de evacuare este deschisă. Pistonul ajunge la punctul mort
inferior, se mişcă în sus, spre punctul mort superior şi împinge afară în atmosferă gazele arse şi
destinse. Când pistonul ajunge la punctul mort superior timpul 4 se termină şi reâncepe un alt
ciclu cu aspiraţia amestecului carburant.
Motorul Diesel, sau motorul cu aprindere prin compresie. Locul sistemului de aprindere este
luat de o pompă de injecţie care injectează în cilindru motorului combustibil (motorină) la
presiune ridicată.
Timpul 1. Aspiraţia. În cilindru se aspiră aer din atmosferă la presiune constantă, prin supapa de
admisie, în timp ce pistonul se deplasează în jos, de la punctul mort superior spre punctul mort
inferior. Supapa de evacuare este închisă.
Timpul 2. Compresia.În momentul în care pistonul a ajuns în punctul mort inferior se închide
supapa de admisie. Pistonul începe mişcarea spre punctul mort superior şi comprimă adiabatic
aerul absorbit. Compresia la aceste motoare este mult mai mare decât la cele cu aprindere prin
scânteie. La sfârşitul compresiei când pistonul ajunge în punctul mort superior presiunea este
foarte mare (35-50 atm.) (1,2).
Timpul 3. Arderea şi detenta.Când a încetat compresia pompa de injecţie pulverizează picături
extrem de mici de motorină în cilindru. Pe măsură ce pătrund în aerul comprimat, încălzit,
fiecare picătură se încălzeşte, se aprinde şi arde, degajând căldură şi gaze de ardere. Procesul de
ardere este izobar, deoarece arderea este lentă (2,3). Prin arderea combustibilului se produce o
mare cantitate de căldură . Aceasta măreşte presiunea gazelor de ardere, care apasă puternic pe
piston care produce lucru mecanic în mişcarea sa spre punctul mort inferior. Efectuând lucru
mecanic gazele se destind adiabatic (3,4)
Timpul 4. Evacuarea. Cu puţin înainte ca pistonul şă ajungă în punctul mort inferior, se
deschide supapa de evacuare. Presiunea scade brusc la valoarea presiunii atmosferice, la volum
constant şi sistemul cedează căldură în exterior. Pistonul începe să se mişte spre punctul mort
superior şi evacuează gazele de ardere. Când a ajuns la capătul curbei se deschide supapa de
absorbţie şi ciclul se repetă.

Otto. 1-2 comprimare adiabatică Diesel. 1-2 comprimare adiabatică

2-3 încălzire izocoră 2-3 încălzire izobară
3-4 destindere adiabatică 3-4 destindere adiabatică
4-1 răcire izocoră 4-1 răcire izocoră