Predică despre Vindecarea Lunaticului

Student: Iovanov Deian

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin

Cu ajutorul lui Dumnezeu astăzi voi vorbi despre minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos si
anume: Vindecarea Lunaticului

Iubiți credincioși,aș vrea să încep dând citire textului biblic: Și mergând ei spre mulțime, s-a apropiat
de EL un om, căzându-i în genungchi și zicând: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și
pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am dus la ucenicii Tăi și n-au putut să-l
vindece. Iar Iisus răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până
când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine. Și Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a
vindecat din ceasul acela. Atunci, apropindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am
putut să-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puțina voastră credință. Căci adevărat grăiesc vouă:
Dacă veți avea credință cât un grăunte de muștar, veți zice muntelui acestuia: Mută-te de aici
dincolo, și se va muta; și nimic nu va fi vouă cu neputință. Dar acest neam de demoni nu iese decât
numai cu rugăciune și cu post.

Minunea vindecării copilului lunatic este relatată și de Evanghelistul Marcu (9, 17-32) episod care se
citește în duminica a 4 –a din Postul Mare. Ambii evangheliști prezintă suferința copilului, durerea
tatălui său, dar și neputința Apostolilor de a-l vindeca. De ce ? Din cauza slabei lor credințe. Dar și
pentru faptul că acel soi de demoni nu iese decât cu rugăciune și cu post.

Credința este una din cele trei virtuți „teologice” (alături de nădejde și dragoste). Cât de importantă
este pentru mântuire ne spune Mântuitorul: „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce
nu va crede se va osândi.” (Mc. 16, 16);

Definiția credinței și un splendid elogiu al puterii ei ne-a lăsat Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către
Evrei, din care selectăm: Credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor
nevăzute. Adică: ești încrezător în ceea ce speri și așa vei avea certitudine cu privire la lucrurile pe
care nu le vezi. Apoi: „Prin credință I-a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui
Cain...Prin credință a fost luat Enoh, ca să nu vadă moartea...Prin credință a ascultat Noe, când a fost
prevenit...Prin credință a ascultat Avraam..Prin credință i-a binecuvântat Iacov, când era pe moarte,
pe fiecare dintre fiii lui Iosif...Prin credință a vorbit Iosif la sfârșitul vieții sale despre ieșirea poporului
Israel...Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon...Prin
credință a trecut poporul prin Marea Roșie ca pe uscat...Prin credință mulți au îndurat batjocură și
bici, ba chiar lanțuri și închisoare...”. Pomenind de închisoare, ne amintim și de românii creștini, care
au rezistat în închisorile comuniste prin credință.

Diavolul, pândind când era luna plină năvălind asupra lui făcea să fie hulite lucrurile lui Dumnezeu, ca
și cum ar fi pricinuitoare de rău.Căci nu fazele lunii îl făceau pe om demonizat ci diavolul viclean fiind
se folosea de acelea pentru a huli numele lui Dumnezeu. Iar voi, înțelegeți și că „cel fără de minte se
schimbă ca luna”, adică uneori arătându-se mare întru fapta bună, iar alteori mic făcându-se și
pierind prin fapta rea. Deci, acesta este „lunatic”, și „cade și în foc” adică întru focul mâniei și al
poftei, „și în apă” adică întru valurile vieți celei cu multe griji, întru care este diavolul. Au doară, nu
sunt valuri unele peste altele grijile bogaților?

Vedeți, cum acest om aruncă asupra ucenicilor greșeala necredinței sale, spunând că sunt
neputincioși spre vindecare? Deci, Domnul îl rușinează pe el pentru că-i învinuiește pe ucenici,
zicând: „O, neam necredincios!” Adică „nu într-atât este greșeala neputinței acelora, cât este a
necredinței lui, căci multă fiind necredința lui, a biruit pe cea puțină putere a ucenicilor”. Și certându-
l pe acela, pe toți de obște îi mustră, și pe cei ce erau cu El și pe cei ce nu cred.Iar zicând „până când
voi fi cu voi?”, arată că dorește Patima de pe Cruce și despărțirea de dânșii, căci zice: „Până când voi
petrece cu cei ce Mă ocărăsc și cu cei necredincioși?”

S-au temut Apostolii ca nu cumva să fi pierdut darul ce li sa dat lor asupra dracilor. De accea,
temându-se, „de o parte” Îl întreabă pe EL. Iar Domnul, ca unora care nu erau desăvârșiți, le zice:
„Pentru necredința voastră”, căci de-ați fi avut fierbinte și călduroasă credință, chiar mică de s-ar fi
părut, ați fi isprăvit pe cele mari”.Iar „acest neam” adică al dracilor prin „rugăciune și postire” se
scoate. Că se cuvine ca și cei care se îndrăcesc mai vârtos să postească dar și cei ce vor să-i
tămăduiască pe ei, căci atunci rugăciunea este rugăciune când nu cu beție, ci cu postire se face.Și să
înțelegeți și acesta: toată credința este ca un„grăunte de muștar”, mică fiind socotită pentru
„nebunia propovăduirii” dar dobândind pământ bun, copac mare se face. Iar întru acest copac
„păsările cerului” adică gândurile care zboară pe Sus „se sălășluiesc”.Deci, cel care are toată credința
poate zice muntelui „mută-te”, adică dracului, iar acestea zicând dracul va ieși din omul demonizat.

Este, dragii mei, un mic exemplu din care putem intelege de ce Dumnezeu uneori intarzie ori chiar
refuza sa ne asculte rugaciunea. Stie El de ce! Pentru noi, important este sa continuam sa ne rugam
si sa speram, sa continuam sa “batem” la usa Lui… Nu va veni astazi, dar, poate va veni maine, iar
daca nu va veni maine, va veni poimaine sau mai tarziu, dar este destul de puternic si de bun ca nu
intarzie pentru totdeauna, cu conditia, insa “sa știm ce cerem”.

Iubiți credincioși, să nu uităm niciodată că noi am primit credința de la părinți și bunici și că trebuie s-
o transmitem copiilor și nepoților noștri! Credința ne-a fost dată și a crescut în Biserică: la Taina
Botezului s-au rostit aceste cuvinte: „Păzește-l pe prunc întru sfințenia Ta. Întărește-l în credința
ortodoxă...”. De aceea, să ne rugăm mereu: întărește-ne, Doamne, credința ortodoxă! Amin.