Discernământul spiritual

Student: Iovanov Deian

« Orice gând în care nu predomină pacea şi smerenia nu este conform lui Dumnezeu, ci este în mod
vădit o aşa zisă bună inspiraţie venită de la duhurile rele. Căci Domnul nostru vine cu pace, iar tot ce
vine de la Vrăjmaş este însoţit de tulburare şi agitaţie. Trebuie să facem totul cu discernământ.
Să ne măsurăm propriile puteri, înseamnă discernământ şi pavăză pentru duh, care în acest fel nu va
fi tulburat după aceea. Dimpotrivă, a face mai mult decât ne stă în putinţă, fie că e vorba de opere de
binefacere sau de alt fel, este o dovadă că ne lipseşte discernământul, căci aceasta aduce mai apoi
tulburare, lehamite şi hulire. Omul care face mai mult decât îl ţin puterile, nu va rezista, iar
Dumnezeu ne cere să facem după posibilităţile noastre . ( Sf. Varsanufie – « Corespondenţă »).

Existenţa unei fiinţe omeneşti, spre deosebire de cea a făpturilor necugetătoare, este rezultatul unui
lung şir de decizii individuale, care nu sunt dictate de instinctele noastre naturale, ci depind de voinţa
noastră proprie şi de judecata noastră personală. De aici decurge importanţa covârşitoare a
discernământului şi a valorilor şi criteriilor la care ne referim când avem de luat o decizie hotărâtoare
nu numai pentru existenţa noastră personală dar şi pentru cei apropiaţi nouă sau asupra cărora ne
exersăm influenţa sau autoritatea.

Discernământul duhovnicesc înseamnă a determina şi verifica în orice situaţie cine este adevăratul
stăpân al inimii şi cugetului nostru, Dumnezeu sau Mamona, astfel încât să nu confundăm ceea ce
aparţine Cezarului şi ceea ce aparţine lui Dumnezeu. Viziune spirituală de care depinde starea de
sănătate a sufletului nostru, căci « dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină,
dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa încât, dacă lumina dintru tine
întuneric este, cu cât mai mare va fi întunericul! » (Matei , 6/22-23).

Discernământul spiritual constă în faptul de a recunoaşte şi de a ne aminti în orice împrejurare

dimensiunea sacră a omului, a Creaţiei, şi a existenţei noastre personale : « Nu ştiţi oare că voi
sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu sălăşluieşte întru voi ? Nimeni pe sine să nu
se înşele : Dacă cineva din voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să
ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu » ( I Cor. 3/16-
19).

Dacă, aşa cum spune Sfântul Isaac Sirul, discernământul este cea mai mare virtute, atunci lipsa de
discernământ duhovnicesc este cea mai mare rătăcire, din care decurg toate celelalte. Căci a da
uitării sau a respinge natura spirituală şi dumnezeiască a omului, înseamnă a se osândi la moarte
veşnică, altfel spus, la chinurile iadului – căci sufletul nu poate să moară – , precum slujitorul
nevrednic care, neaducând niciun rod spiritual, va fi aruncat în « întunericul cel mai din afară : acolo
va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor » (Matei, 25/30).

Trebuie să veghem în orice împrejurare să nu ne lăsăm stăpâniţi de judecata noastră lumească, astfel
încât să situăm toate evenimentele, acţiunile şi activităţile vieţii noastre de zi cu zi într-o perspectivă
spirituală, singura dimensiune reală şi nemuritoare a fiinţei noastre, prezentă în orice moment şi în
toate aspectele existenţei noastre, chiar şi cele care ni se par neînsemnate, căci « chiar şi micile
lucruri pot să nu fie mici pentru cei care sunt mari » : « În tot ceea ce săvârşeşti şi în tot
comportamentul tău, fie că trăieşti în ascultare sau că nu depinzi de nimeni, în lucrările tale
exterioare ca şi în viaţa ta duhovnicească, să ai drept principiu şi regulă de a te întreba dacă ceea ce
faci este în acord cu Dumnezeu. Discernământul este un felinar în întuneric, o cale de întoarcere a
celor rătăciţi, o luminâ pentru cei cu vederea slabă. Cel care îl dobândeşte îşi regăseşte sănătatea şi
nimiceşte boala » ( Sf. Ioan Scărarul – « Scara – Treapta douăzeci şi şase. Despre discernământ »).

Citate din sfinții părinți și din scriptură