,,Calea spre mantuire ---Sf Teofan Zavoratul-fragmente

() 1) Exista ganduri subtiri si ganduri foarte subtiri; exista

ganduri grosiere si foarte grosiere. Pe acestea din urma poate
simti oricine; primele insa se strecoara pe neobserva in clipa
salasluirii lor in inima, vadindu-se mai tarziu prin lucrare. Ele
par a fi mai degraba altceva decat ceea ce sunt ele de fapt. Ar
trebui, prin urmare, sa nu te mai increzi in propria-ti liniste,
bunatate si curatie nici macar o iota, ci intotdeauna sa fii
prudent in ceea ce le priveste; urmareste cu atentie mersul
treburilor si vezi ce ganduri le insotesc si cu care ganduri se
ispravesc pentru ca prin aceasta sa le judeci pe cele ce s-au
furisat de la inceput in inima.

Pe langa toate acestea, e foarte bine sa avem un prieten de

incredere - un ochi scrutator va observa de indata din afara
ceea ce se ascunde in noi, desi noi s-ar putea sa nu bagam de
seama. Cand vorbim de ganduri foarte subtiri, nu ne referim
numai la cele ale duhului. Gandurile pot veni si dinspre suflet si
dinspre trup. Insusirea lor caracteristica este subtilitatea,
furisarea in adancuri, astfel incat persoana crede ca lucreaza
in curatie, fara vreo intinaciune a patimilor, cand de fapt
lucreaza din patima. Pricina acestei [inselaciuni] este inca
nepovatuita curatie a inimii, sau, mai exact, o discernere
deocamdata putin sporita intre ceea ce este firesc si ceea ce este
nefiresc. Cand acestea vor spori, gandul subtire si foarte subtire
va deveni grosier si foarte grosier, fiindca atentia va fi ascutita
de experienta si va invata simtamintele inimii sa discearna
binele si raul.
2) Sunt ganduri, pofte si patimi care vin pe neasteptate sub
chipul unor tulburari trecatoare dar sunt si unele cu mult
mai statornice, care tin zile, luni sau chiar ani la rand. Cele
dintai sunt usoare, cu toate acestea nu trebuie trecute cu vederea.
Sa fim cu multa luare-aminte insa nu atat la ele, cat la
insiruirea lor. Vrajmasul are o lege a lui nu ne ataca de la
inceput cu patima intreaga, ci ne-o inradacineaza printr-un
gand si prin deasa repetare a lui.
Poate ca primul gand l-am izgonit cu manie, insa un al doilea
si un al treilea le primim cu mai mare ingaduinta si atunci se
naste pofta si patima; si de aici mai e un pas pana la invoire si
faptuire. Aceste ganduri care vin fara de incetare sunt
impovaratoare si ucigatoare. Lor, mai mult decat oricaror
altora, le apartine numele de ispititoare. Despre acestea se
cuvine sa stim ca nu sunt de la fire desi dupa trasaturi sunt
asemanatoare cu ea ci sunt intotdeauna de la cel viclean.
Domnul le ingaduie anume pentru a ne curati, pentru a ne
incerca si a ne intari dragostea, credinta si statornicia si pentru
a plasmui cu mai multa intelegere omul launtric. De aceea
trebuie sa le rabdam cu bucurie, chiar daca sunt prea pline de
amaraciune pentru o inima in care s-a pogorat harul de curand.

Acestea sunt de fapt ispite precum: hula, deznadejdea si

necredinta. Lucrul de capetenie este sa nu inclinam spre ele,
sa nu le primim si sa tinem inima neinrobita de ele,
separandu-le de noi insine si de libertatea noastra de a gandi
si de a crede.
3) Gandurile cu care trebuie sa ne luptam nu sunt
intotdeauna rele; de multe ori, ele pot sa para bune, iar cel
mai adesea par inofensive. Cu privire la cele nelegiuite exista o
singura regula - sa le izgonim de indata. Celelalte doua [feluri
de ganduri] trebuie judecate sau cantarite. Dupa cum arata si
virtutea de toti laudata a deosebirii gandurilor, adica [de a sti] pe
care sa le primim si pe care sa le izgonim, nu se poate intocmi o
lege pentru asa ceva. Sa afle fiecare din propria experienta,
pentru ca nu vom intalni niciodata un om ale carui reguli sa
poata fi aplicate intocmai de noi, in orice imprejurare ne-am
gasi. Mai bine e sa procedezi asa: sa-ti stabilesti o ordine a
lucrurilor sa te tii de ea si sa izgonesti tot lucrul nou se iveste,
oricat de bun ar parea el. Chiar daca un gand nu are nimic rau in
sine sau in urmarile lui, nu te misca spre dansul de indata, ci
rabda o vreme, pentru a nu face nimic pripit. Unii au asteptat
cinci ani de zile pana au implinit un gand. Legea cea mai
importanta este aceasta: sa nu te increzi in mintea si in inima
ta si sa marturisesti fiecare gand parintelui tau duhovnicesc.
Nesocotirea acestei legi a fost dintotdeauna si inca este pricina
inselaciunilor si a caderilor mari.
4) Gandul cel rau ispiteste, pe cand cel ce pare a fi bun
amageste, asa incat cel ce este biruit de primul se socoteste
printre cei ce au pacatuit sau au cazut, insa dar cel ce se
biruie de al doilea se afla intr-o stare de amagire; este oare
cu putinta sa zugravesti toate inselarile, cu inceputurile si
insusirile lor? Trasatura lor de capetenie este aceea ca
persoana in cauza se socoteste cu toata taria a fi ceva ce de
fapt nu este - crede de pilda, ca este chemata sa-i invete pe
altii sau are darul unei vieti nemaiauzite etc. Radacina si
izvorul acestor pareri de sine este gandul foarte subtire ca eu
sunt ceva si inca ceva insemnat. Cel ce e nimic si praf si

cenusa cugeta despre sine ca ar fi ceva, iar vrajmasul se alipeste

de aceasta inchipuire de sine foarte subtire si-l prinde in mrejele
sale viclene pe om. Pe langa acestea, fiecare gand subtire de
care nu ne dam seama ne tine in inselare, iar noi credem ca
de fapt suntem calauziti de un gand bun si evlavios. Acestea
fiind spuse, putem afirma fara putinta de tagada ca nu este
minut in care noi sa nu zacem in inselare; umblam printre
fantome si suntem ademeniti si inrobiti de ele intr-un chip
sau altul; si asta se intampla din pricina ca raul salasluieste
inca in noi, nefiind izgonit, pe cand binele este pe dinafara,
motiv pentru care ochii nostri [launtrici] sunt incetosati.
()
Prin urmare, pentru a stoarce toata patima e necesar sa
lucram prin cele potrivnice ei, astfel incat fiecare fapta care
patrunde in puteri sa izgoneasca partea corespunzatoare de
patima. Savarsirea a cat mai multe fapte de acest fel va sili toata
patima sa iasa afara. Aceasta metoda, daca se foloseste cum
trebuie, este atat de puternica incat, dupa ce-o vei fi folosit de
mai multe ori, vei simti deja slabirea patimilor, usurinta si
libertate, cat si o anumita lumina in suflet. Razboiul mintii nu
face decat sa alunge patimile din constiinta; totusi patima
ramane ascunsa si inca vie. Si atunci faptele potrivnice vin
sa zdrobeasca capul sarpelui. Totusi, aceasta nu inseamna ca
poti curma de acum razboiul mintii. El trebuie sa continue
intr-o stransa impreuna-lucrare cu savarsirea faptelor
potrivnice, pentru ca altminteri poate ramane cu desavarsire
sterp, putand chiar sa inmulteasca patimile in loc sa le
imputineze, deoarece de faptuirea potrivnica unei patimi se
poate lipi o alta. De pilda, postul se poate insoti cu slava
desarta. Daca nu ne dam seama de aceasta, atunci toata truda
noastra va fi zadarnica. Razboiul mintii impreuna cu razboiul
activ vor lovi patima si dinauntru si din afara si o vor nimici
la fel de repede precum piere un dusman impresurat si
atacat si din fata si din spate.

10) In aceasta lupta sustinuta de indreptare a noastra trebuie sa

tinem seama de randuiala si ordinea binecunoscute si,
cladind aceasta structura, sa ne indreptam atentia asupra
firii patimilor, si in general, asupra caracterului nevoitorului si
asupra faptelor bune menite sa sustina aceasta activitate. In
primul caz trebuie sa avem drept tinta patimile de capetenie:
iubirea de placeri, iubirea de arginti si cugetarea trufasa. Apoi
sa ne nevoim in necrutarea si mania fata de sine, in
supunerea fata de altii si in a ne socoti pe noi insine a fi
nimic (vezi Sfantul Varsanufie). Sfintii, care s-au nevoit fara
incetare pentru a se curati, au privit acest fel de lucrare ca fiind
prima treapta. Pe cea de-a doua treapta se afla patima cea mai
mare pe care o lucreaza cineva si care se vadeste pe sine in
vremea convertirii, atunci cand omul vine la cunoasterea
propriei pacatosenii si se pocaieste. Fagaduind sa nu mai
pacatuiasca, mai ales asupra acestei patimi este concentrata
atentia nevoitorului.
De aceea, chiar si dupa convertire patima principala trebuie sa
fie cea mai apropiata tinta a luptei impotriva pacatului care
are salas in noi. Ea atrage la sine toate celelalte patimi, ca si
cum le-ar lega de sine sau le-ar da prin sine un punct de sprijin.
Putem vadi celelalte patimi doar slabind si biruind patima
principala, urmand apoi sa le risipim pe toate odata. Trebuie
sa ne indreptam de la inceput toate fortele impotriva ei si aceasta
mai cu seama din pricina faptului ca in acest moment avem
multa ura fata de ea, ura din care vine si puterea de a i ne
impotrivi. Iar fara a o zdrobi pe aceasta dintai, nu vom putea sa
le biruim pe celelalte.
Pe a treia treapta este de la sine inteleasa necesitatea
respectarii unei randuieli a faptelor celor dupa Dumnezeu.
Astfel, chiar de la inceput se duce razboi impotriva patimilor
precumpanitoare, mai tarziu impotriva izvorului lor, iar apoi,
cand toate sunt ingenuncheate, virtutea este sloboda sa caute
resturile ostirii dusmane, dupa propriul sau discernamant si
mai ales dupa imboldurile launtrice. Trebuie sa ne luptam

mai intai cu patima care se desteapta si se vadeste pe sine.

()