Iovanov Deian

Religie, Cultură, Societate

Depresia

Această boală poate apărea încă de la sugar, fapt cunoscut sub denumirea
de sindrom de deprivare emoţională, care se manifestă prin letargie, scădere
ponderală, iritabilitate, tulburări de creştere. Aspectul sugarului poate mima o
boală organică gravă, cauza fiind de fapt privarea de afecţiune din partea
părinţilor, în special din partea mamei, care lipseşte o perioadă percepută de
copil ca fiind lungă.

La copilul de 2-4 ani, la care limbajul nu este foarte bine dezvoltat şi deci
incomplet ca mijloc de comunicare eficientă, depresia se manifestă prin
agresivitate, comportament hiperkinetic şi protestatar.

La copilul de 5-8 ani, cea mai frecventă formă de manifestare a depresiei este
somatizarea, adică o pleiadă de acuze fizice multiple, psihogene, cu
predominanţa durerilor abdominale, care maschează în special un sentiment de
insecuritate şi o nevoie intensă de afectivitate protectivă.

Depresia la copilul de 9-12 ani se manifestă predominant prin izolare, apatie,

comunicare redusă, scăderea interesului pentru activităţi anterior plăcute,
diminuarea randamentului şcolar. Adolescentul prezintă o simptomatologie
asemănătoare adultului, adică oboseală, iritabilitate, tensiune, tulburări somatice
şi dispoziţie tristă, alături de negativitatea manifestată prin stimă de sine scăzută,
autoreproşuri, autocritică, interpretări negative ale experienţelor, amintiri
neplăcute.

Simptomele depresiei la copil şi adolescent pot fi mai greu de recunoscut. Într-

un studiu de referinţă s-au studiat concomitent şi familiile pacienţilor depresivi,
pentru că s-a observat o legătură evidentă între simptomatologia copiilor şi felul
de comportament al părinţilor. Astfel, s-au identificat două grupe cu
risc pentru dezvoltarea depresiei copilului: ori părinţi rejectivi, ori
supraprotectori, adică familii în care nevoile afective ale copilului nu erau
satisfăcute, fapt mascat printr-un control excesiv, cu o protecţie nejustificată.

Tot în cadrul aceluiaşi studiu s-a identificat un set de cauze frecvente legate de
comportamentul părinţilor, care duc la declanşarea depresiei la copii, şi
anume: pedepse aplicate nemotivat, exagerat; privarea de daruri, lucruri
necesare, alimente; severitate, duritate, furie din partea părintelui; pedepse sau
comentarii de faţă cu alţii; lipsă de disponibilitate, de apropiere, de consolare;
neîncrederea în copil; amestecul excesiv în deciziile şi autonomia copilului;
respectarea predilectă a opiniilor contrare ale copilului; sugerarea culpabilităţii
prin gesturi, cuvinte sau prin refuzul de a-i vorbi copilului, ca mijloc de
pedepsire. Alte posibile cauze ale depresiei sunt reprezentate de decesul unui
membru din familie, de violenţă în familie, abuzul sexual și/sau fizic asupra
copilului sau existenţa unor cazuri de depresie la membrii familiei.

S-a observat că pacienţii depresivi pot fi în mod special înclinaţi să facă o

interpretare negativă, atunci când una pozitivă ar părea mai adecvată; nu numai
că ei amplifică experienţele lor neplăcute, dar etichetează ca negative experienţe
personale pe care alţii le-ar fi considerat pozitive („dependenţa de
nefericire”). Pacienţii pot fi sub influenţa unei viziuni negative asupra propriei
persoane, asupra propriului univers şi asupra viitorului lor. Indiferent dacă
privesc spre trecut sau spre viitor, tot ceea ce pot vedea este eşec, frustrare şi
inadecvare personală.

Mulţi adolescenţi preferă să folosească computerul atunci când se simt

abandonaţi de familie sau când stau mult timp singuri acasă. Peele (1991)
explică mecanismul psihologic al utilizării calculatorului: „Îţi dă sentimentul
şi senzaţia de satisfacţie, pe care nu eşti capabil să le obţii în alt mod. Poate
înlătura sentimentul de nesiguranţă şi disconfort prin puterea de distragere a
atenţiei şi crearea unei senzaţii temporare de securitate, calm, putere de control a
situaţiei, intimitate, până la euforie, exaltare”. Ei au adesea o stimă de sine
scăzută şi sentiment de devalorizare.

Tratamentul depresiei la copil şi adolescent constă în general în consiliere

psihologică, educaţia membrilor familiei şi, în funcţie de gravitate, tratament
medicamentos. Foarte importante sunt terapiile comportamentale, care se axează
pe modificarea anumitor idei şi a modelului de comportament - terapia de
rezolvare a problemelor ajută la găsirea unor soluţii practice, terapia prin joc
pentru copiii foarte mici, toate acestea stimulând o comunicare mai eficientă,
pentru ca nevoile reale să iasă la suprafaţă. Cu cât se instituie tratamentul contra
depresiei mai repede la copil, cu atât recuperarea acestuia este mai rapidă.

Bibliografie

Marcelli, D., Berthaut, E., 2007, Depresie şi tentative de suicid la adolescenţă,

Ed.Polirom, Iaşi;
Marcelli, D., 2007, Depresie şi tentative de suicid în adolescenţă, Ed.Polirom,
Iaşi;
Clerget, S., 2008, Criza adolescenţei – căi de a o depăşi cu succes, Ed. TREI,
Bucureşti;