Vinurile sunt creația oamenilor, în mare măsură.

În succesiunea a nenumărate generații, viticultorii și

vinificatorii au trudit la perfecționarea tehnicilor de cultivare a viilor și de producere a vinurilor. Din
strădania lor a rezultat o lume minunată a vinurilor care încântă prin varietatea caracteristilor de
aspect, culoare, aromă și gust. Dintre toate băuturile lumii, vinul este cel ce aduce sănătate dacă este
consumat cu moderație, ca aliment, dar și o stare de o anumită euforie, vecină cu fericirea, pe care
nici un medicament nu-l poate da. De aceea, vinurile ar trebui să facă parte din viața de fiecare zi a
omului, ca însoțitor al său la bine și la rău, la bucurie și la necaz.

Considerații privind practicarea viticulturii în zonă în perioada antică

Dealul Istrița (749 m) aparține Subcarpaților Buzăului. Orientarea versanților, preponderent

sudică și sud-estică, favorizată de un curent de aer cald, predominarea vânturilor dinspre nord și est,
precipitații între 550-900 mm anual, expoziția și înclinația versanților, clima blândă, cu medii ale
temperaturilor anuale de 11,2 0C, precum și de solurile nisipo-argiloase, calcaroase și o tradiție
bimilenară, au permis punerea în valoare la un înalt nivel de calitate a numeroase soiuri de viță de vie
pentru masă și vin.

Astfel, ca urmare a condițiilor deosebit de favorabile pe care le oferă zona sus-amintită,

oamenii s-au așezat aici încă din mileniul V î.Hr., perioadă din care datează cele mai vechi descoperiri
arheologice, atribuite de specialiști neoliticului (epoca nouă a pietrei). Neoliticul a corespuns
optimului climatic sub aspectul temperaturii și al umidității, iar trecerea la obținerea hranei prin
practicarea agriculturii (cultivarea plantelor și creșterea animalelor) a avut drept consecință un
important spor demografic, ce se reflectă în marea diversitate culturală specifică întregului spațiu
carpato-danubiano-pontic. La Gruiu-Dării au fost descoperite amfore cu buza evazată și rotunjită,
umăr amplu, rotunjit, cupe de formă bitronconică cu buza subțiată și fundul plat, vase de tip Cucuteni
B (Dupoi V., Sârbu V., 2001).

Două milenii mai târziu, un pronunțat fenomen de aridizare ce a afectat zona estică a Europei
a declanșat un complex proces de deplasare a unor întregi grupe de comunități de crescători de
animale spre pășunile din zona vestică a Mării Negre. Comunitățile, individualizate din punct de
vedere arheologic, sub numele de kurgan (movilă antropică cu caracter funerar), au întâlnit
comunitățile autohtone neo și eneolitice (de la lat. aeneus-aramă), iar din această interferență între
culturi au rezultat noi structuri etnice și economice, definite de lingviști drept indo-europene. Din
această perioadă există dovezi ale unor așezări dense și necropole din epoca bronzului în care apare
ca o caracteristică ceașca, fie cu o toartă, fie cu două, precum și vasele de tip askos, vase
bitronconice (necropola de pe colina ”Dogaru” – sau din așezarea de pe colina ”Coasta Rusului” sau
Pietroasa mică, com. Pietroasele (Oancea A., 1981); Gruiu-Dării - Monteoru.
 Dar, buni cultivatori și stăpâni asupra unor teritorii deosebit de fertile, geto-dacii au cultivat
ei înșiși viță-de-vie și au cunoscut tainele procesului de vinificație.

Obiceiul de a depune în mormânt vase zoomorfe sau cu scene zoomorfe era legat de ideea
jertfirii animalului, iar libațiile sau a bea vin din aceste vase echivala cu ”a bea zeul”.

În așezările geto-dacice de la Sărata-Monteoru, Cârlomănești, Gruiu-Dării (sec. II- I î.Hr) au

fost identificate căni cu corpul bitronconic, cu umărul rotunjit, gâtul înalt și tronconic, kantaroi,
imitații după cele elenistice, reprezentând ”unul dintre recipientele tipice pentru olăria geto-dacică,
îndeosebi din sec. I.d.Hr.” cu decorul realizat prin lustruire care demonstrează această realitate
(Dupoi V., Sârbu V., 2001).

La Gruiu-Dării au fost descoperite și diverse importuri, printre care 50% le reprezintă

amforele grecești.

Una dintre cele mai vechi culturi din zonă este vița-de-vie și ”probabil, măsura lui Burebista
de a distruge plantațiile respective afecta și zona respectivă - Muntenia ”(Constantinescu E. M.,
1999).

Mărturiile documentare privind cultivarea viței-de-vie în zonă sunt abundente; la acestea se

adaugă ceramica descoperită în campaniile arheologice din 1973-1975. S-a concluzionat că ceramica
descoperită în castru este, fie lucrată cu mâna, fie la roată (Radu Harhoiu și Gh. Deaconu, 1976).
Exista deja presupunerea că amforele folosite odinioară erau, nu numai de import, ci și autohtone,
lucrate și mai fin, dar și mai grosier, cu ingrediente din nisip, pitriș, cioburi pisate. Între piesele
celebrului tezaur descoperit în zonă, ale cărui piese din aur au fost realizate probabil în ateliere din
Imperiul Roman Târziu (sec. V d. Hr.), o atenție deosebită atrage cana, Oenochoe (de formă ovoidală,
picior scurt și gâtul îngroșat la mijloc, cu gura în formă de pâlnie, cu toartă din bară simplă,
dreptunghiulară în secțiune) și patera, în mijlocul căreia zeița Cybela este reprezentată așezată pe un
scaun ornat cu o coardă de viță-de-vie, cu struguri și frunze.

Campania arheologică începută în anul 1999, și care se continuă în prezent, aduce mărturii ce
sunt dovezi ale existenței viticulturii ca preocupare a locuitorilor (Liușnea M. D., 2001, 2005) și
continuitate, căci însăși construirea castrului, cu arhitecți și meșteri din timpul lui Constantin cel
Mare, nu se poate explica decât prin existența unor perioade de liniște și de înțelegere, perioade în
care, e de presupus, preocuparea pentru cioplirea pietrei, dar și cultivarea viței-de-vie, preocupări
care dăinuie și astăzi, nu puteau lipsi.
Viticultura județului în etapa postfiloxerică

Condițiile pedoclimatice favorabile și experiența acumulată în decursul timpului au făcut din

județul Buzău o zonă foarte propice și recunoscută pentru cultura viței de vie. Așa se explică de ce,
încă din cele mai îndepărtate timpuri, aici, viticultura a cunoscut o dezvoltare considerabilă. La
sfârșitul secolului al XIX-lea, înainte de invazia filoxerei, vița de vie ocupa în fostele județe Buzău și
Râmnicu-Sărat o suprafață de 27 000 ha (Val. Popa, 1973).

Străbătând Muntenia, de la est spre vest, ne întâlnim în primul rând cu podgoria Dealurile
Buzăului, cu centrele sale Zărnești și Cernătești, apoi cu podgoria Dealului Mare, cu renumitele sale
vii situate în centrele Zărnești, Merei, Pietroasa, Breaza-Buzău, Cricov, Tohani, Ceptura, Urlați, Valea
Călugărească și Boldești.

Podgoria Dealu-Mare este cel mai închegat spațiu viticol românesc (M. Macici, 2008), în
sensul că viile sale sunt constituite într-un masiv compact, sub forma unei fâșii, în lungime de
aproximativ 65 kilometri și lățime de 3 și 12 kilometri, între râurile Teleajen și Buzău.

Deși este cunoscută ca fiind patria vinurilor roșii, podgoria Dealu Mare este consemnată în
oenologia României cu un mare succes al vinurilor dulci în centrul viticol Pietroasa, cu toate că și aici
se pot obține foarte bune vinuri roșii. Acest centru viticol se deosebește net de ceea ce este în jurul
său prin condițiile de climă și sol și prin calitatea vinurilor. Aici, strălucirea soarelui este de mai lungă
durată, suma temperaturilor acumulate în perioada de vegetație a viței de vie și mai ales în lunile de
toamnă, în care are loc coacerea strugurilor, un regim scăzut de precipitații.

Viața mai nouă a viilor de la Pietroasa se împletește strâns cu cea a stațiunii de cercetări
viticole înființată aici în anul 1893. La Pietroasa, statul înfiinţa cea dintâi pepinieră pentru înmulţirea
viţei de vie, după pagubele produse de filoxeră. Aici existau şi plantaţii de viţă de vie, dar şi
priceperea localnicilor în cultivarea acesteia. Condiţiile ecoclimatice erau cunoscute ca favorabile, din
timpuri străvechi, adică soluri calde, calcaroase, precipitaţii reduse, o strălucire de excepţie a
soarelui, concretizată în 1200 de ore de insolaţie într-un an, condiţii pentru o bună supramaturare a
strugurilor.

De atunci şi până în prezent, în cei 115 ani de existenţă, Staţiunea Viticolă Pietroasa a
continuat să îmbunătăţească soiurile existente, să creeze altele noi, să împodobească dealurile cu
plantaţii noi, să ascundă în pivniţă noi comori, de data asta în sticle, adică vinurile sale. Cele mai
apreciate şi cunoscute sunt vinurile sale albe dulci, unele aromate, cum ar fi Tămâioasa românească,
Grasa de Cotnari, dar şi cel rozé, Busuioaca de Bohotin. Unele dintre ele, deşi poartă în ampelografie
denumirea zonei de origine, cum ar fi Cotnari, respectiv Bohotin, şi-au găsit la Pietroasa o a doua
patrie şi succesul cu care se cultivă aici este uşor de demonstrat.

Soiuri și clone create la Pietroasa.

De-a lungul activității sale de ameliorare a soiurilor și de creare a unor clone și soiuri noi,
Stațiunea Viticiolă Pietroasa se poate mândri cu următoarele creații în domeniul sus-amintit, creații
care exprimă, la superlativ, calitățile soiurilor respective: Clona Tămâioasă românească 36 Pt., Clona
Tămâioasă românească 5 Pt., Clona Grasă de Cotnari 4 Pt.,Clona Grasă de Cotnari 45 Pt., Clona
Busuioacă de Bohotin 26 Pt., Clona Fetească neagră 10 Pt., Clona Băbească neagră 94 Pt., ALB
AROMAT-soi pentru vin creat la Pietroasa. (Se cuvine mențiunea că denumirea clonei, completată cu
prescurtarea ”Pt ” este un simbol acceptat de Oficiul pentru omologarea soiurilor și prin ea se indică
locul de origine, Pietroasa, tot așa cum Mf, de pildă, trimite cu gândul la Murfatlar).

Descrierea vinurilor de Pietroasa

Toată lumea vorbește despre calitate, toată lumea ”știe” ce este calitatea vinurilor, dar
numai degustătorii profeșioniști pot descrie în toată complexitatea sa, calitatea unui vin. Evident,
calitatea uni vin este determinată de compoziția sa. Multitudinea de substanțe existente în vin
exercită o anumită influență, pozitivă sau negativă, mai mare sau mai mică asupra însușirilor vinului
(Viorel Stoian, 2001). Vinul deține performanța de a fi produsul alimentar cel mai disecat de analiști.
Sunt cunoscuți peste 500 de compuși ai vinului, o bună parte din ei putând fi determinați prin analize
de laborator. Este însă imposibil ca un vin să fie cunoscut numai prin intermediul compoziției sale
fizico-chimice. Calitățile unui vin nu pot fi înțelese decât cu ajutorul imperfectelor organe de simț ale
omului, prin degustare sau prin ceea ce se numește, în termeni profesionali, analiză organoleptică
sau senzorială.Deși degustarea este un act profesional, orice consumator, întâlnindu-se cu o probă de
vin, încearcă să îl descrie. Orice vin bun, înainte de a fi băut, trebuie degustat. În ajutorul celor care se
for afla, la un moment dat, față în față cu un vin tipic din zona județului Buzău, descrierea acestora
poate fi de un real folos (și îndemn la un consum – moderat!). Descrierea aparține site-ului
www.pietroasaveche.ro

Tămâioasă românească. Ca vin dulce natural, este emblema Centrului viticol Pietroasa,
medaliat de nenumărate ori în competiţii naţionale şi internaţionale. Vinul tânăr are o aromă
complexă şi persistentă de flori de tei, flori de câmp, de busuioc, de trandafir şi fân proaspăt cosit.
Prin maturare la vas de lemn, culoarea devine aurie; apoi, în ani, capătă patina aurului vechi. Aroma
îşi schimbă şi ea caracterul: sugerează mirosul de miere de albine, de stafide şi migdale. Asociat cu
nuci, migdale sau dulciuri tradiţionale, vinul de Tămâioasă românească dă nobleţe meselor. Prin
buchetul aromatic, corpolenţă şi onctuozitate, acest vin este o bucurie a sufletului.

Busuioacă de Bohotin. Este un soi autohton ce dă vinuri deosebite numai în câteva areale: Pietroasa
este unul dintre ele. Vinurile tipice se caracterizează prin trei însuşiri de neconfundat: culoarea,
aroma şi gustul caracteristic. Culoarea vinului tânăr este roşu strălucitor, către rozé, cu nuanţe
trandafirii; după 1-2 ani de maturare este mai pal, dar strălucitor, cu nuanţe ruginiu-chihlimbarii,
tomnatice. Aromele sunt inconfundabile, de trandafir, de busuioc, dar şi de tămâie. Gustul este
complex, vine structurat. Pe lângă echilibrul dulce-acrişor mai intervine senzaţia tactilă specifică
taninurilor, care aici se găsesc mai mult decât în alte vinuri de aceeaşi talie.

Grasă de Cotnari. Acest soi este prezent în două areale de mare favorabilitate oenoclimatică, Cotnari
şi Pietroasa, unde realizeaza vinuri demidulci naturale şi în anii de „putregai nobil”, chiar vinuri de
excepţie. La Pietroasa, acest vin şi-a găsit un al doilea „sălaş” cel puţin la fel de valoros, ca cel de la
Cotnari, unde a căpătat o faimă de ameninţă să o depăşească pe cea din locul de obârşie. Vinul este
plin, dar fin, amplu, corpolent, onctuos. Caracterul intens şi „caşeul” gusto- olfactiv inconfundabil
sunt elemente ce-l definesc ca vin de înaltă calitate. Culoarea galben- aurie sau chihlimbarie,
obtinută prin învechire, fac din vinul de Grasă o perlă a vinurilor româneşti. De foarte bună apreciere
se bucură şi vinul special dulce, de tip oxidativ, din anii de excepţie, vin care are la activ multe medalii
de aur obţinute în reputate concursuri naţionale sau internaţionale.

Riesling italian. Este soiul ce dă la Pietroasa vinul de rezistenţă din gama celor albe seci. Vinul tânăr
are culoare alb-verzuie, caracter neutral, gust răcoritor şi aciditate agreabilă, mai echilibrată decât în
alte zone. Printr-o uşoară maturare, vinul oferă consumatorului un buchet agreabil, provocator, cu
nuanţe minerale şi trăsături senzoriale ce-i sunt specifice. Extractivitatea, „caracterul de piatră”,
asigură Rieslingului de la Pietroasa, distincţie şi sobrietate între vinurile albe seci.

Fetească albă. Cunoscut ca soiul a cărui aciditate înregistrează cu fidelitate particularităţile

ecoclimatice, acest vin are la maturitatea tehnologică de recoltare a strugurilor o aciditate care în
unii ani necesită corecţie. Fermentat cu grijă la temperatură scăzută, vinul de Fetească albă poate
dezvolta o aromă secundară de fermentaţie ce conferă vinului o savoare cu totul remarcabilă.
Această savoare, caracteristică viţei de vie înflorite, cât şi personalitatea etalată de fineţe, persistenţă
şi armonie gustativă îl propulsează ca vin sec, cu loc bine reprezentat în gama vinurilor seci.

Fetească regală. Este soiul autohton cel mai cultivat la noi, datorită însuşirilor de productivitate, dar
şi calităţii vinurilor sale. Este cultivat cu bune rezultate şi la Pietroasa. Vinurile de aici, deşi copiază
specificul zonei prin corpolenţă şi echilibru gustativ, sunt mai lejere şi plăcute la gust, cu aromă
specifică ce le dă o notă de rusticitate. În primul an, când sunt încă tinere, caracteristică le este
prospeţimea şi aroma de mere văratice. Prin păstrare, mai ales vinurile din recoltele obţinute în anii
favorabili, capătă arome ce amintesc de stupi şi de mirosul de ceară de albine.

Fetească neagră. Soi ancestral autohton, cultivat în prezent la Pietroasa în sistem ecologic, dă vinuri
puternice cu multă vigoare şi personalitate. La tinereţe, vinurile au culoare porfiriu intensă, parfum
de violete şi aromă de fructe roşii, mure şi prune uscate. Gustul este echilibrat, uşor astringent,
acopeit de forţa şi onctuozitatea vinului. Maturat la butoi, culoarea capătă nuanţe rubinii, aromele se
complexează cu nuanţe de vanilie, ciocolată şi cuişoare. Gustul devine mai rotund, mai catifelat.

Cabernet Sauvignon. La Pietroasa dă vinuri unice prin culoare şi personalitate gustativă. La tinereţe,
vinul este roşu rubiniu intens, de o robusteţe şi rusticitate specifică, cu gust taninos de struguri şi
ciorchini zdrobiţi. Prin maturare şi învechire, culoarea evoluează în roşu-granat, aroma devine mai
discretă şi complexă (de mirodenii), iar gustul devine echilibrat, puternic, dar dominat de extractul
bogat şi de conţinutul ridicat de taninuri.

Merlot. Este un soi predominant în gama celor pentru vinuri roşii. Vinul este sec, de culoare roşie-
rubinie, strălucitoare. Se poate consuma şi tânăr, la câteva luni după obţinere. Se preferă însă
maturarea în vase de lemn, chiar pentru o perioadă scurtă. Astfel, vinul devine mai prietenos, cald,
generos, plin, catifelat, cu aromă complexă de fructe de pădure bine coapte.

Băbească neagră. Soi de legendă, cultivat cu succes încă de la înfiinţarea „Viei experimentale
Pietroasa”. Vinul este suplu, fructuos, aparte. La tinereţe, culoarea este purpuriu-zmeurie cu tentă
violacee, aromele sunt puternice, persistente, uşor condimentate, cu nuanţe de fructe roşii de
pădure. Gustul este echilibrat, acrişor, răcoritor, plăcut, reconfortant. Maturat, vinul capătă nobleţe
şi personalitate. Culoarea se deschide, devine mai strălucitoare, cu nuanţe calde, chihlimbarii.
Aromele se complexează, devin mai îmbietoare. Gustat, vinul este plăcut, prietenos.

Despre viitorul zonei viticole a județului Buzău

Dintre cele peste 150 de medalii câştigate de vinurile obţinute de Staţiunea Viticolă
Pietroasa, la concursuri naţionale şi internaţionale (Budapesta, Ljubljana) este demn de menţionat,
cel puţin, pe cea mai recentă: Concursul „Muscats du monde” din iulie 2009, în Franţa, la Frontignan,
unde Tămâioasa românească, anul de recoltă 1986, a obţinut Marea Medalie de Aur.

Numeroasele pensiuni care au apărut în zonă în ultimii ani vor spori considerabil interesul
turistic al judeţului Buzău, în general, şi interesul pentru oenoturism, în particular. Arealul viticol va
deveni mai atractiv pentru investitori, va atrage amplasarea unor dotări turistice cu beneficii
culturale, dar şi economice!

Şi atunci, în acest context, se speră ca marile vinuri de Pietroasa, din vinoteca ce se poate
mândri cu câteva sute de mii de sticle, unele ce vin din deceniul al IV-lea al secolului trecut, să
însoţească la masă preparatele tradiţionale de Buzău. Ideea este că, să vinzi vin de un an, poate
oricine în zonă! Dar, să vinzi vin de vinotecă, chiar dacă în cantităţi mai limitate, dar cu preţuri mult
mai bune, nu este decât la îndemâna Staţiunii viticole Pietroasa! Va trebui ca pentru asta, să educăm,
în sensul bun al cuvântului, gusturile consumatorilor şi să-i convingem că preparatele cu ştaif, trebuie
asociate cu vinuri cu denumire de origine controlată Pietroasa, mai ales vinuri învechite. Vă asigur că
avem încă multe de spus în această privinţă, fiindcă puţină lume ştie să deosebească înnobilarea pe
care o capătă un vin, prin învechire.

Am sesizat că în legătură cu Pietroasa, s-a creat un paradox: nu poţi şti dacă vinul de
Tămâioasa românească a făcut celebru locul acesta şi staţiunea unde s-a obţinut, ori celebritatea
locului, a făcut din acest vin, un produs tradiţional buzoian !!!!????? La această întrebare încă nu am
găsit un răspuns.