Sunteți pe pagina 1din 4

Prezentarea noastra se concentreaza pe doua texte referitoare la peisagistica.

* Primul, scris de Antoine Picon, *What has happened to territory (Ce s-a intamplat cu teritoriul), incearca o definire a termenilor peisaj si teritoriu si indica felul in care perspectiva asupra lor a evoluat de-a lungul timpului. * Cel de-al doilea text, Landscapes (Peisaje), scris de* Kelly Shannon, prezinta o documentare si o analiza critica conditiilor de dezvoltare si felul in care peisajul relationeaza cu ele. *Antoine Picon este profesor de istorie arhitecturala si tehnologie la scoala de design Harvard si studiile sale abordeaza subiecte precum arhitectura, inginerie si transformarile lor ca noi probleme in managementul teritorial si planificarea sistemelor de infrastructura. In textul studiat, Antoine Picon incepe prin a defini teritoriul si a arata schimbarile in intelegerea sensului acestui cuvant.* In perioada de expansiune coloniala, cand schimburile comerciale au fost gradual integrate in teritoriu, aceasta notiune de teritoriu era sinonima cu un ideal al* circulatiei facile a persoanelor si a bunurilor. In perioada iluminismului,* cand se incepe exploatarea minelor si terenurilor, teritoriul capata sensul de spatiu controlat de institutii si corporatii. Devine un set de resurse pasive si poate fi masurabil, cuantificabil, exploatabil. *Definitia acestuia este inseparabila de practice precum inspectia, cartografierea (trebuia sa fie cunoscut ce este disponibil, in ce cantitate, unde). *Astfel, perceptia teritoriului este posibila de la distanta(notiune cheie in acest text) care se stabileste intre administratorul teritoriului si locul geographic. In acelasi mod, peisajul este un produs al distantei si este inseparabil de un anumit dezinteres, in conceptia romantica. * Antoine Picon puncteaza, deci, ca intr-un sens traditional, teritoriul si peisajul reprezinta perspective distincte si complementare, amandoua bazate pe o instrainare fata de experienta imediata si locala. Incepand cu secolul XIX si cu abordarea referitoare la mediu, in principal al lui *Jacob von Uexkull, care a folosit notiunea de* umwelt pentru a arata ca fiintele vii au un schimb permanent cu mediul in care traiesc, a aparut o alta atitudine fata de diferenta dintre peisaj si teritoriu, dar si fata de definitiile acestora. Spatiul nu mai este inteles ca o resursa pasiva, definit geometric, ci ca un proces ce se auto-organizeaza. Distanta devine imposibila in societatea contemporana, totul interactioneaza, nu mai exista un exterior din care se poate contempla. Deci distanta despre care vorbeam mai devreme devine vaga, diferenta si limita dintre teritoriu si peisaj devine vaga. Antoine Picon marcheaza si cateva proiecte care ilustreaza acest lucru: *******Muzeul Paul Klee realizat de Renzo Piano, ********Muzeul Liaunig realizat de Odile Decq si parcul cultural Denia Castle din Spania, realizat de Vicente Guallart. Bazandu-se pe aceste definitii, cel de-al doilea text, *Landscapes,* Kelly Shannon, professor de peisagistica la universitatea din Leuven, analizeaza felul in care in secolul XX peisagistica se bazeaza pe un discurs care a trecut de la* peisajul-pictura la peisajul-proces,* de la pictorial la instrumental, strategic si operational. Prima parte a textului explica termenul de peisagistica, implicatiile sale, pentru ca urmatoarea parte sa exemplifice diferitele abordari. Sunt analizate 6 proiecte care sunt representative pentru directiile in care s-au dezvoltat:**** Parcul Fresh Kills, French Gulch/ Wellington Oro, proiecte de recuperare a spatiilor vacante post-industriale, Provincia Lecce din Italia, exemplu de revitalizare a teritoriilor agricole, proiectul Favela Barrio din Rio de Janeiro, exemplu de transformare a ghetourilor(favelas) din spatii vulnerabile in comunitati sigure si proiectele French Guyana si campusul universitatii de arhitectura Shenyang din China, exemple care folosesc peisajele si teritoriile ca element ce structureaza si ghideaza urbanizarea.

In introducere, Kelly Shanon observa o folosire abuziva a termenului landscape (peisaj), care se datoreaza complexitatii inerente. Peisagistica cuprinde nu numai natura, cat si cultura, arta, stiinta, colectivul si personalul, naturalul si artificialul, staticul si dinamicul. In secolul XX are loc o schimbare de paradigma: peisajul nu mai este perceput ca o negociere intre natural si artificial, ci ca un termen mult mai complex care are legatura cu urbanismul, infrastructura, planificarea strategica, arhitectura, idei speculative. Termenul de peisagistica a aparut in anii 1990 in SUA si a devenit parte din teoria urbanistica cativa ani mai tarziu. A reprezentat raspunsul la esecul noul modernism si sustine ca cel mai bun mod de a organiza un oras este prin designul peisajului, mai degraba decat a cladirilor. Ca discipline, imbina urbanismul cu arhitectura, imprumutand abordari din design si inginerie. Peisagistica situeaza situl in relatie cu procesele si sistemele infrastructurale, sociale si culturale. Multe proiecte se concentreaza pe provocarile erei post-industriale si se refera la recuperarea unor teritorii precum gropile de gunoi, dar si la reintroducerea unor procese naturale. Intr-un mod general, peisagistica reprezinta un system de urbanizare in stransa legatura cu logica peisajelor.

Primul exemplu de proiect se refera la parcul Fresh Kills Landfill din Staten Island, New York, realizat de biroul Field Operations, sub coordonarea lui James Corner. Acesta scoala de arhitecti si urbanisti peisagisti a abandonat designul complet, determinat, master-planning, in favoarea unor straturi multiple care permit schimbarea. Situl se afla pe o fosta groapa de gunoi, deschisa in anul 1947 si inchisa pentru o scurta perioada de timp. Proiectul cuprinde arii recreationale si un habitat cat mai natural. Cele patru movile vor fi acoperite si transformate in peisaje ce vor gazdui diferite activitati, de la trasee pentru biciclete la parcuri. Termenul de realizare este de 30 de ani, urmand a fi realizat in patru faze: 1*.Plantarea se refera la realizarea accesului public intr-un mod sigur, refacerea habitatului natural. 2.*Infrastructura, a doua etapa, presupune instalarea noilor drumuri, utilitati, central si structure necesare sitului. 3.*Programarea este etapa in care se realizeaza dinamica si flexibilitatea ocuparii spatiului. Se realizeaza o infrastructura deschisa, flexibila. 4.* Adaptarea este o extensie a fazei a3a care se refera la modificarea peisajului. Discursul referitor la aceste procese se bazeaza pe terminologia schimbarii, dinamicii. Desi aceste spatii sunt spatii planificate, ele ofera o indrumare limitata. Flexibilitatea este obtinuta prin existenta

potentialului de schimbare. Configuratia spatiala este planificata, dar dinamica se asigura prin programele care pot fi schimbate, posibilitatea de folosire diferita a spatiului.(acelasi spatiu poate devein parc , teren de fotbal sau teren de golf.) Un alt proiect de reclamare este French Gulch/ Wellington Oro, realizat de Alan Berger transforma situl unei mine intr-un cartier de locuinte cu zone de parc. Se construiesc 400 de case noi a caror principal problema era contaminarea apei si a solului cu arsenic. Mari parti din teritoriu au fost acoperite si plantate pentru a elimina contactul direct si a preveni eroziunea. Infrastructura proiectului revitalizeaza zona si permite o dezvoltare ecologica, creaza spatii recreationale, didactice, dar si reprogrameaza teritoriul( creaza locuri de parcare, sere, zone de incubare pentru spatii verzi). Pe langa aceste revitalizari ale teritoriilor, peisagistica se ocupa si de strategii implementate pe teritorii importante in agriculture si restructurarea spatiilor dispersate. Paola Vigano propune o strategie pentru provincial Lecce din Italia unde au fost plantati 865 de maslini si vita de vie pentru o populatie de 800 000 de locuitori. Acest proiect este diferit pentru ca nu are legatura cu dezvoltarea principala din Europa de vest. Intr-un sens contemporan, parcul este un habitat complex, nu numai un loc de relaxare, cat si o dezvoltare a activitatlor sociale. Contrar opiniei generale, un caracter difuz, poros al unui oras reprezinta o oportunitate de dezvoltare a biodiversitatii si de expansiune a naturii. Strategia a fost de folosire a naturii si de propunere a expansiunii, definind conditiile in care elementele naturale din zona rurala pot fi create. Urbanismul dispersat nu este negat, ci este reorganizat prin standard de locuire mai ridicate, mai articulate si prin distribuirea facilitatilor. Este primul plan din Italia care se ocupa de problem de mediu si peisaj. * Exista si proiecte, precum Favela Barrio din Rio de Janeiro, care se concentreaza pe crearea si adaptarea ghetourilor cu scopul de a deveni comunitati sigure. Acestea folosesc peisagistica pentru o restructurare sociala, urmarind transformarea favelelor in cartiere. Teoria care este sustinuta este ca favelele si ghetourile in general sunt o forma de dezvoltare urbana care ar trebui imbunatatita si nu distrusa. Relatia dintre peisagistica si urbanism a fost realizata prin imbunatatirea cailor de acces si furnizarea serviciilor necesare, largirea drumurilor si servicii de baza precum apa potabila, colectarea gunoiului, iluminare). Limbajul arhitectural folosit nu este unul complex, ci functioneaza ca masuri minimale de asigurare a supravietuirii: balustrade galbene semnaleaza drumul catre comunitate, un pod high-tech se desfasoara deasupra unei vai prin care nu se poate trece, vegetatia stabilizeaza terenul accidentat. Prin acest proiect se sterg limitele dintre opozitia formal si informal prin interventii specific pe sit referitoare la sanatatea publica, siguranta, facilitate publice. Ultimele doua proiecte folosesc peisajul ca element care structureaza si organizeaza noua forma de urbanizare. Realizat de firma Agence Fer din Paris, French Guyana este un proiect care demonstreaza o intelegere perfecta a sitului. Confirma nu numai bogatia geografica a insulei, dar pastreaza metode traditionale de folosire a terenului. Aria este expusa fluctuatiilor hidrologice si este susceptibila inundatiilor. Pentru a se evita acest lucru, s-a folosit panta naturala a terenului si un sistem ingenios de canale. Printre acest

sistem de lacuri si de munti se afla noi centre de urbanizare. Un sistem puternic cartezian si geometric caracterizeaza zonele construite, in timp ce rezervatia naturala urmareste linia topografiei. Structurile geomorfice si cele urbane functioneaza ca un sistem unitar. *In timp ce acest proiect urmareste o urbanizare geografica, urmatorul, campusul universitatii Shenyang din China, foloseste terenul cultivat cu orez ca principalul element ce organizeaza planul campusului. Campurile de orez nu sunt didactice sau ornamentale, ci sunt elemente productive. Orezul obtinut este cultivat si vandut, fiind privit ca suvenir pentru turisti, dar si ca sursa de identitate pentru campus. Elemente de agricultura traditionala sunt simboluri ale traditiei istorice in China si al rolului agriculturii in aceasta societate. Planul geometric urmareste parcelarea initiala, dar este completat cu noi elemente. Proiectul incorporeaza atat traditia, cat si modernitatea si reprezinta un mod de a atrage atentia si un nou mod de dezvoltare sustenabila si ecologica. Ca o concluzie, abordarea referitoare la urbanism si peisaj s-a schimbat extrem de mult si reprezinta primul pas in remodelarea si urbanizarea teritoriilor. Este relevanta pentru locuri in care urbanizarea este rapida , iar efectele schimbarii climei sunt severe. Toate proiectele prezentate demonstreaza ca logica peisajelor poate fi integrate in noi infrastructuri pentru o dezvoltare pe termen lung. In societatea contemporana complexa, cu foarte multe variabile, peisagistica poate deveni unealta care negociaza intre diferitele discipline si ofera ocazia unei dezvoltari optime.