Diana

Ce cauţi unde bate luna Şi numai tu gândeşti aiurea,

Pe-un alb izvor tremurător Ca tânărul Endymion.

Şi unde păsările-ntruna

Se-ntrec cu glas ciripitor? De ce doreşti singurătate

Şi glasul tainic de izvor?

N-auzi cum frunzele-n poiană S-auzi cum codrul frunza-şi bate,

Şoptesc cu zgomotul de guri S-adormi pe verdele covor?

Ce se sărută, se hârjoană

În umbr-adâncă de păduri? Iar prin lumina cea rărită,

Din valuri reci, din umbre moi,

În cea oglindă mişcătoare S-apar-o zână liniştită

Vrei să priveşti un straniu joc. Cu ochii mari, cu umeri goi?

O apă vecinic călătoare

Sub ochiul tău rămas pe loc? Ah! acum crengile le-ndoaie

Mâinuţe albe de omăt,

S-a desprimăvărat pădurea, O faţă dulce şi bălaie,

E-o nouă viaţă-n orice zvon, Un trup înalt şi mlădiet.

Un arc de aur pe-al ei umăr,