Curs 5: Reconstrucția argumentării (2): Rolul pragmaticii în identificarea elementelor implicite;

1. Analiza argumentării trebuie să înceapă cu identificarea punctului de vedere avansat și a diferenței

de opiniei în care acesta intervine, sau pe care o generează. Câteodată punctul de vedere nu este explicit.
Putem avea în vedere următoarele indicii:

1.a: Contextul: tipul de activitate comunicațională în care intervine discursul analizat: reclamă,
consultații la doctor, intervenție politică, editorial de presă;
1.b: Conectorii argumentativi: dacă lipsesc, pot fi inserați euristic în text, pentru a vedea cum se
reorganizează textul;
1.c: Ordinea de prezentare a argumentării: distingem între prezentare progresivă: punctul de
vedere avansat succede argumentelor (progresie premise - concluzie); prezentare retrogresivă:
punctul de vedere avansat precede argumentele; Prezența în text a conectorilor argumentativi de
premisă (întrucât, deoarece) e un indicator al prezentării retrogresive; prezența în text a
conectorilor argumentativi de concluzie (deci, așadar, prin urmare) e un indicator al prezentării
progresive.

Situații delicate:
Ex. 2: Singura cale de mântuire ar fi imitarea tăcerii. Dar limbuția noastră este prenatală. Neam de
flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem în mod chimic legați de cuvânt. (E. Cioran, Silogismele
amărăciunii)

Reconstrucție:
(Deoarece ) Singura cale de mântuire ar fi imitarea tăcerii.
Dar Limbuția noastră este prenatală
(Subdiscuție: întrucât Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem în mod
chimic legați de cuvânt).
Punct de vedere – (Deci) Nu ne putem mântui (prezentare progresivă implicită)

Argumentare versus explicație, elaborare, clarificare: nu întotdeauna e clar dacă avem de-a face cu un
argument sau cu o explicație, elaborare, sau clarificare. D.P.D.V. pragmatic, a elabora, a explica sau a
clarifica sunt acte de vorbire diferite decât a argumenta – ele nu presupun un dezacord între părți. Uneori
argumentarea este prezentată ca explicație sau elaborare tocmai pentru a sugera că punctul de vedere avansat
este deja acceptat de cealaltă parte și nu are nevoie de susținere (cf ex. supra, subdiscuție – aparent o
elaborare).

Principiul interpretării argumentative maximale: în cazurile neclare, tratați discursul ca și cum ar fi un

argument în text. Acest principiu caritabil ne asigură că nu vom scăpa din vedere elemente importante în
rezolvarea diferenței de opinie, atunci când acestea sunt implicite sau ambigue. (discuție: are argumentarea
vreun fel de superioritate morală față de alte forme discursive?)

Ex. 3 . Ia-ți o umbrelă. Sau vrei să ajungi ud leoarcă la facultate?

Principiul interpretării argumentative maximale se justifică pragmatic prin corelarea condițiilor de

reușită ale actului de vorbire cu principiile comunicării eficiente (Grice: maximele conversaționale)

H.P. Grice: Teoria pragmatică a sensului: sensul unui enunţ este dat de intenţiile participanţilor
la actul comunicării. Pentru descifrarea acestor intenţii, pentru decodarea enunţurilori
nterlocutorului, considerăm întotdeauna că se respectă un principiu al cooperării (în PD –
principiul comunicării): realizează-ţi contribuţia proprie la conversaţie conform aşteptărilor
participanţilor, la nivelul la care intervine enunţarea ta, prin acceptarea scopului sau a direcţiei
conversaţiei în care eşti implicat (în PD – oamenii angajați în comunicare încearcă să-și aducă
contribuția la activitatea comunicațională într-un mod adecvat scopului actului comunicațional).
Principiul cooperării se materializează în maximele conversaţionale (în PD – reguli ale
comunicării):
 1. Maxima cantităţii: reglementează cantitatea de informaţie furnizată de fiecare participant la
schimbul verbal (nici insuficientă nici excedentară);
în PD – regula eficienței: nu fi redundant, nici inutil;
2. Maxima calităţii: cere ca interlocutorii să spună numai adevărul: este exclusă furnizarea unor
informaţii false, dar şi a informaţiilor a căror veridicitate nu poate fi dovedită sau verificată de
participanţii la conversaţie;
în PD – regula sincerității: nu fi nesincer;
3. Maxima relevanţei: corelarea intervenţiilor în cadrul schimbului verbal şi adecvarea lor la
tema propusă în discuţie;
în PD – regula relevanței: fii la obiect!
4. Maxima manierei: vizează claritatea (evitarea obscurităţii, ambiguităţii şi prolixităţii
expresiei) şi structurarea logică a enunţurilor.
În PD – regula clarității: fii clar!

Maximele conversaţionale nu au o valoare strict normativă şi nu vizează doar emiţătorul, ci mai ales
o valoare explicativă pentru comportamentul receptorului: receptorul interpretează intervenţiile în
conversaţie ca şi cum interlocutorul ar respecta maximele. Cooperarea în conversaţie se realizează
prin asumarea implicaturii.

Tipuri de implicaturi:
Implicatură convenţională (X e scoţian şi deci curajos) – desemnează un grup de presupoziţii
asociate, în cadrul unui comportament convenţional, cu uzul unor anumite forme lingvistice (ţine de
cunoaşterea comună şi se identifică în entimeme);
Implicatură conversaţională – Când X spune că P dar implică că Q, X comite o implicatură
conversaţională ddacă:
1. X recunoaşte principiul cooperării şi maximele sale;
2. X e conştient că pentru a spune q este necesar să emită p (vede legătura dintre p şi q)
3. X crede că e de competenţa auditorului să facă legătura dintre P şi Q
Implicaturile conversaţionale reprezintă strategii conversaţionale curente, folosite pentru a transmite
mai mult decât exprimă literar cuvintele.

Ex. Replica de agățat convențională: el are un ceas la mână, și o întreabă totuși pe ea:
- Salut, poți să-mi spui și mie cât e ceasul?
- E prea târziu!
- Și eu ce-am făcut în timpul acesta?

Relația dintre condițiile de reușită ale actului de vorbire al argumentării și regulile

comunicării:
Abrevieri: V – vorbitor; I – interlocutor; O – opinie exprimată de V;
S1, S2, ....Sn – un set de enunțuri ce contează ca argumente pentru O;

Condiții pregătitoare (ce crede vorbitorul despre interlocutor) – evită posibilitatea ca

argumentarea să fie redundantă sau inutilă;
CP1. V crede că I nu acceptă (complet, automat, dinainte) opinia exprimată O (altminteri
argumentarea ar fi redundantă) – vezi regula eficienței și regula relevanței;
CP2. V crede că I va accepta setul de enunţuri S1, S2,...Sn (altminteri argumentarea ar fi în zadar) –
vezi regula eficienței și regula relevanței;
CP3. V crede că I va accepta setul de enunţuri S1, S2, ...Sn ca o justificare pentru O (altminteri
argumentarea ar fi în zadar) – vezi regula eficienței și regula relevanței;
Condiții de responsabilitate / sinceritate (ce crede vorbitorul despre propria poziție) – evită
posibilitatea ca argumentarea să fie înșelătoare:
CR/S1. V crede că O e acceptabilă (altminteri V ar încerca să inducă în eroare, dar vezi avocatul
diavolului sau practicile de debate) – vezi regula sincerității și regula relevanței;
CR/S2. V crede că setul de enunţuri S1, S2,... Sn sunt acceptabile (altminteri V ar încerca să inducă
în eroare) – vezi regula sincerității și regula relevanței;
CR/S3. V crede că setul de enunţuri S1, S2,....Sn constituie o justificare acceptabilă pentru O
(altminteri V ar încerca să inducă în eroare) – vezi regula sincerității și regula relevanței;

Consecințe: când reconstruim argumentarea ce conține elemente implicite, recurgem la:

- Regula relevanței pentru a identifica puncte de vedere implicite (de ce să avansezi argumente
dacă nu ai un punct de vedere de susținut prin ele? Pentru ce puncte de vedere sunt relevante
argumentele avansate) + Logică formală, uneori (cf infra).
- Regula eficienței și regula sincerității pentru a identifica argumente sau premise implicite
(dacă avansezi un punct de vedere și decizi să lași un argument pentru acel punct de vedere
implicit, înseamnă că, asumând regula eficienței, consideri că cealaltă parte va accepta
argumentul, altminteri nu ai produce un argument pe care cealaltă parte nu l-ar accepta) +
Logică formală (cf infra).

Atenție: facem distincția între argument implicit și premisă implicită:

- O premisă implicită leagă un argument deja exprimat de punctul de vedere;
- Un argument implicit este o propoziție neexprimată luată ca punct de plecare în
argumentare (trebuie identificată prin mijloace contextuale și prin recurs la principiile
comunicării);

Ex. 3. Steilman: Viața e prea scurtă ca să te îmbraci trist

Punct de vedere implicit: Cumpără haine de la Steilman (regula relevanței + reconstrucție contextuală - e
reclamă, deci funcționează într-un anumit fel);
„Argument explicit: Viața e prea scurtă ca să te îmbraci trist. (SCOP)
Premisă implicită: Cumpărând haine de la Steilman (RELAȚIA MIJLOC - SCOP) vei avea o viață veselă
(pentru că …)
Argument implicit: (… pentru că) Hainele de la Steilman alungă tristețea; (premisă materială, USP,
marketing)

Principiul metodologic în reconstrucție: principiul minimului logic și al maximului pragmatic:

În identificarea și reconstrucția elementelor implicite în argumentare, mai întâi mă întreb care este premisa
minimă ce trebuie adăugată argumentării pentru ca aceasta să pice pe un pattern de raționament valid (ex. modus
ponens). După aceea mă întreb cât de informativă este în context acea premisă, în raport cu principiul comunicării
și regulile sale, și îmbogățesc conținutul informațional, astfel încât să fie și relevant pragmatic.

Ex. 4. Relația dintre limbaj natural și forme valide în reconstrucția argumentului:

Popescu e un prof bun. Dă foarte multe exemple;

Care din reconstrucții respectă principiul minimului logic și al maximului pragmatic?

Varianta 1: Dacă Popescu dă foarte multe exemple, atunci Popescu este un prof bun.
Și Popescu dă foarte multe exemple
Deci, Popescu este un prof bun.

Varianta 2: Dacă l Popescu e un prof bun, atunci Popescu dă foarte multe exemple. (dar asta s-a spus?)
Și Popescu dă foarte multe exemple
Deci, Popescu este un prof bun.

Varianta 3: Profii buni dau foarte multe exemple.

Popescu dă foarte multe exemple;
Deci Popescu e, (probabil) un profesor bun.
Varianta 4. Profii care dau multe exemple sunt profi buni / Numai profii buni dau foarte multe exemple. ? /
Popescu dă foarte multe exemple;
Deci Popescu e un prof bun.

Exemplul 5. (Aristotel): (1) Chiar în tinereţe poţi fi geometru, matematician şi în genere versat într-o ştiinţă
sau alta, dar nu şi înţelept. (2) Cauza este că înţelepciunea practică se aplică la ceea ce este particular, (3) iar
aceasta se capătă numai prin experienţă. (4) Un om tânăr nu poate avea această experienţă, (5) ea necesitând
timp îndelungat.

Reconstrucția 1