UNVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

DEPARTAMENTUL DE TEOLOGIE

LUCRARE DE SEMINAR LA DISCIPLINA CULT ȘI CULTURĂ

DESPRE RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ÎN CULT ȘI

PASTORAȚIE

COODONATOR ȘTINȚIFIC, MASTERAND,

Asist. Univ. dr. CIUREA MIHAI PLEȘOIANU FLORIN MIHAI

CRAIOVA,
2017

1
 INTRODUCERE

În lucrarea prezentă am hotărât să întocmesc un studiu precis asupra învățăturii și folosului în

cult și pastorație a Rugăciunii Tatăl nostru cunoscută și sub numele de Rugăciunea
Domnească.Rugăciunea domnească prin încheierea ei ne încredințează că împărăția, puterea și
mărirea lui Dumnezeu sunt netrecătoare și veșnice.Ea cuprinde ca într-o sinteză admirabilă
adevărurile de temelie ale credinței noastre, iubirea și dragostea noastră pentru Dumnezeu și
pentru oameni.În ea aflăm comuniunea cu toți oamenii cu care suntem frați și împreună părtași la
darurile lui Dumnezeu.Pentru ca această sfântă rugăciune să exercite asupra sufletului nostru
toată puterea ei de atracție, trebuie să fie făcută cunoscută tuturor credincioșilor cu toată bogăția
sensurilor ei.
Pentru a împlini acest scop se cere ca preotul să valorifice această rugăciune prin predici
și cateheze, să facă cunoscut credincioșilor înțelesul ei adânc.În felul acesta recitarea și cântarea
ei va influența în gradul cel mai înalt posibil asupra sufletelor încredințate spre păstorire.Divină
prin origine ei, umană prin forma ei, simplă și accesibilă tuturor, ea rămâne pentru totdeauna,
modelul desăvârșit și neîntrecut al rugăciunii celei mai cuprinzătoare și mai înduioșătoare, pe
care toți oamenii, ca fii ai lui Dumnezeu, o pot adresa Părintelui și Ziditorului lor comun.
Rugăciunea curățind minte și inima face să strălucească în lăuntrul lor Soarele dumnezeiesc.
Principiul tuturor lucrurilor este însăși rugăciunea, viața care ajunge să-și dea seama prin
închinare de puterea care viețuiește în sine.Creșterea cea de slavă din putere în putere este
rugăciunea cea adevărată.
Rugăciunea se dovedește a fi și o mare îndrăzneală:,,Îndrăzniți, Eu am biruit lumea”.
Rugăciunea este smerenia activă, rodnicia ei.Rugăciunea este pentru suflet răsuflarea, respirația
sufletească în văzduhul dumnezeiesc.Rugăciunea a fost văzută de Iacob în vis ca o scară
nesfârșită de la pământ la cer.Rugăciunea desăvârșită este cea creștină și se închide în stihul:
,,Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.Numai prin Domnul Hristos și darul Său am
descoperirea întreagă și neabătută, vie a lui Dumnezeu, trăirea harică în El.Rugăciunea înseamnă
să-L băgăm pe Hristos înlăuntrul inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră.Cu cât mai
mult se roagă cineva, cu atât mai multă siguranță duhovnicească simte.Rugăciunea înseamnă
siguranță.Ea este împărăteasa tuturor virtuților.Dacă nu există rugăciune duhul omului este
paralizat, viața lui duhovnicească este încremenită.Rugăciunea este izvorul mângâierii, luminarea
minții și întărirea bunelor moravuri.Pentru izbânda în rugăciune trebuie să ne împodobim inima
cu virtuți dar mai ales cu: smerenia, căința, supunerea și tăierea voii.,,De ce merge rugăciunea
prost? Deoarece nu se simte nevoia de Dumnezeu, ne putem descurca și singuri în toate treburile
și nevoile”.Pomenirea lui Dumnezeu, Însuși Dumnezeu o înrădăcinează în suflet.Rugăciunile
scurte sunt foarte bune pentru osteneala noastră personală legată de pomenirea lui Dumnezeu.Cu
alte cuvinte, lepădarea de sine, tendința de a fi totdeauna gata spre a sluji celorlalți și lăsarea
totală în voia lui Dumnezeu împreună cu aflarea în El prin rugăciune sunt producătorii vieții
duhovnicești.

2
 DESPRE RUGACIUNEA DOMNEASCĂ ÎN CULT ȘI PASTORAȚIE

Pentru creștinătate modelul cel mai luminos al rugăciunii domnești l-a dat însuși Mântuitorul
Iisus Hristos. El a vorbit de nenumărate ori despre necesitatea acestei rugăciuni, Se ruga în locuri
singuratice și în locuri pustii (Luca IV, 42 și Marcu I, 35).Petrecea noaptea în rugăciune (Luca
IV, 12).Mântuitorul s-a rugat la mormântul lui Lazăr, s-a rugat în timpul patimilor Sale,
rugăciunea Lui arhierească (Ioan XVII).1Cele mai grele clipe de durere și de suferință Iisus le-a
biruit prin puterea rugăciunii.Dintre formele puține de rugăciune care ne-au rămas cea mai
completă rugăciune rostită cu gura proprie este rugăciunea Tatăl nostru cunoscută și sub numele
de rugăciunea domnească.Rugăciunea domnească este cea mai înaltă rugăciune fiindcă ea a ieșit
chiar din gura Domnului Hristos.A fost propusă de El ca model și tip după care să fie cunoscute
celelalte rugăciuni. Această rugăciune de la primul și până la ultimul cuvânt a ieșit de pe buzele
lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Înțelepciunea necreată care singur a putut cunoaște ceea ce trebuie
să cerem de la Dumnezeu și modul cum trebuie s-o facem.Sfântul Ciprian zice că aceasta e
,,rugăciunea care imploră pe Dumnezeu cu propriile Sale cuvinte, care se înalță cu însăși forma
în Hristos”.Când ne rugăm noi păcătoșii, avem pe buzele noastre cuvintele Domnului Hristos.
Faptul că Mântuitorul ne-a învățat această rugăciune, ea are întâietate peste toate celelalte rugăciuni și ni
s-a dat dreptul ca s-o clasificăm ca pe o rugăciune divină, o rugăciune venită din cer.2
Rugăciunea domnească e smerită ca și dumnezeiescul ei Autor.Smerenia e calitatea
esențială a rugăciunii.Rostind noi această rugăciune ne smerim în fața lui Dumnezeu,
recunoaștem neputințele noastre, așteptând de la El tot binele care este necesar pentru sufletul și
trupul nostru.E apoi o rugăciune plină de afecțiune și de iubire.În ceea ce privește valoarea
liturgică a rugăciunii domnești putem spune că e destul de mare.Ea este rugăciunea Bisericii pe
care n-au cunoscut-o nici păgânii, nici evreii, fiind transmisă de Hristos Apostolilor Săi, de la
aceștia a primit-o Biserica și din acest motiv ea poartă caracterul unei deosebite cinstiri.Se
întrebuințează în cultul creștin chiar din timpul Sfinților Apostoli (Luca XI, 2).Este rostită la
începutul oricărei rânduieli liturgice cu scopul de a ține trează atenția credincioșilor făcându-i să
se gândească că se află în fața lui Dumnezeu.Rugăciunea domnească a rămas ca o parte esențială
a cultului Bisericii creștine, atât în cultul public cât și în cel particular.De altfel aceasta a fost și
voința Domnului Hristos.Prin rostirea acestei rugăciuni la începutul și în cursul diferitelor
rânduieli cultice, inima credincioșilor smerită de povara păcatelor se ridică plină de demnitate
înaintea lui Dumnezeu pe care Îl numește cu numele de Tată.La Sfânta Liturghie, ectenia
pregătitoare pentru împărtășire se încheie cu provocarea la rugăciunea domnească: ,,Și ne
învrednicește…”.Cu această provocare preotul cere de la Dumnezeu, ca noi fiii Lui, să ne
învrednicim a-L numi Tată.Se mai cere apoi ca să-L numim Tată cu ,,îndrăznire”, cu încredere și
iubire și ,,fără de osândă”, adică îndreptați.Noi zicem rugăciunea domnească în acest moment al
Sfinte Liturghii cu scopul, ca, voind să primim darul dumnezeiesc cel mai înalt, adică Sfântul
Trup și Sfântul Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care îl pot primi numai fiii cei
adevărați ai Părintelui Ceresc, să-i cerem neîncetat.

1 Pr.Prof.Moisiu, Despre Rugăciunea Domnească în cult și pastorație în revista Bisericii Ortodoxe Române, nr. 1-
2/1978, București, pp. 64-77.
2
Pr.Prof. D. Belu, Caracterul social al Rugăciunii Domnești în Studii Teologice, nr. 9-10/1951, pp. 542-551.

3
 În cultul particular, rugăciunea domnească este recomandată ca să se rostească cel puțin
de trei ori pe zi. Acest lucru îl recomanda și Constituțiile Apostolice.Nu era îngăduită rostire
rugăciunii domnești din partea catehumenilor decât numai cu puțină vreme înainte de botez. În
legătură cu valoarea pastorală a acestei rugăciuni trebuie să știm că două sunt mai cu seamă
aspectele pe care putem temeinici lucrarea pastorală a sufletelor și cu care este întrețesut în
realitate textul acestei rugăciuni.Dumnezeu revarsă tot ceea ce constituie adevăratul bine pentru
noi și ne ferește de tot ceea ce formează adevăratul rău.3Spre lauda lui Dumnezeu îi cerem bunuri
care ni se cuvin nouă.Aceste bunuri sunt de trei feluri: cerești, spirituale și pământești. Binele
ceresc constă în a-L vedea pe Dumnezeu în rai, binele ultim al existenței noastre.Acest lucru îl
cerem când ne rugăm: ,,Vie Împărăția Ta”.Binele spiritual e subordonat celui ceresc, ca mijloc
față de scop și constă în sfințirea noastră.Această sfințire se cuprinde toată în împlinirea voii lui
Dumnezeu după cuvintele Sfântului Apostol Pavel:,,Căci voia lui Dumnezeu aceasta este:
sfințirea noastră”(I Tesaloniceni IV, 3).Binele pământesc este și el subordonat celui spiritual, ca
și trupul sufletului. Și pentru ca hrana trupului să nu lipsească, avem în a patra cerere din
rugăciunea domnească cuvintele: ,,Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o astăzi”.Împotriva
binelui ceresc pe care îl crem în Tatăl nostru există un rău care îl poate împiedica.
Acesta este păcatul, care prin el însuși lipsește de la împărăția cerurilor.De aceea ne
rugăm:,,Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”.Împotriva
binelui spiritual există un alt rău.Acest rău este ispita.Noi ne rugăm:,,Și nu ne duce pe noi în
ispită”.În sfârșit, împotriva binelui pământesc este răul fizic sub orice aspect s-ar prezenta:
foame, nenorociri etc.Și iată că, cu un cuvânt general noi încheiem rugăciunea domnească:,,Ci ne
izbăvește de cel rău”.Valoarea pastorală a rugăciunii domnești este deosebit de mare. Ea
cuprinde temeiuri adânci ale învățăturii creștine, principii de înaltă slujire a lui Dumnezeu și a
oamenilor cu un adânc caracter social și moral.Rugăciunea domnească ne deschide noi căi pentru
vestirea cuvântului lui Dumnezeu.Propovăduirea adevărului creștin cuprins în cele șapte cereri
ale rugăciunii domnești este unul dintre sensurile fundamentale ale întregii lucrări
răscumpărătoare a apostolatului creștin.4
Rugăciunea domnească este izvor al misiunii de continuare a lucrării lui Hristos prin
Biserică, prin urmașii Sfinților Apostoli, episcopii și preoții.Sufletul creștinului covârșit de valul
vieții spirituale care se revarsă asupra lui, prin rostirea acestei rugăciuni, înviază prin energii și
gânduri de trăire superioară.5Din cuvântul ,,Tată” crește ca dintr-o rădăcină virtutea credinței, în
cuvântul ,,nostru” se aude ecoul iubirii.Pentru un păstor de suflete, poate fi un izvor nesecat al
apostolatului sacerdotal ideea cuprinsă în rugăciunea domnească că Dumnezeu este Tatăl nostru
al tuturor câți locuim pe pământ.Cuvintele ,,ceruri” din rugăciunea domnească ne învață că
Dumnezeu este mai presus de lume, este nemărginit.Credincioșii vor înțelege că atunci când
rostim cuvintele:,,Sfințească-se numele Tău”, cerem mai întâi lauda și preamărirea lui
Dumnezeu.Prin această cerere, noi cei care credem, îl rugăm pe Dumnezeu ca să dispară din
lume atâtea rele și dezordini morale, chiar din mijlocul credincioșilor.Ne rugăm ca legea lui
Hristos să fie respectată, cunoscută și sfințită, să înceteze păcatul în lume, să înflorească și să
domnească pe pământ cele mai frumoase și mai alese virtuți: credința, nădejdea, iubirea și pacea.
Sfințenia lui Dumnezeu este asemenea unui izvor de har care primește razele sfințeniei peste

3 Pr. I. Mihălcescu, Clement Alexandrinul, Origen și Chiril al Ierusalimului Despre Rugăciunea Domnească în
revista B.O.R, nr.2/1942, p. 545.
4
P.S. Vasile al Oradiei, Cuvântări liturgice, Oradea, 1973, p. 227.
5
Pr. Ioan Bunea, Împărăția lui Dumnezeu în Mitropolia Banatului, nr. 1-3/1967, pp. 852-855.

4
viața noastră și peste viața credincioșilor.
Sfântul Chiril al Ierusalimului ne învață referitor la această cerere că numele lui Dumnezeu este
sfânt și nu are trebuință să fie sfințit de nimeni.Sfințire se referă la noi oamenii înțelegând
sfințirea prin faptă.O cale pentru cinstirea numelui lui Dumnezeu este participarea la Sfânta
Liturghie și la celelalte slujbe.Putem sfinți numele lui Dumnezeu lucrând pentru mântuirea
copiilor noștri. Părinților le revine sarcina educației copiilor, împiedicând răspândirea răului în
lume, promovând binele, pacea și dreptatea.Cuvintele celei de-a doua cereri din rugăciunea
domnească:,,Vie Împărăția Ta” sunt o chemare gravă adresată fiecărui credincios, cu scopul de a-
l scoate din comoditatea egoistă și mulțumirea de sine, din indiferentism și ,,resemnare, din
teamă și lașitate și a-l îmbrânci în arenă, pentru ca acolo, umăr la umăr cu ceilalți, să biruie
nedreptățile, să frângă rezistențele deprinderilor învechite, să deschidă calea largă vieții celei noi
de dreptate, de iubire, adică împărăția lui Dumnezeu”.Împărăția lui Dumnezeu este o împărăție
spirituală, terenul ei de căpetenie este inima credinciosului, iar legea ei de căpetenie este iubirea.
Bogată în învățături mântuitoare este și cererea a treia din rugăciunea domnească:,,Facă-se voia
Ta, precum în cer așa și pe pământ”.Domnul Hristos ne îndeamnă la împlinirea acestei voințe
divine ca mijloc necesar pentru ajungerea la împărăția lui Dumnezeu.Prin această cerere noi îl
rugăm pe Dumnezeu să ne dea și puterea de a împlini legea, de a birui păcatul, de a ne câștiga
virtuțile necesare, de a ne sfinți pe noi înșine.6Sfântul Ioan Gură de Aur zice că ,,prin împlinirea
voinței lui Dumnezeu, smulgem păcatul din inima noastră, înlăturăm eroarea și introducem
virtutea ca să nu se mai deosebească prin nimic cerul de pământ.7
În cea de-a patra cerere îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea toate cele necesare pentru
susținerea vieții noastre trupești și sufletești, pe care le numim cu numele de ,,pâine”:,,Pâinea
noastră cea spre ființă dă-ne-o astăzi”.Îi cerem toate cele de care avem nevoie pentru trup și
pentru suflet. În această cerere Domnul Hristos ne învață să fim sobri, cumpătați.Domnul Hristos
rostind cuvântul ,,pâine” a adăugat și pronumele ,,noastră” și nu ,,a mea”, pentru a condamna
dorința lucrurilor care nu ne aparțin.Prin rostirea cuvântului ,,pâinea noastră” ne considerăm
solidari cu toți oamenii, solidari în muncă și rugăciune.În a cincea cerere, Domnul Hristos ne-a
pus pe buze cuvintele:,,Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților
noștri”.8Măsura cu care cerem lui Dumnezeu ca să fim iertați de păcatele noastre este aceea cu
care știm să iertăm semenilor noștri.Cererea aceasta trezește conștiința vinovăției proprii și a
răspunderii pentru vinovăția celorlalți.Această conștiință înfrânează tendința spre orgoliu, spre
ignorarea și exploatarea celorlalți, și contribuie la desființarea răului individual și social. În a
șasea cerere:,,Și nu ne duce pe noi în ispită” îl rugăm pe Dumnezeu să nu fim ispitiți, să
îndepărteze de la noi ispitele și să ne dea putere să le biruim.Uneori Dumnezeu le îngăduie
fiindcă ele sunt ocazii care fac să ne deprindem cu virtuțile necesare, mai ales cu tăria, cu
răbdarea.Fiind ispitit nu te semețești cu semenii, ci îți recunoști slăbiciunea și te socotești ca
fiecare dintre ei.Ceea ce îi cerem lui Dumnezeu este ca lupta noastră să nu se termine cu
înfrângerea noastră.Cererea:,,Ci ne izbăvește de cel rău” cuprinde suspinul inimii credinciosului
după ajutorul lui Dumnezeu.Suntem așa de slabi și simțim nevoia unui ajutor în toate relele pe
care cu greu le putem suferi: bolii, primejdii, foamete, secetă, răutate, războaie și moarte
cumplită.

6 Diac.Prof. Nicolae Balcă, Aspectul pathologic al persoanei umane și pastorație religioasă în S.T., nr. 7-8/1955,
pp. 410-426.
7
Pr.Prof. Dumitru Belu, Doamne învață-ne să ne rugăm în Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 1-2/1967, pp. 184-
190.
8
Pr. Dr. Olimp Căciulă, Să știi ce să ceri în rugăciune în B.O.R, nr. 9-10/1952, pp. 623-626.

5
 RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ÎN CULTUL CREȘTIN ȘI EXPLICAREA EI ÎN
LITERATURA PATRISTICĂ DIN PRIMELE TREI SECOLE

În tradiția bisericească, rugăciunea domnească este considerată prima rugăciune creștină de

origine divină, al cărei text integral s-a păstrat în Evanghelia Sfântului Matei (VI, 9-13) și, într-o
formă mai prescurtată, în Evanghelia Sfântului Luca (XI, 1-4).Am putea menționa și o a treia
formă sau variantă, mult mai apropiată de varianta după Sfântului Matei, care s-a păstrat în
Didahia sau Învățătura celor doisprezece apostoli (VIII).9
Sfântul Matei plasează scena rostirii ei în timpul activității Domnului Hristos în Galileea,
încadrând-o în predica de pe munte (cap. V-VII), pe când Sfântul Luca spune că Mântuitorul se
afla numai cu ucenicii, dar fără a indica timpul sau locul unde se aflau, menționând doar faptul
că Domnul se ruga, iar unul dintre ucenici I-a cerut să-i învețe și pe ei să se roage, după cum
auzise că și Sfântul Ioan Botezătorul i-a învățat pe ucenicii săi (Luca XI, 1).Nu este vorba de o
neconcordanță între Sfinții Evangheliști cu privire la acest lucru, deoarece nimic nu ne împiedică
să credem că Domnul Hristos a mai repetat această rugăciune și cu alte ocazii, pentru ca ucenicii
să o poată reține și învăța bine.Deși Sfântul Marcu nu face nici o aluzie și nici nu redă textul
integral al rugăciunii domnești, exegeții consideră că versetele 25 și 26 din capitolul XI nu sunt
altceva decât cerea a cincea din rugăciunea Tatăl nostru, comentată însă mai pe larg de Domnul
Hristos.Când Domnul Hristos rostește rugăciunea domnească vrea să ofere ucenicilor și tuturor
creștinilor de mai târziu, rugăciunea creștină prin excelență, de folosit atât în cultul particular cât
și în cel liturgic.Rugăciunea creștină este formulată în cuvinte puține și simple, dar care
constituie substanța unei rugăciuni și a unei meditații profunde, care conduce la contemplație.
Deosebirile cu privire la textul rugăciunii domnești, păstrat în textul celor două evanghelii, sunt
justificate mai întâi prin aceea că Sfântul Matei a fost ucenicul direct al Domnului Hristos și L-a
însoțit pretutindeni, având posibilitatea să scrie Evanghelia așa cum a auzit-o de la Domnul, în
timp ce Sfântul Luca, după tradiția bisericească, n-a făcut parte din grupul celor doisprezece, ci a
fost ucenicul Sfântului Pavel, iar Evanghelia o scrie după cele relatate de ceilalți ucenici și
Apostoli.Numai astfel se explică de ce Sfântul Luca redă rugăciunea domnească într-o formă mai
prescurtată, în comparație cu varianta după Sfântul Matei. 10
Cu privire la deosebirile dintre textul biblic și cel din Didahie, se admite ipoteza că,
atunci când ambele variante ale rugăciunii domnești au fost fixate în textul Evangheliilor, ea
circula deja în comunitățile creștine, iar credincioșii în rugăciunile particulare, puteau să se abată
de la rostirea ei potrivit variantei oficiale.Fiind o rugăciune cu caracter particular, dar și oficial
nefiind pusă, încă, într-un tipar liturgic neschimbător, ea a circulat pe cale orală, mai mult de o
jumătate de secol, fără posibilitatea de a se evita retușările sau adăugirile textuale, Didahia
păstrând o variantă aflată sub o astfel de influență particulară și fără o confruntare și revizuire
după textul din Sfintele Evanghelii.

9 Dr. Sorin Petcu, Rugăciunea Domnească în cultul creștin și explicarea ei în literature patristică în primele trei
secole în S.T, nr. 1-2/1974, pp. 67-77.
10
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scurtă tălcuire a Rugăciunii Domnești în Filocalia vol. II, traducere de Pr.Prof.
Dumitru Stăniloae, Sibiu- 1947, pp. 304-330.

6
Rugăciunea creștină, în general, s-a dezvoltat în cadrul slujbelor celebrării Sfintei Euharistii, de
unde și întrebarea dacă rugăciunea domnească a fost sau nu introdusă în structura liturgică a
ritualului pascal din epoca apostolică și de mai târziu, devenit embrionul canonului liturghiei.În
afară de sfintele evanghelii, cea mai veche scriere patristică este Didahia a cărei redactare este
plasată în jurul anilor 80-90, și tot ea face prima mențiune despre recitarea rugăciunii domnești,
dar nu în cultul public, ci în cel particular, explicând doar modul cum trebuie făcută rugăciunea
și adăugând la sfârșit îndemnul ca rugăciunea domnească să se facă de trei ori pe zi, tripla
recitare a rugăciunii fiind socotită tot o influență a cultului iudaic.Întrebuințarea rugăciunii
domnești în rânduiala slujbei botezului sau în cea a liturghiei euharistice este menționată abia din
secolul al IV-lea înainte, este posibil ca această rugăciune să fi fost folosită mai demult cel puțin
în slujba botezului.Folosirea rugăciunii Tatăl nostru în slujba botezului va fi confirmată la o dată
mai târzie de către Fericitul Augustin, care îndeamnă pe catehumeni să mențină bine Simbolul de
credință și rugăciunea domnească, pe care ei vor trebui să le rostească în ultimele nouă zile până
la Sâmbăta Sfântă, când vor primi botezul, cu care ocazie le vor rosti în fața întregii asistențe. 11
Pentru prima oară o găsim menționată la Sfântul Chiril al Ierusalimului, care, explicând
liturghia credincioșilor plasează această rugăciune după rugăciunea Sfintei Jertfe, înainte de
împărtășire.În liturghia Sfântului Iacob și în cea a Sfântului Marcu, care sunt din aceeași epocă,
întâlnim rugăciunea domnească intonată de preot și recitată de credincioși.De asemenea o
întâlnim și în liturghia celor doisprezece apostoli, precedată de o rugăciune introductivă.Cel care
îi atribuie o vechime foarte mare în cultul creștin este Fericitul Ieronim, care scria pe la anul 415:
,,Mântuitorul a învățat pe Apostolii Săi ca în fiecare zi, la jertfa Trupului Său, credincioșii să
îndrăznească a zice Tatăl nostru”. Desigur că prin ,,Jertfa Trupului”, Fericitul Ieronim a înțeles
celebrarea Sfintei Euharistii, care se făcea la început în cadrul meselor frățești sau agapelor.Din
secolul al IV-lea, scrierile patristice o menționează în rânduiala slujbelor bisericești, iar unii
dintre scriitorii bisericești au scris chiar explicări ale rugăciunii domnești, întărind astfel
afirmația că această rugăciune încă de multă vreme a fost inclusă în slujba botezului sau în cea a
liturghiei, la toate Bisericile creștine din Occident și Orient.12

11 Op. cit. , p. 70.

12
Ibidem, p. 77.

7
EXPLICAREA RUGĂCIUNII DOMNEȘTI ÎN LITERATURA PATRISTICĂ DIN PRIMELE
TREI SECOLE

Cuprinzând în sine o mare mulțime de dorințe și cereri creștine, rezumate în puține cuvinte,
simple dar pline de multe și adânci înțelesuri, rugăciunea domnească poate fi comparată cu ,,un
mărgăritar în care se oglindește lumina cerului întreg”.Ea a fost inclusă de timpuriu în viața
religioasă a Bisericii și cum era și firesc, repetarea ei continuă de către credincioșii neinițiați în
problemele religiei creștine o făcea să-și piardă înțelesul ei bogat, căpătând o rostire mecanică și
fără de folos.De aceea, ca un mijloc de prevedere, din cele mai vechi timpuri, Biserica a găsit de
cuviință s-o explice și s-o tâlcuiască, pentru a descoperi credincioșilor bogatul ei conținut
teologic, moral și spiritual.Dintre scriitorii și părinții bisericești din primele trei secole creștine
de la care ni s-au păstrat asemenea comentarii cu caracter omiletic, în al căror conținut a fost
inclusă și explicarea rugăciunii domnești, amintim pe Tertulian, Origen și Sfântul Ciprian.
Tratatul despre rugăciune al lui Tertulian. Tertulian (160-240) a fost fiul unui centurion roman
din Cartagina, el a urmat mai întâi retorica apoi dreptul.La vârsta de 30 de ani se convertește la
creștinism.Avântat în spiritul său absolutist, trece la secta rigoristă a montaniștilor, murind
înainte de a se fi împăcat cu Biserica.13
Explicarea rugăciunii domnești formează primele nouă capitole din lucrarea sa intitulată
De oratione (Despre rugăciune), pe care o scrie la Cartagina, între anii 200-206, înainte de a trece
la secta montanistă.Dumnezeu a dat credincioșilor posibilitatea de a deveni fiii Săi, prin credință,
raportul de filiație, exprimat prin această rugăciune, este întreținut prin mijlocirea Bisericii, care
își are temelia în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh.Faptul că Dumnezeu îngăduie să fie numit de
credincioșii Săi Tată, constituie o mare favoare acordată lor, pentru că acest lucru nu i-a fost
îngăduit nici unui muritor, nici chiar lui Moise, care, deși a vorbit cu Dumnezeu, a folosit alt
nume, pe când creștinilor, însuși Domnul Hristos le-a descoperit și le-a îngăduit acest lucru (Ioan
V, 43; XVIII, 6).14Dumnezeu trebuie să fie binecuvântat în tot timpul și în tot locul și tocmai
acest lucru exprimă cererea ,,Sfințească-se numele Tău”, prin care se aduce lui Dumnezeu un
omagiu al recunoștinței, pe care tot omul trebuie să-l aibă față de binefăcătorii săi.Rugându-se ca
voia lui Dumnezeu să se facă pe pământ , precum se îndeplinește în cer, credinciosul
mărturisește că se supune voinței lui Dumnezeu, așa precum însuși Fiul Său a împlinit voința
Tatălui, prin cuvânt, faptă și suferință (Luca XIV, 21; Ioan VI, 39).15
Tertulian folosește termenii ,,cellum et terra” (cer și pământ), pentru a sublinia alcătuirea
dihotomică a ființei umane, formată din trup și suflet, în care se realizează voința lui Dumnezeu.
Tertulian interpretează cererea ,,Vie Împărăția Ta, precum în cer și pe pământ”, ca fiind expresia
năzuinței creștinului după împărăția lui Dumnezeu, spre care tind și pentru care se roagă să se
înfăptuiască atât cei vii cât și cei ce numai sunt în viață (Apocalipsa VI, 10).16

13 Tertulian, Despre Rugăciune în Părinți și Scriitori bisericești vol. III, traducere de Pr.Prof. Nicolae Chețescu, Ed.
I.B.M.B.O.R. , București – 1991, pp. 225-248.
14
Matei XXIII, 9.
15
Pilde XXI, 1.
16
Isaia VI, 13.

8
Explicând cererea ,,Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”, Tertulian găsește
numeroase simboale și interpretări pentru noțiunea de ,,pâine”.Pâinea se întrebuințează la
pregătirea cinstitelor Daruri, în vederea săvârșirii Sfintei Euharistii, în care este prezent însuși
Domnul Hristos. Hristos este pâinea spirituală a credincioșilor Săi:,,Eu sunt pâinea vieții” (Ioan
VI, 35).
Pâinea este cuvântul lui Dumnezeu coborât din cer.Pâinea poate să însemne și cele
necesare pentru viața zilnică a credincioșilor dar niciodată cererile lor să nu depășească limitele
trebuințelor lor ca nu cumva să cadă în păcatul lăcomiei.Interpretând cererea ,,Și ne iartă nouă
greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”, Tertulian insistă asupra noțiunii de
greșeală, care poate să îmbrace un dublu aspect, exprimând atât păcatul săvârșit împotriva
voinței lui Dumnezeu, cât și nedreptatea făcută aproapelui.Ispita vine de la diavol, Domnul S-a
lăsat ispitit de el, tocmai ca să arate cine este tatăl ispitelor, iar pe ucenici îi învață să se roage
pentru a nu cădea în ispită (Luca XXII, 46) și acesta este sensul ultimei cereri din rugăciunea
domnească, pentru creștinii care se roagă, zicând:,,Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește
de cel rău”.17Tertulian încheie explicarea cu îndemnul că fiecare poate să se adreseze cerului cu
diverse rugăciuni pentru trebuințele sale, dar începând întotdeauna cu Tatăl nostru, care rămâne
rugăciunea creștină fundamentală.
Tratatul despre rugăciune al lui Origen. Origen s-a născut probabil în Alexandria la anul 184-
185 și este considerat unul dintre marii reprezentanți ai teologiei grecești și cel mai ilustru
reprezentant al școlii creștine din Alexandria.Datorită erorilor de doctrină, opera sa a fost acuzată
de erezie și a fost condamnată la Sinodul V Ecumenic.A murit ca martir la anul 254, în vremea
persecuției lui Deciu.Scopul cu care Origen a scris acest comentariu despre rugăciune, a fost
acela de a instrui pe creștini în practica pietății și a faptelor bune, însoțite de rugăciune.Fiind un
scriitor talentat și totodată un bun teolog, Origen face o interpretare minuțioasă și riguroasă,
axându-se îndeosebi pe exegeza literală, deși școala alexandrină profesa de preferință
interpretarea alegorică a Scripturii.18
Interpretând formula de chemare cu care începe rugăciunea domnească (Tatăl nostru …),
Origen descoperă între Dumnezeu și om un raport de filiație, despre care nu găsim nici o
mărturie în întreaga istorie a vechiului testament.19A spune ,,Tatăl nostru, care ești în ceruri”,
înseamnă că Dumnezeu este în cer, dar nu se află în limitele unui loc, ci El trebuie înțeles mai pe
larg, respectând natura Sa spirituală, cerurile exprimând tocmai omniprezența și universalitatea
ființei Sale.Expresia ,,Sfințească-se numele Tău” nu arată că numele lui Dumnezeu nu ar fi sfințit
pentru că însuși Domnul Hristos spune că este sfânt, aceste cuvinte au semnificația proslăvirii lui
Dumnezeu, după cum spune și psalmistul:,,Aduceți Domnului slavă numelui Său” (Psalmul
XXVIII, 2).20Când zic ,,Vie Împărăția Ta”, însemnă că doresc ca această împărăție să ne
găsească fructificați și desăvârșiți pentru ca Dumnezeu să poată locui în noi ca într-o cetate bine
administrată.Fiecare membru al Bisericii trebuie să se roage să se împlinească voința Tatălui prin
Hristos, care are toată puterea în cer și pe pământ (Matei XXVIII, 18), iar dacă voința lui
Dumnezeu se împlinește pe pământ ca și în cer, atunci pământul nu rămâne pământ, ci devine

17
Apoc. VI, 10.
18
Origen, Explicarea Rugăciunii Tatăl nostru în Părinți și Scriitori bisericești vol.VII, scrieri alese partea a II-a,
trad. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R. , București-1982, pp. 237-281.
19
Iov XIV, 2.
20
Pilde X, 19.

9
asemenea cerului.21
Una dintre cele mai originale explicări o va da Origen cererii a IV-a din rugăciunea domnească:
,,Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”, pe care el o interpretează prin prisma
cuvântării euharistice a Domnului Hristos (Ioan VI), unde Hristos se numește pe Sine ,,pâinea
vieții”, care se coboară din cer (Ioan VI, 32-35).Adevărata hrană este Trupul lui Hristos.Cuvântul
,,astăzi”, din rugăciune, exprimă eternitatea, adică timpul prezent.Formula ,,Și ne iartă nouă
greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”, după Origen, are o dublă semnificație:
ea se referă atât la viața materială cât și la viața spirituală a oamenilor.În viață creștini au
îndatoriri față de toată lumea și nu numai atât, ei sunt fiii lui Dumnezeu și sunt datori față de
Tatăl care i-a creat, față de Fiul care i-a mântuit prin propriul Sânge și față de Sfântul Duh, cu
care au fost însemnați în ziua răscumpărării, adică la botez și mirungere (Efeseni IV, 30).22Ca să-
și câștige mântuirea, credinciosul trebuie mai întâi să înlăture lupta dintre trup și suflet, pentru ca
nu cumva cele trupești să le stăpânească pe cele duhovnicești și tocmai de aceea el se roagă
zicând: ,,Și nu ne duce pe noi în ispită”.Dumnezeu, prin bunătatea Sa nu lasă pe credincioși să fie
ispitiți peste puterile lor, dar nici nu scutește pe nimeni de ispită, fiind necesară pentru că ea
antrenează pe creștin în lupta împotriva păcatului.Dumnezeu nu suprimă ispitele, dar îi apără pe
credincioși de ispitele care întrec puterile lor, așa cum a făcut și cu dreptul Iov, când nu i-a
îngăduit diavolului să-l ispitească peste puterile sale (Iov I, 9-11); tocmai această evitare a
ispitelor care întrec puterile lor, cer credincioșii în rugăciunea lor când zic ,,Și ne izbăvește de cel
rău”, adică de diavolul.23
Explicarea rugăciunii domnești de Sfântul Ciprian. Sfântul Ciprian (200-258) s-a născut la
Cartagina din părinți păgâni și a primit o educație și o cultură aleasă ajungând unul dintre cei mai
străluciți retori ai timpului său.Influențat de preotul Cecilianus, se convertește la creștinism, se
botează și este hirotonit preot, iar mai târziu (249), este ales episcop al Cartaginei, ca urmaș al lui
Donatus. În vremea persecuției lui Deciu conduce Biserica din Africa de Nord.24
Moare ca martir în vremea persecuției lui Valerian (258).A fost elevul lui Tertulian.Între
anii 251-252, scrie la Cartagina o explicare la rugăciunea domnească (De dominica oratione),
care conține 36 de capitole.Înainte de a începe explicarea rugăciunii domnești, Sfântul Ciprian
face o scurtă introducere în care arată efectele rugăciunii făcute în comun, prin care creștinii se
adresează Fiului lui Dumnezeu, care este mijlocitorul lor, în fața Tatălui.Adresându-se lui
Dumnezeu cu formula Tatăl nostru, fiecare credincios se roagă pentru toți și toți pentru unul,
rugăciunea domnească fiind o rugăciune obștească, spre folosul tuturor creștinilor.Numind pe
Dumnezeu Tată, înseamnă că ei renunță la părinții lor trupești și-L iubesc pe Dumnezeu, Tatăl
Ceresc, iar zicând Tatăl nostru , și nu Tatăl meu, înseamnă că ei iubesc pe aproapele
Dacă ei se adresează lui Dumnezeu și zic Sfințească-se numele Tău, nu înseamnă că prin
cuvintele lor s-ar adăuga ceva la sfințenia lui Dumnezeu, ci cer ca să fie sfințiși, după cum însuși
Dumnezeu a zis: ,,Fiți sfinți, după cum și Eu sunt sfânt”(Levitic II, 44).Prin sfințenie creștinii
câștigă împărăția lui Dumnezeu, rugăciunea fiind mijlocul prin care ei își manifestă dorința după
această împărăție.Dacă în timpul rugăciunii zic Vie Împărăția Ta, ei sunt datornici după acea
împărăție, pe care la început, Dumnezeu a dat-o fiilor lui Israil, dar ei n-au vrut s-o primească și
atunci ea a fost dată celorlalte neamuri (Matei VIII, 11, 25).Pentru a obține Împărăția lui

21
Ps. XXIX, 1.
22
Fc. I, 3.
23
Fc. I, 24.
24
Sfântul Ciprian, Despre Rugăciunea Domnească în Părinți și Scriitori bisericești vol.III, traducere de Pr.Prof.
Nicolae Chițescu, Ed. I.B.M.B.O.R, București-1991, pp. 449-484.

10
Dumnezeu, creștinii trebuie mai întâi să îndeplinească aici pe pământ, voia lui Dumnezeu, adică
exact ceea ce cer ei de la Dumnezeu când zic: Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.
Rugăciunea zilnică aduce întărirea în virtutea credinței, a dragostei și a cumpătării, care ajută
creștinului ca să supună pe cele trupești celor duhovnicești. După ce și-a hrănit sufletul cu cele
duhovnicești, creștinul cere de la Dumnezeu hrana necesară trupului și a sufletului zicând:
,,Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”.
Pentru noțiunea de pâine Sfântul Ciprian găsește două înțelesuri, pâinea indicând mai întâi hrana
spirituală care este Hristos, pe care creștinii o primesc în fiecare zi prin sfânta euharistie și în al doilea
rând pâinea indică hrana materială pe care credincioșii o cer de la Dumnezeu, pentru întreținerea vieții
pământești. Tot omul este supus greșelii și tocmai de aceea creștinii trebuie să ceară în rugăciunile lor să
li se ierte greșelile, iar dacă doresc să li se ierte de către Dumnezeu, față de Care au păcătuit, cu atât mai
mult ei trebuie să ierte celor ce le-au greșit cu ceva.25La a doua judecată fiecare creștin va fi judecat și
iertat, după măsura în care el a judecat și a iertat pe semenii săi.26Iată de ce Dumnezeu nu ține seama de
jertfa adusă la altar, dacă cel ce o aduce nu s-a împăcat cu fratele său.Interpretând cererea ultimă din
rugăciunea domnească, prin care ne rugăm să nu fim duși în ispită, Sfântul Ciprian spune că diavolul este
cel ce ne ispitește, dar nu poate să ne facă vreun rău dacă nu i s-a îngăduit acest lucru de către Dumnezeu.
Sfântul Ciprian dă exemplu cetatea Ierusalimului, care a fost cucerită de Nabucodonosor, numai pentru că
Dumnezeu a îngăduit acest lucru (IV Regi XXIV).Fiecare creștin are la îndemână o armă cu care să lupte
împotriva ispitelor –rugăciunea (Marcu XVI, 38). Prin rugăciune creștinii obțin de la Dumnezeu tot ceea
ce vor, inclusiv ferirea de ispitirea diavolului și tocmai aceasta este semnificația ultimei cereri din
rugăciunea domnească:,,Și ne izbăvește de cel rău”.27

25
Matei XII, 9.
26
Ioan XVI, 23.
27
Apocalipsa VI, 10.

11
 TÂLCUIREA RUGĂCIUNII TATĂL NOSTRU LA SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

„Deci aşa vă rugaţi: «Tatăl nostru, Care eşti în ceruri»" .

Vezi că îndată a deşteptat luarea aminte a ascultătorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al
rugăciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu. Cel care numeşte Tată pe Dumnezeu, prin această
singură numire, a mărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfinţenia,
răscumpărarea, înfierea, moştenirea, însuşirea de frate cu Unul-Născut, dăruirea Duhului.Că nu-i
cu putinţă să numeşti Tată pe Dumnezeu, dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăţi. Hristos, deci,
deşteaptă luarea aminte a ascultătorilor Lui prin două lucruri: şi prin vrednicia Celui pe Care îl
numesc Tată, şi prin măreţia bunătăţilor de care se bucură.28
Când spune: „Care eşti în ceruri", nu o spune ca să închidă pe Dumnezeu în cer, ci ca să
îndepărteze de pământ pe cel ce roagă şi să-1 ridice la locurile cele înalte şi la locaşurile cele de
sus. Tot prin aceste cuvinte, ne mai învaţă să facem rugăciune de obşte pentru toţi fraţii.Că n-a
spus:„Tatăl meu care eşti în ceruri", ci:„Tatăl nostru", poruncindu-ne să înălţăm rugăciuni pentru
toţi oamenii şi să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui.Prin asta
stârpeşte duşmănia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bunătăţilor,
izgoneşte inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeaşi cinste şi împăratul şi săracul, pentru
că participăm cu toţii, în comun, la cele mai mari şi la cele mai necesare bunuri.Ce pagubă avem
de pe urma obârşiei noastre de jos, când, de pe urma obârşiei noastre de sus, toţi suntem la fel,
nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât săracul, nici stăpânul mai
mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împăratul mai mult decât ostaşul, nici
filozoful mai mult decât barbarul, nici înţeleptul mai mult decât prostul?Tuturor ni s-a dăruit
aceeaşi nobleţe, învrednicindu-ne pe toţi la fel să-I zicem lui Dumnezeu: „Tată".29
Deci după ce ne-a amintit de această nobleţe, de darul cel de sus, de egalitatea de cinste
dintre toţi oamenii, de dragoste, după ce ne-a depărtat de la pământ şi ne-a urcat în ceruri, să
vedem acum ce ne porunceşte să cerem.De altfel este îndestulător numai cuvântul „Tată", ca să
ne înveţe toată virtutea.Că acela care-L numeşte pe Dumnezeu „Tală", şi „Tată obştesc", trebuie
să ducă o astfel de viaţă încât să nu se arate nevrednic de această nobleţe şi să se străduiască să
fie egal cu darul primit.Dar Domnul nu Se mulţumeşte cu atâta, ci adaugă şi o altă cerere,
spunând aşa:

„Sfinţească-se numele Tău"

Rugăciunea, vrednică de cel ce-L numeşte pe Dumnezeu Tată, este a nu cere nimic înainte de a
slăvi pe Tatăl, ci de a socoti pe toate în urma laudei aduse Tatălui.„Sfinţească-se" înseamnă:
„Slăvească-se".Dumnezeu are deplină slava Sa şi este totdeauna aceeaşi; totuşi Hristos
porunceşte ca acela ce se roagă să-L slăvească pe Tatăl, ca Tatăl să fie slăvit şi prin viaţa noastră.
Acelaşi lucru îl spunea Domnul şi mai înainte:,,Aşa să lumineze lumina voastră înaintea

28
Pr.Prof. Dumitru Radu, Pâinea noastră cea spre ființă în S.T., nr. 1/1987, pp. 93-95.
29
Pr.Prof. Dumitru Stăniloae, Servire și proexistență în Glasul Bisericii, nr. 11-12/1963, p. 1028.

12
oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune si să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri"'; că
şi serafimii, când slăvesc pe Dumnezeu, spun la fel: „Sfânt, Sfânt, Sfânt" .
Prin urmare, „Sfinţească-se" înseamnă:„Slăvească-se".Cu alte cuvinte, Hristos spune aşa:
„învredniceşte-ne să ducem o viaţă aşa de curată, încât prin noi să Te slăvească toţi oamenii".Şi
iarăşi, înseamnă să ai o filozofie desăvârşită când oferi tuturor o viaţă atât de curată, încât fiecare
din cei ce o văd să înalţe pentru aceasta laudă lui Dumnezeu.

„ Vie împărăţia Ta"

Şi aceste cuvinte sunt iarăşi cuvintele unui copil recunoscător, care nu-şi lipeşte sufletul de cele
ce se văd, nici nu socoteşte mare lucru pe cele din lumea aceasta, ci se grăbeşte către Tatăl şi
doreşte cu înfocare pe cele viitoare.Toate acestea se nasc dintr-o conştiinţă curată şi dintr-un
suflet desprins de lucrurile de pe pământ.Dorinţa aceasta o avea şi Pavel în fiecare zi; de aceea şi
spunea:„Şi noi, care avem pârga duhului, suspinăm, aşteptând înfierea, izbăvirea trupului
nostru"\ Cel ce are această dragoste nu poate să se îngâmfe nici cu fericirea vieţii sale, dar nici nu
poate să fie doborât de necazuri şi supărări, ci, ca şi cum ar trăi chiar în cer, este slobod şi de una
şi de alta din aceste anomalii.30

"Facă-se voi Ta, precum în cer așa şi pe pământ"

Ai văzut ce urmare minunată!Ne poruncise să dorim bunătăţile viitoare şi să ne grăbim pentru

plecarea noastră dincolo; dar atâta vreme cât nu se întâmplă asta şi locuim aici, ne porunceşte să
ne dăm toată silinţa ca să vieţuim ca îngerii din cer.Hristos ne-a spus: „Trebuie să doriţi cerurile
şi cele din ceruri!"; dar a poruncit ca, înainte de a ajunge în cer, să prefacem pământul în cer; să
trăim pe pământ, ca şi cum am trăi în cer; să ne grăbim să facem aşa totul.Şi pentru acestea să-L
rugăm pe Stăpânul nostru.Nimic nu ne împiedică să ajungem la viaţa desăvârşită a puterilor celor
de sus, chiar dacă locuim pe pământ; că e cu putinţă ca acela care trăieşte aici să facă totul ca şi
cum ar şi fi acolo.31
Cererea aceasta vrea să spună: „După cum acolo sus în cer toate se petrec fără de nici o
piedică, iar îngerii nu împlinesc numai unele porunci, iar pe altele le calcă, ci pe toate le fac şi cu
toţii se supun - că „sunt puternici în virtute - spune psalmistul - făcând cuvântul Lui" -, tot aşa
învredniceşte ne şi pe noi oamenii să nu facem pe jumătate voinţa Ta, ci să o împlinim în
întregime, aşa cum Tu voieşti!".Ai văzut că ne-a învăţat să fim modeşti, arătându-ne că virtutea
nu se datorează numai râvnei noastre, ci şi harului de sus?Şi iarăşi, ne-a poruncit ca fiecare din
noi, când ne rugăm, să ne rugăm şi pentru binele întregii lumi.Că Domnul n-a spus:„Facă-se voia
Ta în mine sau în noi", ci:„Facă-se voia Ta pretutindeni pe pământ", ca să dispară înşelăciunea,
să se sădească adevărul, să se stârpească orice păcat, să se întoarcă din nou virtutea, să nu mai fie
nici o deosebire între pământ şi cer.„Dacă s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele
de jos de cele de sus - deşi prin firea lor sunt deosebite unele de altele -, pentru că pământul ne-ar
arăta alţi îngeri".

30
Pr. Dumitru Soare, Pâinea noastră cea spre ființă în S.T., nr. 5-6/1985, pp. 302-304.
31
Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuire la Tatăl nostru, Ed. Buna Vestire, Beiuș-2005, pp. 4-33.

13
 „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi"

Ce înseamnă cuvintele:„Pâinea noastră cea de tocite zilele"? înseamnă: pâinea noastră cea din
fiecare zi.Pentru că Domnul spusese să ne rugăm:,,Facă-se voia Ta, precum în cer aşa și pe
pământ", poruncind să împlinim şi noi poruncile pe care le împlinesc îngerii, de aceea, prin
cererea aceasta, face pogorământ slăbiciunii firii omeneşti, pentru că grăieşte oamenilor
îmbrăcaţi cu trup, supuşi nevoilor firii omeneşti, care nu pot avea aceeaşi nepătimire ca îngerii.
„Vă cer şi vouă, oamenilor, spune Domnul, să-Mi îndepliniţi poruncile Mele în chip desăvârşit
ca şi îngerii, dar nu vă cer nepătimirea îngerilor, pentru că nu vă îngăduie tirania firii omeneşti,
pentru că aveţi nevoie de hrana cea de toate zilele!".32
Uită-mi-te câtă duhovnicie este şi în cele trupeşti!Nu ne-a poruncit să ne rugăm nici
pentru averi, nici pentru desfătări, nici pentru haine luxoase, pentru nimic din unele ca acestea, ci
numai pentru pâine, anume pentru pâinea cea de astăzi, ca să nu ne îngrijim de ziua cea de
mâine!De aceea a şi adăugat:„Pâinea cea de toate zilele", adică pâinea care ne trebuie astăzi
pentru hrana noastră. Şi nu S-a mulţumit numai cu acest cuvânt, ci a adăugat şi un altul după
acesta, spunând:„Dă-ne-o nouă astăzi", pentru ca să nu ne mai zdrobim capul mai dinainte cu
grija zilei de mâine. Pentru ce să te îngrijeşti de ea, odată ce nu ştii de vei vedea ziua de mâine?
Porunca aceasta a dat-o şi mai târziu, spunând:„Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine".Hristos vrea ca
noi să fim sprinteni şi întraripaţi şi să-i dăm atâta firii cât nevoia firii o cere de la noi.Apoi,
pentru că se întâmplă să păcătuim şi după baia celei de a doua naşteri, Domnul îşi arată şi aici
multa Sa iubire de oameni şi ne porunceşte ca, pentru iertarea păcatelor, să ne apropiem de
iubitorul de oameni Dumnezeu şi să spunem aşa:

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri"

Ai văzut ce covârşitoare iubire de oameni?După ce prin botez ne-a şters atât de multe păcate şi
ne-a dat nespusa măreţie a darului Său, ne învredniceşte iarăşi de iertare după ce păcătuim!Că
rugăciunea aceasta se cuvine să o spună numai cei botezaţi, o arată şi legile Bisericii, dar şi
cuvintele de la începutul rugăciunii - că cel nebotezat nu poate să numească pe Dumnezeu Tată!
Aşadar, dacă rugăciunea aceasta se cuvine să fie rostită numai de cei botezaţi, iar ei se roagă
pentru că au nevoie să li se ierte păcatele, urmează că nici după botez n-a pierit câştigul
pocăinţei.Dacă Domnul n-ar fi vrut să arate asta, nu ne-ar fi poruncit să ne rugăm aşa.Pentru că
Domnul în această rugăciune aminteşte de păcate, pentru că ne porunceşte să ne cerem iertare,
pentru că ne învaţă că putem să dobândim iertare şi pentru că prin aceasta ne-a făcut lesnicioasă
cale, este lămurit că ştie şi că ne arată că putem, şi după botez, să ne curăţim păcatele; şi tocmai
de aceea a pus în rugăciunea aceasta şi cererea pentru iertarea păcatelor.33
Astfel, pentru că ne pomeneşte de păcate, ne învaţă să fim smeriţi; pentru că ne
porunceşte să iertăm altora greşelile, îndepărtează din sufletul nostru duşmănia; pentru că ne
tăgăduieşte şi nouă iertarea greşelilor dacă iertăm pe cei ce ne greşesc, ne dă bune nădejdi şi ne
învaţă să filozofăm despre nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu.Dar ceea ce trebuie mai cu

32
Ibidem, p. 23.
33
Pr.Teofil Părăian, Rugăciunea pelerinaj către cer, Ed. Doxologia, Iași-2013, pp. 1-13.

14
seamă observat este că, în fiecare din cererile de până acum, Domnul a amintit întreaga virtute,
cuprinzând în ea şi porunca de a nu purta duşmănie - că a sfinţi numele lui Dumnezeu înseamnă
a duce o viaţă desăvârşită în toate privinţele; a se face voia Lui arată iarăşi acelaşi lucru; a putea
să-I spui lui Dumnezeu: Tată înseamnă a arăta o vieţuire fără pată; în toate acestea este cuprinsă
negreşit şi îndatorirea de a îndepărta din sufletul nostru orice ură faţă de cei ce ne-au greşit -,
totuşi Hristos nu S-a mulţumit cu atâta, ci vrând să arate cât de mult ţine la iertarea duşmanilor, o
aminteşte în chip special; iar după ce termină rugăciunea, nu mai revine asupra nici unei alte
porunci decât asupra acesteia, spunând aşa:„Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi
vouă Tatăl vostru cel ceresc".
Prin urmare, noi facem începutul iertării noastre, noi suntem stăpânii judecării noastre.
34
Şi pentru ca nici unul din cei nesocotiţi, când este judecat, să nu-I poată aduce lui Dumnezeu
nici o învinuire, mare sau mică, Dumnezeu te face pe tine stăpân, răspunzător al sentinţei şi-ţi
spune: „După cum ai judecat, aşa te judec şi Eu!Dacă ierţi pe aproapele tău, te voi ierta şi Eu!"
Cu toate că nu se potriveşte o iertare cu alta! Tu ierţi pentru că ai nevoie de iertare;Dumnezeu,
însă, n-are nevoie de nimic; tu ierţi pe un om de aceeaşi fire cu tine;Dumnezeu, însă, iartă un rob;
tu eşti vinovat de nenumărate păcate;Dumnezeu, însă este fără de păcat. Şi cu toate acestea, şi
aşa Dumnezeu îşi arată iubirea Lui de oameni.Ar putea, chiar fără asta, să-ţi ierte toate păcatele
tale, dar vrea, şi pe această cale, să-ţi facă bine, dându-ti nenumărate prilejuri să fii blând şi
iubitor de oameni, să scoată din tine fiara, să stingă mânia şi prin toate să te înfrăţească cu
mădularul tău.Ce ai putea să spui?Că ţi-a făcut rău pe nedrept semenul tău?Dar tocmai aceasta
înseamnă greşeală!Dacă ţi-ar fi făcut rău pe bună dreptate, fapta lui n-ar mai fi socotită greşeală.
Dar şi tu te apropii de Dumnezeu ca să dobândeşti iertarea unor greşeli ca acestea, ba chiar cu
mult mai mari.Şi înainte de a ţi se fi iertat păcatele te-ai bucurat de mari daruri din partea lui
Dumnezeu: ai fost învăţat că ai suflet omenesc şi ai fost povăţuit să fii blând. 35
Odată cu acestea te aşteaptă şi mare răsplată dincolo, dacă nu ceri socoteală celor ce ţi-au
greşit.Dar de ce pedeapsă nu suntem vrednici, când puterea stă în mâinile noastre, iar noi ne
trădăm mântuirea? Cum mai putem pretinde să ne asculte Dumnezeu în celelalte rugăciuni ale
noastre, când noi înşine nu vrem să avem milă de noi în cele ce suntem stăpâni?„Şi nu ne duce pe
noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel râu, Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin"
În aceste cuvinte Domnul ne arata lămurit nimicnicia noastră şi ne potoleşte trufia,
învăţându-ne să fugim de lupte şi să nu le căutăm.Aşa victoria ne va fi mai strălucită, iar
înfrângerea diavolului mai ruşinoasă.Când suntem târâţi în lupte, da, atunci trebuie să le
înfruntăm cu curaj; dar dacă nu suntem chemaţi, să stăm liniştiţi şi să aşteptăm timpul luptelor,
ca să arătăm şi că nu umblăm după slavă deşartă şi că suntem curajoşi.„Cel rău" este numit aici
diavolul. Domnul ne porunceşte să purtăm cu el război neîmpăcat şi ne arată că diavolul nu-i prin
fire aşa.Că răutatea nu vine de la fire, ci de la voinţă. Diavolul este numit prin excelenţa aşa din
pricina covârşitoarei lui răutăţi şi din pricină că duce cu noi război neîmpăcat, fără ca noi sa-1 fi
nedreptăţit cu ceva.De aceea Domnul nici n-a spus:„Izbăveşte-ne de cei răi", ci „de cel rău",
învăţându-ne să nu purtăm ură semenilor noştri pentru relele pe care le suferim de la ei, ci să
mutăm ura noastră de la ei la diavol pentru că el este pricina tuturor relelor.Aşadar, după ce prin
amintirea duşmanului nostru ne-a pregătit de luptă şi ne-a stârpit toată trândăvia, ne dă iarăşi
curaj şi ne ridică gândurile, amintindu-ne de împăratul sub Care suntem rânduiţi şi arătând că El
este mai puternic decât toţi, spunând: „Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava"

34
Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Ed. Deisis, Sibiu- 2014, p. 27.
35
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte Despre sfintele nevoințe în Filocalia vol. X, trad. De Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae,
Ed. I.B.M.B.O.R., București-1981, pp. 200-210.

15
Deci dacă a Lui este împărăţia, nu trebuie să ne temem de nimeni, pentru că nu este nimeni care
să-l se împotrivească şi cu care să împartă stăpânirea.36Când spune: „A Ta este împărăţia",
Hristos arată că şi diavolul, care se luptă cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar dacă pare că I se
împotriveşte, Dumnezeu îngăduindu-i deocamdată aceasta.Că şi diavolul face parte din robii Lui,
din cei cărora, li s-a lua cinstea şi au fost izgoniţi.De altfel diavolul n-ar îndrăzni să atace pe
vreun om dacă n-ar lua mai întâi putere de la Dumnezeu.Dar pentru ce vorbesc de oameni? Nici
împotriva porcilor n-a putut îndrăzni ceva până ce nu i-a îngăduit Domnul; nici împotriva
turmelor cu oi, nici împotriva cirezilor cu vite, până ce n-a luat îngăduinţă de sus.„Şi puterea".
Chiar de-ai fi slab de tot, drept este să ai curaj, pentru că ai un împărat ca Acesta.Care poate
săvârşi, şi prin tine cu uşurinţă totul. „Şi slava în veci. Amin. "37

36
Pr. Cleopa, Despre rugăciune și treptele ei, Ed. Trinitas, Iași-2003, p. 23.
37
Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Ed. Evanghelismos, București-2013, pp. 46-54.

16
 CONCLUZIILE

Rugăciunea domnească este cea mai înaltă rugăciune fiindcă ea a ieșit chiar din gura
Domnului Hristos.A fost propusă de El ca model și tip după care să fie cunoscute celelalte
rugăciuni. Această rugăciune de la primul și până la ultimul cuvânt a ieșit de pe buzele lui Iisus,
Fiul lui Dumnezeu, Înțelepciunea necreată care singur a putut cunoaște ceea ce trebuie să cerem
de la Dumnezeu și modul cum trebuie s-o facem.În ceea ce privește valoarea liturgică a
rugăciunii domnești putem spune că e destul de mare.Ea este rugăciunea Bisericii pe care n-au
cunoscut-o nici păgânii, nici evreii, fiind transmisă de Hristos Apostolilor Săi, de la aceștia a
primit-o Biserica și din acest motiv ea poartă caracterul unei deosebite cinstiri. Se întrebuințează
în cultul creștin chiar din timpul Sfinților Apostoli (Luca XI, 2).Valoarea pastorală a rugăciunii
domnești este deosebit de mare.
Ea cuprinde temeiuri adânci ale învățăturii creștine, principii de înaltă slujire a lui
Dumnezeu și a oamenilor cu un adânc caracter social și moral.Rugăciunea domnească ne
deschide noi căi pentru vestirea cuvântului lui Dumnezeu.Propovăduirea adevărului creștin
cuprins în cele șapte cereri ale rugăciunii domnești este unul dintre sensurile fundamentale ale
întregii lucrări răscumpărătoare a apostolatului creștin.Rugăciunea domnească este izvor al
misiunii de continuare a lucrării lui Hristos prin Biserică, prin urmașii Sfinților Apostoli,
episcopii și preoții.Sufletul creștinului covârșit de valul vieții spirituale care se revarsă asupra
lui, prin rostirea acestei rugăciuni, înviază prin energii și gânduri de trăire superioară.O cale
pentru cinstirea numelui lui Dumnezeu este participarea la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe.
Putem sfinți numele lui Dumnezeu lucrând pentru mântuirea copiilor noștri.
Părinților le revine sarcina educației copiilor, împiedicând răspândirea răului în lume,
promovând binele, pacea și dreptatea.În tradiția bisericească, rugăciunea domnească este
considerată prima rugăciune creștină de origine divină, al cărei text integral s-a păstrat în
Evanghelia Sfântului Matei (VI, 9-13) și, într-o formă mai prescurtată, în Evanghelia Sfântului
Luca (XI, 1-4).Am putea menționa și o a treia formă sau variantă, mult mai apropiată de varianta
după Sfântului Matei, care s-a păstrat în Didahia sau Învățătura celor doisprezece apostoli (VIII).
Deosebirile cu privire la textul rugăciunii domnești, păstrat în textul celor două evanghelii, sunt
justificate mai întâi prin aceea că Sfântul Matei a fost ucenicul direct al Domnului Hristos și L-a
însoțit pretutindeni, având posibilitatea să scrie Evanghelia așa cum a auzit-o de la Domnul, în
timp ce Sfântul Luca, după tradiția bisericească, n-a făcut parte din grupul celor doisprezece, ci a
fost ucenicul Sfântului Pavel, iar Evanghelia o scrie după cele relatate de ceilalți ucenici și
Apostoli.Pentru prima oară o găsim menționată la Sfântul Chiril al Ierusalimului, care, explicând
liturghia credincioșilor plasează această rugăciune după rugăciunea Sfintei Jertfe, înainte de
împărtășire.În liturghia Sfântului Iacob și în cea a Sfântului Marcu, care sunt din aceeași epocă,
întâlnim rugăciunea domnească intonată de preot și recitată de credincioși.De asemenea o
întâlnim și în liturghia celor doisprezece apostoli, precedată de o rugăciune introductivă.Cel care
îi atribuie o vechime foarte mare în cultul creștin este Fericitul Ieronim, care scria pe la anul 415:
,,Mântuitorul a învățat pe Apostolii Săi ca în fiecare zi, la jertfa Trupului Său, credincioșii să
îndrăznească a zice Tatăl nostru”.Dintre scriitorii și părinții bisericești din primele trei secole
creștine de la care ni s-au păstrat asemenea comentarii cu caracter omiletic, în al căror conținut a
fost inclusă și explicarea rugăciunii domnești, amintim pe Tertulian, Origen și Sfântul Ciprian.

17
Tertulian folosește termenii ,,cellum et terra” (cer și pământ), pentru a sublinia alcătuirea
dihotomică a ființei umane, formată din trup și suflet, în care se realizează voința lui Dumnezeu.
Tertulian interpretează cererea ,,Vie Împărăția Ta, precum în cer și pe pământ”, ca fiind expresia
năzuinței creștinului după împărăția lui Dumnezeu, spre care tind și pentru care se roagă să se
înfăptuiască atât cei vii cât și cei ce numai sunt în viață (Apocalipsa VI, 10).
Explicând cererea ,,Pâine noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi”, Tertulian găsește
numeroase simboale și interpretări pentru noțiunea de ,,pâine”.Pâinea se întrebuințează la
pregătirea cinstitelor Daruri, în vederea săvârșirii Sfintei Euharistii, în care este prezent însuși
Domnul Hristos.Hristos este pâinea spirituală a credincioșilor Săi:,,Eu sunt pâinea vieții” (Ioan
VI, 35).Pâinea este cuvântul lui Dumnezeu coborât din cer.Pâinea poate să însemne și cele
necesare pentru viața zilnică a credincioșilor dar niciodată cererile lor să nu depășească limitele
trebuințelor lor ca nu cumva să cadă în păcatul lăcomiei.În viață creștini au îndatoriri față de
toată lumea și nu numai atât, ei sunt fiii lui Dumnezeu și sunt datori față de Tatăl care i-a creat,
față de Fiul care i-a mântuit prin propriul Sânge și față de Sfântul Duh, cu care au fost însemnați
în ziua răscumpărării, adică la botez și mirungere (Efeseni IV, 30).Pentru noțiunea de pâine
Sfântul Ciprian găsește două înțelesuri, pâinea indicând mai întâi hrana spirituală care este
Hristos, pe care creștinii o primesc în fiecare zi prin sfânta euharistie și în al doilea rând pâinea
indică hrana materială pe care credincioșii o cer de la Dumnezeu, pentru întreținerea vieții
pământești.
Tot omul este supus greșelii și tocmai de aceea creștinii trebuie să ceară în rugăciunile lor
să li se ierte greșelile, iar dacă doresc să li se ierte de către Dumnezeu, față de Care au păcătuit,
cu atât mai mult ei trebuie să ierte celor ce le-au greșit cu ceva.La a doua judecată fiecare creștin
va fi judecat și iertat, după măsura în care el a judecat și a iertat pe semenii săi. Iată de ce
Dumnezeu nu ține seama de jertfa adusă la altar, dacă cel ce o aduce nu s-a împăcat cu fratele
său.Interpretând formula de chemare cu care începe rugăciunea domnească (Tatăl nostru …),
Origen descoperă între Dumnezeu și om un raport de filiație, despre care nu găsim nici o
mărturie în întreaga istorie a vechiului testament.A spune ,,Tatăl nostru, care ești în ceruri”,
înseamnă că Dumnezeu este în cer, dar nu se află în limitele unui loc, ci El trebuie înțeles mai pe
larg, respectând natura Sa spirituală, cerurile exprimând tocmai omniprezența și universalitatea
ființei Sale.Expresia ,,Sfințească-se numele Tău” nu arată că numele lui Dumnezeu nu ar fi sfințit
pentru că însuși Domnul Hristos spune că este sfânt, aceste cuvinte au semnificația proslăvirii lui
Dumnezeu, după cum spune și psalmistul:,,Aduceți Domnului slavă numelui Său” (Psalmul
XXVIII, 2).Formula ,,Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”,
după Origen, are o dublă semnificație: ea se referă atât la viața materială cât și la viața spirituală
a oamenilor.Că Domnul n-a spus:„Facă-se voia Ta în mine sau în noi", ci:„Facă-se voia Ta
pretutindeni pe pământ", ca să dispară înşelăciunea, să se sădească adevărul, să se stârpească
orice păcat, să se întoarcă din nou virtutea, să nu mai fie nici o deosebire între pământ şi cer.
„Dacă s-ar face asta, spune Domnul, nu s-ar mai deosebi cele de jos de cele de sus - deşi prin
firea lor sunt deosebite unele de altele - pentru că pământul ne-ar arăta alţi îngeri".„Că de veţi
ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru cel ceresc".Prin urmare, noi facem
începutul iertării noastre, noi suntem stăpânii judecării noastre.Şi pentru ca nici unul din cei
nesocotiţi, când este judecat, să nu-I poată aduce lui Dumnezeu nici o învinuire, mare sau mică,
Dumnezeu te face pe tine stăpân, răspunzător al sentinţei şi-ţi spune:„După cum ai judecat, aşa te

18
judec şi Eu! Dacă ierţi pe aproapele tău, te voi ierta şi Eu!"

Cu toate că nu se potriveşte o iertare cu alta!Tu ierţi pentru că ai nevoie de iertare; Dumnezeu,

însă, n-are nevoie de nimic; tu ierţi pe un om de aceeaşi fire cu tine;Dumnezeu, însă, iartă un rob;
tu eşti vinovat de nenumărate păcate; Dumnezeu, însă este fără de păcat.Şi cu toate acestea, şi
aşa Dumnezeu îşi arată iubirea Lui de oameni.
Aşadar, după ce prin amintirea duşmanului nostru ne-a pregătit de luptă şi ne-a stârpit
toată trândăvia, ne dă iarăşi curaj şi ne ridică gândurile, amintindu-ne de împăratul sub Care
suntem rânduiţi şi arătând că El este mai puternic decât toţi, spunând:„Că a Ta este împărăţia şi
puterea şi slava"Deci dacă a Lui este împărăţia, nu trebuie să ne temem de nimeni, pentru că nu
este nimeni care să l se împotrivească şi cu care să împartă stăpânirea.Când spune:„A Ta este
împărăţia", Hristos arată că şi diavolul, care se luptă cu noi, este supus lui Dumnezeu, chiar dacă
pare că I se împotriveşte, Dumnezeu îngăduindu-i deocamdată aceasta.Că şi diavolul face parte
din robii Lui, din cei cărora, li s-a lua cinstea şi au fost izgoniţi.De altfel diavolul n-ar îndrăzni să
atace pe vreun om dacă n-ar lua mai întâi putere de la Dumnezeu.

19
 BIBLIOGRAFIE

A ) IZVOARE, EDIȚII ALE SFINTEI SCRIPTURI

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii

Ortodoxe Române, ( prescurtat în continuare Ed. I.B.M.B.O.R ), București, 2001.

B) LUCRĂRI

1. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scurtă Tâlcuire a Rugăciunii Domnești în Filocalia

volumul X, traducere de Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Sibiu – 1947, pp. 304-330.
2. Tertulian, Despre Rugăciune în Părinți și scriitori bisericești volumul III, traducere de
Profesorul Nicolae Chițescu, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București – 1991, pp. 67-77.
3. Sfântul Ciprian, Despre Rugăciunea Domnească în P.S.B. vol. III, trad. De Prof. Nicolae
Chițescu, Ed. I.B.M.B.O.R, București – 1991, pp. 449-484.
4. Origen, Explicarea rugăciunii Tatăl nostru în P.S.B. vol. VII, scrieri alese, partea a II-a,
traducere de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Ed. I.B.M.B.O.R, București – 1982, pp. 237-281.
5. Sfântul Ioan Gură de Aur, Tâlcuire la Tatăl nostru, Ed. Buna Vestire, Beiuș – 2005, pp.
4-33.
6. Pr. Teofil Părăian, Rugăciunea pelerinaj către cer, Ed. Doxologia, Iași – 2013, pp. 1-11.
7. Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experiența vieții veșnice, Ed. Deisis, Sibiu – 2014,
p. 27.
8. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, traducere de Pr.Prof. Dr. Dumitru
Stăniloae, Ed. I.B.M.B.O.R., București – 1981, pp. 200-210.
9. Pr. Cleopa, Despre rugăciune și treptele ei, Ed. Trinitas, Iași – 2003, P. 23.
10. Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Ed. Evanghelismos, București – 2013,
pp.46-54.
11. Preasfințitul Vasile al Oradiei, Cuvântări Teologice, Oradea – 1973, p. 227.

REVISTE, STUDII ȘI ARTICOLE

1. Pr. Prof. Moisiu, Despre Rugăciunea Domnească în cult și pastotație, în revista

Bisericii Ortodoxe Române, numărul 1-2/1978, pp. 64-77.
2. Pr. Prof. D. Belu, Caracterul social al Rugăciunii Domnești în Studii Teologice, nr.

20
 9-10/1951, pp. 542-551.
3. Pr. I. Mihălcescu, Clement Alexandrinul, Origen și Chiril al Ierusalimului – despre
rugăciunea domnească în rev. B.O.R., nr. 2/1942, p. 545.
4. Diac. Prof. Nicolae Balcă, Aspectul patologic al persoanei umane și pastorația
religioasă în S.T., nr. 7-8/1955, pp. 410-426.
5. Pr. Prof. Dumitru Belu, Domne învață-ne să ne rugăm în Mitropolia Moldovei și
Sucevei, nr. 1-2/1967, pp. 184-190.
6. Pr. Ioan Bunea, Împărăția lui Dumnezeu în Mitropolia Banatului, nr. 1-3/1967, pp.
852-855.
7. Pr. Dr. Olimp Căciulă, Să știi ce să ceri în rugăciune în rev. B.O.R., nr. 9-10/1952,
pp. 623-626.
8. Doctorand Sorin Petcu, Rugăciunea Domnească în cultul creștin și explicarea ei în
literatura patristică din primele trei secole în S.T., nr. 1-2/1974, pp. 67-77.
9. Pr. Prof. Dumitru Radu, Pâinea cea spre ființă în S.T., nr. 1/1987, pp. 93-95.
10. Pr. Dumitru Stăniloae, Servire și proexistență în Glasul Bisericii, nr. 11-12/1963, p.
1028.
11. Pr. Dumitru Soare, Pâinea noastră cea spre ființă în S.T., nr. 5-6/1985, pp. 302-304.

21
 CUPRINS

INTRODUCERE………………………………………………………………………………2

DESPRE RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ÎN CULT ȘI PASTORAȚIE………………….....3

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ ÎN CULTUL CREȘTIN ȘI EXPLICAREA EI ÎN

LITERATURA PATRISTICA DIN PRIMELE TREI SECOLE……………………………...6

EXPLICAREA RUGĂCIUNII DOMNEȘTI ÎN LITERATURA PATRISTICĂ DIN PRIMELE

TREI SECOLE - TRATATUL DESPRE RUGĂCIUNE AL LUI TERTULIAN…………..8

TRATATUL DESPRE RUGĂCIUNE AL LUI ORIGEN……………………….…….……9

EXPLICAREA RUGĂCIUNII DOMNEȘTI LA SFÂNTUL

CIPRIAN……………………………………………………………………………………10

TÂLCUIREA RUGĂCIUNII TATĂL NOSTRU LA SFÂNTUL IOAN GURĂ DE A……12

CONCLUZIILE…………………………………………………………………………..…17

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………....20

CUPRINS…………………………………………………………………………………....22

22