Minciuna copilului

Mesaje pe care le transmit copiii prin minciunile lor:

1. “Vreau sa ies dintr-o incurcatura”
Cand copiii fac o prostioara, cel mai simplu pentru ei este sa nu isi recunoasca greseala. Cu cat greseala este mai
grava, cu atat copilul va fi mai predispus sa apeleze la minciuna, de teama de a nu fi pedepsit.
In acest caz, parintii pot sa cada in urmatoarea capcana: daca il pedepsesc pe copil, acesta va fi mai predispus sa
minta in viitor, caci frica de pedeapsa este cea care il face sa ascunda adevarul. Pe de alta parte, daca parintii nu
il pedepsesc deloc pe copil, el nu invata sa isi asume consecintele faptelor pe care le face, si va recurge la
minciuna in continuare, caci este foarte convenabil sa spui ”nu am facut eu asta” si sa scapi de responsabilitate.
Ce este de facut?
Parintii trebuie sa stie ca scopul copiilor este sa iasa din incurcatura, asa ca este bine ca ei sa le ofere sansa sa-si
repare minciuna. Ei trebuie sa le arate copiilor ca a spune adevarul este mereu cea mai buna varianta. In loc sa
ameninte copilul, si sa-l incolteasca (“Hai, recunoaste ca ai mintit”), parintii pot sa le spuna copiilor ca daca au
curajul sa fie sinceri, nu vor mai fi pedepsiti pentru minciuna.
In acelasi timp, parintii trebuie sa le arate copiilor consecintele naturale ale faptelor lor, si sa le dea sansa sa isi
repare greseala facuta intr-un mod onorabil. Spre exemplu daca un copil a spart un geam, sa il rugam sa stranga
cioburile. Este important ca parintii sa faca distinctia intre consecinta naturala a unor actiuni si pedeapsa de a fi
mintit. Daca copiii isi recunosc greseala nu vor mai fi pedepsiti ca au mintit, insa vor fi pusi sa repare greseala
facuta.
2. “Imi este rusine cu mediul in care traiesc”
Poate cel mai induiosator motiv pentru care copiii mint este ca incearca sa ascunda o realitate jenanta pe care o
traiesc, sau un sentiment de inferioritate. Unii copii inventeaza o calatorie minunata pe care au facut-o in
vacanta, sau spun ca parintii lor lucreaza intr-un loc interesant, cand de fapt parintii sunt someri sau nu a avut
bani sa mearga niciunde in vacanta. Acesti copii se simt foarte rusinati de conditiile in care traiesc, si de obicei
au o imagine negativa despre sine.
Ce este de facut?
In acest caz, daca il acuzam pe copil ca ne minte, nu facem decat sa ii scadem si mai mult stima de sine. Daca
minciunile spuse sunt ocazionale si nu sunt grave, in loc sa ii demascam fanteziile, putem pur si simplu sa il
corectam: „stiu ca iti doresti sa mergi acolo” sau „stiu ca ti-ar placea mult ca tatal tau sa fie aviator”. In felul
acesta ii dam de inteles ca nu ne lasam pacaliti, dar nici nu il ranim si mai mult pe copilul care deja de simte
stanjenit.
3. “Nu vreau sa va dezamagesc”
Copilul care crede ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor parintilor, va incearca sa se prezinte in lumina in care
vor acestia sa il vada, apeland chiar si la minciuna. Cea mai mare teama a acestui copil este aceea de a nu fi
respins de parinti, mai ales daca acestia sunt autoritari.
Ce este de facut?
In primul rand parintii vor trebui sa inteleaga semnalul de alarma al copilului, care se simte nesigur, si care are
nevoie de mai multa acceptare neconditionata din partea lor. Parintii isi pot revizui asteptarile fata de copil, caci
se pare ca sunt prea inalte si prea constrangatoare pentru el.
Copilul trebuie invatat sa tolereze greselile, si sa nu mai ia in tragic fiecare esec (deseori acesti copii preiau
perfectionismul parintilor). In acelasi timp, parintii pot accentua faptul ca sinceritatea este lucrul pe care il
apreciaza inainte de toate la copil.
4. “Nu ma simt bine in pielea mea”
Unii copii se cred atat de lipsiti de importanta si atat de neinteresanti, incat cred ca singura modalitate de a
atrage atentia celorlalti este sa inventeze tot felul de intamplari. In felul acesta ei vor sa atraga atentia asupra lor,
si sa isi remedieze imaginea de sine negativa pe care o au despre ei insisi.
Ce este de facut?
Si aceasta forma de a minti trage un semnal de alarma referitor la stima de sine a copilului.
In primul rand copilului trebuie sa i se explice ca minciuna este o modalitate de indepartare a celorlalti, caci
nimeni nu doreste sa stea in compania cuiva pe care nu il crede. Parintii ii pot arata ca relatiile de prietenie
dintre oameni se bazeaza mai degraba pe incredere si pe onestitate, si ca multi considera minciuna o tradare.
Parintii isi pot arata dezamagirea cand copiii mint, accentuand cat de mult apreciaza ei sinceritatea.
O alta solutie este de a nu acorda atentie minciunilor copiilor, si in paralel sa ne aratam interesati fata de
lucrurile adevarate spuse de acestia. Astfel, copiii vor fi descurajati sa continue sa minta, caci observa ca nu
impresioneaza pe nimeni cu fanteziile lor.
Iar pe termen lung parintii trebuie sa fie atenti sa creasca stima de sine a copiilor lor.
5. “Vreau sa am intimitatea mea!”
De la inceputul pubertatii, copiii doresc sa aiba un spatiu privat numai al lor, in care sa nu poata intra nimeni
fara acordul lor. Daca parintii sunt intruzivi cu copiii, ei vor recurge la minciuna ca sa isi apere intimitatea.
Ce este de facut?
Parintii vor trebui sa invete sa le respecte intimitatea copiilor, si sa ii invete ca in cazul in care ei nu vor sa
dezvaluie ceva, nu trebuie decat sa spuna ca nu vor sa vorbeasca despre asta, fara sa recurga la minciuna.
Copilul trebuie invatat ca sinceritatea este o valoare foarte importanta pentru relatia dintre parinte si copil.
In acelasi timp, copiii ajunsi la pubertate au nevoie sa fie tratati ca niste persoane mature, demne de incredere,
responsabile. Daca ii tratam pe copil cu respect si ii spunem ca ne bazam pe el ca spune adevarul, vor fi sanse
mai mici sa minta.
6. “Am cucerit fantezia!”
Exista si momente in care minciunile copiilor sunt prilej de bucurie, caci asta inseamna ca ei sunt capabili sa
fantazeze si sa isi exerseze imaginatia. Este cazul copiilor de pana la 4 ani, care nu fac distinctia prea bine intre
real si fantastic, si care mint fara constiinta clara a faptului ca falsifica realitatea.
Ce este de facut?
In afara de a ne bucura, este bine sa le aratam copiilor diferenta intre realitate si fictiune (“Lucrurile astea se
intampla doar in desene, in realitate nu exista fantome”). Acuzele sunt interzise, ele vor taia aripile fragile ale
imaginatiei copilului.
Uneori copiii transmit mai multe mesaje. Spre exemplu copiii care au parinti foarte exigenti si mereu
nemultumiti de ei recurg la minciuna atat pentru a ascunde unele greseli, dar si pentru a infrumuseta realitatea,
de teama de a nu-si dezamagi parintii.