Sunteți pe pagina 1din 2

Am citit multe cărți motivaționale sau inspiraționale la viața mea și toate m-au motivat și inspirat

aproape cât a făcut-o the lala dog. (dacă nu știți despre ce e vorba:
https://www.youtube.com/watch?v=wyX7_FGmJFg). „Viața ca o țeapă” de Alan Cohen am
cumpărat-o acum câțiva ani când libris.ro încă avea transport gratuit la orice carte, așa că într-o
zi de iulie, curierul a bătut drumul cu cartea mea de 7 lei (și la propriu, și la figurat).

Site-urile de acest tip au opțiunea „răsfoiește”, așa că am citit incipitul care m-a cucerit și, în
ciuda sentimentelor mele confuze pentru restul cărții, încă o face.

Intitulată și ”mic tratat antiratare”, cartea începe cu povestea lui Mickey Mantle, un jucător de
baseball american care mai toată viața lui a fost alcoolic, dar care în ceasul al doisprezecelea a
dat o pasă memorabilă, a acceptat și recunoscut că are o problemă într-o ultimă conferință de
presă înainte de a muri. Pentru bietul om, cariera sa fulminantă nu a însemnat nimic în
comparație cu acest pas în urmă căruia și-a recăpătat respectul de sine și a reușit să își trăiască
ultimele zile împăcat.

Într-un alt capitol, Shirley Temple spunea că nu mai crede în Moș Crăciun de la 6 ani, când a dus-
o maică-sa la mall și Moșul i-a cerut un autograf. Pentru că sunt o pesimistă extraordinară, nu m-
am consolat că toți suferim când aflăm despre inexistența bătrânului de la Polul Nord, ci m-am
gândit că ea de supărare, probabil și-a suflat nasul în șervețele țesute cu aur, a mai făcut câteva
milioane și s-a băgat la somn. Iar pe mine mă deprimă și acum Crăciunul.

„Bărbații suferă mai mult de sidromul „pot și singur”. (De aceea NASA trimite femei în misiunile
spațiale: în cazul în care apar probleme să fie cineva să ceară instrucțiuni).”

Cartea e structurată linear, oferindu-ți în fiecare capitol anecdote despre oameni celebri pentru a
îți arăta că sunt și ei tot oameni sau povești cunoscute, apoi o mică analiză psihologică și
bineînțeles sfaturile clișeice din orice carte care vrea să te motiveze-bară-inspire. După cum
declară chiar autorul, îți dă zece motive să îți schimbi viața și idei despre cum ar trebui să o faci
pas cu pas.

Având în vedere calitatea îndoielnică atât în privința conținutului, cât și a intențiilor, cartea de
față nu e un Iisus între sfinți. Am citit-o eu, au citit-o și alții, e o lectură ușoară, dar conține exact
aceleași aberații pe care le găsești în toată literatura de profil, doar că sunt scrise puțin mai bine,
nu te pun pe tine buricul Pământului, nu îți spune că dacă nu îți aliniezi planetele, o bătrânică pe
oră va fi lovită de fulger. Îți dă clar de înțeles că doar pentru tine contezi, că ești un om ca oricare
altul și că, de fapt, tu ești problema ta, nu te pune nimeni pe un piedestal că i-ai citit cartea
domnului Cohen.

Cu totul că găsesc în cartea de față o plăcere vinovată, cărțile motivaționale sunt o manipulare
inumană a celor slabi de îngeri. Sunt simpatice citatele de Facebook despre cât de puternic ești
tu, de fapt, sau vorba cu lupii și cu tine conducând haita, nu zic că nu merg la ultimul tău selfie
din club sau de la școală, dar faptul că ai citit o carte despre dezvoltarea personală nu îți rezolvă
problemele.

Dezvoltarea personală nu înseamnă să aștepți să îți alinieze nenea Universu’ chakrele și să


aștepți banii să vină la tine. Cărțile de dezvoltare personală și a buzunarului cumpărate de tine îi
dezvoltă pe alții și buzunarele lor, iar tu trebuie să accepți. În cel mai bun caz, toate citatele
despre încrederea de sine o să funcționeze placebo, pe principiul pe baza căruia mănânci un Tic-
Tac și îți trece durerea de cap. Nimeni nu a primit mindfuck de la o astfel de lectură și asta pentru
că nu îți rămâne nimic de pe urma ei.

La finalul ei, îți vei mai aminti vag vreuna dintre povestioare pentru că sunt, într-adevăr, drăguțe,
dar îți vei schimba viața, vei trăi mai armonios, vei renunța la fumat/alcool/ce te roade pe tine și
vei avea mai mulți bani? Nu chiar, dar le vei povesti prietenilor tăi la bere vreo pildă din fundul
minții, îți vei sfătui prietena aia cu un milion de probleme sentimentale și într-o noapte te vei
întreba de ce nu îți merge mai bine.