EXPLORAREA

APARATULUI
CARDIOVASCULAR
EXAMENUL CLINIC

I. ANAMNEZA
II. EXAMENUL FIZIC
 ANAMNEZA
• trebuie să cuprindă: motivele internării,
istoricul bolii, antecedente heredo-
colaterale, antecedentele personale şi
condiţiile de viaţă şi muncă.

• Principalele simptome ale bolilor cardiace

pot fi identificate prin anamneză
 1. Dispneea
• conştientizare anormală a respiraţiei, însoţită de disconfort (sau de
greutate în respiraţie); forme:
• Dispneea de efort este manifestarea cea mai comună a insuficienţei
ventriculare stângi sau a unei creşteri presionale venoase/capilare
pulmonare. clasificarea NYHA
• Ortopneea este dispneea semnalată în clinostatism şi care diminuă
sau dispare la ridicarea capului patului sau la poziţia “în şezut”.
• Dispneea paroxistică nocturnă este datorată edemului interstiţial si
chiar alveolar; poate fi însoţită de anxietate, transiraţii şi adesea la
aceşti pacienţi se asociază şi bronhospasm cu ”wheezing” (formă
denumită astm cardiac) şi tuse; de reţinut ca în insuficienţa
ventriculară stângă tusea urmează după instalarea dispneei şi nu
invers. Cedează de obicei după 15-30 minute.
 Edemul pulmonar acut (EPA). Se
caracterizează prin dispnee intensă ce se
instalează brusc, obligând pacientul să
adopte poziţia ortostatică sau şezândă.
Acesta este palid sau cianotic, cu
transpiraţie rece, foarte anxios, prezintă
tahipnee, respiră zgomotos, tuşeşte şi
expectorează o spută aerată, rozată.
 2. Durerea toracică

• Elucidarea cauzei durerilor toracice este o

problemă importantă a oricărui medic, putând
fi de natură cardiacă sau extracardiacă
(provenită de la celelalte componente ale
mediastinului, de la cutia toracică sau de la
organele subdiafragmatice).
 Angina pectorală stabilă.
• disconfort, apăsare, ghiară, constricţie toracică.
• Pentru a stabili natura anginoasă a durerii, medicul trebuie să întrebe
pacientul ţintit: unde îl doare? (regiunea retrosternală, precordială, pe
o suprafaţă extinsă), cum îl doare? (“presiune”, “arsură”, “gheară”
etc.), unde iradiază durerea? (gât şi mandibulă, umăr şi regiunea
cubitală a membrului superior stâng, epigastru etc.), ce face cînd îi
apare durerea? (dacă pacientul îşi întrerupe activitatea şi pe ce
durată etc.), în ce condiţii se instalează durerea? (efort fizic, stres
psihic), cât timp ţine durerea? (câteva minute, până la 10 minute după
încetarea efortului), cedează la nitroglicerină administrată sublingual
şi în cât timp? (nitroglicerina intră în acţiune în 1–3 minute).
• Angina Prinzmetal prezintă durere cu un orar de apariţie fix,
• Angina instabilă şi infarctul miocardic (IM) sunt caracterizate prin
durere mai severă, ce durează şi mai mult timp, iradiază pe arie mai
largă, nitroglicerina nu induce eliminarea durerilor.
 Durerea toracica
• Hipertensiunea arterială pulmonară (HTP) se poate
însoţi de o durere cvasi-anginoasă determinată de dilatarea
arterelor pulmonare.
• Pericardita acută este caracterizată printr-o durere
destul de intensă, cu durata de ore, nu este influenţată de
efort, dar este accentuată de respiraţii profunde, de înghiţit
şi de modificarea poziţiei (poziţia şezând, cu trunchiul
aplecat în faţă, poate ameliora durerea).
• Disecţia aortică este sugerată de prezenţa unei dureri
severe cu iradiere posterioară (interscapulovertebral) şi în
regiunea lombară la un pacient cunoscut hipertensiv.
 Durerea toracica
• Cauze de durere precordială extracardiacă pot fi
costocondrita sau miozita (cu dureri locale accentuate de mişcări
sau de tuse), zona Zoster (localizare de-a lungul unui dermatom,
apariţia veziculelor), sindromul Tietze (tumefierea dureroasă a
articulaţiilor costocondrale şi condrosternale), durerea toracică
funcţională sau psihogenă. Ultima este un semn al sindromului
astenie neurocirculatorie (sindrom Da Costa), având sediu
variabil: apexian (durere arătată cu degetul în punct fix), de
scurtă durată (1-2 s), sau precordial difuz, prelungită până la
câteva ore, fără legătură cu efortul fizic; ca semne de însoţire pot
fi palpitaţiile, hiperventilaţia, dispneea, căscatul, ameţelile,
paresteziile etc.).
 3. Sincopa
• este pierderea stării de conştienţă prin reducerea perfuziei
cerebrale
• Analiza circumstanţelor de apariţie sunt decisive in
stabilirea etiologiei: în timpul efortului pledează pentru
stenoza aortică (SA), cardiomiopatia hipertrofică
obstructivă (CMHO) sau HTP, iar cea apărută când
pacientul ia o anumită poziţie corporală poate semnifica un
mixom al atriului stâng (AS) sau un tromb mobil ocluziv
atrial; hipotensiunea ortostatică cu sincopă poate fi
determinată de tulburări ale funcţiei sistemului nervos
autonom sau de medicaţia antihipertensivă (pacienţii cu
tulburări ale sistemului nervos autonom prezintă neuropatie
periferică, tulburări sfincteriene, anhidroză, impotenţă).
 3. Sincopa
• Sincopa dată de tahiaritmii poate fi precedată de
palpitaţii intense
• cea survenită la întoarcerea capului poate fi cauzată de o
hiperreflectivitate sinocarotidiană sau de o spondiloză
cervicală cu insuficienţă circulatorie vertebrobazilară.
• Natura vasovagală este sugerată de declanşarea la factori
emoţionali, stimuli dureroşi etc.
• La pacienţii care au avut sincopă prin hipovolemie se
poate depista anamnestic existenţa melenei,
hematemezei, anemiei, menoragiei etc.
• Sincopele date de atacuri ischemice cerebrale sunt
însoţite de semne neurologice specifice de focar.
4. Palpitaţiile
• sunt definite prin percepţia neplăcută a bătăilor cardiace.
• toate tipurile de extrasistole sau de tahiaritmii precum şi de
condiţiile cu volum bătaie crescut.
• Pacientul poate oferi unele informaţii privind tipul
palpitaţiilor resimţite, care să ajute la presupunerea unui
anumit tip de aritmie (frecvenţă rapidă, medie sau lentă, ritm
regulat sau ritm neregulat).
• Trebuie aflată durata, precum şi frecvenţa apariţiei
episoadelor şi toleranţa sau simptome însoţitoare (dispnee,
angină pectorală, ameţeli, sincopă).
• 5. Tusea prin hipertensiune venoasă pulmonară, datorată
insuficienţei ventriculului stâng (VS), stenozei mitrale
(SM) etc. este seacă, iritativă, spastică, frecvent nocturnă.
Tusea seacă, asociată cu răguşeală, apare la pacienţi cu un
AS sau o arteră pulmonară mult mărite, care comprimă
nervul laringeu recurent. În EPA ea devine productivă,
prezentând aspectele descrise mai sus.
• 6. Hemoptizia este expectoraţia cu sânge pur sau cu spută
cu striuri sanguinolente. La pacienţi cu SM se constată că ea
este asociată cu dispnee şi că a fost determinată de un efort
susţinut, de sarcină sau de alte cauze ale creşterii presiunii
în AS. Alte cauze cardiovasculare de hemoptizie sunt
embolia pulmonară (EP) cu infarct pulmonar, ruptura de
fistulă arteriovenoasă pulmonară, ruptura de anevrism
aortic în arborele bronhopulmonar.
7. Fatigabilitatea (oboseala fizică) este unul
din cele mai frecvente simptome descrise de
pacienţii cardiaci, dar este extrem de
nespecific. Poate fi dată de: debit cardiac (DC)
scăzut, betablocante, tratament antihipertensiv
excesiv (indiferent de medicamentele folosite),
hipopotasemie ca urmare a tratamentului
diuretic.
 EX OB
Inspecţia generală.
• 1. Aduce informaţii privind atitudini patologice
(ortopnee sau poate sta aplecat în faţă - semnul pernei -
în pericardita acută etc). Se pot remarca aspecte
particulare somatice: nanism (SM, unele boli
cardiovasculare congenitale = BCVC), sindrom Marfan
cu regurgitare aortică (RA), gracilitate generală şi
degete alungite şi subţiri = arahnodactilie, distrofii
musculare (cardiomiopatii), semne de boală Cushing:
hipertensiune arterială (HTA) + obezitate
faciotronculară + vergeturi violacee, slaba dezvoltare a
extremităţilor inferioare comparativ cu extremităţile
superioare (coarctaţia de aortă) etc.
 2. Faciesul.
• faciesul mitral cu buze cianotice, eritem al obrajilor şi
uneori conjunctive subicterice (SM severă);
• faciesul hipertiroidian (cu exoftalmie), mixedematos,
lupic, sclerodermic, cushingoid etc.
• La nivelul pleoapelor pot exista depozite mici gălbui
(xantelasme palpebrale, asociate de regulă cu
hipercolesterolemie şi ateroscleroză prematură), iar
sclerele albastre pot fi sugestive pentru sindromul
Marfan sau pentru sindromul Ehlers–Danlos etc.
 3.Tegumente şi mucoase.
• Cianoza este o coloraţie albăstruie a tegumentelor şi
mucoaselor ca urmare a unei cantităţi crescute de
hemoglobină redusă (>5 g%; normal < 2,5 g%).
• cianoza centrală, de origine cardiacă (şunturi dreapta -
stânga), bolnavul prezintă o coloraţie albăstruie,
generalizată a tegumentelor şi a mucoaselor, cu
temperatură normală sau aparent crescută
• cianoza periferică (reducerea fluxului sanguin periferic
din insuficienţa cardiacă şi din bolile vasculare
periferice) coloraţia albăstruie este prezentă la nivelul
extremităţilor, care sunt reci.
 Tegumente şi mucoase.
• palide în situaţii cu DC redus, în RA ori în anemii, pot avea
aspect de cafea cu lapte în endocardita infecţioasă (EI)
• icterice ciroza cardiacă, hemoliza din infarctul pulmonar.
• hipocratismul digital (degete în băţ de tobă) se remarcă
creşterea suprafeţei şi bombarea patului unghial; diametrul
transvers al unghiei devine mai mare decât diametrul
articulaţei interfalangiene distale - BCVC, în EI, dar şi în
afecţiuni pulmonare cu hipoxie (bronhopneumopatie cronică
obstructivă = BPCO, supuraţii pulmonare etc.), cancere
pulmonare.
 4. Edemele.
• apar iniţial la nivelul membrelor inferioare,
perimaleolar, sunt declive, adică mai marcate în părţile
inferioare în funcţie de poziţie (presacrate în
clinostatism prelungit, la gambe în ortostatism de
durată, laterale pe partea pe care stă culcat), bilaterale,
simetrice, iniţial moi, lăsând godeu, iar ulterior mai
indurate.
• Pacienţii cu edeme cardiace prezintă turgescenţa
venelor jugulare (vezi mai jos). Pe măsură ce IC
progresează ele se extind tot mai mult spre pereţii
abdominali; în IC severă apar ascita, hidrotoraxul,
anasarca.
5. Turgescenţa venelor jugulare externe.
• furnizează date asupra creşterii presiunii venoase
centrale (PVC). La pacienţii cu IC dreaptă,
comprimarea hipocondrului drept timp de 10 secunde
produce o creştere a presiunii venoase jugulare, care se
reduce brusc, la oprirea compresiei abdominale
(refluxul hepato-jugular).
• Pulsul venos jugular: regurgitarea tricuspidiană severă
el prezintă pulsaţii sistolice, în blocul atrioventricular
(BAV) complet se pot observa intermitent unde
pulsatile puternice, “de tun” (contracţie atrială
simultană cu cea ventriculară, cu valve
atrioventriculare închise).
6. Examenul aparatului respirator.

• Este foarte important, fiindcă poate depista

prezenţa tahipneei, a ralurilor
bronhoalveolare de stază, a revărsatului
lichidian pleural unilateral sau bilateral,
toate ca manifestări ale IC stângi.
 8. Palparea regiunii precordiale.
• şocul apexian spaţiul V intercostal stâng, pe sau intern de
linia medioclaviculară, şi se simte ca un impuls sistolic pe o
suprafaţă cu un diametru de aproximativ 3 cm2.
• încărcările de volum ale cordului - deplasare lateral inferior.
• În hipertrofia ventriculară stângă (HVS), amplu +durata mai
mare, iar în CMHO se percepe frecvent un dublu impuls
sistolic apexian.
• La pacienţi cu cord pulmonar cronic (CPC) se simte un
impuls sistolic subcostal în apropierea sternului.
• Freamăt precordial asociat cu sufluri se pot percepe în: SM,
SA, regurgitarea mitrală (RM), defectul septal ventricular
(DSV) etc.
 Ascultaţia cordului
• Zgomotele cardiace relaţia lor cu pulsul arterial carotidian
sau cu şocul apexian.
• Zgomotul I (S I) închiderea valvelor atrioventriculare /
focarul apexian (S I stâng), respectiv tricuspidian (S I
drept).
• Zgomotul II (S II) închiderea valvelor sigmoide / focarul
aortic, respectiv pulmonar. Dedublarea S II persistentă în
expir, cu pacientul în poziţie ridicată, audibilă cel mai bine
în focarul pulmonar, este considerată patologică. Ea apare în:
blocul de ramură dreaptă (BRD), EP, stenoză pulmonară, RM, DSV. Caracteristică
este „dedublarea fixă” a S II din defectul septal atrial (DSA). Aşa-numita „dedublare
inversată” a S II apare în blocul de ramură stângă (BRS), obstrucţii severe în calea
ejecţiei aortice, şunt aortopulmonar mare, HTA sistolică etc.
• Zgomotul III (S III) apare după S II, în timpul umplerii
ventriculare rapide (pasive) şi se aude frecvent la pacienţi
tineri sau cu DC crescut. Patologic se întâlneşte în
decompensarea VS, în RM etc.
• Clacmentul pericardic (pericardial knock) din pericardita
constrictivă se percepe în diastolă.
• Clacmentul de deschidere al valvei mitrale se aude
imediat după S II, cel mai bine la nivelul marginii
sternale stângi şi apare în SM.
• Zgomotul IV (S IV) apare presistolic / focarul apexian cu
pacientul în decubit lateral stg: hta, SA, CMHO,
cardiopatie ischemică (CI) etc.
• Clic-ul mezosistolic - prolapsul de valvă mitrală.
 Suflurile sistolice
• Sufluri holosistolice, în bandă, se percep în RM (în focarul
apical cu iradiere axilară), în regurgitarea tricuspidiană (în
focarul tricuspidian cu accentuare în inspir) şi în DSV
(spaţiul IV parasternal stâng cu iradiere “în spiţe de roată”).
• Sufluri mezosistolice crescendo-descrescendo SA valvulară
/ supraaortică / CMHO / stenoza pulmonară / RM din
disfuncţia ischemică de muşchi papilar
• Sufluri telesistolice prolapsul de valvă mitrală (focar apical,
putând urma unui clic mezo-telesistolic) sau în disfuncţia
ischemică de muşchi papilar.
• Sufluri protosistolice se descriu în DSV foarte mic sau cu
HTP, în RM ori tricuspidiană severe.
 Suflurile diastolice
• RA suflul diastolic se aude în focarul Erb, imediat după S II
(componenta aortică), este de tip descrescendo, dulce,
aspirativ şi este mai intens dacă pacientul adoptă poziţia
şezândă, aplecat înainte cu respiraţia oprită în expir forţat.
În RA severă se poate auzi mezo-diastolic sau presistolic
suflul Austin-Flint.
• Regurgitarea pulmonară se ascultă în focarul pulmonar,
având caractere asemănătoare.
• SM se aude uruitura diastolică în focarul apical, după
clacmentul de deschidere al mitralei, cel mai bine cu
pacientul în decubit lateral stâng. / stenoza tricuspidiană se
aude uruitura diastolică la nivelul marginii sternale stângi
Suflurile continue sistolodiastolice

• Caracteristic este suflul din persistenţa de

canal arterial care se ascultă de obicei
subclavicular stâng, atâta vreme cât
presiunea din artera pulmonară este
inferioară celei din aortă.
• Asemenea sufluri se mai pot auzi în fistule
arteriovenoase, comunicare de sinus
Valsalva cu inima dreaptă.
 Pulsul arterial
• Evaluare: simetric, comparativ la arterele radiale, carotide,
femurale superficiale, poplitee, pedioase şi tibiale
posterioare (arterele carotide, subclaviculare, femurale,
iliace şi renale pot fi ascultate, căutându-se sufluri produse
de stenoze arteriale). În palparea unui puls se vor aprecia
frecvenţa, ritmicitatea, amplitudinea şi simetria.
• Pulsul mic ca amplitudine se poate percepe în situaţii cu
volum-bătaie redus şi cu rezistenţe vasculare periferice
crescute. Pulsul tardiv se percepe în SA (în care este şi
mic).
• Un puls hiperkinetic (amplu) apare la pacienţi cu circulaţie
hiperkinetică, în BAV complet, persistenţă de canal
arterial, RA, RM sau DSV.
 Pulsul arterial
• Pulsul bisferian (cu două vârfuri sistolice) se întâlneşte în
RA aortică şi în CMHO.
• Pulsul dicrot (cu două unde palpabile, una în sistolă şi alta
în diastolă) apare în cardiomiopatia dilatativă (CMD) cu
volum bătaie foarte mic.
• Pulsul alternant (regulat, dar tot a 2-a undă a pulsului este
mai slabă) se descrie în decompensări VS severe, sau în
timpul ori după un paroxism de tahicardie.
• Pulsul paradoxal se traduce prin reducerea în inspir a
undei pulsului şi a tensiunii arteriale sistolice (TAs) cu
mai mult de 10 mmHg şi apare în: tamponadă pericardică,
pericardită constrictivă, BPCO severe sau în obstrucţie de
venă cavă superioară (VCS).
 Măsurarea indirectă a TA
• se face cu sfigmomanometrul
• dacă manşonul unui tensiometru obişnuit se aplică la nivelul
braţului unui pacient obez sau la nivelul unei coapse normale de
adult, TA este supraestimată, iar un manşon lat aplicat la un braţ
subţire o subestimează.
• O diferenţă de TAs între cele două braţe mai mare de 10 mmHg
(măsurători simultane sau în succesiune rapidă) sugerează
leziuni obstructive la nivelul arterelor subclaviculare, al
trunchiului brahiocefalic etc.
• În mod normal TAs a membrelor inferioare este cu până la 20
mmHg mai mare decât cea a braţelor, cea diastolică fiind
similară.
• În coarctaţia de aortă, TA este mai mică la nivelul membrelor
inferioare faţă de membrele superioare.
ELECTROCARDIOGRAFIE

Consideratii
teoretice

ELECTROCARDIOGRAMA
NORMALA
V1— spt intercost 4 parast dr
V2— spt intercost 4 parast stg
V3— intre V2 si V4; V4— sub mamelonar / lin md clv;
V5—V4 lin axil anterior;
V6—V4 lin axil md;
P Q R S T
 DI HAS

DII

DIII

DI
aVF
DII

DIII

DI

DII

HPS DIII
HVD
HVS
BRS
BRD
ECG endocavitară (endoatrială sau
endoventriculară)
explorarea electrofiziologică endocavitară
 PROBA DE EFORT
• monitorizează ECG în 12 derivaţii, TA şi simptomatologia.
• se urmăreşte obţinerea unei FC maxime (220 – vârsta), la
atingerea căreia se consideră că s-a depus un efort maximal.
• Efortul se opreşte la: durere precordială sau dispnee intensă,
epuizare fizică, ameţeală, scăderea TA sistolice cu >15 mmHg,
creşterea TA sistolice peste 250 mmHg, subdenivelare ST > 2
mm, tahicardie ventriculară, ESV grupate etc.
• Testul de efort este considerat pozitiv pentru CI dacă apare o subdenivelare a
punctului J şi a punctului aflat la 0,06–0,08 s faţă de acesta pe segmentul ST  0,1 mV
(1 mm), măsurate faţă de segmentul PQ, pentru 3 bătăi cardiace succesive în
minimum două derivaţii adiacente (faţă de aspectul din repaus). Subdenivelarea ST
poate fi orizontală sau descendentă şi ea nu dă indicii pentru localizarea teritoriului
ischemiat sau coronara stenozată. O supradenivelare ST indică teritoriul cu ischemia
transmurală. Aspectele menţionate pot apărea în efort sau în perioada de relaxare.
Modificările undei T, tulburările de conducere, aritmiile ventriculare nu sunt
considerate diagnostice, dar se notează. Dacă nu s-a ajuns la minimum 85% din FC
maximă, testul se consideră neconcludent. Este important de spus că interpretarea
modificărilor se face în contextul clinic şi al factorilor de risc.
A downsloping ST segments and T
wave inversion, gradually
returning to baseline after
several minutes
Exemple de comportament ST

Modificarile ST nu localizeaza
ischemia sau artera coronara
implicata in ischemie
 3. MONITORIZAREA HOLTER
• constă în înregistrarea continuă, timp de 24 de ore, a activităţii
electrice a cordului în 2-3 derivaţii, utilizându-se un ECG portabil
special.
• evaluare a tahi- şi bradiaritmiilor (frecvenţa apariţiei şi durata lor).
• Evaluare: debut şi de sfârşit al unei tahiaritmii, putând astfel ajuta la
decelarea mecanismului ei. Aritmile extrasistolice pot fi uşor
urmărite şi clasificate prin monitorizarea Holter.
• În ultimii ani, se foloseşte, datorită monitorizării Holter, analiza
variabilităţii intervalului RR. Aceasta constă în măsurarea variaţiei
duratei ciclurilor cardiace, ca măsură a influenţelor vagale asupra
activitatii nodului sinusal. Datele obţinute se prelucrează prin calcule
statistice şi se obţin anumiţi parametri foarte utili. O variabilitate RR
redusă se corelează cu un risc crescut de moarte subită.
 4. DETERMINAREA POTENŢIALELOR
TARDIVE
• este o tehnică ce permite înregistrarea potenţialelor electrice
cardiace tardive care pe ECG standard sunt mascate de aşa-
numitul zgomot de fond parazitar.

• Depistarea acestor potenţiale se poate face utilizând un

electrocardiograf special echipat, cu module de filtrare şi
prelucrare-mediere a semnalelor electrice cardiace. Potenţialele
tardive s-au depistat la pacienţi postinfarct miocardic cu
tahicardii ventriculare (TV), ca şi la cardiomiopatii, importanţa
lor constând tocmai în semnificaţia predictivă pentru aritmii
ventriculare severe.
 RADIOLOGIA
• Radiografia toracică oferă date importante asupra
– siluetei cardiace raportul cardiotoracic (RCT): diametrul cardiac maxim
împărţit la diametrul toracic intern maxim, incidenţă PA (normal < 0,50).
– vascularizaţiei pulmonare.
A. Redistributia circulatiei pulmonare

B. Edem interstitial
.
C. Edem alveolar
PRINCIPII ECHOCARDIOGRAFIE

M-Mode
2D
Doppler
ECOCARDIOGRAFIE TRANSESOFAGIANA
 SCINTIGRAFIA
• Evaluarea performanţei ventriculare se face prin
injectarea intravenoasă de hematii marcate cu techneţiu
99m, urmărindu-se activitatea cardiacă cu ajutorul unei
camere de scintilaţie, fie la prima trecere a hematiilor
marcate prin cordul drept şi stâng, fie după distribuirea
uniformă a acestora în sânge, după câteva sute de cicluri
cardiace. Se aprecieaza: volume ventriculare, FE,
funcţia diastolica etc. Se pot vizualiza regurgitări mitrale,
anevrisme ventriculare sau rupturi ale septului
interventricular.
• Evaluarea şunturilor intracardiace utilizează aceeaşi
tehnică i.v., urmărindu-se prima trecere a hematiilor
marcate, prin inimă şi plămâni.
 SCINTIGRAFIA
• Evaluarea perfuziei miocardice se realizează folosindu-
se Thallium 201. Preluarea sa activă de către celulele
miocardice depinde de fluxul sanguin regional. Ariile
miocardice necrozate, fibrozate sau ischemice prezintă
aspectul de “pată rece”, având fixare absentă sau redusă.
Pacienţilor li se efectuează o probă de efort maximal,
după care se injectează intravenos thallium 201. La 5 - 10
minute după probă se fac înregistrări din mai multe incidenţe, urmărindu-se
zonele hipocaptante. După câteva ore, zonele care au fost doar ischemiate în
efort vor avea un aport sanguin suficient în repaus. Acestea vor prezenta deci o
captare bazală bună. Spre deosebire de acestea, ariile de infarct rămân în
continuare “reci”. Scintigrafia de efort cu thallium are o sensibilitate şi o
specificitate superioare probei de efort clasic, cu înregistrare ECG şi este o
metodă alternativă de diagnostic a CI, la pacienţi al căror test de efort nu se
poate face ori este negativ, sau noninterpretabil.
 SCINTIGRAFIA

• Scintigrafia în IMA se indică la pacienţi cu suspiciunea

acestei boli, la 48 - 72 de ore de la debut, dacă metodele
de diagnostic tradiţionale sunt echivoce. Se efectuează
utilizindu-se stanatul de techneţiu 99m pirofosfat. Dacă
există un flux sanguin coronarian suficient să ducă
substanţa radioizotopică la nivelul zonei de necroză,
aceasta va fi fixată şi va da aspect de “pată caldă”.
 REZONANŢA MAGNETICĂ NUCLEARĂ
(RMN)
TOMOGRAFIA COMPUTERIZATĂ (TC)
• oferă detalii morfologice ale cordului şi ale vaselor
sanguine. Dintre indicaţiile acestor metode enumerăm: boli
ale aortei intratoracice (disecţia de aortă, anevrismul de
aortă), afecţiuni ale pericardului (pericardita constrictivă,
chiste sau tumori pericardice), mase paracardiace sau
intracardiace (tumori primare sau secundare, trombi
intracardiaci), complicaţii ale infarctului miocardic
(anevrism ventricular stâng, trombi intraventriculari). Ele
pot oferi detalii şi asupra hipertrofiei ventriculare (masei
ventriculare), asupra funcţiei ventriculare etc., iar RMN
poate fi util în BCVC.
cine MRI de la vf la baza

Imagini achizitionate intr-un

singur ciclu cariac

Se pot masura direct volume,

masa, FE
 COMPUTED TOMOGRAPHY

Schema unui CT scan

Se focalizeaza un fascicol de electroni spre 4 inele tinta care emit raze X
transmise unui subiect si detectate pe un arc de 180 grade
Serie CT scan la acelasi
nivel anatomic
achizitionate la fiecare
50 msec in cursul unui sg
ciclu cardiac

pacient cardiomiopatie
hipertrofica.
 Disectie Ao tip A flap disectie Ao asc si desc
sectiune la nivelul bif APlm

Disectie Ao tip A si anevrism Ao toracica; sect la niv sinus Valsalva

(stg) si distal (dr).
SALA ANGIO
punctie Seldinger
Curbe presionale
normale
Proiectii angiografice
 TESTUL DE ÎNCLINARE

• Indicaţia este reprezentată de sincopa de etiologie

nedeterminată. Se realizează practic după cum urmează:
monitorizare continuă ECG/TA, 10 minute clinostatism
apoi se înclină pacientul la 60-80°, timp de 45–60 de
minute, în scopul declanşării crizei vasovagale. Testul
este pozitiv dacă după înclinare se declanşează o
bradicardie simptomatică sub 40/min (răspuns
cardioinhibitor), o scădere tensională simptomatică cu
mai mult de 30 mmHg faţă de valşoarea de plecare
(răspuns vasodepresor) sau ambele (răspuns mixt). În caz
de test negativ se poate sensibiliza prin administrare de
nitroglicerină sub lingual sau isoproterenol intravenos.