ASTĂ NOAPTE

Astă noapte, cînd scriam

Un poem, un oarecare
Mi-a bătut ușor la geam
Ștefan Vodă, domn cel mare.
L-am servit c-un vin-pelin,
Mi-a părut bătut de gînduri,
A lăsat paharul plin,
Cum făcea și-n alte rînduri.
- De departe vin, - mi-a spus, -
Vreau să văd această țară,
Pe care o am condus
Nu un an și nu o vară.
- Și-ai văzut-o?
- Cum să nu?!
O trecui de la hotare,
Altă țară îmi păru,
Ci o pradă fiecare.
- Cum o pradă?
- Precum poate,
Precum știe a prăda;
Frate dușmănește frate;
Mulți străini în țara mea!
- Nu se poate, nu se poate, -
Dau cu vorba să-l ogoi, -
Iar el zice:
- Măi nepoate,
Cine sînteți astăzi voi?
- Moldoveni, - răspund îndată, -
Moldoveni vom fi oricînd.
- Eu știam că moldovenii
- Niciodată nu se vînd.
- Nu se vînd, părinte dragă,
Tu precum ne-ai învățat,
Poate vre-un boier se vinde,
Vreun boier de la palat.