Cântecul fluviului - Ezra Pound

din Kitai

- după Rihaku, secolul 8 al erei noastre -

Corabia asta-i din lemn de şato, şi copastiile

din lemn de magnolie,

Muzicanţi cu flaute-n giuvaiericale

şi cu cimpoaie de aur

O umplu rânduri-rânduri, dintr-o parte-n alta

şi vinul nostru

Ajunge prisoselnic pentru-o mie de cupe.

Ducem cu noi cântăreţe, ne duce şuvoiul apei la vale,

Totuşi Sihastrul are nevoie

Drept cal de-un cocostârc galben şi toţi vâslaşii noştri

Ar lua-o pe urma pescăruşilor albi sau i-ar călări.

Cu soarele şi luna de pe el atârnă

Poemul în proză al lui Kuţu.

Palatul cu terase al lui King So

e-acum doar un deal pleşuv,

Dar eu zgârâi cu tocul pe-acest şlep

Făcând să tremure cele cinci vârfuri de ancoră

Şi mă bucur de-aceste cuvinte

ca de bucuria ostroavelor albastre.

(Dacă ar putea gloria dăinui de-a pururi

Atunci apele Hanului ar curge-nspre miazănoapte.)

Am lâncezit în grădina împăratului, în aşteptarea

unei porunci ca să scriu!

M-am uitat la iazul balaurului, cu apa

colorată a salcie

Oglindind aidoma obrazul cerului,

Şi-am auzit cele o sută de privighetori

cântând fără ţel.

Vântul de la soare-răsare aduce culoarea

verde-n ierbile ostrovului de la Yei-şu,

Casa în purpuri şi cea stacojie pline-s

de dulceaţa primăverii.

La miazăzi de iaz vârfurile sălciilor sunt

pe jumătate-albastre şi mai albastre,

Ramurile lor se-ncâlcesc în brumă, prefirându-se

pe zidurile de brocart ale palatului.

Lungi lăstari de viţă de câte-o sută de picioare

atârnă de pe sculptate balustrade,

Şi deasupra sălciilor, măiestre păsări

îşi cânta una alteia şi-ascultă,

Ţipând - "Kwan, Kuan", la vântul timpuriu

şi-adulmecându-l.

Vântul se-ncolăceşte-ntr-un nor siniliu

şi se-ndepărtează.

Adie peste-o mie de porţi, peste-o mie de uşi

cântec de primăvară.

Iar împăratul este la Ko.

Cinci nori atârnă sus, strălucitori pe cerul de purpură,

Cu platoşă lucitoare, straja-mpărătească

iese din casa aurie,

Împăratu-n careta bătută-n nestemate

se duce să ia seama florilor,

Se duce către Hori să privească la cocostârcii vâşlaşi,

Se-napoiază pe drumul de la stânca Sei,

s-audă privighetorile tinere,

Căci grădinile de la Jo-run pline-s de tinere

privighetori,

Viersul lor se-mpleteşte cu flautul acesta,

Guşile lor tresaltă-n aceste douăsprezece cimpoaie.

(traducere de Ion Caraion)