Gândirea ştiinţifică, în totalitatea ei, caută puterea, puterea în raport cu natura.

Ca sistem, gândirea
ştiinţifică, datorită existenţei numeroaselor grupuri de ştiinţe dedicate diverselor probleme, este lipsită
de unitate fiind dominată de tendinţa de parcelare. Gândirea ştiinţifică are trei funcţii prin care îşi atinge
obiectivele: • funcţia descriptivă: CE ANUME SE ÎNTÂMPLĂ? • funcţia explicativă: CUM ANUME SE
ÎNTÂMPLĂ? • funcţia restructurantă: S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA ŞI ALTFEL?! Funcţia primordială este
descrierea, descrierea cât mai exactă, cât mai amănunţită, şi totuşi nu prea amănunţită pentru a reţine
esenţialul şi a estompa detaliile perturbatoare. Funcţia centrală a ştiinţei este explicarea iar produsul
autentic este contribuţia ei restructurantă.

POLITICĂ - La fapte ajungem de abia în momentul în care trebuie să criticăm teoriile noastre care nu
sunt decât niște ipoteze, tentative de a oferi o soluție. Acesta este cadrul teoretic în care Popper
definește rolul și locul științei în societate, ca și caracterul său. Pornind de la acest cadru, el va
declanșa o critică acerbă la adresa celor care susțin “că gândirea științifică și, în mod deosebit,
gândirea din domeniile social și politic, nu se desfășoară în vid, ci într-o atmosferă socialmente
condiționată” . Credința că orice demers științific depinde de corpusul social, că, la limită, știința nu
poate fi separată de ideologie, pornește, crede Popper de la premisa că actul cunoașterii este un
proces care are loc în mintea sau în conștiința omului de științăm Sir Karl Raimund Popper (n. 28
iulie 1902, Viena - d. 17 septembrie 1994, Londra) a fost un filozof englez de origine austriacă,
considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea. Fondator al raționalismului
critic
Pentru Platon, numai gândirea rațională și științifică permite sufletului să scape în totalitate de
legăturile corporale.