Valeriu Zbârciog

Euharistia
economiei naţionale emergente
(oportunităţi, limite şi riscuri)

Chişinău * 2010

1
CZU 338(478) CUPRINS
Z 40

Cuvânt înainte .............................................................................. 8

Toată consideraţiunea părinţilor, Alexandrei,
copiilor, nepoţilor, rudelor, prietenilor pentru Partea I
inteligenţa, sensibilitatea, suportul cu care au
contribuit la faptul de a ne simţi împliniţi Capitolul I
prin ceea ce omul realizează şi împărtăşeşte. Economia naţională – conexiune între oameni şi avuţie

1.1. Euharistia ramurii basarabene a neamului românesc .............. 13

1.2. Ce prezintă economia naţională? ........................................... 15
1.3. Metodologia ştiinţei „Economia naţională” ............................ 20
Nobile cititor! 1.4. Naţionalismul şi protecţionismul economic în cadrul
Spaţial ne aflăm departe, dar sufleteşte suntem mereu alături. economiei naţionale .............................................................. 23
Cu toată consideraţiunea, Vă transmit aceste reflecţii ce izvorăsc 1.5. Particularităţile naţionalismului şi protecţionismului nord-
din inimă şi semnifică perseverenţa, rodnicia conexiunii american ............................................................................... 25
unicităţii şi diversităţii noastre. 1.6. Şcolile istorice germane drept constituante ale ştiinţei
„Economia naţională” ............................................................. 26
Note şi referinţe bibliografice ............................................. 30
Autorul
Capitolul II
Esenţa şi semnificaţia segmentului „nevoi -alegeri”
în arta de a fi a individului şi societăţii
Redactare şi corectură – Galina Cotelea 2.1. Viaţa economică în calitate de sistem ..................................... 31
Rectificare computerizată – Tatiana Vais 2.2. Societatea – spaţiu de maturizare a sufletului şi identităţii
unui popor: provocări şi oportunităţi ....................................... 38
A) Modalităţile de cunoaştere de către oameni a realităţii
în care îşi deapănă destinul .................................................. 39
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
B) Păcatele capitale ale omenirii civilizate ................................. 42
C) Semnificaţiile evoluţiei societăţii umane pe planeta
Zbârciog, Valeriu Pământ................................................................................45
Euharistia economiei naţionale emergente: (oportunităţi, limite şi riscuri) / D) Personalităţile cu ajutorul cărora „La France inventait les
Valeriu Zbârciog. – Ch.: Iulian („Edit-Prest” SRL), 2010. 252 p. libertes”...............................................................................47
200 ex. Concluzii ................................................................................. 48
Note şi referinţe bibliografice ................................................. 51
ISBN 978–9975–4139–5–4
338(478)

3
 Capitolul III
Simbioza factorilor vieţii economice în timp şi spaţiu
3.1. Dinamica interacţiunii factorilor de producţie în timp
şi spaţiu ................................................................................ 53
3.2. Modul asiatic de gospodărire ................................................ 54
3.3. Modul de gospodărire în Europa Antică ............................... 56
3.4. Analiza comparativă a dezvoltării ţărilor antice asiatice şi
Europei de Vest .....................................................................58
3.5. Dezvoltarea ţărilor Europei de Vest şi formarea pieţei
mondiale ............................................................................... 61
Note şi referinţe bibliografice ............................................. 64
Capitolul IV
Unitatea şi diversitatea economiilor naţionale
4.1. Varietatea economiilor naţionale, condiţionată de realitatea
multidimensională ................................................................ 65
4.2. Criteriile de clasificare a economiilor naţionale .......................66
4.3. Locul şi rolul basarabenilor în acest univers socio-economic
turbulent................................................................................ 69
4.4. Portalul trăsăturilor sufleteşti şi caracterului românilor .......... 70
4.5. Geneza trăsăturilor poporului român .................................... 74
Concluzii ...............................................................................76
Note şi referinţe bibliografice .............................................. 77
Capitolul V
Transformările sistemice ale economiilor naţionale în epoca
modernă
5.1. Modernitatea vieţii social-economice: deziderat istoric .......... 79
5.2. „Amprentele” modernizării Europei de Vest ........................... 80
A) Prima etapă (anii 1945-1950) ............................................. 80
B) Particularităţile „Epocii de aur” (1950-1974) ...................... 82
C) Perioada încetinirii creşterii (1974-1984 ).......................... 83
D) Particularităţile dezvoltării în anii 1985-1990 .................... 84
E) Specificul dezvoltării ţărilor vest-europene în ultimul deceniu
al secolului XX şi primul deceniu al mileniului trei. .............. 84
5.3. Dimensiunea spirituală – componentă definitorie a
modernizării economiei ........................................................ 85
4 5
5.4. Specificul conexiunii între economic, social şi politic în
Republica Moldova ................................................................ 86
5.5. După 19 ani de evoluţie post-totalitară – R. Moldova,
încotro? ............................................................................... 88
A) Fenomenul puterii .............................................................. 92
B) Abilitatea statului de a se conforma principiilor economiei
de piaţă şi democraţiei ............................................................. 94
Note şi referinţe bibliografice ............................................... 96
Capitolul VI
Treptele devenirii şi desăverşirii societăţii umane
6.1. Consideraţii generale ............................................................. 97
6.2. Căile de dezlegare a nodului gordian al subdezvoltării
Republicii Moldova ............................................................. 100
6.3. Compoziţia etnică, mentalitatea şi caracterul populaţiei
Basarabiei ............................................................................103
6.4. Povara şi osânda viciilor basarabeanului ................................ 108
Concluzii .............................................................................111
Note şi referinţe bibliografice ............................................ 114
Capitolul VII
Competenţa şi competitivitatea – factori
determinanţi în edificarea bunăstării societăţii
7.1. Trăsăturile majore ale contemporaneităţii ............................ 115
Concluzii .............................................................................121
Note şi referinţe bibliografice .......................................... 123
Capitolul VIII
Reflecții privind integrarea Republicii Moldova
în spaţiul socio-economic european
8.1. Avantajele în confecţionarea mărfurilor şi poziţionarea
ţărilor pe piaţă ..................................................................... 124
8.2. Conexiunea transformărilor fundamentale în economia ţării
şi în sufletul poporului .......................................................... 126
8.3. Contururile mişcării pan-europene ......................................131
8.4. Interferenţa coordonatelor de dezvoltare a Republicii
Moldova şi vectorului european ........................................... 133
8.5. Managementul mişcării RM spre integrarea europeană ........ 135
8.6. Conceptul „capacităţii de absorbţie” a UE ........................... 137
8.7. Puterea tranziţiei şi tranziţia puterii în Republica Moldova ... 138
Concluzii ..............................................................................140
Note şi referinţe bibliografice ............................................143
Capitolul IX
Perceperea guvernării – proces de eficientizare
a acţiunilor prin prisma managementului valorilor
9.1. Republica Moldova la intersecţia schimbărilor structurale .... 144
A) Anii 2000 percepuţi ca anii nulelor ...................................144
B) Criza identitară – o cădere în neant .................................... 148
C) Oportunităţile revenirii la normalitate ..............................151
9.2. Conexiunea scopurilor şi comportamentului societăţii
civile .....................................................................................152
9.3. Cum stau lucrurile la acest compartiment în Republica
Moldova? .............................................................................153
Note şi referinţe bibliografice ............................................157
Capitolul X
Semnificaţile şi componentele eliberării Basarabiei
10.1. Consideraţii generale ....................................................... 158
10.2. Babilonia paradoxurilor basarabene – misterul catrenelor
pierdute..............................................................................160
A) Republica Moldova – locul unde „se bat tobe la urechea
surdului”.................................................................................161
B) Republica – spaţiu afectat de „sindromul Stockholm”......... 164
Note şi referinţe bibliografice ..........................................165
Capitolul XI
Arhitectura amplasării economiei naţionale
pe coordonata edificării bunăstării
11.1. Denaturarea conexiunii elementelor triadei: caracter –
temperament – personalitate ..............................................166
11.2. Virtuţile efectelor factorilor care generează stilul de viaţă .... 170
Concluzii ............................................................................172
Note şi referinţe bibliografice. ........................................... 173
6 7
Capitolul XII
Productivitatea – o nouă provocare a timpului
12.1. Trăsăturile avântului economic al ţărilor dezvoltate.
Rata medie a creşterii anuale a PIB-ului (%) .........................175
12.2. Prin ce se explică iîcetinirea creşterii economice a ţărilor
dezvoltate în anii 70 ai secolului XX? ................................... 176
12.3. Prin ce se explică scăderea productivităţii factorilor
după 1973-1976? ................................................................ 179
12.4. Nimic nu apare la întâmplare .............................................183
Concluzii ........................................................................... 186
Note şi referinţe bibliografice ...........................................187
Capitolul XIII
Statalitatea – constanta performanţelor economiei cunoaşterii
13.1. Aspectele formării şi durabilităţii economiei cunoaşterii .....188
13.2. Destinul comunicant al individului şi economiei ................ 191
13.3. Învăţămintele mişcării pe coordonatele „piaţă – stat”
şi „schimbare – cunoaştere” ..................................................193
Note şi referinţe bibliografice ...........................................196
Capitolul XIV
Crepusculul societăţii răpuse spiritual
14.1. Ce prezintă Omul recent? .................................................. 198
14.2. Cauzele apariţiei Omului recent ........................................ 200
14.3. Care sunt factorii ce condiţionează fericirea? ...................... 202
Note şi referinţe bibliografice .......................................... 207
Partea II
Picături de înţelepciune ce pot alimenta meditaţiile, edifica
şi consolida sufletul, asigurând o respiraţie deplină ...................... 208
Partea III
Splendide sunt căile creaţiei ........................................................ 231
Anexe-caleidoscop .................................................................... 233

Cuvânt înainte
Omul locuieşte într-o lume foarte controversată şi vorace, iar, cu
intrarea în mileniul trei, natura, societatea umană se schimbă şi întru-
nesc destinul prin transformări tot mai rapide şi mai turbulente. În
consecinţă, esenţa şi rapiditatea transformărilor se ajustează, în aten-
ţia interesului public şi al fiecărui membru al societăţii, la edificarea
economiei naţionale de piaţă competitive.
Totuşi, în pofida contribuţiei importante a înaintaşilor neamu-
lui la coordonata timp, basarabenii n-au reuşit să decodifice adevărul
opiniei că printre cele 3 impedimente-cheie, cu care se confruntă o
ţară, îl regăsim şi pe acesta: Vai de ţara care ajunge să fie condusă
de foştii robi! Desigur, pe lume au fost, sunt şi vor fi mulţi oameni
puternici ori viteji. Puţini însă sunt cei care pot fi concomitent atât
puternici, cât şi viteji. Pentru că una e să fii puternic şi cu totul altceva
este să fii viteaz. Un om poate fi uriaş la trup şi puternic la înfăţişare,
însă fricos, în esenţă, din cauza sufletului său pitic. Altfel spus, ca om
politic, ca conducător are înfăţişare de leu, însă inima îi este de iepure.
Se zice că greutăţile vieţii maturizează omul. De ce atunci efectele
de antrenare a fiecăruia şi a societăţii în ansamblu în edificarea unei
economii competitive la nivelul firmelor deţinute de capitalul autoh-
ton sunt destul de modeste?
De ce întârzie limpezirea şi reînvierea gloriei neamului mioritic?
De ce ratăm şansele de a deveni o ţară, un neam, o Patrie direcţi-
onată productiv spre bunăstare?
De ce ne complacem în calitatea de urmaşi risipitori şi repetenţi
în conturarea problemelor legate de definirea priorităţilor şi modali-
tăţilor revigorării neamului în baza principiului prin noi înşine, con-
form valorilor, exigenţelor coordonatei timp?
8 9
Poate, într-adevăr, în principiu, nu se cunoaşte cum se face şi cum
se drege că, de fiecare dată când destinul ne oferă noi oportunităţi,
semenii noştri plini de sine, privindu-şi umbra mare la apus de soare,
se străduiesc întratât să denatureze lucrurile, încât societatea iroseşte
din nou în zadar şansele dăruite de har?
Dacă privim cu atenţie la ceea ce se discută în republică, apoi
identificăm că aceste discuţii se desfăşoară pe multiple coordonate:
Într-o societate, ce trece ultima în Europa de la totalitarismul
comunist la democraţie, se resimte că ne domină apetitul devorator
pentru noutate. Cu părere de rău, în centrul atenţiei, la început, pre-
ponderent se plasează pseudonoutăţile. Aceasta se datorează faptului
că societatea n-a perceput nevoia şi, deci, nu s-a deprins cu regulile
democraţiei şi, în primul rând, cu identificarea criteriilor de depar-
tajare a problematicii „profunde” de cea „superficială”. Ca rezultat,
meditaţiile societăţii civile au rămas în zona superficialităţii.
Majoritatea populaţiei nicidecum nu este în stare să-şi manifeste
tranşant dorinţa şi nu are voinţa şi abilitatea de a depăşi statutul de
ostatic al trecutului socialist. Astfel, întorcându-se spre trecut, popu-
laţia se lasă învăluită de o nostalgie copleşitoare, seducătoare, care-i
afectează capacitatea de a-şi contempla lucid destinul. Concomitent,
în lipsa perceperii vieţii social-economice în calitate de sistem, dar
şi a abilităţilor de reglare şi reorganizare a consideraţiilor orientate
spre regăsirea deciziilor macroeconomice, direcţionate spre instaura-
rea echilibrelor în cadrul economiei naţionale, Republica Moldova
ratează şansele de atingere a bunăstării.
Din cauza promovării deciziilor neadecvate, în republică s-au
multiplicat eşecurile, rămâne nevalorificată perceperea că economia
necesită o continuă transformare, axată pe fabricarea produselor com-
petitive; o luptă pentru a găsi cele mai bune produse, pentru a desco-
peri gusturile actuale şi viitoare ale consumatorilor, pentru a se instala
ca furnizor pe pieţele cele mai rentabile şi pentru a monitoriza situaţia
concurenţială. Aceste realităţi capătă permanent forme şi intensităţi
diferite în coordonatele timp şi spaţiu. Cu părere de rău, actualmente,
lumea preferă un mod uşuratic de viaţă, murdar moraliceşte şi departe
de adevăr.
Societatea n-a atins nivelul de a percepe că tranziţia la economia
de piaţă prezintă un proces ce scoate la lumină, pe de o parte, fisurile
şi enigmele de comportament uman şi social, iar, pe de altă parte,
evidenţiază, apreciază abilitatea, responsabilitatea societăţii civile în a
înţelege şi corela mersul dezvoltării economiei naţionale cu exigenţele
timpului.
Drama Republicii Moldova poate fi conturată şi mai clar, dacă
apelăm la filosoful Platon care remarca la timpul său: „Aici toate se
află în starea în care era de aşteptat”, deoarece, adăugăm noi, din
cauza discomfortului psihologic, economic şi social, multă lume din
republică n-a pătruns în esenţa procesului de tranziţie la economia
de piaţă şi s-a lăsat dominată de nostalgia după vremurile socialiste.
Această „orbire spirituală” a stimulat perceperea tranziţiei de la socia-
lism la capitalism drept un fenomen fatal, satanic, generator doar de
primejdii, riscuri interminabile, nenorociri, egoism, violenţe, cinism.
Nu ne-a luminat calea firească nici arhicunoscuta afirmaţie creşti-
nă, conform căreia „Toate lucrurile ne sunt îngăduite, însă nu toate
ne sunt utile”. De ce nu s-a lăsat ghidată îndeajuns de acest adevăr so-
cietatea civilă din republică? Spre exemplu, se cunoaşte că ursul brun
nu se lasă păcălit de vânător de 2 ori prin aceiaşi metodă, iar anima-
lele erbivore evită în orice condiţii nefavorabile să consume plante ce
conţin otrăvuri. Dacă orice animal evită consumul de tutun, de ce
atunci omul îl adoră? A câta oară populaţia din republică s-a lăsat
păcălită şi manipulată de comunişti? De ce omul, fiinţă superioară,
coboară mai jos decât animalele în felul lor de a se comporta şi
a-şi trăi viaţa? De ce priveghitoarea preferă înălţimea bolţii cereşti,
unde se dedă completamente creării cântecului superb? De ce ră-
mâne nevalorificată splendoarea înălţimii spirituale a omului, a
fiecărui Eu în edificarea economiei naţionale, proces ce i-ar asigu-
ra bunăstarea şi traiul decent mult râvnit?
Această situaţie nefavorabilă, neonorabilă din republică ne-a şi di-
recţionat spre sistematizarea consideraţiilor legate de avântul acesteia
în „apele tulburătoare” ale edificării economiei naţionale funcţiona-
10
le de piaţă. Remarcăm apele tulburi făcând referire la cuvintele lui
Cicero: „Nu e nimic mai imoral decât să apari ca om de treabă,
tocmai atunci când eşti necinstit”.
Conştientizăm că adevărul despre esenţa naturii şi rostului nostru
pe pământ nu va fi pe placul concetăţenilor care mai speră la întoar-
cerea vremurilor apuse, a celor care încearcă să utilizeze democraţia
drept bâtă în lupta împotriva democraţiei şi libertăţii.
În aceste vremuri de răscruce, nu disperarea ne învăluie şi ne do-
mină, ci faptul că pentru scoaterea republicii la drumul civilizaţiei
este necesară, pe de o parte, alegerea grâului de neghină, adică de-
conspirarea celor care preferă fariseismul, trădarea, ticăloşenia şi care
întreprind orice pentru a se opune procesului de descătuşare spiritua-
lă, economică şi socială a basarabenilor. Pe de altă parte, cu toate că
mecanismele profunde ale economiei rămân în esenţă aceleaşi, totuşi,
evoluţia situaţiei politice, economice, tehnice, financiare, internaţio-
nale aruncă continuu noi raze de lumină asupra vieţii social-econo-
mice din republică.
Perceperea că schimbarea este constanta succesului priveşte atât
funcţionarea mecanismelor economiei de piaţă, cât şi valorificarea
adevărului că economia poate fi abordată în multiple maniere.
Concomitent, redarea şi comentarea faptelor ca atare, a ideilor şi
suporturilor teoretice nu sunt subordonate în nici un fel intereselor
politice, deoarece contează valorile, ţintele umane perene. În acest
context, indicatoarele de edificare  ale lucrării sunt: libertatea, respec-
tul faţă de individ, emanciparea lui, democraţia, rigurozitatea ştiinţi-
fică, adevărul. Astfel, opţiunea politică este lăsată la latitudinea celui
care parcurge lucrarea, deoarece, conform înţeleptului rege Solomon
„Nil novi sub sole”, în planul principiilor fundamentale, al adevăruri-
lor cu grad ridicat de generalitate.
Prin urmare, performanţele economiei naţionale datorează nu nu-
mai experţilor şi guvernelor, ci sunt determinate de efortul personal
al fiecăruia de a înţelege şi a acţiona în definirea şi promovarea inte-
resului naţional şi a modului în care fiecare beneficiază de belşugul
general.
11
 Prezenta lucrare nu pretinde a defini răspunsuri-reţete, nu pre- Partea I
zintă soluţii simple şi fără echivoc, deoarece viaţa social-economică
este un proces în continuă dezvoltare şi poate genera diverse efecte.
Ea oferă cititorului posibilitatea conturării unei viziuni proprii, ca
rezultat al contemplării modurilor funcţionării angrenajelor esenţiale
şi constante ale pieţei şi definirii specificului lor în prezentul şi viitorul Capitolul I
economiei R. Moldova.
Economia naţională –
Pentru a simplifica prezentarea, referinţele bibliografice sunt pre-
zentate la sfârşitul fiecărui compartiment al lucrării. conexiune între oameni şi avuţie

1.1. Euharistia ramurii basarabene a neamului românesc

„Averile cele mai mari sunt acelea care

au alinat cele mai multe dureri ale se-
menilor noştri”
Nicolae Iorga

Dezvoltarea accelerată a ştiinţelor generează aprofundarea perce-

perii şi edificarea abilităţilor omului şi societăţii în asimilarea adevă-
rurilor despre sine şi condiţiile în care se realizează tranziţia umană
în această lume materială. Cu regret, R. Moldova, în multe aspecte,
rămâne înmărmurită în sfera produselor ideologiei şi dogmelor moş-
tenite de la imperiul rus şi sovietic. În acest context, semnificativă este
opinia lui Eduard Şevardnadze: „M-am considerat întotdeauna a fi
comunist. Aceasta este tragedia mea” [1]. Probabil, fostul lider sovietic
are în vedere:
a) că doar paradele militare se realizează cu succes, de regulă, ne-
mijlocit prin intermediul acţiunilor guvernanţilor;
b) după declararea suveranităţii şi obţinerii independenţei, moda-
litatea de administrare a economiei republicii este falimentară datorită
faptului că ne menţine în aria clişeelor trecutului, conservează starea
de subdezvoltare, deoarece se axează în luarea deciziilor preponderent
pe caracteristicile specifice bazei piramidei nord-americanului Abra-
ham Maslow, neglijându-se îndeosebi avantajele treptelor din vârful
respectivei piramide (Vezi: Schema 1.1) [2].
12 13
 Schema 1.1
Treptele motivaţiilor, intereselor, preocupărilor individului şi societăţii
În limba greacă, cuvântul „euharistia” îmbină multiple aspecte:
• stăpâneşte şi denotă splendoarea cunoaşterii tainelor fenome-
nelor;
• cuprinde gradul de „împărtăşire” şi percepere adecvată a esen-
ţei fenomenelor. Spre exemplu, în ce măsură membrii societăţii civile
din Basarabia percep şi simt adecvat sensul noţiunilor: identitate na-
ţională, economie naţională şi interes naţional;
• relevă conexiunea esenţei binelui, multiplicat prin interme-
diului recunoştinţei, mulţumirii, slujirii, credinţei;
• orientează spre respectarea regulilor de joc, îndeplinirea legi-
lor şi legităţilor specifice dezvoltării societăţii umane prin intermediul
managementului valorilor;
14
• necesită trăirea esenţei cuvintelor, virtuţilor curăţeniei sufle-
tului şi treptelor smereniei în baza cărora şi se obţine desăvârşirea,
pacea lăuntrică a individului, familiei, comunităţii;
• direcţionează spre perceperea că fără idei şi fapte edificatoare
bunăstarea, credinţa, fericirea sunt imposibile a fi sesizate, a le vedea
cu ochii şi a le auzi şi simţi măreţia;
• ne sugerează că noţiunile, cuvintele se rostesc rar, cu precau-
ţie, cu inimă şi deplină părtăşie, iar cel ce se mulţumeşte cu ce are este
smerit, în comportamentul lui se manifestă tainele Euharistiei;
• renaşte sufletele rătăcite sau ucise de poftele fără frâne în sati-
sfacerea propriilor nevoi, îndepărtează timpul cel vechi, redă omului
demnitatea, deschide ochii minţii şi conştiinţei.
„Faci o nedreptate, când lauzi un lucru
pe care nu-l pricepi, dar faci o nedrepta-
te şi mai mare, când îl batjocoreşti”
Leonardo da Vinci
1.2. Ce prezintă economia naţională?
Omul ca fiinţă umană este capabil să-şi asigure şi să întreţină acti-
vităţi creatoare în scopul obţinerii mijloacelor de satisfacere a nevoilor
sale. În acest scop, omul iniţiază activităţi economice.
Activitatea economică reprezintă procesul de combinare a factori-
lor de producţie şi consum de bunuri şi servicii în condiţiile definite
de resursele economice disponibile. Ea reflectă comportamentul indi-
vidual şi social, bazat pe raţiune şi motivat cauzal.
Pentru a supravieţui în limitele cu care se confruntă în societate,
omul este determinat să participe activ la viaţa economică. Viaţa eco-
nomică întruneşte fenomenele ce decurg în perimetrul fiecărei ţări şi
care au menirea de a transforma preferinţele individuale într-o alocare
a mijloacelor deficitare în aşa fel, încât să asigure maximizarea satisfa-
cerii nevoilor prezente şi viitoare.
15
 Cu trecerea timpului, activităţile economice se constituie într-un
întreg. Economia naţională prezintă istoria conexiunii între oameni şi
avuţie. De asemenea, relevă modalităţile apariţiei avuţiei şi măsura în
care indivizii o pot asimila. Ea determină trendul modificării structu-
rii avuţiei, explică de ce unii oamenii se îmbogăţesc, iar alţii sărăcesc.
Economia naţională prezintă un sistem care îşi dirijează compor-
tamentul astfel, încât să parcurgă o traiectorie prestabilită în procesul
soluţionării problemei bunăstării.
Economia naţională constituie ansamblul activităţilor economi-
co-sociale istoriceşte precipitate în perimetrul unei ţări şi care îmbră-
ţişează următoarele sectoare de activitate:
– sectorul primar ce produce materii prime (agricultura, silvicul-
tura, piscicultura, industria extractivă etc.);
– sectorul secundar (industria prelucrătoare şi construcţiile);
– sectorul terţiar ce cuprinde prestarea serviciilor (transporturile
şi telecomunicaţiile, comerţul, turismul, serviciile financiar-bancare
şi de asigurare, ştiinţa, instruirea, cultura, ocrotirea sănătăţii, servici-
ile comunale, activităţile de consulting, manageriale şi de marketing,
serviciile casnice şi religioase;
– sectorul cuaternar (al industriei creative, materiei cenuşii) ce
include producerea şi distribuţia informaţiei. Pe lângă tehnologiile
informaţionale, regăsim activitatea editorială, arhitectura, design-ul.
Concomitent, economia naţională se divizează în sfera produc-
tivă, neproductivă, economia reală, economia socială, infrastructura
socială etc.
Noţiunea „sfera socială”, ca şi oricare altă noţiune ştiinţifică, este
complexă şi poate fi privită sub diferite aspecte.  Ea este relativ recen-
tă, conceptul său evoluează concomitent cu evoluţia teoriei economi-
ce. Literatura de specialitate conturează două opinii referitor la sfera
socială. Pe de o parte, ea prezintă un agregat de grupe sociale: clase,
naţiuni, popoare etc. Pe de altă parte, sub aspect economic, sfera soci-
ală întruneşte ramurile economiei naţionale antrenate în procesul de
satisfacere a nevoilor sociale ale cetăţenilor.
Sfera socială reprezintă totalitatea ramurilor care creează mărfuri
16
sub forma de servicii atât materiale, cât şi nemateriale ce satisfac ne-
cesităţile populaţiei, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor. La
rândul său, inrfastructura socială, după economistul rus N. N. Necra-
sov, constituie complexul de întreprinderi, instituţii, ce asigură pe
un anumit teritoriu condiţiile materiale, culturale şi casnice necesare
vieţii populaţiei (fondul locativ, instituţiile de cultură şi ştiinţifice,
de instruire generală şi profesională, protecţie a sănătăţii şi asigurării
sociale, întreprinderile de comerţ şi ale gospodăriei comunale, institu-
ţiile sportive şi profilactice, transportul de pasageri [3].
Economistul rus V. Rutgaizer include domeniile sferei sociale în
cadrul sferei serviciilor. Ultima este percepută ca o totalitate de ra-
muri, subramuri şi tipuri de activităţi, destinaţia funcţională a cărora,
în cadrul producţiei sociale, se manifestă prin producerea şi realizarea
serviciilor şi valorilor spirituale pentru populaţie [4].
În opinia economiştilor Cojuhari A. şi Iachim A., sfera socială pre-
zintă ansamblul de activităţi care duc la satisfacerea necesităţilor cu un
pronunţat caracter social, a nevoilor unui grup de indivizi, şi nu a unui
individ în parte. Principalele elemente ce formează sfera socială sunt:
gospodăria comunal-locativă, deservirea socială a populaţiei, ocrotirea
sănătăţii, cultura fizică şi sportul, protecţia socială, învăţământul pu-
blic, cultura şi arta, asigurarea cu pensii, organizaţiile obşteşti, turismul,
mijloacele de informare în masă şi tehnologiile informaţionale, ocroti-
rea mediului, alimentaţia publică, transportul de pasageri [5].  
Starea economiei naţionale şi mărimea avuţiei nu prezintă în ex-
clusivitate o problemă doar a guvernanţilor. Adevărul este diametral
altul, avuţia este o problemă specifică a tuturor membrilor socie-
tăţii, fiindcă rezultatele economice nu pot fi disociate de comporta-
mentul uman.
Istoria economiei naţionale relevă mişcarea, înaintarea oamenilor
şi societăţii pe drumul descoperirii modalităţilor eficiente de produc-
ţie şi repartiţie a bunurilor şi serviciilor.
Conexiunea dintre comportamentul uman şi avuţie este dificil de
perceput din multiple cauze:
1. Complexitatea societăţii, când economia naţională poate fi abor-
17
dată în diverse maniere:
– prin intermediul faptelor: istorie economică, geografie econo-
mică, resurse naturale etc.;
– prin intermediul conceptelor şi al limbajului ştiinţei economice:
economicul, contabilitatea naţională;
– cu ajutorul istoriei gândirii şi doctrinelor economice: teoria
marginalistă, teoria keynesiană etc.
Existenţa diverselor maniere de abordare a economiei necesită
o cunoaştere generală mai profundă a mecanismelor şi problemelor
economice constante. Aceasta se explică prin faptul că forţele ce acţi-
onează în economie îi priveşte pe toţi, fie în calitate de consumatori,
fie ca producători. Astfel, după Raymond Barre, economia prezintă
„ştiinţa administrării resurselor rare. Ea studiază formele comporta-
mentului uman în procesul de gospodărire a acestor resurse; anali-
zează şi explică modalităţile pe care un individ sau o societate alocă
mijloace limitate satisfacerii unor nevoi numeroase şi nelimitate” [6].
2. Performanţele economiei naţionale denotă rodnicia activităţii
umane. Valorificarea respectivei rodnicii nu este un domeniu al arbi-
trarului. Dezordinea aparentă din domeniul deciziilor individuale în
realitate este doar un miraj, deoarece există reguli şi forţe economice
care, în fine, conduc la instalarea unei ordini globale armonizate. În
acest context, Jean-Pierre Dupuy susţine că „creaţia apare din haos şi
din dezordine. Aleatoriul face parte din organizare. Dezordinea este în
inima a ceea ce defineşte ordinea” [7]. Prin urmare, în cadrul econo-
miei naţionale există forţe economice la fel de puternice şi stabile ca şi
forţele de atracţie dintre corpuri. Misiunea societăţii este de a le desco-
peri prin monitorizarea sistematică a societăţii contemporane.
3. Societăţile de tip liberal par a fi anarhice, deoarece fiecare individ
este aproape liber:
√ să obţină bunurile pe care le poate plăti;
√ să-şi realizeze libertatea prin identificarea ocupaţiei în calitate
de antreprenor s-au angajat sau libertatea de a efectua schimburi pe
piaţă;
√ să-şi organizeze activitatea după cum îi doreşte inima, iar con-
18
curenţa, în principiu, este un lucru dorit;
√ să-şi satisfacă nevoile într-o ordine de priorităţi pe care şi-o sta-
bileşte singur.
În pofida tuturor aparenţelor, şi într-o economie de tip liberal
forţele economice condiţionează ca bunăstarea generală să rezulte, în
mod spontan, din jocul liber al intereselor individuale.
4. Sfârşitul secolului XX şi primele decenii ale secolului XXI, în ţările
dezvoltate, producţia în medie a crescut cu 2% anual. Adică aproape
de ritmul mediu de creştere în perioada 1900-1950, considerată o
perioadă de avânt în istoria umanităţii;
5. Creşterea rigidităţii şi a dificultăţii realizării echilibrelor din ca-
drul economiilor naţionale.
Astfel, Paul Thibaut menţionează: „Criza nu este numai econo-
mică, nu este numai o problemă de restabilire a „marilor echilibre”.
Ea este o criză a instituţiilor sociale, o criză a democraţiei moderne, a
modului în care s-a reuşit organizarea şi corelarea diverselor interese
ale diverselor grupuri sociale” [8].
Economia contemporană îmbină două tipuri de componente eco-
nomice:
a) mici ‒ indivizi, consumatori, lucrători, mici întreprinderi;
b) mari ‒ sindicate, bănci puternice, întreprinderi publice, orga-
nizaţii agricole, armate, administraţii de stat puternice.
Dacă aceste două tipuri de componente funcţionează armonios,
atunci se stabileşte un consens social, iar economia funcţionează bine.
Şi viceversa, dacă mecanismele mici sunt blocate, ele îşi pierd din liber-
tatea iniţiativei. În caz că o parte din componentele mari înregistrează o
funcţionare incoerentă, atunci maşina economică se dereglează.
Din anii 70 ai secolului XX, economia s-a ales cu o repartiţie cos-
tisitoare a avuţiei, iar statul nu-şi poate juca eficient rolul de arbitru.
După Alain Touraine, faimosul stat-providenţă „este influenţat din
toate părţile de adepţii diverselor partide şi grupuri de presiune; el
este slăbit de propria birocraţie; cel mai adesea nu dispune nici de
informaţii, nici de timpul necesar pentru a lua decizii raţionale [9].
19
 1.3. Metodologia ştiinţei „Economia naţională”
„Civilizaţia este adunarea împreună
a izbânzilor stiinţifice şi a izbânzilor
politice”
Mihail Kogălniceanu
Realitatea social-economică este foarte contradictorie. Însă ştiinţa
relevă că coordonata majoră a realităţii este timpul, care se scurge
continuu şi care, concomitent, condiţionează şi măsoară treptele vieţii
în conformitate cu design-ul destinului indivizilor ce întrunesc un
neam. Ştiinţa ne avertizează că destinul unei ţări este în funcţie de gra-
dul de educaţie a poporului său. Atâta timp cât poporul nu-şi clarifică
trecutul, adică nu cunoaşte cine este şi încotro navighează prin viaţă,
acest popor şi ţara lui sunt sortiţi dispariţiei, fiindcă rămân prizonierii
trecutului şi incompetenţei lor.
Viaţa societăţii se desfăşoară la multiple niveluri. De aceea, cu-
noaşterea desfăşurării în timp şi spaţiu a vieţii economice din diverse
epoci şi etape ale civilizaţiei are o importanţă semnificativă. Cunoaş-
terea respectivă reprezintă, pe de o parte, nu numai un act de cultură,
ci şi un prilej de meditare. În acest context, Leonardo da Vinci susţi-
nea: „Cine gândeşte puţin se înşeală mult”, iar realităţile vieţii ne con-
firmă că lucrurile pot lua o turnură neprevăzută. După Panciatantra,
„Pe lumea aceasta şi un străin, dacă-i bogat, e privit ca o rudă, iar o
rudă, dacă-i săracă, e considerată om de nimic”. Pe de altă parte, fie-
care individ, societate civilă trebuie să fie în stare să decodifice tendin-
ţele pe care le conturează ştiinţa în dezvoltarea economiei naţionale.
În esenţă, ştiinţa prezintă un catalizator de idei şi acţiuni. Ast-
fel, teoria economică clasică promova principiile liberului schimb şi
susţinea că în orice împrejurări comerţul internaţional este avantajos
pentru toată lumea. În realitate, lucrurile stau ceva altfel; datorită de-
calajului economic, ţările se situează la diferite nivele de dezvoltare.
Prin urmare, liberul schimb devenea favorabil, în primul rând, Marii
Britanii, ţara ce devenise „atelierul lumii”, după aceea Franţei.
20
În plan teoretic, dominarea liberalismului economic a alimentat
constituirea ideilor naţionalismului îndeosebi în SUA, Germania şi
Japonia. Ţinta naţionalimului economic era apărarea teoretică a in-
tereselor economice ale ţărilor mai „tinere”, pentru care „noua liber-
tate”, în forma liberalismului economic, conţinea idei seducătoare,
care însă erau un lux nepermis pentru multe state, deoarece „moara
acestuia” era să le macine sărăcie, să le impună conservarea sau ambi-
guitatea soluţionării problemelor, în condiţiile aprofundării polariză-
rii societăţii civile, datorită marginalizării permanente şi rapide a celor
mai puţin dotaţi, mai lipsiţi de şansă ori mai nepăsători.
Problema economică a fiecărei ţări constă în a contribui la crearea
bogăţiei în timpul vieţii. Economiile dezvoltate relevă că înavuţirea
rezultă într-un îndelungat proces istoric, ce conturează complexitatea
economiei de piaţă. Spre exemplu, economia de piaţă nu se limitea-
ză doar la libertatea pe piaţa bunurilor. În situaţia în care capitalul
(deci banii şi creditul) şi forţa de muncă rămân apanajul statului, eco-
nomia nu se liberalizează. Ea rămâne rigidă şi neadaptată. Concomi-
tent, experienţa ţărilor dezvoltate încorporează întotdeauna şi rezultă
din 3 tipuri de factori de reglare: libertatea, constrângerea şi „tradiţia”
sau, altfel spus, piaţa, reglementarea şi obişnuinţa.
Acum să trecem în revistă efectele multiplicării constrângeri-
lor din economia de piaţă. Admitem că statul decide amplificarea
intervenţiilor publice prin adăugarea unor reglementări ce restrâng
libertatea şi iniţiativa individuală.
Cel de al treilea palier al economiei de piaţă este organizarea, par-
ţial impusă şi parţial consimţită. Partea impusă înglobează întregul
cadru juridic al dreptului de proprietate, al concurenţei, schimburilor
şi activităţii bancare. Partea respectivă este asistată şi de regulile de
organizare a întreprinderilor, convenţiile colective, adică de un an-
samblu de reguli ce prevăd şi exprimă libertăţile de care se dispune şi
care condiţionează arhitectura sistemului economic.
La rândul său, partea acceptată include obiceiurile şi tradiţiile. În
societate, o mulţime de chestiuni se rezolvă printr-un simplu obicei,
fără a fi nevoie de vreun preţ… sau de vreo contravenţie: termen-plată
21
a furnizorilor, ritm de muncă, buna executare a ordinelor primite, loia-
litatea funcţionarilor, amabilitatea şi rapiditatea la ghişeele băncilor; Pe
scurt, este vorba de comportamentul zilnic al milioane de persoane ca
factori esenţiali ai eficienţei economiei. Aici remarcăm faimosul „con-
sens”, care face din japonezi şi germani parteneri redutabili, iar din eco-
nomiile lor ‒ modele de eficacitate. În aceste ţări, faimosul consens nu
este altceva decât un ansamblu de reguli liber acceptate şi constituite deja
ca o tradiţie japoneză şi germană. Iar tradiţia de a lucra eficient pentru ei
este cel dintâi şi cel mai important factor de producţie.
Cum stau lucrurile cu aceste caracteristici ale economiei de
piaţă în Republica Moldova?
Sub unghiul celor expuse, putem deduce:
• fiecare economie naţională îmbină în diferite proporţii facto-
rii productivi, inclusiv piaţa, constrângerea şi consimţământul. Rezul-
tatul de ansamblu depinde de caracteristicile fiecărei naţiuni;
• o economie funcţionează cu atât mai bine, cu cât constrânge-
rea este mai puţin utilă, deoarece fiecare actor aderă efectiv la regulile
jocului;
• rupturile dintre ordinea economică globală şi aspiraţiile indi-
viduale ale actorilor generează în economie ineficienţă;
• în economia de piaţă toate fenomenele economiei naţionale
pot fi separate în două categorii:
1) cele ce condiţionează cererea. Economia cererii relevă deciziile
agenţilor economici privind cheltuielile, inclusiv deciziile economice
ale menajelor, firmelor şi agenţiilor guvernamentale din ţară şi străi-
ne. Principiul politicilor de management al cererii agregate constă în
aceea că guvernul poate acţiona în sensul contracarării sau amortiză-
rii deciziilor actorilor economici cu scopul de a micşora sau elimina
fluctuaţiile cheltuielilor totale. Managementul cererii întruneşte două
instrumente tradiţionale: politica fiscală şi politica monetară;
2) respectiv, acele ce constituie oferta. Economia ofertei utilizează
potenţialul productiv al economiei, nivelul productivităţii muncii,
eficienţa utilizării factorilor de producţie pentru generarea producţiei
naţionale.
22
1.4. Naţionalismul şi protecţionismul economic
în cadrul economiei naţionale
„Te poţi împăca deplin cu un duşman,
iertând ce a făcut. Nu te poţi împăca
însă cu acela a cărui fiinţă însăşi e o veş-
nică făgăduială de rele”
Nicolae Iorga
Istoriceşte, patria naţionalismului economic este considerată
Germania care, printre popoarele mai dezvoltate, avea circumstan-
ţe naţionale, economice şi sociale specifice. Către începutul secolului
XIX, Germania prezenta o federaţie cu peste 360 de membri. Astfel,
dacă englezii, pentru conceptualizarea şi regularizarea pieţei, înclinau
spre individualism (individul producător şi consumator) apoi nemţii,
aflându-se în condiţii economice, politice şi naţionale specifice, prefe-
rau colectivismul în calitate de promotor al intereselor naţionale [10].
Frederich List, ca intelectual, şi-a îndeplinit misiunea sa istorică
de a contribui la prosperarea ţării sale. În acest context, el:
– respinge concepţia „ordinii naturale” cu legile universale, veş-
nice, obiectiv valabile pentru toate ţările şi toate epocile, cu nonin-
tervenţionismul şi individualismul ei, deoarece în evoluţia sa o ţară
parcurgea următoarele 5 faze: de sălbăticie, unde domină legea bâtei;
pastorală; agricolă; agricolă-manufacturieră; agricolă-manufacturieră-
comercială. La primele faze trecerea se realizează pe cale evolutivă de
la sine, iar trecerea de la a 3-a la a 4-a necesită elaborarea măsurilor
protecţioniste;
– remarcă ideea că fiecare ţară se dezvoltă în conformitate cu pro-
priile legi în funcţie de principalele forţe productive ale unei naţiuni,
care reprezintă un amestec eclectic de forţe de producţie propriu-zi-
se, activităţi productive, de circulaţie, administraţie de stat, instituţii
suprastructurale şi elemente ştiinţifice şi culturale. Astfel, ansam-
blul forţelor productive ale unei naţiuni întruneşte următoarele
componente: resursele naturale; ştiinţa şi tehnica; legislaţia; nivelul
de cultură al populaţiei; moravurile; unitatea naţională; diviziunea
23
internaţională a muncii; raporturile economice cu terţe ţări. Un rol-
cheie îl are unitatea naţională. Oricât de harnici, de economi, de in-
ventivi, de întreprinzători, de morali şi de inteligenţi ar fi indivizii,
fără unitate naţională, fără o diviziune a muncii şi fără cooperarea
forţelor productive în cadrul unei naţiuni, aceasta nu va atinge nicio-
dată un nivel înalt de bunăstare şi putere şi nu-şi va asigura posesiunea
durabilă a bunurilor ei spirituale, sociale şi materiale;
– se pronunţă pentru „ordinea pozitivistă”, conform căreia sta-
tului îi revine un rol important în asigurarea dezvoltării economice.
List consideră greşită teoria valoare-muncă a lui A. Smit şi D. Ricar-
do: măsura avuţiei unei naţiuni nu sunt valorile create, nu bunurile
materiale, ci forţele productive. Dacă clasicii considerau cheltuielile
pentru instruirea naţiunii, perfecţionarea legislaţiei şi dezvoltarea cul-
turii drept cheltuieli neproductive, apoi List le percepe drept cheltu-
ieli productive;
Concomitent, spre deosebire de economiştii clasici, care consi-
derau că politicile economice au o însemnătate minimală, F. List pla-
sează segmentul politicilor economice în miezul doctrinei sale; este de
părerea ca obiectul de studiu al ştiinţei economice este nu individul,
ci naţiunea (naţionalitatea) şi particularităţile ei. Aceste date pot servi
drept bază de formulare a deciziilor economice, deoarece naţiunea
este percepută ca o verigă intermediară între individ şi omenire;
– se pronunţă contra cosmopolitismului care neagă importan-
ţa apartenenţei oamenilor la comunităţile lor statale (naţionale), dar
susţine ideea renunţării la suveranitatea şi independenţa naţională pe
care le considera depăşite de timp;
– îşi construieşte conceptul dezvoltării ţării care se realizează în
baza simbiozei naţionalismului, protecţionismului şi definirii forţelor
productive ale naţiunii;
– susţine că dacă ţară doreşte să fie prosperă, nu este de ajuns
numai intervenţia statului în economie prin elaborarea politicilor
protecţioniste. Eforturile statului trebuie să fie asistate de efortul pa-
triotic şi spiritul de sacrificiu al populaţiei, care să prefere bunurile
autohtone în locul celor de import. În caz contrar, ţara ratează şansa
de a deveni prosperă.
24
1.5. Particularităţile naţionalismului
şi protecţionismului nord-american
În esenţă, naţionalismul şi protecţionismul economic prezin-
tă pârghii de reamplasare a naţiunilor mai tinere sau cele ramase în
urmă în rândurile ţărilor dezvoltate. Astfel, SUA au aplicat măsuri
naţionaliste şi protecţioniste începând cu obţinerea independenţei
(1776). Ideile naţionalismului şi protecţionismului economic au fost
împărtăşite de Alexander Hamilton (1757-1804), Henry Ch. Carey
(1793-1879) şi Simon N. Patten (1852-1922).
Spre exemplu, H. Ch. Carey remarca faptul că diviziunea interna-
ţională a muncii se soldează cu divizarea ţărilor în agrare şi industriale
şi monopolizarea producţiei industriale de o singură ţară sau un grup
de ţări. Concomitent, teoria liberului schimb prezenta un instrument
de dominare a restului lumii de către Marea Britanie. H. Ch. Carey
susţinea ideea îmbinării protecţionismului cu liberul schimb, deoare-
ce prin edificarea societăţilor productive mai complexe se putea atinge
armonia intereselor economice, în care se atinge o dezvoltare armoni-
oasă a ramurilor economiei. În acest scop, statul trebuie să implemen-
teze politici protecţioniste permanente, şi nu doar temporare, cum
propunea F. List. Politicile respective aveau menirea să acopere atât
producţia industrială, cât şi cea agricolă şi astfel se consolida armonia
intereselor în ţară.
Spre deosebire de economiştii clasici, care admiteau specializarea
unilaterală a economiei, Simon N. Patten promova ideea edificării
economiei complexe.
Obiectivul edificării unei economii naţionale complexe se atinge
şi prin valorificarea teoriei forţelor productive ale naţiunii. În acea
perioadă, principala forţă productivă era industria. După List „la o
naţiune exclusiv agricolă, chiar dacă ea este în relaţii de liber schimb
cu naţiuni industriale şi comerciale, o mare parte din forţele ei pro-
ductive şi din resursele naturale nu este ocupată şi folosită.
Dezvoltarea sa intelectuală şi politică, forţele sale de apărare sunt
limitate... Dimpotrivă, industria încurajează ştiinţa, arta şi o bună
25
organizare politică sporeşte bunăstarea poporului, face să crească po-
pulaţia, veniturile statului şi puterea naţiunii, căreia îi acordă mijloa-
cele ca să-şi extindă legăturile comerciale în toate părţile pământului
şi să întemeieze colonii, dă de lucru pescuitului, marinii comerciale
şi celei de război. Numai datorită ei agricultura ţării se ridică pe o
treaptă superioară de evoluţie”.
1.6. Şcolile istorice germane drept constituante ale ştiinţei
„Economia naţională”
Evoluţia şcolii istorice germane îmbină două faze:
• mijlocul secolului XIX – vechea şcoală istorică;
• sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX cu noua
şcoală istorică.
Şcolile istorice germane pun în discuţie metodologia studiului
economiei naţionale, şi anume aplicarea metodei istorice şi a empiris-
mului. Către mijlocul secolului al XIX-lea doctrina clasică reprezen-
tată de A. Smith, D. Ricardo şi Sismondi parcurge faza de stagnare,
precipitată în formularea de consideraţiuni teoretice cu caracter ce nu
ţine seama de tabloul realităţilor economice. În aceste condiţii, repre-
zentanţii vechii şcoli istorice germane luptă atât împotriva economiei
politice clasice, cât şi împotriva socialismului utopic.
Punctul central al criticii economiei politice clasice devenise con-
ceptul de legi naturale datorită faptului că clasicii opuneau eveni-
mentele istorice şi sociale fenomenelor naturii care se repetă, pe când
fenomenele sociale au un caracter individual şi, deci, în societate nu
există legi.
Fondatorul şcolii istorice Wilhelm Roscher precizează noţiunea
metodei istorice aplicată în economie astfel: „Scopul nostru este o ex-
punere a ceea ce popoarele au gândit, au voit şi au slujit în domeniul
economic, ceea ce au urmărit şi ceea ce au obţinut, de ce au urmărit
şi de ce au dobândit anumite lucruri. Un popor nu este numai o masă
de indivizi care trăiesc astăzi. Cine vrea să cerceteze viaţa economi-
că nu se poate mulţumi numai cu observarea condiţiilor economice
26
actuale. Greutatea de a desprinde dintr-o masă de fenomene ceea ce
este esenţial ne obligă imperios să comparăm toate popoarele între
ele. Şi popoarele care au dispărut prezintă interes din acest punct de
vedere. Se înţelege, astfel, rostul aplicării metodei istorice. Cercetarea
faptelor istorice din trecutul istoriei trebuie să completeze considera-
ţiunile teoretice, iar aceste consideraţiuni trebuie să-şi găsească verifi-
care tocmai în aceste fapte istorice, nu numai acelea care se desfăşoară
sub ochii observatorului”.
W. Roscher, realizând o bogată documentare istorică, identifică
noi principii teoretice specifice ştiinţei economice: „Ştiinţa comerţu-
lui se plasează înaintea……industriei. Aceasta nu numai pentru că,
în cursul istoriei, cele mai mari părţi ale economiei s-au dezvoltat mai
mult decât secunda… În aceasta constă… raţiunea metodei. Aproa-
pe orice progres tehnic în sistemul fabricilor va spori independenţa
muncitorilor de patronul lor. Un număr mai mare de muncitori co-
respunde unei individualităţi. Când diviziunea muncii se accelerează,
devine dificil muncitorului să-şi găsească un loc în altă parte. Creşte-
rea puterii maşinilor asupra forţei de muncă şi amplorii pieţei duce
la superioritatea celui ce posedă capital şi credit. Valoarea capitalului
unei naţiuni, în ansamblul său, sporeşte odată cu introducerea sau
perfecţionarea maşinilor. Nu este atunci nevoie de a menţine la nive-
lul producţiei decât o cantitate inferioară de muncă” [1].
Bruno Hildebrand rezumă că „Prin cercetarea faptelor economice
din trecutul istoric se poate verifica temeinicia teoriilor formulate şi
reînnoi întreaga doctrină ştiinţifică a economiei sociale, combătând
existenţa unor „legi naturale” în viaţa economică”.
Karl Knies apără utilizarea metodei istorice în cercetările economi-
ce. El rezumă că condiţiile locale şi naţionale, în care se desfăşoară acti-
vitatea economică, pot permite doar să se stabilească „anumite analogii”
şi în nici un caz „legi referitoare la viaţa economică şi revoluţia ei”.
Adepţii celei de a doua şcoală istorică germană, Gustav Schmoller
(1858-1917), Lujo Brentano (1864-1931), Karl Bucher (1847-1930)
şi Werner Sombart (1863-1941) au preluat ideile şi principiile me-
todologice ale vechii şcolii istorice germane, încercând să le adapteze
27
noilor condiţii legate de transformarea capitalismului în capitalism cu
monopolism modificat, de tipul prusac şi expansionist. Această şcoală
promovează istorismul şi empirismul.
Noua şcoală istorică germană întruneşte diverse orientări:
G. Schmoller reprezintă aripa conservatoare, L. Brentano – compo-
nenta liberală şi W. Sombart – aripa de stânga. G. Schmoller consi-
deră inutilă discuţia asupra existenţei „legilor economice”. El susţine
că fenomenele economice sunt mult mai complexe şi izolarea lor din
cadrul social, moral şi politic în care se desfăşoară nu este simplă. Însă
prin aplicarea metodelor de cercetare a doctrinei clasice nu se poate
ajunge la formularea acestor legi. Schmoller remarcă faptul că dreptul
de proprietate devine piatra unghiulară a oricărui drept privat şi a
oricărei economii.
După G. Schmoller, factorii ce condiţionează dezvoltarea unei ţări
sunt: social-istorici; geopolitici; naţional-psihologici; însuşirile etnice
şi antropologice.
În domeniul politicii economice nu există reguli şi decizii valabile
tuturor ţărilor. Acumularea bogăţiilor trezeşte nemulţumirea claselor
de jos, generează „injustiţie economică”, de aceea ar fi bine ca con-
flictele brutale să fie prevenite pe calea reformelor, măiestriei de a gu-
verna ţara, încât să se condiţioneze apariţia armoniei sociale. Ştiinţa
economiei politice are drept scop descrierea completă a economiei
unui popor, privirea de ansamblu a fenomenelor în spaţiul şi ordinea
succesiunii lor istorice.
L. Brentano propagă ideea păcii între clase, considerând că, pe
măsura dezvoltării societăţii, conflictele dintre clase au tendinţa să
dispară. După L. Brentano, istoria îmbină două părţi:
a) etapa în care muncitorii sunt exploataţi;
b) exploatarea muncitorilor este înlăturată ca urmare a organizării
lor.
Rămâne doar lupta pe plan economic, cooperarea de consum, le-
gislaţia muncii şi organizarea de sindicate reformiste. Brentano propagă
„teoria socială a salariului”, potrivit căreia acesta este determinat de ra-
portul dintre două clase dominante ale societăţii moderne.
28
Sombart nu este adeptul empirismului promovat de Schmoller.
W. Sombart susţine că concepţia istorică materialistă a lui K. Marx
poate fi considerată depăşită. El împărtăşeşte concepţia psihologistă
în interpretarea fenomenelor şi proceselor, de aceea neagă caracterul
obiectiv al legilor economice şi teoria „pluralismului social”. Ulti-
ma percepe capitalismul ca pe o orânduire armonioasă în care poate
apărea şi se dezvolta nestingherit orice formă de economie. El propu-
ne un set de măsuri care reduce caracterul imperialist prin reforme so-
ciale ce ar armoniza societatea. Frazeologia socialistă a lui W. Sombart
relevă că este un adept al pluralismului politic.
După W. Sombart, tipizarea sistemelor economice şi periodizarea
vieţii economice se poate realiza în baza următoarelor premise:
* viaţa spirituală (жизнь духа) care condiţionează mentalitatea
individului;
* abilitatea de a risca în afaceri;
* trăsăturile psihologice ale antreprenorului: dinamism; în caz de
eşec, abilitatea de a începe totul de la început; înclinaţia de a risca etc.
W. Sombart deosebeşte următoarele categorii de antreprenori: cu-
ceritori, organizatori, comercianţi.
În Rusia, constituirea economiei ca ramură a ştiinţei are loc în
jumătatea a doua a secolului XIX şi începutul secolului XX. Această
constituire are loc prin adaptarea tezaurului teoretic apusean la con-
diţiile şi specificul rusesc.
Cunoaşterea euharistiei economiei naţionale prezintă atât un act
de cultură, cât şi un prilej de meditare, care ne permite să înţelegem
logica, normele, regulile desfăşurării vieţii economice sub două aspec-
te:
a) necesitatea de a acţiona în concordanţă cu cerinţele timpului,
numai astfel asigurându-se o dezvoltare ce va aduce bunăstare;
b) cunoaşterea deplină a posibilităţilor, modalităţilor, mijloa-
celor adecvate de înflorire a dezideratelor timpului şi a fiecărui
individ.
29

Note şi referinţe bibliografice
1. Isachsen A. J., Hamilton C. B., Gylfason T. „Să înţelegem eco-
nomia de piaţă”. Oxford University Press. (Traducere de Sorina Baciu
şi Dan Baciu). 1992, p. 61-74.
2. Chirca S. I. Mecanisme de funcţionare a economiei. Chişinău,
Editura A.S.E.M., 1977, p. 22-23.
3. Ignatov V. i drugie. Экономика социальной сферы. Ucebnoe
posobie, Rostov-na-Donu-Moskva: Mart, 2005, p. 12.
4. Koreakina T., Rutgaizer V. Сфера услуг: новая концепция
развития. Moskva: Economika, 1990, p. 5-6.
5. Iachim A. Autoreferatul tezei „Extinderea sectorului privat în
sfera socială”. Chişinău, 2010.
6. Raymond Barre, Economie politique, Collection Themis, Presses
Universitaires de France,1963, p. 9; Bunkina M. K. Naţionalinaia
Economica. M.; 1997, c. 14-15.
7. Jean-Pierre Dupuy, Ordres et Désordres, Seuil, Paris, 1982,
p. 10.
8. Paul Thibaut, „Comment dégeler les rapports sociaux”, Libérati-
on, 15 iulie 1982, p. 14;
9. Alain Touraine, „Après le coup d’ arrêt”, le Matin de Paris, 21
iunie 1982, p. 15.
10. D. Drăghicescu. Din psihologia poporului român, Historia.
Bucureşti, 2006, 480 p.
11. Wilhelm Roscher, Economie industrielle; Paris, 1918.
30
CAPITOLUL II
Esenţa şi semnificaţia segmentului „nevoi – alegeri„
în arta de a fi a individului şi societăţii
„O revoluţie e începută şi îndeplinită
de naivi, continuată şi exploatată de
escroci”
Paul Bourget
„Spre ruşinea omenirii, fanaticii au prea
mult entuziasm, iar înţelepţii n-au de-
loc”
FranÇoias Voltaire
2.1. Viaţa economică în calitate de sistem
Studiul economiei începe cu diferenţierea şi înţelegerea esenţei şi
rolului „necesităţilor umane” în dezvoltarea economico-socială. Prin
„necesitate”, economiştii înţeleg susccesiunea fără sfârşit a trebuinţe-
lor materiale şi spirituale pe care le manifestă fiinţa umană. Pentru a
supravieţui, orice om are nevoie de aer, hrană şi apă etc., deoarece pe
pământ locuim în anumite condiţii de climă şi avem nevoie de haine
şi adăpost împotriva intemperiilor.
Pe măsura satisfacerii nevoilor de bază, ia amploare apariţia nece-
sităţilor sofisticate, precum şi a celor mai avansate. Se doresc locuinţe
confortabile, agremente, educaţie şi transport. Concomitent ce lucruri-
le de care avem nevoie cresc în volum, în varietate, economia devine şi
ea mai complicată, încât grupuri de sute de mii de oameni din diferite
ţări cooperează pentru a produce materia primă, proiectele şi maşinile
specializate necesare pentru fabricarea fiecărui obiect, serviciu solicitat,
cum ar fi, de exemplu, vestimentaţie, avioane, automobile etc.
Astfel, pare să aibă dreptate Bernard Raquin, când susţine că „So-
cietatea umană este guvernată de legea imaginarului. Ca şi cum ar
31
exista, mai presus de noi, o egregoră (o mulţime de gânduri) care ne
determină să acţionăm fără ştirea noastră. Odinioară, nevoile noastre
fundamentale – ploaia, soarele, reproducerea animalelor şi a oameni-
lor, hrana – necesitau explicaţii şi înţelegerea modului de organizare
a lumii” [1].
Elucidează fenomenul nevoilor şi situaţia intitulată „Leul lui
Androcle şi simbolul recunoaşterii”: stăpânul roman care îl bătea şi
umilea mereu pe sclavul său ce purta numele Androcle. Suferinţe-
le interminabile l-au împins pe sclav să evadeze în jungla africană.
Noaptea fugarul se adăpostea într-o peşteră. În toiul unei nopţi în
peşteră s-a adăpostit şi un leu sângerând. Androcle i-a spălat şi ban-
dajat rănile. Leul în sfârşit s-a vindecat şi aşa au convieţuit în peşteră
omul şi leul timp de 3 ani. Într-o zi Androcle a fost prins de oamenii
stăpânului roman. Ca pedeapsă stăpânul l-a aruncat în arenă în care
se afla un leu fioros. Clipele deveneau tot mai încordate. Mulţimea a
rămas surprinsă de faptul că leul nu l-a atacat pe rob, ci s-a apropiat de
Androcle lingându-i mâinile. Deci, soarta a aranjat ca Androcle şi leul
lecuit de el să se reîntâlnească. Prin urmare, sentimentul de recunoş-
tinţă pentru ajutorul oferit la nevoie este specific nu numai omului,
ci şi altor vieţuitoare.
Însă omul, societatea, pentru a-şi satisface nevoile în perimetrul
unei ţări, recurge la sistemul vieţii economice care are menirea de a
transforma preferinţele individuale ale membrilor societăţii într-o ast-
fel de alocare a resurselor deficitare, încât aceasta să le asigure un trai
decent (vezi schema 2.1) [2].
Noţiunea de sistem este foarte complexă şi poate fi conturată în
32
mai multe aspecte:
• un ansamblu de fenomene interconectate;
• un tot ajustat de cunoştinţe, concepţii, mărimi etc;
• un mod ordonat de acţiune, de organizare, de clasificare [3].
După natura lor, există două tipuri de sisteme. Pe de o parte, sis-
teme naturale şi biologice. Pe de altă parte, sisteme create de om: teh-
nice, concepţionale, de acţiune, inginereşti, economice, sociale etc.;
După Aristotel, „întregul este mai mult decât suma părţilor com-
ponente „Conform opiniei lui Ludwig von Bertalanffy, sistemul pre-
zintă un complex de elemente (i = 1, 2, 3,. . . . . . . . . n), aflate în
interacţiuni neîntâmplătoare şi care pot fi caracterizate prin mărimile
qi. Ansamblul elementelor este organizat şi permite atingerea unui
anumit obiectiv. La rândul său, „English Dictionary” remarcă faptul
că sistemul reprezintă „ansamblul elementelor legate între ele, care
funcţionează interconectat pentru un scop anume”; 
Unitatea şi complexitatea noţiunii de sistem poate fi abordată
în sens restrâns sau larg al cuvântului [4].
În sens larg, sistemul economic reprezintă economia unei ţări
care, la rândul său, constituie un subsistem al sistemului global al
economiei mondiale. În sens restrâns, sistemul poate fi interpretat la
nivelul unei ramuri a economiei, a unui municipiu, judeţ.
Orice sistem presupune elemente constitutive, o anumită struc-
tură şi integritate. Elementele constitutive se află în interconexiuni
ordonate şi ierarhizate care sunt mult mai puternice decât legăturile
sistemului cu exteriorul. Ca rezultat, elementele interne conturează şi
individualizează sistemul. Interacţiunea dintre elemente are drept scop
atingerea unui obiectiv comun, fie că este vorba despre o lege a naturii
(în cazul sistemelor naturale) sau de un obiectiv stabilit de om (aici
este vorba deja de sistemele tehnice şi economice).
Schematic, economia naţională ca sistem poate fi reprezentată
astfel (vezi schema 2.2, ajustată în baza multiplelor surse). Schema
întruneşte următoarele componente: 1. Element; 2. Elementele sim-
plu conectate; 3. Relaţiile interne; 4. Elemente puternic conectate;
5. Mediul; 6. Frontiera; 7. Subsistme; 8. Relaţii cu mediul; 9. Relaţii
33
între subsisteme.
O trăsătură de bază a sistemelor o constituie faptul că ele sunt
supuse permanent schimbărilor de stare, caracteristicilor şi trăsăturilor,
punând astfel în evidenţă caracterul dinamic al acestora în cadrul ci-
clului de viaţă. Complexitatea unui sistem este reflectată de mulţimea
stărilor şi de numărul intrărilor şi ieşirilor.
Sistemul dinamic îmbină următoarele trăsături:
– constituie un mod de reprezentare spaţio-temporală a sisteme-
lor, permiţând configurarea evoluţiei acestora atât în coordonate spa-
ţiale, cât şi în timp;
– îmbină modalitatea de analiză a structurii unui sistem, bazată
pe conceptul de buclă închisă, de interacţiune atât între variabilele
34
interne, cât şi între sistem şi mediul său;
– poate fi perceput ca o metodă de sinteză a unor noi structuri de
sistem, în cazul în care se urmăreşte nu numai îmbunătăţirea perfor-
manţelor prevăzute, dar şi obţinerea unei dinamici şi a unor perfor-
manţe noi;
– permite elaborarea strategiilor de dezvoltare a sistemului, relaţiile
dintre variabile fiind explicite;
– implică descompunerea unui sistem complex în mai multe sub-
sisteme în interacţiune şi reprezentarea intuită a conexiunilor dintre
acestea;
– dacă se ţine seama de metodele şi tehnicile conducerii ierarhi-
zate, atunci sistemul este o metodă de optimizare a comportamentului
întregului;
– având în calitate de scop principal analiza (sinteza) unor sis-
teme reale, unde dinamica sistemelor mari are ca obiect de stu-
diu, în principal, sistemele dinamice neliniare, dominante în toată
fenomenologia sistemică, atât în zona micro şi mai ales în zona
macro. Prin sistem mare se înţelege sistemul dinamic, complex
ca structură şi obiective, constituit dintr-o mulţime de subsisteme
interconectate.
Sistemele economice mari pot fi clasificate în două grupe:
• Sisteme deschise ce întrunesc ieşiri care răspund intrărilor în
sistem, însă ieşirile sunt izolate de intrări şi nu au nici o influenţă
asupra acestora. În acest caz nu este conştient de propriile-i realizări,
rezultatele acţiunii trecute nu comandă acţiunea viitoare şi nu reacţi-
onează la propria-i performanţă;
• Sisteme cu conexiune inversă (cu reacţie feed-back), prezin-
tă un sistem închis, deoarece este influenţat de propria-i comportare.
Deci, sistemul cu conexiune inversă are o structură sub formă de bu-
clă închisă, ce utilizează rezultatele acţiunii trecute a sistemului pen-
tru a comanda acţiunea viitoare [5].
La baza analizei sistemelor mari stau următoarele principii:
a) principiul coordonabilităţii (M. Mesaroviç şi alţii, 1970),
conform căruia conducerea ierarhizat-descentralizată a sistemelor
35
mari, ce întrunesc multiple subsisteme interconectate, poate fi la fel
de bună ca şi conducerea centralizată cu condiţia că în primul există
un sistem coordonator. Însă realitatea ne relevă că posibilitatea exis-
tenţei încă nu înseamnă că acest sistem va fi avantajos, deoarece este
vorba de un sistem foarte complex, influenţat de multipli factori con-
juncturali din interior şi din exterior.
Concomitent, experienţa arată că nici conducerea descentralizată
nu prezintă cea mai bună soluţie, deoarece fiecare subsistem îşi pune
pe primul plan propriile probleme. Însă existenţa centrului decizional
coordonator constă tocmai în armonizarea obiectivelor conflictuale
existente la nivelul subsistemelor componente ale marelui sistem;
b) principiul incompatibilităţii, conform căruia, pe măsura
creşterii complexităţii sistemului, se diminuează posibilitatea de-
scrierii comportamentului acestuia cu ajutorul unui model riguros,
până la un nivel dincolo de care precizia şi relevanţa se exclud re-
ciproc. Practica modelării sistemelor economico-sociale confirmă
justeţea acestui principiu. Pe de o parte, numărul variabilelor şi al
relaţiilor dintre ele sunt stabilite astfel, încât să se asigure un grad
ridicat de similitudine între model şi realitate. Pe de altă parte, şi a
unui raport acceptabil între precizie şi relevanţă. Prin urmare, fireas-
ca încercare de a surprinde cât mai multe variabile şi interacţiuni
care să corespundă funcţionării exacte a sistemului poate conduce la
edificarea modelelor de mari dimensiuni, uneori imposibil de rezol-
vat, precum şi la scăderea relevanţei rezultatelor [6];
c) principiul de optimalitate în interacţiune, conform căruia
conceptul respectiv relevă acea stare a unui subsistem care, deşi nu este
optimă pentru funcţionarea independentă a acestuia, asigură totuşi
optimul în funcţionarea sistemului mare din care acesta face parte.
Prin urmare, conform principiului menţionat, dacă un sistem mare ce
include multiple subsisteme interconectate este optimal, atunci toate
subsistemele sunt optimale în interacţiune. Cu părere de rău, adesea în
practică tocmai acest tip de optimalitate este scăpat din vedere [7];
d) principiul de incertitudine decurge din interacţiunea sub-
sistemelor componente ale unui sistem mare, atât între ele, cât şi cu
36
mediul extern. Principiul denotă că incertitudinea este cu atât mai
mare, cu cât interacţiunea este mai puternică. Practic, o structură de-
terministă a unui sistem mare asigură adaptarea optimală a acestuia la
condiţiile date, dar ar face imposibilă adaptarea sa la schimbarea con-
diţiilor de mediu.
În conformitate cu principiul incertitudinii, rezultă că atingerea
optimului ideal în funcţionarea sistemului mare este practic impo-
sibilă, de aceea atenţia trebuie concentrată spre atingerea unei stări
suboptimale cât mai apropiate de optimul ideal.
Recunoaşterea superiorităţii abordării sistemice a proceselor şi fe-
nomenelor, comparativ cu abordările clasice analitice şi cu viziunea
anatomistă, devine tot mai actuală, cu toate că abordările clasice au
dat rezultate favorabile. De exemplu, aplicarea analizei, adică descom-
punerea unui fenomen în elementele componente până la elementul
primar (atomul) şi apoi sinteza au fost eficiente. Însă abordarea sis-
temică deplasează accentul de pe „elemente” pe „relaţii” şi structură.
Ultima nu este pur şi simplu doar o combinare de elemente simple, ci
o totalitate, un complex unitar de interacţiuni, un sistem închegat
de elemente care depind unele de altele.
Sintetizând, J. Piaget apreciază că „o structură cuprinde 3 însuşiri:
de totalitate, de transformări şi de autoreglări”. După I. Nikolov, „O
structură reprezintă o ordine calitativ determinantă, relativ stabilă de
conexiuni între elementele unui sistem”. Deci, ideea de ordine ierarhi-
că introduce în abordarea sistemică problema modului de atingere a
obiectivului global al sistemului, a căilor de rezolvare a conflictelor de
interese care pot apărea între componentele sistemului, iar în econo-
miile ex-socialiste – problematica corelării transformărilor structurale
cu cerinţele implementării sistemului economiei de piaţă.
În fine, structura necesită a fi concepută drept un sistem de relaţii
ce direcţionează spre atingerea obiectivului global al sistemului. Conco-
mitent, unul sau multiple elemente pot suferi transformări care vor
genera modificări în întreaga structură a sistemului. Dacă acest proces
de modificări se desfăşoară în direcţia atingerii  obiectivului global,
atunci se poate afirma că structura se autoreglează [8].
37

Economia naţională prezintă ansamblul dinamic al activităţilor
producătoare de bunuri şi servicii economice, privite în unitatea şi in-
terdependenţa lor, menit să asigure satisfacerea cerinţelor de consum
care apar în cadrul circuitului economic general.
În calitate de subsisteme, economia naţională întruneşte:
• sistemul de producţie: ansamblul proceselor şi procedeelor de
transformare sau transmitere a unui fel de materie sau energie în altul;
• sisteme organizatorice;
• sisteme de conducere [9].
2.2. Societatea – spaţiu de maturizare a sufletului
şi identităţii unui popor: provocări şi oportunităţi
„Cei mai mulţi oameni nu pot vorbi
totdeauna cu sufletul lor.
Unii niciodată.
Numai zeii stau totdeauna în altar, iar
preoţii în anumite ceasuri”.
Nicolae Iorga
Studiul îmbrăţişează problema dezvoltării statului Republica Mol-
dova. Latura etnico-spirituală a dezvoltării îşi are originile în trecutul
îndepărtat, dar se impune în „agora” timpului în formă de conştiin-
ţă a unui popor.
Procesul de tranziţie prin viaţă a fiecarui individ pe planeta Pă-
mânt se realizează în cadrul unei anumite societăţi. „Toate vietăţile
care se află în interiorul unui spaţiu vital sunt adaptate unele la altele.
Acest lucru e valabil şi pentru fiinţele care se află aparent într-o relaţie
ostilă, cum ar fi, de pildă, animalul de pradă şi prada sa, altfel spus,
cel care mănâncă şi cel care e mâncat …. În astfel de cazuri, animalul
de pradă nu provoacă, niciodată, dispariţia totală a prăzii sale, căci
ultima pereche din specia care vânează ar muri cu mult timp înainte
de a întâlni ultima pereche din specia vânată. Dacă densitatea de po-
38
pulaţie a speciei vânate scade sub un anumit prag, atunci specia care
vânează va dispărea”.   
Spre exemplu, „câinele Dingo, iniţial un animal de casă, ajuns
în Australia, s-a sălbătăcit… Însă el nu a generat dispariţia nici unu-
ia dintre animalele de pe urma cărora trăia, eliminând în schimb
două mari animale de pradă, lupul cu marsupiu, Thylaciunus, şi
diavolul cu marsupiu, Sarcophilus. Aceste animale de pradă, înzes-
trate cu o dantură înfiorătoare, ar fi superioare în lupta cu câinele
Dingo, dar, din cauza creierului lor primitiv, ele au nevoie de o den-
sitate de populaţie mult mai mare a vânatului decât mai inteligentul
câine sălbatic” [10].
Acestor legi se supune şi societatea umană. Ultima modelează fi-
ecărui individ  sufletul, şi-i determină profilul etnic din care rezultă
condiţiile identităţii de sine şi apartenenţa la un popor. De asemenea,
societatea este cea care imprimă unui popor ritmurile dezvoltării lui în
timp. Persoanele care au temeiuri pentru a se regăsi în „matca” propriei
ontologii vor tinde să-şi cunoască evoluţia maternă în timp. „Analiza
sistemului organic ce se află la baza comportamentului social al omului
reprezintă cea mai grea şi ambiţioasă sarcină pe care şi-o asumă ştiinţa
naturii, acest sistem fiind cel mai complex de pe pământ” [11].
Prin urmare, pentru a supravieţui şi prospera, este necesar ca fieca-
re fiinţă umană să-şi definească propriul proiect de studiu al realităţii
în care locuieşte pentru „a înţelege sistemul de ansamblu al porni-
rilor umane” [11].
A) Modalităţile de cunoaştere de către oameni
a realităţii în care îşi deapănă destinul
Vom investiga problema respectivă în baza vectorului timp, reie-
şind din următoarele premise: pe de o parte, considerăm omul cunu-
na creaţiei divine şi mizăm pe capacităţile intelectuale ale lui, generate şi
alimentate de ştiinţă, de experienţa acumulată de societate în procesul
de tranziţie prin viaţă pe Terra. Pe de altă parte, afirmăm că societa-
tea reprezintă, în coordonata timp, trei dimensiuni: trecutul, prezentul
39
şi viitorul:
Prima dimensiune – trecutul are un caracter retrospectiv şi se
impune prin funcţia lui de bilanţ istoric.
Viitorul este corelat cu primele două şi plasat în continuitatea
lor, relevând constituirea ca devenire şi, deci, îndeplinind un rol pro-
spectiv.
Totodată, apelăm la tezaurul personalităţilor, care au marcat
umanitatea prin destinul lor plin de sacrificiu, dăruire, geniu şi te-
nacitate. În acest context, vom analiza sfatul lui Dimitrie Cantemir
(1673-1723) – ilustru înaintaş al neamului nostru, personalitate cu
cunoştinţe enciclopedice, Domn al Moldovei (martie-aprilie 1693;
1710-1711), savant cu renume mondial, membru al Academiei din
Berlin. În opinia lui Dimitrie Cantemir, traiectoria dezvoltării socie-
tăţii umane depinde, în mare măsură, de modul cum oamenii înţeleg
şi acceptă necunoscutul. Dezvoltând acest unghi de vedere, Dimi-
trie Cantemir sublinia: „Semnul înţelepciunii oamenilor se manifestă
prin aceea ca în baza celor văzute şi celor încă nevăzute şi neauzite să
se socotească, să se contureze viitorul. La rândul său, profesorul Oskar
Heinroth, care şi-a dedicat viaţa investigaţiilor naturii şi fenomenelor
social-economice, susţinea: „Ceea ce gândim e de cele mai multe ori fals,
dar ceea ce ştim e adevărat”. De asemenea, dezvoltă ideea profesorului
său Konrad Lorenz: „La început,  ne gândim la ceva, apoi comparăm
acel ceva cu experienţa şi cu datele empirice, care ne parvin, pentru
a ne da seama apoi, în funcţie de concordanţa sau neconcordanţa
lor, dacă ceea ce am gândit e adevărat sau fals. Această comparare a
unei regularităţi interioare ce a luat naştere în organism într-un mod
neelucidat cu o a doua regularitate, ce guvernează lumea exterioară,
reprezintă probabil cea mai importantă metodă prin care un organism
viu poate ajunge la cunoaştere”.
Peter Drucker încheie gândul lansat de Dimitrie Cantemir astfel:
„Nu există ţări bogate şi ţări sărace, există ţări bine conduse şi ţări
prost conduse”.
Considerăm foarte actuale sugestiile poetului grec Agathon. Ul-
timul sugera factorilor de decizie să ia în considerare următoarele
40
momente: 1) că conduc oameni; 2) să conducă după legi; 3) că nu
conduc veşnic.
J. F. Kennedy, om politic american, senator democrat, preşedinte
al SUA în anii 60 ai secolului XX, specificând principiile interacţiu-
nii statului şi membrilor comunităţii, menţiona: „În loc de a întreba
Statul ceea ce el poate face pentru comuna voastră, spuneţi mai bine
ceea ce Primarul poate face el însuşi pentru o gestionare mai puţin
costisitoare a comunei sale, fără excedente masive, nici plasamente
financiare”.
În această ordine de idei, este necesar să se conştientizeze că atât
realitatea, cât şi perceperea acesteia de către oameni poate fi denatura-
tă din cauza riscului apariţiei unor factori externi şi interni, cum ar fi,
spre exemplu, ca în cazul „sindromului” Lowell [12].
Astronomul american Percival Lowell (1855-1916) a studiat, în
funcţie de anotimpuri, modificările periodice ale planetei Marte. Sa-
vantul, privind în telescop planeta roşie, a „depistat” nişte „brazde”
pe care le considera drept semne de existenţă a civilizaţiei pe acest astru
ceresc. În realitate, planeta roşie nu conţinea „brazdele” respective. Din
nefericire, P. Lowell suferea de boală de ochi, care a fost specificată
de contemporani ca „sindromul” Lowell. Prin urmare, conştientizăm
şi situaţia precum că, odată cu trecerea timpului, înseşi fenomenele
naturale şi social-economice, ritmicitatea lor devin mai complexe şi
multidimensionale. Astfel, actualmente, evoluţia lumii moderne se
caracterizează prin complexitate, dinamicitate, suprapunerea valori-
lor din diferite epoci şi apariţia accelerată de noi şi noi fenomene ce
necesită sa fie studiate şi luate în considerare. Este vorba de poluarea
mediului şi tendinţa de încălzire globală, mondializarea vieţii soci-
al-economice, migraţia masivă a populaţiei, tranziţia la economia de
piaţă a economiilor ex-socialiste etc.
În acest context, eminentul profesor de psihologie comparată
Konrad Lorenz sintetizează opt păcate capitale ale omenirii civilizate
[13].
41
 B) Păcatele capitale ale omenirii civilizate
Actualizarea listei de păcate capitale de către suveranul pontif şi
oamenii de ştiinţă pune într-un cadru real mişcarea civilizaţiei pe ca-
lea spre iad.
„Suprapopularea pământului” obligă pe fiecare dintre noi la izo-
lare, declanşând, totodată, în urma aglomerării multor indivizi într-
un spaţiu restrâns, manifestări agresive.
Poluarea şi pustiirea spaţiului vital natural denaturează nu nu-
mai mediul ambiant, ci şi orice sentiment pios al omului în faţa fru-
museţii şi măreţiei unei creaţii ce-i este superioară. Putem constata cu
tristeţe că nici catastrofa de la Cernobâl şi impactele încălzirii globale
nu ne-au făcut să percepem, pe de o parte, că omenirea se află deja
în mrejele dezastrului ecologic. Pe de altă parte, nu căpcăunul din
poveste este cel care pune existenţa speciei umane în pericol. Eroul
principal este omul însuşi care, pierzându-se pe sine cu propriile cap,
mâini şi fapte, a declanşat fenomenul încălzirii globale. În limbaj mai
simplu, aceasta semnifică grindină, secetă, soluri secate de vlagă, nori
radioactivi, ploi torenţiale devastatoare, mii de sinistraţi, precipitaţii
acide, specii de animale şi plante dispărute, mii de delfini, pinguini,
balene aruncându-se pe ţărm din cauza depresiilor greu de descifrat,
midii murind din cauza temperaturii înalte a apei mărilor etc. Res-
ponsabilitatea revine, totuşi, omului răvăşit de egoism, setos de îmbo-
găţire şi fără frâne în satisfacerea nevoilor sale meschine.
Întrecerea omenirii cu sine însuşi impulsionează tot mai rapid
dezvoltarea tehnologiei în detrimentul nostru, făcându-i pe oameni
incapabili să mai perceapă adevăratele valori şi răpindu-le timpul ne-
sesar îndeletnicirii omeneşti de a reflecta, conducându-se de faptul că
„efectul procesului de învăţare se dublează, dacă omul este în stare
să facă concluzii nu numai în urma succesului sau insuccesului, ci
din ambele” [14].
Este important să ne întrebăm: Ce anume provoacă oamenilor de
astăzi cele mai mari daune sufleteşti: lăcomia orbitoare de bani sau gra-
ba extenuantă? După Lorenz, cei care deţin puterea, indiferent de di-
42
recţia lor politică, tind să le promoveze pe ambele. Ca rezultat, apare
o situaţie critică: factorul uman este dominat de frica de sărăcie, frica
de a lua hotărâri greşite şi de a nu face faţă realităţii. Frica, continuă
Lorenz, are rolul de „a-l văduvi pe om de calităţile lui esenţiale. Una
dintre aceste calităţi este reflecţia despre mediul înconjurător, despre
sine şi locul, rolul său în această lume materială”. O fiinţă ce îşi ex-
plorează curioasă mediul înconjurător s-a trezit într-o bună zi că
încă nu are cunoştinţă de existenţa propriului său sine pentru a
dezvolta o gândire conceptuală…, conştiinţa şi o morală respon-
sabilă. O fiinţă ce încetează să mai reflecteze e în mare pericol să
piardă toate însuşirile şi capacităţile specific umane”. În astfel de
condiţii, omul riscă să fie dominat de „eroarea utilitarismului, ce are un
efect distructiv, fiind confundarea mijloacelor cu scopul”. De altfel,
este vorba de o stare care „nu li se întâmplă sistemelor vii aproape
niciodată, şi anume să se autosugrume” [15].
Moartea termică a simţurilor. „Dispariţia tuturor sentimentelor şi
afectelor puternice în urma procesului de moleşire. Dezvoltarea tehno-
logiei şi farmacologiei determină o intoleranţă crescândă faţă de ceea ce
provoacă cea mai mică senzaţie de neplăcere. Astfel, oamenii îşi pierd
capacitatea de a trăi acea bucurie ce poate fi obţinută doar în urma unor
eforturi îndelungate, depuse pentru învingerea obstacolelor. Jocul de
contraste între bucurie şi suferinţă, care există prin firea lucrurilor, se
pierde în oscilaţiile insesizabile ale unei plictiseli fără nume”.
Pe scurt, ne domină plictiseala de moarte termică emoţională.
După Konrad Lorenz, cauzele acestei stări a lucrurilor constă în ur-
mătoarele: „Cu cât avansează la oameni progresul contopirii cu gloata,
cu atât mai stringent se vede pus fiecare individ în parte în faţa nece-
sităţii de a nu se implica emoţional, astfel încât în zilele noastre e po-
sibil ca tocmai în cele mai mari metropole să aibă loc tâlhării, crime şi
violuri ziua în amiaza mare şi pe străzi circulate, fără ca vreun trecător
să intervină”. „Dacă fenomenul creşterii infantilităţii şi criminalităţii
ce caracterizează omul ca produs al civilizaţiei se bazează, într-adevăr,
pe fenomene de decădere genetică, atunci societatea umană se află
„într-o situaţie extrem de periculoasă”.
5. Decăderea genetică.  „Probabil că am muri cu toţii la o vârstă
43
fragedă în urma tumorilor maligne, mutaţiilor genetice, dacă organis-
mul nostru nu ar dezvolta, sub forma reacţiilor sale imunitare, un fel
de „poliţie celulară”, care opreşte la timp buruienile asociale” [16].
Cu regret, însă „în cadrul civilizaţiei moderne nu există nici un fel
de factori care să exercite o presiune selectivă asupra evoluţiei şi menţi-
nerii unor norme de comportare socială, în pofida faptului că odată cu
dezvoltarea societăţii se resimte din ce în ce mai mult lipsa unor astfel
de factori. Nu este exclus că multe dintre manifestările infantile, care se
produc în rândurile actualului tineret, să fie determinate genetic”.
6. Destrămarea tradiţiei. Cu trecerea timpului, societatea umană
„ajunge la un punct critic, în care generaţia tânără nu mai e capabilă să
se înţeleagă din punct de vedere cultural cu generaţia mai în vârstă, dar
să nu excludem imposibilitatea oricărei identificări. Generaţia tânără o
va trata pe cea în vârstă ca pe un grup etnic străin, nutrind faţă de acesta
sentimente de ură naţională. Această imposibilitate de identificare este
cauzată, în primul rând, de lipsa contactului între părinţi şi copii, fapt
ce poate avea consecinţe patologice încă din perioada de sugar”.
Creşterea receptivităţii omenirii la fenomenul de îndoctrinare.
„Înmulţirea numărului de oameni strânşi într-un singur grup cultural
conduce, laolaltă cu perfecţionarea mijloacelor tehnice, la influenţa-
rea opiniei publice în sensul unei uniformizări a mentalităţilor pe care
istoria omenirii nu a mai cunoscut-o vreodată. La aceasta se adaugă
faptul că efectul sugestiv al unei doctrine ce se bucură de succes creşte
odată cu numărul aderenţilor, urmând poate chiar o proporţie geo-
metrică”.
Îndoctrinarea are „efect cu adevărat satanic abia în momentul în
care ea reuneşte într-o unică erezie mulţimi de oameni, continente
întregi, poate chiar întreaga omenire.
Tocmai acest pericol ne ameninţă acum”.
Cursa înarmărilor nucleare. Conform înţelepciunii chineze, „tot
ce este animalic se găseşte în om, însă nu tot ce este omenesc se regăseşte
în animal”. Sub acest unghi de vedere, Konrad Lorenz atenţionează
că „oricare om cât de cât stabil emoţional mai cunoaste trăirea subiec-
tivă” [17]. Aceeaşi idee o regăsim la Josef Stiglitz, care menţionează
44
„ca profesor, mi-am petrecut mult timp studiind şi gândindu-mă la
problemele economice şi sociale, de care m-am ocupat în timpul celor
şapte ani cât m-am aflat la Washington. Cred că este important să
vezi lucrurile în mod obiectiv, să laşi la o parte ideologia şi să priveşti
realitatea înainte de a hotărî” [18].
După Konrad Lorenz, „în societate, aşa-zisul rău se poate mani-
festa la nivel macro astfel: cu cât un sistem este construit într-un mod
mai complicat, cu atât dificultatea ce trebuie depăşită de cercetare şi
teorie este mai mare. Cu regret, antrenarea funcţională a tipurilor de
comportament, dobândite pe cale culturală şi instinctuală şi care con-
stituie, de fapt, viaţa socială a omului, este cel mai complicat sistem
pe care-l cunoaştem pe planetă”.
Răul la nivel micro are o manifestare specifica: „La om, care şi-a
modificat, prin propriile activităţi, mult prea repede condiţiile de via-
ţă, instinctul de agresiune are de multe ori efecte distrugătoare, însă la
fel se întâmplă şi cu alte instincte, chiar dacă într-un mod mai puţin
dramatic”.
C) Semnificaţiile evoluţiei societăţii umane pe planeta Pământ
Realitatea evoluţiei societăţii umane pe Pământ confirmă că:
a) denaturările în perceperea realităţii pot lua proporţii catastro-
fale. În contextul soluţionării problemelor, în 1972, Konrad Lorenz 
sublinia: „orice pericol îşi pierde considerabil din capacitatea de a ne
îngrozi, dacă îi sunt cunoscute cauzele. Astfel, eu sper şi cred că aceas-
tă cărticică va contribui puţin la diminuarea pericolelor ce ameninţă
omenirea” [19];
b) menirea societăţii în calitate de sistem social-economic nu se
limitează doar la faptul ca să asigure oamenilor un anumit nivel de
confort material. Societatea mai are şi menirea de a implementa şi
garanta un anumit standard social. În realizarea acestui obiectiv, actu-
almente, multe lucruri sunt încă sub semnul întrebării. Semnificative
sub acest unghi de vedere sunt rezultatele sondajului realizat de Insti-
tutul American „GlobeScan” şi Universitatea din Maryland.
Autorii sondajului au propus populaţiei din 20 de ţări să răspundă
la întrebarea: „Sistemul economiei de piaţă şi libertatea afacerilor
45
prezintă cea mai bună modalitate de funcţionare a lumii”?
Circa 61% dintre cei intervievaţi au răspuns afirmativ. Însă
surpriza a venit din partea populaţiei Franţei, unde răspunsul „da”
este apreciat doar de 36%, comparativ cu Turcia – 47%; Italia – 59%;
Spania – 63%; Canada – 65%; Germania – 65%; Marea Britanie –
66%; India – 70%; SUA – 71%; China – 74%.
Generează nedumerire „surpriza” perceperii populaţiei franceze
a temei stringente a sondajului. Ca să limpezim lucrurile, încercăm
să corelăm opinia dominantă a populaţiei cu mersul real al istori-
ei Franţei. Sub acest unghi este foarte important să ne reamintim,
spre exemplu, că perioada 1715-1789 este specificată ca „Le siècle
des Luminières”. Anii respectivi prezintă realitatea „când Franţa a
inventat libertăţile”. Din punct de vedere istoric, tocmai Franţa este
ţara care a implementat triada, pe care o putem remarca şi astăzi pe
clădirile primăriilor comunelor franceze:
Libertate – Egalitate – Fraternitate
46
D) Personalităţile cu ajutorul cărora
„La France inventait les libertés”
Înflorirea ideilor iluministe, ce au conturat performanţele trans-
formărilor realităţii franceze, a fost asigurată de personalităţile:
François Marie Arouet, dit Voltaire (1694-1778), scriitor, care
a constituit un simbol al spiritului francez, un model de intelectual
cu o biografie controversată, ce îmbină vremuri petrecute în exil şi
în palate regale, omul care a trăit clipe de triumf, „naşul” revoluţiei
franceze. În scrierile sale, cu peste 2000 de titluri şi peste 14000
de scrisori, Voltaire se opune creativ principiilor şi atitudinilor ce
guvernau viaţa socială a timpului, promovând idei reformatoare. În
numele raţiunii, argumenta necesitatea libertăţii individuale, a tole-
ranţei, a dreptăţii şi echităţii sociale, a respingerii fanatismului reli-
gios, a prejudecăţilor şi mistificărilor. Ironia şi sarcasmul tezaurului
său intelectual promovau ingenios filozofia ce întruchipa elemente
ale gândirii lui Newton şi Locke. Voltaire a ştiut să-şi promoveze
conceptul referitor la scrierea istoriei, pe care a expus-o unei judecăţi
critice în lucrările: „Istoria lui Carol al XII-lea”, „Secolul lui Ludovic
al XIV-lea”, „Încercare asupra istoriei generale şi asupra moravurilor
şi spiritului naţiunilor”.  
Jean Jeac Rousseau (1712-1778), filozof şi scriitor. Precursor al
romantismului în abordarea unor teme (contemplarea melancolică şi
solitară a naturii, în calitate de refugiu din faţa lumii ostile, gustul
reveriei) şi procedee (confesiunea). Rousseau  în lucrările: „Discurs
asupra ştiinţelor şi artelor”; „Discurs asupra originii şi cauzelor in-
egalităţii dintre oameni”, „Julia şi Noua Eloiza”; „Contractul social”
denunţa formele puterii şi iluzia progresului, susţinând revenirea la
natură şi armonia între oameni. Operele lui Rousseau au constituit
platforma iacobinilor în timpul Revoluţiei franceze şi au inspirat De-
claraţia drepturilor omului şi cetăţeanului”.
Pierre Augustin Caron de Beaumarchais (1732-1799), drama-
turg, fondator în 1777 al Societăţii autorilor dramatici, a creat come-
dii de intrigă şi moravuri, asemănătoare cu ale lui Molière, şi a pro-
47
movat ideologia iluminismului, devenite librete la operele lui Rossini
şi Mozart („Bărbierul din Sevilia”, „Nunta lui Figaro”).
Denis Diderot, filozof şi  scriitor, creator în domeniul filozofiei şi
artei (romanul „Călugăriţa”, „Jacques Fatalistul”, dramele „Fiul natu-
ral”, „Tatăl de familie”, „E bun? E rău?”), teoretizări asupra operelor
dramatice (Discursuri despre poezia dramatică, paradox despre acto-
rul de comedii), comentariile asupra expoziţiilor de pictură . Iniţiato-
rul criticii de artă”.
Charles Montesquieu (1689-1755), scriitor, jurnalist, iluminist,
unul dintre fondatorii determinismului geografic, conform căruia
„popoarele sunt predestinate în istorie prin geografia lor” [20].
Donatien Alphonse François, Marquis de Sade (1740-1814),
scriitor care a plasat omul în centrul universului. Personalitate cu o
biografie controversată, autor de povestiri, piese de teatru şi romane,
considerate ca imorale în epoca sa pentru descrierea obsedantă a unor
scene erotice, expresie a unei psihologii deviante(?). Numele lui Sade
a intrat în terminologia psihiatrică la compartimenul de sadism – ten-
dinţă anormală spre cruzime, plăcere patologică de a cauza terţelor
persoane suferinţe sau de a vedea pe cineva suferind.
Concluzii
În contextul realităţilor istorice, „Les nouveaux mensonges du ca-
pitalisme” (2004), analizate de către celebrul economist american
J. K. Galbraith în lucrarea intitulată „Economie de l’escroquerie inno-
cente” [21], apare fireasca întrebare: „Pot, oare, naţiunile Europei,
privind harta regiunilor economice ale Uniunii Europene, să nu
observe faptul că performanţele actuale ale regiunilor europene, care
determină competitivitatea unor pieţe mari ca: a) Regiunea Bruxelles;
b) Uusimaa, regiunea Helsinki, nu ocupă decât 2% din teritoriul său,
însă contribuie cu mai mult de o treime din PNB finlandez, graţie
tehnologiilor avansate; c) Ile-de-France: medalia sa de bronz se expli-
că prin ponderea industriilor de viitor şi locurile de muncă induse;
acestea sunt regiunile care constituie trio de frunte al Uniunii şi aceas-
48
ta este concurenţa pe care ele o angajează şi care contribuie la creşterea
economiei Europei?
Nuanţăm că la stabilirea acestui clasament R. Huggins (Univer-
sitatea Sheffield) şi W. Davies (Universitatea Washington) au utilizat
trei criterii specifice sistemului economiei de piaţă şi al libertăţii
afacerilor:
– creativitatea ancorată şi măsurată în procesele de cercetare şi
dezvoltare (în baza brevetelor înaintate şi implementărilor high-tech);
– performanţele economice (creşterea economică, productivita-
tea, şomajul, salariul);
– infrastructura (calitatea automagistralelor, liniilor de cale ferată
şi celor aeriene).
Îndeosebi autorii menţionează că „competitivitatea unei regiuni
depinde din ce în ce mai mult de capacitatea de a anticipa, de a se adap-
ta la deficitele economice şi sociale şi de a face din ele noi oportunităţi
economice”.
Dificultăţile în viaţa reală apar, în opinia noastră, datorită faptu-
lui că adesea societatea umană, în calitate sa de sistem, este tratată
de către oameni într-un mod simplist şi controversat. Altfel spus, se
„uită” şi de sfatul înaintaşilor din secolul XVIII, care sugerau că „a
fi liber-cugetător este un act subversiv”. Pentru a izbuti, este nevoie de
curaj şi bunăvoinţă. Din acest motiv, multe adevăruri şi chestiuni
pragmatice, legate de prosperare, sunt plasate în zone mărginaşe. De
aici şi apariţia multiplelor blocaje în calea armonizării dezvoltării
societăţii în coordonatele liberei iniţiative, mondializării şi econo-
miei de piaţă.
Primul pas pe care ar trebui să-l întreprindă omul, în calitate de
componentă a sistemului social-economic, este să nu se uite, să nu se
neglijeze simplul adevăr: „Natura este măreaţă nu doar de aceea că
ne oferă ceva confort şi plăcere, dar mai ales datorită faptului că
ea prezintă un univers integru şi splendid de forme.
Astfel formulat, principala trăsătură a naturii constă în faptul că
ea creează valori fără ca să contravină vreodată propriei ordini naturale.
Cu totul altceva se întâmplă în societatea umană. Nu întâmplător,
49
actualmente, s-a ajuns la starea când pentru om omul e un animal
de pradă (homo homini lupus).
Poate că poetul J. W. Goethe (1749-832), lansatorul curentului
romantic în toată Europa, prin cuvintele lui Mefisto: „Cu aceas-
tă băutură-n trup, mă crezi? În orişicare femeie pe Elena ai s-o
vezi” – încerca să direcţioneze atenţia oamenilor spre existenţa nere-
gulilor, datorită faptului că omul a atins limita când, pierzându-şi
sinele, devine propriul său vrăjmaş (călău)?
Matematicianul Ian Stewart este ghidat, probabil, de aceleaşi sen-
timente stingheritoare şi susţine că: „Nu există un spaţiu gol, ci este,
pur şi simplu, o absenţă, care aşteaptă să devină prezentă” [22],
iar omul, adăugăm noi, nu este chiar atât de rău. Pur şi simplu, el
nu este suficient de bine pregătit s-au intenţionat pentru a face
faţă provocărilor vieţii social-economice moderne.
Astăzi ceea ce se întâmplă în societatea umană cu omul este cum-
plit de trist, deoarece numărul pericolelor capitale ale civilizaţiei con-
stituie, deja, numere cu două cifre . Sună tragic constatarea lui Chris-
tian Bovel: „În trecut, când marile averi se făceau numai în vreme de
război, războiul era o afacere. Astăzi, când marile averi sunt create de
afaceri, afacerile au devenit un război”.
Destinul unui popor este alcătuit din suma destinelor tuturor ce-
lor care formează acest popor. O ţară, o comunitate, o familie nu pot
fi clădite pe ură, neadevăr şi nedreptate faţă de alţii, faţă de mediul
ambiant şi faţă de sine însuşi. Iar amatorismul nu e nicăieri mai stri-
dent decât în societatea umană, în care profesionismul este cuvânt
de ordine şi principiu de funcţionare. În caz contrar, se întâmplă aşa
cum atenţiona filozoful Platon: Toate se vor afla „în starea în care e
de aşteptat să se afle orice lucru din care zeul lipseşte”. Spre exem-
plu, globalizarea, sistemul economiei de piaţă, libertatea afacerilor şi
democraţia în continuare pot diviza societatea modernă în două tabe-
re adverse: pro şi contra.
50
Note şi referinţe bibliografice
1. Bernard Raquin. Marile manipulări din epoca modernă. Bucu-
reşti, Pro Editura şi Tipografie, 2007, pag. 7.
2. A. Iancu. Bazele teoriei politicii economice. Bucureşti, 1998, pag.
279).
3. C. Popecscu, D. Ciucur, I. Popescu, Tranziţia la economia uma-
nă. Bucureşti, Editura Economică, p. 80);
4. C. Popecscu, D. Ciucur. Tranziţia prin criză, Bucureşti,
1995, p. 48-53, English Dictionary, 2002, p. 1458; Ludwig von
Bertalanffy, The History and Status of General Systems Theory, New-
York, 1972, citat după L. Tovissi şi ş a. Metode şi modele ale anali-
zei economice structurale. Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedi-
că, 1979, pag. 16.
5. Jay W. Forrester, Principiile sistemelor. Teorie şi autoinstruire
programată. Bucureşti, Ed. Tehnică, 1979, pag. 1.
6. L. A Zadeh, E. Polak, Teoria sistemelor. Bucureşti, Ed. Teh-
nică, 1972, pag. 7.
7. Florin Stănciulescu, Dinamica sistemelor mari. Aplicaţii în in-
dustrie, energetică, ecologie şi socio-economie. Bucureşti, Ed. Academiei,
1982, pag. 2–3.
8. J. Piaget, Structuralism, Ed. ştiinţifică, Bucureşti,1973, pag.
314; I. Nicolov, Cibernetica şi Economia. Bucureşti, Ed. politică,
1973, pag. 314, A. Iancu (coord.), Structura economiei şi sistemul in-
dustrial. Bucureşti, Ed. Politică, 1986, pag. 20.
9. Cristian Niculescu, Introducere în economie. Definiţii, principii,
scheme. Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 2000, pag. 442.
10. Konrad Lorenz (1903–1989), în perioada 1950-1973 directo-
rul Institutului de fiziologie comportamentală Max Planck din Bul-
dern, ulterior, coordonatorul Institutului „Konrad Lorenz” al Acade-
miei Austriece de Ştiinţe, Laureatul Premiului Nobel pentru medicină
şi fiziologie (1973). Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate. Bu-
cureşti, Humanitas, 2006, p. 21-22. Konrad Lorenz. Aşa-zisul rău
(Despre istoria naturală a agresiunii). Bucureşti, Humanitas, 2005,
p. 37-38.
51
 11. Konrad Lorenz. Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate. Capitolul III
Bucuresti, Humanitas, 2006, p. 11, 12, 88.
12. Prin respectivul sindrom înţelegem maladia de ochi de care Conexiunea factorilor vieţii economice
poate suferi cercetătorul. Această maladie denaturează imaginea re- în timp şi spaţiu
alităţii fenomenului, investigat cu ajutorul telescopului, datorită su-
prapunerii imaginii trăsăturilor fenomenului real şi a configuraţiei Fiecare vis îşi are timpul său, iar realita-
vaselor sangvine ale ochilor savantului. tea denotă că crearea şi repartiţia avuţiei
13. Konrad Lorenz. Lucrarea citată. P. 18-19, 113-115. este analogică configuraţiei Terei.
14. Konrad Lorenz. Lucrarea citată. P. 113.
15. Konrad Lorenz. Cele opt păcate capitale ale omenirii civili-zate. 3.1. Dinamica interacţiunii factorilor de producţie
P. 34, 35, 39. în timp şi spaţiu
16. Konrad Lorenz. Lucrarea citată. P. 54, 67, 68, 113-114.
Coordonatele timp şi spaţiu relevă că conexiunea factorilor de
17. Konrad Lorenz. Lucrarea citată. P. 19, 114-115.
producţie se realizează în anumite medii economico-sociale. Ultime-
18. J. Stiglitz. Globalizarea, Speranţă şi deziluzii. Bucureşti, Edi-
le condiţionează formele de organizaţie a factorilor respectivi. După
tura Economică, 2005, p. 10.
natura lor, factorii de producţie sunt multipli: interni şi externi; en-
19. Konrad Lorenz. Aşa-zisul rău. P. 6.
dogeni şi exogeni; geografici, economici, tehnici, sociali, culturali,
20. Dicţionar enciclopedic ilustrat. Chisinău, Editura Cartier,
psihologici etc. Ca rezultat, conexiunea dintre comportamentul oa-
1999, p. 1285, 1658, 785.
menilor şi bogăţie este complexă şi multidimensională.
21. Convorbirea „Les nouveaux mensonges du capitalisme” din
Sub acest unghi de vedere, o deosebită semnificaţie obţin următoarele
2004 cu celebrul economist american J. K. Galbraith referitor la car-
aspecte:
tea sa „Economie de l’escroquerie innocente” în Le Nouvel Observateur
• studiul dialecticii interacţiunii factorilor de producţie în coor-
du 29 juin au 5 juillet 2006, p. 46.
donatele timp şi spaţiu;
22. Yan Stewart, Natures Numbers. TheUnreal Reality of Mathe-
• definirea indicatorilor ce descriu rezultanta interacţiunii fac-
matical Imagination, Basic books, A division of harper Collins publi-
torilor de producţie;
shers, Inc., 1995.
• identificarea structurii nevoilor societăţii şi variantele lor de
acoperire;
• conturarea megatendinţelor de organizare a conexiunii facto-
rilor de producţie în coordonatele timp şi spaţiu. Aici, pe de o parte,
este vorba de liberalism, iar, pe de altă parte, de dirijism.
Realitatea sintetizează ideala cale de derulare a vieţii economice –
statul să se implice cât mai puţin în viaţa economică, deoarece astfel
asigură funcţionarea din plin a avantajelor liberei iniţiative şi a mo-
tivaţiei individuale a fiecărui actor. Însă, odată cu consumarea tim-
pului, căutarea vectorului promovării vieţii economice „printre pro-
52 53
blemele economice, opiniile conflictuale şi propunerile politice opuse”, se
edifică a treia modalitate de gestionare a vieţii economice: implicarea
activă a statului în economie [1].
La rândul său, investigaţiile economice s-au divizat în patru sfere
de analiză economică: microanaliza, macroanaliza, mondoanaliza şi
mezoanaliza. Ultimele, treptat, s-au transformat în subdiviziuni au-
tonome ale ştiinţei economice şi discipline separate din învăţământul
superior.
Sub aspect istoric, dinamica interacţiunii factorilor de produc-
ţie în timp şi spaţiu se axează pe următoarele suporturi teoretice:
a) gândirea economică antică, ce cuprinde perioada până la mij-
locul secolului V;
b) gândirea medievală (secolele V – XV);
c) gândirea economică modernă (secolele XVI – XIX) [2];
d) gândirea contemporană (secolul XX – XXI).
3.2. Modul asiatic de gospodărire
Activitatea şi viaţa economică apar din momentul în care omul
tinde să-şi satisfacă nevoile. În acest scop, indivizii s-au organizat în
forme sociale, comunităţi tot mai superioare. Viaţa economică întru-
neşte fenomenele ce decurg în perimetrul teritoriului comunităţii şi
care au menirea de a transforma preferinţele individuale într-o alocare
a mijloacelor disponibile în aşa fel, încât să le asigure satisfacerea ne-
voilor prezente şi viitoare.
În antichitate, viaţa economică, interpretată în raportul cu epoca,
precum şi prin prisma contemporaneităţii, se edifică pe două direcţii:
Orientul antic: China, Japonia, India, teritoriul dintre râurile Ti-
gru şi Eufrat, Babilonul vechi, Egipt etc.;
Occidentul antic: Grecia şi Roma antice etc.
Trăsăturile modului asiatic de gospodărire:
– În orientul antic, relaţiile sclavagiste au existat cu mai bine de 4
mii de ani înainte de Christos;
– Celula economică a societăţii reprezintă obştea, supusă procesu-
54
lui de dezagregare lentă, fapt ce a complicat cadrul relaţional respectiv;
– Trăsătura condiţionată de fapte de tipul folosirii unui mare vo-
lum de muncă pentru irigaţii, stimulării organizării statale centraliza-
te, despotice, în care autoritatea statală reprezenta cel mai mare sau
unicul proprietar al terenurilor;
– Lipsa ca atare a proprietăţii private asupra pământului, asupra
infrastructurii şi sistemelor de irigare, deoarece se aflau de facto în
proprietatea statului;
– Apariţia şi lărgirea ariei castei de funcţionari corupţi ce se îmbo-
găţeau pe seama celor săraci;
– Preocuparea de a prezenta orânduirea sclavagistă ca veşnică, iar
stratificarea societăţii în caste, deoarece sclavajul era privit ca o ordi-
ne divină, drept starea cea mai firească a lucrurilor. Dacă misiunea
sclavilor se considera asigurarea fără zarvă a dorinţelor stăpânilor de
sclavi, apoi de la oamenii liberi se cerea supunere stăpânirii sclavagiste
şi relevarea mijloacelor de pacificare şi ţinere în frâu a oamenilor;
– Pe fondul amplificării producţiei şi accentuării comerţului,
se cristalizează elemente interesante, relativ valoroase cu privire la
muncă, producţia de mărfuri, preţ, valoare, schimb, productivitate,
încercări de a stabili „dreptatea şi bunăstarea”, modul de încasare a
impozitelor etc. Astfel, în „Codul lui Hammurabi” – veritabil mo-
nument al antichităţii babiloniene – se contura caracterul de clasă al
dreptăţii şi bunăstării, deoarece ilustra tendinţa de a apăra interesele
marilor proprietari. De exemplu, se specifica faptul că cel care nu va
achita datoria, va fi sfâşiat prin tragerea de către vite chiar în câmp,
iar celui ce va fura grâne sau nutreţ pentru vite i se vor tăia mâinile.
În India antică codul de legi „Arthaşastra” definea modul de încasare
a impozitelor (scutiţi de impozite erau doar învăţătorii şi preoţii), sti-
pula confiscarea averii obţinute în mod necinstit, conţinea un sistem
diversificat de penalităţi pentru încălcarea legilor în vigoare, regle-
mentarea nivelului preţurilor, controlul calităţii mărfurilor şi mijloa-
celor de măsură şi greutate. În China, tratatul „Huan-Tzi” prevedea
reglementarea preţurilor la pâine şi metale, rezervelor de grâne (achi-
ziţionarea în perioade de abundenţă pe piaţă şi vinderea în perioadele
55
nefavorabile în agricultură), înlocuirea impozitelor directe prin accize
la sare şi metale;
– Se diferenţia că bogăţia poate fi creată prin muncă şi se admiteau
şi stimulau procesele de acumulare a bogăţiei. Conform şcolii confu-
cianiste, statul ideal este cel în care se munceşte mult şi se consumă
puţin. Conducătorii statului, oamenii avuţi erau obligaţi să fie eco-
nomi în cheltuirea veniturilor, să-şi iubească şi protejeze poporul [3].
3.3. Modul de gospodărire în Europa Antică
Culmile de civilizaţie ale antichităţii le-au atins statele sclavagiste
Grecia şi Roma Antică în secolele dinainte şi după Christos.
Trăsăturile modului de gospodărire în Europa Antică:
• Proprietatea antică întruneşte două forme: privată şi obşteas-
că;
• Este larg utilizată munca sclavilor;
• Clima permitea utilizarea terenurilor fără a avea sisteme de
irigaţii;
• Meşteşugurile erau despărţite de munca agricolă şi forma pri-
mară de organizare era atelierul;
• Dacă în ţările asiatice obştea era rurală, apoi în Europa Antică
ea era orăşenească, în forma oraş- stat (polis);
• După Homer „veacul de aur al omenirii” putea fi atins, dacă
viaţa economică a Greciei Antice se axa pe trecerea de la economia
sclavagistă naturală la economia sclavagistă de schimb;
• Conform opiniei lui Xenofon (444-354 i.e.n.), economia ca
ştiinţă studiază căile de îmbogăţire. Principala bogăţie este pământul,
el elucidând efectele diviziunii muncii asupra calităţii produselor şi
influenţa pieţei asupra dimensiunilor ei. Agricultura reprezintă princi-
palele ocupaţii, iar dinamica acestora condiţionează dinamica tuturor
celorlalte activităţi, pe când meseriile şi comerţul de speculă sunt ne-
demne pentru grecii liberi şi trebuie să revină sclavilor şi străinilor [4];
• Platon (427-347 i.e.n.) examinează conexiunea dintre divi-
ziunea muncii şi satisfacerea necesităţilor oamenilor şi deduce că se
impune împărţirea societăţii în straturi şi categorii, fiecare executând
56
muncile proprii categoriei sale. Astfel, elita dispunea de proprietatea
colectivă şi întrunea clasa filosofilor şi străjerilor. Clasa producători-
lor, ce cuprindea agricultorii şi meseriaşii, dispunea de proprietatea
privată. În concepţia lui Platon, sclavii nu fac parte din nici o cate-
gorie, fiindcă prezintă „unelte vorbitoare”, animale de muncă. Statul
ideal deţine proprietatea privată, militarii trebuie lipsiţi de proprietate
şi familie, iar femeile să se afle în „comunitate”;
• Aristotel (384-322), ucenicul lui Platon, specifică: a) că „eco-
nomia” se referă la „gospodăria casnică a stăpânului de sclavi”, în
vreme ce „politica” se ocupă de problemele construcţiei şi activităţii
statului; b) că se diferenţiază economia naturală şi de schimb; c) pe
de o parte, economia este activitatea de producere a valorilor de între-
buinţare, necesare gospodăriei casnice a stăpânului de sclavi; pe de
altă parte, chrematistica este circulaţia mărfurilor, realizată în scopul
dobândirii de avere. În opinia lui Aristotel, studiul economiei trebuie
să includă şi schimbul de mărfuri, care nu are ca ţel îmbogăţirea, ci
procurarea bunurilor necesare stăpânilor de sclavi.
• Din perspectiva stărilor de lucruri ale vremii lor, prezentăm
învăţaţii Romei antice:
Cato (cel Bătrân) (234-149 i.e.n.) în tratatul său despre agricul-
tură remarcă:
a) agricultura este cea mai bună ocupaţie, iar comerţul şi camăta
sunt activităţi periculoase şi păgubitoare;
b) prosperitatea gospodăriei sclavagiste trebuie să se bazeze pe
cheltuieli în scopul cumpărării inventariului cât mai mici, dar pe o
muncă continuă şi intensă a sclavilor, extinsă chiar şi în zilele de săr-
bătoare;
– Varro Marcus Terentus (116-27 i.e.n.) – în tratatul „Econo-
mia rurală” relevă problemele cu care se confrunta Imperiul roman,
fie de graniţă, fie de structură economică şi suprastructură ca 1) de-
plasarea latifundarilor de la sat la oraş şi lăsarea moşiilor pe mâna
administratorilor … neproductivi şi hrăpăreţi; 2)  ieşirea în tot mai
mare măsură de sub control a sclavilor, al căror statut economic şi po-
litic este nestimulativ şi cu elemente de perimare. Varro vede soluţia
ieşirii din impas în întoarcerea la economia naturală în sensul ca să se
57
producă în fiecare gospodărie tot ceea ce era necesar, deoarece lumea
desconsidera (cu mare dispreţ) munca, agricultura, comerţul, mese-
riile. Astfel, imperiul devenea o instituţie parazitară în care nevoile
societăţii se acopereau printr-un import denaturat atât din punctul de
vedere al volumului, cât şi după preţul mărfurilor. Ca şi toţi ceilalţi,
Varro trata sclavul ca pe unealtă însufleţită, utilizată alături de unel-
tele neînsufleţite.
Columella Lucius Junius Moderatus (sec. I i.e.n.) în tratatul
despre agricultură identifică căile de salvare a agriculturii imperiului,
ca principala ramură de activitate economică. El remarcă faptul că
vulnerabilitatea economică şi politică a Imperiului roman consta în
faptul că a luat proporţii enorme procesul de destrămare a familiei
romane, iar „latifundiile au păgubit ţara”. De aceea este nevoie ca prin
măsuri economice, politice, sociale şi culturale să se spargă sistemul
latifundiar neperformant. Pentru a preîntâmpina prăbuşirea imperiu-
lui, este necesară renunţarea treptată şi parţială la munca sclavilor şi
trecerea acestora la sistemul colonatului.
Fraţii Grachus, Tiberiu (163-132 i.e.n.) şi Caius (153-121
i.e.n.) promovau interesele ţăranilor liberi şi criticau lăcomia latifun-
diarilor care au acaparat pământul. În imperiu s-a creat o situaţie de-
zastruoasă, ţăranii liberi nu puteau să-şi creeze proprietate asupra unei
bucăţi de pământ. În scopul împroprietăririi ţăranilor, fraţii Grachus
au propus o lege de împroprietărire îndeosebi a celor care au partici-
pat şi participau la războaie, din contul latifundiilor ce depăşeau 250
ha. Legea respectivă a fost adoptată, dar n-a fost implementată, fiind-
că aristocraţia care pierdea a recurs la omorârea autorilor legii [5].
3.4. Analiza comparativă a dezvoltării ţărilor antice asiatice
şi Europei de Vest
Distincţiile între Asia şi Europa antice sunt considerabile. China,
în secolele de după Christos, este influenţată din plin de confucia-
nism, care reprezintă principalul mod de gândire. Se susţine ideea
statului imperial centralizat, puternic şi se relevă necesitatea atenuării
conflictelor de clasă prin limitarea extinderii marii proprietăţi, prin
58
reducerea impozitelor, facilitarea unor dări ale ţăranilor către moşieri,
interdicţia omorârii sclavilor, renunţarea la monopolul statului mai
ales în ce priveşte sarea şi fierul etc.
În secolul VIII se realizează reforma omului de stat Ian-Luni, di-
recţionată spre întărirea statului centralizat şi stabilirea unui singur
impozit în funcţie de suprafaţa de teren avută şi plata acestuia în două
rate anuale.
Noi idei economice în secolul IX generează Lu-Cliji, expuse în
lucrarea „Şase articole referitoare la repartiţia egalitară a impozitelor
şi la apărarea poporului”. Autorul propune ca obiectul de impunere
să-l reprezinte nu averea, deoarece nemijlocit nu averea produce, ci
omul este cel ce produce. „Bogăţia se naşte din forţa omului. Dacă ea
lucrează şi este în acţiune, atunci se creează o bunăstare deplină şi de-
săvârşită. Dacă ea nu dă dovadă de îndemânare şi este inactivă, atunci
avem sărăcie şi mizerie”.
Concomitent, autorul specifică faptul că valoarea banilor depin-
de de cantitatea de bani aflată în circulaţie, că atunci când există bani
mulţi şi mărfuri puţine, mărfurile sunt scumpe şi populaţia nu le poa-
te cumpăra. Astfel se cer măsuri pentru a creşte cantitatea de mărfuri
şi a limita cantitatea de bani, pentru că statul nu trebuie să-şi creeze
noi surse de venit prin amestecul în reglementarea preţurilor în sensul
creşterii acestora.  
În India, după secolul V după Christos, ideile economice derivă
în continuare din sistemul castelor, care cere ca fiecare să respecte le-
gile castei sale. În secolul XVI, pentru a da un nou suflu economiei de
schimb, se înaintează idei de facilitare a sistemului castelor asistate, de
reorganizare a circulaţiei băneşti prin introducerea impozitului asupra
suprafeţei de pământ şi transformarea impozitelor plătite în natură în
impozite în bani.
Orientul arab, dominat de învăţăturile Coranului, adresate, deo-
potrivă, atât bogaţilor, cât şi săracilor, militează pentru stabilirea pă-
cii sociale prin acceptarea diferenţelor sociale şi profitului, dar con-
damnându-se camăta şi profitul foarte mari etc. După Ibn-Haldun
(1332-1406), societatea se constituie datorită necesităţii oamenilor
de a-şi satisface trebuinţele de consum, ceea ce presupune specializa-
59
rea fiecăruia în fabricarea anumitor produse. Produsele se schimbă pe
piaţă în funcţie de munca depusă pentru obţinerea lor. După Haldun,
produsul net se realizează doar în manufacturi şi comerţ.
Orânduirea feudală, în raport cu sclavagismul, a reprezentat pro-
grese de seamă, cu precădere în plan economic, prin reaşezarea în
mai mare măsură a relaţiilor economice de bază de pe principiile de
comandă pe motivarea economică. De exemplu, dacă sclavul era sub-
ordonat total stăpânului, apoi colonul şi ulterior iobagul, în pofida
existenţei elementelor de constrângeri economice şi extraeconomice,
posedau o motivaţie personală mai amplificată în activitatea lor. Con-
comitent şi meşteşugurile, şi comerţul erau amenajate pe multiple
linii directoare faţă de ipostaza lor din sclavagism.
În ansamblu, evoluţia vieţii economice specifice sistemelor eco-
nomice antice, se realiza în cadrul ciclurilor de lungă durată sub in-
fluenţa implementării ideilor şi tehnologiilor timpurilor respective.
Evoluţia sistemelor economice antice a conturat cele 7 minuni ale lu-
mii: Farul din Alexandria cu înălţimea de 120 metri, infrastructura de
irigaţii, marile idei din domeniul matematicii, fizicii şi astronomiei;
comercianţii antici s-au înscris în tabloul timpului prin traseurile lor
comerciale ce au împânzit lumea. Nivelul de dezvoltare a sistemelor
antice a atins culmi înalte, depăşirea cărora le-a cerut mult timp şi
eforturi statelor europene din Evul Mediu.
Astfel, către începutul mileniului doi nivelul de dezvoltare a ţă-
rilor asiatice depăşea cu 1,5-2 ori nivelul ţărilor Europei. După esti-
mările analiştilor, PIB-ul pe cap de locuitor putea să atingă în China
mărimea de 600-700 dolari, în India – 550-650 dolari şi în Egipt –
470-530 dolari. În acele timpuri, în China, la oraş locuiau 20% din
populaţie, în lumea musulmană – 15-20%, iar în ţările Europei de
Vest doar 11-13%. În secolul XI şi începutul secolului XII China
producea de 2,5-5 ori mai mult oţel decât Marea Britanie în 1640 şi
aproximativ cât întreaga Europă în zorii secolului XVIII [6]. Există
probleme, teme şi etape, componente ale civilizaţiei care nu pot fi
ignorate, deoarece fără limpezirea lucrurilor un popor şi însăşi ome-
nirea şi-ar frustra (păgubi) esenţa şi compromite destinul.
Printre acestea, apare întrebarea privind locul basarabenilor în isto-
60
rie: prin ce este marcat destinul nostru?
3.5. Dezvoltarea ţărilor Europei de Vest şi formarea pieţei mondiale
Cu căderea Imperiului roman, către sfârşitul secolului V, în ţă-
rile Europei de Vest, în raport cu sclavagismul, orânduirea feudală
a întrunit progrese de seamă, cu precădere în plan economic, prin
ancorarea „în mai mare măsură a relaţiilor economice în valorificarea
factorilor stimulativi, diminuând pretenţii şi obişnuinţe de viaţă imu-
abile ţărilor Europei de Vest. Vectorul dezvoltării economice întru-
nea următoarele deosebiri:
• obştea sătească a devenit principala structură a vieţii economi-
ce. Însă aici meşteşugurile se dezvoltau în cadrul familiei şi ca urmare,
într-o anumită măsură, slăbea conexiunile din cadrul obştii;
• condiţiile climaterice erau mai puţin favorabile ca în ţările
orientale, în schimb amplasarea geografică era mai avantajoasă în sen-
sul că invaziile nomade erau mai puţin posibile;
• în secolele VII-VIII, tendinţa de încălzire a climei a redus ris-
cul apariţiilor epidemiilor şi a generat noi impulsuri vieţii economice
şi creşterii numărului populaţiei;
• mişcările hotărâtoare în peisajul economic general au fost in-
filtrate de reformele economice care au slăbit mrejele obştii agricole,
iar meşteşugăritul în secolul XI s-a desprins de agricultură, impulsio-
nând dezvoltarea oraşelor, relaţiilor de piaţă şi comerţului;
• datorită faptului că în prima parte a Evului Mediu predomina
economia naturală, instituţia bisericească deţinea monopolul ideilor
şi conceptelor. De exemplu, feudalii erau consideraţi de origine divi-
nă, iar bogăţia prezenta recompensa vitejiei şi meritelor străbunilor.
Capitalul comercial îngloba şi capitalul industrial (meşteşugă-
resc), ceea ce strâmtora dezvoltarea;
– noile linii directorii în stabilirea cauzalităţii obiective a feno-
menelor economice şi modificării relaţiilor economice le-a conturat
progresul tehnicii, amplificarea diviziunii sociale a muncii şi autono-
miei producătorilor. De exemplu, aplicarea plugului greu în secolul
61
XII, iar în secolele XI şi XII lărgirea utilizării morilor de apă inven-
tate încă de romani etc. Toma D’A quino (1225-1274) abordează
societatea drept un sistem organic în care fiecare, în mod natural, firesc,
îşi exercită funcţia. Deosebirile de stări sunt cauzate de deosebirile de
funcţii. Există şi o anumită „justiţie distributivă”, conform căreia fiecărei
stări şi clase sociale li se cuvin anumite drepturi, privilegii, îndatoriri, îi
sunt condiţionate o serie de pretenţii şi obişnuinţe de viaţă imuabile, care
trebuie să rămână pentru totdeauna aşa; ca adept al economiei natura-
le, Toma D’Aquino consideră schimbul ca ceva firesc şi necesar, de-
oarece actul vânzare-cumpărare alimentează binele comun şi fericirea
comună; concomitent specifică că bogăţia îmbină două componente.
Pe de o parte, cea naturală: hrană, îmbrăcăminte, adăpost, animale,
pământ. Pe de altă parte: componenta artificială – aur, argint şi care
nu trebuie să-l domine pe om;
– în secolele XI-XIII, înzestrarea energetică a muncii în ţările Eu-
ropei de Vest a sporit de circa două ori şi astfel a depăşit nivelul din
China. Concomitent a început derularea procesului de acumulare
primitivă de capital, nivelul producţiei agricole a sporit de 1,5-2,6
ori, al producţiei industriale – de 1,1-2,8 ori. În secolele XIV-XV, în
unele ţări ţăranii au obţinut libertatea;
– particularitatea meşteşugului din Evul Mediu consta în dez-
voltarea manufacturilor. În secolul XIII, în Flandria, au apărut oraşe
manufacturiere ce produceau pânză pentru întreaga Europă. În seco-
lul XIV, în nordul Italiei, au apărut oraşele bogate Veneţia, Genua,
Florenţia care au devenit centre industriale manufacturiere şi comer-
ciale. În secolele XVI-XVII, Anglia se transformă în „atelierul indus-
trial al lumii” în care domina libertatea absolută a schimburilor şi
„principiul politicii engleze este acela de a nu avea principii” [7];
– în perioada de regres a orânduirii de tip feudal şi de ofensivă a
relaţiilor economiei capitaliste, un rol deosebit l-au jucat descoperirile
geografice de la sfârşitul secolelor XV-XVII.
Descoperirile geografice au contribuit la edificarea sistemului
colonial. Astfel, conform Tratatului de împărţire a lumii din 1494,
garantul căruia era Papa de la Roma, teritoriile care se aflau în Vestul
meridianei ce trecea prin Oceanul Atlantic aparţineau Spaniei, iar cele
62
din Estul meridianei erau ale Portugaliei. Descoperirile geografice au
generat sporirea (în cantitate şi calitate) a schimburilor şi, în conse-
cinţă, amplificarea sensibilă a nevoii de bani. Ca rezultat, la sfârşitul
secolului XV şi până la sfârşitul secolului XVIII, banii erau asemănaţi,
în mare măsură, cu cantitatea de metale preţioase, aflată în posesia în-
treprinzătorului, a unui individ sau a unei ţări. Datorită acestui fapt, o
enormă cantitate de aur şi argint a fost adusă din colonii în Europa. În
secolul XVI stocurile de aur europene au sporit de la 550 mii kg până
la 1192 mii kg, iar cele de argint – de la 7 mln. kg până la 214 mln.
kg. Veniturile de la metalele preţioase au stimulat ofensiva activităţii
industriale şi a comerţului cu produse industriale atât în interiorul fi-
ecărei ţări, cât şi între ţări. Dacă în secolele XI-XIII edificarea forţelor
de producţie se realiza în baza fluxului cantităţii şi calităţii forţei de
muncă, apoi începând cu secolul XVI factorul muncă este substituit
de modernizarea şi reutilarea cu capital fix a activităţilor de producţie.
În ansamblu, către secolul XVI, în baza valorificării procesului de
acumulare primitivă de capital, Europa de Vest a depăşit după nivelul
de dezvoltare ţările din Orient [8].
Diviziunea internaţională a muncii, axată pe autonomia şi specia-
lizarea în producţia de bunuri şi servicii a economiilor naţionale, con-
diţionează conexiunile dintre statele lumii şi rolul fiecărei economii
naţionale în circuitul economic mondial de valori.
Ansamblul economiilor naţionale ale lumii, perceput prin inter-
dependenţa legăturilor economice dintre ele, ca urmare a diviziunii
internaţionale a muncii, constituie economia mondială.
Piaţa mondială, ca subsistem al economiei naţionale, reprezin-
tă spaţiul economic în care se manifestă diviziunea internaţională a
muncii şi rezultatele acesteia. Dimensiunea pieţei mondiale este con-
diţionată de suma economiilor naţionale care o compun [9]. Piaţa
mondială întruneşte următoarele forme:
– comerţul internaţional;
– piaţa internaţională a capitalurilor;
– piaţa mondială a muncii;
– piaţa schimburilor valutare;
63
 – piaţa mondială a bunurilor economice [10].
Note şi referinţe bibliografice
1. Aurelio Pecci. 100 de pagii pentru viitor. Editura Politică, 1986,
p. 8.
2. A. Cojuhari. Bazele ştiinţelor economice. Chişinău, 1998,
p. 12.
3. Dan Popescu. Istoria gândirii economice din antichitate până
la sfârşitul secolului XX. Sibiu-Bucureşti, Editura Continent, 1999,
p. 7-11; A. Cojuhari. Bazele ştiinţelor economice, Chişinău, 1998,
p. 12-14; M. K. Bunkina. Национальная Экономика. M., 1997;
M. 2002.
4. Xenofon, Helenicele. Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1965; Oprişan,
Gândirea economică din Grecia Antică. Bucureşti, 1964);
5. Dan Popescu. Istoria gândirii economice din antichitate până
la sfârşitul secolului XX. Sibiu-Bucureşti, Editura Continent, 1999,
p. 11-18; A. Cojuhari. Bazele ştiinţelor economice. Chişinău, 1998, p.
12-14; V. K. Lomakin. Мировая Экономика. M. 2004, s 42);
6. Dan Popescu. Istoria gândirii economice din antichitate până la
sfârşitul secolului XX. Sibiu-Bucureşti, Editura Continent, 1999, p.
19-23; V. K. Lomakin. Мировая Экономика. M. 2004, s 42-43).
7. André Maurois, La vie de Disräeli, Librairie Gallimard. Paris,
1929, p. 141).
8. Dan Popescu. Istoria gândirii economice din antichitate până la
sfârşitul secolului XX. Sibiu-Bucureşti, Editura Continent, 1999, p.
19-29; V. K. Lomakin. Мировая Экономика, M. 2004, s. 29-35).
9. Dan Popescu. Istoria gândirii economice din antichitate până la
sfârşitul secolului XX. Sibiu-Bucureşti, Continent. 1999, p. 19-29; V.
K. Lomakin. Мировая Экономика. M., 2004.
10. Lefter Chirică, Ionescu Romeo-Victor, Sinteze economie poli-
tică. Editura Economică, 1997, p. 266-268).
64
Capitolul IV
Unitatea şi diversitatea economiilor naţionale
„Succesul înseamnă transformarea cu-
noştinţelor în acţiuni pozitive”
David Leeds
4.1. Varietatea economiilor naţionale,
condiţionată de realitatea multidimensională
Economia îmbină totalitatea acţiunilor, faptelor, comportamen-
telor şi deciziilor asumate de oameni şi societate, direcţionate spre
satisfacerea nevoilor şi intereselor lor economice, în condiţiile rarităţii
resurselor şi bunurilor economice.
Caracteristica majoră a economiei reprezintă diversitatea, în sen-
sul că există o multitudine de activităţi economice, fiecare dintre ele
fiind orientate spre satisfacerea unei anumite nevoi a individului, so-
cietăţii în ansamblu. Prin urmare, satisfacerea nevoilor nelimitate ale
oamenilor în funcţie de timp şi loc condiţionează diversitatea compo-
nentelor economiei.
Economia de schimb cristalizează treapta superioară de dezvoltare
a economiei, în cadrul căreia satisfacerea nevoilor se realizează pre-
dominant prin schimbul de bunuri prin intermediul pieţei în urma
proceselor de vânzare-cumpărare.
Componenta-cheie a universului economic este unitatea econo-
mică (entitatea – fie agentul economic, fabrica, şantierul, magazinul,
bănca, administraţia publică, menaje etc.). Fiecare unitate economică
se specializează în efectuarea unui anumit gen de activităţi, conform
principiului diviziunii muncii.
Conexiunile dintre entităţile economice se realizează prin inter-
mediul fluxurilor economice de bunuri, servicii, monedă, forţă de
muncă, capital, valută etc. Totalitatea fluxurilor din cadrul ţării con-
stituie circuitul economic al economiei naţionale moderne. Ultima
îmbină următoarele trăsături:
65
 • este o economie de piaţă funcţională; • naturali;
• interesul individual (personal) reprezintă baza activităţii eco- • economici;
nomice, iar obţinerea profitului este mobilul principal al acţiunii eco- • sociali;
nomice; • culturali,
• asigură membrilor societăţii un trai decent; • tradiţii şi obiceiuri;
• pluralismul formelor de proprietate în care proprietatea priva- • politici şi geopolitici;
tă este dominantă asupra resurselor, avuţiei şi capitalului;  • interni şi externi;
• comportamentul actorilor economici, în esenţă, este un com- • psihologici.
portament raţional; Economia naţională ca sistem al activităţii economico-sociale în-
• accesul membrilor societăţii la bunurile economice este reali- truneşte următoarele componente:
zat de sistemul de preţuri liber, fixate de piaţă; resursele materiale, umane, financiare etc.;
• agenţii economici dispun de o largă autonomie şi libertate de diviziunea socială a muncii şi structura pe ramuri a producţiei
acţiune; sociale;
• intervenţia statului este riguroasă şi inteligentă în funcţie de mecanismul de funcţionare a economiei, relaţiile economico-
factorul spaţiu şi timp; sociale, financiare şi de credit;
• relaţiile între agenţii economici sunt concurenţiale şi, astfel, schimburile economice şi tehnico-ştiinţifice internaţionale;
constituie factorul major ce stimulează afacerile şi asigură progresul mediul natural şi calitatea acestuia;
economico-social; sistemul de instruire, cultură şi sănătate.
• activitate creativă, productivă şi eficientă; În cadrul economiei naţionale, unităţile economice sunt încadrate
• promovează şi edifică o economie durabilă, axată pe cunoaştere. prin intermediul convenţiilor în diferite categorii de clasificare:
– sectorul, care poate fi mai mult s-au mai puţin omogen;
4.2. Criteriile de clasificare a economiilor naţionale – ramura, este omogenă prin construcţie.
Ca orice sistem, economia naţională se confruntă cu problema
Ansamblul activităţilor economico-sociale ce se desfăşoară şi se in- stabilirii naturii şi destinaţiei producţiei, precum şi a distribuirii aces-
tercondiţionează în cadrul unui teritoriu naţional şi care se raportează teia, presupune evidenţierea rolului economic al pieţei şi al statului.
la posibilităţile şi interesele general naţional – statale – constituie eco- În opinia lui J. Colomer, se evidenţiază următoarea clasificare a ţă-
nomia naţională. rilor:
Formarea economiilor naţionale contemporane a reprezentat re- • giganţi: circa 10 la număr, printre care SUA, China, In-
zultatul unui proces istoric îndelungat, în cadrul căruia un rol esenţial dia…….;
a revenit constituirii statelor naţionale şi adâncirii diviziunii sociale a • republici democratice: Italia, Chili….;
muncii. • monarhii: Oman, Marocco,…. . . ;
Identificarea clasificării economiilor naţionale şi definirea trendu- • în curs de apariţie: Palestina….
lui evoluţiei lor sunt foarte controversate, deoarece este condiţionată După dimensiuni se conturează:
de o gamă amplă de factori: – megaţări (imperii): SUA, China, Uniunea Europeană, Rusia,
66 67
Japonia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia;
– ţări mari, după numărul populaţiei, teritoriu şi resurse de dez-
voltare – 30 de ţări;
– ministate, după numărul populaţiei între 1-10 mln. locuitori,
suveranitate slabă, nu-şi pot stabili poziţia în probleme fără parteneri
strategici (este vorba de 70 de state);
– microstate: 40 de ţări, fiecare întruneşte: populaţie până la 1
mln. de locuitori: statut slab definit în problema suveranităţii şi sta-
talităţii; actualmente aproximativ 2/3 din locuitorii Terrei locuiesc în
ţări mici ce întrunesc trei trăsături: primo, mici după numărul po-
pulaţiei şi după teritoriu; secundo, omogenitate etnică înaltă; terţio,
forme simple de guvernare;
– ţări proclamate independente, dar nerecunoscute internaţional
(rogue states);
– cvasistate: cu probleme în definirea suveranităţii şi statalităţii,
recunoscute internaţional.
J. Colomer conturează patru unde (valuri) de formare a statelor:
1) după prăbuşirea imperiului lui Napoleon;
2) după primul război mondial, odată cu prăbuşirea imperiilor
austro-ungar, otoman şi Rusiei ţariste;
3) legat de descompunerea imperiului colonial în anii 60 ai
secolului XX;
4) generată de demontarea imperiului sovietic.
După J. Colomer, multe din noile state n-au reuşit în edificarea
ţărilor lor din cauza lipsei resurselor, cadrelor şi experienţei de condu-
cere în asigurarea suveranităţii şi statalităţii. În multe ţări, sursa-cheie
de resurse sunt remitenţele cetăţenilor plecaţi peste hotare.
În ţările-imperii ponderea producţiei interne depăşeşte cea a co-
merţului exterior, pe când în ţările mici situaţia este inversă.
Actualmente, în lume există circa 4-5 mii de limbi vorbite, din-
tre care doar 300 posedă sistemul lexical şi regulile gramaticale. Ma-
joritatea populaţiei Terrei vorbeşte una din 11 marile limbi: chine-
za, spaniola, hindi, araba, bangladeza, rusa, portugheza, japoneza,
germana, franceza, engleza. Multe popoare ale lumii vorbesc două
68
şi mai multe limbi.
În Europa limba de comunicare „neutră” se consideră engleza,
asistată de franceză şi germană. În Africa de Nord şi Asia Mijlocie
limba de comunicare este araba.
În ţările mari democratice este mai greu de a se ajunge la com-
promis şi aici este mai mare numărul celor nemulţumiţi. Ţările mici
posedă un important avantaj, deoarece dimensiunile comparativ mai
minuscule permit de a asigura mai bine compromisul intereselor.
La începutul secolului XX, democraţia electorală cuprindea doar
6 ţări, iar la începutul mileniului trei deja 89 de ţări. În ţările cu
numărul populaţiei ce depăşeşte 10 milioane locuitori 3/4 sunt ţări
democratice, adică 13 ţări din 18, iar unitare sunt ¼ de ţări, adică 17
din 68 de ţări [1].
4.3. Locul şi rolul basarabenilor
în acest univers socio-economic turbulent
Sub aspect geografic, evoluţia sistemului capitalist de gospodărire
este neuniformă, De exemplu, în Rusia, ţările române, ţările balcanice
relaţiile capitaliste istoriceşte pătrund mai târziu.
Care este adevărul despre factura naţională a poporului basa-
rabean, rupt de la maică în 1812? Conform conceptului lui Mon-
tesquieu: „Popoarele lumii sunt predestinate în istorie prin geografia
lor”. Aceasta se datorează faptului că geografia (factorii geografici) se
încadrează simultan şi semnificativ în modelarea trupului şi sufletului
fiecărui popor şi imprimă ritmurile dezvoltării acestuia în coordona-
ta timp. Desigur că geografia este asistată activ de geopolitică şi de
valoroasele procese educaţionale şi culturale în formarea structurilor,
componentelor şi trăsăturilor de personalitate.
Prin amplasarea sa geografică, neamului nostru i-a fost „menit” să
joace un rol specific. Altfel spus, valorizarea valenţelor neamului s-a
precipitat în următoarele:
Ţara condusă de Decebal este apreciată de istoricul englez Gordon
prin formula: „ca o santinelă înaintată a Europei contra stepei” . Se au
69
în vedere duşmanii ce veneau prin stepa rusească şi ucraineană.
Domnitorul Ştefan cel Mare, menţionând aportul neamului nos-
tru în lupta împotriva puhoiului otoman, scria principilor creştini din
Europa „ţara noastră este poarta creştinătăţii”;
Istoricul P. P. Panaitescu subliniază adevărul „Suntem în Europa
civilizată nu cu rol de cerşetor, dar cu rol de împărtăşire a acestei
civilizaţii”;
În timp, umile trăsături ale neamului s-au constituit mai devre-
me, altele ceva mai târziu. Însă, în procesul de clădire a neamului,
evenimentele secolului XVII şi până în prezent au conturat faptul că
afirmaţia noastră identitară a fost autorizată de romantism înveşmân-
tat în folclor. Acum devine foarte important ca fiecare să se regăsească
în pomul neamului său. Remarcăm acest moment, fiindcă atâta timp
cât poporul nu-şi clarifică trecutul, acest popor şi ţara lui n-au
viitor. Atâta timp cât poporul şi ţara lui n-au viitor, vor continua
să rămână prizonierii şi încarceraţii trecutului lor.
4.4. Portalul trăsăturilor sufleteşti şi caracterului românilor
După D. Drăghicescu, neamul românesc este fructul îmbinării şi
căsniciei daco-romane lângă Carpaţi şi Dunăre, rămas orfan de la naş-
tere, căci părinţii îi muriseră chiar în ziua când văzuse lumina zilei. De
la naştere acesta a rămas fără familie, fără rude, părăsit pe drumurile
pe care năvăleau barbarii din Asia spre Europa.
Înaintaşii neamului semnalau cu strângere de inimă problemele
prosperării semenilor săi. Ei făceau acest lucru în speranţa că iniţia-
tivele lor spirituale erau menite să contribuie la sporirea vizibilităţii
sufletului poporului şi, în fine, vor ajunge la destinaţie.
Astfel, D. Draghicescu remarca la interferenţa secolelor XIX şi
XX, pe de o parte, omul fiziceşte prezintă fructul adaptării vieţii la
mediul cosmic; pe de altă parte, cu apariţia societăţii omeneşti, omul
a fost, este şi va fi nevoit să se adapteze continuu deja şi la mediul
social. Rezultanta acestor două adaptări constituie plămădirea (1),
dezvoltarea conştiinţei (2) vieţii sufleteşti (3), mentalităţii (4), voinţei
70
(5) şi caracterului (6) său ca popor (7).
Ca rezultat, viaţa sufletească, conştiinţa, voinţa, caracterul omu-
lui prezintă atât rezultatul adaptării omului fizic la modul social în
care acesta locuieşte, cât şi ecoul lăuntric, coeziunii, raportul diver-
selor acte ce compun activitatea social-economică. Altfel spus, viaţa
unui popor, unitatea ei prezintă, prin urmare, reproducerea fidelă a
activităţii social-economice şi a modului cum aceasta din urmă este
organizată.
Conform unui atare aspect de percepere, trăsăturile individului
se vor modela continuu în funcţie de evoluţia activităţii social-eco-
nomice în care este antrenat. Concomitent, voinţa şi înţelepciunea
omului sunt rezultanta atât a modului de a activa, cât şi de a cugeta.
Pentru exemplificare, apelăm la Goethe, care semnala prin Faust: „La
început a fost acţiunea”. Deci, modul în care se lucrează şi se gândeş-
te, subiectele şi obiectivele cugetării unui popor sunt condiţionate de
societate, de performanţele modului de funcţionare a acesteia. Prin
urmare, mutaţiile gigantice în trăsăturile individului sunt fenomene
neliniare complicate, care au o mulţime de trasee de evoluţie în timp.
Astfel, sunt necesare cercetări permanente ale evoluţiei erupţiilor
fenomenelor social-economice. În acelaşi timp, este necesară extinde-
rea activităţilor legate de evaluarea riscurilor şi impactului unor hazar-
duri, pentru a lua din timp măsurile de prevenire a unui dezastru de
proporţii. Acest aspect de evaluare a lucrurilor trebuie monitorizat de
societate, care să se implice la timp cu recomandări direcţionate spre
diminuarea impactului turbulenţelor domeniului social-economic
asupra membrilor societăţii.
Realitatea ne confirmă că modul particular în care se dezvoltă viaţa
economică şi cugetările unui popor sunt condiţionate de împrejurări-
le şi condiţiile istorice ale perpetuării acestuia pe pământ. Conecţiuni-
le poporului respectiv cu popoarele vecine, modalitatea acestor relaţii,
volumul şi densitatea societăţii, adică mărimea numerică a poporului,
tradiţiile şi instituţiile politice, sociale, pe care dezvoltarea sa istorică
le-a condiţionat constituie factori reali, care conturează cu rigurozita-
te modul de derulare a mişcării spre bunăstare a poporului respectiv.
71
 Cele expuse ne permit să afirmăm că nimic nu este întâmplător,
deoarece anume istoria este „instituţia” care făureşte, modelează min-
tea şi caracterul unui popor. Ea determină starea socială, performan-
ţele vieţii colective, iar acestea din urmă, la rândul lor, se răsfrâng
asupra indivizilor, individualizând în ei calitatea vieţii.
Prin urmare, dinamicitatea performanţelor şi factorii conştiinţei,
mentalităţii, structura şi unitatea lor reproduc structura şi organizarea
societăţii la care aparţine poporul respectiv:   – sesiza cât de neproductivă este tendinţa de a judeca lucrurile
a) Dacă viaţa social-economică a unui popor este sporadică, inter-
mitentă, anarhică, incoerentă, atunci astfel vor fi şi sufletul, caracterul
şi mentalitatea acestui popor;
b) Poporul care n-are istorie sau are o istorie neclară, sporadică, de
regulă, nu ajunge, nu este în stare să constituie o societate desăvârşită,
consistentă. Acestuia îi revine, în fine, societatea, politicienii, semenii
pe care şi-i merită: o societate anarhică, haotică, inconsistentă, mereu
pusă pe rele, generatoare de probleme şi dezechilibre interminabile.
În faţa întregii lumi poporul respectiv va manifesta eroic lupta cu
sine însuşi, pe care o va pierde mereu. În fine, va duce o viaţă palidă
şi strigătoare la cer, plină de mizerie atât materială, cât şi sufletească,
deoarece nu posedă o conştiinţă despre sine în această lume;
c) Ştiinţa şi realitatea ne confirmă cu lux de amănunte adevărul
că numai popoarele ce şi-au asigurat o istorie axată pe adevăr au o
dezvoltare durabilă, deoarece au fost în stare să se cristalizeze într-o
societate statornică, consistentă şi performantă;
d) Pentru Republica Moldova, chestiunea identitară prezintă piatra
unghiulară în identificarea interesului naţional. Ea este decisivă pentru
identificarea viitoarei arhitecturi politice a republicii şi înţelegerea com-
portamentelor politice atât ale actorilor interni, cât şi a celor externi.
Deci, explicaţia este simplă: adevărul constă în faptul că tocmai
regularitatea şi consistenţa structurii social-economice determină ne-
îndoelnic consistenţa şi normalitatea caracterului şi inteligenţa unui
popor [8].
Astfel, cele expuse conturează prima lecţie pe care trebuie să o
însuşească R. Moldova în calitatea sa de stat independent: oricât ai
ascunde cărbunele aprins în buzunarul hainei, focul se va încinge şi va
72
carboniza nu numai haina, ci şi casa. Deci, prima lecţie întruneşte:
„Studiul genezei abilităţilor direcţionate spre soluţionarea pro-
blemei „indigestiei” adevărului identitar al Republicii Moldova”.
Prin urmare, apare concluzia: calea unui popor spre bunăstare este
în funcţie de starea sufletului fiecărui individ şi abilitatea acestuia de a:
– evita nepriceperea că cunoaşterea înseamnă putere şi perfor-
manţe;
doar prin ochii altora;
– identifica cât de primejdioasă este starea când individul, popo-
rul nu sesizează că continuă să-şi piardă integritatea naţională, iar ţara
riscă să „derapeze” periculos, deoarece generează efectele păguboase
specifice TIR-ului care se mişcă cu viteză pe autostradă, iar frânele
i-au cedat;
– înţelege că toate riscurile şi metehnele îşi au originea în pro-
blema identitară a basarabenilor, devenită pata de ruşine pe imaginea
democraţiei moldoveneşti. Atâta timp cât poporul neagă adevărul des-
pre originile sale identitare, trecutul său, acest popor n-are sorţi de
izbândă, fiindcă se transformă în prizonierul, întemniţatul trecutului
său nebulos. Prin urmare, cei circa 300.000 de persoane, salariaţi şi
pensionari, care trăiesc în sărăcie, având în prezent venituri mai mici
decât minimul de existenţă, nu-şi vor realiza visele referitor la asigura-
rea unui trai decent fără soluţionarea propriei probleme identitare ca
temelie a schimbărilor axate pe vectorul pozitiv realist;
– explora că lenea spirituală prezintă unul dintre cele şapte pă-
cate capitale, iar miza doar pe instincte în formularea priorităţilor
vieţii prezintă o ideologie depăşită. Dacă celelalte fiinţe vii îşi ajus-
tează comportamentul exclusiv în baza instinctelor, apoi omul îşi for-
mulează obiectivele şi priorităţile vieţii în baza tezaurului procesului
educaţional. Ultimul dotează omul cu competenţe ce pun în funcţie
conştiinţa şi sistemul de valori-obiective, dispreţul faţă de ceea ce este
vag, monstruos. Ca rezultat, omul instruit şi educat exclude automa-
tismul supunerii comportamentului său doar instinctelor, iar soluţi-
onarea chestiunii identitare arată goliciunea spirituală a complexului
moldovenist, injectat societăţii de comuniştii statalişti.
73
 Inteligenţa Spirit deschis, Spirit mai Spirit anali- Dar poetic Are toate pre-
Matricea nr. 1 primitor de dezvoltat şi mai tic şi subtil. dezvoltat. misele de a
civilizaţie, bogat decât al Mult mai Spirit plastic avea o minte
vioi, ingenios. geto– sensibili mlădios, care foarte des-
Imaginaţie dacilor., şi intelec- se supune chisă, foarte
4.5. Geneza trăsăturilor poporului român [9] bogată. Spirit cu o temeinică tuali decât tuturor dis- bogată. O
prozaic, mică tendinţă genera- senzuali. ciplinelor şi inteli-
aplecare către lizatoare, Dispreţul de tuturor forme- genţă vioae,
artele fru- enciclopedică, ceea ce este lor. Inteligenţă ingenioasă.
Originile Geto-dacii Romanii Grecii Slavii Românul moase. juridică; vag, mons- vioae Spirit genera-
etnice elocinţă, regula- truos. simplistă, lizator puter-
ritate şi armonia îndrăzneţă şi nic, cu o ima-
Particula- limbii, satiră. ne egală. Spirit ginaţie bogată,
rităţile de înşelătorie simţ satiric
sufleteşti în afaceri. pronunţat.

Caracterul Foarte Iubitori de Raţiona- Mai puţin Trebuia să

Viaţa Popor de Popor de Grecia Popor de Popor de războinici, libertate. Fire lismul războinici moştenească
economică păstori ce plugari care antică a păstori ce se păstori şi cruzi şi încăpăţinată şi constructiv. decât dacii îmblânzirea
practica şi la necesitate avut o preocupau şi agricultori nepăsători de violentă. Tempe- Simţul şi romanii. firii război-
agricultura deveneau influ- de agricul- moarte; dupli- rament coleric. formelor Simţul de nice şi a spiri-
soldaţi enţă tură citatea dacilor Popor răpitor, frumoase, sociabilitate tulului de
nesemni- era proverbială egoist, aspru, artistice. necunoscut ordine, de
ficativă în antichitate perfid,viclean, Reflec- celorlalţi organizare.
asupra de ordine, ţiunea şi părinţi etnici ai Spirit cum-
compo- disciplină şi curiozitatea românilor. pătat, însă
nentelor organizatre veşnic treze. viclean, înşe-
poporului lător, crud,
violent,
Voinţa Popor Popor cu o Voinţă Puţin
încăpăţânat.
energic, de voinţă tenace, anemică, alterată,
Spirit însuf-
o tenacitate impulsivă, aproape slăbită com-
leţit de
şi cutezanţă stăpânitoare isterică, parativ cu
libertate
rară. de sine şi slabă, moale. a tracilor şi
şi de ne-
Impulsivi prudentă. Nestator- romanilor.
atârnare ce
şi totodată Preciziune, nică,
conducea mai
stăpânitori de Rigoare. Evita schimbă-
des la dezbi-
sine, de obi- tot ce era arbi- toare,
nare decât la
cei prudenţi trar şi confuz. impulsivă,
unire.
nestăpânită,
incapabilă
de a se
menţine mai
mult de un
moment

74 75
 Religia Era
covârşitoare,
Sentimentul
religios al
Credinţa
temeinică
Credinţa
temeinică
Note şi referinţe bibliografice
temeinică popoarelor în viaţa în viaţa
şi cea mai latine este viitoare, în viitoare, în
sigură teme- foarte super- nemurirea nemurirea
1. J. M. Colomer, Great empires, small nations: The uncertain futu-
lie în sufletul ficial, practic, sufletului. sufletului. re of the sovereign state. L; N.Y.: Routledge, 2007, 114 p.
tracilor. oportunist, nu Credinţa în Dominarea
Credinţa în se mărgineşte superstiţii şi formalismu-
2. Conştiinţa prezintă:
nemurirea la un forma- în spiretele lui făţarnic – o cunoaştere (înţelegere, reprezentare, un sentiment) pe care fi-
sufletului. lism exterior, rele. Cultul şi al unui cult
absolut şi ritualul reli- lipsit cu
inţa umană o posedă despre propria existenţă, despre propriile acte şi
gol, deoarece gios, forma- totul de viaţa despre existenţa lumii înconjurătoare; 
ritualul exte- lismul pur şi lăuntrică
rior a înăbuşit gol, lipsit de şi de mis-
– activitate intelectuală şi psihică, atenţie şi efort de clarificare, de
dezvoltarea însufleţirea ticism, percepţie;
unui sentiment mistică şi de împăingenit
lăuntric pro- orice fond de superstiţii
– spirit, gândire, ceea ce diferă de existenţa materială a omului.
fund. Litera intelectual, ciudate, Vezi: Dicţionar enciclopedic ilustrat. Chişinău, 1999, p. 228.
legii religioase lăuntric absurde şi
a întunecat adânc. misterioase.
3. Viaţa sufletească: Pe de o parte, prezintă substanţa spirituală
spiritul ei. Litera legii Litera legii de sine stătătoare, independentă de corp, de origine divină şi nemuri-
religioase religioase
a întunecat a întunecat
toare, pe care le oferă omului viaţa. Pe de altă parte, relevă totalitatea
spiritul ei. spiritul ei. proceselor afective, intelectuale şi de voinţă ale omului. Vezi: Sursa
În schimb
credinţa în
citată, p. 155.
vrăjitori, în 4. Mentalitatea – fel propriu de a gândi (evalua), de a simţi, de a se
superstiţii
păgâneşti
purta al unui individ sau al unei colectivităţi. Vezi: Sursa citată, p. 580.
le-a ciuntit 5. Voinţa: primo, orientarea conştientă a omului către anumite
dramatic
creştinismul.
scopuri; secundo, capacitatea omului de a realiza intenţiile, dorinţele;
terţio, hotărâre, perseverenţă în realizarea scopului stabilit.
6. Caracterul individului: alfa – motivaţii, atitudine, ansamblu
Concluzii de însuşiri psihice şi morale, atitudine şi comportamente care definesc
personalitatea individului. Omega – mod de afirmare (slab, mijlociu,
Analiza compoziţiei etnice şi a trăsăturilor poporului român ne puternic) a sinelui.
elucidează următoarele: 7. Caracter naţional – complex de trăsături specifice unei comu-
a) geneza poporului român prezintă un amestec şi o confuzie de nităţi etnice, determinat de totalitatea condiţiilor ereditare, istorice,
rase greu de descifrat [10]; geografice, sociale, economice, culturale etc. în care s-a format şi a
b) tipul brachiocefal este elementul decisiv ce se întâlneşte la po- trăit. Vezi: sursa citată, p. 155.
porul român de toate condiţiile sociale; 8. Conform tradiţiei eseniene, naşterea unei persoane îmbrăţişea-
c) tipul dolichoid este răspândit printre români foarte puţin, iar ză două evenimente: a) naşterea fizică; b) se instituţionalizează naş-
cel mijlociu, Homo mediteraneus, se întâlneşte rar, mai ales prin păr- terea sufletească, este vorba de actul de naştere ce relevă capacitatea
ţile ţării de pe lângă Dunăre, prin Dolj [11]. de integrare a persoanei în societate. Vezi: Laurence Gardner, Tes-
76 77
tamentul Magdalenei (Conspiraţia din jurul descendenţilor lui Iisus
şi ai Mariei Magdalena. Dezvăluiri care completează „CODUL LUI
DA VINCI”), RAO. Bucureşti, 2006, p. 106-108; 126-130.
Autorul specifică faptul că fără descoperirea, în anul 1947, a peste
1000 de morminte la Qumran, locul unde zăcuseră manuscrisele de
la Marea Moartă, ar fi imposibil de înţeles cauzele existenţei aparentei
discrepanţe camuflate inteligent referitor la ziua de naştere a lui Iisus.
9. Matricea respectivă a fost dedusă de autor în baza următoa-
relor surse: D. Drăghicescu, Din psihologia poporului român, Histo-
ria, Bucureşti, 2006; F. G. Bergmann, Les Getes, Stasbourg, 1850;
N. Iorga, Geschichte des rumanischen Volkes; A. D. Xenopol, Teoria
lui Rossler, Studii asupra stăruinţei romanilor în Dacia Traiană, Iaşi,
1884; D. Onciul, Teoria lui Rossler, Studii asupra stăruinţei roma-
nilor în Dacia Traiană, în „Convorbiri literare”, XIX, 1885-1886;
E. Martonne, Recherches sur l’évolution morphologique des Alpes de
Transylvanie; M. G. Obedenaru, La religion chez les peuples latins. La
religiosité des Roumains, 1879 etc.
10. Numeroase teorii s-au plăzmuit asupra înrudirii etnice a po-
porului român, începând chiar cu primul său element. De exemplu,
se susţine că geto-dacii ar fi fraţi cu scandinavii, danezii, saxonii, iar
sângele latin, care s-a altoit pe cel geto-dac, la rândul său, a fost un
amestec foarte felurit şi cu provenienţe prea diferite. Vezi: D. Drăghi-
cescu, Din psihologia poporului român, Historia, Bucureşti, 2006;
A. D. Xenopol, Teoria lui Rossler, Studii asupra stăruinţei romanilor în
Dacia Traiană, Iaşi, 1884; D. Onciul, Teoria lui Rossler, Studii asupra
stăruinţei romanilor în Dacia Traiană, în „Convorbiri literare”, XIX,
1885-1886; G. Ştefănescu, Revista Literară şi artă, 1902 etc.
11. D. Drăghicescu, Din psihologia poporului român, Historia.
Bucureşti, 2006, p. 99, 100; E. Martonne, Recherches sur l’évolution
morphologique des Alpes de Transylvanie; M. G. Obedenaru, La religion
chez les peuples latins. La religiosité des Roumains, 1879 etc.
78
Capitolul V
Transformările sistemice ale economiilor naţionale
în epoca modernă
„Tradiţia fără modernitate este o fun-
dătură, modernitatea fără tradiţie este o
iremediabilă şi totală nebunie”
George E. B. Saintsbury
5.1. Modernitatea vieţii social-economice: deziderat istoric
Pe lângă ideile care au condus la aplicarea în lume a noilor tipuri
de economie (economia neoliberală, neoclasică, socială de piaţă, expe-
rimentul comunist), un rol şi un loc deosebit aparţin ideilor privind
modernizarea economiilor naţionale.
Este remarcabil faptul că ideile îmbunătăţirii vieţii economice au
fost mereu prezente şi pregătite îndelung de evoluţiile istorice şi po-
litice în cei peste 2000 ani de la naşterea lui Christos. Modernitatea
ca fenomen relevă necesitatea de a corespunde exigenţelor timpului
epocii moderne, ce îşi are originile începând cu primele decenii ale
secolului XIX.
După primul război mondial, statele bătrânului continent au for-
mulat idei şi au întreprins acţiuni în funcţie de diferitele lor inte-
rese, grupuri de influenţă economică şi politică. Sunt relevante, în
acest sens, alianţele de state europene puternice – Germania, Impe-
riul Habsburgic, Rusia ţaristă, Franţa, Anglia, Italia, ce au condus
la formarea Triplei Alianţe şi a Triplei înţelegeri. Aceste două uniuni
politice au jucat un important rol în evoluţiile istorice, determinate
de rezultatele cu care s-au încheiat primul şi al doilea război mondial.
Lovitura de graţie dată de Germania şi Anglia Imperiului ţarist
(prin dirijarea financiară şi logistică a instaurării comunismului în
Rusia), rivalul lor de secole în structurarea arhitecturii europene, au
condus, de fapt, conform principiului dominoului, şi la prăbuşirea
Imperiului Habsburgic (cu ajutorul substanţial al SUA).
79
 Pe Bătrânul continent, ieşit din primul război mondial cu o nouă
geometrie, dictată la Versailles şi asistată de puterile învingătoare, mo-
dernitatea ca proces a prins un contur şi a cunoscut un puternic reviri-
ment socio-economic, politic şi spiritual, deosebit în perioada revigo-
rării economiilor Europei de Vest după cel de-al doilea război mondial.
Modernitatea ca fenomen include schimbările pozitive în toate
componentele vieţii economice, a stilului de viaţă şi, indiscutabil,
modificărilor omului de-a lungul vieţii. În fine, modernitatea devine
un mare izvor şi catalizator de concepte inovatoare de dezvoltare a vie-
ţii economice. Pe de o parte, printre acestea găsim tradiţionalul fapt
că repartiţia venitului şi a averii sunt analogice întinderilor geografice
ale Terrei în sensul că este vorba de cristalizarea climatului economic
ca un tot. Astfel, una din trăsăturile-cheie ale sistemului economiei de
piaţă constă în faptul că puterea de cumpărate a populaţiei condiţio-
nează ce se va produce, cine va achita costurile şi cine vor fi utilizatorii
de bunuri şi servicii propuse pe piaţă. Prin urmare, în lipsa puterii de
cumpărare a membrilor societăţii nu există economie performantă. Pe
de altă parte, complexitatea juridică, politică, procedurală şi financi-
ară a interacţiunii economiilor naţionale pune problema valorificării
avantajelor vieţii economice contemporane prin intermediul aplicării
opţiunilor diferite în fiecare ţară şi în domeniile care aduc beneficii
naţionale optime. În continuare, vom analiza cum au funcţionat as-
pectele respective în perioada revigorării economiilor Europei de Vest
după cel de-al doilea război mondial.
„Amprentele” modernizării ţărilor Europei de Vest conturează 5
etape [1].
5.2. „Amprentele” modernizării Europei de Vest
A) Prima etapă (anii 1945-1950)
Etapa dată avea drept ţintă revenirea Europei la nivelul de dezvol-
tare din anul 1936, deoarece în urma războiului ponderea Europei de
Vest în producţia industrială a lumii capitaliste a scăzut de la 38% în
80
1937 până la 31% în 1948, exportul mărfurilor reducându-se respec-
tiv de la 35 la 28%. Economia ţărilor europene depindea economic şi
politic de SUA – rezervele de valută şi aur s-au subţiat de la 9 mlrd.
dolari în 1939 până la 4 mlrd. în 1948 şi erau de 6 ori mai mici
comparativ cu rezervele SUA. Scopul primei etape a fost atins deja
în 1949.
Suportul revigorării economiei Europei de Vest l-a constituit Pla-
nul Marshall, conform căruia ajutorul american întrunea 17 mlrd.
dolari. Jumătate din ajutoarele financiare le-au obţinut Anglia, Fran-
ţa, Republica Federativă Germană. Acest flux de capital de stat a fost
asistat multilateral şi de capitalul privat american în formă de investi-
ţii directe şi credite. URSS a refuzat ajutorul conform Planului Mar-
chall din considerente pur ideologice.
Reformele au luat forma terapiei de şoc. În Germania Federativă
reforma economică, iniţiată de L. Erhard, prevedea: ruperea cu tre-
cutul naţist şi cu practica economiei de comandă; promovarea liberei
iniţiative, a concurenţei, implicarea statului în economie prin inter-
mediul pârghiilor economice, formarea liberă a preţurilor. Pe 21 iunie
1948 marca Germanei hitleriste a fost retrasă, iniţial fiecare cetăţean
a primit câte 40 noi mărci şi ulterior încă 20 de mărci. Salariile şi
pensiile se achitau în noile mărci după cursul de 1:1. Primele 50%
din depunerile băneşti se schimbau în proporţia de 1:10; iar cea de a
doua jumătate se plătea la cursul 1:20.
Reforma economică şi bănească au permis firmelor şi angajaţilor
să trăiască în funcţie de reuşita şi gradul de antrenare în viaţa eco-
nomică. Foarte repede a dispărut piaţa neagră, preţurile se majorau
în măsura sporirii salariilor. În primul an de reformă productivitatea
muncii a sporit cu o 1/3.
Particularităţile reformei din Germania Federală, ce i-au asigurat
succesul: abolirea regimului hitlerist criminal a unit societatea ce a
impulsionat dezvoltarea economiei de piaţă; creşterea bunăstării era
resimţită de germani; responsabilitatea, tradiţiile şi disciplina nem-
ţilor şi-au spus cuvântul în revigorarea ţării; stilul, modul de viaţă
american performant a fost primit de germani inteligent; americanii
aflaţi în RFG, prin modul lor pragmatic de a munci şi a se odihni,
81
au influenţat creativitatea nemţilor. Americanii au creat noi locuri de
muncă, au angajat localnicii în instituţiile lor nu doar după diplome,
ci în funcţie de abilităţile angajatului, au sporit posibilităţile de an-
gajare a femeilor în câmpul muncii. A luat avânt şi dimensiunea cul-
turală a vieţii. Jazul a sosit în Europa în 1946, Coca-Cola a apărut în
1949, condiţiile de trai (locuinţe spaţioase şi comfortabile, bucătării
largi, apa caldă, maşini de spălat), de muncă şi modul de recreaţie al
americanilor i–au fascinat pe europeni. Ca rezultat, la mijlocul anilor
50 Republica Federală a Germaniei a edificat o economie de factură
socială care a ieşit pe locul doi în lume după SUA.
Deci, modernitatea în Europa, implementată evolutiv prin inter-
mediul Planului Marshall, a fost o reuşită. Economia ţărilor vest-eu-
ropene a asimilat avantajele culturii, pragmatismului şi nivelului bu-
năstării americane. Visul bunăstării, emanciparea tinerilor, a femeilor,
tendinţa cetăţenilor de a avea un trai decent conform noilor standarde
a marcat pe toată lumea.
B) Particularităţile „Epocii de aur” (1950-1974)
Epoca respectivă acoperă temporar circa 25 de ani şi este consi-
derată „epoca de aur” a dezvoltării ţărilor vest-europene. Succesul lor
este condiţionat de valorificarea identităţii statului – model specific al
secolului XX. Ultimul îmbină următoarele caracteristici:
• independent şi suveran teritorial (state teritoriale);
• stat de drept (rule of law);
• stat democratic (democratic state);
• intervenţia statului în viaţa economică (intervention state).
Ritmurile înalte de creştere economică în ţările vest-europene
aveau, în esenţă, un caracter extensiv. Economiile foloseau mate-
ria primă şi forţa de muncă de import ieftine. Fluxul de imigranţi
a acoperit ţările respective. Economiile naţionale explorau modelul
keynesian de creştere economică, în care a luat amploare procesul de
integrare: în 1951 s-a realizat sistemul integrat în metalurgie şi în
ramura cărbunelui; în 1957 a fost încheiat Tratatul de la Roma, ce
reglamenta iniţial conexiunile a şase ţări (Belgia, Olanda, Luxemburg,
82
RFG, Franţa, Italia). Ulterior integrarea a întrunit 15 membri şi apoi
27 de ţări-membre.
C) Perioada încetinirii creşterii (1974-1984 )
Ritmurile creşterii economice au coborât în SUA până la 2,3%, în
Japonia până la 4,2%. Printre cauzele încetinirii creşterii economice
analiştii evidenţiază: şocurile petroliere din 1973-1974 şi 1978-1979;
înrăutăţirea condiţiilor în domeniul exporturilor; s-au pronunţat fac-
torii dezvoltării ciclice şi intensificării procesului de implicare în eco-
nomie a statului; exportul inflaţiei din SUA.
Concomitent, s-a reliefat trecerea de la faza extensivă la faza inten-
sivă de dezvoltare. În procesul investiţional a sporit ponderea amorti-
zării. Astfel, în industria RFG ponderea deprecieri capitalului a sporit
de la 42% până la 71%. În anii 1973-1985 ponderea echipamentelor
în investii în RFG a crescut de la 37% până la 48%, în Anglia – de la
41% până la 47%, în Franţa – de la 44% până la 57%.
În coordonata timp procesul inflaţionist a cristalizat incompati-
bilitatea realităţii cu conceptul keynesist de creştere economică, iar
monetarismul a început să-şi recapete atractivitatea. Astfel, la începu-
tul anilor 1980, în Anglia, RFG, Norvegia, monetarismul şi-a edifi-
cat poziţiile, pe când ideile social-reformiste au rămas dominante în
Franţa, Austria, Spania, Portugalia, Suedia, Grecia şi Finlanda.
Anglia liberală, în anii 1970, şi-a fortificat proprietatea publică
prin intermediul naţionalizării sau procurării de acţiuni ale întreprin-
derilor private. În anii 1960 şi 1970 guvernul leiborist a explorat
politicile de micşorare a preţurilor la produsele fabricate de firmele
naţionalizate. Către sfârşitul anilor 70, ritmul inflaţiei a depăşit mări-
mea de 15% anual,asistat de şomajul ce a sporit considerabil.
În mai 1979 la putere revine partidul conservator şi guvernul
condus de Margaret Thatcher, prim-ministru al Regatului Unit
din 1979-1990, ce a iniţiat implementarea ideilor liberale ce puneau
accentul pe fortificarea funcţiilor pârghiilor economice ale pieţei şi
îngustarea sectorului de stat.
83
 În ansamblu, anii 70 ai secolului XX au conturat modernizarea
prin implementarea progresului tehnico-ştiinţific şi noilor tehnologii
ce solicitau tot mai puţine resurse şi energie.
D) Particularităţile dezvoltării în anii 1985-1990
Etapa respectivă de dezvoltare a ţărilor Europei de vest s-a înce-
put cu o creştere economică rapidă, armonioasă, majorarea exportu-
rilor, veniturilor populaţiei, s-a manifestat prin finalizarea trecerii la
tipul intensiv de reproducţie, micşorarea şomajului de la 9,6% până
la 7,2% şi a ritmurilor inflaţiei, edificarea pieţei interne europene şi
sporirea turaţiilor în formarea uniunii valutare.
În această perioadă PIB-ul ţărilor vest-europene a crescut cu 22%,
investiţiile capitale au sporit cu 34%, fondul personal de consum – cu
23%, producţia industrială – cu 23%, ocuparea forţei de muncă – cu
8,5%. Dacă la începutul anilor 80 dispersia preţurilor, adică devierea
creşterii preţurilor de la nivelul mediu de creştere în ţările respective
constituia 8%, apoi în anul 1990 aceasta s-a diminuat până la 3%.
E) Specificul dezvoltării ţărilor vest-europene în ultimul deceniu
al secolului XX şi primul deceniu al mileniului trei
Ultimul deceniu al secolului XX Europa l-a început confruntân-
du-se cu criza economică. Astfel, dacă în 1990 diminuarea produc-
ţiei industriale constituia 0,2%, în 1992 – 0,9%, apoi în 1993 deja
2,6%. Cea mai profundă diminuare a producţiei industriale a cunos-
cut Germania – 5% în 1993.
Din 1994 începe înviorarea şi creşterea economiei ţărilor vest-euro-
pene. În anii 2001-2003 economia SUA şi ţărilor Europei de Vest din
nou se confruntă cu criza economică, când producţia industrială şi PIB-
ul lor a diminuat cu 4%. Din 1998 începe criza financiară mondială.
84
5.3. Dimensiunea spirituală – componentă definitorie
a modernizării economiei
Enigma timpurilor a fost şi rămâne, desigur, omul. Acest adevăr se
resimte, se manifestă din plin în vremurile de răscruce. Despre aceasta
ne vorbeşte şi proverbul sicilian „Cine a păcătuit grav, satana îl aşteaptă”.
Pe parcursul trecerii timpului s-au  promovat diverse concepte
orientate spre soluţionarea acestei enigme. Comun pentru majorita-
tea punctelor de vedere este faptul că se mizează pe componenta spiri-
tuală. Această miză nu este deloc întâmplătoare, deoarece cine umblă
în întuneric, nu poate şti cu certitudine încotro merge.
În acest context, apar întrebările: Pe ce consistenţă spirituală a
contat electoratul din Republica Moldova, votând mai întâi pe
agrarieni, iar în 2001 aducându-i pe comunişti la putere? Ulteri-
or, prin înţelegerea cu Iurie Roşca, comuniştii mai obţin un man-
dat de 4 ani la guvernare, chiar dacă 44 la sută din cei chestionaţi
erau nemulţumiţi de felul în care era guvernată ţara.
Ce mize spirituale încerca să valorifice şi electoratul ucrainean
în alegerile prezidenţiale începând cu octombrie-decembrie 2004,
având opţiunea de a alege între Victor Iuşcenco – candidatul sprijinit
de forţele liberale şi naţionaliste şi actualul preşedinte Victor Ianuco-
vici, perceput ca adeptul administraţiei de la Kremlin?
Pe ce vector spiritual punea accentul electoratul ucrainean din
Republica Moldova? Conform datelor preliminare din alegerile din
2004, majoritatea celor peste 16.700 de cetăţeni ucraineni care s-au
prezentat la secţiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldo-
va l-au preferat pe Victor Ianucovici.
Ne axăm pe întrebările respective, de oarece anume dimensiunea
spirituală nuanţează abilitatea omului de a se regăsi şi cunoaşte mai
întâi pe sine şi apoi locul său în această lume.
85
 5.4. Specificul conexiunii între economic, social şi politic
în Repulica Moldova
Orice economie naţională poate fi percepută ca o corabie condusă
de căpitan spre orizonturile bunăstării. La rândul său, cursul real al
corabiei este în funcţie de circumstanţe şi performanţele căpitanului
şi ale echipajului în ansamblu.
Înaintarea economiei naţionale prin „apele învolburate” ale uni-
versului economic globalizat prevede efectuarea de acţiuni şi faze
succesive de transformare continuă a organismului social-economic
datorită faptului că economia prezintă un proces neordinar care, de
regulă, este fluctuant, adică în unele perioade se înregistrează creşteri
(expansiune), iar în altele stagnări sau chiar reduceri (prăbuşiri).
De aici şi revin pe primul plan preocupările societăţii privind
natura, dimensiunile eficienţei transformărilor social-economice atât
sub aspect pur economic (efectuării privatizării, modernizării, creş-
terii PIB-ului etc.), cât şi prin prisma realizării obiectivului-cheie al
transformărilor – asigurarea populaţiei un trai decent.
Cu părere de rău, Republica Moldova rămâne cea mai săracă ţară
de pe continent, fiindcă există ruptură între economic, politic şi so-
cial. Despre această fractură ne vorbesc problemele cu care se confruntă
republica:
• instabilitatea economică este aprofundată de spectrul politic
dezastruos. Astfel, după un deceniu de recesiune acută ce a însoţit
transformările sistemice, în 2001-2005 economia republicii a crescut
în medie cu 6,1% anual sub expansiunea cererii interne şi externe.
Creşterea economică a fost asigurată în proporţie de 30% de expansi-
unea serviciilor de transport, telecomunicaţii şi tranzacţii imobiliare,
sectoare care ocupă circa 8-9% din populaţie.  Agricultura predomină
în totalul populaţiei ocupate (în 1999 – circa 50%, iar în 2005 ocu-
paţia a constituit 40,7%), însă aportul acesteia la creşterea PIB-lui
este insuficient. Sărăcia în republică este consecinţa dezindustrializării
şi a incapacităţii sectorului serviciilor să absoarbă excesul forţei de
muncă, eliberat din întreprinderile industriale. Veniturile din muncă,
86
remise de peste hotare de emigranţii moldoveni în 2005, au atins
30% din PIB şi au cauzat creşterea consumului intern şi a economiei.
Importurile au crescut galopant, fiindcă cererea internă a depăşit
oferta internă. Capitala republicii a condiţionat, în mare măsură,
creşterea economică. Impactul sectorului financiar asupra creşterii
economice este ambiguu. În ţară s-au amplificat presiunile asupra
mediului ambiant prin intensificarea emisiilor nocive în atmosferă,
suprafaţa terenurilor agricole erodate crescând anual cu 0,9%, ceea
ce generează costuri de peste 250 milioane dolari SUA. Sondajele
din toamna anului 2004 nuanţau că circa 54,6 la sută din persoane-
le intervievate apreciau drept greşită direcţia în care se mişcă repu-
blica. PIB-ul pe cap de locuitor este microscopic şi se modifică lent
de la 322 dolari SUA în 1994 până la 529 dolari în 1997, apoi s-a
redus la 406 dolari în 2001;
• Economia tenebră şi anarhia, dezmăţul sufocă societatea. Po-
liticienii şi guvernanţii au la dispoziţie maşini luxoase de serviciu şi se
îmbogăţesc, iar poporul sărăceşte material şi spiritual, fiindcă maşină-
ria de degradare a spiritului naţional şi sărăcia materială ocupă noi arii.
Populaţia săracă este prezentă în toate categoriile sociale: începând cu
persoanele mai puţin instruite sau membrii familiilor cu un singur
părinte sau cu mulţi copii, până la persoane calificate, ce îndeplinesc
funcţii valoroase pentru societate, dar care sunt prost remunerate. În
aceste condiţii vitrege, oamenii aflaţi la capătul disperării alimentează
din plin exodul lor în cele patru părţi ale Terrei în căutare de viaţă mai
bună. Cu părere de rău, acţiunile respective generează adesea cazuri,
drame greu de imaginat. A crescut numărul divorţurilor şi al copiilor
lăsaţi acasă în grija rudelor, iar efectele nocive ale acestor fenomene
conturează un tablou terifiant ce alarmează, fiindcă ieşirile localnicilor
sunt consecinţele dramei prin care trec cetăţenii noştri;
Se cunoaşte că prin încrederea în cei din jur, în instituţiile statului
cetăţeanul are speranţe că-şi va atinge scopurile. Însă, în republică este
enormă ponderea nu numai a populaţiei sărace, dar şi a celor debu-
solaţi şi rătăciţi, care şi-au pierdut încrederea într-un trai decent la ei
acasă. Spre exemplu, proprietatea publică este gestionată fraudulos:
87
conform bugetului anului 2005, circa 30 mlrd. lei aducea venituri
doar în sumă de 200 mii lei, ceea ce constituie doar 0,7% din valoarea
proprietăţii publice [2].
„Datoria imperativă nu se confundă cu o eli-
berare politică, ci cu eliberarea spiritului, cu
dezrobirea de sub minciuna impusă”
Aleksandr Soljeniţân
5.5. După 19 ani de evoluţie post-totalitară – R. Moldova, înco-
tro?
Intrând în „apele tulburi” ale tranziţiei la economia de piaţă,
societatea civilă a Basarabiei era cuprinsă de speranţe. Se nutrea că
transformările sistemice o să fie de consens, asistate de o democraţie
eficientă într-un stat de drept, iar ţara va radia plină de adevăr şi bu-
năstare.
Însă, după 19 ani de parcurs post-totalitar luminos şi pragmatic
al guvernanţilor republicii, s-a ajuns până acolo încât suntem şi la
sfârşitul primului deceniu al mileniului trei poate şi mai departe de ce
ne-am dorit la începutul anilor 90 ai secolul XX: a) să fim liberi şi să
trăim cu demnitate în ţara ce ne aparţine istoriceşte, să dispunem de
o societate plină de consens şi cu o democraţie edificată într-un stat
de drept, asistată de un ferm început de mişcare pe calea prosperităţii;
b) ne mândrim cu faptul că istoriceşte avem pământuri bogate şi
tradiţii frumoase, oameni harnici şi dornici de izbândă, însă conco-
mitent pe meleagurile mioritice au loc multiple lucruri înfiorătoare.
Actualmente republica este afectată de disfuncţionalităţi turbulente
şi mişcări de contrasens, generatoare de riscuri şi blocaje politice, so-
cial-economice enorm de costisitoare. Ţara este, practic, falimentară
88
politic, economic, neputincioasă financiar, oarbă şi debusolată poli-
tic, devastată teritorial, economic, spiritual şi moraliceşte incapabilă
de a-şi valorifica abilităţile de dezvoltare şi autoorganizare, de a-şi
promova inteligent obişnuinţa în lucruri cu termene vitale ancora-
te în abilităţile de comunicare, sociabilitate, atitudine constructivă şi
proactivă;
c) încât societatea, în mare parte, urăşte adevărul şi preferă
întunericul. Altfel formulat, suferă de un handicap major ce a pă-
truns şi a frânt esenţialul ce trebuie să fie în oameni, în societatea
civilă, pentru ca să părăsească în sfârşit, să iasă din mizeria unei
epoci sufocante şi inumane: pe meleagul mioritic adevărul nu este la
el acasă, lipseşte necesitatea, setea şi abilitatea de a-şi croi propria viaţa
în baza scării universale a valorilor; în schimb, drept normalitate sunt
considerate minciuna, manipularea, vorbele goale, formele fără fond
ce curg, o învăluie şi este dusă de puhoiul păgân în nicăieri fără milă.
Clasa politică de la noi nu simte vital necesitatea de a asigura mediul
ca în republică să se întâmple ceea ce s-a întâmplat în fostele ţări co-
muniste, şi anume tranziţia în guvernare de la faza „ideologică” la cea
„pragmatică” şi, astfel, fiecare cetăţean să obţină şansa  de a se regăsi în
ceea ce se întâmplă aici la el acasă [3]. Politicienii conduşi de cei setoşi
de sânge omenesc nevinovat se agaţă de orice idee împopoţonată cu iz
ideologic şi demagogic ce le favorizează accesul spre guvernare. Drept
exemplificare poate servi crucificarea (asasinarea) adevărului pe care îl
poartă în sine ziua de 28 iunie 1940 pentru Basarabia. „Torpilarea”
adevărului s-a făcut prin intermediul pragmatismului ce exclude orice
picătură de moralitate, ce nu cunoaşte răspunderea morală şi profe-
sională faţă de ceea ce se întâmplă în ţărişoara cu numele Republica
Moldova, amplasată geopolitic în calea tuturor pragmaticilor – cu
destin de guvernanţi;
d) factorii de decizie parcă au menirea de a da un aspect drama-
tic realităţii, principiilor de bază ale democraţiei, statului de drept
şi moralităţii la cumpăna a două milenii. În acest sens, R. Moldova
prezintă, pe de o parte, cea mai săracă ţara din Europa. Pe de altă
parte, statul în care inevitabilul adevăr istoric al neamului nu este
89
lăsat nicidecum să revină la vatra străbună, deoarece forţele diabolice
prind neapărat a răscoli atât minţile, spiritele, laşitatea şi ticăloşenia
celor vii de toate rangurile, cât şi liniştea, dreptul, demnitatea, memo-
ria celor trecuţi în lumea celor drepţi. Astfel, strigătoare la cer devine
revolta acestor forţe diabolice moldoveniste referitoare la Decretul
Preşedintelui interimar Mihai Ghimpu ce aduce acasă adevărul istoric
despre esenţa zilei de 28 iunie 1940. Decretul preşedintelui se bazează
pe documentele politice, pe prevederile ştiinţei: Raportul Comisiei
ştiinţifice, însărcinate cu evaluarea sistemului totalitar comunist şi a
consecinţelor sale; Declaraţia Academiei de Ştiinţe a Moldovei ce sti-
pulează „…anexarea Bucovinei de Nord şi a Basarabiei a fost conce-
pută şi realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operaţiune
de ocupaţie a acestor teritorii”.
În acest context, decizia Curţii constituţionale din iulie 2010 în-
truneşte multiple deficienţe:
– Pledoaria Curţii Constituţionale, în esenţă, nu este de ordin
juridic şi exprimă că nu s-a reuşit să se perceapă sau poate s-a negat
conştient adevărul despre modul funcţionării societăţii democratice şi
a rolului pe care justiţia îl joacă în cadrul statului democratic;
– Societatea democratică se bazează pe dreptul de exprimare libe-
ră şi exclude exprimarea haotică, deoarece există instituţii şi instanţe
care jalonează şi corectează discursul politic şi nu oricine poate spune
orice;
– Curtea Constituţională n-a înţeles sau a neglijat intenţionat
faptul că ea este doar instanţa juridică supremă a societăţii şi nicidecum
şi instanţa supremă a societăţii;
– Aplicarea principiului majorităţii în calitate de argument nu
este adecvată, dimpotrivă – este periculoasă, diabolică, deoarece se
face neconstituţională însăşi decizia Curţii Constituţionale şi necon-
stituţională opinia majorităţii celor 34,7% de cetăţeni ce consideră că
pe 28 iunie 1940 a avut loc anexarea/ocuparea Basarabiei. Decizia CC
camuflează o mare problemă istorică, deoarece lasă în umbră decizia
celor 37% de cetăţeni ce nu şi-au declarat opinia proprie, în schimb
se absolutizează doar opinia şi poziţia minorităţii, doar a 27,7% din
90
populaţie, care apreciază ziua de 28 iunie 1940 ca act de eliberare.
Aici ne revine fără voie în memorie formula obraznică şi umilitoare a
vestitului politician cu aspiraţii prezidenţiale care afirma cu elan că,
ştiinţific, limba vorbită de basarabeni este româna, iar din punct de
vedere politic este „limba moldovenească”;
– Prin urmare, unii factori de decizie din republică suferă şi sunt
victimele unei logici neproductive şi periculoase, ce denaturează prin-
cipiile abordării sistemice a realităţii şi, astfel, puhoil neadevărurilor ia
amploare: se declară neconstituţionale dreptul la viaţă şi la dreptate a
victimelor regimului comunist şi se diminuează importanţa valorilor
perene ale educaţiei naţionale şi ale patriotismului ce îi îndepărtează
pe concetăţeni de cunoaşterea fenomenelor şi timpului de definitiva-
re, formare a naţiunii române;
– O educaţie ştiinţific autentică se axează pe valorile netrecătoa-
re ale neamului şi ale omenirii, care corespund oportun probleme-
lor de formare şi dezvoltare a omului contemporan. Concomitent,
aduce cu sine mişcarea spre viitorul liber şi democratic, iar libertatea
umană, desigur, îi sperie de moarte pe dictatori şi lichelele care-i
slujesc.
În acest sens, subliniem că politicienii trebuie să fie exemplari
în trăirea vieţii prin adevăr. De aceea, este necesar ca educaţia în
republică să fie desfăşurată pe suportul integrării a trei demersuri va-
lorice. Primo, al familiei prin aşa-numiţii „cei şapte ani de acasă”.
Secundo, ai şcolii, ce pune pe rol viziunea ştiinţifică în procesul edu-
caţional. Terţio, al societăţii, ce are menirea de a promova „comanda
socială” pe vectorul educaţional. Astfel, putem identifica conexiunea
generaţiilor neamului. De exemplu, dacă tinerii intelectuali români
care au promovat la timpul lor Revoluţia de la 1848 erau porecliţi
bonjurişti, au intrat în istoria culturii naţionale sub numele de paşop-
tişti, apoi generaţia „7 aprilie 2009” sau „generaţia Internet” prezintă
tinerii care au utilizat Internetul pentru a-şi promova şi manifesta
poziţia lor civică în clipele de răscruce ale societăţii moldave [4].
Desigur, aprecierea reuşitei mersului transformărilor sistemice în
societate prezintă o problemă sensibilă şi extrem de dificilă, ce gene-
91
rează multiple confuzii, relativism, însoţită de o enormă încărcătură
emoţională, dar această stare a lucrurilor nu înseamnă a semăna fal-
suri şi microbi de ticăloşenie în minţile concetăţenilor. În acest con-
text, pare binevenită remarca lui Jamel Debbouze din revista „Ciné?
Hebdo”: „Nu trebuie să trăim în ghetto insuflând, aprinzând frica
unora şi îndoiala altora. Ceea ce eu sper, aceasta este consideraţia
şi puţin respect pentru aceea ce noi aducem comunităţii”. În acest
sens, pentru a pătrunde în miezul transformărilor şi consecinţelor, o
deosebită semnificaţie are perseverenţa în identificarea reperelor care
pot fi puse la baza analizelor.
A) Fenomenul puterii
În R. Moldova se discută despre toate, în schimb ne scapă din
vedere un adevăr arhicunoscut: nu există eroare mai gravă decât cea
a individului care se înşală pe sine însuşi. Şi, totuşi, este tocmai ceea
ce se întâmplă în republică referitor la fenomenul puterii.
În esenţă, puterea, după Alvin Toffler, nu e nici bună, nici rea.
Ea relevă un aspect inevitabil al tuturor relaţiilor omeneşti şi influen-
ţează totul, de la relaţiile sexuale şi până la serviciile pe care le oferim
comunităţii, maşinile pe care le conducem, emisiunile de televiziune
pe care le urmărim, speranţele pe care le nutrim. Într-o măsură mai
mare decât ne imaginăm, suntem cu toţii produşi ai puterii.
Puterea nu trebuie să strâmtoreze Libertatea. În acest context,
amintim: preşedintele SUA, Ronald Reagan, menţiona că libertatea
este starea normală a omului. Iată de ce lupta pentru libertate este
mai preferabilă decât o viaţă paşnică în sclavie şi în supunere umi-
litoare.
Către începutul mileniului trei apar, în opinia lui A. Toffler, „noi
căi de a accede la putere” şi „un nou grup de căutători ai puterii
apare pe scena lumii… Unii sunt buni, alţii categoric răi” [5].
Pentru a stăvili avântul căutătorilor de putere, este necesară res-
pectarea regulii: atât venirea la putere, cât şi însuşi procesul guvernării
şi administrării societăţii trebuie să fie democratice. Această regulă tre-
92
buie complementată cu abilitatea alegătorului de a-şi alege guvernan-
ţii. De obicei, alegerea celor care vor reprezenta opţiunea alegătorului
în rândurile puterii se efectuează prin intermediul partidelor. Într-o
societate realmente democratică ce se respectă există posibilitatea ca
alegătorii să instaureze şi să răstoarne prin vot un guvern care nu-i
promovează interesele.
Realitatea din republica noastră este puţin de altă natură prin faptul
că obligaţiunile şi promisiunile dispar odată cu încheierea alegerilor, iar
speranţele alegătorului mor, deoarece votul lui nu mai are conexiune
reală cu cei de la putere. Acestea se întâmplă atunci când puterea ni-
mereşte în mâinile persoanelor care au formulat strategii de guvernare
la prima vedere democratice, dar, în esenţă, incompatibile cu binele
comun.
Lucrurile se agravează şi mai mult, dacă societatea civilă, din obiş-
nuinţă sau dintr-un automatism verbal şi de mentalitate, lipsă de
conşiinţă, nu este capabilă să vadă faptele în goliciunea lor la timp,
în afara ornamentelor ideologice ce exploatează din plin noţiunea de
democraţie. Lucrurile pot ajunge până într-acolo, când reprezentan-
ţii puterii politice fuzionează cu exponenţii puterii economice sau
se transformă în „comisarii politici” ai puterii economice. Astfel,
comisarii respectivi pot elabora şi implementa legi rupte de interesul
naţional, în schimb favorabile puterii economice.  
În Republica Moldova, problema puterii mai cunoaşte o dimensi-
une nefavorabilă. Basarabia a fost ruptă de la rădăcina-mumă în 1812
şi anexată de Rusia ţaristă. Astfel, populaţia şi-a cultivat sufletul
în starea de ocupaţie şi în lipsa de împlinire ca stat – naţiune,
văduvită de sentimentul de neam, limbă, de cunoaştere a istoriei
neamului. Generaţii s-au născut şi au trăit cu o limbă de comunicare
de împrumut, au ascultat cântece de leagăn străine, au citit povesti, au
primit instruire ce le-au clonat sufletul şi percepţia vieţii. Cu timpul,
glasul şi tezaurul spiritual al neamului s-au stins în fiinţa lor fără a
prinde rădăcină în memoria şi sentimentele acestora.
Odată cu declararea independenţei, efectele crizei identitare au
fost utilizate din plin de guvernanţi, pentru a mima prezenţa în actul
93
de guvernare a priorităţilor cu adevărat naţionale.
B) Abilitatea statului de a se conforma principiilor
economiei de piaţă şi democraţiei
Republica Moldova, în 20 ani de existenţă ca stat independent, a
avut parte de guvernări controversate şi departe de interesul comun.
Aşa s-a întâmplat că din start s-a neglijat opinia lui Ronald Reagan,
care spunea că „Guvernul nu este soluţia problemelor noastre. Gu-
vernul însuşi este o problemă”. Respectiva afirmaţie nuanţează exis-
tenţa  contradicţiilor dintre interesele individuale, cele de grup şi
la scară socială, ce se exteriorizează prin conflictele de interese între
stat şi persoanele care ocupă diverse funcţii în stat. Manifestările aces-
tor categorii de interese sunt: corupţia, politicianismul, populismul
etc.
Pentru stoparea acutizării acestor contradicţii, este necesară efec-
tuarea reformelor instituţionale şi crearea cadrului instituţional adec-
vat mecanismului pieţei. Cu părere de rău, guvernanţii n-au reuşit să
propună proiecte sociale, economice, politice, culturale viabile, care
să identifice formule de echilibru între stat şi societatea civilă. Ca re-
zultat:
– statul, în calitate de subiect economic, în lipsa adaptării la
principiile economiei de piaţă, continuă să intervină prin acţiuni
politico-statale neadecvate în procesul bunei funcţionări a mecanis-
mului pieţei;
– există două economii paralele – aproape egale ca forţă, ce ali-
mentează contradicţiile. Astfel s-au mărit costurile revenirii republicii
pe calea civilizaţiei, întreruptă de deceniile de socialism pe teritoriul
Basarabiei;
– pe fundalul diminuării outputului naţional, îmbogăţirea prea
rapidă a unei mici părţi a societăţii este însoţită de scăderea nivelului
de trai al majorităţii populaţiei. Polarizarea veniturilor în societate se
adânceşte;
– motivaţia muncii prin remunerarea la nivelul majorităţii pro-
fesiilor a fost concepută în dezacord cu scopul formării economiei de
94
piaţă, orientată social;
– deseori are loc contrapunerea eficienţei economice principiilor
economiei de piaţă;
– atipic este şi faptul că în republică motivaţiile extraeconomice
(inclusiv cele ideologice) predomină peste cele economice, adi-
că are loc subordonarea intereselor economice celor politice şi
de partid. Aceasta înseamnă că miezul transformărilor nu se axează
echilibrat pe principiile pieţei, ci pe acţiuni subiective, superficiale şi
controversate.
Este slabă componenta etică a afacerilor şi de aici incapacitatea so-
cietăţii de a-şi crea noi premise de dezvoltare. Într-o societate matură,
valorile etice, de regulă, modelează continuu comportamentele eco-
nomice, politice şi sociale. Ne întrebăm, ce fel de economie de piaţă
avem, dacă preţurile sunt manipulate populist, din raţiuni departe de
principiile pieţei?
În fine, persistă în societate şi alte paradoxuri. De exemplu, în sis-
temul socialist de gospodărire, cel mai mult au avut de suferit oame-
nii creativi. Ultimii, de regulă, prezentau victima numărul unu, însă
părtaşul puterii, inclusiv individul – turnător de părinţi, fraţi etc. era
stimulat de regim. În condiţiile democraţiei, segmentul individ-so-
cietate a rămas netransformat şi needificat pe principiile democraţiei.
Ca rezultat, este mare numărul cetăţenilor care mai refuză să dea pept
cu realitatea, să se adapteze rigorilor timpului, să-şi edifice abilităţile
de a-şi ţine în mâini destinul. În schimb, se mai preferă rolul de de-
vastator al propriului viitor şi destin. Totuşi, viaţa insistă, impune să
devenim mai performanţi, să ne învăţăm, în condiţiile de democraţie,
să găsim şi să creăm producând idei, să ne cizelăm capacităţile de a
inventaria continuu potenţialul propriu.
Drept consecinţă, ţara prezintă un „parc al tuturor virtuali-
tăţilor”, inclusiv şi al realităţilor nocive. Republica a devenit o
ţară, o societate a jumătăţilor de măsură, în care populaţia este di-
vizată artificial în tabere ce se confruntă cu multiple probleme:
a) pe de o parte, ruşii aici au devenit mai ruşi, iar, pe de altă parte,
95
moldovenii s-au împotmolit definitiv în lipsa identităţii lor; b) pe de
altă parte, populaţia este grupată în indivizi care au plecat şi populaţia
ce nu poate să părăsească ţara; c) politic, populaţia este neproductivă
din cauza urii, lipsei componentelor morale, însă dominată de ură ce-
tăţenii se urăsc între ei ca adepţi ai comuniştilor, liberalilor, democra-
ţilor, considerându-se reciproc mafioţi. Cu părere de rău, cei rămaşi în
republică uită că văicăreala, bocetul nu ajută, dacă se uită ceva foarte
esenţial: viaţa nu este o veşnicie, ci un dar pe care merită şi trebuie
să-o trăieşti cu demnitate. Prin urmare, este imperativ important să
fim plini de demnitate şi să ne manifestăm ca buni descendenţi ai
unui neam de martiri [6].
Note şi referinţe bibliografice
1. J. Stiglitz, C. Wash. Economie. Bucureşti, Editura Economi-
că, 2005. В. М. Кудров. Мировая экономика. Изд.во дело, 2004,
стр. 67-91. Lomakin B. K. Мировая экономика. 2000, p. 410-
432. Экономическая история зарубежных стран. Под ред. проф.
В. И. Голубовича. Мн.: ИП „Экоперспектива”, 2003.
Бункина М. К. Национальая экономика, Москва, 1997 (2002).
Кондратьев Н. Д. Проблемы экономической динамики. М., 1989.
Гайдар Е. Аномалии экономического роста. М., 1997.
2. PNUD, Republica Moldova: Raport naţional de dezvoltare uma-
nă, calitatea creşterii economice şi impactul ei asupra dezvoltării umane.
Chişinău, 2006).
3. Н. Шишкан. Современные социально-экономические
мегатенденции. Кишинэу, 2005. Ovidiu Pujan. Teorii şi modele pri-
vind relaţiile economice internaţionale. Bucureşti, 1994, p. 38. Tim-
pul, 23 iulie 2010.
4. Maria Mureşan. Experienţe istorice de integrare economică eu-
ropeană. Bucureşti, Editura ASE, 2006, p. 15, 16. Timpul, 16 iunie
2010.
5. Alvin Toffler, Puterea în mişcare, ANTET, p. 11, 453); Repu-
blica Moldova. Dimensiunile reformelor. Coordonatori: P. Cojocaru şi
96
alţii. Chişinău, Pontos, 2002.
6. „Timpul” din 20 august 2010, p. 7.  
CAPITOLUL VI
Treptele devenirii şi desăvârşirii societăţii umane
„Te poţi împăca deplin cu un duşman,
iertând... orice a făcut;
Nu te poţi împăca însă cu acela a cărui
fiinţă însăşi e o veşnică făgăduială de
fapte rele”
Nicolae Iorga
6.1. Consideraţii generale
Teoria economică specifică faptul că de la Socrate, Aristotel şi
până la J. M. Keynes şi J. K. Galbraith au trecut circa 2300 de ani. În
acest răstimp, societatea umană a parcurs calea de la etapa sclavagistă,
în care toţi, cu excepţia celor puţini, erau săraci, şi până a atins culmi-
le democraţiei bogate.
Concomitent, în societate s-au produs substanţiale schimbări în
ceea ce priveşte gusturile şi moda. Pe de o parte, „istoria, în perceperea
lui Napoleon, este o minciună pe care nu o neagă nimeni”. Pe de altă
parte, „societatea umană pare să fie guvernată de legea imaginaru-
lui…. Odinioară, nevoile noastre fundamentale – ploaia, soarele, re-
producerea animalelor şi a oamenilor, mâncarea – necesitau explicaţii
şi înţelegerea modului de organizare a lumii. Însă, din vremurile cele
mai îndepărtate, preoţii şi războinicii şi-au împărţit puterea. Se pare
că profesia de preot (şaman, vrăjitor) şi cea de căpetenie sunt cele mai
vechi din lume” [1].
Socrate, spre exemplu, dimineaţa, îşi îmbrăca pelerina şi ieşea în
târg pentru a se angaja în conversaţii, fiindcă necesităţile lui erau pu-
ţine. El nu era împovărat de patimile trupeşti şi ispitele lumeşti. Pe
97
când astăzi omul, obsedat de dorinţele materiale, se grăbeşte continuu
pentru a-şi satisface multiplele metehne.
Conform percepţiei lui Alvin Toffler, inserate în 1983 în lucrarea
„Al treilea val”, evoluţia societăţii umane îmbină următoarele spaţii tem-
porale:
• Valul condiţionat de revoluţia agricolă. Ultima a condiţionat
premisele trecerii la o treaptă mai superioară de dezvoltare a societăţii.
• Valul al doilea relevă desfăşurarea procesului de industrializa-
re. Specificul acestui val constă în faptul că el îşi are originea în su-
premaţia omului, iar în afaceri se pune accentul pe promovarea con-
curenţei şi pe tendinţa de a absolutiza consumul de bunuri materiale.
• Valul postindustrial generează acumularea unor forţe deosebi-
te în interiorul naţiunilor industriale moderne. Ultimele manifestă o
preocupare crescândă, legată de atingerea unei dezvoltări echilibrate.
Concomitent, pe măsura dezvoltării societăţii civile, devine tot mai
sensibilă problema sanctităţii şi cooperării, deoarece trăsătura funda-
mentală a lumii moderne constă în interacţiunea şi interdependenţa
popoarelor Terrei.
Se manifestă şi sporirea responsabilităţilor pentru vitalitatea în-
tregului în integrarea tuturor dimensiunilor vieţii. Concomitent, re-
cunoaşterea identităţii tuturor sistemelor vii se centrează pe apariţia
relaţiilor de condiţionare şi intercondiţionare atât în folosul factorului
uman, cât şi al celorlalţi factori de producţie [2].
Treptele dezvoltării societăţii ne relevă constituirea unui sistem
de interacţiuni şi interdependenţe ale popoarelor lumii. Această tră-
sătură îmbrăţişează o multitudine de procese complexe (liberalismul,
mondializarea, economia de piaţă, tendinţa oamenilor de a absolutiza
consumul de bunuri materiale etc.), care schimbă accelerat totul atât
în cadrul unei ţări, cât şi în societatea modernă în ansamblu. În aceste
condiţii, pare să aibă dreptate Michel Serres, afirmând că „noi trăim
un moment de mare ruptură în dans – istoria umanităţii” [3].
Cele expuse mai sus ne conduc spre concluzia că în lumea moder-
nă popoarele se află într-o conexiune dinamică şi activă. Însă randa-
mentul acestei conexiuni este adesea „blocat şi denaturat” de sindro-
98
mul subdezvoltării, care se manifestă în diverse ţări în diferite forme.
Starea de subdezvoltare apare atât în ce priveşte mentalitatea, in-
teligenţa, comportamentul fiecărui popor, consistenţa instituţională,
preţuirea legii, valorificarea potenţialului pieţei, lipsa obedienţei faţă
de lege şi excesul faţă de idoli, cât şi în lipsa de vigoare a societăţii
civile.
Orice popor se confruntă cu starea istorică de subdezvoltare într-
o formă sau alta. Spre exemplu, populaţia Basarabiei, ca şi multe alte
popoare ce au avut favoarea de a „construi socialismul”, mai simt din
plin efectele stării de subdezvoltare. În acest context, o semnificaţie
deosebită are îndemnul spre purificare a popoarelor prin dezrădăcina-
rea „necredinţei”, lansat de Papa Benedict al XVI-lea în timpul vizitei
de 5 zile, în luna mai 2007, în Brazilia – ţara cu cei mai mulţi locui-
tori catolici din lume.
Oamenii, bineînţeles, au dreptul să creadă în ce vor, dar realitatea
şi ştiinţa aruncă o lumină cu totul nouă asupra multor aspecte ale
istoriei şi inclusiv asupra subdezvoltării basarabenilor.
„The Economist”, în ediţia electronică din 14 mai 2007, specifică:
„Republicii Moldova îi lipseşte cultura glorioasă a Europei Centrale,
romantismul expresiv al Balcanilor, farmecul şi atracţia Ţărilor Baltice
sau uriaşa importanţă strategică a Asiei Centrale şi Caucazului. Repu-
blica Moldova are rolul unei ţări care poate fi cu uşurinţă ridiculizată”.
La rândul său, „El Conformista Digital” – Centrul independent de
jurnalism de la Madrid – la 15 mai 2007 menţionează: „Republica
Moldova din 1992 rămâne cea mai săracă ţară din Europa. Peste ju-
mătate din populaţia Moldovei trăieşte sub pragul sărăciei. Speranţa
de viaţă a bărbaţilor este de 61 ani, iar a femeilor – de 69 ani. Rata
mortalităţii infantile se ridică la 3,2%”.
Cu toate acestea, autorii materialului din „The Economist” remar-
că: „Deşi Moldova într-adevăr este mică, izolată şi condusă necores-
punzător, nu este încă ridicolă”.
În opinia noastră, pe pământul basarabean, pentru a dezrădăci-
na sindromul subdezvoltării, este necesar ca mai multe lucruri să
fie puse în bilanţ. În R. Moldova subdezvoltarea este condiţionată, în
special, de dominaţia „deşertului intelectual”. Ultimul, pe meleagu-
99
rile mioritice, este înrădăcinat de mult, fiind atât de vechi, încât a
încetat să mai fie perceput de basarabeni ca o excepţie devastatoare.
Cu părere de rău, acest deşert intelectual s-a transformat într-o normă a
unui univers deformat, meschin şi steril. Această normă îşi are rădă-
cinile atât în recirculaţia infinită a lipsei de orizont, cât şi a celor mai
devastatoare deşeuri ale subdezvoltării. Altfel spus, vitalitatea aces-
tui „ţarc” conceptual denaturat este marcat – la un capăt – de dema-
gogia şi rea-voinţa a celor ce guvernează şi la celălalt – de suspiciunea,
lâncezeala societăţii civile, axată pe neştiinţă şi indiferenţă.
6.2. Căile de dezlegare a nodului gordian
al subdezvoltării Republicii Moldova
Deputata franceză, J. Durrieu, a specificat pe 16-20 apri-
lie 2007 la sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei:
„Democraţia este o construcţie ce are în centrul ei cetăţeanul, care
trebuie să fie suficient informat. Fără presă liberă, fără Opoziţie nu
poate fi vorba de democraţie şi pluralism”. La rândul său, C. Poncelet,
Preşedintele Senatului Republicii franceze, în timpul vizitei la Chişi-
nău (24-26 aprilie 2007), a remarcat: „Republica Moldova s-a angajat
pe calea democraţiei şi a obiectivelor europene, dar mai are mult de
făcut pentru realizarea reformelor”.
F. Frattini, vicepreşedinte al Comisiei Europene, comisar euro-
pean pentru justiţie, libertate şi securitate, fiind pe 25 aprilie 2007 în
vizită oficială în Moldova, a informat că Uniunea Europeană doreşte
„să revigoreze vocaţia europeană a cetăţenilor Republicii Moldova”.
Succesul R. Moldova (ca şi al oricărei alte ţări) în procesul de dezvol-
tare-modernizare presupune, respectiv, cunoaşterea:
– psihologiei, mentalităţii, condiţiilor sociale, istorice ale formării
etnice a societăţii basarabene;
– situaţiei sale sociale, economice, politice actuale şi estimarea ce-
lei viitoare în baza perceperii adecvate a fenomenelor ce au implicaţii
globale;
– punctelor forte şi slabe ale republicii, a oportunităţilor şi pe-
100
ricolelor din mediul său intern şi extern în edificarea fenomenului
popular inteligibil, a traiectoriei politice de dezvoltare şi de recuperare
în logica tezaurului ştiinţific şi a democraţiei întregii societăţi civile.
De un real ajutor în dezlegarea nodului gordian al subdezvoltării
este analiza diagnostic. Ultima reprezintă modalitatea prin care o
societate poate să se autoevalueze în cadrul matricei lumii moder-
ne „centru – periferie”.
Actualmente, Republica Moldova prezintă o entitate periferică,
căreia popoarele dezvoltate îi ajută să-şi „injecteze” metodic doze de
„civilizaţie europeană şi mondială”. Cu părere de rău, societatea de pe
plaiul mioritic nu reacţionează adecvat la acest tezaur intelectual (legi,
norme, reguli, responsabilităţi etc.). Ea manifestă semne de „dopaj”,
deoarece arhetipul său „natural” refuză această dotare metodică de
dezvoltare. Această respingere este condiţionată îndeosebi de faptul că
adesea influenţa „externă” se percepe ca un proces de asimilare forţată
a unui mod de viaţă şi a unor modele social-economice „străine”.
Spre regret, Republica Moldova este încă nereceptivă atât la aju-
toarele străine, cât şi la „semnalele” sănătoase lansate de proprii săi
înaintaşi: drept bază pentru meditaţii asupra a ceea ce se întâmplă
în R. Moldova, în perioada de tranziţie la economia de piaţă, poate
servi sugestia lui Dumitru Draghicescu, expusă încă în anul 1906:
„În epoca de tranziţie, … toate tiparele de activitate, de cugetare şi
simţire s-au topit, ne găsim într-o atmosferă psihologică şi socială pli-
nă de anarhie, foarte complexă, haotică. Această stare de lucruri, prin
necesitatea ei de a se stratifica şi armoniza, va trebui să cheme şi să
provoace personalităţi creatoare, puternice, de primă ordine, care să
strângă energic şi de aproape această complexitate anarhică şi s-o toar-
ne în tipare noi, create potrivit cu situaţia, şi care să rămâne defini-
tive. Veacul..., ce se deschide înaintea noastră, dispune de mai multe
vacanţe de personalităţi istorice mari, care trebuiesc ocupate şi la care
generaţia noastră va fi chemată să candideze” [4].
Constantin Tănase remarca în săptămânalul independent „Tim-
pul” la 16 mai 2007: „De la declararea independenţei republica se de-
populează, se subţie numeric. Însă, „nu somnul raţiunii, ci electoratul
somnoros naşte monştri. Politicienii şi guvernele sunt rodul minţii
101
şi plodul pântecului iubitului poporaş. De aceea, uneori îmi vine să
mă adresez politicienilor cu următorul îndemn: Domnilor monştri,
dragi minciunoşi, iubiţi nesimţiţi, onorate animale politice, dacă
electoratul nostru e aşa cum e, minţiţi-l! Minţiţi-l, domnilor, manipu-
laţi-l în continuare! Ce să-i faci, dacă lui… asta-i place?…”
De ce societatea civilă din ţară nu „opune rezistenţă, nu se orga-
nizează? De ce la noi lumea nu trage învăţăminte din experienţa altor
popoare? Spre exemplu, din acţiunile naţiunii franceze care, atunci
când trebuie, ştie să se organizeze şi să-si exprime clar voinţa prin vot.
Astfel, pe 6 mai 2007, pentru candidatul Nicolas Sarkozy la preşe-
dinţie au votat 53% din electorat. „În această cifră se întruchipează
speranţa fiecărui alegător şi a societăţii civile în ansamblu. Acest scor
electoral reliefează faţa şi obrazul noii Franţe politice …… În cartea
recordurilor, Nicolas Sarkozy se apropie de numele mari ale naţiunii
franceze: Charles de Gaulle (55,2% în 1965), François Mitterrand
(54,01% în 1988)”. Victoria i-a revenit lui N. Sarkozy, fiindcă el a
meritat-o.
Pentru a câştiga, N. Sarkozy a ştiut să se descurce fără cei trei men-
tori vechi ai săi: Pasqua, Balladur şi în special... Chirac. N. Sarkozy
a câştigat de unul singur. Singur împotriva tuturor: împotriva stângii
(dispunea de atuuri formidabile)..., împotriva Frontului Naţional,
împotriva lui Chirac [5].
F. d’Orcival subliniază în rubrica „Activitatea Naţională în Par-
teneriat cu Valorile Actuale”: „Venirea lui N. Sarkozy la putere co-
respunde unei schimbări echivalente cu cea a lui Fr. Mitterrand, dar
în sens opus, pentru a depăşi panta care a condiţionat coborârea în
timpul anilor socialişti (zece sub Mitterrand, cinci sub Chirac). De
data aceasta, schimbarea semnifică întoarcerea la normalitate, reforma
statului pentru a reduce deficitele şi datoria, recompensa muncii şi a
meritului pentru a crea în permanenţă (zi de zi) mai multe bogăţii lu-
crând mai mult şi preponderent cu iscusinţă. Prin urmare, este nevoie
de promovarea de politici opuse celor din 1981, care a şi generat de-
clinul francez....” Anume pentru această schimbare francezii au votat
masiv la 6 mai 2007” [6].
Care sunt cauzele comportamentului „neproductiv” al societăţii
102
din Republica Moldova? Vom încerca să deducem răspunsul, utilizând
metoda diagnostic în definirea trăsăturilor populaţiei Basarabiei.
6.3. Compoziţia etnică, mentalitatea
şi caracterul populaţiei Basarabiei
Iniţiem aplicarea analizei diagnostic pornind de la premisa „Dacă
omul are ceva în plus, ceva caracteristic deasupra animalităţii”, atunci
„plusul neamului omenesc este cuvântul” [7]. Dacă mai întâi a fost
cuvântul, atunci invităm ştiinţa să-şi manifeste aportul său. Ultima
ne explică, pe de o parte, că omul economic are un caracter naţional
[8], iar componenţa etnică a popoarelor lumii este rezultanta acţiunii
a două grupe de factori:
• fizici: rasa, clima şi configuraţia geografică. Factorii respectivi
au o acţiune secundară, mijlocită prin grupa a doua de factori;
• istorico-sociali: relaţiile cu vecinii, situaţia geografică, institu-
ţiile politice, sociale şi economice.
Pe de altă parte, ştiinţa ne ilustrează că basarabenii sunt o parte
componentă a poporului român. La rândul său, poporul român îm-
bină următoarele componente etnice:
1. Elementul geto-dac. Geţii şi dacii prezintă două ramuri ale
aceluiaşi popor din marea familie a neamurilor trace.
Elementul geto-dac „este dintre cele mai precumpănitoare… în
componenţa poporului românesc”.
Sunt lucrări ce sugerează ideea că dacii n-au fost romanizaţi.
B. P. Haşdeu şi alţii susţin că limba română vine de la cea a dacilor.
Această opinie se datorează faptului că romanii provin de la traci, şi
nu invers...
Pe măsura trecerii timpului, „acest suport obiectiv, material al ele-
mentelor sufleteşti moştenite de la daci … s-a schimbat, s-a întunecat
şi s-a ştirbit”. „Dacii, din cauza stării lor înapoiate faţă de civilizaţia
şi cultura romană, au fost romanizaţi. Ei au pierdut şi uitat limba lor,
spre a învăţa pe cea a coloniştilor romani…, ei şi-au păstrat…, cum
era şi firesc, firea, temperamentul şi însuşirile lor sufleteşti”.
103
 Felul de viaţă al dacilor îmbină „creşterea şi păstorirea animalelor
domestice, de aceea au şi fost porecliţi …. cu numele de mâncători
de lapte. Hrana naţională a dacilor a fost meiul sau mălaiul, deşi este
dovedit că au cunoscut grâul, pe care-l păstrau în gropi, adică aşa cum
se păstra la noi până de foarte curând... Ca băutură, geto-dacii cu-
noşteau vinul, pe care-l cultivau încă de mult. Casele şi le clădeau din
lemn sau din garduri de nuiele spoite cu humă, întocmai cum se vede
şi azi la cea mai mare parte a ţăranilor săraci, mai ales în Moldova.
Cât despre îmbrăcăminte, este destul să priveşti cu luare-aminte un
dac înfăţişat pe coloana lui Traian din Roma, spre a vedea că portul
ţăranilor noştri, mai ales din părţile muntoase, este aproape acelaşi cu
al dacilor… Dacii purtau pantaloni largi şi lungi până la gleznă…. În
picioare purtau un soi de opinci cu nojiţe”.
2. Ilirii vechi. „Unii filologi susţin că limba română primitivă s-a
format din cea latină sub influenţa limbii ilirice, urmează ca înrâuri-
rea ilirică trebuie să fi fost destul de remarcabilă”. Dacă în secolul XIX
şi ulterior unii istorici şi lingvişti susţineau că între populaţiile ilire şi
cele trace a existat o foarte strânsă înrudire „lingvistică şi deci etnică,
vorbindu-se chiar de o grupă traco-ilirică”, iar alţii au promovat ideea
unei puternice influenţe şi expansiuni a tracilor spre vest, în teritoriul
iliric, apoi studiile ulterioare s-au precipitat în concluzia că sunt două
grupe etno-lingvistice: ilirii în nord-vestul, iar tracii în nord-estul Pe-
ninsulei Balcanice şi în Dacia Carpatică, Sarmatia, Europa etc.
După Ovid Densusianu (1873-1938, filolog, lingvist, folclorist,
istoric literar, poet), „elementul iliric a influienţat limba română mai
adânc chiar decât cel slavon, care a atacat elementele constitutive ale
limbii noastre în epoca primei sale formaţii”.
3. Romanii „care ne-au lăsat limba şi conţinutul ei spiritual…. De
aceea, limba este suportul (vehiculul) spiritului, mentalitatea noastră
va păstra, mai ales, urmele inteligenţei romane, aşa cum s-a dezvoltat
ea la lumea latină din Balcani”. Referitor la problema romanizării Da-
ciei, trebuie luat în seamă faptul că de romani a fost cucerită o mică
parte sudică a Daciei.
„Limba română, conform opiniei lui O. Densusianu, ne arată
într-un chip vădit că romanizarea ţării, în care ea a luat naştere, a tre-
104
buit să fie destul de adâncă. Tot ce este în ea mai caracteristic poartă
o întipărire latină. Oricât ar fi de numeroase elementele străine, care
au pătruns..., limba română a păstrat caracterul său de idiom roma-
nic, cu toate împrejurările, câteodată puţin favorabile, în care ea s-a
dezvoltat”. După Alfred Jules Emile Fouillée (1838-1912), filozof
şi sociolog francez, „firea romanilor era violentă, ceea ce presupune
predominarea la ei a temperamentului bilos şi coleric, care se trădează
printr-o voinţă energică şi tenace, rând pe rând reţinută şi dezlănţuită.
Nici un popor n-a ştiut mai bine ca ei să-şi organizeze forţa. Spiritul
lor coordonator împăca tradiţia şi progresul”.
„Romanul este tenace şi prudent. Aci încovoiat pe coarnele plu-
gului, aci înarmat cu lancea, el lucra totdeauna; el nu se lupta pentru
plăcerea luptei în sine: războiul era pentru el o muncă mai penibilă
chiar decât lupta ... contra unui sol ingrat... Ei erau de o fire încăpăţâ-
nată, se distingeau prin disciplină, prin perseverenţa rece şi statornicie
prudentă, prin calcul şi combinaţiile încete, prin regularitatea sfor-
ţărilor coordonate în vederea unui scop…. Romanilor le plăcea ceea
ce este aranjat cu ordine şi cu măreţie, ceea ce seamănă a regulă, sta-
tornicie. Oriunde mergeau, aduceau ordinea şi ... severitatea ordinii,
siguranţa persoanei, sentimentul disciplinei, respectul autorităţii, un
fel de simplicitate austeră fundamentală. …Uşurinţa cu care romanii
descopereau partea generală cuprinsă în lucrurile particulare a dat spi-
ritului lor o temeinică tendinţă, curat generalizatoare şi enciclopedică.
Pentru aceasta, el nu deveni niciodată metafizic, transcendental, după
cum n-a fost niciodată mistic. Spiritul roman, generalizator şi coor-
donator, se opunea spiritului grec, analitic şi subtil. Mintea romanilor
era atrasă în ştiinţă, ca şi în politică, de vederile universale”.
4. Grecii vechi. Influenţa grecească s-a manifestat la început în
două epoci diferite:
a) Iniţial, prin coloniştii romani, în parte luaţi din ţările greceşti.
Această cale de înrâurire n-a lăsat urme adânci din cauza că regiunile
unde s-a format mai întâi limba română erau în vecinătate nemijlo-
cită cu Grecia. Calea respectivă de influenţă greacă a fost de origine
bizantină şi se reduce mai mult la o influenţă curat lexicală, adică prin
cuvinte;
105
 b) Ulterior, sub forma limbii şi mentalităţii grecilor moderni, în
a doua fază de formare a sufletului românesc, în secolele XVI-XVII,
„stăpânirea grecilor din Constantinopole…. peste români n-a fost
cu putinţă decât din clipa în care ţările române ajunseră într-o stare
de desăvârşită slăbiciune morală şi materială. Grecii avură rolul unor
adevăraţi paraziţi, care sunt atraşi de mizeria unor organisme slabe, în
atmosferă de sărăcie şi de anemie completă. După ce turcii degradară
aproape cu totul energia morală şi economică a ţărilor române, grecii
veniră să desăvârşească opera lor de înjosire şi de distrugere” [9].
5. Slavii. Influenţa slavă se trădează prin mai multe particulari-
tăţi morfologice ale limbii noastre, care sunt dintre cele mai caracte-
ristice. Îndeosebi vocabularul român a fost îmbogăţit cu numeroase
elemente slave.
D. Drăghicescu (1875-1945), gânditor român, primul cercetă-
tor român titrat la Paris (Sorbona, mai 1904), în sociologie, deputat,
senator; N. Iorga (1871-1940) istoric, scriitor, publicist şi om po-
litic, profesor la Universitatea din Bucureşti, membru al Academiei
Române); A. J. E. Fouillée (1838-1912, filozof şi sociolog francez),
N. I. Novicov (1744-1818, scriitor rus şi critic social, întemniţat în
timpul Ecaterinei a II-a), N. F. Fiodorov (1828-1903, filozof rus), N.
Berdeaev (1874-1948, promotorul „ideii ruse”, exilat din ţara sa în
1922, decedat în Franţa), P. Ceadaev, V. Kliucevskii etc. conturează
următoarele trăsături ale slavilor [10]:
– popor de plugari şi de păstori, ataşaţi muncii câmpului, au cu-
noscut şi au practicat prea puţin comerţul, pe care din toate vremurile
l-au lăsat în mâinile străinilor. Aveau moravuri blânde, paşnice, idili-
ce, erau iubitori de dans, de cântece, de libertate, de anarhie, suferind
cu greu tot ceea ce putea semăna cu guvernarea. Nu le plăcea nici
disciplina, nici ierarhia (după P. Ceadaev; „slepaia pokornosti sile i
vseacoi vlasti”);
– sensibilitate impresionabilă şi mobilitate nervoasă, ce conduc la
neegalitatea sufletească. Munca sezonieră, vara pe meleagurile Rusiei
fiind scurtă, n-a stimulat dezvoltarea a astfel de calităţi ca perceperea
lumii ca sistem; rusul a devenit „închis”, iar nestatornicia îl face să
treacă de la o extremă la alta;
106
– sociabilitatea este una din însuşirile lor. Nu tot aşa este cu simţul
onestităţii lor, care pare a fi mediocru. Buna-credinţă nu este extraor-
dinară şi în relaţiile economice este de trebuinţă să iei multe măsuri
legale pentru tratarea afacerilor.
Spaţiul geografic imens al ţării a condiţionat formarea trăsăturilor
ruşilor („prostranstvennoe videnie” după N. Berdeaev, „bescrainie
prostora stranî-zavorajivaiut”, „înghit” omul. „Noi suntem produsul
spaţiilor imense” – P. Ceadaev). Voinţa lor este mai puţin energică,
mai impulsivă şi mai puţin stăpână pe sine ca la romani. Sforţarea lor
va fi viguroasă, dar momentană, inegală. O lucrare continuă îi este
antipatică. La ruşi, această inegalitate a voinţei conduce la un fel de
nepăsare de ziua de mâine, la un fel de fanatism şi de resemnare.
Tot ce fac ruşii şi polonezii, în afară de meseria lor obişnuită, fac
cu entuziasm, şi aşa fac multe ei; ideile cele mai neînsemnate, ca şi
dezvoltările cele mai nobile, provoacă la ei avânturi irezistibile…. .
Dar entuziasmul lor are un caracter intermitent; după cum ia naştere,
brusc, dintr-un nimic, tot aşa un nimic îl doboară…. N-au deloc
statornicie. Se ostenesc repede, nu din cauza slăbirii puterilor, ci din
cauza plictiselii.
Inteligenţa la slavi este, ca şi sensibilitatea, vioaie, simplistă şi în-
drăzneaţă. Logica lor este rectilinie, radicală şi înclină spre absolut.
Relativitatea, cu miile sale raporturi şi restricţii, nu place acestor spi-
rite cu elanuri repezi şi nereflectate.
Slavul are o mare uşurinţă pentru a asimila, a împrumuta de la
alţii. Cultivă orice ştiinţă şi artă, învaţă toate limbile, se „mlădie” la
toate obiceiurile şi la toate modele, ia înfăţişarea şi purtările ţării în
care trăieşte.
În religie domină bizantismul şi la ei ritul a luat locul la tot ce mai
rămâne în religie. Ortodoxia geloasă a înăbuşit avântul cugetării. La
slavi religiozitatea nu este fructul fricii de moarte. Ei privesc moartea
cu o nepăsare alimentată de credinţa adâncă în viaţa cealaltă. Pentru
ei moartea este o pregătire de călătorie, în care, ca la orice călătorie,
merg cu spiritul liniştit. Slavilor le este specifică superstiţia şi excesul
de credulitate. Ei cred că aerul este plin de fiinţe nevăzute, mai curând
107
răutăcioase decât binefăcătoare, care aduc oamenilor şi animalelor
boli contagioase.
Creştinismul n-a avut timpul să pătrundă în conştiinţa poporului
rus, liturgia este sistematic rituală şi neînţeleasă. Nici nu este trebu-
inţa să se înţeleagă misterele; cu cât sunt înţelese mai puţin, cu atât
acţiunea lor ascunsă este mai sigură.
Paradoxul rus este condiţionat de regula „Bâtio opredeleaet sozna-
nie”, conform acesteia, logica lucrurilor este simplă: „lucrurile, feno-
menele pe care nu le vezi, nu există”. Prin urmare, democraţia şi liber-
tatea, axate pe acest fundament, pot deveni devastatoare de destine.
6.4. Povara şi osânda viciilor basarabeanului
„Omul nu este un cerc cu un singur
centru; este o eclipsă cu două focare:
fapte şi idei”
Victor Hugo
Republica Moldova oferă tabloul unei societăţi haotice, dezordo-
nate, unde omul nu are nici o valoare, iar sistemul guvernării, factorii
de decizie sunt totul. Instituţiile şi ierarhiile fundamentale ale statului
de drept sunt slabe şi suferă sub presiunea instrumentelor politice.
Ce forţă motrice conduc, acum, societatea noastră? Ce factori co-
agulanţi menţin încă coeziunea socială? Realitatea din republică ne
confirmă că suntem prinşi într-un conflict fundamental care contra-
pune „omul şi sistemul”. Omul, generic vorbind, prezintă idividul
care, în condiţiile economiei de piaţă, se ghidează exclusiv după inte-
resul personal în conformitate cu semnalele emise de piaţă. Cu regret,
aceste coordonate, actualmente, sunt vizibile şi materializate într-un
orizont limitat.
Altfel spus, societatea din ţară este dominată, la nivel individu-
al, de dorinţe de câştig şi valorificarea oportunităţilor conjuncturale
în condiţiile prăbuşirii sistemului de valori. Concomitent, ideea soli-
darităţii de interes public, de colectivitate naţională are puţine şanse
108
de izbândă într-un regim marismatic [11].
În prezent, sentimentul naţional este denaturat şi de aceea nu-şi
mai găseşte locul şi spiritul în mentalitatea colectivă, subminată de
imaginile agresive ale politicului şi guvernanţilor.
În astfel de situaţii, forţa compensatoare şi purificatoare, specifică
echilibrului social, este sistemul economiei de piaţă în condiţiile re-
alizării tendinţei de globalizare a economiei naţionale. Mecanismul
pieţei ar trebui să tempereze tendinţele individualiste, alimentate de
trecerea de la societatea de tip autoritar la cea democratică, liberă.
Până acum, din cauza conexiunii neproductive dintre „om şi sis-
tem”, societatea civilă din republică este foarte fragilă şi neputinciosă
în a impune o minimă ordine în vacarmul general, în a promova şi
susţine eficient coeziunea socială pe care o oferă mecanismul econo-
miei de piaţă. Ca rezultat, s-a conturat o democraţie de faţadă, com-
plementată de frică, isterie şi de teroarea absurdului.
Absurdul în republică se manifestă în monumentala lipsă de ca-
racter şi demnitate a societăţii civile. În ţara în care legea este pusă în
umbră, regulile civilizate de joc dispar. În fine, apar monştrii, idioţii
utili, se instalează logica absurdului. Astfel, devine imposibil de a ana-
liza şi comenta logic fenomenele, deoarece dispar motivaţiile, conexi-
unile generale dintre cauze şi efecte.
În acest context, pentru comparaţie, putem aduce lecţiile ce fac
lumină asupra succeselor Ţărilor Baltice. Aceste popoare, în toate
timpurile, atenţionează scriitorul Vlad Pohilă, susţineau, judecau,
acţionau mai întâi ca lituanieni, estonieni, letoni, apoi ca sovietici,
ca comunişti. Pe cand la noi se continuă neglijarea adevărului expus
de Tudor Muşatescu: „Nu voi fi un om obţinuit, pentru că am
dreptul să fiu extraordinar”, adică ne încăpăţânăm să promovăm
persoane cu spirit naţional denaturat, deoarece în prim plan se află
devotamentul lor faţă de regim [12].
Alexei Mateevici (16 martie 1888-13 august 1917), în cuvânta-
rea sa la primul Congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia
(25.05.1917), a declarat: „Suntem moldoveni, fii ai vechii Moldo-
ve, însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin
România, Bucovina şi Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina,
109
Transilvania şi Macedonia nu se numesc după locurile unde locu-
iesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi” [13].
În romanul-destin „În Tine am nădăjduit, Doamne”, (Editura
Pontos, Chişinau, 2007) autoarea Liuba-Dragostiţa Bujor susţine că
poate într-un răsărit (apus) de soare sau poate în plină zi se va întâm-
pla minunea. Orice om, la un anumit segment al vieţii, involuntar, işi
întoarce privirea spre trecutul său.
Desigur că reacţiile oamenilor la ceea ce „descoperă” vor fi foarte
diverse. Astfel:
– pe unii îi sperie trecerea fulminantă a timpului, nerecunoscân-
du-şi nici faptele şi nici pe sine însuşi în calitate de autor;
– alţii se supără pe destin, blestemându-l;
– în fine, doar foarte puţini, îşi manifestă şi în acest caz verticalita-
tea, bucurându-se, consolându-se şi mulţumindu-i Providenţei pen-
tru toate încercările care i-au fost date pe parcursul vieţii pentru a-şi
căli fizicul şi, îndeosebi, sufletul. Ei sunt recunoscători pentru faptul
că au avut putere şi curajul de a fi responsabili a-şi urma destinul cu
demnitate, oricât de greu ar fi fost el.
De ce, totuşi, pe mulţi oameni viaţa mereu îi prinde pe picior
greşit? Cauza majoră este,în esenţă, doar în ei înşişi. Lucrurile se mai
complică şi din cauza că viciile omului au multiple manifestări.
Una din cele mai răspândite este nepăsarea, adică mulţi nu cred
că viciile omului îşi au începuturile în neştiinţă şi nechibzuinţă. Mulţi
nu percep că omul prezintă o îngrămădire de „carne păcătoasă”, deoa-
rece „toate întocmirile din inima lui adesea sunt îndreptate în fiecare
zi numai spre rău”. Ca rezultat, „pământul este plin de sâlnicie”, iar
după Mircea Eliade, oamenii n-au nimic sfânt în viaţa lor.
Pentru exemplificare:
a) Noe a avut fraţi si surori, rude, însă nimeni din ei n-a socotit de
cuviinţă să intre în corabie (au intrat doar cei care l-au crezut, printre
aceştia erau: nevastă-sa, fiii lui şi nevestele fiilor săi). Ceilalţi n-au
crezut în cea ce el le-a comunicat în privinţa necesităţii construirii
corăbiei din lemn de gofer (chiparos).
b) N-au crezut în ceea ce li s-a comunicat nici cărturarii. În fine,
110
au neglijat ce li s-a spus toţi cei care aveau inimile împietrite. Astfel,
ulterior, în anii 70, Ierusalimul a fost distrus completamente.
Exemplele istorice releva, pe de o parte, că merită salvarea şi obţin
şansa de salvare doar acei care sesizează că se află într-o criză spiritu-
ală dezastruoasă şi îşi dau seama de urmările ei catastrofale. Pe când
cei cu inimile împietrite, se aseamănă cu copii răsfăţaţi, pe care nu-i
afectează nimic: nici durerea, nici bucuria, nici faptul că sunt adesea
manipulaţi de cei aflaţi la putere.
Pe de altă parte, socot inutilă perceperea că valoarea unei clipe
constă în măiestria omului de a-şi alege inteligent calea şi compor-
tamentul direcţionat spre fortificarea sa ca om în cadrul misterioasei
simbioze a fizicului şi spiritualului, şi anume că a trăi în societate
înseamnă ca fiecare să contribuie cu ceva de folos pentru toţi.
Prin urmare, a fi personalitate înseamnă a urmări şi promova me-
reu adevărul ancorat în două suporturi:
• cel vizibil: fizicul, bunurile materiale de care dispui etc.;
• invizibil: tezaurul spiritual al fiecăruia.
Altfel spus, nu este nici pe de aproape om liber cel care încalcă
regulile bunului simţ, fumează, mereu divorţează, bea, se drogează,
cel ce se dă în vânt doar după distracţii etc. Din contra, om cu adevă-
rat liber este doar individul care în orice clipă are voinţa şi curajul de
a se lepăda de viciile care se lipesc de el.
Concluzii
1. A fi om în sensul deplin al cuvântului înseamnă să ai mereu
curajul de a privi fiecare obstacol întâlnit pe parcursul vieţii ca pe o
posibilitate de a te deştepta şi aplica potenţialul ascuns în tine.
2. Cum nu poate fi pace între foc şi apă, aşa nu poate fi pace între
sfinţenie şi ticăloşie.
3. Minciuna, manipularea sunt la un pol, iar adevărul şi prietenia
sinceră – la altul.
4. Schimbarea negativului în pozitiv prezintă măreţia omului.
111
 5. Gândul „nu pot” este similar cătuşelor.  burile de oglindă, propuse de unii oaspeţi, din motivul că străluceau
6. A fi om cu adevărat înseamnă să ai curajul a privi fiecare obsta-
col întâlnit pe parcursul vieţii ca pe o posibilitate de a-ţi deştepta şi
aplica potenţialul ascuns în tine.
Studiul trăsăturii fundamentale a lumii moderne, realizat în baza
istoricului şi logicului, ne permite să identificăm următoarele:
* interacţiunea şi interdependenţa componentelor societăţii uma-
ne, în timp şi spaţiu, se manifestă în diverse forme;
* această trăsătură fundamentală se încorporează şi se dezvoltă
în matricea „centru-periferie”. Sub acest unghi de vedere, istoriceşte
au apărut şi s-au consolidat trei centre-sisteme de gospodărire: asia-
tic, antic şi al Europei de Vest şi Americii. În ele are loc procesul de
transformare a preferinţelor individuale ale membrilor unei identităţi
umane într-o alocare preferabilă a resurselor deficitare; dezvoltarea
identităţilor umane şi a Homo economicus îmbrăţişează, în fine, for-
mele lor naţionale;
* pe coordonata timp, evoluţia social-economică a popoarelor
se conturează astfel: perioada antică; Evul mediu; Epoca modernă;
contemporană. Vaclav Havel, Preşedintele Republicii Cehe, aprecia
(4 iulie 1994) în Philadelfia, cu ocazia ceremoniei decernării medaliei
libertăţii, că „există motive întemeiate pentru a sugera că Era moder-
nă s-a încheiat. Astăzi, multe lucruri arată că străbatem o perioadă de
tranziţie, când se pare că ceva este pe cale de dispariţie şi altceva se află
în durerile facerii. Este ca şi cum un lucru s-ar ridica din ruine” [14].
* În acest context, ne revin în memorie următoarele realităţi:
O bătrânică dominată de mizerie materială a fost vizitată de pre-
otul comunii. La un moment prielnic, el i-a strecurat în paginile Bi-
bliei, aflate pe masă, o bancnotă de o 100 lei. Peste două săptămâni,
părintele vine din nou în vizită şi, răsfoind Sfânta Scriptură, aflată
pe masă, vede printre pagini bancnota pusă de el cu două săptămâni
în urmă. Prin urmare, omul dominat de mizerie materială şi spiritu-
ală nu se automotivează de a căuta oportunităţi pentru a-şi schimba
starea lucrurilor.
În junglă, localnicii preferau să-şi schimbe boabele de aur pe cio-
112
seducător. Altfel spus, localnicii savurau să sacrifice valorile reale pe
nişte aparenţe trecătoare, seducătoare. În acest sens, deducem:
La oameni, instinctele rele sunt mai puternice decât cele bune,
fiindcă individul este antrenat mai mult pentru rău decât pentru bine;
teama şi forţa au mai multă influenţă asupra lui decât raţiunea. Oa-
menii urmăresc cu toţii să domine şi nu există om care să nu fie opre-
sor, dacă ar putea; toţi sau aproape toţi sunt gata să sacrifice drepturile
celorlalţi pentru propriile interese...
Ce le reţine pe aceste animale feroce, numite oameni? La începutul
civilizaţiei, a fost forţa brută şi fără margini; mai târziu, a fost legea,
adică tot forţa, dar reglementată”. Prin urmare, izvoarele istorice re-
levă că „pretutindeni forţa este prezentă înaintea oricărui drept. Li-
bertatea politică nu este decât o idee relativă; instinctul de supravie-
ţuire conduce statele la fel ca pe individ... Există popoare incapabile
de cumpătare în exercitarea libertăţii. Dacă libertatea se prelungeşte,
ea se transformă în necuviinţă: izbucnesc războaie civile sau sociale,
statul este pierdut, fie pentru că se fracţionează ca efect al proprii-
lor convulsii, fie că diviziunile sale îl fac pradă uşoară pentru străini.
În condiţii asemănătoare, popoarele preferă despotismul anarhiei”.
Altfel spus, „suportul construcţiei” fiecărei societăţi sunt tradiţiile şi
mentalitatea respectivului popor. În acest context, sperăm că, în fine,
se va purcede şi la definirea locului firesc al basarabenilor în istoria
lumii pe coordonata istorică ce include triada: perioada în care
lucrurile, iniţial, se soluţionau pe dominaţia bâtei – dominaţia
legii – libertatea care va deveni o deprindere a tuturora.
Necesitatea efectuării respectivului studiu este condiţionată de
faptul că deblocarea şi asigurarea funcţionării normale a fiecărui sis-
tem economic naţional nu se mai realizează automat de la sine. Se cer
intervenţii suplimentare din afară, inclusiv intervenţii „chirurgicale
de profunzime şi amploare”.
În această ordine de idei, o deosebită semnificaţie au cuvintele lui
Paul Bourget: „O revoluţie e întotdeauna începută de naivi, continu-
ată şi exploatată de escroci” şi ale lui Voltaire: „Spre ruşinea omenirii,
113
fanaticii au prea mult entuziasm, iar înţelepţii n-au deloc”. 13. „Timpul”, 18.03. 2008).
14. După D. C. Kornet. Corporaţiile conduc lumea. Bucureşti,
Ed. Antet, p. 9.
Note şi referinţe bibliografice
1. Bernard Raquin. Marile manipulări din epoca modernă. Bucu-
reşti, Pro Editură şi Tipografie, 2007, p. 5, 7.
2. Tribuna Economică, nr. 6, 2001, p. 16; Conrad Lorenz. Opt
păcate capitale ale omenirii civilizate. Bucureşti, Humanitas, 1998.
3. Revista „Telérama”, nr. 2989, 25 aprilie 2007, p. 18-20.
4. D. Drăghicescu. Din psihologia poporului român, Historia.
Bucureşti, 2006, p. 2-3.
5. Carole Barjon. La longue marche du président Sarko, Le Nou-
vel observateur, nr. 2218 du 10 au 16 mai 2007, p. 54, 55.
6. „Le Panorama” din 21 mai 2007, p. 8 (www. le panorame. net.)
7. D. Drăghicescu, în lucrarea citată, p. 112.
8. Şcoala economică germană. D. Moldovanu. Doctrine econo-
mice. p. 70-77; Radu Şerban. Patriotismul economic la a 50-a ani-
versare a Tratatului de la Roma. Tribuna Economică, nr. 13, 2007,
p. 89-91. Бункина М. К. Национальная экономика, М. Дело, 1997,
стр. 16-27. C. Barna. Globalizarea – cel de-al treilea val, Tribuna Eco-
nomică, nr. 46, 2002, p. 70-72.
9. D. Drăghicescu. Din psihologia poporului român, Historia.
Bucureşti, 2006, p. 445. I. I. Rusu, Etnogeneza românilor. Bucureşti,
1981, p. 78-79. D. Drăghicescu, Lucrarea citată, p. 113, 114, 115,
116, 122-123, 128, 241-243, 446. I. I. Rusu, Etnogeneza românilor.
Bucureşti, 1981 p. 71-76, 83-96, 114-115; Idem. Istoria, limba şi
onomastica, românizarea, Bucureşti,1969. Vasile Pârvan, Dacia, Ediţia
a II-a de Radu Vulpe. Bucureşsti, 1972.
10. N. Iorga. Dezvoltarea ideii politice a românilor, Vălenii de
Munte, 1915. Românii şi slavii. Românii şi ungurii, Bucureşti, 1992;
Popor de păstori sau de plugari?, în „Albina”, 1927; Alfred Fouillée: La
science sociale contemporaine, Paris, 1850; Le mouvement positiviste et la
conception sociologique des peuples européens, Paris, 1903; Les élements
sociologique de la morale, Paris, 1905; L’évolutionisme des idées-forces,
Paris, 1908; V. Kliucevski „В курсе русской истории”.
11. A. Strâmbeanu, „Literatura şi Arta”, 15 iulie 2008).
12. Vlad Pohilă, „Timpul”, 21 martie 2008.
114 115
 Capitolul VII
Competenţa şi competitivitatea – factori
determinanţi în edificarea bunăstării societăţii
„La gloire se donne seulement a ceux qui l`ont
toujour revėe”
Charles de Gaulle  vilizaţiei industriale a planetei şi prima apariţie fragmentară a unei noi
„Dumeriţi-vă, oameni. Treziţi-vă. Somnul e
rupt din moarte. Prea mult am dormit, nicăieri
în lume nu se mai doarme ca la noi”
Dumitru Matcovschi
Cinstea, măreţia, gloria, bunăstarea sunt destinate – desigur-
omului, însă ele nu ajung la destinaţie în fiecare ţară şi la fiecare indi-
vid în mod automat. Cu atât mai mult, în condiţiile globalizării vieţii
social-economice.
7.1. Trăsăturile majore ale contemporaneităţii
Printre trăsăturile fundamentale ale contemporaneităţii se ma-
nifestă faptul ca bunăstarea popoarelor Terrei este în funcţie de
interacţiunea şi interdependenţa lor. Această caracteristică îmbrăţi-
şează multiple fenomene complexe (liberalismul, economia de piaţă,
globalizarea, democratizarea, agresiunea (ca instinct al animalului şi
al omului de a lupta împotriva indivizilor din propria specie), teroris-
mul, tendinţa semenilor noştri de a simplifica lucrurile şi a absolutiza
consumul de bunuri materiale etc.
Amploarea acestora schimbă şi acutizează problemele social-eco-
nomice atât în cadrul unei ţări, cât şi în societatea contemporană în
ansamblu. Astfel, pare să aibă dreptate Michel Serres spunând: „Tră-
im momentul unei enorme rupturi în istoria umanităţii” [1], con-
diţionată, după Alvin Toffler – futurolog, actualmente la vârsta de 82
de ani, – de declanşarea „Valului al treilea” [2].
116
„Trăim într-o economie schizofrenică, într-un sistem care a pierdut
contactul cu realitatea”. „Ceea ce vedem, continuă A. Toffler, – este
criza generală a industrialismului, o criză care tanscede diferenţele din-
tre capitalism şi comunismul de stil sovietic, o criză care sfâşie simultan
baza energetică, sistemele de valori, structurile familiale, instituţiile,
modurile de comunicare, sentimentul spaţiului şi al timpului, episte-
meologia, precum şi economia. Ceea ce se întâmplă e... prăbuşirea ci-
ordini sociale, dramatică şi complet nouă, o civilizaţie supraindustrială
care va fi tehnologică, dar nu va mai fi industrială…, intrăm într-o
tehnocultură complet nouă, toate „stabilizatoarele” atent construite în
cadrul economiilor avansate pentru a împiedica o repetare a anului
1929 devin în mare măsură irelevante” [3].
Sfârşitul secolului XX şi începutul mileniului trei se îmbină după
următoarele particularităţi [4]:
În lumea afacerilor principalul factor „nu va fi suprapopularea
planetei, despre care am fost avertizaţi în ultimii 40 de ani, ci sub-
popularea crescândă a ţărilor dezvoltate……. Lumea dezvoltată se
îndreaptă spre o sinucidere naţională colectivă. Cetăţenii săi nu mai
dau naştere la suficienţi copii care să se reproducă la rândul lor, iar
cauza este evidentă. Tinerii nu mai sunt capabili să ducă sarcina tot
mai împovărătoare a susţinerii unei populaţii vârstnice şi inactive, tot
mai numeroase. Ei nu pot decât să contrabalanseze această sarcină,
operând reduceri la celălalt capăt al spectrului dependenţei, adică ale-
gând să aibă mai puţini copii sau nici unul”;
Creşterea economică nu se mai poate obţine pe căile tradiţionale
„prin a pune mai mulţi oameni să muncească –, … prin creşterea
alocării de resurse, aşa cum s-a făcut de multe ori în trecut, sau prin
sporirea cererii de consum. Ea se poate realiza numai printr-o creştere
accentuată şi continuă a productivităţii uneia dintre resursele în pri-
vinţa cărora ţările… deţin încă supremaţia… : productivitatea muncii
bazate pe cunoaştere şi a lucrătorilor bazaţi pe competenţe”;
„Cunoaşterea diferă de celelalte resurse. Se învecheşte de la sine,
astfel încât cunoaşterea avansată de astăzi reprezintă ignoranţa de
mâine. … Cunoaşterea care contează cu adevărat este subiectul unor
117
mutaţii rapide şi profunde…. Productivitatea muncii, bazată pe cu-
noaştere,… nu va fi singurul factor competitiv din economia mondi-
ală. Este, însă, probabil ca ea să devină factorul decisiv”;
„Cunoaşterea face ca resursele să devină mobile. Lucrătorii bazaţi
pe cunoaştere, spre deosebire de cei manuali, …posedă mijloace-
le de producţie şi aceştia poartă în creierele lor acea cunoaştere
şi, deci, o pot lua cu ei. În acelaşi timp, nevoile de cunoaştere ale
organizaţiilor…se vor modifica permanent. Drept urmare, în ţările
dezvoltate”, se manifestă următoarele tendinţe:
„O parte tot mai mare a forţei de muncă… şi a celor mai bine plă-
tiţi” va îmbrăţişa „oamenii care nu pot fi „conduşi” în sensul obişnuit
al cuvântului”. Adesea „ei nici măcar nu vor fi angajaţi ai organiza-
ţiilor pentru care vor lucra”, deoarece vor fi „contractanţi, specialişti,
consultanţi, persoane interesate să lucreze cu jumătate de normă, aso-
ciaţi etc. Tot mai mulţi dintre ei se vor identifica prin ceea ce ştiu,
nu prin organizaţia care-i va plăti”;
Se conturează „o schimbare a sensului …cuvântului organizaţie.
Timp de un secol, de la J. P. Morgan…. şi până la pasiunea nebună
de astăzi pentru echipe am fost în căutarea acelei organizaţii judici-
oase a firmelor noastre. Acest lucru nu mai poate continua. Vor exista
pur şi simplu organizaţii la fel de diferite unele de altele, cum sunt
o rafinărie, o catedrală şi o casă de vacanţă, chiar dacă toate trei sunt
“clădiri”. Fiecare organizaţie din ţările dezvoltate (şi nu doar fir-
mele) va trebui să fie proiectată pentru o anumită misiune, un anumit
timp şi un anumit loc (sau o anumită cultură)”;
„Există şi modificări în arta şi ştiinţa managementului. Manage-
mentul… a apărut în graniţele întreprinderii cu circa „125 de ani” în
urmă în scopul organizării producerii bunurilor. În epoca cunoaşterii,
managementul va depăşi graniţele întreprinderii. Cel mai important
devine domeniul „în care se vor dezvolta concepte, metode şi practici
noi, va fi managementul resurselor de cunoaştere a societăţii – mai
precis, învăţământul şi ocrotirea sănătăţii, ambele fiind astăzi prea
mult administrate şi prea puţin coordonate” [5].
Înţelepciunea, considerăm noi, îşi are începuturile şi în faptul că
totul îşi are locul, rostul şi se promovează la timpul său. Actualmente
118
a sosit timpul:
– să limpezim lucrurile din Republica Moldova: De ce se întârzie
cu reînvierea gloriei neamului mioritic? De ce nu suntem o ţară,
un neam, o Patrie?
– să ne conturăm problemele, să ne definim priorităţile şi moda-
lităţile revigorării neamului în baza principiului prin noi înşine şi a
valorilor, exigenţelor secolului XXI.
Pe timpuri, neamul mioritic era încununat de glorie:
• Domnitorul Ştefan cel Mare susţinea că ţara noastră este
poarta creştinătăţii;
• Statul lui Decebal, menţiona istoricul englez Gordon, era o
santinelă înaintată a Europei contra stepei;
• Printre traci se evidenţiază în timp geţii. Ultimii sunt cei
mai drepţi dintre traci.
• Revoluţia lui Tudor Vladimirescu a marcat, cronologic, în-
ceputul epocii moderne în ţara noastră;
• Istoricul P. P. Panaitescu susţine, pe bună dreptate, că suntem
în Europa civilizată, cu rol de împărtăşire a acestei civili-
zaţii.
Problemele social-economice se agravează în republică şi prin fap-
tul că globalizarea, democratizarea etc. se pot transforma ireproşabil
în capcane inteligente pentru omul simplu, ponderea căruia la noi
este mare. Mâinile şi comportamentul celor mulţi la număr, dar mai
puţin pregătiţi, insuficient iniţiaţi, nu pot fi neglijate în calitate de
componentă a ecuaţiei democratice (sub acest unghi, înaintaşii ome-
nirii recunosc că democraţia nu este perfectă, dar altceva mai bun
societatea umană încă n-a inventat).
După P. Drucker, dintre inovaţiile care au făcut istorie, cele bazate
pe cunoştinţe noi – fie de ordin ştiinţific, fie tehnic sau social – ocupă
un loc de frunte. Ele şi sunt „vedetele” iniţiativei în afaceri. Acestea
beneficiază de publicitate şi de fonduri. Însă când nu sunt înţelese
legităţile funcţionării lumii, atunci se intensifică tentativa de a sim-
plifica lucrurile. Spre exemplu, comparativ cu terţe ţări, în Republica
Moldova linia împărţitoare/simplificatoare este atotcuprinzătoare. Ea
nu ocoleşte nici domeniul sacrului (la noi şi biserica este divizată în
a noastră şi cea pe care ne-au impus-o străinii). În fine, ne împotmo-
119
lim în situaţii anormale. Astfel, tendinţa de simplificare a lucrurilor
afectează identitatea poporului şi conduce la împărţirea membrilor
societăţii în două tabere: în ai noştri şi în inamici. Divizarea socie-
tăţii în aceste două componente distincte este artificială şi generatoare
doar de riscuri. Ea constituie primul pas spre perceperea şi utilizarea
războiului (confruntărilor) în calitate de modalitate de soluţionare a
problemelor. Concomitent, riscurile se vor multiplica, deoarece, în
esenţă, absolutizarea dominantei de război este o stare anormală pe
care societatea o poate percepe drept normă.
Astfel, puhoiul anormalului ne poate juca festa. De aceea, – după
Albert Camus, – rostul omului este acela de a nu devia de la rea-
litate şi moralitate. Căci, ajuns la absurd, căutând să trăiască în
consecinţă, un om constată întotdeauna că lucrul cel mai greu de
menţinut pe lume este conştiinţa.
Alteori, specifică scriitorul Vlad Zbârciog: „Viaţa, oricât am
crede şi am spera…. nu începe o dată cu naşterea omului. Viaţa
începe mai târziu, uneori foarte târziu sau chiar prea târziu şi
omul nici nu reuşeşte să şi-o trăiască…. Alteori, viaţa abia îşi ara-
tă primele semne şi se sfârşeşte… Totul depinde de firea omului,
de sufletul lui, de anturajul în care se naşte şi creşte, de gândurile
care-l frecventează, de oamenii care-l înconjoară. Şi cine ar putea
delimita clipa când începe viaţa adevărată sau când sfârşeşte? Şi
oare trăieşti cu adevărat atunci când consideri că trăieşti?” [6].
În astfel de condiţii, construcţia unei noi realităţi social-economi-
ce, axate pe bunăstare, devine imposibilă, fiindcă statul şi societatea în
ansamblu, în efortul de modernizare, se descoperă antrenate într-un
blocaj tehnic sub trei aspecte:
a) generat de excesul de legiferare excesivă şi incapacitatea de a
stăpâni procesele ce derulează în societate;
b) de mentalitate şi un partizanat lipsit de eleganţă şi de morali-
tate, fiindcă se simplifică până la absurd lucrurile;
c) victoria în aceste condiţii este în dependenţă excesivă de supor-
tul venit din exteriorul republicii (aceasta se resimte clar în soluţio-
narea problemelor în cadrul diferendului transnistrean). În acest caz,
nu se mai poate miza pe capitalul antreprenorial străin în calitate de
pârghie de restructurare şi relansare economică.
120
„De ce nu suntem o ţară, un neam, o Patrie? – întrebă Dumi-
tru Matcovschi. Pentru că am trăit, dar nu ştim ce vrem de la via-
ţă; pentru că am luptat, luptăm, dar nu ştim cu cine şi de ce; pen-
tru că am schimbat, schimbăm starea de lucruri, şi nu lucrurile în
esenţă; astfel neschimbată rămâne lumea până la urmă;…masa
amorfă e, strânsură: multă ură, mânie, zgură, fiere, ranchiună…
Şi numai atât. Să nu vorbim de revoluţii… N-au existat” [7].
La noi, specifică scriitorul Vlad Zbârciog, se balansează crud „în-
treaga viaţă între …două noţiuni: trecutul, rămas în amintiri,
şi prezentul realist, plin de incertitudini şi neprevăzut, care cere
întotdeauna un răspuns promt, la obiect şi precis. …De multe ori,
însă, omul se minte ori este minţit de împrejurări, de situaţii, de
o stare. La un moment, această stare devine un ritual, minciuna
devine o religie, la care te închini, precum religia devine, treptat,
pentru unii, o minciună. Şi ele, uşor dispărute, creează formula
unui refugiu, care-l ajută pe omul ce ţine de ritualul minciunii a
trăi comod în această lume, în care totul se schimbă incontinuu.
Sunt orizonturile în care toate lucrurile vin în raport cu spiri-
tul acestui om, cu nivelul lui de receptare şi înţelegere, fiecare vede
lumea aşa cum i se deschide viziunii, spiritului său. Asta-i viaţa…
Mulţi dintre noi, muritorii, ajung, în drumul lor spre perfecţiune,
doar până la primele orizonturi… Deşi, de multe ori, omul, chiar
şi cel înţelept, cultivat, spiritual, se sprijină pe minciună… Însă
să nu uităm că acolo, în ţărâna sfântă a strămoşilor, fiecare îşi are
rădăcinile. Şi nimeni, niciodată, nu-l va putea smulge din dulcea
lor încleştare…” [8].
Într-o lume economică, dominată de schimbare şi noi grade de
intensitate concurenţială, se impune o reconsiderare a premiselor te-
oretico-metodologice de abordare, în care cunoaşterea devine o sursă
vitală a creşterii bunăstării pe plan global. În aceste condiţii, creşterea
potenţialului competitiv al fiecărei ţări devine o prioritate naţională.
Dacă în secolul XIX capitalismul şi-a demonstrat atuurile sale
în dezvoltarea economiilor naţionale, către începutul secolului XX
contradicţiile din sânul societăţii capitaliste s-au acutizat. În primul
război mondial s-au sacrificat milioane de vieţi. S-au intensificat ten-
121
dinţele ce prevedeau schimbarea (înlocuirea) modului capitalist de fundamentale este aceea că nu mai există o istorie „a Occidentului”
gospodărire. Ca rezultat s-au conturat trei modele de gospodărire: sau o civilizaţie „occidentală”. Există doar o istorie şi o civilizaţie a
– Sistemul leninist; lumii” [11];
– Modelul naţional-socialist (Hitler şi Musolini); 3. Civilizaţia umană contemporană este axată pe diversitate. Ul-
– Noul curs (modelul societăţii postindustriale) al lui Franklin D. tima generează atât avantaje, cât şi multiple riscuri. Societatea plura-
Roosevelt [9]. listă încă n-a soluţionat problemele: Cine se preocupă de binele comun?
Spre sfârşitul secolului XX, ţările industrial-dezvoltate şi-au de- Cine-l defineşte? Cine asigură un echilibru între obiectivele şi valorile
monstrat avantajele, pe când în ţările lagărului socialist criza s-a apro- distincte şi adeseori concurente ale instituţiilor societăţii? Cine face şi cine
fundat. Concomitent se contura necesitatea amplasării economiilor determină randamentul compromisurilor şi stimulentelor?
socialiste pe orbita postindustrială. Căutările s-au precipitat în urmă- La timpul său, feudalismul medieval a fost înlocuit cu statul na-
toarele direcţii [10]: ţional suveran unitar, fiindcă n-a putut face faţă presiunilor proble-
• construcţia socialismului fără denaturarea ideilor lui Lenin melor. Ulterior, statul suveran este înlocuit, la rândul său, de un nou
şi Marx; pluralism – mai degrabă al funcţiei decât al puterii politice. Actual-
• orientarea spre socialismul dezvoltat; mente, în ţările democratice dezvoltate, cu economie de piaţă liberă,
• „perestroica” (lui M. Gorbaciov); precum SUA, problema constă „de a pune pluralismul organizaţiilor
• socialismul chinez; autonome, bazate pe cunoaştere, în serviciul eficientizării activităţii
• modelele tranziţiei la economia de piaţă a economiilor ex-
economice şi a realizării coeziunii politice şi sociale” [12];
socialiste, ce nu prezintă altceva decât încercările de ieşire civilizată
4. Pentru a avea succes în lumea afacerilor, astăzi este necesar de a
din socialism în condiţii istorice deosebite. Spre exemplu, „în istoria
percepe lucrurile prin complexa triadă Cercetare-Dezvoltare-Inovare
Occidentului, la fiecare câteva sute de ani intervenea o transformare
ca principalul furnizor de competitivitate la nivelul operatorilor soci-
profundă. Ca rezultat, în câteva decenii societatea se reorganiza com-
al-economici.
pletalmente (concepţia asupra lumii, valorile sale de bază, structurile
sociale şi politice, artele, principalele instituţii). Astfel, după 50 de ani
se instala, deja, o nouă lume. Iar oamenii născuţi în aceea lume nici
măcar nu-şi pot imagina lumea în care au trăit buneii lor şi în care
s-au născut părinţii lor.
Concluzii
1. Înţelepciunea ne sugerează că cinstea, mărirea, slava, bunăstarea
sunt orientate spre om. Însă ele nu ajung la destinaţie (la fiecare ţară şi
membru al societăţii) în mod automat. De rodnicia lor se bucură doar
cei mereu pasionaţi de aceste valori;
2. Epoca noastră este o asemenea perioadă de transformare. Însă
aici este valabilă remarca: de această dată transformarea nu se limitea-
ză doar la societatea şi la istoria Occidentului. Una dintre schimbările
122 123
 Note si referinţe bibliografice
1. Revista „Telerama”, nr. 2989, din 25 aprilie 2007, p. 18-20.
2. În coordonatele timp şi spaţiu, societatea umană s-a confrun-
tat cu Valul agrar – a dominat în ţările Europei Occidentale până în
secolul XVI. În epoca Renaşterii (1350-1550), aria economiei natu-
rale a fost strâmtorată de extinderea spaţiului economiei de schimb
Valul industrial;
3. Actualmente locuim într-o lume schizofrenica, într-un sistem
care a pierdut contactul cu realitatea. Una dintre caracteristicile noii
lumi economice este incapacitatea mecanismelor regulatorii naţionale.
4. A. Toffler, Spasmul economic: Editura ANTET, 1996, p. 8,
p. 10-12.
5. P. Drucker. On the Profession of Management, Harvard Busine-
ss School Press, 1998. În română Despre profesia de manager. Meteor
Press, p. 7-10.
6. Vlad Zbârciog. Timp răstignit. Chişinau, Pontos, 2007, p. 53-54.
7. D. Matcovschi, Literatura şi Arta, nr. 37 (3237), 13 septem-
brie 2007.
8. Vlad Zbârciog. 0pera citată, p. 38-39.
9. Г. Попов: Проблемы выхода uз сoциализма, „Вопросы Эко-
номики”, nr. 4, 2006, стр. 114, 115.
10. F. D. Roosevelt a fost criticat fiindcă ar „fi devenit din candi-
datul conservator din 1932 preşedintele radical din 1933. Nu Roose-
velt, după P. Drucker, a fost cel care s-a schimbat: brusca prăbuşire a
economiei petrecută între vara lui 1932 şi primăvara lui 1933 a schim-
bat specificaţiile. O politică potrivită scopului redresării economiei naţi-
onale – pe care l-ar fi putut avea o politică conservatoare – n-a mai fost
adecvată în clipa în care, odată cu închiderea băncilor, scopul a trebuit
sa devină asigurarea coeziunii politice şi sociale. Când condiţiile-limită
s-au schimbat, Roosevelt a înlocuit imediat obiectivul său economic
anterior (redresarea) cu unul politic (reforma)” Vezi: P. Drucker Des-
pre profesia de manager. Meteor Press, p. 36 [11].
11. P. Drucker „Despre profesia de manager”, Meteor Press,
p. 112, 125.
124
CAPITOLUL VIII
Consideraţii privind integrarea Republicii Moldova
în spaţiul socio-economic european
Pe om îl face mare nu clipa triumfului, ci cea a încercă-
rilor.
„Daca sufletul unui popor capătă obişnuinţa de a trai mai
mult în afară şi a se lăsa să fie guvernat şi copleşit de aceas-
tă lume, aceasta vine de la limpezimea aerului, de la fru-
museţea luminii, de la vioiciunea culorilor şi a formelor.
Dimpotrivă, o lume leneşă, urâta, un aer greu, ceţos, care
îneacă formele, silesc spiritul omenesc să se închidă în el
însuşi, să se nutrească din propria-i substanţă şi să impună
lumii din afara sa felul său lăuntric de a fi”.
Emile G. Boutmy
Dat fiind faptul că spre scopuri conduc eforturile, şi nu doar do-
rinţele, evoluţia vieţii social-economice a fiecărei ţări poate fi percepu-
tă sub două unghiuri de vedere:
a) în sensul îngust al cuvântului – formatul naţional;
b) în sensul larg al cuvântului – aspectul internaţional.
În timp, linia directoare a dimensiunii internaţionale a vieţii eco-
nomice a fost, este şi va fi impulsionată de obiectivul-cheie – tendinţa
de a asigura populaţiei un trai decent. Iniţial, diviziunea internaţiona-
lă a muncii avea, în calitate de suport, avantajele naturale şi geografice
(bogăţiile subterane, fâşiile imense de păduri, pământul fertil etc.).
8.1. Avantajele în confecţionarea mărfurilor
şi poziţionarea ţărilor pe piaţă
Un producător (o ţară) poate alege între diferite combinaţii ale
factorilor de producţie. Alegerile respective reiese, pe de o parte, din
principiul avantajului absolut, conform căruia o persoană, o între-
125
prindere, o ţară ce produce mărfuri cu cheltuieli materiale şi umane
mai mici are avantaje pe piaţă. Pe de altă parte, respectiv, individul,
ţara, pot beneficia şi de avantajele comparative: capacitatea de a pro-
duce cu costuri de oportunitate mai mici. În acest context, economis-
tul francez Charles Gide (1847-1932) sublinia”: Un profesor de bota-
nică sau un medic pot fi grădinari foarte iscusiţi şi, cu toate acestea,
pot găsi avantajos să-şi încredinţeze grădina unui grădinar mai puţin
iscusit decât ei, pentru ca unul să-şi consacre tot timpul studiilor, iar
altul – bolnavilor”.
În 1817, economistul englez David Ricardo, în lucrarea „On the
Principles of Political Economy and Taxition” ilustrează exemplul
Angliei şi Portugaliei, ţări care produc vin şi îmbrăcăminte în baza
beneficiilor specializării şi comerţului.
Astfel, conceptul ricardian a permis lumii să perceapă că comerţul
internaţional în antichitate şi evul mediu nu avea un caracter general
şi de aceea era concentrat în mâna câtorva popoare, favorizate de si-
tuaţia lor maritimă.
Cu trecerea timpului, conceptul ricardian a specificat conturarea a
două tipuri de ţări. Pe de o parte, în sec. XVI-XVIII, ţările europene
ce păşeau una după alta (mai întâi Anglia şi Olanda, apoi Franţa, Ger-
mania etc.), în etapa dezvoltării agroindustriale, în care capitalismul,
sub lozinca „laissez faire”, începe să strâmtoreze sistemul feudal. Con-
comitent, înflorirea comerţului, pe care poporul englez l-a cunoscut
de timpuriu, a transformat Marea Britanie în atelierul manufactural
al lumii şi regina mărilor şi oceanelor [1].
Marea Britanie, promovând o politică comercială liberală, a cules
cu succes roadele cauzate de prosperarea comerţului internaţional.
Englezii au acceptat politica comercială liberală, fiindcă situaţia
lor insulară i-a pregătit pentru aceasta sub toate aspectele:
– după filosoful şi sociologul francez Alfred J. E. Fouillée (1838-
1912), „le îngăduia mai multă unitate în întreprinderi, ei puteau să-şi
potolească certurile ce apăreau între ei şi să ajungă, astfel, mai curând,
prin divergenţe mutuale, la un oarecare echilibru final”;
– le-a determinat modul dezvoltării lor istorice, le-a conturat na-
tura instituţiilor ţării şi evoluţia lor naturală, unitară;
126
– prin asistenţa instituţiilor ţării, au modelat, în mod original, tră-
săturile, conştiinţa, personalitatea, individualismul englezilor. Engle-
zul este de două ori persoană: mai întâi, ca individ, apoi ca membru
al celei mai individuale naţiuni;
– a alimentat motivul pentru care Anglia, cu graniţele ei fixate de
mare, a şi fost cea dintâi din Europa, care la sfârşitul Evului Mediu a
realizat posibilitatea conceperii naţiunii engleze.
Ca urmare, Anglia dobândise, către începutul sec. XIX, teritorii
imense, colonii bogate în toate colţurile lumii. Prin urmare, cu per-
fecţionarea mijloacelor de navigaţie, englezii devin o naţiune deschisă
spre toate părţile globului*.
8.2. Conexiunea transformărilor fundamentale
în economia ţării şi în sufletul poporului
Odată cu dezvoltarea economică a ţării, sufletul englezilor suferă
transformări fundamentale:
– în perioada timpurie de dezvoltare, lipsa administraţiei centra-
*După D. Draghicescu [2], Anglia, înconjurată de Ocean, constituia o adevăra-
tă fortăreaţă. Aceasta este una din cauze că dinastia engleză n-a avut tăria şi sta-
tornicia dinastiei franceze. Tocmai şase dinastii de origine diferită se perindară
pe tronul englez. Dinastii adesea străine, prin urmare – nepopulare, ele nu dis-
puneau nici de segmentul suprem, puterea armată. De aceea, mai întâi nobilii,
apoi oraşele, rând pe rând, emancipaseră şi alcătuiseră puterea deliberativă, care
se împotrivise cu îndârjire creşterii puterii centrale a regelui. În aceste condiţii se
dezvolta individualismul englez, independenţa caracterului, îndrăzneala iniţiativei.
Aceste condiţii istorico-sociale îngăduiseră înflorirea de timpuriu a vieţii sociale,
mai întâi sub forma agricolă, apoi comercială şi ulterior – industrială. La rândul
său, descoperirea Americii a dat un nou impuls dezvoltării comerţului englez.
Formele specifice de viaţă ale poporului englez au şi condiţionat ca prima naţiu-
ne pe Terra să fie cea engleză [3]. Conform „Dicţionarului Enciclopedic Ilustrat”,
(Chişinău, „Cartier”), poporul este forma istorică de comunicare umană, superioară
numeric şi calitativ tribului şi anterioară naţiunii, în care membrii locuiesc pe ace-
laşi teritoriu, vorbesc aceeaşi limbă şi au aceleaşi tradiţii culturale. Concomitent,
„Naţiunea prezintă forma istorică de comunitate umană, constituită ca stat, apă-
rută în perioada de trecere de la feudalism la capitalism pe baza unităţii de limbă,
de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, care se manifestă, în esenţă,
în comunitatea culturii naţionale şi în conştiinţa originii comune”.
127
le puternice a condus la favorizarea individualismului, caracterului
liber şi neatârnat, iniţiativei şi voinţei puternice şi la constrângerea
spiritului de generalizare. Ulterior, cu apariţia noilor condiţii de viaţă,
englezii îşi dezvoltă deja cu încăpăţânare aptitudinea generalizatoare
şi, astfel, au rupt cercul vicios al dezvoltării unilaterale a personalităţii;
– se extinde simţul sociabilităţii, iar individualismul persoanei lasă
loc intervenţiei statului;
– englezii devin mai toleranţi şi mai deschişi, sporeşte încrederea
în guvern; legislaţia socială condiţionează până în cele mai mici amă-
nunte igiena şi curăţenia atelierelor. Administraţia centrală controlea-
ză, cu ajutorul inspectorilor, funcţionarea puterii locale;
– se cunoaşte că funcţia inteligenţei constă în perceperea gene-
ralului în particular, a ordinii în dezvoltarea naturii, a simetriei şi a
ritmului în zgomotul de sunete şi împletirea de linii şi forme. Această
putere a intelectului nu se dezvoltă de la sine, ci necesită anumite
condiţii. Ea apare atunci când un popor dispune de o putere centrală
viabilă şi eficace, în stare să unifice şi să armonizeze societatea în an-
samblu.
Cu ieşirea englezilor peste tot în lume, deficienţele spiritului en-
glez cunosc tendinţa de a se reduce şi chiar de a dispărea. Spre exem-
plu, lipsa caracterului abstract de generalizare sau de universalitate, fie
în idei sau sentimente, începe să fie mai puţin simţită. Despre aceasta
semnifică, de exemplu, generalizările biologilor Charles R. Darwin
(1809-1882) şi Thomas H. Huxley (1825-1895), filozofia lui John S.
Mill (1806-1873), sistemul vast şi coerent de filozofie al lui Herbert
Spencer (1820-1903) prezinta semnele ce vestesc existenţa unei inte-
lectualităţi viguroase şi a echilibrului poporului englez.
Totodată, istoria conturează şi o altă tendinţă de dezvoltare. Con-
form opiniei filozofului german Immanuel Kant (1724-1804), re-
prezentant al iluminismului european, legăturile comerciale nu sunt
suficiente pentru a deschide şi lărgi automat sufletul. Comerţul, ca şi
aristocraţia, se consideră a fi puţin sociabil. „Afacerile proprii separă o
casă de comerţ de celelalte”. Astfel, Germania, Rusia şi alte ţări, care
în timpurile respective n-au beneficiat de avantajele Marii Britanii,
128
au înclinat spre politici de protejare a pieţei interne de expansiunea
fluxurilor de mărfuri străine.
Relaţiile economice internaţionale permit fiecărei economii naţi-
onale să ridice eficienţa utilizării factorilor de producţie disponibili,
să obţină economii de scară şi – prin aceasta – să-şi sporească venitul
naţional real. Desigur că accesul la pieţele economice internaţionale
trebuie să fie condiţionat economic. Ultimul are în calitate de suport
principiul avantajului comparativ, descoperit de David Ricardo, şi
care relevă problema maximizării rezultatelor valorice în procesele de
specializare şi schimb de activităţi.
Modelul ricardian al costurilor comparative nu explică influen-
ţa diferenţelor în înzestrarea cu factori de producţie a ţărilor asupra
specializării lor internaţionale şi nici influenţa schimburilor asupra
distribuirii venitului. Cu timpul, adâncirea diviziunii internaţiona-
le a muncii şi progresul tehnic condiţionează schimbări structurale
spectaculoase. Concomitent, în cadrul economiilor naţionale  se cris-
talizează două ramuri: cu capital intens sau muncă intensă. Astfel, pe
prim-plan în afaceri se situează calităţile şi performanţele capitalului
material sau ale forţei de muncă.
Către anul 1935, în ştiinţa economică apare, prin intermediul
economiştilor suedezi Eli Heckscher (1879-1952) şi Bertil Ohlin
(1899-1979), modelul comerţului exterior, perfecţionat ulterior de
mai mulţi economişti, mai ales de Paul Samuelson (1949). Modelul
respectiv, spre deosebire de modelul lui Ricardo, este axat pe premi-
se (mărfurile pot fi ordonate potrivit intensităţii factorilor, ţările pot
fi concluse potrivit abundenţei factorilor), printre care se conturează
şi faptul că ţările utilizează aceleaşi tehnologii de producţie, în baza
cărora se explică cauzele diferenţierii cheltuielilor comparative în pro-
ducerea de mărfuri în diverse ţări. Concomitent, devine importan-
tă cota de participare la fabricarea de mărfuri a diferiţilor factori de
producţie. Sub acest aspect, o sensibilitate deosebită obţine gradul
de asigurare a ţărilor cu anumiţi factori de producţie. Acest unghi
de analiză permite identificarea criteriilor de apreciere a gradului de
dezvoltare a ţărilor.
129
 Economistul american V. Leontief, laureat al Premiului Nobel
(1973), atenţionează că dacă se ia în considerare toată gama cheltuie-
lilor ce perfecţionează relaţiile economice externe, atunci se observă
că exportul poate îmbina mărfuri atât cu munca intensă, cât şi cu
capitalul intens. Sub acest aspect, fiecare ţară trebuie să se determine
şi să decidă: ce este mai progresiv să exporte?
Teoria economică a influenţat şi a condiţionat atât apariţia de noi
tipuri de economie (neoliberală, neoclasică, socială de piaţă, experi-
mentul comunist), cât şi modificarea vectorului internaţional şi euro-
pean de colaborare economică.
Astfel, în prima jumătate a sec. XIX, colaborarea internaţiona-
lă avea la baza sa numeroase uniuni vamale, constituite între statele
europene. Însă existenţa acestora n-ar fi fost posibilă fără procesul de
formare a statelor europene independente.
De exemplu, poporul german a avut de-a lungul istoriei graniţe
bizare, aflate mereu în metamorfoze cu adevărat apocaliptice. Terito-
riul Germaniei era locuit în antichitate de triburi germanice, celtice
şi slave. Teritoriul respectiv devine în sec. I-IV provincie a Imperiului
Roman. În sec. VI-VIII, ţinuturile triburilor alemanilor, turingilor,
frizilor, saxonilor şi bavarezilor sunt incluse în Regatul Francilor, care
atinge apogeul sub Carol cel Mare (768-814). După destrămarea Im-
periului Carolingian (sec. IX), începe existenţa de sine stătătoare a
Germaniei.
Sec. XI-XII sunt marcate de lupta dintre împăraţii germani şi
papalitate. În sec. XIII se constituie „Hansa” – uniune comercială a
oraşelor de la Marea Baltică şi Marea Nordului, al cărei nucleu erau
oraşele germane Lubeek, Bremen şi Hamburg. „Hansa” a existat până
în a doua jumătate a sec. XVII. În perioada înfloririi sale „Hansa”
îmbrăţişa peste 170 de oraşe, jucând concomitent şi un rol politic.
Germania, ca şi Franţa, era deschisă tuturor influenţelor, curen-
telor, războaielor. Rezultatul l-a constituit dezvoltarea puterii centrale
a statului în forma monarhiei absolutiste. Germania n-a ajuns nicio-
dată în condiţiile anarhiei la unificare, deoarece provinciile germane
duceau o viaţă independentă atât unele de altele, cât şi de imperiu.
130
Legăturile provinciilor cu imperiul erau mai mult aparente. Puterea
împăratului asupra provinciilor era pur nominală şi atât de slabă, în-
cât acestea, în fine, în măsura importanţei lor, deveniră regate.
În schimb, regatele germane erau organizate milităreşte. Prusia
prezenta modelul cel mai reuşit al acestei instituţii. Otto Bismark
(1815-1898) – primul-ministru al Prusiei din 1862 – a realizat unifi-
carea Germaniei în urma războaielor purtate cu Danemarca, Austria,
Franţa (1864-1871). A creat Confederaţia Germaniei de Nord după
înfrângerea Austriei la Sadowa, în 1866. Dupa anexarea Alsaciei şi
Lorenei, în 1871, a proclamat Imperiul German. Cancelar al Reichu-
lui în 1871-1890, O. Bismark a aplicat o politică autoritară, dură,
pentru întărirea puterii statului. După primul război mondial, Ger-
mania se proclamă republică (1918). Prin Tratatul de Pace de la Ver-
sailles (1919), Germania pierde toate coloniile, precum şi provinciile
Alsacia şi Lorena.
Comparativ, înainte de 1871, Germania se afla în starea în care se
aflase Franţa înainte de Ludovic al XI-lea, rege al Franţei (1461-1483)
care promovase o politică de centralizare a statului, substituind, astfel,
anarhia feudală.
Istoriceşte, de altă natură erau lucrurile în Franţa. Aici teritoriul
era unit, masiv, echilibrat între limite fireşti şi de o întindere mijlocie,
numai bună pentru a fi îmbrăţişată de monarhie.  Ca rezultat, Franţa
depăşi cu câteva veacuri dezvoltarea Germaniei. Complica situaţia şi
faptul că naţiunea germană era întreţesută pe propriul teritoriu de
populaţii de origini şi rase diferite (boemi, moravi, polonezi, unguri).
Acestea n-au putut fi asimilate, de aceea prezentau un fel de corpuri
străine ce împiedicau unificarea Germaniei.
Prin urmare, într-un anumit sens, Germania era inferioară Fran-
ţei şi Angliei. În alt sens, Germania era superioară, deoarece naţiunea
germană se constitui într-o unitate politică, fie şi nominală, şi într-o
unitate de cultură şi limbă reală cu mult înaintea Angliei şi Franţei.
Deci, pe coordonata timp, imperiul german are o formă nebuloasă de
pe la mijlocul Evului Mediu. În schimb, naţiunea germană a realizat
unitatea de cultură şi de limbă chiar de la începutul înfiinţării sale.
131
 În consecinţă, nici mentalitatea, nici inteligenţa germană n-au
putut câştiga armonia, echilibrul, claritatea, luciditatea, limpezimea
inteligenţei franceze. Dimpotrivă, inteligenţa germană era greoaie,
puţin neliniştită, lipsită de fineţe şi de mlădiere. După Alfred Fou-
illée, „spiritul german, care vrea să vadă multe lucruri dintr-odată,
este larg şi tulbure . De aici şi provine predilecţia germanului pen-
tru sistemele largi şi nebuloase de filozofie… Acestea sunt apucăturile
unitare ale unui spirit care se formează într-o societate formal şi insufi-
cient unificată, în care puterea centrală de coordonare şi sistematizare
este slabă”. După istoricul german Leopold von Ranke (1795-1886),
„această rasă colosală stăruie cu atât mai mult asupra unei idei, cu cât
ea este mai neînsemnată”. Prin urmare, portretul „sufletului german
oglindeşte… perfect harta istorico-geografică a acestei naţiuni” [4].   ţele (divergentele) dintre statele federaţiei le judeca un organ numit
8.3. Contururile mişcării pan-europene
Pe parcursul a peste o sută de ani de istorie modernă (începând
cu 1800 şi până la primul război mondial), statele bătrânului conti-
nent au format, în funcţie de gama lor de interese, grupuri de influ-
enţă economică şi politică. Relevant, în acest sens, este şirul de state
europene – Germania, Imperiul Habsburgic, Rusia ţaristă, Franţa,
Anglia, Italia şi altele, care au creat uniuni politice ce au jucat un rol
substanţial în evoluţiile istorice, condiţionate de rezultatele cu care
s-au încheiat primul şi al doilea război mondial.
Europa, ieşită din primul război mondial cu o nouă geometrie,
dictată la Versailles de puterile învingătoare, avea să cunoască, în pe-
rioada interbelică, un puternic avânt spiritual al ideilor vizând unifi-
carea europeană.
Astfel, mişcarea pan-europeană, apărută la Congresul Ştiinţelor Po-
litice de la Paris (1900), avea să se desăvârşească teoretic în deceniul
al treilea al sec. XX, în lucrările de referinţă „Paneuropene”, editate în
1927 de contele, gânditor politic şi militant federalist european de ori-
gine austriacă, Richard N. Coudenhove-Kalergi (1894-1972) şi „Euro-
pe”, scrisă de politicianul francez Eduard Herriot în 1930.
132
Concomitent, pe fundalul intensei activităţi a Societăţii Naţiuni-
lor, se încerca organizarea la scara planetară a „alianţei eterne pentru
consolidarea păcii „universale”. Astfel, pionierii integrării europene
preconizau „o înţelegere regională” pentru „organizarea cooperării
politice, economice şi intelectuale în Europa”.
Proiectul Statelor Federale ale Europei (sau Statelor Unite ale Eu-
ropei) a fost prezentat printr-o remarcabilă viziune de Coudenhove-
Kalergi la Congresul Pan- European de la Berlin, în 1930. Proiectul
conţinea patru capitole ce se refereau la Federaţia Europeană, obliga-
ţiunile părţilor, organele federaţiei şi finanţele acesteia [5].
Cetăţenii federaţiei se numeau „cetăţeni europeni”, iar sediul
urma să fie stabilit într-un oraş, care nu era capitală de ţară. Diferen-
Curtea Federală, iar cele dintre statele din federaţie şi alte state urmau
să fie supuse Societăţii Naţiunilor sau Curţii Permanente de Justiţie
Internaţională.
Se prevedea ca minorităţile naţionale să se bucure de drepturi
egale cu ale majorităţii, permiţându-li-se liberul exerciţiu al limbii,
şcolilor, religiei şi presei. Tratatele comerciale dintre statele federa-
ţiei trebuiau să fie axate pe principiul clauzei celei mai favorizate
naţiuni.
O semnificaţie specifică în relaţiile dintre ţări prezenta piaţa
valutară. Ilustrând specificul acestei pieţe, economistul american
P. H. Lindert susţine că „piaţa valutară prezintă o zonă în care
este riscant să te bazezi pe intuiţia tradiţională” (adică, de fie-
care zi – n.a.). Relaţiile valutare afectează fluxul de mărfuri şi capi-
tal, colaborarea tehnico-ştiinţifică şi umanitară, schimbul cultural
şi turismul etc.
Obiectul tranzacţiei pe piaţa valutară este procurarea şi vânzarea
valutei diferitelor ţări. Spre deosebire de preţul altor mărfuri, cursul
valutar prezintă rata la care o valută poate fi tranzacţionată în schim-
bul alteia. De exemplu, 1 dolar SUA – pe 12 lei moldoveneşti sau 1
leu pe 0,083 dolari.
133
 8.4. Interferenţa coordonatelor de dezvoltare
a Republicii Moldova şi vectorului european
Ce determină mărimea cursului de schimb în condiţiile în care stan-
dardul de aur este depăşit? În ce constă managementul mişcării Republi-
cii Moldova spre integrarea europeană?
Remarcăm aceste două întrebări din setul de probleme legate de
funcţionarea unei ţări într-o Europă integrată din motivul că decizii-
le, atât la nivel micro-, cât şi macro-, sunt tratate la noi adesea foarte
simplist:
a) factorii de decizie, oamenii de afaceri din Republica Moldova
au „decis” că este mai „convenabil”, mai „uşor” să se exporte forţa de
muncă (să aibă loc exodul populaţiei) decât să se depună eforturi de a
produce în republică şi apoi de a exporta mărfurile şi serviciile în baza
avantajelor comparative. A rămas în umbră şi implementarea Planului
de Acţiuni „Uniunea Europeană – Republica Moldova (2005-2007)”**.
** Andrzey Ananicz – diplomat polonez, fost negociator – şef adjunct al UE cu
Polonia, pe 26 martie 2007, la masa rotundă, organizată pe tema integrării euro-
pene la Chişinău, a specificat: „Începând cu anul 1989, Polonia a realizat foarte
rapid reformele economice. Noi am avut mai puţini bani pe cap de locuitor, spre
deosebire de Moldova, dar am avut o perspectivă bună, pentru că munca a fost
una de zi cu zi şi s-a soldat cu reforme economice foarte profunde. În ce priveşte
aspectul politic, din câte ştiu din ultimul raport al Comisiei Europene, Moldova se
afla într-o situaţie mai proastă decât Polonia la acel moment. După 1989, noi nu
am fost niciodată criticaţi în ceea ce priveşte… respingerea libertăţii mass-media
sau imixţiunea în sistemul judiciar. Pe acestea noi le-am eliminat de la început. Dar,
din câte ştiu, Comisia Europeană critică astăzi Moldova în aceste două domenii”.
Referitor la doleanţele Chişinăului de a obţine un regim de vize identic celui acor-
dat României şi Bulgariei în perioada de preaderare, A. Ananicz a menţionat: „Am im-
presia că ceea ce solicită acum Moldova este un pic similar cu metoda leninistă, adică
se vrea un salt din feudalism, omiţând capitalismul… Cunoscând cum se iau deciziile
la Bruxelles, cred că dacă Moldova va continua să insiste asupra acestei poziţii, va tre-
bui să aştepte foarte mult un răspuns. Şi nu există garanţii că răspunsul va fi pozitiv”.
Referitor la viitorul european al R. Moldova, A. Ananicz a precizat: „Nu se
pune problema dacă Moldova va adera cândva la UE, ci când se va întâmpla acest
lucru. Cea mai mare parte a populaţiei Moldovei îşi doreşte aderarea ţării la UE.
Rămâne doar ca şi politicienii să vrea sincer acelaşi lucru”, iar „pentru a demara
negocierile cu UE ţară trebuie să răspundă, înainte de toate, la o întrebare simplă:
134
Poate că factorii de decizie din republică se tem, nu ştiu, nu pot şi
nici nu vor să fie sinceri atât cu sine, cât şi cu cei pe care îi conduc, de
aceea „preferă” exodul populaţiei care aduce anual în republică valută
de miliarde de dolari?  Conform datelor Ministerului Dezvoltării In-
formaţionale, numai pe parcursul anului 2006, pentru a se stabili cu
domiciliul permanent în străinătate, au plecat 6685 de persoane (în
SUA – 612, în Germania – 253, în Israel – 20);
b) actualmente, situaţia din economia naţională este atât de con-
„Suntem siguri de ceea ce ne dorim? Răspunsul trebuie să fie simplu, dar ferm: „Da,
noi dorim asta”. Concomitent, „Moldova, după exemplul Poloniei, ar trebui să uti-
lizeze, ca instrument de lobby, cooperarea regională, sindicatele şi să-şi găsească avo-
caţi cu pondere în rândul membrilor UE, aşa cum a fost Germania pentru Polonia”.
I. Munteanu, directorul executiv al IDIS „Viitorul”, a pus în centrul atenţiei
modul de îndeplinire a Planului de Acţiuni RM-UE. În Raportul Comisiei Europe-
ne se specifică lista obiectivelor faţă de care s-a înregistrat „un progres slab”. Acestea
sunt:
– capacitatea redusă de implementare a strategiilor;
– libertatea redusă a mass-media;
– corupţia;
– intervenţiile statului în sfera businessului;
– lipsa unor priorităţi clare de acţiuni;
– existenţa unui mediu de reglementare dificil pentru afacerile private;
– respectarea insuficientă a drepturilor omului;
– independenţa limitată a justiţiei; prerogativele extinse şi indefinite ale pro-
curaturii.
Conducerea Republicii Moldova n-a solutionat problema unificării ţării.
Aceasta s-a întâmplat ori din lipsa de idei (le manque d’idées), de voinţa politi-
că, ori de curaj, incapacitate a guvernării. Însă una este cert: Rusia demonstrează
deschis, pe plan internaţional, că şi în sec. XXI preferă o politică expansionistă.
Astfel, la Summitul G-8 din Germania (iunie 2007), preşedintele Rusiei, V. Putin,
a afirmat deschis, de pe poziţii imperiale: „Nimeni nu ne poate indica o diferenţă
semnificativă între Kosovo şi conflictele separatiste din Georgia, Republica Moldo-
va sau Azerbaidjan. Prin urmare, o decizie luată în acest sens va fi una universală”.
În legătură cu soluţionarea unificării R. Moldova, Înaltul Reprezentant al UE
în RM, Kalman Mizei, a specificat că „rezolvarea corectă” nu înseamnă integra-
rea Republicii Moldova cu Transnistria, precum ar dori Moscova, ci integrarea
Transnistriei cu Republica Moldova, conform legislaţiei internaţionale privind in-
tegrarea unui stat independent. „Rezolvarea corectă” mai înseamnă retragerea ar-
mamentului şi contigentului de militari ruşi de pe teritoriul ţării.
135
troversată, încât lasă de dorit entuziasmul antreprenorial al cetăţeni-
lor. Structura socială a republicii ne sugerează existenţa unei societăţi
dependente întru totul de stat şi preocupată îndeosebi de problema
supravieţuirii.
În schimb, specificăm noi, unii cetăţeni din republică şi-au „ales”
calea de a se manifesta în Europa. Astfel, în comuna Sărata Nouă,
sărăcia face ravagii. În multe gospodării există case de lut, cu geamuri
sparte şi acoperişuri de paie, care pot fi întâlnite practic la fiecare pas.
Însă, în ceea ce priveşte veniturile mici, sătenii totuşi se încumetă să-şi
procure până şi două antene parabolice (la un preţ de sute de dolari),
pentru a privi sute de canale TV. Oamenii sunt optimişti, deoarece se
socot „informaţi până în măduva oaselor”, iar tinerii îşi găsesc, astfel,
ocupaţie. Au început cu antenele parabolice şi speră că peste câţiva ani
vor trăi ca europenii.
Dacă vor stabili că localitatea lor rurală are cele mai multe antene
parabolice pe cap de locuitor din republică, atunci ei vor contacta
neapărat reprezentanţii Cărţii Recordurilor Guinness [6].
8.5. Managementul mişcării RM spre integrarea europeană
Identificarea răspunsurilor la întrebările legate de managementul
mişcării republicii spre vectorul european este dificilă şi contradicto-
rie atât sub aspect politic, juridic, procedural, bugetar, cât şi tehnic.
Pentru exemplificare, ne vom referi la problematica legată de sta-
tutul ţărilor care tind spre Europa. Uniunea Europeană acceptă în
calitate de candidaţi la aderare doar ţările ce percep integrarea euro-
peană drept un proces dinamic şi consecvent de reforme direcţionate
spre edificarea unei economii de piaţă competitive, democratizarea ţă-
rii, asigurarea independenţei justiţiei, liberalizarea mass-mediei, iar pe
plan extern promovează politici bine calculate, echilibrate şi durabile.
Tratatele de constituire a UE relevă clar că orice stat situat în Eu-
ropa, care îndeplineşte condiţiile de aderare, îsi poate identifica şi de-
clara opţiunea sa. Republica Moldova este un stat european şi poate
spera la aderare, însă, atât timp cât lasă de dorit reformele şi progresele
vizibile pe plan intern, şansele republicii de a părăsi statutul de stat
vecin al UE sunt modeste.   atunci apare noul model – „Europa cu două viteze” [8].
136
Actualmente, Moldova este percepută ca un stat în care domină
tendinţa de migraţiune ilegală enormă. Situaţia se complică şi dato-
rită faptului că migraţia ilegală nu poate fi stopată prin intermediul
restricţiilor, mai efective sunt modernizarea şi europenizarea ţării.
La rândul său, aderarea la UE generează diverse variante de mode-
le de dezvoltare, cum ar fi „Europa cercurilor concentrice”, „Europa
cu geometrie variabilă” sau o „Europă cu două viteze”, conceptul „pi-
lonilor europeni” etc.
„Conceptul cercurilor concentrice” prevede următoarea evoluţie a lu-
crurilor:
– cercul central (nucleul) îl constituie statele-membre ale UE;
– cercul al doilea este prezentat de membrii Zonei Economice
Europene (EEA) [7];
– al treilea cerc îmbrăţişează statele europene care au acorduri de
asociere la UE;
– în final, cercul compus din statele Central şi Est-Europene care
vor să adere la UE.
Conceptul cercurilor concentrice permite mişcarea ţărilor dintr-
un cerc în altul.
Prin urmare, componenţa cercurilor este dinamică şi conturează
modul de funcţionare a UE. De exemplu, nucleul conţine activităţi la
care participă toate statele-membre. Al doilea cerc cuprinde activităţi-
le în care ţările-membre pot alege să se implice sau nu. Cercul trei de
acţiuni oferă şi opţiunea participării unor state-nemembre. Adoptarea
deciziilor în cercurile doi şi trei nu se efectuează conform procedurilor
Tratatului de la Roma (limitate la deciziile luate în cercul întâi), ci
prin proceduri interguvernamentale.
Modelul „Europa geometriei variabile” (în franceză poartă denumi-
rea de „Europe a la carte”) conturează existenţa:
a) „activităţilor-cheie”, la care toate statele-membre trebuie să ia
parte;
b) activităţilor la care statele-membre decid singure să participe
sau nu.
Dacă aceleaşi state decid mereu să nu participe la noile activităţi,
137
 8.6. Conceptul „capacităţii de absorbţie” a UE
Extinderea Uniunii Europene până la 27 de ţări-membre înain-
tează pe prim-plan problema limitelor extinderii acestei organizaţii
economice în următorii ani până la 33 sau 37 de ţări [9].
În 2004, fostul Comisar european pentru extindere, Gůnter
Verheugen, a specificat, în cadrul unei conferinţe de presă la Bruxel-
les, că, pe viitor, UE trebuie să se concentreze în direcţia consolidării
„casei comunitare”: sporirii competitivităţii economice şi a ponderii
sale politice în lume. În acest context, eforturile urmează să fie foca-
lizate spre aprofundarea integrării ţărilor-membre şi mai puţin spre
extinderea Uniunii.
În final, Gunter Verheugen a remarcat ca eforturile se vor con-
centra pe integrarea pe „verticală”, acordând prioritate următoarelor
domenii:
– reuşita reformelor interne, respectiv îmbunătăţirea regulilor de
funcţionare a politicilor comune, sporirii transparenţei şi a „calităţii
democratice” a aplicării acestor politici;
– intensificarea măsurilor de sporire a competitivităţii economice
în vederea atingerii obiectivului fixat prin Strategia de la Lisabona
(martie 2000), pentru ca UE să devină, în anul 2010, cea mai compe-
titivă economie din lume, inclusiv implementarea reformelor necesa-
re pentru a putea salvgarda “modelul social european”;
– combaterea crimei organizate şi a terorismului, deoarece cetăţe-
nii comunitari au dreptul de a trăi în securitate;
– consolidarea rolului şi locului UE în lume, în scopul de a deveni
un „global player”.
La 16 martie 2006, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului Eu-
ropean, s-a clarificat  conceptul de „capacitate de absorbţie” a UE,
respectiv capacitatea sa fizică de a primi noi membri.
Termenul de „capacitate de absorbţie” a fost frecvent utilizat, în-
deosebi după respingerea prin referendum a Constituţiei UE în Franţa
şi Olanda. Acest fapt a generat întrebări cu privire la disponibilitatea
Uniunii Europene de a continua procesul de extindere. Noua Consti-
tuţie trebuia să pună bazele instituţionale pentru extinderea până la
138
mai mult de 27 de membri, având în vedere că actualele tratate nu au
nici o prevedere instituţională pentru următoarele etape.
În esenţă, termenul „capacitate de absorbţie” nu este nou. Cu atât
mai mult, cu cât uneori este considerat în calitate de „al patrulea cri-
teriu de la Copenhaga”.
„Capacitatea de absorbţie” relevă atât condiţiile economice şi po-
litice, cât şi capacitatea ţărilor de a-şi asuma obligaţiile ce decurg din
calitatea de membru al UE. Conform comisarului european pentru
extindere Olli Rehn, ritmul extinderii trebuie să ţină seama de capa-
citatea de absorbţie a UE, ceea ce presupune existenţa unui echilibru
instituţional, respectarea limitelor deficitului bugetar şi implementa-
rea eficientă a politicilor comune.
S-a mai specificat în discuţii că este mai preferabil de folosit ter-
menul „capacitatea de funcţionare”. Ultimul termen nuanţează refor-
marea rapidă a structurilor UE, pentru a le face mai eficiente şi mai
democratice, a acorda puteri sporite Uniunii în materie de politică
externă şi protecţia cetăţeanului împotriva terorismului şi crimei la
nivel internaţional [10].
8.7. Puterea tranziţiei şi tranziţia puterii
în Republica Moldova [11]
Acceptarea vectorului european de dezvoltare înseamnă că Re-
publica Moldova îşi conturează soluţionarea dilemei cu care se con-
fruntă: în fine, îşi identifică clar opţiunea privind forţa vieţii sau îşi
continuă plutirea pe apele vieţii în calitate de societate dezorientată,
debusolată, care în relaţiile externe rămâne la cheremul „fratelui mai
mare”. Ultima variantă de decizie este echivalentă cu sinuciderea.
Prima cale aduce un suflu nou:
– puterii tranziţiei acestui popor prin viaţă (intensitatea înfăp-
tuirii acestui proces în timp şi spaţiu depinde de abilităţile oameni-
lor de a transmite altora cunoştinţele, experienţa de viaţă, capacitatea
de a acumula, de a înţelege şi a acţiona conform propriei puteri de
schimbare);
139
 – tranziţiei puterii. De exemplu, tranziţia puterii politice spre o
putere axată pe democraţie, perceperea şi respectarea identităţii popo-
rului de la care provine denumirea ţării – Republica Moldova. Aceasta
va genera societăţii micro- şi macrostabilizare compatibilă în timp şi
spaţiu. Va canaliza sensibilitatea oamenilor de diverse etnii spre un
numitor comun, care va aduce încredere fiecăruia în viitorul ţării, va
alimenta respectul şi toleranţa faţă de cei din jur.
Experienţa creării şi prosperării naţiunilor ţărilor dezvoltate relevă:
– pe de o parte că dezvoltarea pe calea evolutivă este mai pre-
ferabilă, deoarece fenomenul identităţii naţionale a unui popor este
perceput în calitate de piatră unghiulară a culturii, în general, şi a
culturii economice, în particular. Drept suport conceptual al acesteia
poate servi opinia scriitorului francez Victor Hugo (1802-1885), po-
trivit căruia naţiunile vechiului continent se vor uni într-o societate
supremă şi vor forma o frăţie a Europei, fără a pierde caracteristicile
remarcabile ale identităţii lor;
– pe de altă parte, presiunea competitivă pe care timpul o re-
zervă fiecărei ţări îşi are specificul său. În Republica Moldova această
presiune este multiplicată de:
a) existenţa economiei duale: mediul rural al ţării este afectat de
sărăcie şi şomaj mai grav decât cel urban. Conform Biroului Naţio-
nal de Statistică, 73,3% dintre şomeri sunt persoane cu experienţă
în muncă, durata medie a şomajului constituind 19 luni. Fiecare al
treilea şomer se află în şomaj 12 luni şi mai mult, fiecare al cincilea –
24 de luni şi mai mult, iar 26,5% fac parte din categoria tinerilor cu
vârsta cuprinsă între 15 şi 24 de ani. La momentul acestei cercetări
urmau o formă de instruire doar 0,7% din totalul şomerilor.
Numărul persoanelor declarate plecate la lucru în alte ţări sau în
căutare de lucru constituia circa 335 mii de persoane. Două treimi
din cei declaraţi plecaţi sunt bărbaţi. Aceeaşi pondere le-a revenit şi
persoanelor plecate din localităţile rurale [12];
b) realizarea tranziţiei de la o economie agrar-industrială la o
economie modernă de tip informaţional;
c) faptul că edificarea economiei de tip informaţional în baza cri-
teriilor de performanţă a forţei de muncă şi a procesului inovativ
140
cu caracter „social” depinde, în mare măsură, de capacitatea şi res-
ponsabilitatea fiecăruia de a înţelege şi implementa recomandările
ştiinţei în practică. Menţionăm acest fapt, fiindcă, actualmente, în
republică se neglijează deseori adevărul, pe când acţiunile de for-
mulare a deciziilor ne cer o tratare clară a lucrurilor, iar raportul
mijloace-scop trebuie să fie ancorat atât în interesul naţional, cât şi
în ştiinţă. În acest caz, inconsecvenţele de ordin conceptual, aflate la
baza politicilor implementate, vor fi minimale. Cu părere de rău, cu
totul altfel stau lucrurile în Republica Moldova, al cărei venit a scă-
zut cu 70% de la începutul tranziţiei sale spre economia de piaţă şi
care trebuie să cheltuiască... 70% din buget cu restituirea datoriilor
contractate” [13];
d) situaţia că sufletul cetăţeanului R. Moldova oglindeşte în mod
exact istoria zbuciumată a Basarabiei.
Experienţa ţărilor axate pe democraţie relevă că factorii de decizie
trebuie să-şi asume eficienţa în soluţionarea a două tipuri de probleme
cu care se confruntă, în egala măsură, atât instituţiile publice, cât şi
cele private:
– identificarea interesului comun ancorat în ştiinţă şi experienţa
economiilor prospere;
– realizarea acestui interes comun necesită conturarea celor mai
eficace modalităţi de cooperare şi coordonare [14].
Concluzii
1. Integrarea Republicii Moldova în spaţiul socioeconomic eu-
ropean prezintă un proces complex, iar realizarea lui are o importanţă
vitală pentru prosperarea ţării.
2. Integrarea republicii în spaţiul socio-economic european se
poate efectua în baza simbiozei politicului şi economicului. În cadrul
acestei simbioze porta-voce aparţine politicului. Ultimul şi joacă rolul
de catalizator al acţiunilor de integrare, deoarece totul, în final, de-
pinde de voinţa, curajul, verticalitatea şi inteligenţa politicienilor în
promovarea deciziilor de aderare la UE.
141
 3. Simbioza politicului şi economicului alimentează şi asigură
schimbarea paradigmei dezvoltării: „Trecerea de la producţia de masă
la prosperarea ţării prin intermediul maselor ce îşi doresc să-şi urmeze
inteligent destinul”.
Însă implementarea acestei simbioze şi a noii paradigme de dez-
voltare necesită de la fiecare actor un nou sistem de gândire, care
deschide noi posibilităţi în realizarea trinomului: „cercetare-inova-
re-dezvoltare”. Formula respectivă evidenţiază că într-o lume ce cu-
noaşte noi grade de intensitate concurenţială creşterea potenţialului
competitiv devine prioritatea nr. 1.
4. Pe de altă parte, noul sistem de gândire prezintă un pas ho-
tărâtor şi în depăşirea modelului „dezvoltării în risipă”. Ultimul este
depăşit deja din punct de vedere istoric, însă, cu părere de rău, mai
există sub aspect empiric.
Prin urmare, starea deplorabilă a lucrurilor, sărăcia, debusolarea
societăţii, incertitudinea din unele economii ex-socialiste generează
pesimismul în felul de a fi al compatrioţilor. În acest context, devine
actuală ideea lansată de Friedrich Nietzsche în lucrarea „Amurgul ido-
lilor” sau „Cum se filozofează cu ciocanul” (1889): „Oricât de molip-
sitor ar fi pesimismul, în general, el nu sporeşte totuşi starea maladivă
a unei epoci, a unui popor; el, pur şi simplu, vesteşte, este expresia cât
de bolnavă este societatea respectivă”.
5. În fine, noul mod de gândire şi de a fi al fiecăruia trebuie să
semnifice apropierea omului de „ordinea naturală a lucrurilor”. Sub
acest unghi de vedere este important să învăţam de la:
– floare, care este atrăgătoare prin naturaleţea sa;
– apă – statornicia urmării căii alese, când nici un obstacol nu-i
poate opri mişcarea;
– păsări, care îşi monitorizează mereu capacitatea vitală de a zbura;
– soare, ca să cunoşti vremea;
– nufăr, ca să fii mereu curat etc.
Deci, învăţând de la natură, concomitent ne vom dezobişnui a ne
justifica slăbiciunile şi eşecurile, vom percepe că spre scopuri conduc
doar eforturile şi nicidecum dorinţele noastre. Ultimele, pur şi sim-
plu, ne fac slabi, fiindcă aduc în noi doar vremelnicia.
142
Note şi referinţe bibliografice
1. D. Drăghicescu. Din psihologia poporului român, Historia, –
Bucureşti, 2006. P. 69.
2. D. Drăghicescu. Lucrarea citată. P. 67-70, 442-443.
3. Dicţionar Enciclopedic Ilustrat. Chişinau, „Cartier”, 1999,
p. 1186, 1355, 1380, 769, 620.
4. D. Drăghicescu. Lucrarea citată, p. 81-86.
5. E. Dobrescu. Integritatea europeană – un deziderat istoric. Tri-
buna Economică, nr. 14, 2003, p. 72.
6. Vezi: Cotidianul naţional independent „Timpul” din 8 iunie
2007, „O vacă pentru farfurie”sau epidemia parabolicelor la Sărata
Nouă”, p. 10.
7. European Economic Area (EEA) – înfiinţată prin tratatul de la
Oporto, din 2 mai 1992, din care fac parte 15 state-membre ale UE,
plus Islanda, Norvegia şi Liechtenstein. Prezintă un Acord de Asociere
constituit în baza articolului 238 al Tratatului de la Roma.
8. E. Dobrescu. Integritatea europeană – un deziderat istoric. Tri-
buna Economică, nr. 14, 2003, p. 73-74.
9. În 1957 această organizaţie includea 6 ţări, în 1973 – 9 ţări, în
1981 – 10 ţări, în 1986 – 12 ţări, în 1995 – 15 ţări, în 2004 – 25 ţări
şi de la 1 ianuarie 2007 – 27 de ţări.
10. Perspectivele extinderii Uniunii Europene până în 2015. Tribu-
na Economică, nr. 27, 2006, p. 84-86.
11. Republica Moldova: dimensiunile reformelor. Chişinău, Pontos,
2002.
12. Vezi: „Şomajul afectează oraşul şi... bărbaţii”. „Timpul” din 12
iunie 2007, p. 3, M. Mureşan. Experienţe istorice de integrare economi-
că europeană. Bucureşti, Editura ASE, 2006; E. Cioran. Schimbarea la
faţă a României. Bucureşti, 1999, p. 77.
13. Joseph E. Stiglitz. Globalizarea (speranţe şi deziluzii), Editura
Economică. – Bucureşti, 2005, p. 419.
14. Sub acest unghi de vedere prezintă interes experienţa franceză
de conexiune a structurilor instituţionale şi mediului cultural în care
acestea sunt implementate. Vezi: Nicolas Meisel. „Un autre regard sur
la guvernance d’entreprise”, publicat în revista „Problémes économiqu-
es”, nr. 2868 din 2 februarie 2005.
15. P. Samuelson – Comparative Advantage, Trade and Payments in
a Ricardian Model with a Continuum of Goods, American Economic
Review, 67, Dec. 1977.
143

Capitolul IX
Perceperea guvernării – proces de eficientizare
a acţiunilor prin prisma managementului valorilor
Mai binele este vrăjmaşul binelui.
(Aforism)
9.1. Republica Moldova la intersecţia schimbărilor structurale
A) Anii 2000 percepuţi ca anii nulelor
Schimbările în plan economic, social, tehnologic, ce au derulat în
special în ultimele două decenii ale secolului XX, au precipitat mul-
tiple unghiuri şi probleme social-economice. Ca rezultat, anul 2000
este perceput de unii analişti ca anul „nulelor”. Ultimul s-au dovedit
a fi defavorabil locurilor de muncă, sporirii ratei şomajului pe termen
scurt şi lung, creşterii ariei sărăciei. La rândul său, guvernarea suferă
de deficienţă sistemică, care relevă incapacitatea economiei naţionale
de a-şi valorifica potenţialul, inclusiv soluţionarea numeroaselor pro-
bleme: dezvoltarea de abilităţi, înţelegerea individualităţii fenomene-
lor, diversităţii şi unităţii în diversitate, a mecanismelor ce declanşează
emanciparea firii umane, a dexterităţilor cognitive, evolutive, adapti-
ve şi a componentelor motivaţionale specifice succesului în condiţiile
relaţiilor pe piaţă. Pe de o parte, cele enumerate nu semnifică, oare,
că este vorba de o eroare a providenţei?
  Pe de altă parte, realitatea ne confirmă continuu că, în con-
diţiile vitrege, pasiunea de viaţă a omului devine şi mai stringentă.
144
Structura economică şi eficienţa funcţionării economiei naţionale
sunt determinate de nivelul său de dezvoltare, de tipologia istorică
a evoluţiei unui popor, de prezenţa voinţei politice a guvernanţilor,
de mentalitatea societăţii civile şi abilitatea de a asigura echilibrul
dintre funcţiile complementare ale statului şi sectorul privat. În acest
context, într-un studiu al Băncii Mondiale se specifică că dezvoltarea
sectorului privat înseamnă regândirea judicioasă a rolului statului, şi
nu o privatizare realizată la întâmplare.  Politicile guvernamentale să-
nătoase au menirea de a:
– asigura spaţiu de manevră pentru iniţiativa privată;
– institui un cadru de reglementare, care canalizează iniţiativa pri-
vată într-un mod de care să beneficieze întreaga societate;
– aprecia că fiecărei economii îi este caracteristic, pe termen me-
diu, un nivel optim, posibil de atins, al ponderii sectorului privat,
astfel încât efectele asupra dezvoltării să fie maxime.
În condiţiile globalizării vieţii social-economice, datele proble-
mei se schimbă considerabil şi de aceea devine tot mai acută recon-
siderarea abordării problematicii eficienţei gestionării vieţii atât la
nivel macroeconomic, cât şi microeconomic, prin punerea în va-
loare a priceperii, abilităţilor pentru indentificarea modalităţilor de
racordare, armonizare a comportamentelor actorilor cu exigenţele
timpului.
În această ordine de idei, în continuare vom puncta următoarele con-
sideraţii:
• Realităţile vieţii în coordonata timp devin tot mai comple-
xe. Există multiple lucruri, fenomene atât vizibile, cât şi invizibile,
iar identificarea conexiunilor lor cu viaţa social-economică necesită
cunoştinţe fundamentale şi abilităţi adecvate. Prin urmare, în faţa oa-
menilor persistă atâtea valori şi oportunităţi care, cu părere de rău, nu
sunt valorizate din cauza pustietăţii ce ne domină interiorul şi pe noi
înşine. De exemplu, din momentul declanşării independenţei sale, în
1991, Republica Moldova a beneficiat de asistenţă din partea Comi-
siei Europene în valoare de 500 milioane euro.
145
 Ca rezultat, UE prezintă cel mai mare donator al republicii. În
ianuarie 2010, UE şi R.Moldova au iniţiat negocierile privind Acor-
dul de Asociere. Asistenţa UE pentru RM este axată pe priorităţile de
reformă, convenite în Planul de Acţiuni. Astfel, în prezent, republica
beneficiază de regimul de comerţ preferenţial cu UE. Exporturile din
ţările UE deţin ponderea de 52% din totalul exporturilor şi 48% din
totalul importului, plasând UE în topul celor mai importanţi parte-
neri comerciali ai noştri.
În 2008, fluxurile de investiţii străine directe (ISD) în econo-
mia ţării au depăşit ponderea de 7% din PIB. În 2009, Olanda a
devenit cel mai mare investitor, cu 17% în volumul total al ISD,
urmată de Franţa, cu 11%, Cipru şi Italia, cu 10% fiecare. Totuşi,
rezervele nevalorificate sunt substanţiale. De exemplu, către sfârşitul
anului 2007, valoarea cumulativă a ISD a constituit doar 2,9 mlrd.
dolari SUA sau circa 700 dolari pe cap de locuitor. Sunt enorme
deficienţele şi în alte lucruri vizibile şi invizibile ce afectează grav
republica, cum ar fi:
– adevărul din Republica Moldova îl reflectă şi proverbul: mai
binele este duşmanul binelui;
– ce este suprem în viaţa cetăţenilor republicii: interesul naţional,
îmbogăţirea?
– gradul de armonizare a conexiunii în cadrul triadei: schimbarea
şi distrugerea creatoare în economie – fuziunea cercetării cu spiritul
întreprinzător;
– eficacitatea funcţionării economiei naţionale;
– structura şi evoluţia capitalului social din cadrul economiei na-
ţionale;
– nivelul şi structura profitului realizat de actorii economici, co-
relat cu gradul de acoperire a consumului intern cu produsele autoh-
tone.
• Omul se deosebeşte de celelalte fiinţe vii prin nevoia de a că-
uta în sine, în sufletul său înainte de a formula decizii pentru a în-
treprinde ceva. Prin urmare, a opta pentru ceva înseamnă mai întâi
abilitatea de a contura conştient o soluţie din mai multe oportuni-
146
tăţi. În aceste împrejurări, realizarea, rodnicia deciziei depind de două
precizări majore: a) spre scopuri conduc eforturile, şi nu doar visele
şi dorinţele; b) în opinia profesorului universitar Paul Bran, primul
rector al ASEM (expulzat din republică de guvernnanţi), crucială este
sesizarea: care este cel mai important proces în care omul este zilnic
implicat? Desigur, este vorba de procesul de consum de bunuri şi ser-
vicii, direcţionat spre satisfacerea propriilor nevoi, numărul cărora în
timp se multiplică în progresie geometrică. Însă, pentru ca consumul
să decurgă normal, este necesar ca actorul să aibă grijă de două con-
tribuţii: sau produce singur utilităţile necesare lui, sau îşi garantează
resursele pentru a le procura de pe piaţă [1];
• Actualmente, după R. B. Reich, adevărata problemă econo-
mică mondială constă „în punerea în valoare a priceperii şi capacităţii
în ... îmbunătăţirea mijloacelor de racordare, armonizare cu piaţa
mondială”;
• După A. Toffler, în prezent se pregăteşte o nouă civilizaţie cu
o nouă viaţă social-economică;
• Conform profesorului P. Bran, limitele de forţă ale activităţilor
economice întrunesc legăturile ce redau interesele de sistem ale societăţii
(personale, sociale, politice, economice, de proprietate). Respectivele
au rolul de a ordona viaţa economică în diversele ei componente.
Societatea devine mai bogată prin volumul şi diversitatea bunurilor
materiale fabricate. Însă ţara va rămâne bogată numai dacă asigură
continuu transferul rapid şi eficient al utilităţilor disponibile în pro-
duse noi, asigurând concomitent oferta de noi locuri de muncă.
Cu alte cuvinte, valoarea apare, există şi va fi în societate numai
dacă ea este supusă mereu şi eficient transformărilor prin intermediul
a trei tipuri de procese: 1) economice. 2) din societate; 3) ce au loc în
mediul natural. Societatea, în care apar discrepanţe dintre procesele
enumerate, se va confrunta cu blocaje economice, care generează crize
economice tot mai profunde şi mai costisitoare. De exemplu, econo-
mia republicii este axată pe un consum denaturat foarte costisitor, ali-
mentat prin remitenţele rudelor plecate în cele patru părţi ale Terrei.
Republica se confruntă, fireşte, cu multiple tipuri de crize economice,
147
pe care cu greu le depăşeşte. Însă criza identitară nici de cum nu este
depăşită din diverse cauze exogene şi endogene şi astfel ţara singură îşi
pune sub semnul întrebării propria bunăstare şi însuşi viitorul.
• Ştiinţa ne sugerează că viaţa economică prezintă un sistem
foarte complex, care necesită conlucrarea, sincronizarea tuturor
componentelor sale. Viaţa ca sistem întruneşte variabile endogene şi
exogene, părţi vizibile şi invizibile. Invizibilitatea unora nu însemnă
inexistenţa acestora. De exemplu, trăsăturile externe frumoase ale in-
dividului uşor se depistează şi sunt seducătoare atât pentru posesorul
lor, cât şi pentru terţi. Pe când abilităţile interne, deoarece sunt in-
vizibile, sunt greu de sesizat. Această constatare, însă, nu înseamnă
că ele nu există, fie în stări active, funcţionale, fie aflate în amorţire,
nedezvoltate, nevalorificate.
Acest decalaj între interior şi exteriorul persoanei este distrugător
de destine şi, deci, tragic sub multiple aspecte. Contabilitatea costu-
rilor acestui decalaj este dificilă pentru fiecare individ, dar şi pentru
societate. Ca rezultat, nici nu se pune o astfel de problemă. Acest
derapaj există, devenind, cu timpul, tot mai consistent. În esenţă, el
devine un spărgător de destine, generat nu de devierile fizice, ci de
handicapurile interne, invizibile, exteriorizate în ignoranţă, nepăsa-
re, agresivitate. Handicapurile la nivel de suflet, lipsa proceselor de
conştiinţă, divizarea subiectivă a societăţii în ai noştri şi adversari se
manifestă în condiţiile cotidiene tot mai frecvent şi au devenit tot mai
„comode”. În consecinţă, actualmente republica prezintă o societate
civilă erodată din interior de taberele artificial plămădite. După Kon-
rad Lorenz, laureatul Premiului Nobel, cinismul, ura în sine, agresi-
vitatea nu apar între specii, deoarece, după natura lor, ele sunt şi se
desfăşoară în cadrul aceleaşi specii.
B) Criza identitară – o cădere în neant
Criza identitară prezintă o cădere în neant, „înrudită, – în opinia
lui A. Brezianu, – ... cu refuzul unei anume curiozităţi cercetătoare,
cu un anume dezinteres prudent faţă de aria lucrurilor ce incită la
148
acţiune, cu problema cauzei acestei lacune ... şi petele albe din istoria
spiritului românesc ce... i-au încorsetat o vreme capacităţile... Este
vorba, de bună seamă şi în primul rând, de vechi ştirbiri provocate,
direct şi indirect, de slavonismul cultural şi de veneticele lui instituţii
formatoare, pe dublul plan al cunoaşterii şi acţiunii asupra societăţii”.
Această stare nu este condiţionată de involuţia biologică, ci reiese din
natura firii umane în toate aspectele sale” [2].
În acest context, prezintă interes remarca fostului preşedinte al
SUA R. Reagan care relevă că: „Comuniştii sunt cei care i-au citit
pe Marx şi Lenin, iar anticomuniştii sunt cei care i-au înţeles”. În
fine, socialismul şi-a adus contribuţia la coruperea firii umane prin
intermediul ideologiei comuniste. Perioada comunistă a condiţionat
căderea demonică a individului şi societăţii în ansamblu. Cei care
s-au împotrivit acestor derapări la nivel de suflet au fost pe diferite
căi distruşi fizic. Prin urmare, puterea omului şi a omenirii vine din
interiorul fiecăruia, adică din armonia propriei diversităţi, la fel ca şi
slăbiciunile omului şi societăţii. Astfel, în primele nouă luni ale anu-
lui 2009, PIB-ul în republică a înregistrat o scădere de 7,7%, iar spre
sfârşitul anului scăderea a atins 8-9%; ceea ce a constituit creşterea
şomajului până la 7%.
• „Părţile componente ale unei entităţi sistemice, susţine K. Lo-
renz, nu pot fi înţelese decât în întregul lor angrenaj. Cu cât un sistem
este constituit într-un mod mai complicat, cu atât dificultatea de cerce-
tare şi teorie, ce trebuie depăşită, este mai mare. Din păcate, angrenajul
funcţional al tipurilor de comportament dobândite pe cale culturală
şi instinctuală şi care constituie, de fapt, viaţa socială a omului este cel
mai complicat sistem pe Terra” [3]. Concomitent, realităţile vieţii ne
relevă că nu tot ce este diavolesc în viaţă se trage de la satana. Diaboli-
cul vine şi de la noi înşine, datorită firii noastre umane. De exemplu,
demolarea identitară a societăţii civile continuă în republică şi după
declararea independenţei în 1991. Epigonii ei sunt sufletele adormi-
te, prin nesăbuinţă în consum, în procesul studiului, în stilul de viaţă
arogant. În aceste condiţii bizare, guvernarea a rămas fidelă egoismului
sufletului său pitic şi de aceea a manifestat nesocotinţă faţă de valorile
149
transcendentale. Ultimele întrec limitele realităţii şi se află dincolo de
orice experienţă posibilă. Dramatismul situaţiei constă în insensibili-
tatea patologică exteriorizată în criminala nepăsare a semenilor noştri.
Realitatea din republică arată că impedimente condiţionate de
om ne costă enorm, fiindcă ne transformă în ostatici în propria ţară,
cărora nu le ajută nici strigătul creştinesc: „Iartă-i Doamne, că nu
ştiu ce fac” din cauza dereglărilor de conştiinţă şi atitudinii arogan-
te. După J. Paiget, dacă un sistem de înaltă complexitate suferă de
diverse maladii, fisuri, fricţiui, dereglări, atunci părţile componente
devin susceptibile să găsească şi să promoveze o nouă reorganizare, să
se reasambleze din nou, conform noilor reguli inedite şi neaşteptate,
asigurăndu-şi un nou grad de ordine.
• La om, care, în opinia lui K. Lorenz, şi-a modificat prin pro-
priile-i activităţi mult prea repede condiţiile de viaţă, instinctul de
agresiune are de multe ori efecte distrugătoare, însă la fel se întâmplă
şi cu alte instincte, chiar dacă într-un mod mai puţin dramatic.
În acest context, editorialistul C. Tănase are dreptate când con-
stată, cu strângere de inimă, că de sute de ani ne urmăreşte blestemul şi
chiar crima împotriva celui „care are oi mai multe, mândre şi cornu-
te”. Această stare dramatică este condiţionată de particularităţile firii
umane basarabene, unde predomină grija de exterior, de starea fizică,
de lucrurile vremelnice în detrimentul armoniei vieţii lăuntrice, exte-
riorizate într-un stil de viaţă monstruos şi care umileşte omul.
Dificultăţile în republică sunt condiţionate şi de faptul că perce-
perea economiei naţionale în calitate de sistem are un caracter sim-
plist şi controversat. Din acest motiv, multe adevăruri şi nuanţe legate
de prosperare sunt plasate în zone mărginaşe. De exemplu, se neagă
recomandarea teoriei economice, conform căreia tot ce este valoros
trebuie să aibă preţul respectiv. De aici şi apariţia multiplelor blocaje
în calea armonizării dezvoltării societăţii în coordonatele liberei iniţi-
ative, mondializării.
150
C) Oportunităţile revenirii la normalitate
Revenea la normalitate cere ca omul, în calitate de componentă
a sistemului social-economic, să devină Homo intelligens, care să nu
neglijeze adevărul: „Natura este măreaţă nu doar prin aceea că ne
oferă confort şi plăcere. Ea este irepetabilă datorită faptului că
prezintă un univers integru şi splendid de forme”. Prin urmare,
principala trăsătură a naturii constă în faptul că ea creează valori fără
ca să contravină vreodată propriei ordini naturale.
Cu părere de rău, altfel stau lucrurile în societatea umană. Nu
întâmplător s-a ajuns la apogeul stării în care pentru individ omul
devine un animal de pradă (Homo homini lupus).
Actualmente, în republică, domeniile afectate de criza identitară
prelungită nu se revigorează, ci din contra, problemele se acutizează.
Ce-i de făcut? Care sunt soluţiile? [4]:
1. Ştiinţa şi managementul valorilor trebuie percepute drept pâr-
ghii principale ale modernizării economiei naţionale;
2. Lansarea de măsuri care condiţionează efecientizarea educaţiei
axate pe valorile fundamentale: adevărul, binele, frumuseţea, dreptatea,
libertatea. Promovarea conceptului circular al veniturilor şi cheltuie-
lilor în politicile şi proiectele de gestionare a economiei, de erodare a
sărăciei şi reducere a migraţiei ilegale în baza perceperii conceptului
migraţiei circulare etc.
3. Ordinea firească se constituie nu pe haos şi dictatura bâtei, ci
pe democraţie, norme, strategii de dezvoltare, axate pe managementul
valorilor ancorate în realităţile actuale şi de perspectivă ale econimiei
naţionale;
4. Întru-un mediu de afaceri globalizat trebuie menţinut echili-
brul între eficienţa internă şi oportunităţile externe atât la nivel mi-
cro, cât şi macroeconomic, în baza valorizării însuşirilor sufleteşti ale
societăţii civile din republică;
5. Actualmente, sursele de competitivitate a economiei naţionale
sunt calificarea, abilităţile de a face faţă cerinţelor de transformare
echilibrată a vieţii social-economice în baza triadei ce relevă conexiu-
nea: proceselor economice – proceselor din societate-proceselor ce au
loc în mediul natural.
151
 9.2. Conexiunea scopurilor
şi comportamentului societăţii civile
Spre scopuri conduc doar visele şi dorinţele, s-au mai există şi
altceva, infinit de important? Mai contează eforturile şi felul cum este
pusă problema. De exemplu: ce înseamnă pentru fiecare îndemnul a
opta?
Conform dicţionarului, a opta înseamnă a alege din mai multe
posibilităţi pe cea dorită. În acest context, B. Gates specifică: „Felul
în care obţii, administrezi şi foloseşti informaţia va hotărî dacă învingi
sau pierzi” [5].
După P. Bran, este important să se sesizeze că „principalul proces
în care mereu este angajat, implicat omul îl prezintă procesul de con-
sum de bunuri şi servicii”. Însă asigurarea continuă a satisfacerii ne-
voilor omului necesită antrenarea acestuia în activitatea economică.
Concomitent, continuă Paul Bran, limitele de forţă ale societăţii şi
ale activităţii economice sunt legăturile ce redau interesele de sistem
ale societăţii (interesele sociale, politice, economice, de proprietate)
şi care au rolul de a ordona activitatea economică în diversele ei
componente.
O societate devine mai bogată prin produsele sale materiale pe
care le confecţionează. Însă ea va rămâne bogată numai dacă transfor-
mă rapid şi eficient aceste bunuri în noi produse şi servicii şi asigură
mai departe noi locuri de muncă pentru reconservarea acestor servicii
în alte produse sau servicii.
Prin urmare, valoarea există şi rămâne în economie şi societate
numai dacă ea este supusă permanent şi suficient transformărilor prin
intermediul a trei tipuri de procese: economice, sociale, din mediul
natural. Societatea, în care apar discrepanţe între aceste procese, con-
duce necontenit spre criză şi blocaje economico-sociale, ceea ce, în
fine, pedepsesc pe toată lumea.
Conform opiniei lui R. B. Reich, „actualmente, adevărata proble-
mă economică mondială constă în punerea în valoare a priceperii şi ca-
152
pacităţii oamenilor şi... îmbunătăţirea mijloacelor lor de racordare la
piaţa mondială”.
În opinia lui A. Toffler, în prezent se pregăteşte o nouă civilizaţie,
cu o nouă viaţă social-economică.
9.3. Cum stau lucrurile la ascest compartiment
în Republica Moldova?
Actualmente, republica prezintă o societate axată preponderent pe
consum, adică se află la primul component al lanţului dezvoltării. Ea
este dependentă de factorii externi atât economici, cât şi politici, de
resursele energetice şi de materia primă. Deci, se conturează situaţia
că la noi se înregistrează o criză prelungită.
Spre exemplu, ruperea consumului de la triada proceselor enume-
rate de P. Bran şi absolutizarea acestuia are conotaţii cu următoarele
două momente. În primul rând, ne aminteşte de preţul pe care l-a
achitat câinele sălbatic, lăsându-se domesticit. Câinele sălbatic şi-a
sacrificat libertatea în schimbul unui ciolan oferit de om. Pe de altă
parte, stăpânul a urcat în copacul plin de prune coapte ca să-l scutu-
re. Apoi a dat drumul scroafei cu purcei în curte. Întreaga familie de
porci a fost ademenită de prunele coapte înfulecându-le cu poftă, fără
a ridica capul spre faimosul copac. În schimb, cu mare plăcere ulterior
s-au tolănit în mocirla din ogradă.
Sub acest unghi, C. Tănase remarcă faptul că această nesăbuinţă,
această stare de lucruri ne urmăreşte de secole, de milenii ca un bles-
tem şi se exteriorizează în forma crimei împotriva celui care este mai
performant. Tot ca un blestem ne urmăreşte şi impedimentul: insen-
sibilitatea patologică, exteriorizată de paralizanta noastră nepăsare, com-
plementată de indiferenţă [6].
În esenţă, acestea sunt simptomele ce fixează impecabil diagnosti-
cul bolii ce ne face în ţară faliţi, perdanţi şi condamnaţi nu fără apor-
tul propriu. În aceste condiţii nu ne salvează nici strigătul: Iartă-i,
Doamne, că nu ştiu ce fac, fiindcă Republica Moldova suferă de la
apariţia sa ca stat independent de „tulburări de identitate şi handi-
capul de conştiinţă”.
153
 În ţară sunt o raritate operaţiunile intelectuale ca procese de con-
ştiinţă, adică declanşarea luptei interne, sufleteşti, axate pe modalită-
ţile îndeplinirii datoriei şi frânării interesului propriu. Nu se ajunge la
etapa mustrării de conştiinţă, să pară rău, să se regrete de cele întâm-
plate. Şi, ca rezultat, în lipsa frânelor interne, firea umană se dezlăn-
ţuie în oameni, ca şi porcul bine îngrijit şi hrănit de stăpân, ce adoră
mereu să se bălăcească în mocirlă.
În fine, republica este cea mai săracă ţară din Europa, unde veni-
tul mediu anual al moldoveanului constituie 1000 euro. În perioada
2004-2008, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 6% anual.
Ţara este ţinută pe linia de plutire de remitenţele miilor de mol-
doveni ce lucrează, în mare măsură, peste hotare ilegal. Însă, în 2009,
remitenţele s-au diminuat din cauza crizei mondiale până la 1 200
milioane dolari. Criza economică globală şi-a pus ferm amprenta şi
asupra economiei naţionale. În 2009, PIB-ul republicii s-a redus cu
7,5%, iar deficitul bugetar depăşea 8%. Astfel, a rămas în vigoare
concluzia formulată de „The economist”: „Puţini oameni au auzit de
Moldova – dar dacă au auzit, au aflat despre ea doar din perspec-
tive negative”.
Prin urmare, chiar de la apariţia sa ca stat independent, republica
s-a aflat în criză, deoarece dominantă a fost şi rămâne partea societăţii
civile care continuă să fie bulversată şi pestriţă, rătăcită încă prin dog-
mele şi sloganele comunsiste.
Ce-i de făcut? Soluţia se întrevede în mişcarea societăţii, cu trupul
şi sufletul, spre zonele edificate în baza noilor sisteme de valori şi pu-
nerea pe rol a celor trei procese actualizate de primul rector al ASEM,
profesorul Paul Bran.
Dacă prin politică se percepe o bună gestionare a simbolurilor ce
asigură coeziunea societăţilor sau coerenţa unui proiect social, ce se
realizează în jurul simbolurilor de origine politică, culturală şi iden-
titate, atunci sub acest unghi menţionăm faptul că nicăieri în spaţiul
european confruntarea politico-identitară nu a fost mai tensionată şi
mai plină de dramatism ca în tânărul stat R. Moldova.
154
Continuând acest gând, Dan Dungaciu [7] remarcă următoarele
încurcături relevante în domeniul simbolicii tânărului stat:
• „Legea cu privire la schimbarea denumirii statului RSS Mol-
dovenească în Republica Moldova nr. 589-XII din 23.05.91”, unde,
în primul articol, se stipulează: Statul suveran RSSM se numeşte Re-
publica Moldova”. Aici, apare referinţa că prescurtat statul poartă de-
numirea de „Moldova” şi astfel se strecoară şi devine, tacit, denumirea
oficială a statului;
• Asumarea exlusivă şi abuzivă a moştenirii simbolice a voievo-
datului Moldova;
• Congresul „Casa noastră – R. Moldova”;
• Utilizarea oficială a etnonimului „popor moldovenesc” şi in-
cluderea în Constituţia din 1994 a „limbii moldoveneşti”;
• Interzicerea la Radioteleviziunea din Republica Moldova a
noţiunii de „Basarabia”;
• „Dicţionar moldovenesc-românesc”;
• Transformarea românilor în „minoritate etnică”;
• Manualele de „Istorie integrată” în versiunea comunistă etc.
Republica Moldova, constituită în 1991 ca stat independent, s-a
antrenat în fluxul relaţiilor economice internaţionale pe următoarele di-
recţii:
– Declararea independenţei a încetăţenit transformarea relaţiilor
economice din cadrul fostei URSS în relaţii economice externe;
– Reorientarea geografică a legăturilor economice externe dinspre
Est spre Vest;
– Integrarea directă a republicii în zona relaţiilor financiar-mone-
tare internaţionale şi aderarea la instituţiile financiar-monetare mon-
diale şi regionale (FMI, Banca Mondială, BERD etc.).
În economia naţională închisă, mărimea outputului naţional (Y)
îmbină:
Y ═ Cd ┼ Id ┼ Gd,
unde, Cd – consumul privat domestic (intern);
Id – investiţiile interne;
Gd – achiziţiile guvernamentale interne.
155
 Venitul economiei naţionale deschise îl constituie:
Y ═ C ┼ I ┼ G ┼ Nx,
unde, Nx reprezintă exportul net.
Prin raţionalizarea identităţii, obţinem:
Pe de o parte, Nx ═ Y ─ (C ┼ I ┼ G),
unde (C ┼ I ┼ G) relevă mărimea absorbţiei de output în cadrul
ţării.
Pe de altă parte, dacă scădem din ambele părţi ale identităţii Note şi referinţe bibliografice
(C ─ G), atunci:
Y ─ C ─ G ═ I ┼ Nx 1. Bran, P. Managementul prin valoare. Bucureşti, Editura Uni-
Partea stângă a identităţii constituie economisirile naţionale (S). versitară, 2009.
Ulterior obţinem S ═ I ┼ Nx sau I ─ S ═ Nx, unde (I ─ S) ─ 2. Brezianu A. Între Washington şi Bucureşti (Tablete transatlan-
reprezintă contul de capital; iar Nx relevă contul curent. tice), Historia. Bucureşti, 2006, 267 p.
Prin urmare, evoluţia vieţii economice în republică îmbină: 3. Lorenz, K. Aşa-zisul rău: despre istoria naturală a agresiunii.
a) În sensul îngust al cuvântului, formatul naţional, unde cererea Bucureşti, Humanitss, 2005, 314 p.
agregată prezintă: 4. Corbu, N. Deschideri către valori. Studii, eseuri, atitudini.
Da ═ Y ═ (C ┼ I ┼ G) Chişinău, Cartea Moldovei, 2003, 456 pag.
b) În sensul larg al cuvântului, include pe lângă formatul naţional 5. Gates, B. Afaceri cu viteza gândului. Bucureşti, Editura Amal-
şi aspectul internaţional, iar mărimea outputului este: tea, 2002, p. 12.
Da ═ Y ═ (C ┼ I ┼ G┼ Nx) 6. Tănase, C. „Timpul”, 29.03.10.
În esenţă, relaţiile economice internaţioanale prezintă relaţii, in- 7. „Timpul”, 9 aprilie 2009, p. 6.
terese derivate de la obiectivele naţionale. La rândul său, aspectul in-
ternaţional devine tot mai insistent şi impune economiei naţionale
să se conformeze noilor rigori şi reguli de joc. Astfel, globalizarea,
integrarea republicii în Uniunea Europeană devin procese care aduc
noi performanţe în relansarea economiei Republicii Moldova.

156 157
 CAPITOLUL X
Semnificaţile şi componentele eliberării Basarabiei
„Nosce te ipsum” – Cunoaşte-te pe tine
însuţi
(Aforism latin)
10.1. Consideraţii generale
Economia descrie istoria avuţiilor. Cum apar ele? De ce se trans-
formă, cine le dobândeşte? Avuţiile nu au sens prin ele însele. Ele sunt
avuţii doar pentru oameni, prin urmare rezultatele economice nu pot
fi disociate de comportamentul uman.
Astfel, pe bună dreptate se consideră că viaţa omului pe pământ
este rodnicia harului. Concomitent, vârfurile spiritualităţii unui neam
au avut întotdeauna misiunea de a fi arbitri şi de a da măsură faptelor
şi adevărului. După N. Iorga, Napoleon a fost mai mult decât un om,
a fost un secol.
Sub flamura vredniciei, înaintaşii neamului, însufleţiţi de senti-
mentul revenirii la străvechile rădăcini, au realizat la 1877 indepen-
denţa; atunci cum de s-a ajuns în Republică Moldova la o prăpastie
atât de enormă dintre intelectuali şi popor? De ce societatea civilă a
devenit complicele celor care le-au deportat părinţii, rudele, consătenii
în Siberia? De ce semenii noştri, la sfârşitul anilor 90 ai secolului XX,
au întâmpinat cu răceală şi ostilitate democraţia ? De ce s-a pierdut
abilitatea de a răspunde cu hărnicie şi plăcere la îndemnurile răsări-
tului soarelui? De ce nu sunt însuşite lecţiile propriei istorii despre
pagubele create de urgia păgânilor şi luptele fratricide aprige pentru
scaun ce nu se potoleau câte un sfert de secol, aşa, cum s-a întâmplat
după moartea domnitorului lui Alexandru cel Bun? Ultimul avusese
una dintre cele mai lungi domnii (29 iunie 1400 – 1 ianuarie 1432),
caracterizată printr-o perioadă de linişte şi prosperitate. După moartea
domnitorului, Moldova a căzut într-o dependenţă triplă: faţă de po-
158
loni, de unguri şi de turci. De ce astăzi circa 40% din populaţie refuză
cu obstinaţie să vadă spectrul de culori în afară de culoarea roşie?
Tocmai decalajul dintre lumea interioară şi cea exterioară, exterio-
rizat în capricii, mofturi, desfrâu în comportamentul individual şi de
grup, orgolii, intoleranţă, incompetenţă, lipsa motivaţiei interioare de
a pătrunde în esenţa lucrurilor sunt combustibilul electoral, care nu
duce nicăieri decât spre apocalipsă.
Actualmente, după A. Toffler, civilizaţia trăieşte momentul unei
rupturi în istoria umanităţii, deoarece dispunem de „o economie schi-
zofrenică într-un sistem care a pierdut contactul cu realitatea”
este „vorba de o criză generală... care sfâşie simultan” totul în jur:
„baza genetică, sistemele de valori, structurile familiare, institu-
ţiile, modurile de comunicare, sentimentul spaţiului şi al timpu-
lui,... precum şi economia” [1].
Altfel spus, provocările epocii în care trăim condiţionează noi şi
noi probleme omenirii. În societate, indivizii şi instituţiile reprezintă
elementele esenţiale ale sistemului economic, însă aceşti actori se ma-
nifestă imprevizibil, fapt ce îngreunează realizarea principiilor social-
economice durabile. De asemenea, interdependenţa crescândă dintre
activităţile umane, precum şi necesitatea unei viziuni de ansamblu
asupra derulării fenomenelor solicită de la cei antrenaţi în viaţa social-
economică cunoştinţe profunde şi abilităţi adecvate.
Sub acest unghi, sunt necesare analize ce identifică criteriile, fac-
torii care favorizează şi cei care blochează prosperarea societăţii, defi-
nirea căilor de măsurare a calităţii, avantajele, dezavantajele, raportul
dintre veniturile populaţiei şi limitele existente.
Economia şi omul au un destin comunicant. Evoluţia lor în timp
şi spaţiu spre bunăstare este foarte controversată şi se exteriorizează în
diverse forme de existenţă.
În opinia noastră, adevărul integru despre derularea destinului ce-
lor doi actori poate fi obţinut doar prin utilizarea perceperii că lumea
contemporană îmbină o vastă diversitate de construcţii teritoria-
le, numite în literatura de specialitate politii. Acest termen reprezintă
starea, forma ordinii politice, constituită într-un anumit teritoriu.
Majoritatea construcţiilor politice teritoriale poartă denumirea
159
de stat, deoarece sunt recunoscute şi sunt membre ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite. Realitatea conturează, concomitent, că unele politii
nu îmbină din plin criteriile specifice unui stat.
Ştiinţa specifică existenţa următoarelor tipuri de state: mega-ţări,
macro-ţări, mini-state, micro-state, state-segmente, ţări autoprocla-
mate (self-proclaimed), însă nerecuoscute (unrecognized), state rele
(rogue states), state artificiale (quasi-stătes) [3].
Felul în care a fost recroit teritoriul moldav şi mutilată conşti-
inţa poporului respectiv demonstrează, în opinia scriitorului Vlad,
Zbârciog, faptul că „există lucruri, stări, evenimente care scot în
evidenţă marile taine ale vieţii, taine ce ne inundă mintea şi con-
ştiinţa, ne afectează spiritul, încât la un moment dat le simţim cu
desăvârşire materialitatea. Omul, călător printre vârstele şi plăcerile
temporare, de multe ori nu reuşeşte să ajungă cu raţiunea la deco-
dificarea semnificaţiilor celor întâmplate. Cu atât mai mult, că de
multe ori omul acceptă să se bălăcească în cotidian şi, astfel, nu sim-
te nececitatea de a desprinde esenţele fenomenelor şi de a le aşeza
în memorie şi conştiinţă. Pentru toţi cei interesaţi de prosperare şi
bunăstare, intuite şi obţinute prin efortul, comportamentul fiecă-
rui cetăţean şi mersul performant al economiei naţionale, scriitorul
menţionat mai sus, specifică: „Nimic nu vine din afară, dacă nu se
naşte mai întăi în tine, în sufletul şi raţiunea ta”. Cu alte cuvinte,
„este vorba de acea înţelepciune, care, depozitată în straturile me-
moriei unui neam, reînvie la un anumit reflex, descoperind legea
şi unitatea Universului. Prin urmare, totul ce naşte spiritul omului
…este alimentat de izvoarele freatice ale înţelepciunii lumeşti” [4].
10.2. Babilonia paradoxurilor basarabene –
misterul catrenelor pierdute
Societatea Republicii Moldova refuză cu obstinaţie să se apropie
de identificarea şi soluţionarea problemelor grave şi vitale cu care se
confruntă. Meditând asupra stării lucrurilor din ţară, ne învolbură
160
perceperea că ne aflăm în Babilonul paradoxurilor ,unde independen-
ţa, responsabilitatea, libertatea sunt tălmăcite ca fenomene nu com-
plementare, ci separate şi inutile.
A) Republica Moldova – locul unde „se bat tobe la urechea
surdului „
Pe meleagurile mioritice din stânga Prutului, de la 1812 şi până
în prezent, nu s-a sesizat că agresiunea ruşilor faţă de terţe popoare
a recidivat continuu de la imperialismul rusesc de factură ţaristă la
imperialismul sovietic, iar la frontiera secolelor XX şi XXI lumea s-a
trezit în faţă cu imperialismul Rusiei moderne.
Cu trecerea timpului, ruşii i-au amputat Moldovei teritorii imense
cu o populaţie de milioane, „recompensând-o„cu teritorii din stânga
Nistrului atât pentru a-i reduce din dimensiuni şi pondere, cât şi pen-
tru a-i „asigura” Moldovei de mâine probleme aproape irezolvabile.
În acest scop i-au fost luate nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi sudul
Basarabiei. Ulterior, teritoriile respective au fost dăruite ucrainenilor,
în schimb Moldova a fost răsplătită, dăruindu-i, pe de o parte, Trans-
nistria, care ulterior a devenit o adevărată piatră de moară legată de
picioarele actualului stat independent R. Moldova. Pe de altă parte,
odată cu formarea RSSM, ruşii au avut grijă să rusifice până la absurd
populaţia găgăuză din sud, transformând-o, astfel, în ostatic şi într-un
instrument de presiune asupra Chişinăului „rebel” . După declararea
independenţei, Republica Moldova s-a mai ales şi cu denaturarea so-
luţionării chestiunii integrării europene. Deci, ultima s-a transformat
dintr-o problemă internă în una geopolitic externă, preponderent
dependentă de voinţa Ministerului de Externe rus. În caz de nesupu-
nere, R. Moldova este sancţionată economic prin segmentele livrării
gazelor naturale, exportului de vinuri, legume şi fructe etc. [5].
Controversate sunt şi consecinţele amprentelor perioadei inter-
belice şi până în prezent. Astfel, după „eliberarea” din 28 iunie 1940
şi 23 august 1944 a început campania reprimărilor basarabenilor sub
orice motive. Mulţi au devenit jertfe ale politicului. De exemplu,
printre aceştia a suferit şi familia lui Andrei Popa, declarat deţinut
politic in 1945-1955 şi expediat într-un lagăr din Siberia din regiunea
161
Chemerovo. După 1955, familia lui şi a soţiei sale Agripina Popa,
constituită din 4 persoane nu avea dreptul să locuiască într-o locali-
tate mai mult de doi ani. Familia Popa s-a întors la baştină în 1968.
Andrei a fost reabilitat postmortem în 1993. Casa familiei Popa din
s. Palanca, r-nul Călăraşi din 1945 a fost utilizată ca sediul al cârmui-
rii colhozului, Primăriei, ca depozit şi ulterior drept şcoală.
Actualmente, Tatiana Popa – fiica lui Andrei Popa şi Agripinei
Popa, este preşedintele Asociaţiei „Casa părintească” din satul Hâr-
jauca, Călăraşi, canalizându-şi eforturile spre dezvoltarea vocaţiilor şi
abilităţilor profesionale ale tinerilor.
După „eliberările” din 28 iunie 1940 şi 23 august 1944, în Mol-
dova s-a declanşat teroarea roşie şi mobilizarea basarabenilor în Arma-
ta Roşie cu trimiterea lor pe front. Tinerii basarabeni, exprimându-şi
dezacordul, se ascundeau de la încorporare. Însă organele de stat, de
partid, procuratura, SMERŞ-ul (unitatea militară care se ocupa de
prinderea aşa-numiţilor agenţi străini – în ruseşte „smerti şpionam”),
NKVD-ul utilizau diferite metode în derularea procesului de recruta-
re: de la propagandă până la reţinere fizică şi arest şi luarea de ostatici.
Printre primii care realizau încorporarea erau autorităţile locale, care
apelau inclusiv la luarea de ostatici din familiile celor care urmau să
fie încorporaţi. Spre exemplu, preşedintele sovietului sătesc Caracu-
şeni, r-l Briceni a reţinut nouă persoane, rude şi prieteni ale celor care
urmau să fie încorporaţi.
Datele statistice relevă că în mai puţin de un an (august 1944-
mai 1945), circa 55 mii de basarabeni au căzut pe frontul sovietic, iar
numărul celor încorporaţi depăşeşte câteva sute de mii [6].
Odată cu desfăşurarea operaţiunii militare de ocupare a Basarabiei
şi Bucovinei, au debutat arestările şi deportările în masă. Ultimele au
derulat în 1941, 1949,1951. Suferinţele populaţiei s-au multiplicat
prin foametea organizată din 1946-1947.
În perioada după cel de al 2-lea război mondial şi până la „dezghe-
ţul” din 1989, în Basarabia tot ce era sovietic se considera perfecţiu-
nea absolută, iar ce era românesc era condamnat. URSS, în anii 1946-
1947, a aplicat „politica biciului”. În 1949, crearea colhozurilor este
marele flagel care îi deposedază pe ţărani de brumele de averi. În anii
162
50 regimul sovietic aplică deja politica „biscuitului”. În ansamblu,
anii 50 au fost percepuţi ca o binefacere pentru oamenii satelor, în
schimb au fost o perioadă neagră pentru intelectuali. În anii 70 înce-
pe declinul colhozurilor, iar veniturile colhoznicilor sunt nesemnifica-
tive. De la începutul anilor 90 ai secolului XX societatea din republică
a fost divizată din nou în ai noştri şi ai lor, între „îngeri şi demoni”.
Către sfârşitul mileniului doi, în noul stat cu numele de Republica
Moldova lucrurile au derulat după principiul: „Cu o mână demolam
ce construiam, cu cealaltă mână se fura ce încă nu fusese furat” [7].
În perioada octombrie-decembrie 1990 au fost şterse urmele prin
distrugere/ardere a 10004 volume de dosare din categoriile: Dosare de
agentură şi informatori – 8498; Dosare de agentură şi ale proprieta-
rilor de apartamente de conspiraţie – 1506. În 1992, prin 9 procese-
verbale au fost arse alte 1956 de dosare ce conţineau informaţii foarte
preţioase despre rezistenţa anticomunistă în RSSM. În 1993 au fost
arse alte 436 de dosare.
Distrugerea documentelor s-a derulat în pofida faptului că,
prin adoptarea Declaraţiei de Independenţă la 27 august 1991, se
stabilea „Pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia,
legile şi celelalte acte normative, adoptate de organele legal consti-
tuite ale Republicii Moldova”. Concomitent, cu data de 29 august
1991, bunurile (inclusiv dosarele din arhive) aflate pe teritoriul re-
publicii deveneau proprietatea statului, deci tezaurul care reflecta vi-
tregia timpurilor negre a basarabenilor. În total, din 1990 şi până
în prezent, KGB, MSN şi SIS au distrus cel puţin 15589 de dosa-
re şi 14377 de fişiere, inclusiv 16 filme cu 53 de episoade. Cui i-a
păsat de cele întâmplate? Nu întâmplător au ars în aprilie 2009 clă-
dirile Parlamentului şi Preşedinţiei, ele făcând parte, probabil, din
acelaşi scenariu de vandalism şi umilire a basarabenilor [8].
Nimicirea în masă a dosarelor din arhive, ce constituiau un tezaur
naţional, înseamnă că în republică „fenomenul Stockholm” înfloreş-
te şi atinge noi dimensiuni.
163
 B) Republica – spaţiu afectat de „sindromul Stockholm”
Problema majoră a oricărui popor, probabil, corelează cu îndem-
narea: cei rămaşi, fiţi demni şi buni urmaşi ai celor care, din cauza vre-
murilor vitrege, au coborât înainte de timp acolo, unde „totul: marile
averi şi tot ce contează în viaţa cotidiană ...totuşi, dincolo este, în fine,
nimic”.
Luăm drept premisă problema enunţată, fiindcă Moldova, ca
ţară, este atât de mică, în schimb se confruntă cu mari probleme.
„Avem o Transnistrie şi o Găgăuzie, avem comunişti, comsomolişti şi
chiar pioneri. În 20 de ani de independenţă, ruşii s-au făcut mai ruşi,
iar moldovenii s-au încurcat definitiv în identitatea lor… . Moldova
se împarte între o Moldovă plecată şi alta care nu poate să plece„, iar
ponderea celor care vor să plece, dar nu pot, constituie circa 35% [9].  Moldovenii sub teroarea bolşevică. „Timpul”, 29 octombrie şi 12 no-
În schimb, toţi cei amărâţi, ghidaţi de cercurile de interese, de
orgolii şi repulsie faţă de valori au cedat şi mai speră să dea ţara pe
mâna comuniştilor, iar călăii continuă să vină în fotoliile dorite [10].
Pe lângă ideologia şi propaganda roşie, economicul prezintă fac-
torii ce au contribuit la înflorirea „fenomenului Stockholm” în R.
Moldova, care precipită ca oamenii care au pătimit încetul cu încetul
au uitat ororile regimului sovietic, iar rudele pătimiţilor au ajuns să
intre în cârdăşie cu călăii, inclusiv rudele călăilor să se căsătorească
cu cele ale victimelor etc. S-a uitat că anii 50 prezintă cea mai neagră
perioadă pentru cultura şi spiritualitatea basarabenilor, când se fabrică
conceptul de „limbă moldovenească”.
164
Note şi referinţe bibliografice
A. Toffler. Spasmul economic. Editura ANTET, 1996.
2. Vlad Zbârciog, Timp răstignit. Chişinău, Pontos, 2007, p. 38-
39; p. 53-54.   
3. Colomer J. M. Great empires, small nations: The uncertain future
of the sovereign state. – L. N. Y.: Routledge, 2007; Hall J. A. The state:
Critical concepts. Vol. 1. – L. N. Y. Routledge,1994.
4. Vlad Zbârciog, Ştefan Cel Mare şi sfânt – voievodul românilor.
Chişinău, Pontos, 2004, p. 3.
5. Raportul analitic al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regi-
mului comunist totalitar din R. Moldova. Timpul, 1 octombrie 2010;
iembrie 2010. C. Tănase. „Timpul”, 3 septembrie 2010, p. 7.  
6. M. Taşcă, Carnea de tun. Timpul, 20 august 2010,p. 24).
7. Constantin Cheianu. Moldovenii între români şi ruşi, „Timpul”,
27 august 2010, p. 6; 3 septembrie 2010, p. 6 şi 10 septembrie 2010,
p. 6.
8. Mihai Taşcă, Arhiva KGB-ului în flăcări, „Timpul”, 3 septem-
brie 2010, p. 25.  
9. C. Cheianu, Moldova pe care nu o cunoaştem, „Timpul”, 20
august 2010, p. 7).
10. S. Urechean, Călăii mei ocupă funcţii-cheie în instituţiile statu-
lui. „Timpul”, 20 august, 2010, p. 22-23 .
165
 Capitolul XI
Arhitectura amplasării economiei naţionale
pe coordonata edificării bunăstării
„Destinul unei ţări depinde de educaţia
poporului său”
B. Disraeli
„Succesul înseamnă transformarea cu-
noştinţelor în acţiuni pozitive”
D. Leeds
11.1. Denaturarea conexiunii elementelor triadei:
caracter – temperament – personalitate
De ce asociem analiza cu noţiunea de arhitectură? Care este conexiu-
nea dintre arhitectură şi bunăstarea societăţii?
Arhitectura prezintă ştiinţa, arta de a crea şi edifica ceva. În cazul
dat este vorba de capacitatea individului şi societăţii de a-şi asigura
bunăstarea.
Atingerea respectivei ţinte în ţara noastră este problematică, de-
oarece omul prezintă o vastă enigmă din cauza denaturărilor elemen-
telor triadei: caracter – temperament – personalitate. Ultima este
condiţionată de următoarele considerente:
a) Adesea omul îmbrăţişează şi scoate la iveală una din trei faţete:
1) cea pe care tinde să o manifeste; 2) ceea ce el este în realitate şi pe
care o ţine în taină; 3) pe care crede că o are.
b) În lipsa educaţiei, pe care o cere timpul, vorba, faptele indivi-
dului îi scoate la iveală originea sa păgână (om rău şi preferinţa de a
se închina idolilor). În acest context, M. Eminescu remarca în „Epigo-
nii”: „Oamenii din toate fac icoană şi simbol... . pun haine de imagini
pe cadavrul trist şi gol„.
c) Prin urmare, conform opiniei lui Horaţiu, nu există eroare mai
gravă decât greşeala individului care se înşală pe sine însuşi. Con-
comitent, remarcăm noi, dificultăţile cu care se confruntă civilizaţia
166
umană la începutul mileniului trei îşi au originile şi amplificările în
firea umană. Această stare de lucruri pune societatea umană în faţa
dilemei: dinamicitate sau declin?
Savantul V. V. Rostov se întreba câteva decenii în urmă: „Va cădea
omul într-o stagnare spirituală seculară? Oamenii vor învăţa să-şi con-
ducă viaţa fără a arunca în aer planeta…”? [1].
La rândul său, cercetătorul D. Bell remarca în 1974 următoarele
trăsături ale societăţii postindustriale: societate de servicii şi abunden-
ţă; puternic urbanizată; o societate mai dreaptă etc. [2].
Actualmente, realitatea din lume ne confirmă cu lux de amănun-
te că trăim vremuri foarte controversate, deoarece multe probleme
rămân nesoluţionate în cadrul segmentului individ-societate. Ca re-
zultat, starea lucrurilor se acutizează. Spre exemplu, dezvoltarea spec-
taculoasă a tehnicilor de comunicare, asistată de procesul de globa-
lizare, schimbă cardinal aspectul geografic al problemelor cu care se
confruntă astăzi societatea umană.
În acest context, remarcăm paradoxul Republicii Moldova: Ana-
liştii se sufocă, pentru că cu cât mai mult cunosc republica, descoperă că
sporeşte dificultatea de a o înţelege.
Respectiva situaţie din republică ne marginalizează, ne îndepăr-
tează de lumea civilizată şi ne aruncă în braţele forţelor trecutului,
fiindcă nimeni nu doreşte să iniţieze afaceri cu cei care nu ştiu cine
sunt, nu ştiu ce vor şi nu ştiu încotro se îndreaptă. Ca rezultat, ţara
este guvernată prin intermediul ideilor şi deciziilor absurde.
Literatura de specialitate specifică faptul că deciziile social-econo-
mice şi, în special, cele din perioada de tranziţie la economia de piaţă
a economiilor ex-socialiste sunt adesea pline de mister. În acest sens,
C. Morel consideră că „este necesar de a descrie şi înţelege că ideile
absurde şi autorii lor acţionează în permanenţă şi într-o manieră in-
tensivă împotriva scopului iniţial, care a condiţionat luarea deciziilor
respective. Prin urmare, este vorba despre o categorie deosebită de
erori radicale persistente.
Prima impresie pe care ne-o crează deciziile absurde constă în
167
străinătatea lor şi misterul pe care ele îl reprezintă pentru înţelegerea A. Hamilton (1757-1804), H. Ch. Carey (1793-1879), S. N. Paten
umană. Cum s-a întâmplat că persoane inteligente, având în posesia (1852-1922 );
lor toate mijloacele necesare, au putut formula decizii care contravin • neregulile decizionale îşi au originea, de regulă, în segmentul
în aşa măsură scopului preconizat?... De ce managerii, având misiu- „individ – societate” şi nemijlocit sunt condiţionate de denaturarea
nea de a crea o universitate de pregătire a cadrelor pentru uzul intern esenţei triadei: instruire – educaţie – dezvoltare. În perceperea acestei
al republicii, în scopuri iniţial clar definite, crează o instituţie de învă- triade există multe începuturi ce generează confuzie. Astfel, D. Hân-
ţământ pentru publicul extern?” [3]. cu susţine că educaţia prezintă un „sistem planificat de influenţe de
După C. Morel, studierea deciziilor absurde este condiţionată de durată asupra individului, spre a-i modela şi orienta dezvoltarea către
faptul că: idealul de om de care are nevoie societatea (cuprinzând educaţia fizi-
a) perceperea lor în calitatea de cazuri extreme contribuie la de- că, intelectuală, morală, estetică, tehnică şi profesională) [6].
codificarea enigmelor specifice comportamentului uman şi social. Concomitent, multe surse remarcă componenta intelectuală a
Concomitent, este dificil de a stabili erorile legate de percepere în edificării bunăstării (Vezi: figura nr. 1, ajustată în baza sursei [7].
deciziile simpliste şi cu caracter mediocru. Perceperile adecvate sunt
foarte specifice, deoarece posedă un caracter particular şi relevă inter-
dependenţele existente. Ca rezultat, eroarea de percepţie poate să se Gândirea Credinţele
manifeste mai evident într-o decizie absurdă;
b) Decizia absurdă poate fi comparată cu eclipsa de soare. Si- Asteptările
Atitudinea
tuaţia excepţională, manifestată de eclipsa solară, oferă ocazia de
a observa şi studia coroana solară. Concomitent, decizia absurdă
permite, de asemenea, de a pune accentul pe aspectul cognitiv al
fenomenelor mai dificil de a fi observate în cazul condiţiilor şi deci-
ziilor normale [4].
Educaţia
În opinia noastră, revenirea la normalitate necesită:
Viaţa
• înaintarea şi promovarea percepţiei realităţii că naţiunile şi
bunăstarea lor se plămădesc nu prin sabie. Altfel spus, o naţiune şi
bunăstarea ei se edifică în jurul ideilor mari convergente, înrădăcina- Comportamentul Performanţa
te în principiul, conştiinţa şi idealul unirii componentelor societă-
ţii. Înaintarea şi promovarea ideilor generatoare de bunăstare expri- Figura nr. 1. Conexiunea şi amplificarea efectelor stilului de viaţă
mă vocaţia feciorilor neamului de a-şi îndeplini misiunea istorică ce
le-a fost încredinţată de destin în această parte de lume. Astfel au
procedat înaintaşii naţiunii germane: F. List (1789-1846) [5]; L. Er-
hard, care în 1948 a câştigat alegerile şi a iniţiat edificarea econo-
miei sociale de piaţă în Germania; reprezentanţii naţiunii americane

168 169
 11.2. Virtuţile efectelor factorilor care generează stilul de viaţă
După Daniel Webster: „Cunoaşterea nu cuprinde tot ceea ce conţine
termenul general de educaţie. Sentimentele trebuie disciplinate, pasiunile
trebuie înăbuşite, motivaţiile adevărate trebuie inspirate, un sentiment
religios profund trebuie insuflat şi în toate împrejurările trebuie inculpată
o moralitate pură. Toate acestea sunt cuprinse în educaţie„. „Educo” – în
limba latină – înseamnă „a se dezvolta din interior”, „a se cultiva” [8].
Sub acest aspect, ne reţine atenţia următoarele momente:
– Ideea că bunăstarea în republică poate fi clădită în condiţiile
integrării în spaţiul european, mizând pe aplicarea următoarelor in-
strumente manageriale: a obiectivelor şi programelor operaţionale.
Astfel, pe de o parte, obiectivele şi programele operaţionale definesc
căile şi modalităţile de cooperare a guvernului Republicii Moldova,
Autorităţilor Instituţionale de la Bruxelles şi componentelor societăţii
civile din republică. Pe de altă parte, resursele fondurilor de investiţii
alimentează economia naţională prin intermediul elaborării progra-
melor operaţionale;
– Utilizarea optimă în calitate de variabilă a capacităţilor guver-
nării de a înainta şi promova noi planuri de acţiuni direcţionate spre
edificarea bunăstării republicii;
– Actualmente, ţara este sufocată de faptul că societatea este co-
ruptă de păcate ca ticăloşenia, idiotismull util, chilerismul, care au de-
venit mărfuri profitabile [9].
Societatea civilă s-a împăcat cu statutul de ostatic al guvernă-
rii iar populaţia preferă comportamentul „bugetivor”. Altfel spus,
societatea civilă, oamenii politici nu se simt responsabili de starea
dezastruoasă în care se află republica, deoarece sunt deprinşi, ca pe
vremurile socialiste, să fie hrăniţi din banii publici. Scoaterea din
anonimat a maturităţii şi responsabilităţii societăţii civile de pro-
pria soartă se poate realiza cu succes prin transformarea acesteia din
obiect de manipulare de către guvern, sindicatele independente,
partidele politice în subiect- partener de acţiuni în edificarea bunăs-
tării republicii.
170
Multipli sunt şi factorii ce denaturează procesul decizional din
cauza stării precare din cadrul procesului educaţional existent în soci-
etate. Avem în vedere carenţele generate de minimalizarea în procesul
educaţional a astfel de componente legate de inteligenţa emoţională,
socială şi cea spirituală. În acest context, psihologul american Daniel
Goleman susţine că este necesar ca de la vârste fragede copiii să fie
învăţaţi cum că gestioneze conflictele. „Educo„ – în limba latină – în-
seamnă „a se dezvolta din interior”, „a se cultiva”. Probabil că aceas-
ta avea în vedere Cofucius când afirma că principala caracteristica
a omului nu este faptul că se ţine pe picioare şi nu se prăbuşeşte, ci
căzut jos, posedă puterea de a se ridica.
– Constituirea unei societăţi civile performante îşi are începuturi-
le în înţelepciunea fiecăruia, deoarece, susţinea N. Iorga, întunericul
nu este capabil să confrunte, să domine lumina, fiindcă el pierde în
faţa luminii. În acest context, Solomon menţiona: „suntem ceea ce
gândim”, iar „cine gândeşte puţin se înşeală mult” (Leonardo da Vinci).
Prin urmare, Republica Moldova comite o greşeală capitală când
menţine salarizarea profesorilor la un nivel mizerabil, deoarece este
o decizie absurdă ce subminează procesul de gândire a noii generaţii,
fiindcă societatea se deprinde să trăiască în minciună şi aceasta condi-
ţionează noi absurdităţi. Din păcate, în republică multiple lucruri au
devenit anexe ale politicului. Spre exemplu, denumirea limbii, alfabe-
tul nu mai depind de adevărul ştiinţific, ci – mereu – de partidele ce
se află la guvernare [10]. Această stare de lucruri îndepărtează ţara de
edificarea noii economii, deoarece se întreprind acţiuni ce contravin
şi contestează trăsăturile-cheie ale acesteia (cum ar fi, de exemplu: o
societate mai dreaptă generează belşugul de bunuri materiale).
Concluzii
Dificultăţile în republică sunt condiţionate de faptul că percepe-
rea economiei naţionale în calitate de sistem are un caracter simplist
şi controversat. Din acest motiv, multe adevăruri şi nuanţe legate de
prosperare sunt plasate în zone mărginaşe. De aici şi apariţia multi-
plelor blocaje în calea armonizării dezvoltării societăţii în coordona-
tele liberei iniţiative, mondializării.
171
 Revenirea la normalitate cere ca omul, în calitate de componentă
a sistemului social-economic, să devină „Homo intelligens”, care să
nu neglijeze adevărul: „Natura este măreaţă nu doar prin aceea că
ne oferă confort şi plăcere. Ea este irepetabilă datorită faptului
că prezintă un univers integru şi splendid de forme” Prin urmare,
principala trăsătură a naturii constă în faptul că ea crează valori fără
ca să contravină vreodată propriei ordini naturale.
Cu părere de rău, altfel stau lucrurile în societatea umană. Nu
întâmplător s-a ajuns la starea când pentru individ omul devine un
animal de pradă (Homo homini lupus).
Deciziile axate pe ideile convergente deschid societăţii noastre
noi oportunităţi, Aceasta se explică prin faptul că democraţia oferă
ţării multiple instrumente de a recepta impulsurile ce vin de la rea-
litate spre fiecare individ; ultimii, receptându-le, le pot încorpora în
deciziile elaborate de societate. Spre exemplu, mişcarea republicii pe
coordonata integrării europene lărgeşte accesul ţării spre Fondul Eu-
ropean de Dezvoltare Regională; Fondul Social European; Fondul de
Coeziune; Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală; Fon-
dul European pentru Pescuit etc.
Conturarea setului de idei convergente consolidează strategia de
dezvoltare a republicii şi joacă rolul unui brand pentru ea. După Phi-
lip Kotler, un brand reprezintă „un logo, un simbol sau un design, un
nume sau combinaţia lor definind”, şi diferenţiind finalităţile spre care
tinde republica. Brandul întruneşte nu doar ceea ce afirmă factorii de
decizie naţională, ci şi ceea ce spun alţii despre situaţia din republică.
Prin urmare, brandul întruneşte şi imaginea terţilor factori şi repre-
zintă vectorul tuturor experienţelor şi percepţiilor despre Republica
Moldova.
Un brand performant transmite clar mesajul despre republică şi
contribuie la consolidarea imaginii acesteia atât în interiorul, cât şi în
exteriorul ţării.
172
Note şi referinţe bibliografice
1. V. V. Rostov, Les étapes de la croissance économique, Seuil, Paris.
2. Daniel Bell, The Coming of Post-industrial Society, heine-
mann,1974.
3. Christian Morel. Les décisions absurdes (sociologie des erreurs
radicales et persistantes. Editionts Gallimard, 2002, p. 11-12.
4. Christian Morel. Les décisions absurdes (sociologie des erreurs
radicales et persistantes. Editionts Gallimard, 2002, p. 12-13.
5. Fondatorul şcolii istorice germane W. Roscher remarca:” Un
popor nu este numai o masă de indivizi care trăiesc astăzi. Cine vrea
să cerceteze viaţa economică nu se poate mulţumi numai cu observa-
rea condiţiilor economice actuale. Posibilitatea de a desprinde dintr-o
masă de fenomene ceea ce este esenţial ne obligă imperios să compa-
răm toate popoarele între ele… Şi popoarele care au murit au interes
din acest punct de vedere” (W. Roscher, Économie industrielle, Paris,
1918).  
6. D. Hâncu. Dicţionar al limbii române. Iaşi, Editura Moldova,
1995, p. 154.
7. Educaţie pentru împlinirea vieţii. Tribuna economică, 2008,
nr. 23, p. 86.
8. Educaţie pentru împlinirea vieţii. Tribuna economică, 2008,
nr. 23, p. 86-88.
9. Arsenalul tehnicilor de manipulare vezi: Sergiu Kara – Murza,
manipularea prin conştiinţă, Expresia „idiot util” îi aparţine lui Le-
nin, care definea astfel pe cine era bun de folosit ca unealtă inconşti-
entă pentru realizarea unor scopuri de care respectivul habar nu avea”;
vezi: Igor Burciu, „Flux”, 8 august 2008, p. 4.
10. N. Dabija, „Literatura şi Arta”, 28 august 2008, p. 1.
173
 CAPITOLUL XII 15 ani SUA a avut un ritm al dezvoltării economice mai mare decât
Productivitatea – o nouă provocare a timpului cel european. Spre exemplu, în 2006 creşterea economiei americane
a fost de 3,4% faţă de cea estimată pentru economia zonei euro de
2,4%. Concomitent, studiile relevă că în anul 2005 PIB-ul realizat de
„Ideea de progres trebuie sa fie (mereu) primele 5 ţări europene ce au aproximativ aceeaşi populaţie cu cea a
fondată pe ideea de catastrofă?” SUA (Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania), constituia
Walter Benjamin doar 80% din cel al SUA [2].
„Viitorul nu poate reproduce pur şi sim-
plu trecutul, deoarece crizele economice 12.1. Trăsăturile avântului economic al ţărilor dezvoltate
ale viitorului vor fi diferite de cele ale
zilei de ieri” În anii 70, Europa înregistrează o creştere economică compara-
Alvin Toffler tiv slabă. Astfel, din 1950 pană în 1973 ţările l’OCDE au realizat o
creştere economică de 3,8%, iar din 1973-1990 de 2,1%. Şomajul
În opinia a tot mai mulţi analişti, în lume s-a constituit un fel de în ţările europene a sporit de la 3%, în 1973, pană la 11%, în aprilie
economie de piaţă în care banii şi nebunia par a fi cele mai generoase 1995 [3].
fenomene ale contemporaneităţii. Astfel, economia este marcată de Procesul de integrare europeană a demarat prin intrarea în vi-
schizofrenie: „Astăzi, susţine A. Toffler, când grevele, falimentele, pe- goare a tratatului încheiat la Roma de 6 tări vest-europene (martie
nuriile şi schimburile ne bombardează conştiinţa, când marile profi- 1957). Reformele adoptate în cadrul UE pentru creşterea economică
turi şi şomajul în masă concurează pe primele pagini ale ziarelor, când şi ocuparea forţei de muncă s-au manifestat cu rezultate relativ bune
acţiunile se învârtesc scăpate de sub control, iar inflaţia şi depresiunea după anul 2005.
îşi dispută întâetatea, adeseori se pare că sistemul financiar mondial
însuşi lunecă spre nebunie… Căci trăim într-o economie schizofre- Tabelul 12.1
nică, un sistem care a pierdut contactul cu realitatea. Iar „groaza de
Rata medie a cresterii anuale a PIB-ului (%)
neînţeles” se răspândeşte pe scară largă” [1]. Actualmente, Republica
Moldova, antrenată într-un proces de căutare a propriei identităţi,
Numărul 2005 2006 2007 2008
este preocupată de integrarea europeană. La rândul său, Uniunea de tări
Europeană este îngrijorată de faptul că economia unei mare părţi
a „Eurolandului” stagnează. Astfel, dacă de la sfârşitul celui de-al UE (27 tări) 1,8 3,0 2,9* 2,4*
doilea război mondial şi până la mijlocul anilor ’80 Europa a redus
continuu distanţa ce o separa de SUA în ceea ce priveşte nivelul de UE (25 tări) 1,8 3,0 2,9* 2,4*
trai, decalajul ajungând la un moment dat la numai 15%, apoi ulte-
UE (15 tări) 1,6 2,8 2,7* 2,2*
rior decalajul respectiv a început să se mărească, fiind în anul 2007
de 30% (dacă se iau în calcul doar ţările bogate ale UE).
Îngrijorează Uniunea Europeană şi faptul că în ultimii 14 din cei * Previzibil; Sursa: [4].

174 175
 Astfel, PIB-ul în UE a crescut cu 3%, productivitatea – cu 1,5%,
iar numărul de noi locuri de muncă – cu 1,6%.
Din punct de vedere social, UE trebuie să aibă preocupări pe ur-
mătoarele direcţii:
a) reducerea decalajelor existente între puterea de cumpărare a po-
pulaţiei din diferitele state componente;
b) creşterea importanţei acţiunilor culturale şi educaţionale în
scopul edificării în comunitatea economică a unei baze culturale şi
didactice temeinice.
Principalele pârghii ale productivităţii în concepţia UE sunt: pro-
gresul tehnic, utilizarea tehnologiei şi a comunicării, concurenţa şi
consolidarea pieţei interne, precum şi sporirea investiţiilor în cerce-
tare.
Lărgirea consecventă a numărului ţărilor-membre ale UE, iniţial
de la 6 la 12, 15, 25 şi de la 1 ianuarie 2007 la 27 ţări, a condus la cre-
area unei uriaşe pieţe comune. Referitor la modernizarea pieţei unice
europene, UE tinde să acorde prioritate consumatorilor şi micilor în-
treprinderi care să conducă, în continuare, la preţuri reduse, la posi-
bilitatea unei largi alegeri din partea consumatorilor, la întreprinderi
competitive şi la o Europă care să atragă investitori.
12.2. Prin ce se explică încetinirea creşterii economice
a ţărilor dezvoltate în anii 70 ai secolului XX?
Conform opiniei analiştilor, factorul hotărâtor al încetinirii a fost
generat de şocul petrolier, asistat şi de efectul renunţării la standardul
de aur (în urma aplicării acordului de la Bretton Woods). În ansam-
blu, s-a simţit din plin reducerea randamentelor economiei fordiste.
Specificul economiei fordiste constă în faptul că obţinerea creş-
terii rapide a producţiei se bazează pe consensul relativ între salariaţi
şi antreprenori pentru a demara angajarea deplină, sporirea produc-
tivităţii muncii şi, astfel, salariaţii să se aleagă cu un consum de masă
favorabil.
La rândul său, modul taylorian de organizare a producţiei se
176
axa pe diviziunea ştiinţifică a muncii şi acordul lucrătorilor de a ex-
clude aplicarea unor moduri de producţie defavorizante. Prin urmare
[5], economiile occidentale şi-au epuizat în timpul „trendului glo-
rios” al beneficiilor revoluţiei tayloriene a diviziunii muncii.
La sfârşitul anilor 60, costul implementării progresului tehnic a spo-
rit considerabil, ceea ce a influenţat negativ asupra productivităţii şi
nivelului de producţie.
Pentru a fundamenta deciziile de sporire a productivităţii şi de
creştere a economiei, este rezonabil a lua în consideraţie şi următoa-
rele momente:
În 1976, întreprinderile europene (şi mai ales cele franceze) erau
supraîndatorate, limitând substanţial capacitatea lor de investire şi de
inovare.
În anii 1962-1980 creşterea productivităţii anuale în marile ţări
industriale era între 0,5-1,5%.
– Saturaţia cererii la bunurile durabie de consum (automobile, te-
levizoare, maşini de spălat, frigidere etc.) devine o componentă esen-
ţială a gestionării afacerilor;
– Trecerea la o gestiune liberală a economiei, în special la o gesti-
une monetară complementată de preluare a puterii de către finansişti,
fortifică presiunile în favoarea remunerării mai ridicate a capitalului
şi, deci, o salarizare mai slabă a muncii.
Cu toate că, concomitent, capitalul productiv, destinat remuneră-
rii angajaţilor, nu ş-a întrerupt, dinamica respectivă conturează urmă-
torul tablou (Vezi: tabelul 12.2).
Sporirea coeficientului capitalului (K/Y) semnifică faptul că, pen-
tru a confecţiona o unitate de produs, se cere o valoare tot mai mare
de capital.
177
 Tabelul 12.2 12.3. Prin ce se explică scăderea productivităţii factorilor
Dinamica capitalului productiv, destinat remunerării după 1973-1976?
angajaţilor din patru ţări dezvoltate ale lumii (în dolari SUA)
În pofida acumulării rapide de capital, totuşi, sporirea producti-
Ţara Anul 1950 Anul 1973 Anul 1987 vităţii factorilor de producţie s-a diminuat în multe ţări îndustrializa-
Franta 14800 43309 80604 te în anii 70. Explicaţia poate fi obţinută prin luarea în consideraţie a
două fenomene.
Franta 1,68 1,75 2,41
Creşterea economică puternica în anii 1950-1973 a suscitat inves-
Germania 16291 55421 89104 tiţiile de capacitate drept răspuns la cererea aflată în plină expansiune.
Germania 2,07 2,39 2,99 Productivitatea a sporit, pe de o parte, fiindcă investiţiile au încorpo-
rat progresul tehnic. Pe de altă parte, cererea şi populaţia activă s-au
Japonia 6609 33101 78681 îndreptat spre sectoarele unde existau importante rezerve de produc-
Japonia 1,80 1,73 2,77 tivitate (în industrie, după aceea în servicii).
Productivitatea începe să crească mai slab atunci când rezervele
SUA 48118 70677 85023
s-au epuizat.
SUA 2,26 2,07 2,3 Pentru ca productivitatea să sporească, era nevoie de noi avanta-
Sursa: [6] je investiţionale în cercetare şi dezvoltare. Altfel spus, costul unui su-
După D. Cohen, supraîndatorarea întreprinderilor la finele ani- pliment de productivitate devine tot mai ridicat. În aceste condiţii,
lor 70 necesită să fie corelată cu exigenţa de finanţare cu capital a pentru a menţine rentabilitatea capitalului, trebuie redus costul muncii.
unui loc de muncă tot mai avansată, datorită faptului că tendinţa Nu poate fi exclus nici faptul că oferta progresului tehnic (cerce-
de dezvoltare tehnologică devine tot mai costisitoare. Însă ideologia tare-dezvoltare) şi-a schimbat în această epocă natura sa, iar manage-
managerială a epocii joacă din plin în favoarea contractării de datorii, mentul cercetării s-a antrenat într-o traiectorie eronată şi costisitoare.
legitimată de dogma naivă a l’éffet levier /Notă: l’éffet levier (efectul Această evoluţie şi ofertă sunt ghidate de trei ipoteze implicite:
parhgie) constă în faptul că, conform jocului deducţiilor fiscale, între- * Există o relaţie de proporţionalitate între cheltuieli în procesul
prinderile au avantaj contabil de sporire a proporţiei de îndatorare pe de cercetare şi rezultate;
termen lung în raport cu capitalul lor propriu/. Concomitent, devine * Cercetarea se planifică ca şi orice activitate de producţie, deoa-
evident că îndatorarea condiţionează adâncirea vulnerabilităţii între- rece, conform teoriei endogenităţii (care ia naştere în interiorul feno-
prinderii, chiar dacă din punct de vedere contabil ea pare a fi câştigă- menului dat) producţia cunoaşterii, indiscutabil, prezintă o industrie ca
toare. Realitatea este de aşa natură, încât diminuarea cifrei de afaceri şi orice activitate de producţie***;
pune întreprinderile să fie dependente de concurenţi, fie de încetarea c) Începând cu anul 1976, cererea se supune consideraţiei exoge-
plăţilor. În cel mai bun caz, marja de autofinanţare scade şi, totodată, ne, care sunt de constrângere financiară şi de mondializare a econo-
se diminuează şi cea de manevrare strategică. miei. Această restricţie a cererii, care se traduce prin preţuri mai mici
Necesitatea întreprinderilor de a se autofinanţa devine problema- de producţie, are un efect negativ dublu.
tică, fiindcă finanţarea progresului tehnic înseamnă, pe de o parte, ***Cercetarea, ca şi orice activitate de producţie, trebuie supusă exigenţelor diviziunii
a suporta cheltuieli reale considerabile, apăsătoare pentru stoparea munci, iar echipele de cercetare performante nu îmbină mai mult de 7-8 persoane şi nu exis-
inflaţiei, iar, pe de altă parte, creşte presiunea ce se exercită asupra tă relaţii evidente între cheltuielile de cercetare şi interesul faţă de rezultatele investigaţiilor.
salariilor angajaţilor. (Mai detaliat vezi sursele [7] şi [8]).
178 179
 d) Din anii 1950-1970, ritmul elevat de creştere a productivită-
ţii a condiţionat reducerea mecanică a volumului de muncă necesar,
iar efectul compensaţiei nu s-a manifestat. În consecinţă, la începu-
tul anilor 80, aproape în toate ţările dezvoltate s-a constatat faptul
că coeficientul creşterii PIB-lui a fost inferior ritmului sporirii pro-
ductivităţii.
e) Inovaţiile costau din ce în ce mai scump, iar restricţiile cererii
nu permiteau să aibă loc pe deplin jocul randamentelor de scară, care
trebuiau să le însoţească. Concomitent, era nevoie de timp pentru
reorganizarea întreprinderilor în baza noilor scheme tehnologice de
informatizare şi automatizare.
Conform legii lui Verdoon, există o relaţie între creşterea cererii
şi a productivităţii. Această corelaţie a fost testată empiric între anii
1950-1973 [9].
Însă, începând cu anul 1973, această corelaţie n-a mers prea bine.
Deoarece, pană în 1973, creşterea productivităţii şi a cererii s-au
autocondiţionat. După 1973, problema se complică substanţial. Este
adevărat că constrângerile cererii devin un obstacol în creşterea pro-
ductivităţii, însă se exteriorizează o ruptură structurală care, la rândul
său, afectează rezervoarele productivităţii.
În acelaşi timp, costul inovaţiilor devine din ce mai ridicat şi in-
dependent de cerere. În această situaţie, o întrebare sustrage atenţia:
Creşterea cererii într-un ritm tot mai ridicat al producţiei ar fi avut ca
efect majorarea ritmului de sporire a productivităţii? Răspunsul poa-
te fi afirmativ, fiindcă, pe de o parte, restricţia cererii are drept efect
reducerea acestui coeficient. Pe de altă pare, obstacolele structurale la
nivelul coeficientului de sporire a productivităţii nu pot fi anulate de
o expansiune a cererii. După 1976 ţările se află deja într-un alt regim
de creştere economică.
Nici creşterea profiturilor, nici diminuarea salariilor nu poate
spori substanţial angajarea.
Mărimea capitalului ce revine unui loc de muncă sporeşte con-
tinuu şi aparent şi productivitatea muncii (această tendinţă devine
180
mai slabă în anii 70). Această stare a lucrurilor se datorează faptului
că volumul de ocupare „rentabil” necesar pentru obţinerea aceluiaş
nivel de producţie, diminuează. Astfel, Michel Cabannes, în lucra-
rea „La Politique macroéconomique”, Armand Colin (Paris, 1994)
releva că, începand cu 1972, „l’emplois potentiel rentable décline len-
tement” [10].
Prin urmare, lumea occidentală în ultimii 40 ani a cunoscut ur-
mătoarele mutaţii:
* modificarea regimului de creştere economică;
* sfârşitul economiei fordiste şi a modului taylorian de producţie;
* mondializarea economiei şi finanţelor;
* terminarea războiului rece;
* sporirea sărăciei, fragilitatea protecţiei sociale, acutizarea con-
flictelor între generaţii.
Devine o situaţie clasică ceea ce se manifestă, spre exemplu, în
Franţa. Dacă în 1970 trei persoane active cotizau un pensionar, apoi
în 1990 raportul devine de 2:1. Pentru 2030 se prognozează de 3:2.
În anii ’70 ai secolului XX nivelul de viaţă al persoanelor de vârsta de
până la 30 ani era comparabil cu a celor ce aveau 43 ani. Actualmen-
te, situaţia tinerilor este şi mai dramatică. Într-adevăr, ceea ce vedem
astăzi nu prezintă doar o frământare economică, ci un fenomen mult
mai profund, ce nu mai încape în percepţiile „clasice” ale axei „tre-
cut – viitor”. Altfel spus, Marea Depresie şi Keynes au reliefat că în
anii 30 ai secolului XX a avut loc încheierea erei „laissz-faire”. Ţintele
fundamentale ale performanţei economice au devenit inflaţia redusă,
gradul de ocupare a forţei de muncă şi asigurarea creşterii economice.
Dacă în anii 30 ai secolului XX economiştii şi politicienii depre-
siunii, „preocupaţi de supraproducţie, aveau nevoie să pompeze pu-
tere de cumpărare în mâinile oamenilor în scopul de a mări cererea”,
astăzi, în opinia economistului Leonard Silk, criza „izvorăşte nu
dintr-o deficienţă a cererii, ci dinr-una a ofertei, ale cărei manifes-
tări dramatice au constatat în penuria de alimente şi saltul preţu-
rilor la alimente, precum şi penuria de petrol şi saltul preţurilor la
energie.
181
 Astăzi, având o populaţie mondială aproape de două ori mai nu-
meroasă decât în 1929 şi mai ales în creştere rapidă, suntem siliţi să
folosim tot mai multe teritorii şi resurse marginale. Legăturile globale
dintre populaţie şi resurse sunt mult mai complicate decât indică ma-
joritatea studiilor…”.
Dacă „în depresiunile clasice“, de tip 1929, economiile sufereau
de supraproducţie, în perioadele inflaţioniste cererea o ia razna. Ceea
ce se întâmplă azi e o oscilaţie haotică între cele două, ca în cazul unui
arc de oţel supus unei tensiuni maxime şi apoi lăsat să se contracte….
Într-o lună primul ministru vorbeşte despre necesitatea creşterii im-
pozitelor, apoi în următoarea lună se pune deja accentul pe reducerea
fiscală.
Dacă în trecut J. P. Morgan spunea despre bursa de acţiuni că
„fluctuează”, astăzi revistele de specialitate vorbesc despre „şocul
fluctuaţiilor”.
Spre exemplu, în perioada 1960-1990, inflaţia în Uniunea Euro-
peană, Japonia a depăşit practic cifra de 5% şi tindea spre numerele
cu două cifre. Astfel, către anul 1975, în Japonia şi Marea Britanie,
inflaţia a depăşit cifra de 20% [11]. Prin urmare, cea mai presantă
problemă macroeconomică cu care se confruntau ţările industri-
alizate era inflaţia. În pofida numeroaselor încercări de a o controla,
inflaţia revine cu încăpaţânare la niveluri ridicate.
În ultimii 130 de ani, productivitatea în activităţile de fabricare şi
deplasare a produselor din industrie, agricultură, minerit, construcţii
şi transporturi a crescut, în ţările dezvoltate, într-un ritm anual de
3-4%, pe ansamblu, de 45 de ori. Această creştere explozivă stă la baza
tuturor avantajelor de care se bucură aceste naţiuni şi cetăţenii lor:
mărirea substanţială a venitului disponibil şi a puterii de cumpărare;
accesul fără precedent la educaţie şi serviciile medicale; disponibilita-
tea timpului liber, fapt pe care-l cunoscuseră doar aristocraţii şi „bo-
găţii fără ocupaţie” înainte de anul 1914, când toţi lucrau cel puţin
3000 de ore pe an. Actualmente, nici japonezii nu lucrează mai mult
de circa 2000 ore anual, în vreme ce americanii muncesc în medie
1800 de ore, iar vest-germanii, 1650 de ore.
182
Productivitatea din activităţile de fabricare şi deplasare a lucru-
rilor continuă să crească aproape în acelaşi ritm. Astfel, în anii 1980
în industria americană productivitatea în industrie a sporit anual cu
circa 3,9%, iar în agricultură creşterea productivităţii anuale a fost de
4-5% şi prezintă cea mai mare majorare a acesteia, înregistrată vreo-
dată în lume [12].
12.4. Nimic nu apare la întâmplare
După Peter Drucker, actualmente, principala prioritate economi-
că a ţărilor dezvoltate o constituie creşterea productivităţii muncii,
bazate pe cunoaştere în sectorul serviciilor din ţările slab dezvoltate. 
Tărăgănarea soluţionării acestei probleme va genera tensiuni social-
economice substanţiale, deoarece secolul XIX deja a oferit lumii mul-
tiple lecţii referitoare la definirea căilor de sporire a productivităţii
muncii. În prezent este vorba de o nouă revoluţie a productivităţii în
sfera serviciilor.
Prima lecţie ce trebuie însuşită: capitalul nu poate nicidecum în-
locui munca, iar tehnologia nouă nu poate genera o productivitate mai
mare. Aceasta se explică prin faptul că în „activităţile de fabricare şi
deplasare a lucrurilor, capitalul şi tehnologia sunt factori de produc-
ţie”, Pe când „în munca axată pe cunoaştere şi în cea de prestare a ser-
viciilor, capitalul şi tehnologia devin unelte de producţie. Deosebirea
este aceea că un factor poate înlocui munca, în vreme ce o unealtă
poate sau nu o poate înlocui” [13].
La rândul său, „influenţa (pozitivă sau negativă) a uneltelor asupra
productivităţii” este în funcţie „de ceea ce fac oamenii cu ele, de sco-
pul cu care sunt folosite,... de priceperea utilizatorului”. Astfel apare
următoarea lecţie.
Lecţia a doua. Cu 40 de ani în urmă eram convinşi că eficacitatea
calculatorului se va solda cu reducerea masivă a personalului adminis-
trativ. În fine, după introducerea tehnologiei informaţionale perso-
nalul administrativ a crescut într-un ritm fără precedent. În schimb,
productivitatea muncii în sectorul serviciilor n-a înregistrat, practic,
183
nici o creştere. Drept exemplificare pot servi spitalele unde au loc exemplu, „tentativa de a conferi cunoaşterii …. o capacitate instru-
investiţii de capital enorme pentru procurarea de echipamente: eco- mentală reprezintă un potenţial izvor de confuzii” [15]. Unii cercetă-
grafe, tomografe, aparate de analiză a sângelui şi ţesuturilor, camere tori apreciază că sintagma „economia cunoaşterii” exprimă „o ruptură
cu atmosferă controlată etc. care vizează mai puţin o schimbare radicală a organizării economice”.
Lecţia a treia. În domeniul serviciilor comparativ există costuri În schimb, remarcă „o schimbare profundă a domeniului cunoaşterii
mai mari, investiţii sporite şi oameni mai mulţi. Acest fapt amplifică ca atare”) [16].
necesitatea creşterii productivităţii muncii, iar principalul factor al Lecţia a cincea****. Dinamica economiilor americane şi asiatice
productivităţii muncii este munca mai inteligentă [14]. forţează guvernele terţelor ţări (inclusiv al Republicii Moldova) de a
Lecţia a patra. Începând cu a doua jumătate a secolului XX, pro- promova măsuri direcţionate spre micşorarea decalajului existent în
gresele ştiinţei economice sunt generate de ample schimbări cauzate domeniul productivităţii muncii, precum şi obţinerea unei coeziuni
de dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor informaţionale şi de sociale între nivelul productivităţii muncii şi sistemul de asigurări so-
comunicare, ce au loc în ţările dezvoltate. ciale, practicat în ţară.
Ca rezultat, expresia „noua economie” este tot mai frecvent utili-
zată la sfârşitul anului 1990.
Acest termen relevă că ţările dezvoltate au atins un nou stadiu de
dezvoltare, a cărui caracteristică o constituie folosirea intensivă a cu-
noaşterii. Sintagmă ce încurajează supoziţia că până acum cunoaşterea
ar fi jucat un rol secundar în cadrul procesului de producţie „de-a
lungul ultimelor secole de istorie a omenirii este o exagerare”.
Formula „economia cunoaşterii” militează pentru o poziţionare
realistă a rolului cunoaşterii în dezvoltarea economică de-a lungul
timpului. Totodată, conturează noi direcţii de analiză a realităţii eco-
nomice. Este vorba de materia drepturilor de proprietate intelectuală,
corelată cu analiza mecanismelor de transformare a cunoştinţelor în
bunuri economice.
Această formulă işi trage originea şi din activităţile Consiliului
European de la Lisabona din anul 2000, care a definit în calitatea de
obiectiv-ţintă, transformarea Uniunii Europene în cea mai compe-
titivă economie a lumii. Ea subscrie că cunoştinţele (cunoaşterea sub
aspect economic) reprezintă o „marfă fictivă”.
Acest termen condiţionează şi extinderea cercului de opozanţi
în legătură cu faptul că „plasticitatea şi atractivitatea formulării ling-
vistice nu spune prea multe lucruri şi că substanţa fenomenelor eco- ****R M – şansele sporirii productivităţii sunt condiţionate de abilitatea că
„lecţia” maghiară a fost însuşită de Republica Moldova, care practică un sistem de
nomice, la care face trimitere, este încă şi mai inconsistentă”. Spre protecţie socială pe care economia naţională o poate asigura [17].
184 185
 Concluzii
Cele expuse confirmă că:
– cine posedă simţul perspectivei, ar trebui să se teamă atât de
prea rapidele creşteri de preţuri, cât şi de căderile vertiginoase ale
acestora. Fluctuaţiile respective denotă instabilitatea sistemelor eco-
nomice contemporane;
– analiza sistemelor economice scot în evidenţă faptul că oscilaţii-
le necontrolate reprezintă adeseori un simptom al colapsului;
– abaterile respective generează apropierea rapidă a oamenilor
de viitor, iar comportamentul lor este sufocat de panică şi frică de
acest viitor;
– complexitatea sistemelor economice şi interconectivitatea lor
sporesc posibilităţile de multiplicare a eşecurilor la scară largă. As-
tăzi, sub presiunea schimbărilor rapide, a diversităţii şi tensiunilor
decizionale, milioane de oameni sunt copleşiti de incertitudine, au
identităţile fragmentare, iar loialităţile sunt confuze;
– modificarea regimului de creştere economică are loc cu o inten-
sitate mai mare în economiile ex-socialiste.
Economia contemporană prezintă un sistem tot mai deschis. De
aceea, când se discută despre economie, trebuie să se ia în considera-
re, pe de o parte, atât rapidele schimbări de valori, gusturi, com-
portamente sexuale, optici religioase, stiluri culturale, aranjamente
familiale şi forme de organizare a vieţii social-economice, iar, pe de
altă parte, să se ţină cont de faptul că timpul în care trăim îmbină
mutaţii profunde ce conduc spre o diversitate socială şi culturală a
naţiunilor, tot mai sofisticată, iar cunoştinţele (cunoaşterea sub aspect
economic) reprezintă o „marfă fictivă”.
186
Note si referinţe bibliografice
1. Brian Snowdon, Howard Vane and Peter Wynarczyk. „A mo-
dern guide to Macroeconomics”, Edward Elgar, USA, 1994, p. 1-11;
Alvin Toffler. „Spazmul Economic”, Editura ANTET, 1996, p. 8; Peter
Drucker. „Despre profesia de Manager”, Meteor Press, 1998.
2. M. Gâdiuţă. Uniunea Europeană – un „Titanic printre gheţari
plutitori?”. Tribuna Economică, nr. 14, 2007, p. 91.
3. Angus Madison, „Dynamic Forces in capitalist Development”,
Oxford University Press,1991; Philippe Engelhard; „L’homme mondi-
al”, Arléa, 1996, p. 60, 61).
4. I. Bati, D. Vlădeanu. UE la Semicentenar. Revista „Economia
XXI”, nr. 4(18). Iasi, 2007, p. 15,16-18.
5. Philippe Engelhard, în Lucrarea citată, p. 68.
6. David Cohen, Les informations de la prospérité, Julliard, Paris,
1994, p. 62-63. Alvin Toffler. Lucrarea citată, p. 28.
7. P. Engelhard. Monde en developpement, tome 16.
8. Karl Popper. Dans son L’Univers irrésolu, Hermann, Paris, 1984
şi J. A . Fodor, La Modularité de l’espirit, éditions de Minuit, 1986.
9. Robert Boyer, Technical Change and The Theory of Regulation, in
G. Dossi, C. Freman, R. Nelson, G. Silverberg et L. Soete, Technical
Change and Economic Theory, printer Publishers Ltd, Londres,1988.
10. Michel Cabannes, lucrarea „La Politique macroéconomique”,
Armand Colin, Paris, 1994. David Cohen. Les Importunes de la pros-
perité julliard. Paris, 1994, p. 125-126; Edmond Malinvaud. Reéxa-
men de la téorie du chômage. Calmann téry. Paris, 1980.
11. J. Stiglitz, C. Walsh. „Economie”. Bucureşti, 2005 p. 623-624.
12. Peter Drucker. Lucrarea citată, 137.
13. Peter Drucker. Lucrarea citată, p. 139.
14. Peter Drucker. Lucrarea citată, p. 140.
15. C. Popescu-Bogdăneşti, Lucrarea citată, p. 86.
16. „L’utopie de l’economie de la connaissance” în revista „Proble-
mes Economiques” din iunie 2000.
17. M. Gâdiuţă. Uniunea Europeană – un „Titanic printre ghe-
ţari plutitori?”. Tribuna Economică, nr. 14, 2007, p. 91-94.
187
 Capitolul XIII
Statalitatea– constanta performanţelor
economiei cunoaşterii
„Oricât de molipsitor ar fi pesimismul,
în general, el nu sporeşte, totuşi, starea
maladivă a unei epoci, a unui popor; el
pur şi simplu vesteşte, este expresia cât de
bolnavă este societatea respectivă”
Frédéric Nietzsche
13.1. Aspectele formării şi durabilităţii economiei cunoaşterii
Noua economie şi lumea atomului sunt sisteme care surprind prin
câteva lucruri extraordinare, în special prin durabilitatea şi splendida
lor abilitate de asociere. Sunt necesare enorme forţe pentru a diviza
atomul, în calitatea sa de particulă a lumii materiale, ce înglobează
circa 100 de particule elementare.
Deosebirile dintre Atom şi Noua economie ca sisteme constau
în faptul că primul încă nu poate fi creat de om, pe când societatea
umană din ţările dezvoltate deja edifică Noua economie.
Aceste două sisteme dispun de o inconfundabilă abilitate de aso-
ciere. Dacă se asociază atomii de sodiu cu cei de clor, se obţine sarea,
prin asocierea altor tipuri de atomi se obţine zahărul etc.
În prezentul studiu se trec în revistă aspectele tulburătoare ale for-
mării şi durabilităţii economiei cunoaşterii prin prisma binomurilor:
piaţă – stat şi schimbare – cunoaştere.
 Treptat, sub presiunea evenimentelor, tabloul politic, economic,
social al lumii se încheagă, se limpezeşte. Lumea contemporană îm-
bină o vastă diversitate de construcţii teritoriale, numite în litera-
tura de specialitate politici. Ultimul termen reprezintă starea, forma
ordinii politice, constituită într-un anumit teritoriu.
Majoritatea construcţiilor politice teritoriale poartă denumirea
188
de stat, deoarece sunt recunoscute şi sunt membre ale Organizaţiei
Naţiunilor Unite. Totuşi, unele politici nu îmbină din plin criteriile
specifice unui stat.
În ansamblu, ştiinţa specifică existenţa următoarelor tipuri de sta-
te: mega-ţări, macro-ţări, mini-state, micro-state, state-segmente, ţări
autoproclamate (self-proclaimed), însă nerecuoscute (unrecognized),
state-rele (rogue states), quazi-state (quasi-stătes) [1].
Cea mai prezentă imagine a tabloului politic, economic, social al
lumii din cadrul binomurilor: piaţă – stat şi schimbare – cunoaştere
adună modalităţile de soluţionare a bunăstării, sărăciei, dezechilibre-
lor, îndatoririlor severe, acumulate în ani de zile. Concomitent, sunt
evident prezente şi alte secvenţe mai complicate, mai rafinate şi – în
multe privinţe – mai aproape de capacitatea de diagnoză a sistemelor
naţionale şi cel al economiei mondiale. Altfel spus, lumea se schimbă
cu rapiditate, însă starea lucrurilor, în cadrul binomurilor: trei „piaţă
– stat” şi „schimbare – cunoaştere” tot mai des se confruntă cu situaţii
de regres.
După A. Toffler, actualmente civilizaţia trăieşte momentul unei
rupturi în istoria umanităţii, deoarece se dispune de „o economie
schizofrenică într-un sistem care a pierdut contactul cu realitatea”
este „vorba de o criză generală..., care sfâşie simultan” totul în jur:
„baza genetică, sistemele de valori, structurile familiare, instituţi-
ile, modurile de comunicare, sentimentul spaţiului şi al timpului,
... precum şi economia”.
Conform opiniei lui R. B. Reich, „actualmente, adevărata proble-
mă economică mondială constă în punerea în valoare a perceperii şi ca-
pacităţii oamenilor şi…îmbunătăţirea mijloacelor de racordare la piaţa
mondială”.  
Se sesizează, pe bună dreptate, că viaţa omului pe pământ pre-
zintă produsul harului, iar vârfurile spiritualităţii civilizaţiei au avut
întotdeauna misiunea de a fi arbitri şi de a da măsură faptelor ce se
derulează în baza scării valorilor: Adevărul, Binele, Frumosul, Drepta-
tea, Libertatea. În acest context, Mihail Sadoveanu remarca: „Nu sunt
realităţi numai clădirile de piatră şi petecele de hârtie; mitul păstrează
189
eternităţii lamura sufletului generaţiilor. Ceea ce au crezut bătrânii şi
ceea ce vor crede copiii noştri, desfătaţi de vis, e un adevăr pe care nu-l
vor putea înlătura oamenii prea serioşi. Nici un argument nu poate
sta mai presus decât o frumuseţea”.
Adevărul întruneşte „ceea ce există în realitate sau corespunde re-
alităţii, realitatea fiind totalitatea lucrurilor şi fenomenelor pe care le
percepem senzorial sau existenţa cărora este demonstrată prin gândi-
re”. Concomitent, omul, explorând splendorile universului, continuă
doctorul habilitat, profesorul universitar Vlad Pâslaru, „apar şi alte
feluri de adevăr, adevărul artistic şi adevărul divin, ……deşi nu sunt
percepute ca parte a realităţii, le acceptăm totuşi ca valori adevărate.
În primul caz, domeniu al cunoaşterii empirice şi ştiinţifice, adevărul
reprezintă valorile care există independent de educaţie, ele fiind doar
descoperite. În cazul cunoaşterii artistice şi religioase, adevărul nu este,
ci devine, el fiind creat de către elevul-receptor şi elevul-credincios în
procesul actelor de receptare şi de credinţă” [2].
Prin urmare, studiul realităţilor politice, economice şi sociale în-
truneşte două componente: atât descoperirea adevărului, cât şi crearea
acestuia.
Concomitent, sub flamura vredniciei, înaintaşii neamului nostru,
însufleţiţi de sentimentul revenirii la străvechile rădăcini, au realizat
la 1877 şi 1991 independenţa, atunci: Cum de s-a ajuns în Republica
Moldova la o prăpastie atât de enormă dintre intelectuali şi popor? De
ce mulţi din semenii noştri, la sfârşitul anilor 90 ai secolului XX, au
întâmpinat cu răceală ostilitate democraţia? De ce s-a pierdut abilita-
tea de a răspunde cu hărnicie şi cu plăcere la îndemnurile răsăritului
soarelui? De ce nu sunt însuşite lecţiile propriei istorii, despre pagube-
le generate de luptele fratricide aprige pentru scaun ce nu se potoleau
căte un sfert de secole aşa cum s-a întâmplat după moartea domni-
torului Alexandru cel Bun, când Moldova a căzut într-o dependenţă
triplă: faţă de poloni, de unguri şi de turci? De ce, astăzi, circa 40%
din populaţie refuză cu obstinaţie să vadă spectrul de culori în afa-
ră de culoarea roşie? De ce republica balansează riscant între trecutul
(rămas în amintiri) şi prezentul (plin de incertitudini şi neprevăzut?)
De ce, de multe ori, omul se lasă minţit de aparenţele împrejurărilor,
190
situaţiilor şi stărilor? De ce prăbuşirea socialismului din Estul Europei
este condiţionată de timp, dar nu şi de starea mentalităţii populaţiei
republicii?
În opinia noastră, tocmai decalajul dintre lumea interioară şi cea
exterioară, exteriorizat în capricii, mofturi, desfrâu în comportamen-
tul individual şi de grup, conflictul grupurilor de interese, orgoliile,
intoleranţa, incompetenţa, lipsa motivaţiei interioare de a pătrunde
în esenţa lucrurilor, însă în plină dorinţă de a utiliza şi a manipula cu
orice preţ realitatea înconjurătoare şi sunt combustibilul electoral al
celor care apropie apocalipsa.
13.2. Destinul comunicant al individului şi economiei
Economia şi omul au un destin comunicant. Evoluţia lor în timp
şi spaţiu spre bunăstare este foarte controversată şi se exteriorizează în
diverse forme de existenţă. Sub acest unghi, sunt necesare analize ce
identifică criteriile, factorii ce favorizează şi cei care blochează prospe-
rarea societăţii, definirea căilor de măsurare a calităţii, avantajele, dez-
avantajele, raportul dintre veniturile populaţiei şi limitele existente în
subsitemele piaţă – stat şi schimbare – cunoaştere.
La rândul său, evoluţia soluţionării problemei bunăstării individu-
ale şi colective demonstrează că viaţa economică, în diversele ei forme
de existenţă, este antrenată în procese controversate de transformare şi
adaptare la exigenţele timpului. Prima etapă, deja parcursă, a constat
în transferul îndemânării omului spre maşină. A doua etapă, în curs
de finalizare, implică transferul inteligenţei omului către maşină. A
treia, în plină desfăşurare, prezintă etapa Economiei cunoaşterii, con-
stând din incorporarea cunoştinţelor celor mai avansate în produ-
sele şi serviciile oferite consumatorului final. Astfel se cristalizează trei
etape substanţializate ale triadei: epoca muncii cu mâna – cu maşina –
cu informaţia de pe suportul electronic.
Adesea funcţionarea subsistemelor piaţă – stat şi schimbare – cu-
noaştere se tratează în sensul îngust şi fragmentar. Spre exemplu, ni
se sugerează că printre factorii ce blochează funcţionarea economiei
republicii regăsim atitudinea negativă a populaţiei atât faţă de econo-
191
mia de piaţă, cât şi a procesului integrării republicii în UE, fiindcă
ultima este departe de noi, în schimb Rusia, CSI-ul sunt în preajmă.
Această stare de abordare a lucrurilor este condiţionată de faptul că
perceperea populaţiei despre esenţa şi exigenţele mecanismului func-
ţionării economiei de piaţă în condiţiile democraţiei este superficială.
În opinia noastră, abordările, fiecare studiu trebuie să reeasă din
premisa că problemele republicii sunt cu mult mai profunde – cu
adevărat structurale. În acest context devine important ca societatea
să elucideze şi să conştientizeze ce s-a întâmplat cu oamenii, cu ţara,
spre ce se îndreaptă, care sunt efectele semnificative ale tranziţiei la
economia de piaţă. Să se clarifice, unde ne situam actualmente ţara,
în raport cu propria sa evoluţie şi cu situaţia celorlalte state est-eu-
ropene, foste socialiste? Concomitent, ar fi util să se separe impactul
structural generat de cel provocat de schimbarea de sistem, precum şi
de cel impus de criza economică globală.
Formulat astfel, diagnosticul stării lucrurilor din republică şi de-
termină edificarea perspectivelor de dezvoltare durabilă a ţării. Astfel,
se conturează necesitatea efectuării studiului binomurilor piaţă – stat
şi schimbare – cunoaştere într-o accepţiune mai largă.
Ultimul corespondează cu sentimentul de simţire, de pornire şi ata-
şament a membrilor societăţii faţă de modalităţile promovării interesu-
lui comun; intensitatea afecţiunii de ceva sau cineva; trăirea bucuriei,
speranţei succesului; atitudinea populaţiei; semnificaţia aprofundării
cunoştinţelor şi acumulării abilităţilor societăţii în soluţionarea pro-
blemelor vieţii în baza utilizării principiilor economiei de piaţă în
cadrul societăţii democratice.
Se ştie că omul activează sub impulsurile motivaţiilor. În acest
context devine important ca societatea să nu-şi piardă agerimea de
a-şi alimenta şi împrospăta setul de motivaţii specifice economiei de
piaţă, pentru a-şi asigura în activităţile întreprinse, pasiunea de a ur-
mări şi monitoriza tendinţele şi comportamentul de a-şi trăi viaţa cu
demnitate.
Pe de altă parte, apare întrebarea: fenomenul funcţionării bino-
murilor piaţă – stat şi schimbare – cunoaştere are conexiuni cu aspi-
raţiile de modernizare a economiei naţionale? Aici accentul probabil
192
cade pe explorarea avantajelor ideii că schimbarea prezintă constan-
ta oricărui succes.
Această optică a perceperii lucrurilor este foarte productivă, fi-
indcă aduce cu sine noi orizonturi în explorarea succesului, deoare-
ce libera iniţiativă deschide calea spre îmbinarea unicală a talentelor,
abilităţilor de a acumula şi sintetiza straturi noi de informaţie şi de
a le transforma în decizii competitive. Cu tristeţe, referendumul din
5 septembrie 2010 a eşuat, dar a demonstrat cât de costisitoare este
lipsa de perspectivă ce domină nivelul strategic al societăţii, precum
şi neputinţa sau insuficienţa curajului şi voinţei societăţii în promo-
varea propriilor aspiraţii prin propriile acţiuni edificate în baza scării
valorilor în condiţiile de democraţie. Prin urmare, în lipsa spiritului
antreprenorial specific pieţei, republica nu va putea depăşi repede nici
criza valorilor, nici soluţionarea problemei sărăciei care domină ţara şi
nici revenirea la propria identitate.
13.3. Învăţămintele mişcării pe coordonatele
„piaţă – stat” şi „schimbare – cunoaştere”
Lumea din jur se schimbă cu rapiditate, iar Republica Moldova
bate pasul pe loc deja circa 20 de ani, deoarece s-a împotmolit şi în
labirinturile lipsei de identitate.
Au apărut noi concepte în administrarea globală a economiei şi fi-
nanţelor, concepte cu dimensiuni multilaterale accentuat productive,
care nu numai că oferă lecţii valoroase managementului macro şi
microeconomic, dar necesită să fie incluse, ca laturi responsabile, în
politica naţională atât în contextul administrării integrării europene,
cât şi prin prisma de comportament la nivel de ţară şi local.
Un loc deosebit îi aparţine insistenţei tuturor factorilor de decizie
de a repune pe linie de a servi responsabil economia reală a ţării în
condiţiile globalizării. Actualmente, realităţile sunt de aşa natură, în-
cât mai multe economi naţionale mici deschise ne depăşesc, deoarece
nivelul calităţii comportamentului lor şi al firmelor lor, în interior şi
exterior, este mult mai ridicat, fiindcă posedă strategii naţionale care
demonstrează ce vor cu adevărat.
193
 Criza financiară globală a supus la grele încercări modelele de
afaceri şi sistemele de management al riscului, utilizate atât de par-
ticipanţii pieţelor, cât şi de regulile şi structurile organizatorice ale
pieţelor pe care se operează. Consistent au fost testate cât de pregătite
au fost băncile centrale şi guvernele naţionale să ia măsuri şi regle-
mentare, de sprijin nemaivăzute, de corectare a deficienţelor cronice
prin reforme structurale, de stimulare pentru a menţine pe linia de
plutire actorii economici.
Turbulenţele crizei financiar globale a accelerat includerea pieţe-
lor emergente în cadrul formal şi informal al administrării globale
prin intermediul a două motivaţii pentru schimbare. Pe de o parte, cea
pozitivă schimbărilor economiilor emergente, fiindcă ultimele sunt
actualmente foarte importante prin influenţele lor asupra derulării
vieţii economice. Pe de altă parte, cea negativă, că ţările industriali-
zate poartă vina că n-au trăit conform responsabilităţilor lor. În acest
context, ţările industrializate sunt destinate să contribuie la stabilita-
tea şi prosperitatea economiei mondiale.
Criza a zdruncinat convingerile şi liniştea economiştilor referitor
la ţinerea casei în ordine şi că autoreglarea ar prezenta cu adevărat
suficiente pârghii care să asigure bunăstarea globală sub două aspecte.
Tendinţa consistentă de mişcare a lumii către un sistem de admi-
nistrare globală a vieţii economice se edifică în jurul nucleului G8, ce
a încolţit deja înainte de criză. Nucleul respectiv îmbrăţişează econo-
miile cheie-emergente: ale Canadei, Franţei, Germaniei, Italiei, Japo-
niei, Rusiei, Regatului Unit, Statelor Unite ale Americii şi cu statut de
observator, ale Uniunii Europene.
Criza globală a generat noi nuanţe tendinţei respective prin faptul
că ea a sporit intensitatea presiunii pe plan global. Deşi criza a afectat
imediat şi economiile emergente, totuşi ultimele au redevenit rapid o
sursă de consolidare a economiei mondiale. Astfel, în 2009, contri-
buţia economiilor emergente la creşterea globală a fost majoritară, de
57%, şi circa o treime din PIB-ul mondial în preţuri de piaţă la cursul
valutar curent de 31%.
194
O economie sănătoasă, cu potenţial de creştere, a manifestat Po-
lonia, care în cadrul statelor-membre ale UE a evitat recesiunea, înre-
gistrând în 2009 o creştere de 1,7%.
Spre sfârşitul lui 2007 – începutul anului 2008 s-au realizat 102
de pronosticuri separate, ce cuprindeau atât rata şomajului, cât şi ten-
dinţele PIB-ului. Investigaţiile respective s-au efectuat de personalităţi
cu renume în economie. În perioada studiilor respective, prăbuşirea
creditelor era deja amplu descrisă în presă, de luni întregi, iar guver-
nele adoptau deja măsuri extraordinare pentru a atenua efectele ne-
gative din economie. Surprinzător, însă, că din 102 de pronosticuri,
doar prognoza a trei experţi în domeniu: Warren Buffett, George So-
ros şi Paul Volcker a prezis criza globală ce se apropia.
Pe parcursul carierelor lor active, cei trei iluştri economişti au vă-
zut economia emergentă a SUA, instaurată de două ori ca superputere
mondială şi tot de două ori prăbuşindu-se în mijlocul unei extinderi
internaţionale exagerate şi datorită unui management economic gre-
şit.
Aceste răsturnări dramatice sunt regretabile în sine, deoarece ali-
mentează şi întăresc scepticismul multora în legătură cu soluţiile şi
certitudinile academice. Însă nu trebuie să se diminueze respectul faţă
de piaţă ca fenomen performant care greşeşte frecvent şi are nevoie de
timp pentru a se echilibra.
195
 Note şi referinţe bibliografice
1. Colomer J. M. Great empires, small nations: The uncertain future
of the sovereign state. – L.N.Y.: Routledge, 2007. Hall J. A. The state:
Critical concepts. Vol. 1. – L. N. Y. Routledge,1994.
2. Vlad Pâslaru, Adevărul educaţiei, „Timpul” din 17 septembrie
2010, p. 33.   ţă, cu emfază şi la nesfârşit, Numele
3. Vlad Zbârciog, Timp răstignit. Chişinău, Pontos, 2007, p. 38-
39; p. 53-54;).   
4. W. Buffett, G. Soros, P. Volcker. Criza economică şi potenţii ei.
Bucureşti, Editura Litera, 2010.
5. Marin Frâncu. Administraţia globală a finanţelor şi economi-
ei (câteva lecţii pentru România). Tribuna economică, nr. 27, 2010,
p. 67-72.
6. Lucia Iordache. Polonia – ţara care a evitat recesiunea. Tribuna
Economică, nr. 24, p. 73-76.
7. Antoniu Predescu. Echilibru bugetar prin creşterea presiunii fis-
cale. Tribuna Economică, nr. 26, p. 63-64.
196
CAPITOLUL XIV
Crepusculul societăţii răpuse spiritual
„Într-adevăr, umanitatea de astăzi pare
a…. fi …. o enormă gură care pronun-
Omului”
Pierre Manent
„Aproape toate proiectele reformatorilor
sociali ai acestor zile sunt cu adevărat
libertide”
John Stuard Mill
Studiul îmbină relaţia simbiotică ce explorează virtuţile raţionalis-
mului teoriei economice, asistate de rigorile eticului. Respectiva sinteză
va permite republicii să contureze deficienţele trăirii reminiscenţelor
propriului fel de a fi în condiţiile în care trădările sunt privite drept
element complementar al virtuţilor factorilor de decizie. Ultimele în-
seamnă că interior societatea este plină de farisei, din cauza rupturii de
la valorile autentice, sensul existenţei şi coexistenţei omeneşti.
Lumea contemporană, în esenţă, este bună prin scop, frumoa-
să ca facere, arhicomplexă prin vieţuire şi spirituală prin materiali-
tate. Teza enunţată conţine mesajul fundamental: societatea umană
se plămădeşte, se edifică prin deciziile şi comportamentul subiectiv
al oamenilor. Prin urmare, miracolele inundă, erup în momentul în
care spontaneitatea, vremelnicia, superficialul, interesele corporatiste
egoiste prevalează în societate.
Spre exemplu, vremurile tulburi pe care le trăieşte Republica Mol-
dova la cumpăna dintre două milenii pot fi relativ înţelese, dacă sunt
în mod voit simplificate prin intermediul abstracţiei. În acest con-
text, studiul realizat pune pe rol, în noile condiţii, semnificaţia ideii
economistului victorian Alfred Marshall, care definea economia ca
„Studiul omenirii în afacerile zilnice ale vieţii”. 
197
 În opinia noastră, perceperea respectivă a economiei atrage şi di-
recţionează atenţia spre o caracteristică unică a societăţii umane, şi
anume prin faptul că, spre deosebire de celelalte fiinţe vii, omul îşi asi-
gură cele necesare vieţii zilnice prin intermediul unui sistem complex
de acţiuni legate de fabricarea, distribuţia şi schimbul bunurilor. Pe
coordonata timp, viaţa economică istoriceşte se manifestă în sisteme
economice concrete, ce impun oamenilor necesitatea edificării şi uti-
lizării unor comportamente adecvate exigenţelor timpului.
Pentru a nu fi pierduţi în tumultul trecutului şi înspăimântaţi de
incertitudinea viitorului, societatea şi fiecare personaj necesită să se
definească prin întrebarea: În ce constă virtutea individului, societă-
ţii? După Socrate, răspunsul se găseşte în formula: „De a nu depăşi
în nimic măsura”, cu alte cuvinte, nici un lucru văzut sau nevăzut nu
e bun peste măsura care îi este proprie.
Cea mai frecventă greşeală pe care o comit oamenii constă în ne-
respectarea acestei reguli fundamentale. Ca rezultat, în ansamblu,
drama existenţei umane constă în faptul că lucrurile se precipită într-
atât, încât îşi face apariţia omul recent, iar pe meleagurile mioritice
istoria aşa a rânduit ca acest tip de individ să devină dominant.
14.1. Ce prezintă Omul recent?
Individul recent prezintă tipul uman ce întruneşte următoarele
trăsături:
După Ş. Montesquieu, este modern „tipul de om, mişcător şi ne-
liniştit, care nu mai este încadrat de un dat natural, care să-l fixeze a
priori, ci numai de propria sa dorinţă…, este omul mişcat de somaţia
interioară de a-şi schimba locul, schimbând o dată cu el şi lumea”. B.
Pascale sublinia, cu un secol mai devreme decât Montesquieu, faptul
că „Natura noastră este mişcarea, repausul complet înseamnă moar-
te”. În acest context, omul recent  prezintă o pseudomorfoză a mo-
dernităţii, perfect solidară cu primitivismul şi anti-modernismul pe
care îi produce într-un ritm industrial modernitatea care şi-a ieşit din
matcă. Respectivii subiecţi nu sunt în esenţă nici noi, nici înnoiţi, ci
198
sunt asemeni conservelor cu dată de expirare pe etichetă. Ei sunt doar
recenţi, adică apăruţi, întâmplaţi de curând. Idealul lor de societate
este societatea furibundă, îndreptată voit ori din incultură împotriva
ştiinţei moderne, a liberalismului, a economiei de piaţă libere, mul-
tinaţionalelor, în schimb favorabilă primitivismului, anticapitalismu-
lui, naturalismului;
Omul recent întruchipează omul care, oricât timp ar trece peste
el şi oricâtă vreme l-ar şlefui, tot rudimentar rămâne. După proza-
torul, poetul şi eseistul O. Paler, omul recent n-a însuşit adevărul că
indiferent de cât de mult ar suferi, lumea nu se va opri în loc pentru
durerea lui;
Conform opiniei lui H. Patapievici, respectivul tip uman nu se
mai poate sprijini pe existenţa vreunui suflet, nici al lumii.  El nu mai
are resursele, abilităţile de a întemeia nici tradiţii şi nici măcar datini,
fiindcă îl domină vremelnicia;
prezintă omul ce şi-a amputat trecutul, şi-a pierdut pe drumul
vieţii propria identitate pentru a sări mai repede în viitor, descoperă
că prezentul nu îl mai poate adăposti şi hrăni, iar viitorul pentru el
nu există din cauza fricii;
este omul – „sătilă, flămânzilă, dragonul”, care emană în jur foc
roşu şi astfel să se sature de toate fenomenele lumii – stăpânindu-le,
posedându-le, schimbându-le după propriul plac. Însă, pătrunzându-
se de toată materialitatea lor, s-a pomenit într-o bună zi că nu mai este
decât un epi-fenomen al curgerii, scurgerii şi prelingerii lor. În fine,
după o noapte, viaţă agitată de vise neliniştite, se trezeşte dimineaţa
metamorfozat într-un uriaş „gândac”.
Pe noi cum ne va găsi dimineaţa? Ce înseamnă să fii modern astăzi?
Modernizarea, în esenţă, înseamnă o adaptare foarte specifică. Pe de o
parte, să ne schimbăm fără a pierde din ceea ce suntem, adică să rămâ-
nem în spirit şi simţire cine am fost ca entitate în oceanul nemărginit
al terţelor entităţi. Pe de altă parte, rămânând ca entitate aceiaşi, însă
mai performanţi prin faptul că, adaptându-ne, devenim mereu tot
mai capabili sub aspectul corespunderii exigenţelor timpului. În acest
context, Bentham specifică faptul că modernitatea înseamnă a uita
199
trecutul, timpul care s-a scurs; însă lecţiile lui să rămână însuşite de
societate, adăugăm noi. Pentru persoanele „kremlinologe”, adică ce
vin din regimul comunist, chestiunea modernităţii se pune altfel decât
pentru persoanele ce se trag dintr-o societate liberă. Primii s-au deprins
să perceapă socialismul drept o forţă ce modernizează societăţile înapo-
iate. În cazul lor, comunismul s-a autolegitimat în calitate de proiect
de modernizare şi impunerea unui ideal arhaic de societate, edificat
prin procedee anti-moderne. Absolutizarea ideii statului autoritar, iar
societatea fără clase prezintă un ideal arhaic ce o aduce la o stare ce nu
are nimic comun cu fenomenul modernizării. Modernizarea nu are
nimic cu teroarea, ura, deportarea, exterminarea în masă şi persecuţiile
ideologice, deoarece acestea sunt procedee antimoderniste.
Prin urmare, a fi modern după 1989 în republică înseamnă a fi
anticomunist, deci distanţat de Omul Recent deoarece ultimul este
ispititor de valori, sărac moraliceşte, superficial, agresiv, intolerant,
îl domină ura, violenţa, desfrâul (beţia, drogurile, sexul), pasivitatea,
nesimţirea, abuzul, fumatul, cine nu e cu el este perceput ca duşman.
14.2. Cauzele apariţiei Omului recent
Omul recent prezintă doar ecoul denaturat al fenomenului
modernizării societăţii şi vieţii social-economice sau: „Cum este fiinţa,
aşa este şi cunoaşterea care o vizitează”.
În această lume materială pe om îl poate lumina:
cunoaşterea tehnică, instrumentală – construită pe ipoteze, vizează
acţiunea şi foloseşte întotdeauna la ceva. Cunoaşterea tehnică priveş-
te lumea corpurilor vizibile, de aceea obiectul acestei cunoaşteri este
vizibil;
cunoaşterea veritabilă – pleacă de la judecăţile bazate pe ipoteze,
îndreptându-se dincolo de orice ipoteze, spre sufletul omului, „răsu-
cindu-l” de la lucrurile de jos la cele aflate sus, asigurând prin inter-
mediul cunoaşterii contopirea „a ceea ce este vizibil” cu ceea ce nu
este vizibil (cu inteligibilele). Socrate remarca: „Nu cred că virtutea
se poate învăţa”. El identifică cunoaşterea veritabilă cu înţelepciunea,
200
cu virtutea. Metoda de predare a înţelepciunii nu este prelegerea, ci
dialogul. Ultimul oferă şansa audientului, ca prin procesul dialogu-
lui să perceapă esenţa înţelepciunii ce îi deschide calea spre practi-
carea ei [1].
Larmă de-început şi la sfârşit de lume, ... deoarece societatea şi-a
pierdut instinctul, reflexul adevărului din cauza încălcării ordinii na-
turale a lucrurilor. Spre exemplu, printre copiii născuţi la 7 luni mor-
talitatea este înaltă, iar cei care supravieţuiesc sunt foarte vulnerabili
(mulţi copii nu se pot alăpta etc.) fiindcă n-au avut timp până la
naştere să asimileze reflexele necesare pentru a supravieţui.
.
În poezia „Liber să sufăr” Adrian Păunescu sugerează:
Larmă de-început şi sfârşit de lume …
Ce nărav urât e obişnuinţa,……..
Viaţa mea e-acum lungă insomnie
Vai, am devenit, pe neobservate,
Propria-mi umbră.
Bestial urăsc forfota modernă
Şi acest oraş care te ascunde,
Cum am învăţat cinica reţetă,
Ce mă omoară? …..
Liber am rămas să le am pe toate,
Însă condamnat să nu gust nici una,
Fără nici măcar o-întrebuinţare,
Liber să sufăr.
Morala şi ingeniozitatea studiului conduce spre următoarele
concluzii:
Paradoxurile vremurilor pe care le trăim în această lume materială
constau în faptul că locuim în clădiri tot mai spaţioase, dar avem
suflete pitice; dispunem de autostrăzi tot mai largi, dar ne limităm la
minţi înguste; suntem în goană după funcţii, după cunoştinţe super-
ficiale, dar posedăm puţină judecată, în schimb suntem maeştri de
a-i judeca, bârfi pe alţii. Ceea ce lipseşte cu adevărat societăţii RM,
201
factorilor de decizie este înţelepciunea. Prin urmare, cauza tuturor
problemelor noastre nu ţine de starea că dispunem de prea puţină in-
formaţie, ci de faptul că este condiţionată de perceperea că antidotul
dramei trebuie căutat în zona priceperii de a judeca şi aprecia lucrurile
la adevărata lor valoare.. Avem nevoie de veritabile performanţe în
ceea ce ţine de ordinul inteligenţei, al caracterului şi mai puţin decât
de ceva de ordinul tehnicului.
După Anthony Daniels, „singurul antidot (la proasta cunoaş-
tere şi utilizare a ştiinţei) nu este mai multă informaţie, ci înţelep-
ciunea, care… constă în simţul perspectivei. Căci informaţia lipsită de
perspectivă e ca un grafic căruia nu i se cunoaşte semnificaţia axelor.
Prin urmare, informaţia fără perspectivă prezintă o formă mai înaltă
de ignoranţă.
Concomitent este timpul să limpezim că fără discernământ, goa-
na de a acumula cât mai multă informaţie nu este altceva decât o for-
mă sofisticată de barbarie, bazată pe glorificarea stupidă a ignoranţei.
Ultima se manifestă în două forme care şi fac legea acum în lumea
globalizată. Pe de o parte, cultul vanitos al specializării înguste. Pe
de altă parte, aversiunea consumatorilor de cultură populară pentru
ceea ce ei şi adepţii lor populişti, cu resentiment de aroganţă, numesc
cultura elitelor.
14.3. Care sunt factorii ce condiţionează fericirea?
Enumerarea acestora începe cu veniturile şi condiţiile materiale
de viaţă, asistate şi alimentate de creşterea economică din republică.
Desigur, complementată de intensitatea şi eficienţa conexiunilor:
a) între nivelul de fericire şi încrederea populaţiei în instituţiile
statului (guvern, poliţie, sistemul juridic, ocrotirea sănătăţii etc.). Ast-
fel, în ţările în care populaţia este încrezătoare în instituţiile statului,
banii câştigaţi îi fac pe oameni mai fericiţi.
În schimb, în ţările unde încrederea în stat este slabă, nici banii
mai mulţi nu generează la oameni un plus de fericire;
b) perceperii virtuţilor contractului social dintre stat şi cetăţean.
În economiile ex-socialiste, statul proclama ideea egalităţii şi echităţii
sociale. Ca rezultat, populaţia, în obţinerea unui trai mai bun, miza
202
nu pe sine, ci pe stat. Lumea tindea să dea cât mai puţin statului (să
lucreze lejer, să achite mai puţine impozite), în schimb aşteptările po-
pulaţiei de la stat erau cosmice. Fiecare ţintea să obţină de la stat pe
diferite căi cât mai mult (subvenţii, posturi, diverse înlesniri). Socie-
tatea perceperea inadecvat semnificaţia schimbărilor condiţionate de
fenomenul modernizării ţării.
Altfel sunt rânduite relaţiile individ-stat în cadrul economiei de
piaţă, unde statul are drept ţintă funcţionarea egalităţii şanselor. Aici
oamenii sunt mai pragmatici, deoarece bunăstarea lor se atinge în
baza propriilor virtuţi şi abilităţi, multiplicate de fenomenul moder-
nizării. Aici altfel sunt edificate sistemul educaţional şi responsabilită-
ţile în binomul individ-societate. De exemplu, în SUA este o ruşine
când cineva afirmă că n-a participat la votare.
Problema multor modernişti, elitişti constă în faptul că sunt do-
minaţi de sentimentul că sunt primii, dar aceasta încă nu înseamnă că
ei sunt fiii şi promotorii noilor timpuri. În esenţă, comportamentul
lor este în afara tradiţiilor veritabile, deoarece sunt inventate imagi-
nar. Deci să nu ne grăbim să inversăm lucrurile, fiindcă fiecare timp
îşi are propriul sens şi rost, deci putem greşi inventându-ne imaginea
prin inversarea esenţei lucrurilor, cum s-a întâmplat în cazul identi-
ficării anticilor cu tinerii care ştiu puţin şi al modernilor cu bătrânii
care ştiu multe.
Renaşterea spirituală autentică nu înseamnă a lupta cu oamenii,
ci atingerea unirii societăţii în cuget şi simţire. Psihologia relevă că
omul înşelat, dezamăgit este mai tentat de a se răzbuna, de a fi mai
agresiv comparativ cu omul cultivat, informat. Neglijarea aspiraţiilor
valorilor autentice afectează grav comportamentul oamenilor, deoare-
ce îşi face loc minciuna. De exemplu, a fi liberal, după Lord Acton, nu
înseamnă a te opune realităţii intolerabile a opresiunii, ci a reacţiona
cu toată forţa împotriva şi celui mai mic semn de îngrădire a libertăţii.
Dominaţia omului recent are urmări fatale asupra dimensiunilor
pe care le primeşte lumea şi a costurilor pe care le achită societatea.
Drept exemplificare vom contura similitudinile istorice ale Finlandei,
Moldovei şi Uniunii Europene.
203
 Finlanda şi Moldova, ca entităţi europene, în voia împrejurărilor
s-au aflat timp îndelungat în componenţa unor mari imperii din re-
giune. Principatul Moldovei circa 300 ani a fost tributar Imperiului
Otoman, iar Finlanda 700 ani era supusă Regatului Suediei;
Ulterior, Moldova, în 1812, Finlanda – în 1809, au fost acoperite
de sfera de interese a Rusiei ţariste;
Finlanda, în tumultul revoluţiei bolşevice, şi-a dobândit indepen-
denţa în decembrie 1917 pentru care a luptat ulterior şi în timpul
celui de-al doilea război mondial. Calvarul Moldovei s-a întins până
când ordinea mondială a precipitat destrămarea Uniunii Sovietice.  Datorită cronologiei societăţii umane, intensificarea creării Omu-
Însă, cu părere de rău, odată cu Declaraţia independenţei Republicii
Moldova în 1991 destinul ei a continuat să rămână incert şi până
în prezent. Este trist faptul că şi după alegerile parlamentare din 28
noiembrie 2010 societatea aşa şi n-a fost capabilă să pună punctul pe
întrebarea: Republica Moldova, încotro?
În 1956, Finlanda devine membră a GATT, predecesoara Orga-
nizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Procesul de integrare a Fin-
landei în instituţiile europene începe în 1961, când devine membră
asociată a Asociaţiei Europene pentru Liber Schimb (AELS). În 1972,
Finlanda semnează Acordul de Comerţ Liber cu Comunitatea Econo-
mică Europeană (CEE), precum şi acordul de cooperare cu Consiliul
de Ajutor Economic Reciproc (CAER) şi în 1986 obţine statutul de
membru cu drepturi depline al AELS. În 1992, Finlanda prezintă
cererea de aderare la UE şi devine membră a acesteia în 1995. Astfel,
de la semnarea Acordului General pentru Tarife şi comerţ (GATT),
Finlanda a avut nevoie de 39 ani pentru a deveni membră cu drepturi
depline a UE.
Pe măsură ce societatea umană avansează în vârstă, constrângerile
vieţii social-economice nu dispar, ci se multiplică. În aceste condi-
ţii, ruperea principiilor raţionalismului de la cele morale prezintă o
pierdere ireparabilă. Orice proces ce începe cu abandonarea moralei
tradiţionale sfârşeşte în mod necesar cu pierderea oricărei morale. Una
din limitele morale ale imoralităţii specifică faptul că morala poate fi
uneori încălcată, dar nu trebuie în nici un caz abandonată.
204
Viciul fundamental al socialismului consta în tendinţa de a crea
un nou tip de om, Homo sovieticus, care cardinal se deosebeşte de
omul liberal. Economia de piaţă a configurat tipul de om care respectă
regulile, ia decizii raţionale, calculează riscurile, caută confortul per-
sonal şi respectabilitatea socială, preţuieşte libertatea şi cultul muncii,
caută şi respectă ordinea, nu suferă tirania, nu agreează spiritul de
turmă, este raţional în percepere, în simţire şi capabil să se supună
constrângerilor generale etc. Acest tip de om îşi începe edificarea în
secolele XII-XVII.
lui recent este agreată de moartea socială a creştinismului şi a valorilor
general-umane, revoluţia sexuală, demistificarea omului natural, rela-
tivismul tuturor valorilor etc. Astfel, apare un nou tip uman – Omul
recent – omul răsfăţat al statului-providenţă, infantil, de o pros-
peritate picată din cer şi de prezenţa paternalistă a unui stat mereu
omniprezent. Prezintă omul - rebel fără cauză, adică se supără dacă nu
i se oferă ceea ce îşi doreşte, tipul care a fost deprins să creadă că sin-
gurul lui ţel în viaţă constă doar în sporirea plăcerilor sale personale.
În schimb, respinge categoric ordinea. Pentru el nu există o altă auto-
ritate în afară de Eu-l propriu, este convins că el merită totul, percepe
absenţa privilegiilor sociale ca o nedreptate strigătoare la cer, îi place
la nebunie statul şi tot felul de farisei ce îi oferă ceva, nu are respon-
sabilităţi faţă de nimeni. În schimb, toţi îi sunt datori cu ceva, este
convins că totul în jur există doar din motivul înlesnirii plăcerilor lui.
Rătăcirile omului sunt condiţionate de percepea că modernitatea
prezintă o substanţă, însă nu s-a sesizat la justa valoare faptul că în
cronologia timpului forma poate deveni, pe nesimţite, conţinut. Mo-
dernitatea este o stare, o modalitate, o tehnică de a fi om, de a fi drept,
de a acoperi şi preţui adevărul. A fi modern înseamnă perceperea că
este vorba de o stare ce se instituie cu voinţa individului, începând cu
interiorul lui şi se finializează cu identificarea mecanismului de „checks
and balances”. Ultimul generează o nouă calitate de control asupra
acţiunilor, comportamentului şi felului d a fi al omului. Valoarea mo-
dernităţii are trăsături comune cu cea a banilor. Banii sunt buni nu
atunci când sunt reţinuţi din mişcare, ci atunci când sunt schimbaţi
205
pe ceva mai înalt. Deci, valoarea modernităţii, ca şi cea a banului,
îşi are originea în schimb, în abilitatea oamenilor de a folosi eficient
modernitatea în calitate de instrument de atingere a scopurilor ce în-
coronează demnitatea fiinţei umane.
Note şi referinţe bibliografice
Actualmente, Republica Moldova a devenit un câmp de luptă în-
tre vechi şi nou, în esenţă manifestat politic astfel: pe de o parte a
baricadei se află comuniştii, pe cealaltă – democraţii. Drama constă în 1. Lord Acton, Despre libertate, Iaşi: Institutul European, 2000.
faptul că în ambele tabere sunt oamenii recenţi: la unii aproape toţi, la 2. Hannah Arendt, Between Past and Future, Penguin Books,
alţii într-un număr mai mic. Este nevoie de însuşirea lecţiilor: 1993.
– Revoluţiei Franceze din 1789, care a sintetizat esenţa schim- 3. Hannah Arendt, Condition de l’homme moderne, Calman-Lévy,
bărilor condiţionate de fenomenul modernizării. Aspiraţiile stârnite 1983.
de relele şi neajunsurile stării sociale au ajuns să acţioneze drept forţe 4. Matei Călinescu, Cinci feţe ale modernităţii. Bucureşti: Univers,
permanente şi energice în toată lumea civilizată; 1995. 
– Revoluţia Franceză a învăţat oamenii să-şi perceapă dorinţele şi 5. Fr. Copleston, History of Philosophy, vol. I, 1993.
necesităţile drept criteriu suprem al dreptului. Concomitent, schim- 6. H.-R. Patapivici, Omul recent. Bucureşti, Humanitas, 2001.
bările rapide ale guvernanţilor, datorită cărora fiecare partid a recurs 7. John Stuart Mill, Despre Libertate. Bucureşti: Humanitas. 1994.
succesiv la favoarea maselor drept arbitru al succesului, a deprins ma- 8. Montesquieu. Pensées diverses, t. 2.
sele să devină mai performante în alegerile sale; 9. Gianni Vattimo, Sfârşitul Modernităţii. Constanţa: Pontica,
– Căderile multor guverne şi reîmpărţirea frecventă a timpului 1993.
guvernării scot în faţă defectele politicienilor, electoratului, tradiţiilor 10. „Timpul”, 3 şi 10 septembrie 2010.
depăşite de timp;
– Să se sesizeze ce fenomen este mai rezistibil: democraţia sau libe-
ralismul? Democraţia îmbină teoria ce defineşte cum se poate împăr-
ţi puterea, pe când liberalismul prezintă fenomenul limitării puterii,
deoarece sporeşte numărul celor care vor mai multă putere şi numai
minoritatea doreşte să limiteze administrarea puterii existente. Deci,
geneza liberalismului este condiţionată de dorinţa individului care a
cunoscut libertăţile şi performanţele economiei de piaţă. Statul mo-
dern este tirania maselor asupra libertăţilor individuale. Drama unui
stat se finalizează cu apocalipsa, în cazul societăţii răpuse spiritual,
adică dominată de oamenii recenţi.

206 207
 Partea 2
Picături de înţelepciune ce pot alimenta
meditaţiile, edifica şi consolida sufletul,
asigurând o respiraţie deplină
Contextul actual al R. Moldova nu mai lasă loc de interpretări
şi subterfugii: miza (şansa) istorică a integrării în spaţiul democra-
tic occidental presupune aplicarea măsurilor de reformă consistente.
Acordurile cu UE, cu instituţiile internaţionale conţin prevederi şi
date de calendar dure, care nu mai pot fi nesocotite sau „indigeniza-
te”, „moldovenizate”, deoarece preţul „indigestiei” valorilor nu poate
fi descoperit altfel decât cu riscul automarginalizării.
De exemplu, scumpirile la energie, carburanţi, utulităţi etc. sunt
inevitabile în economia de piaţă. Ele nu se vor „domoli” (în virtutea
menţinerii echilibrelor macroeconomice) decât pe măsura ce pier-
derile de eficienţă şi ineficienţă din economie se vor diminua sever.
Altfel spus, nu exită altă cale pozitivă decât înaintarea pe vectorul
reformelor severe şi tenace, deoarece republica se află într-un moment
critic – undeva spre mijlocul punţii – ori mergem înainte şi păstrăm
speranţa să păşim pe un teren stabil, favorabil construcţiei unei eco-
nomii performante, ori ne oprim (dăm înapoi), cu riscul de a rămâne
la periferia istoriei.
Sarcina reformelor acum este atât, într-o măsură mai mică, trans-
formarea economiei de comandă în economie de piaţă, cât transpu-
nerea economiei republicii într-un orizont rezonabil, într-o economie
de piaţă funcţională, performantă.
Lucrurile trebuie începute bine, dar să nu perseverăm. În acest
context, cu sentimentul de aleasă consideraţie, admiraţie şi gratitudi-
ne, specificăm următoarele picături de înţelepciune ce pot alimenta
meditaţiile, edifica şi consolida sufletul în soluţionarea problemelor
generate de sărăcie condiţionată fie de neputinţă, fie de interese locale
înguste:
208
• Nu poţi întreprinde ceva, ca să nu te coste;
• Nu face să ne potrivim cuvântul şi acţiunile doar după viaţa
noastră;
• Păcatul, răul, ura poartă în sine otrava şi pecetea morţii;
• Moneda forte a destinului este viaţa (Adrian Păunescu);
• Omul suferă de prea mult suflet;
• Cine cunoaşte mai multe, are şi mai multă responsabilitate;
• În societate este important nu doar să cunoşti, dar şi pe cine
cunoşti;
• Fuga de responsabilitate prezintă trăsătura-cheie a firii umane;
• Nevoiţi-vă să intraţi prin uşa strâmtă a vieţii, deoarece nu
ştiţi de unde sunteţi şi în multe preferaţi să fiţi promotorii
fărădelegii;
• Lăcomia prezintă starea omului care nu se limitează cu ce are
şi tinde să aibă tot mai mult;
• Ce rost mai ai pe lume, dacă nu oferi nimic din ce aduni?;
• Care este viitorul copacului ce nu rodeşte?;
• Cât mai are de gând omul să trăiască în nepăsare, egoism şi
desfrânare?;
• Are importanţă, oare, credinţa ta atunci când ai tăi sunt înău-
tru, iar tu ai rămas afară, complăcându-te în plăceri?;
• Iadul depăşeşte orice închipuire a omului, deoarece focul nu
poate fi uşor suportat;
• Faptele firii pământeşti pornesc de la neascultare, beţie, ură,
desfrânare, ambiţii, egoism;
• Este dramatică starea când omul se lasă copleşit de îndemnu-
rile firii omeneşti;
• Obstacolele valurilor vieţii ne ajută să urcăm spre lumină şi
adevăr, cum bolovanii de pe stâncă ne devin puncte de sprijin,
urcând pe stânca abruptă;
• Unii intră în biserică, iar alţii vin doar până la poarta ei ca să
poată cerşi;
• Nefericirea, suferinţele, încercările vieţii sunt mari educatori
ai omului;
209
• Alegerile datoriei, responsabilităţile asumate relevă verticalita-
tea individului;
• Fariseului îi este specific dorinţa de a fi la vedere mereu, ne-
glijând sau alungând completamente smerenia din inima sa;
• Integritatea şi cinstea sunt valori netrecătoare în orice circum-
stanţe;
• Comuniunea şi apoi împărtăşia adevărului despre identitatea
naţională sunt calităţi ignorate de mulţi basarabeni;
• Este uşor de comunicat cu omul care are cugetul curat;
• Adesea omul tinde să privească doar haina, iar pe persoana
care-i stă în faţă n-o cinsteşte;
• Este semnificativ faptul că Sfânta Scriptură iniţial a fost srisă
în limba greacă;
• Suferinţa este un har ce are menirea să-l întărească pe individ;
• Multe lucruri şi fenomene omul nu le percepe, însă le crede;
• Întruparea lui Iisus l-a adus pe Dumnezeu între oameni, pe
când pentru a-l aduce pe om la Dumnezeu a fost nevoie de
crucufucarea lui Iisus;
• De ce în timp de pace şi bunăstare omul uită de Dumnezeu,
iar amintirea apare în momentele pline de necazuri?;
• Există şi economia forţei divine?;  • Prin suferinţă forţa divină ne ghidează comportamentul;
• Omul posedă talente splendide, dar şi patimi, şi porniri ce-l
duc spre perzanie;
• Orice grădină necesită să fie lucrată, tot aşa şi omul trebuie
educat, deoarece este mereu pus pe păcat;
• Omul este mereu cizelat de încercările vieţii, care îi asigură
creşterea şi maturizarea spirituală;
• Omul care nu se alimentează de la conexiunile cu universul,
se ofileşte inevitabil;  • A fi creştin nu numai la sărbători, ci zilnic, înseamnă să-ţi
• Bătrâneţea răvăşită este condiţionată de negăsirea conexiunii
cu singurătatea şi societatea;
• Iertarea întruneşte caracteristici specifice iubirii şi îndurării;
• Când se dăruieşte un bănuţ din sărăcie, se dăruieşte cu mult
mai mult decât se oferă din marile averi;
• Timpul este scump pentru negustor şi foarte ieftin pentru
210
omul simplu;
• Cine nu are ce îmbrăca, ar fi mai bine să muncească decât să
cerşească;
• Nu orişicare ce pronunţă cuvântul „Doamne”, va nimeri în
împărăţia cerului;
• Societatea s-a deprins cu stări şi lucruri ce depăşesc posibilită-
ţile pe care le poate oferi realitatea social-economică din ţară;
• Problema majoră a timpurilor de azi nu este munca, străduin-
ţa, ci graba, vitezele mari cu care se fac lucrurile;
• Crăciunul înseamnă unitate în scop, voinţă, în valori şi
ascultare;
• Nu te baza pe nici un om, indiferent cât de drag ţi-ar fi, deoa-
rece omul este foarte schimbător;
• Nu-i uşor nimic într-o societate ce porneşte pe calea demo-
craţiei;
• Fereşte-te de sterilitatea unei vieţi aglomerate;
• Mizaţi pe consolidarea în viaţa proprie a spiritului, ordinii na-
turale a lucrurilor;
• O cetate amplasată pe munte nu poate fi ascunsă de ochii
lumii;
• Viaţa pe pământ este însoţită de multiple suferinţe şi lipsuri;
• Pentru om este vital importantă schimbarea interioară;
• Trezirea spirituală prezintă precondiţia succesului;
• La ce-i serveşte omului cucerirea întregii lumi, dacă îşi sacri-
fică sufletul?
• Nu prefera o viaţă răzvrătită faţă de puterea divină şi nu te
deda patimilor firii umane;
asumi dorinţa de a fi binecuvântat;
• Numai credinţa îţi generează naşterea din nou;
• Problemele omenirii sunt legate nu numai de numele lui Iuda,
ci şi de faptul că societatea tolerează ca numărul trădătorilor,
ticăloşilor şi fariseilor să sporească;
• Este simptomatic faptul că în greacă cuvântul „diavol” în-
211
 seamnă trădător;
• Cu ce măsură măsuraţi, cu aceeaşi vi se măsoară atât binele,
cât şi răul;
• Înţelepciunea prezintă o revărsare a sufletului;
• Unii nu preferă să-şi privească sufletul, ca să nu vadă dezastrul
ce domină acolo;
• Ceea ce prezinţi cu adevărat este important;
• Nu te lăsa înşelat de vorbele deşarte, fiindcă ele se precipită
într-o prigoană de suflete rătăcite;
• Multiple sunt planurile omului. Semnificativ este faptul în ce
măsură acestea corelează cu voia forţei divine;
• Mânia trebuie nu numai manifestată, imperativul, însă, este
să fie conştientizată şi stăpânită;
• Umărul aproapelui nu trebuie confundat cu sarcasmul;
• Nu te lăsa copleşit ca să te domine sacrilegiul;
• Nu te lăsa învolburat de ispitele vieţii ce generează suflete uci-
se de păcate;
• Neamul românesc este edificat prin martirii săi;
• Prilejul prezintă călăuza oricărei acţiuni;
• Cine vorbeşte mult, nu poate să nu greşească (Solomon);
• Emoţiile precipită tot spectrul vieţii sufleteşti a individului;
• Comportamentul individului este în funcţie de convingerile
acestuia;
• Răul este condiţionat nu de banii înşişi, ci de iubirea de bani
a oamenilor;
• În cuvântul „aleluia” particula „al” înseamnă „vine”, particula
„el” semnifică „Dumnezeu”, iar particula „uia” specifică în-
demnul „lăudaţi”. Deci, în ansamblu „aleluia” relevă sensul:
„vine Dumnezeu, lăudaţi-l”;
• Cine nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul lui Iisus;
• Copiii necesită să fie crescuţi de părinţi şi nicidecum nu tre-
buie lăsaţi să se crească singuri;
• Fără a poseda abilitatea dragostei, omul nu prezintă mai nimic;
• Adversarul nr. 1 al omului este el însuşi, deoarece firea ome-
212
nească îi joacă festa;
• Dacă ai făcut un bine, meditează cum să-l repeţi, iar dacă ai
comis un rău, străduieşte-te să-l repari;
• Moartea spirituală este un act de prăbuşire din propia-ţi voinţă;
• Frica şi slava prezintă stări sufleteşti păguboase, generate de
firea omenească;
• Dăruieşte-te înţelepciunii care rodeşte smerenia cea desă-
vârşită;
• Ura şi lipsa abiltăţii de a iubi scot la iveală animalul din om;
• Dinamica vieţii condiţionează schimbarea omului în toate
etapele de existenţă;
• Mulţi au sub buze otrava aspidei;
• Poluarea sonoră este dăunătoare omului atât până la naştere,
cât şi după;
• Şcoala învaţă copilul să citească, dar nu să şi trăiască;
• Succesul în viaţă este condiţionat de rolul familiei în viaţa co-
pilului;
• Copilul creşte în înţelepciune atât fizic, emoţional, cât şi
social;
• Fariseii şi ipocriţii prezintă indivizii ce joacă cu totul alt rol,
decât cel ce sunt cu adevărat;
• Jalnici sunt indivizii care judecă pe alţii, îi vorbesc de rău, îi
tratează cu invidie şi ură, iar de păcatele proprii nu se îngrijesc;
• Iartă-ne, Doamne, fiindcă cearta dintre oameni nu am poto-
lit, pe mulţi i-am duşmănit, în gând i-am certat, i-am batjo-
corit, iar pocăinţa noastră cu greu am agonisit;
• Iartă-ne, Doamne, deoarece plini de mândrie am mers prin
viaţă, cu slava cea deşartă ne-am desfătat, cuvinte de rău pe
alţii i-am învăţat şi la dragostea cea lumească i-am îndemnat,
cu minciuni ne-am înşelat, pe distracţii timpul preţios l-am
irosit;
• Iartă-ne, Doamne, că de rugăciunea cea adâncă, continuă,
smerită a minţii în inimă nu ne-am învrednicit, dar cu haine
scumpe, podoabe, vopseli, parfumuri, ne-am trufit şi cu fap-
213
 tele bune ne-am lăudat şi mândrit, în biserică am vorbit, la
altceva ne-am gândit şi în timpul slujbelor am ieşit;
• Devine tragică viaţa omului, care se limitează doar la sfera
lucrurilor şi ispitelor pământeşti;
• Când dăruieşti, contează nu cât ai dat, ci din cât;
• Fariseii în aparenţă se consideră puternici, dar în realitate lu-
crurile stau invers;
• Oricine urăşte pe aproapele său se transformă, în esenţă, într-
un ucigaş;
• Devine trist faptul că totul se discută, dar se preţuieşte foarte
puţin;
• Dacă n-ai fi cunoscut vorbele lumii, aveai inima în pace. Cu-
noscându-le, pacea multora ai tulburat, pe cei nemilostivi nu
i-ai învăţat de păcate să se lase şi timpul preţios să nu şi-l ri-
sipească;
• Nu te încărca cu griji deşarte, ci axează-te pe valorificarea di-
mensiunilor spirituale, iar rugăciunea şi rodnicia minţii în ini-
mă să le păstrăm;
• Nu vă lăsaţi captivaţi de valul goanei după valuri;
• Suferinţa este o dovadă că trăiţi;
• A păzi înseamnă a ţine în sine aşa cum pământul primeşte în
sine sămânţa care se descompune, dând posibilitate noii plan-
te să încolţească şi să crească;
• Dragostea nu prevede vedenii, ci împărtăşie, asimilare şi as-
cultare;
• Ce se face din (cu) iubire nu se realizează greu;
• Dacă iubeşti, te modelezi după modelul celui pe care îl iubeşti;
• Dacă iubeşti un hoţ, ori tu devii hoaţă, ori el devine om cinstit
(O. de Balzac);
• Neştiinţa nu poate contribui cu nimic la acumularea cunoş-
tinţelor;
• Adesea soluţie poate fi trecerea de la starea de răzvrătire la cea
de ascultare şi acceptarea realităţii în care te afli;
• Viaţa este suma de alegeri pe care le face omul;
214
• Bătrânii devin copii pentru a doua oară;
• Oferiţi-le astăzi părinţilor trandafirii pe care-i veţi pune pe
morminte;
• Forţa divină este atât de implicată în creaţia sa, încât gestio-
nează orice suflare a vântului;
• Omul vede în forţa divină existenţa, mişcarea şi felul de a fi;
• Am trăit printre oameni, însă n-am înţeles de ce s-au lăsat
cuceriţi de nepăsare şi de forţa întunericului;
• Soarele răsare dimineaţa. Deşteptaţi-vă şi voi, oamenilor, oda-
tă cu apariţia zorilor!
• Fariseul este individul ce şi-a pierdut dimensiunea sincerităţii;
• Nu-i toleraţi pe cei care tind să ne smulgă paşi nechibzuiţi în
viaţă;
• Face să trăieşti ca să conteplezi faptele neprihănirii;
• Ferice de cel care ascultă vocea forţei divine în sufletul său;
• Ferice de cel ce reuşeşte în viaţa să închidă porţile ispitelor;
• În rânduială îşi trăieşte viaţa cel ce se leapădă de tot ce este
trecător;
• Multă lume preferă vorbele, deoarece doar zgomotul cuvinte-
lor goale ajunge la urechile lor;
• Fiţi duri ca şerpii şi binevoitori ca porumbeii;
• Majoritatea civilizaţiilor au pierit din cauza degradării lor morale;
• Sensul vieţii – plăcerea înţeleasă (Epicur);
• O primejdie mare nu admite un om slab (Pindarus);
• De cele mai multe ori într-o primejdie mare teama nu admite
mila (Caesar);
• Niciodată primejdia nu este învinsă fără primejdie (Syrus);
• Dacă taci atunci când ar trebui să vorbeşti, să ştii că eşti fricos
(Abraham Lincoln);
• Cea mai mare primejdie este cea ascunsă (Syrus);
• Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cine o are, pe când
pedeapsa nebunilor este nebunia lor;
• Pe mulţi îi aruncă în cele mai mari primejdii însăşi frica de
răul care va veni (Lucanus);
215
• Să ne temem de primejdie, câtă vreme încă nu s-a ivit. Dar
odată ce s-a ivit, să lovim fără teamă (Pancatantra);
• Unii scapă din primejdii mari pentru a pieri dintr-o pricină
neînsemnată (La Fontaine);
• Marile primejdii sunt înăuntrul nostru (Hugo);
• Ce puţini oameni respectabili poţi respecta (N. Iorga);
• Nimeni nu se naşte bogat (Seneca);
• Mulţi cinstesc pe cel puternic şi se împrietenesc cu cel darnic;
• Ceea ce este etern nu se epuizează niciodată (M. Eminescu);
• Nu toţi admiră şi totodată iubesc aceleaşi lucruri;
• Rodnicia convingerilor este experienţa (N. Iorga);
• Dacă unui om îi vei repeta 10 zile la rând că este măgar, în cea
de-a 11-a zi el îţi va cere fân;
• Nu-mi închipui un vizionar fără judecată, dar nici un cugetă-
tor fără iluzie;
• Încercarea imposibilului are a face numai cu o iluzie;
• În cele din urmă, măsluirea istoriei ţine de iluzie;
• În tiparele vremii încap şi visurile, şi deziluziile;
• Omul care nu are nici o speranţă, n-are nici viitor (A. Camus);
• Dacă dispare speranţa, atunci apare disperarea;
• Şi în viaţă popasurile se justifică după îndelungi eforturi;
• Osia lumii cedează numai dacă Omul n-o unge clipă de clipă;
• Petalele de roze nu ţi se aşează singure în drum, este necesar să
le găseşti, să le meriţi;
• În urma gândurilor să nu lăsăm pauze;
• Adevărul este fiul timpului (Gellius);
• E mişel un suflet când îi uită pe ai săi (G. Coşbuc);
• Nu originea face pe un popor să fie trainic, ci munca lui pro-
prie, fie cu mâna, fie cu mintea (M Eminescu);
• Cel dintâi pas spre înţelepciune este a se îndoi de ştiinţa sa
(C. Negruzzi);
• Cât timp ne îndoim de un lucru, nu-l putem afirma, nici nega;  • Ambiţia fără cunoştinţe e ca o barcă amplasată în pustiu;
• Somnul raţiunii naşte monştri (Goia);
• Cel care nu cunoaşte limitele, este mereu tentat să le depăşeas-
216
că (Montesquieu);
• Democraţia ascunde virusul violenţei;
• Pesimistul vede întunericul din tunel, optimistul vede şi lumi-
na de la capătul tunelului, iar realistul vede şi următorul tunel;
• Cel mai nobil gând al omului este responsabilitatea faţă de
alţii;
• Încercările vieţii îl ajută pe om să-şi cunoască limitele;
• Nimic nu-i oferă omului mai mult ca credinţa (Freud)
• Cea mai gravă maladie a sufletului este păcatul;
• Aşa este firea umană, dacă ai, trebuie să-i dai, însă dacă nu-i
dai, te înjură;
• Timpul petrecut meditând cu Domnul prezintă o investiţie
în eternitate;
• Nimic nu este întâmplător. Dacă pierzi, totuşi câştigi, deoare-
ce ai pierdut mai înainte;
• Roada duhului sfânt în om este caracterul acestuia;
• Trecătoare este gloria acestei lumi;
• Lepra sufletului prezintă cea mai incurabilă maladie;
• Un sistem nu poate apărea la întâmplare, accidental;
• Nebunia este ca valul pe apă: înaintând, cu timpul dispare;
• Omul este mereu atras spre pământ de propria povară, deoa-
rece nu sesizează cât de puţin îşi cunoaşte propria nimicnicie.
Ca rezultat, întreprinde puţin pentru a-şi alunga mândriia din
sufletul său;
• Creştinului nu-i pare rău să moară când îi vine ceasul;
• Când povara vieţii devine insuportabilă, există suportul care îl
scoate pe om de pe undele risipei;
• Când îi vine ceasul, omul nu ia nimic cu sine din ce a agonisit
o viaţă.
• Albatrosul de mare are în cioc dispozitivul ce îi transformă apa
sărată în apă dulce.
• Dreptatea naturală relevă: copii, ascultaţi-vă şi cinstiţi-vă
părinţii;
217
• Stima faţă de părinţi prezintă un imperativ indispensabil;
• Înţelepciunea este prea înaltă pentru cel nebun;
• Cine descoperă înţelepciunea, nu-şi poate pierde nădejdea;
• Omul care nu-şi stăpâneşte sufletul, este ca o cetate fără ziduri;
• Cât timp pierde omul în oarbe rătăciri!
• Învaţă de la tot ce vezi şi priveşti;
• Învaţă de la ape cum să-ţi păstrezi statornicia;
• Învaţă de la nufăr cum să fii mereu curat;
• Învaţă de la ape cum să ştii să nu dai înapoi;
• Învaţă de la umbră cum să fii statornic;
• Învaţă de la soare cum vremea să-ţi cunoşti;
• Învaţă de la lună cum să nu-ţi fie frică;
• Învaţă de la flori cum să fii mereu gingaş şi splendid;
• Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor;
• Învaţă de la tot ce se trece să cunoşti eternitatea;
• Ce conservator a absolvit priveghitoarea, că trilul ei nu are
seamăn?
• Cine a învăţat pe rândunică drumul stelelor ce îi arată calea
spre ţările calde?;
• Cine l-a învăţat pe puiul de cuc, abandonat de părinţi săi încă
pe când era ou, cântecul cucului?
• Pe ce principiu se edifică sufletul omului: pe adevăr sau min-
ciună?;
• Cine a fixat la unele păsări ce depun doar două ouă raportul
de unul la unu, adică dintr-un ou să iasă Ea, iar din celălalt să
apară El?;
• Cu toate că râurile se varsă în mare, ultima nu se umple nici
odată;
• Circuitul apei pe pământ şi în atmosferă prezintă rotaţia tipar
al apei;
• Ştiinţei i-au trebuit sute şi mii de ani pentru a atinge nivelul
Sfintei Scripturi.
• Este o necesitate ca harul divin să umple tot mai mult inima
fiecăruia;
218
• De ce este atât de puţină iubire între oameni, în schimb îi
inundă ura?;
• Sărace în duh devin persoanele pline de sine;
• Obişnuiţi-vă în orice împrejurări să nu vă pierdeţi cumpătul
şi judecata limpede;
• 8 martie devine anual un cordon al dragostei creatoare şi co-
rectitudinii sau se transformă într-o avalanşă de desfrâu?
• La elefanţi urechile sunt mai mult sau mai puţin rupte din
cauza pedepselor care li s-au aplicat;
• Puritatea herminei i-a marcat comportamentul şi priorităţile
ei vitale;
• Hermina, animal ce îşi schimbă culoarea blănii din cafeniu
într-o splendidă culoare albă, preferă să lucească moartă decât
să fie murdară;
• Apostolul Pavel îi scria lui Timotei: „Pe tine însuţi păzeşte-te
curat”;
• Civilizaţia umană a apărut şi s-a dezvoltat accidental, la în-
tămplare?
• Lumea s-a dezvoltat evolutiv de la simplu la compus. Dacă aşa
stau lucrurile, atunci cum se explică faptul că în trecut existau
mult mai multe specii de fiinţe vii comparativ cu contempo-
raneitatea?
• Priceperea omului poate deveni seacă, amorfă şi rece;
• Dragostea mamei prezintă dăruirea şi uitarea de sine în nu-
mele copilului;
• Subiectul investigaţiilor, conceput şi realizat pe drumul vieţii
la chemarea destinului omului, este neordinar şi fascinant;
• Se afirmă că peştii se prind cu undiţa, pe când oamenii, adă-
ugăm noi, se prind cu vorba şi modalităţile de a percepe şi
gestiona lucrurile;
• În apele tulburi ale tranziţiei la economia de piaţă Republica
Moldova achită costuri enorme;
• Factorii ce generează costuri dezastruoase în viaţă sunt gene-
rate de faptul că adesea se acceptă uşor substituirea valorilor
219
 generale şi a căştigurilor durabile cu valorile trecătoare şi câş-
tigurile de scurtă durată;
• Comunismul istoriceşte a apărut ca reacţie la existenţa exploa-
tării omului de către om. Însă, cu trecerea timpului, practica
gospodăririi socialiste a falimentat, deoarece valoarea omului
a fost din nou abandonată;
• Duhul oferă viaţă, pe când carnea condiţionează armura mor-
ţii;
• Dezvoltarea notabilă la nivel mondial, înregistrată pe parcur-
sul al câtorva decenii în perioada postbelică, a fost întreruptă
la mijlocul anilor ’70 de încetinirea sistematică a creşterii pro-
ductivităţii;
• Cu excepţia perioadelor de distrugeri provocate de războaie,
capitalul productiv în societate sporeşte mai rapid decât forţa
de muncă angajată;
• Tot ce li se întâmplă oamenilor în viaţă îşi are rostul;
• Trecerea omului prin mişcările lăuntrice, la început neaccep-
taible, prezintă în esenţă şanse de căutări a căilor de a prospera;
• Oricât de întunecoasă ar fi noaptea, totuşi, ea este înlocuită de
ziua ce se naşte;
• Bucuria prezentă depăşeşte, substituie suferinţa deja confrun-
tată;
• Pornirile rele ale omului îşi au sălaşul în firea lui pământească;
• Există trei lucruri ce pot fi investite: banii, talentul şi timpul;
• Onoarea nu are echivalent în bani, de aceea ea niciodată nu
poate fi cumpărată;
• Riscaţi, dar nu acceptaţi să deveniţi un aventurier;
• Aventura prezintă riscul ce mizează pe un succes întâmplător;
• Plăcerile şi poftele trupeşti sunt instrumente de acţiune ale
firii umane;
• Căutaţi înţelepciunea cu străduinţa, cum se căutau pe timpuri
comorile de aur;
• Forţa divină, prin circumstanţe protivnice, pregăteşte omul să
fie puternic în viitor;
220
• Tot ce este curat să vă însufleţească;
• Unii trăiesc pentru a mânca, alţii mănâncă pentru a trăi;
• Unii îşi sabotează viitorul, axându-se preponderent pe distrac-
ţii;
• Cel ce bea şi este părtaş cu diavolul, îşi pierde sufletul;
• Cel ce stă la masă cu diavolul, are nevoie de o lingură lungă;
• Pentru fiecare vine clipa când trebuie să părăsească pământul;
• Păcatul înseamă căderea omului din ordinea, armonia firească
a lucrurilor;
• Obişnuiţi-vă să nu atingeţi nimic din tot ce este stricat, deoa-
rece, direct sau indirect, vă influenţează viaţa;
• Omul pierde sau câştigă considerabil atunci când se schimbă
circumstanţele vieţii, indiferent de performanţele lui mana-
geriale;
• Una dintre cele mai importante măsuri economice ale bunăs-
tării unui popor sunt producţia şi venitul derivat din activită-
ţile acestuia pe piaţă;
• Creşterea exponenţială a avuţiei ţării are la bază sporirea nive-
lului outputului în salturi anuale tot mai mari;
• Omul devine debusolat când realitatea îi spulberă iluzia că în
viaţa toate aduc omului doar plăcere;
• Omul sărac spiritual este plin de sine, deoarece a abandonat
căutarea înţelepciunii;
• Ce se naşte din soare, nu se teme de întuneric;
• Adesea cei veniţi în această lume par, prin comportamentul
lor, că nu sunt din această lume;
• Omul devine orgolios atunci când trăieşte prin performanţele
obţinute întâmplător;
• Valorile materiale care îl înconjoară pe om îl face să devină tot
mai plin de sine;
• Performantă devine persoana care are părere smerită despre
sine;
• Toate în viaţa omului au un început şi, desigur, un sfârşit.
• Persoana, pe care realitatea a aşezat-o pe locul lipsit de slavă
221
 deşartă, se simte incomodă, deoarece starea ei contravine firii
pământeşti;
• Firea pământească îl direcţionează pe omul orgolios să piardă
victoria asupra patimilor trupului, lumii şi demonilor;
• Viaţa omului se poate manifesta în goana după deşertăciuni;
• A iubi înseamnă a lăsa mereu de la tine;
• Multă lume se lasă ispitită de vin, vodcă, rămânând săracă în
duh;
• Actualmente, lumea a lăsat în umbră preocupările spirituale;
• Ierusalimul, la timpul său, l-a întâmpinat pe Iisus preponde-
rent cu limba, dar nu şi cu inima;
• Viaţa se transformă în dezastru când pierzi ultima şansă – spe-
ranţa;
• Bucuriile vieţii rupte de suferinţă contravin realităţii;
• Fiţi vigilenţi, nu întotdeuana se câştigă;
• Fariseii sunt cărturarii axaţi doar pe câştig;
• Iubirea de sine, orgoliul, mândria, egoismul contravin esenţei
dragostei adevărate;
• Prin har se înţelege taina forţei divine, direcţionată spre tine;
• Omul cu inima împietrită este obsedat de o scară denaturată
a valorilor;
• Divorţul prezintă soluţia inimilor împietrite;
• Cea mai mare ameninţare a unui cuplu este acceptarea posibi-
lităţii de destrămare a familiei;
• Divorţul prezintă o idee concepută de firea umană;
• Maturizarea persoanei înseamnă asumarea resposabilităţilor;
• Resursele şi forţele motrice ale omului sunt utilizate fragmentar;
• Omul rătăcit, pierdut este nematurizat spiritual;
• Mulţi sunt scunzi din punct de vedere spiritual;
• Nimic nu-i uneşte mai mult pe oameni decât zâmbetul (Lev
Tolstoi);
• Greşelile constituie o parte semnificativă în viaţa omului;
• Unele creaturi se manifestă în viaţă nu aşa cum sunt cu ade-
vărat;
222
• Viaţa omului este ca o frunză în vânt, repede cade la pământ;
• Toate în viaţa omului au un început şi un sfârşit;
• Se vede autonom doar omul plin de sine;
• Valorile materiale din jur îl ademenesc pe om să devină tot
mai plin de sine, ca un păun;
• Omul devine orgolios, fiindcă trăieşte prin performanţele ob-
ţinute fraudulos;
• Firea umană apare concomitent cu naşterea fizică a omului;
• Apariţia omului pe lume încă nu înseamnă că el face parte din
această lume;
• Cea ce se naşte sub razele solare nu are teamă de întuneric;
• Omul devine debusolat când încercările vieţii îi spulberă vi-
sele;
• Părăsind Babilonul, treziţi-vă din somn şi nu acceptaţi min-
ciuna;
• Păcatul relevă căderea omului din ordinea, armonia naturală
a lucrurilor;
• Nimeni nu poate evita clipa când trebuie să părăsească astă
lume;
• Mulţi astăzi îşi sabotează viitorul axându-se continuu pe dis-
tracţii;
• Tot ce este curat să vă ademenească şi să vă însufleţească;
• Forţa divină, prin circumstanţe potrivnice, pregăteşte omul
pentru viitor;
• O inimă veselă funcţionează din plin toată ziua, pe când ini-
ma tristă oboseşte într-o clipă;
• Fericirea prezintă o stare sufletească şi nu una materială;
• De la Adam a rămas obişnuinţa de a da vina pe alţii;
• Lumea în care locuim se simte în formă, dacă loveşte des omul;
• Viaţa omului relevă inedit existenţa dramatică a imposibi-
lului;
• Omul obişnuieşte să se comporte lăsându-se captivat de droj-
diile firii umane;
• Liliacul vampir atacă păsările, oamenii etc., adică pe cei prinşi
223
 de somnolenţă – le suge sângele şi victimele acestuia mor în
somn. Astfel, se transformă în propriul călău, vampir şi omul
cuprins de somnolenţa spirituală;
• De ce omul admite să-i fie sacrificată demnitatea?;
• În viaţă, în relaţiile cu semenii, nu tot timpul poţi miza pe
simpatia acestora;
• Chiar dacă este posomorât în jur, lumina adevărului ne călă-
uzeşte;
• Lumea, actualmente, preferă să conspire împotriva liniştii,
bunului simţ şi al valorilor, deoarece îi este mai aproape non-
valorile;
• Dacă handicapul fizic se observă, cel de conştiinţă este la fel de
real, însă greu de perceput;
• De ce nu evităm râvna de a străluci în ochii lumii?;
• Omul are sădit în sine vremelnicia;
• Pe parcursul vieţii omul risipeşte magnetismul îngemănat cu
divinitatea copilăriei;
• Nu te făli cu ziua de mâine, fiindcă nu cunoşti ce-ţi poate
aduce clipa;
• Legile sunt într-o conexiune termo-dinamică cu procesele de
comportament şi îmbătrânire a oamenilor;
• De ce nu se învaţă lecţiile fenomenului: tot ce este viu tinde
spre soare?
• Din poziţia culcat pe spate se vede perfect cerul;
• Este mai preferabil să pierzi o discuţie decât un suflet;  • Nu deveni ostatic la ceea ce vede ochiul, ci sesizează ceea ce
• Unul din impedimentele cu care se confruntă omenirea este
goana după gunoaiele trecătoare;
• Desişurile vieţii nu trebuie să ne transforme în victime sau în
personaje negative;
• Furia şi ura devin adesea obsesii dezastruoase pentru destin;
• Ceea ce constituie farmecul unui om este bunătatea acestuia;
• La baza succesului omului se află triada: talentul, munca şi şan-
sa, asistată de îndemnul: „Vegheaţi, ca să nu vi se înşele inima”;
• Omul suferă naufragiu când pierde sensibilitatea internă;
224
• N-ar fi frumoase întâlnirile, dacă ar lipsi îndepărtările şi des-
părţirile;
• Câinii nu se mulţumesc doar cu delicatesele oferite de stăpânii
lor. Ei caută mereu satisfacţia de a roade un os;
• Există smerenie şi iertare în lumea animalelor? De exemplu,
lupii rivali se luptă până la moartea unuia dintre ei. Excepţie
face situaţia în care unul îşi acceptă înfrângerea şi o mani-
festă adversarului prin culcarea pe labe, muşcându-şi coada.
De regulă, cel puternic îi acceptă oferta şi nu se răzbună prin
omorârea adversarului;
• Împărăţia înseamnă stăpânire;
• Adevărul este împărat, fiindcă nu este compatibil cu minciu-
na;
• Cine nu are misterul tainei, nu va ajunge la adevăr;
• Cel ce pune la îndoială ceva înseamnă că trăieşte;
• Câte suflete rătăcite ne înconjoară!
• La un moment dat omul poate deveni o povară atât pentru
sine, cât şi pentru societate;
• Speranţa de viaţă la nivel global constituia 47 ani în anii 1950-
1955 şi 68 ani în 2005-2010;
• Nu există nici o ispită care să nu fie pe măsura puterii omului,
însă totul depinde de voinţa şi felul lui de a se realiza;
• Femeia prezintă enigma enigmelor;
• Se afirmă că actorul este atletul inimii, dar profesorul?;
• Fiecare trebuie să fie în unison cu viaţa şi cu trăirea;
este în inima omului;
• Handicapul sufletului este tot atât de real, ca şi cel fizic. Care
este, totuşi, deficienţa adevărată a omenirii?;
• Este o primejdie un suflet răvăşit?;
• Comunismul s-a axat pe promovarea colectivismului, sacrifi-
când personalitatea şi diversitatea;
• Unitatea adevărată se obţine numai valorificând diversitatea;
• Comunistul inveterat prezintă o variantă clonată a lupilor în
piele de oaie;
225
• Puterea adevărată vine din interiorul omului şi al sistemului;
• Lupta nu este eficace nici într-o variantă, însă dacă n-o poţi
evita, luptă cu iscusinţă până la biruinţă;
• Aţipirea spirituală naşte monştri;
• Este o situaţie ca cineva să-ţi facă cunoştinţă cu cineva şi este
cu totul altceva ca singur să cunoşti o altă persoană;
• Simţurile omului se pot schimba ca indicaţiile termometrului;
• Sunt direcţionaţi spre păcat cei ce se lasă călăuziţi de poftele
firii omeneşti;
• Există o imensă lume pe care nu o vedem, dar care ne afectea-
ză continuu fără să ne dumerim de aceasta;
• Adesea şi cuvântul trezeşte teroare;
• Un mod de viaţă activ nu înseamnă a trăi o viaţă nesănătoasă;
• Visurile sunt pornite şi din învălmăşeala gândurilor;
• Nebunii se întrec cu ispitele în tărie;
• Câtă armonie şi ce splendoare în jur şi ce pustietate în semenii
noştri!;
• Oameni răi devin acei care au intenţii bune, dar nu le înde-
plinesc niciodată;
• Doamne, ajută-ne să facem treabă şi nu paradă;
• Omule, starea inimii tale ajută la prosperarea ţării? Întrebăm,
deoarece orezul nu se fierbe cu vorbe goale (proverb chinez);
• Ascunzişurile inimii răvăşite conţin multiple enigme întru sa-
tisfacerea poftelor şi patimilor acumulate în oameni;
• Republica Moldova este ţara ce se complace în aşteptări peri-
culoase;
• Atitudinea omului importă în toate;
• Fericirea este doar pentru cei ce o merită?;
• Omul cunoaşte două naşteri: naşterea fizică şi cea spirituală;
• Înţelepciunea şarpelui: de a-şi apăra capul, punându-şi în
schimb corpul sub lovituri;
• Porumbelul posedă blândeţe şi puritate;
• Sufletul obosit de neîmplinire se stinge;
• Omul se schimbă doar atunci când îşi doreşte aceasta;
226
• Ochiul nu se satură privind, iar urechea auzind;
• Unde este viaţă, este şi speranţă;
• Nefericită-i vremea noroaielor majore;
• Omul nu se cunoaşte pe sine, de-aceea adesea nu se socoate
însemnat;
• Vorba goală nu potoleşte foamea sufletului;
• Cea mai înaltă învăţătură este să te cunoşti pe tine însuţi;
• Ne complacem în experienţe dezastruoase, ignorând faptul că
lucrurile sunt într-o frământare continuă;
• Totul prezintă deşertăciune?
• Ceea ce lipseşte, nu poate fi trecut la număr;
• Cine cunoaşte multe se confruntă şi cu multă durere, deoare-
ce nimic nu este trainic sub soare;
• Necesitatea dezbrăcării de sine este uitată de semenii noştri;
• Înţeleptul are ochii în cap, iar nebunul preferă întunericul;
• Dacă locuieşti într-o comunitate, trebuie să posezi mai multă
responsabilitate comparativ cu situaţia când locuieşti singur,
deoarece efectele acţiunilor tale vor afecta întreaga societate;
• Fiecare individ are o chemare pe pământ;
• Îndoiala nu-mi place mai puţin decât ştiinţa (Dante);
• Idolii se înmulţesc în timp, iar omul devine tot mai volatil;
• Nu importă câţi ani ai, mai de preţ este ce dimensiune are
sufletul tău;
• Este o mare nenorocire să fii mut. Însă cel ce are abilitatea de
a vorbi, să nu utilizeze cuvântul în calitate de otravă pentru
alţii;
• Nu admite transformarea ta în judecătorul şi acuzatorul se-
menilor tăi;
• Când dispare speranţa, atunci apare disperarea;
• Rostul omului pe pământ este proslăvirea Domnului;
• Maria Magdalena a întors capul spre Iisus... – spre Lumină?
• Ucenicul Petru a întors capul dinspre Iisus înapoi... – spre
întuneric?;
• Prin cunoscutele trei întrebări: „Petru mă iubeşti?”, Domnul
227
 i-a direcţionat eul lui Petru;
• Petru a fost răstignit pe cruce în anul 67, pe timpul domniei
guvernatorului roman Nerro;
• Domnul îi pedepseşte pe cei pe care îi iubeşte, deoarece sufe-
rinţa îl sensibilizează pe om;
• Domnul îngăduie multe omului cu un anumit scop;
• Să nu-l silim pe Domnul să ne treacă prin încercări;
• Obiceiurile vechi mor greu;
• Trăim într-o lume ce are limite;
• Luptă contra nebunilor lumii, valorificând tezaurul înţelep-
ciunii;
• Comunismul – jihadul secolelor XX-XXI?;
• Unde sunt ascunse comorile înţelepciunii şi ştiinţei?;
• Ce avea Moise mai mult decât toţi oamenii din Lume?;
• Care mamă îşi părăseşte copilul?;
• Sunt mari încercări în viaţă ispitele şi oboseala;
• Cuvântul aramă semnifică tăria în luptă cu răul;
• Ce ar putea distruge farmecul florilor şi compromite rodnicia
copacilor fructiferi? Doar o simplă larvă;
• Străduie-te să îndepărtezi din tine ceea ce nu-ţi place în alţii;
• Ce poate fi mai păgubitor în societate decât să nu ne facem
datoria?;
• Crăbeşte-te întotdeauna la sfârşit, iar pe parcurs nu trece cu
vederea greşelile mici, fiindcă în caz contrar vei aluneca pe
pista greşelilor mari;
• Nu este uşor să lupţi împotriva propriilor patimi. Cu atât mai
mult că oboseala te poate speria;
• Trebuie să te străduieşti în râvnă, când şovăi între teamă şi
nădejde;
• Cel ce adoră fărădelegea – să înveţe consecinţele vinovăţiei;
• Nu daţi la câini lucruri sfinte;
• Nu aruncaţi nestematele mărgăritare în calea porcilor – le vor
călca în picioare;
• Vai de omul orb sufleteşte şi răzvrătit pe semenii săi!
228
• Preoţii sunt deja răsplătiţi prin faptul că sunt serviţi cu ce este
mai bun;
• Omul rău atacă la fel ca leul flămând;
• Urât, dar văzut bine;
• Deficienţa majoră a democraţiei constă în faptul că oferă şan-
se mari de câştig celor puţin cultivaţi spiritual, dacă devin ma-
joritari;
• Cine s-a deprins să ignore adevărul, nu are nici curajul şi nici
nu ştie cum să-l caute;
• Mare har este să fii de partea adevărului, să fii cu adevărul în
inimă şi suflet;
• Orice rang ar avea omul, tot om rămâne;
• Un înţelept este superior regelui, deoarece înţeleptul, trecut în
nefiinţă, nu poate fi substituit, pe când regele da;
• Felul cum trăieşti relevă locul adevărului în viaţa fiecăruia;
• Cel mai surd este omul ce nu doreşte să audă şi cel mai nevă-
zător este cel care nu vrea să vadă;
• Mai vrednic este să se asculte harul decât omul, astfel îngrijo-
rările, dezamăgirile vor fi mai mici;
• Crinii nu se îngrijorează niciodată de alba lor splendoare, înăl-
ţimea şi liniştea lor;
• Tulburarea, neliniştea sunt pecete a slăbiciunilor omului.
229

***
Maturizarea spirituală – imperativ a mişcării spre bunăstare
Adrian Păunescu
(cel mai iubit şi cel mai huiduit dintre pământeni):
Vegheaţi să nu fiţi nimiciţi de semeni!
Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,
Păziţi-vă inima şi gândul,
De nu doriţi să vină anii grei
Spitalul………implorându-l.
Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani.
Eu însumi sunt mai omenos în toate.
Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani
Si ţării mele minimă dreptate!
Luvru – cel mai mare şi important muzeu de istorie şi artă din
lume (suprafaţa – 210.000 m.p., dintre care 60.600 m.p. destinaţi
expoziţiilor). Din anul 2008, colecţia Muzeului Luvru este
sistematizată în 8 categorii distincte: Egiptul Antic; Antichităţi
din Orientul Apropiat; Grecia; Etruscii şi Imperiul Roman; Arta
Islamică; Sculptură; Artă decorativă; Printuri şi Desene.
Printre piesele cele mai celebre se regăsesc: Codul lui Hammurabi,
Venus din Milo sau Gioconda de Leonardo da Vinci.
230
Partea 3
Splendide sunt căile creaţiei
„Today more then ever, the study of
national Economy is a vital compo-
nent of any education. How the mod-
ern world works?”
Măreaţă în toate este lumea ce ne înconjoară, de aceea devine
importantă înţelepciunea umană de a o percepe şi a o aprecia la justa
ei valoare.
Conform „teoriei generale a sistemelor (TGS)”, unele trăsături ale
sistemului complex se observă mai bine din afara lui. Spre exemplu,
anumite trăsături ale Pământului se disting mai bine din satelit. La
fel stau lucrurile şi în cazul economiei naţionale.
Actualmente, abordarea economiei republicii îmbrăţişează mul-
tiple limbaje. Pe de o parte, dominaţia exprimărilor de clişeu şi pre-
judecăţilor, conform lui Grigore Moisil, „o idee începe prin a fi un
paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o preju-
decată”. Pe de altă parte, perceperile apărute cu „ocazia” tulburări-
lor condiţionate de criza financiar-economică globală în mecanismul
funcţionării binomului „piaţă-stat”.  
În al treilea aspect, economia naţională, ca fenomen, nu poate fi
percepută doar prin descriere, deoarece reformele economice deschid
calea spre progres şi asigură un trai decent. Însă promovarea refor-
melor necesită voinţă, curaj de a conştientiza valoarea a ceea ce este
divers şi a evita „moartea identităţilor”. În condiţiile mondializării
economice, când reformele se realizează sub presiunea puhoiului tre-
buinţelor, pe unde de voie, pe unde de nevoie, alteori de mântuială
ori la repezeală şi care, la rândul lor, inserează repercusiuni nefaste ani
în şir. În aceste condiţii se simte necesitatea explorării oportunităţilor
teoriei generale a sistemelor. Deci, pentru a înţelege mai bine lucru-
rile din cadrul economiei R. Moldova completăm studiul cu anexe-
caleidoscop ce cuprind starea lucrurilor din diverse ţări, simbolurile şi
tezaurul acestora, dintre care multe se regăsesc în Lista patrimoniului
mondial şi personal. Toate acestea relaţionează perfect cu Adevărul,
Binele, Frumosul, Dreptatea, Libertatea, Stilul de viaţă, Moralitatea.
231
 Anexe-caleidoscop

Casa părintească – lecţii de demnitate ce suprapun

trecutul, prezentul şi viitorul

Vântul, ca fenomen, este invizibil, în schimb se aude şi se simte.

Îndreptându-ne gândurile pas cu pas spre casa părintească, de la
înălţimile vârstei fiecăruia, ce ne văd ochii? Ce ne readuce pe plan
mintal memoria? Ce voci auzim?...
„Glabenă gutuie, dulce amăruie,
Lampă la fereastră toată iarna noastră...”
Faptul că mulţi din deportaţi erau mai săraci ca sărăcia, vindeau
şi ultimele lucruri din casă – lingurile de pe masă, deoarece nu mai
dispuneau de nimic din ceea ce se putea servi cu ele...
Fiinţele domestice sălbăticite sunt mai primejdioase ca câinele
Dingo.
Grele, tulbure vremuri, însă speranţa că Adevărul, Libertatea,
Dreptatea n-au putut şi nu pot fi scoase din sufletele oamenilor,
fiindcă prezintă carisme incontestabile...

Horodişte (Râşcani), 1996

La stânga: Mircea şi Nina Zambiţchi. La dreapta: Dumitru şi Liuba Grigorean.

În centru: mama, Emilia Zbârciog, cu fiul Valeriu Zbârciog. Anul 1965

232 233
 La bunei

Beciul familiei

234 235
Gospodăria ţărănească (Dereneu, Călăraşi) Rădăcinile spirituale

Sustenabila pereche
La amiază

Catedrala Chişinău

Înaintarea spre casă Centrul comercial al

Bucureştiului
interbelic

Mănăstirea Căpriana

În amurgul de august

Mănăstirea Căpriana Mănăstirea Ţigăneşti

236 237
 Complexul
“Orheiul Vechi”

Doamne...la începutul
mileniului III, tot aşa?

Complexul “Orheiul Vechi” integrează şi actualizează mediul meu natal.

M-am născut în comuna Horodişte, Râşcani, amplasată pe râul Ciuhur,
ocrotit de faimoase coline şi grote.
238 239
 Splendide sunt în lume căile creaţiei Dimensiunile vieţii libere

Orizontul democraţiei

În vizită la Mihai Eminescu, Sorbona, Paris (anul 2008)

240 241
Simbioza trecutului, prezentului şi viitorului
A

242 243
 Fort de Chevreuse
B La MADELEINE C Nantes

Avignon. Fosta reşedinţă a Papei

Nantes

244 245
 Giverny. Casa şi grădina pictorului
D Claude Monet (1840-1926) ce îmbină zonele:
1) terestră - pe fiecare parcelă cresc plante ce înfolresc în
acelaşi timp; 2) insulară; 3) figuri de nisip.

246 247
 3

248 249
E

Sardinia

Barcelona

Londra Luxembourg

Roma Aile la Plagne

Iordania

Madrid Insulele Seychelles Berck-Arras

250 251
 Berlin Geneva

Budapesta Helsinki

Oslo
Rezumat: În viaţă, în politică, în comportamentul zilnic al fiecăruia nu există
merite, după cum nu există dreptate. Persistă doar harul, înţelepciunea, voinţa,
curajul de a progresa în împrejurările favorabile destinului. Dacă Republica
Moldova tinde să devină ţară prosperă, este necesar să valorifice valorile
enunţate şi numai atunci va deveni o societate demnă de a-şi ocupa locul meritat
în distinsa lume europeană

252