Tema 1.

Apariția și evoluția agențiilor de presă în context internațional

1. Condițiile istorice ale apariției agențiilor de presă și definiția acestora

2. Evoluția primelor agențiile de presă

1. Condițiile istorice ale apariției agențiilor de presă și definiția acestora

Inventarea agențiilor de știri a fost un act de cea mai mare importanță în dezvoltarea industriei
mass mediei din anii 1880.

După cel de-al doilea război mondial, agențiile de presă s-au înmulțit considerabil,
comparativ cu perioada de pînă la acesta, cînd agenții de știri aveau doar cele mai mari puteri ale
lumii. Acum fiecare țară, cu excepția cîtorva, au agenții de presă de stat, devenită una dintre cele
mai importante și sigure surse de difuzare și mediatizare a faptelor și evenimentelor la nivel
guvernamental.
Începutul secolului XIX este considerat o epocă de convergență a tehnologiilor de
modernizare a mass media și a piețelor de informare. De fapt, circulația informației a devenit o
realitate practică în secolul respectiv cînd telegraful electric a facilitat schimbul de știri între așa
numitele instituții media de pe acea vreme. De atunci, internaționalizarea informației s-a
dezvoltat în mod regulat, în ritmul progresului tehnic, al tranzacțiilor economice și al
schimburilor de tot felul dintre state.

Libertatea circulației informației, devenită libertate fundamentală, a fost stipulată în

Declarația Universală a Drepturilor Omului (DUDO), după cel de al doilea război mondial.
Astfel a fost elaborat un întreg cadru juridic internațional, recunoscut de majoritatea țărilor lumii.

Practic, marile agenții de presă au fost primii actori principali ai schimbului internațional de
informații. Ele au constituit un sistem mondial de colectare, schimb și distribuire a informației
pentru toate mijloacele de comunicare în masă, pentru guverne și pentru responsabilii economici.
Totuși, la sfîrșitul anilor 1980, agențiile au început să-și piardă din monopol. Progresele tehnico-
științifice, înregistrate în acea perioada în domeniul telecomunicațiilor și informaticii a facilitat
schimbul direct de informații între canalele mediatice, dar și apariția unor noi factori precum
băncile de date și televiziunile internaționale. Digitalizarea textelor, a imaginilor și a datelor a
permis crearea internetului pe scară largă începînd cu anii 90. Astfel, realitatea internațională a
informației a devenit mai complexă, dar și mai deschisă.

În prezent, internaționalizarea informației prezintă elemente contrastante, fapt care duce la o

separare a ideilor între mulți cercetători. Există o diferență din ce în ce mai mare între interesul
dominat al marelui public pentru informația locală, invers verificat de toate studiile sociologice
și capacitatea tehnică de schimb mondial al informației. Pentru toate instituțiile media de tip
profesional, acest nivel mondial se impune de acum înainte drept cadrul al activității cotidiene de
informare. În pofida crizelor existente și a divergențelor ideologice, principiul liberei circulație
informației a devenit după al doilea război mondial, una din valorile fundamentale ale societății
internaționale. Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede în articolul 19 principiul
libertății circulației informației, subliniind în mod clar faptul că frontierele nu trebuie să
constituie un obstacol pentru schimbul de informații. Astfel de principii întîlnim și în articolul 10
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, unde se spune că ”orice persoană are dreptul la
libera exprimare. Acest drept cuprinde libertatea opiniei și libertatea de a primi sau de a
comunica idei, fără ingerința autorităților publice și fără a ține cont de frontiere”. Aplicarea
practică a acestor principii a fost facilitată de dezvoltarea mijloacelor tehnice moderne. Începînd
cu anul 1970, satelitul de telecomunicații și calculatorul au mărit de sute de ori capacitatea de
colectare și mai ales de transmitere internațională a informației. Mărind viteza de transmisie,
multiplicînd canalele și scăzînd prețurile, acestea au îmbunătățit munca în mass media, în special
munca agențiilor de presă, unde informația operativă este furnizată în cîteva zecimi de secundă
publicului sau altor surse mediatice. Aceste sisteme de operare mult mai ușoare au permis
apariția programelor de culegere de date de la distanță a informației, deschizînd calea spre
”băncile de date”.

Progresele tehnologice din anii 90, digitalizarea și mai ales comprimarea informației vor
face posibilă o nouă și importantă multiplicare a canalelor disponibile, un amestec al textului,
sunetului și imaginii pe același suport, efectuîndu-se transmiterea acestui material unui și
aceluiași emițător și spre final aceluiași destinatar. Majoritatea agențiilor de presă au preluat în
prezent, această practică și au simplificat procedura de producere a știrilor sub aspect tipărit,
online, foto și video. Acum, totul este încorporat într-un singur material unde poți privi o poză de
la eveniment, citi articolul sau știrea sau chiar urmări imagini video. Totuși, o parte din aceste
agenții au preferat să utilizeze în mod separat toată această complexitate a multimedia și
utilizează doar text plus imagine video, text plus imagine foto sau pur și simplu textul lipsit de
orișice alt atașament.

Sisteme de operare a tuturor modalităților de difuzare și informare a oamenilor reprezintă în

prezent principala sursă și modalitate de colaborare dintre instituțiile mass media din întreaga
lume. Datorită acestor noi tehnologii, posibilitatea de a încadra într-un singur text de informație
mai multe componente a ușurat considerabil munca jurnaliștilor, dar mai cu seamă cea a
corespondenților agențiilor de știri din întreaga lume. Această nouă strategie a oferit oportunități
sporite corespondenților de război, a conflictelor armate, catastrofelor și multor altor fenomene
să ofere în direct, în timp restrîns și real tot ceea ce se petrece în astfel de zone, teritorii și chiar
state.
 Rolul central al agențiilor de presă în difuzarea internațională a informației la începutul
secolului XXI este unul decisiv și este unul din instrumentele cheie ale expunerii internaționale a
știrilor, chiar dacă nu mai dispun de un monopol în această activitate. Agențiile au rolul de a
colecta informația din întreaga lume și de a o distribui către alte canale media. Competența lor se
extind în toate domeniile și au făcut mereu apel la cele mai moderne tehnici de difuzare a
noutăților, începînd cu telegraful electric din anul 1850, cablul submarin în 1885, radioul de la
începutul secolului XX, sateliții de telecomunicații în 1965, calculatorul în anii 70, iar astăzi
utilizează din plin tehnicile digitale.

Agenția de presă – reprezintă instituția mass media care colectează, redactează și transmite
informația către alte canale media, fie TV, radio, presa scrisă sau online. Caracteristica de bază a
agențiilor de presă constă în comercializarea informației la nivel național și internațional, în
urma căreia instituția obține profit financiar.

Agențiile de presă sunt instituții specializate în colectarea, prelucrarea și difuzarea de

Informații de actualitate. Timpul este esențial și, în consecință, rapiditatea constituie o

preocupare de maximă însemnătate pentru orice agenție în vederea cîstigării priorității în

transmiterea noutăților. O agenție de presă modernă, este, de fapt, o bancă de „date

instantanee”, de informații furnizate în timp real. (conform Pamfil Nichițelea).

Serviciile agențiilor

Agențiile de presă oferă simultan mai multe servicii:

 alertare, adică garanție că toate faptele de actualitate vor fi semnalate abonaților

 furnizarea de știri și reportaje sub o formă care să răspundă criteriilor neutralități
 serviciu de asistență pentru redactarea și conceperea ziarelor.

2. Evoluția primelor agenții de presă

Primele agenții apărute pe piața mediatică în lume în secolul al XIX au fost HAVAS, REUTERS
și WOLFF, care își împărțise lumea în sfere de activitate. În anul 1869, cele mai mari și
importante agenții au semnat un "Tratat de alianță", prin care au stabilit sfera de activitate în mod
similar cu diviziunea operată de marile imperii multinaţionale în timpul celui de-al doilea război
mondial la nivelul teritoriilor. Astfel, REUTERS primea Imperiul Britanic și toată regiunea
Estului îndepărtat, HAVAS, o agenție franceză, era gratulată cu Italia, Franța, Spania și Imperiul
Portughez, la acea vreme, în timp ce agenției germane WOLFF îi reveneau Austria, Scandinavia
și Rusia. Statele Unite ale Americii erau împărțite între primele două instituții media.

Interesul general al acestor agenții s-a focalizat pe capacitatea de a produce ştiri, de a

produce și oferi un ansamblu cât mai bogat şi complet de informaţii despre subiecte cât mai
variate, care să acopere, pe cât posibil, întreaga gamă de cerinţe a publicului, mereu mai divizat,
mai ne-omogen, mai specializat.

Potrivit lui Claude-Jean Bertrand, în prezent, există doar trei agenții de presă care corespund
calificativului de „agenție mondială”: Agenția Reuters-Anglia, Associated Press- Statele Unite
ale Americii și Agence France Presse franța.

Agenția mondială de știri Reuters a fost fondată la Aachen, în Germania, în anul 1849, de Paul
Julius Reuter, la 16 ani mai tîrziu după apariția agenției franceze Havas. După apariţia cablului
transoceanic, Reuters creează primul birou la Londra. Cincisprezece ani mai târziu, din cauza
problemelor financiare, acesta se va retrage din Germania şi îşi va continua activitatea numai în
Anglia. În 1859, Reuter obţine autorizaţia de a avea reprezentanţi la toate cartierele generale ale
armatelor franceze şi austriece, în timpul războiului din Italia. Cele 3 mari agenţii din epocă,
Havas, Reuters şi Wolff vor semna, în 1870, un acord tripartit prin care îşi împart teritoriile
străine, despre care am amintit chiar în prima parte a acestui capitol. Astfel, Reuters primeşte
Imperiul Britanic şi Extremul Orient, Havas – Imperiul Francez, Europa de Sud şi America
Latină, iar Wolff – Scandinavia şi Rusia. După primul război, Reuters va domina piaţa prin
retragerea lui Wolff din spaţiul german şi specializarea lui Havas în publicitate. Din 1941, este
organizată în patru sub-asociaţii: News Paper Proprietors Association (ziare britanice naţionale),
Press Association (ziare britanice de provincie), Australian Associated Press şi New Weeland
Press Association. La sfîrșitul secolului XX, aceasta a devenit cea mai puternică și cea mai
completă agenție de informații, îndeosebi datorită succesului său în domeniul informațiilor
financiare, bursiere și economice. Astfel, profiturile cîștigate i-au permis identificarea activității
de informare generală destinate ziarelor, diversificarea în domeniul telefotografiei destinate
presei și mai ales în domeniul televiziunii prin departamentul său Reuters-Television. Acesta s-a
dezvoltat simțitor începînd cu anul 1990, axîndu-se pe bazele unei foste filiale a BBC – Visnews.

Apărută ca societate privată, agenția Reuters s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea ca societate
comercială. La începutul secolului XX, a operat o apropiere de statul britanic. Din anul 1930, ea
a adoptat un statut apropiat de cel al unei societăți cooperatiste, devenind pe de o parte asociație
a ziarelor londoneze – Newspapers Publishers Association. Din 1985, a redevenit societate
comercială cotată la Bursa din Londra și la cea din New York. În anul 1941, a fost editată o carte
numită ”Reuters Trust”, unde erau stipulate un număr de reguli deontologice interne și nu
permitea acesteia să treacă sub controlul unui grup privat de interese și nici să-i fie atinse
integritatea și independența.

După dificultățile apărute în anii 50, Reuters a început în 1964 o a treia etapă de dezvoltare,
sub conducerea lui Gerald Long. Mizînd pe informația economică și cea financiară, acesta
considera că politica agenției ar trebui să se orienteze spre noile tehnici fundamentale și anume
spre cea a sateliților, telecomunicațiilor și a calculatorului. Această politică, care a necesitat mai
mult de 10 ani de investiții, a adus roade mult mai tîrziu. De la bun început, ziarele cooperatiste
nu au agreat această nouă reformare a sistemului existent. Abia în anul 1971, această metodă de
reorientare spre o altă latură a adus succese agenției. Aceasta s-a întîmplat atunci cînd cursul
dolarului a făcut necesar apariția unui sistem zilnic și permanent de stabilitate a cursurilor de
schimb din întreaga lume. Astfel, Reuters a devenit în cîțiva ani primul operator internațional
pentru bursa cursurilor de schimb și imediat una dintre întreprinderile cele mai prospere din
lumea informației. Acţiunile sale au fost lansate pe piaţa bursieră în 1983. În anul 1997, cifra de
afaceri a agenției a ajuns la ordinul de 16 miliarde de franci francezi, fiind de 16 ori mai mare
decît cea a AFP.

Serviciul său economic, considerat cel mai rapid din lume, deserveşte peste 60 de ţări, la fel
precum şi cel foto. Veniturile sale provin 90% din afaceri: informații economice și financiare şi
doar 10% din activitatea agenţiilor de presă, care se împarte între serviciile informației scrise,
servicii fotografice și cele de imagini televizate. Cea mai mare parte a serviciilor asigurate
celorlalte instituții media nu-i aduc profit agenției, însă această latură constituie un element de
referință important pentru Reuters.

În prezent, Reuters este o agenţie internaţională, avînd circa 17. 000 de angajaţi, deservind peste
98 de ţări şi peste 215 oraşe, de patru ori mai mult decât AP şi de 6,5 ori mai mult decât AFP.
Informaţiile sunt adunate şi editate în 24 de limbi. Succesul său are la bază o bună reputaţie,
câştigată prin rapiditatea, acurateţea, integritatea şi imparţialitatea ştirilor oferite. Grupul Reuters
este centrat pe trei domenii de afaceri: financiar, informațional și soluții de tranzacționare.

Reuters este un adevărat grup de comunicare multimedia cu zeci de mii de angajați. Aceasta
dispune de capacități enorme de finanțare care i-a permis diversificarea activității atît în
domeniul informației, cît și în cel al mass media. Reuters se adresează direct publicului
specializat din lumea afacerilor și chiar marelui public, prin participările sale la programele de
televiziune internaționale. La etapa actuală, agenția de știri Reuters a ajuns să fie un distribuitor
de material electronic, furnizor de informații pentru mass media și nu în ultimul rînd un operator
în telecomunicații.

Associated Press (AP)

La cîțiva ani după apariția agenției Reuters, ziarele tinerii democrații americane au simțit nevoia
să se asocieze pentru a crea mai întîi o agenție de presă, la New York în anul 1857, apoi în 1865
o agenție cu specific național pe nume Associated Press. Acest lucru se datorează lui Davide
Hale de la Jurnalul Comercial din New York, care a dus tratative cu cinci dintre ziarele
concurente privind unirea eforturilor în colectarea știrilor pentru a reduce cheltuielile. Astfel au
fost puse bazele formării unei singure forțe informatice, care ar îngloba toate canalele media din
toate statele americane. Concepția lui Hale se materializează peste puțin timp și este creată New
Harbour Association, care mai tîrziu este denumită în Associated Press.

La acea etapă, obiectivul era de a menține independența ziarelor din punctul de vedere al
corelării informației în fața ambițiilor societăților de telecomunicații, care dispuneau de
instrumente tehnice permițînd acoperirea teritoriului unei țări ce se extindea zilnic, puțin cîte
puțin, spre vest.

Crearea acestei cooperative avea drept scop să ofere cel mai bun serviciu fără a obține
profituri sau beneficii din activitatea sa. Cu cîteva îmbunătățiri, acest sistem a fost foarte eficace
pînă la începutul secolului XX. Unele grupuri de presă care considerau că Association Press era
instituțională și prea prudentă, în ceea ce ține furnizarea informației oficiale către public, au
decis să-și lanseze propria lor agenție comercială. Astfel, două dintre ele au reușit acest lucru. În
anul 1907 a fost creată agenția United Press de către Scripps, iar în anul 1908 a fost fondată
agenția International News Service de către Hearst.

După ce și-au cîștigat clientelă națională și internațională prin calitatea jurnalistică și

agresivitatea comercială, cele două agenții au fuzionat în anul 1958 pentru a crea United Press
International (UPI).

Pînă în anul 1985, sistemul american de funcționare a agențiilor americane a fost foarte
eficient datorită celor două mari canale media apărute. Sprijinindu-se pe circa 1.800 de ziare și
peste 2.000 de posturi de radio și televiziune. Agențiile americane s-au extins în întreaga lume
după cel de al doilea război mondial. În această perioadă, acestea au reușit să difuzeze informații
scrise, servicii fotografice și de telecomunicații către agențiile de știri naționale precum și către
alte mijloace de informare în masă.

Acest sistem s-ar fi putut menține pe poziție, dacă la sfîrșitul anilor 70, grupul Scrips n-ar fi
început să-și pună întrebări ce ține de rentabilitatea agenției sale în sînul unui grup de presă ce
reunea ziare, radiouri și posturi de televiziune. Prin dezmembrări succesive, UPI a cunoscut
astfel o lentă agonie. Devenită la începutul anilor 1990 proprietatea unui grup saudit, UPI și-a
pierdut de atunci poziția sa de agenție generalistă mondială.

Associated Press rămîne astfel singura agenție americană cu ambiții mondială. Ea este prezentă
în mod eficace în toate țările lumii, în toate tipurile de mass media cu servicii de informare scrisă
și radiofonică. Asociată grupului de presă economică Dow Jonse, aceasta s-a diversificat la
începutul anilor 1970 în ceea ce privește informația economică, iar în anul 1994 s-a lansat în
actualitatea televizată, unde și-a întărit poziția, cumpărînd în 1998 agenția WORLD
TELEVIZSION NEWS (WTN).

Cu o cifră de afaceri de aproximativ cu 2.2 miliarde de franci în 1993, ea este de două ori mai
puternică din punct de vedere financiar decît Agenția France Presse (AFP), dar de opt ori mai
slabă decît Reuters. Forța ei revine din soliditatea pieții interne, care reprezintă 85% din încasări.

Associated Press este o societate non-lucrativă, cu circa 4000 de angajați în cele peste 147 de
birouri din SUA și în cele 95 din străinătate. Serviciul său foto e ireproșabil, iar din 1967 a creat
un serviciu economic și financiar, ”Dow-Jones”.

În prezent, aceasta are angajați peste 3374 de persoane și este a doua agenție din lume ca
mărime. Associated Press a obținut 46 de premii Pulitzer, mai multe decît orice altă agenție
rivală de aceiași talie și statut mondial.
Agenția France Presse (AFP)

Datorită unei tradiții profesionale vechi și unui statut juridic bine definit, garatîndu-și
independența redacțională, Franța dispune de una dintre cele mai mari agenții de presă, care își
merită din plin calificativul de agenție mondială.

Apărută imediat după cel de al doilea război mondial, Agenția France Presse este de fapt
moștenitoarea agenției Havas – una dintre cele mai vechi agenții de informații. Aceasta are filiale
în peste 170 de țări, atît pentru a colecta informații, cît și pentru a o vinde. În prezent AFP are
circa 2.000 de angajați, dintre care aproape 1.000 de ziariști permanenți plus numeroși
corespondenți. Ea deservește în jur de 2 mii de instituții mass media din întreaga lume.
Informația scrisă este difuzată în șase limbi: franceză, engleză, spaniolă, germană, arabă și
portugheză (doar în Brazilia). Serviciile ei scrise și fotografice se adresează tuturor canalelor
mediatice. Un singur minus a acesteia este faptul că nu dispune de imagine televizată, cu
excepția unui acord, care se limitează la informația de radio, cu agenția financiară Bloomberg.
AFP dispune de servicii economice generale în franceză și engleză în filiala AFX, în asociere cu
agenția engleză Extel – o filială a grupului Pearson care editează Financial Times.

Din punct de vedere tehnic, Agenția France Presse a putut face față concurenței internaționale,
iar la începutul anilor 1980, a fost chiar prima care a început să prelucreze electronic fotografia.

Din punct de vedere istoric, agenția și-a început existența și activitatea în anul 1832, atunci
cînd un fost bancher, Charles Havas, a înțeles că informația are preț, dacă este de încredere,
riguroasă și transmisă rapid către cei care au nevoie de ea. Astfel, în anul 1832, acesta a creat la
Paris un birou de traduceri din presa străină a informațiilor, care mai tîrziu, peste trei ani l-a
transformat într-o agenție ce-și asigura propria producere de știri.

Din punct de vedere comercial, Havas reprezintă istoria imaginativă și dinamică a unei
societăți puternice, capabile să se diversifice spre anunțuri care mai tîrziu vor fi numite
publicitate, spre călătorii și spre numeroase alte servicii.

Din punct de vedere al informației, AFP reprezintă istoria unei organizații care fiind atentă să
evite conflictele cu puterea politică din Franța, își va dezvolta în lume un sistem profesionist de
producție și de schimb de informație, sistem ce va rămîne mult timp unul de referință.

Agenția France Press a fost naționalizată în anul 1940, și a fost împărțită în două ramuri, însă
a păstrat numele Havas pentru a atrage publicitate și pentru a păstra popularitatea acesteia.
Supusă unor restructurări în acea perioadă, secțiunea informație a agenției va reapărea în anul
1944 sub numele de Agence France Press – o instituție publică susținută financiar de către stat.
În cîțiva ani, noua AFP va ocupa o poziție destul de bună pe arena internațională. Paralel cu acest
succes operațional, AEP se va lovi în anii de după război de problema juridico-politică a
statutului său. Calitatea informațiilor, asigurată de ziariștii profesioniști, nu a fost niciodată
contestată, dar statutul ei de instituție publică îi va afecta grav credibilitatea și va intra într-o
concurență indirectă cu agențiile anglo – saxone. Astfel, problema statutului agenției a fost timp
de zece ani, o problemă importantă pentru dezvoltarea și aprecierea acesteia pe scara largă. Acest
statut permite guvernului numirea și demiterea liberă a directorului AFP, lucru pus în aplicare în
funcție de schimbările politice care se pot produce pe arena internă. Mai mulți oficiali atît
naționali cît și internaționali cer pentru AFP un statut special care să-i garanteze independența și
datorită acestui lucru va crește și credibilitatea față de produsul agenției. Cel mai des se oftează
pentru un statut asemănător cu cel al BBC, organismul britanic de radio și televiziune care, grație
cartei sale din anul 1936 a obținut o libertate de informare recunoscută în lumea întreagă. După
mai mult de zece ani de dezbateri publice, a fost adoptată la data de 10 ianuarie 1957, o soluție
juridică mixtă a unei instituții numită ”sui generis”. Prin adoptarea acestei ordonanțe, AFP
devine un ”organism autonom cu personalitate civilă și care funcționează după regulile dreptului
comercial. Această întreprindere sui generis se oblică prin statutul său să îmbine mai multe
formule. Ea se aseamănă cu sistemul cooperatist prin faptul că are un consiliu de administrare,
format în majoritatea de directorii ziarelor clientele. Întreprinderea își vede independența întărită
de diverse instanțe din jurul consiliilor de administrație, un consiliu superior cu obiective
deontologice și o comisie financiară destinată supravegherii conturilor.

Oficial, prin noul său statut, AFP nu este supusă tutelei de stat, pentru a-și asigura existența
financiară, însă ea beneficiază de abonamente contractate de stat, garantate ca număr și preț, care
au reprezentat mult timp peste 60 la sută din încasările sale. Statul nu este prezent doar din punct
de vedere financiar, ci și prin diverse modalități juridice. Statul are o mare pondere în luarea
deciziilor importante ce țin de activitatea agenției.

Începînd cu mijlocul anilor 80, sistemul nu mai funcționează atît de bine, iar statul se implică din
ce în ce tot mai mult în treburile agenției, mai cu seamă în alegerea președinților, care au avut
majoritatea cîte un an de mandat. În ceea ce privește redacția, aceasta beneficiază și îi este
garantată libertatea de exprimare, fiind recunoscută și de comunitatea internațională.

Începînd cu anii 70, situația Agence France Press a devenit mai dificilă. Evoluția tehnică,
care permite mult mai ușor să se efectueze procedeele de transmitere și preluare a informației și a
fotografiei, necesită investiții importante la care agenția face față cu mult greu, pentru că nu
dispune nici de capital social, nici de acționari și nici măcar de un bilanț clasic care să convingă
vreun bancher să-i acorde un împrumut. Resursele AFP-ului sunt deseori insuficiente pentru a-și
acoperi cheltuielile curente, care cresc în același ritm cu numeroase alte cheltuieli pentru
protecția socială și salarială ce caracterizează presa franceză.

Începînd cu anul 1975, deseori cu ajutorul statului, care garantează împrumuturi, AFP s-a
angajat într-o modernizare a tehnicii și în politica de diversificare, străduindu-se în același timp
să-și raționalizeze gestionarea cheltuielilor. Astfel, în cadrul agenției au fost deschise noi
servicii: din anul 1980 servicii telematice, servicii de radio în 1982, servicii fotografice
internaționale în 1985, servicii info-grafice în 1988 și servicii în limba engleză în anul 1990.

Recunoscută ca agenție mondială, Agence France Press a putut pînă în prezent, să reziste
concurenței directe pe piața mediatică, doar că în anii 90, aceasta este pusă în fața unor provocări
comerciale în domeniul televiziunii, a informaticii economice și a serviciilor de utilizare a
internetului. Sistemul de gestionare a cheltuielilor agenției în fața acestor provocări este
insuficient și neadaptat, fapt care duce la unele devieri și stopări din evoluția sa. Cifră de afaceri
a agenției este de un miliard de franci. În prezent, Agence France Press are un statut bine
cunoscut pe piața internațională, iar situația acesteia se menține la nivelul celorlalte două mari
agenții mondiale, care se află într-o concurență acerbă.