 Manuela GORNOVICEANU spune:

8 octombrie 2015 la 10:14

Absolut de acord. Cu toate acestea ati identificat in cadrul exemplelor o serie de

situatii in care este deschisa calea revizuirii conform art. 21 din legea 554/2004. Un
cititor nu foarte avizat ar putea intelege ca numai o actiune in raspunderea statului
ar putea inlatura efectele vatamatoare ale incalcarii prioritatii dreptului UE, in
general, fara a avea in vedere cazul particular ar revizuirii speciale din contencios.
Pe de alta parte, conditiile pentru antrenarea raspunderii statului sunt restrictive
comparativ cu cele impuse in cadrul revizuirii.
Dar, pana la urma, asa este – aveti dreptate – ati obtinut o victorie prin aceste
considerente care sper ca va fi valorificata la nivel national. Mai sper ca vom vedea
curand o astfel de actiune (in raspunderea statului) promovata, sustinuta si admisa.
Mult succes.

Autentifică-te pentru a răspunde

 Dragoș TÂRȘIA spune:

9 octombrie 2015 la 07:21

E clar ca in materie administrativa e de preferat calea scurta si economicoasa

a revizuirii. Revizuirea poate fi exercitata insa doar in termen de trei luni de
zile de la publicarea in Jurnalul Oficial al Uniunii a hotaririi Curtii. Ori, m-
am referit la hotararile administrative ce nu mai pot fi revizuite prin
expirarea termenului, aici fiind posibila ce-a de a doua optiune, actiunii in
raspunderea statului (prescriptia acestei actiuni fiind mai larga).

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

8 octombrie 2015 la 15:16

Kobler, paras. 34 și 35 – paragraful 35 fiind relevant pentru a înțelege de ce există

obligația instanței ultime în grad de a trimite, cu excepția situațiilor Cilfit și alții,
întrebări preliminare Curții de Justiție:

34. It must be stressed, in that context, that a court adjudicating at last instance is
by definition the last judicial body before which individuals may assert the rights
conferred on them by Community law. Since an infringement of those rights by a
final decision of such a court cannot thereafter normally be corrected, individuals
1/13
cannot be deprived of the possibility of rendering the State liable in order in that
way to obtain legal protection of their rights.

35. Moreover, it is, in particular, in order to prevent rights conferred on

individuals by Community law from being infringed that under the third
paragraph of Article 234 EC a court against whose decisions there is no judicial
remedy under national law is required to make a reference to the Court of
Justice.

Constatăm că dacă instanța ultimă în grad din cauza Târșia ar fi trimit întrebări
preliminare, evident că domnul Târșia nu ar mai fi ajuns să piardă cauza principală,
și să aibă astfel opozabil autoritatea de lucru judecat – în contencios civil!!! – deși
cauza era evident una de contencios administrativ – lipsindu-l însă astfel pe
domnul Târșia de posibilitatea de a apela la revizuirea hotărârii pronunțate, în
temeiul articolului 21 alin. (2) din L 554/2004.

Prin urmare, consider că judecătorul ultim în grad a săvârșit două erori majore și
evidente:

1. a acceptat să judece cauza în contencios civil – deși majoritatea covărșitoare a

instanțelor considerau că respectiva cauza este de contencios administrativ.
2. a acceptat să nu trimită întrebări preliminare cu privire la conformitatea taxei
auto cu dreptul Uniunii incident, deși era instanță ultimă în grad.

Acum, întrebarea care apare este următoarea: există mecanisme de prevenire la

nivel național a apariției unor astfel de erori pe viitor? Adică există impusă
obligația judecătorului de a analiza competența funcțională din oficiu?

Codul de procedură civilă menționează:

Art. 129 (extras)

(2)Necompetenţa este de ordine publică:
1.în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa
instanţelor judecătoreşti;
2.în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei
instanţe de alt grad;
3.în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de
competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
(3)În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

2/13
Prin urmare, nu ar trebui oare să se introducă faptul că încălcarea competenței
funcționale – atunci când procesul este judecat de completul de contencios civil,
când cel competent e cel de contencios administrativ -, este de asemenea de ordine
publică?

Și a doua întrebare: există un contencios stabil cu privire la răspunderea statului

pentru încălcarea drepturilor ce sunt în mod direct conferite de dreptul Uniunii,
astfel încât se asigură transpunerea la nivel național a paragrafului 40 din Târșia?

MMB

Autentifică-te pentru a răspunde

 Manuela GORNOVICEANU spune:

9 octombrie 2015 la 13:09

Prima intrebare: Sigur ca ar trebui introdusa o astfel de dispozitie pentru

necompetenta functionala, in special atunci cand partea a fost privata in
aceasta modalitate de un grad de jurisdictie sau de posibilitatea promovarii
unei cai extraodinare de atac prevazuta in dreptul national. In realitate,
ratiunea pentru care au fost infiintate instantele specializate dispare fara o
sanctiune adecvata.
A doua intrebare: Nu exista, desi sunt numeroase cauzele in care instantele
de ultim grad au refuzat sa trimita intrebari. Si nu pentru ca ar considera
clare dispozitiile de drept UE si le-ar aplica intocmai.

Autentifică-te pentru a răspunde

 Ionuț DOBRINESCU spune:

9 octombrie 2015 la 10:18

La noi, practica pe admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire în contencios

administrativ, cu accent pe primordialitatea dreptului UE, e așa:

În privința dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea
Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1039/2012, că sunt neconstituționale, în
măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile
definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea
principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul
cauzei. În considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții

3/13
Constituționale, urmează să constatați că revizuirea întemeiată pe art.21 alin. (2)
din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 poate fi exercitată și împotriva
hotărârilor care nu evocă fondul.

Prin urmare, din perspectiva obiectului revizuirii (o problemă de drept), cererile de

revizuire pe care le anticipăm sunt admisibile, chiar sunt situații în care nu se evocă
fondul.

În privința termenului de exercitare a revizuirii, în cazul motivului prevăzut de

art.21 alin.(2) din Legea nr.554/2004, problema nu este clarificată la nivel
legislativ, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr.1609/2010, a declarat
neconstituționale prevederile art.21 alin.(2) teza a II-a din Legea nr.554/2004,
referitoare la termenul de exercitare a revizuirii.

Cum prevederile neconstituționale nu au fost puse în acord cu dispozițiile

Constituției în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale,
efectele juridice ale acestora au încetat în virtutea dispozițiilor art.141 alin. (l) din
Constituție.

În aceste condiții, în jurisprudența Înaltei Curți s-a decis că revizuirea poate fi

exercitată în termenul de drept comun de o lună, care curge de la data când partea a
luat cunoștință, pe orice cale, de hotărârea supusă revizuirii (Soluție de principiu
adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți
de Casație și Justiție la data de 7 februarie 2011).

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

10 octombrie 2015 la 22:48

Cum ne dăm seama că este o soluție de principiu? Ne puteți indica numărul

deciziei?

Mulțumesc,

Autentifică-te pentru a răspunde

 Manuela GORNOVICEANU spune:

10 octombrie 2015 la 11:00

4/13
Solutia nu este corecta, existand chiar practica a ICCJ in sensul ca termenul de o
luna nu se poate aplica, in lipsa unei reglementari unitare a termenului de
promovare a caii extraordinare de atac, hotararile fiind pronuntate dupa 7 februarie
2011. Cu titlu de ex.,decizia nr. 6349 din 26 septembrie 2013 a ICCJ Sectia
contencios administrativ si fiscal.
Avem insa posibilitatea, in temeiul principiului echivalentei, sa consideram ca
termenul de 3 luni prevazut de art. 511 alin. (3) NCPC, aplicabil in cazul
interventiei unei hotarari CEDO sau unei decizii CCR, este aplicabil si la
revizuirea din contencios, termen ce ar curge de la publicarea in Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene a hotararii in discutie. Art. 28 din Legea 554/2004 permite
completarea cu dispozitiile codului de procedura civila. Nu trebuie decat adaugat
principiul echivalentei in interpretarea termenului, ca si principiul efectivitatii,
termenul de o luna putand fi calificat de natura a face excesiv de dificila
valorificarea dreptului partii interesate (in sensul ca publicarea in M. Of. este mult
mai accesibila).

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

10 octombrie 2015 la 22:51

Decizia 6349 a Secției de contencios administrativ și fiscal este din data de

25 septembrie 2013 și nu privește problema revizuirii
(http://www.scj.ro/1093/Detalii-
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.V
alue=112229)

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 6349/2013 Dosar nr. 357/36/2013

Ședința de la 25 septembrie 2013

Autentifică-te pentru a răspunde

 Manuela GORNOVICEANU spune:

11 octombrie 2015 la 09:08

5/13
Imi cer scuze – 6394/26 septembrie 2013.
Extras:
„3. Calea de atac a revizuirii

Recurenta – reclamantă SC P.G. SRL a formulat împotriva deciziei menţionate mai

sus o cerere de revizuire întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 5 şi 9 şi 21
alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cazului de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 5 C. proc. civ.,

revizuenta a arătat că înscrisul nou pe care se întemeiază calea de atac constă în
Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 29 noiembrie 2012 pronunţată
în cauza C-257/11, având ca obiect o cerere de hotărâre preliminară formulată în
temeiul art. 267 T.F.U.E. de Curtea de Apel Bucureşti, publicată în Jurnalul Oficial
al Uniunii Europene din 26 ianuarie 2013 („hotărârea preliminară”).

Cu referire la condiţiile de admisibilitate a revizuirii, partea arătat că hotărârea

C.J.U.E. constituie un înscris nou care nu a fost folosit în procesul soluţionat prin
hotărârea atacată, în interpretarea largă pe care jurisprudenţa fostului Tribunal
Suprem a dat-o noţiunii de înscris nou; cererea asupra căreia s-a pronunţat
hotărârea C.J.U.E. a fost introdusă înainte de pronunţarea deciziei a cărei revizuire
se solicită; înscrisul nou nu a putut fi administrat în procesul în care s-a pronunţat
hotărârea atacată dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, care nu putea
aprecia asupra momentului în care C.J.U.E. urma să pronunţe hotărârea
preliminară; prin interpretarea dată articolelor 167, 168 şi 185 din Directiva nr.
2006/112/CE, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, hotărârea
C.J.U.E. constituie un înscris determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de
instanţă cu ocazia judecării pricinii, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire prevăzut în art. 322 pct. 9 C. proc. civ., ce
reglementează situaţia în care C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau
libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave
ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin
revizuirea hotărârii pronunţate, revizuenta a invocat principiu ubi eadem est ratio,
eadem solutio esse debet, considerând că nu există niciun motiv pentru care o
hotărâre judecătoreasca a unei instanţe naţionale să nu poată fi revizuită atunci
când, printr-o hotărâre preliminară, C.J.U.E. a statuat asupra interpretării unei
prevederi legislative comunitare aplicabile în speţa soluţionată în mod irevocabil
de instanţa naţională.

6/13
În fine, revizuenta a invocat incidenţa motivului de revizuire prevăzut în art. 21
alin. (2) din Legea nr. 554/2004, făcând referire la Deciziile nr. 1609/2010 şi nr.
1039/2012 ale Curţii Constituţionale.

4. Apărările intimatelor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti a invocat

excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, în raport cu prevederile art. 322
pct. 7 şi 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., arătând că termenul în care putea fi
declarată calea de atac este de o lună şi curge de la data pronunţării deciziei
atacate.

Intimata a invocat şi inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe prevederile

art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportându-se însă la un text care nu mai
este în vigoare, conţinut de articolul menţionat anterior modificării Legii nr.
554/2004 prin Legea nr. 262/2007.

Cu privire la motivul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., intimata a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute cumulativ de lege,
întrucât înscrisul nou invocat nu exista la data revizuirii, iar efectul obligatoriu al
hotărârii preliminare nu poate fi opus principiului autorităţii de lucru judecat,
invocând, în acest sens, hotărârile pronunţate de C.J.U.E. în Cauzele C – 224/01,
Kobler şi C – 234/2004, Kapferer.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra revizuirii

Cu privire la admisibilitatea revizuirii

Cererea de revizuire a fost formulată şi expediată prin poştă la data de 25 februarie

2013, după pronunţarea hotărârii din 29 noiembrie 2012 în Cauza C – 257/2011,
Gran Via Moineşti, a C.J.U.E., hotărâre publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. C 26/8 din 26 ianuarie 2013.

Anterior formulării cererii de revizuire, în M. Of. al României, Partea I, nr. 61 din

29 ianuarie 2013 a fost publicată Decizia nr. 1039 din 5 decembrie 2012, prin care
Curtea Constituţională a constatat că:

– Legea nr. 299/2011, pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, în ansamblul său, este neconstituţională;

7/13
– prevederile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că nu
pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive şi irevocabile pronunţate de
instanţele de recurs, cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii
Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei.

În considerentele deciziei, Curtea Constituţională a reţinut că „în cazul c onstatării

neconstituţionalităţii unor dispoziţii de abrogare, acestea îşi încetează efectele
juridice in condiţiile prevăzute de art. 147 alin, (1) din Constituţie, iar prevederile
legale care au format obiectul abrogării continuă să producă efecte”, deoarece
acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale (…), sancţiune
diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.”

În contextul juridic expus mai sus, Înalta Curte constată că motivele invocate de
revizuentă pot fi încadrate în prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în
forma în vigoare la data exercitării căii de atac, revizuirea fiind astfel admisibilă.

Cu privire la tardivitatea revizuirii

În forma sa iniţială, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a avut următorul
conţinut: „Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C.
proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea
principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2),
coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de
revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin
derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a
părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se
soluţionează de urgenţă şi cu precădere, intr-un termen maxim de 60 de zile de la
înregistrare.”

Teza a doua din art. 21 alin. (2) al Legii nr. 554/2004, conţinând termenul pentru
exercitarea revizuirii, a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii
Constituţionale nr. 1609 din 9 decembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 70 din 27
ianuarie 2011.

Cum legiuitorul nu a intervenit pentru a pune în acord prevederea neconstituţională

cu dispoziţiile Constituţiei în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei în M.
Of., prevăzut în art. 147 alin. (1) din Constituţia României, iar reglementarea de
drept comun a revizuirii, cuprinsă în C. proc. civ., nu conţine o normă unitară
privind durata şi momentul de la care curge termenul pentru exercitarea căii de
atac, acestea fiind stabilite distinct pentru fiecare motiv de revizuire prevăzut în
8/13
Cod, revine instanţei judecătoreşti sarcina de a hotărî asupra aspectelor menţionate,
cu respectarea unui echilibru între principiul securităţii raporturilor juridice şi
obiectivul înlăturării încălcării principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene.

În speţă, revizuenta a invocat încălcarea dreptului Uniunii Europene întemeindu-se

pe interpretarea obligatorie dată de C.J.U.E. printr-o hotărâre preliminară
pronunţată ulterior deciziei atacate cu revizuire, iar calea de atac a fost exercitată în
mai puţin de o lună de la data publicării hotărârii C.J.U.E. în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, motiv pentru care Înalta Curte urmează să respingă excepţia de
tardivitate, invocată de intimată.

De altfel, în motivarea excepţiei, intimata a făcut referire la termenul de o lună de

la pronunţarea deciziei irevocabile atacate cu revizuire, reglementat în art. 324 alin.
(1) C. proc. civ. pentru motivul prevăzut în art. 322 pct. 7 din acelaşi Cod, norme
care nu sunt aplicabile în cauza de faţă.”

Detalii: http://legeaz.net/spete-contencios-inalta-curte-iccj-2013/decizia-6394-2013

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

11 octombrie 2015 la 22:26

Păi observ că ÎCCJ aplică termenul de o lună de la data publicării

dispozitivului hotărârii CJUE în JOUE.

Autentifică-te pentru a răspunde

o Mihaela MAZILU-BABEL spune:

11 octombrie 2015 la 22:27

Și nu termenul de trei luni.

Autentifică-te pentru a răspunde

 Manuela GORNOVICEANU spune:

12 octombrie 2015 la 08:45

Solutia de principiu de care vorbea domnul Dobrinescu se refera la termenul de o

luna de la data cand partea a luat cunostinta de hotararea supusa revizuirii. ICCJ a
9/13
stabilit, prin ultima fraza din extras ca acest termen nu se aplica.
De asemenea, a constatat ca termenul de o luna nu se poate aplica in lipsa unei
reglementari unitare, ramanand in sarcina instantei sa aprecieze asupra acestuia.
In cauza cu care a fost sesizata partea promovase calea extraordinara de atac in 29
zile (rezulta din hotarare) de la publicarea in JOUE a hotararii pe care o invocase.
Prin urmare sintagma „in mai putin de o luna” nu este de natura a stabili un termen
limita de o luna, ci de a motiva respectarea cerintelor echilibrului la care facuse
trimitere anterior. Intr-adevar, ICCJ evita sa se pronunte asupra unui termen, dar,
in comentariile anterioare, am vrut sa subliniez ca, odata depasita problema
termenului de o luna de la luarea la cunostinta, in orice mod, de hotararea supusa
revizuirii, in lipsa unei dispozitii privind termenul, se poate interpreta, in special in
temeiul principiului echivalentei, ca acesta este de trei luni de la publicarea in
JOUE, asimiland termenul din 511 alin. (3) ncpc.
In particular, am indicat decizia ICCJ pentru a arata ca solutia de principiu a fost
parasita de catre instanta care a adoptat-o.

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

12 octombrie 2015 la 12:42

Eu nu înțeleg paragraful în cauză în sensul că introducerea în termenul de o

lună nu a stat la baza respingerii excepției de tardivitate. Pentru mine nu este
deloc clar faptul că ÎCCJ ar fi declarat admisibilă cererea și dacă ar fi fost
introdusă la 31 de zile după publicarea în JOUE a hotărârii CJUE incidente
în cauză. De fapt, din construcția frazei, eu înțeleg că respectarea termenului
de o lună de către revizuentă a reprezentat motivul determinant pentru
respingerea excepției tardivității:

„În speţă, revizuenta a invocat încălcarea dreptului Uniunii Europene

întemeindu-se pe interpretarea obligatorie dată de C.J.U.E. printr-o hotărâre
preliminară pronunţată ulterior deciziei atacate cu revizuire, iar calea de
atac a fost exercitată în mai puţin de o lună de la data publicării hotărârii
C.J.U.E. în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, motiv pentru care Înalta
Curte urmează să respingă excepţia de tardivitate, invocată de
intimată„.

Dar dacă am admite teza celor trei luni – respectiv aplicarea unei echivalențe
între hotărârile CEDO, CCR şi CJUE (deși, pe de altă parte, hotărârile
CEDO și CCR privesc drepturi fundamentale, nu și alte drepturi subiective
10/13
– precum este cazul hotărârilor CJUE, putându-se argumenta că nu avem
analogie pentru toate hotărârile CJUE, ci doar pentru cele care privesc
drepturi fundamentale, respectiv cele care conțin trimiteri la Carta DFUE
și/sau la drepturile fundamentale cuprinse în principiile fundamentale de
drept al Uniunii), cunoașteți jurisprudență a ÎCCJ în care să se fi admis
introducerea revizuirii și într-un termen care să depășească termenul maxim
de o lună de la data publicării în JOUE?

MMB

Autentifică-te pentru a răspunde

o Manuela GORNOVICEANU spune:

15 octombrie 2015 la 17:36

Au mai existat decizii, dar nu este invocata exceptia tardivitatii si nu

sunt considerente raportat la termen.
Exista insa jurisprudenta CEJ. De pilda in cauza C-2/06 s-a stabilit ca:

„1) În cadrul unei proceduri în fața unui organ administrativ care are
ca obiect reexaminarea unei decizii administrative rămase definitivă în
temeiul unei hotărâri pronunțate de către o instanță de ultim grad,
această hotărâre fiind întemeiată pe o interpretare eronată a dreptului
comunitar, având în vedere jurisprudența Curții ulterioară acestei
hotărâri, dreptul comunitar nu impune condiția să fi fost invocat de
către reclamantul din acțiunea principală în cadrul unei căi de atac din
dreptul intern pe care a formulat-o împotriva acestei decizii.

2) Dreptul comunitar nu impune nicio limită de timp pentru

introducerea unei cereri având ca obiect reexaminarea unei decizii
administrative rămase definitivă. Cu toate acestea, statele membre au
libertatea să stabilească termene rezonabile de introducere a
acțiunilor, în conformitate cu principiile comunitare ale efectivității și
echivalenței.”

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

16 octombrie 2015 la 08:35

11/13
Vă mulțumesc pentru decizia CJUE, și paragrafele citate.

În discuție fiind jurisprudența ÎCCJ cu privire la termenul de

revizuire, ar avea un mare caracter persuasiv dacă mi-ați indica
niște decizii din care rezultă faptul că cererea de revizuire a fost
introdusă la mai mult de o lună de la data publicării
dispozitivului hotărârii CJUE în JOUE, iar ÎCCJ a judecat pe
fond, nefiind invocată excepția tardivității de intimat.

Apoi, și într-o astfel de situație, tot nu putem ști cum ar fi

motivat ÎCCJ dacă excepția tardivității ar fi fost invocată.

Autentifică-te pentru a răspunde

 Manuela GORNOVICEANU spune:

16 octombrie 2015 la 18:56

Extras din MINUTA Întâlnirii reprezentanților

Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții
secțiilor de contencios administrativ și fiscal de la Înalta
Curte de Casație și Justiție și curțile de apel, Suceava, 23-
24 octombrie 2014

„În final, soluția agreată de participanți a fost în sensul

că, în lipsa intervenţiei legiuitorului în vederea
reglementării termenului de revizuire pentru cazul arătat,
ca urmare a declarării neconstituționale a dispozițiilor art.
21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (Decizia Curții
Constituționale nr. 1609/2010) urmează a fi aplicat,
pentru cazul de revizuire consacrat de legea specială, în
mod corespunzător, termenul de 3 luni prevăzut de art.
322 şi urm. CPC 1865, respectiv art. 511 alin. (3) NCPC,
având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) și art. 5
NCPC., precum și respectarea principiului securităţii
raporturilor juridice.

Termenul începe să curgă de la data publicării în

Buletinul Oficial al Uniunii Europene a deciziei
interpretative a T.F.U.E. Totodată, s-a agreat că instanța
nu poate invoca, din oficiu, în recurs, nerespectarea
12/13
 acestui termen, câtă vreme părțile nu au făcut acest lucru
prin cererea de recurs, apreciindu-se că, în acest caz,
suntem în prezența unei probleme procedurale, generate
de modul în care părțile în proces sesizează instanţa de
control judiciar, și nu a unei veritabile probleme juridice
de practică neunitară.”

Mai multe informatii/documente nu pot furniza, insa sper

ca toate cele stranse aici si comentate de noi toti sa poata
fi de folos celor care doresc sa promoveze cererea de
revizuire.

Autentifică-te pentru a răspunde

 Mihaela MAZILU-BABEL spune:

17 octombrie 2015 la 10:41

Tare interesant.

Nu cunoșteam acea minută. Va fi interesant de văzut ce

efect va produce într-o cauză și cum o hotărâre care nu
respectă minuta CSM-ului (invocându-se tardivitatea) ar
putea fi apoi atacată. Dar este evident că minuta va juca
un rol important pentru a atrage răspunderea Francovich
ulterior, și răspunderea Francovich pentru lipsa de
acțiune a Parlamentului (cum există jurisprudență în
Franța, de exemplu).

Mulțumesc mult doamna avocat pentru dialog,

13/13