Viena

Viena (învechit Beciu, în germană Wien, în maghiară Bécs) este capitala Austriei. Orașul este
situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea
autonomă) Viena, și este traversat de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape
două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populația totală a Austriei, al zecelea
oraș ca mărime din cadrul Uniunii Europene.
Populat de 1,8 milioane de locuitori,[6] Viena este un important centru politic internațional
(datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au
sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite(ONU), Organizația Țărilor
Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care Agenția Internațională pentru Energie
Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul dintre complexele așa-
numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Orașul a fost secole la rând capitală imperială și reședință a familiei imperiale de Habsburg, ceea
ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale
Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraș pe plan mondial, cu o populație pe atunci de două
milioane de locuitori, Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris. La
sfârșitul primului război mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populația sa. La
propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena precum și castelul Schönbrunn,
mărturii vii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista
monumentelor patrimoniului mondial.
De-a lungul timpului Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană,
a Imperiului Austriac și, între 1867-1918, a Imperiului Austro-Ungar. Aici s-a
desfășurat Congresul de la Viena în anul 1815.

Geografie
Viena, datorită suprafeței sale de numai 414,65 km², este cel mai mic land al Austriei și totodată
singurul land care nu se învecinează pe nici una din granițele sale cu o altă țară. Întrucât este
regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena
dispune de suprafețe construite și de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafața sa.
11,3% din suprafață este alocată construcțiilor, 11,1% reprezintă suprafața ocupată de rețelele de
circulație, altele decât cele pe șine, care acoperă la rândul lor 2,2% din suprafața totală a
landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafață destinată parcurilor și
grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentând 117,76 km². Apele
reprezintă 4,6%, adică o suprafață de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere
în Burgenland.
Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viță de vie. 1,7% din suprafață a fost
atribuită viticulturii, în timp ce suprafața împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează
pe 15,8% din totalul suprafeței acestei regiuni.
Localizare
Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari și importante orașe ale Europei Centrale, Viena o
datorează, între altele, poziției sale geografice favorabile. Orașul se află între culmile nord-estice
ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Orașul istoric a fost ridicat numai în partea de sud
a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naștere la intersecția dintre
direcția vest-est (Dunărea) cu cea din nord-sud. Dunărea formează aici mai multe brațe, care
cuprind numeroase insule fluviale.
După căderea Cortinei de fier în 1989 s-au reluat relațiile economice și de tranzit dintre țările din
nordul și cele din estul Austriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut
din nou remarcată. Viena se află la o distanță de doar 60 km de capitala Slovaciei, Bratislava,
ceea ce este un caz unic în Europa (făcând abstracție de cazul Vatican-Roma). Începând cu 21
decembrie 2007, odată cu extinderea spațiului Schengen, care a inclus printre altele și țările
învecinate Austriei (Cehia, Slovaciași Ungaria), granițele Austriei au devenit libere, permițând
pentru prima dată din 1918 să fie trecute fără control.
Peisaj
Teritoriul Vienei are o suprafață construită relativ mică. Aproximativ jumătate din suprafață este
destinată spațiului verde, întinderi semnificative fiind de asemeni atribuite agriculturii.
Viena cuprinde un teritoriu ce coboară până la 151 m deasupra nivelului mării în Lobau și urcă
în Pădurea Vieneză până la înălțimea de 542 m Hermannskogel. Aici, în nord-vestul, ca și în
vestul și sud-vestul Vienei, se află Pădurea vieneză, cu înălțimile Leopoldsberg, Kahlenberg, și
extensiile sale ce pătrund până în interiorul orașului. Pădurea vieneză este străbătută de râuri ce
trec prin teritoriul capitalei austriece. Cel mai cunoscut poartă numele orașului, Viena. Munții
din vest sunt continuați în sud de terasele din perioada glaciară, Wienerberg și Laaer Berg.
Întregul ținut este pentru viticultură, el formând regiunea viticolă Viena.
Estul este o regiune joasă (Marchfelds) ce servește actualmente drept teren agricol, dar care este
acaparată, în ritm accelerat, de construcții. În sud-est, de-a lungul Dunării, se întind câmpiile de
pe malurile fluviului, declarate parc național.
Din cauza actualelor condiții atmosferice (ca și în cazul altor state europene), cartierele de
locuințe se află predominant spre granița de vest a Vienei, unde poluarea nu s-a făcut încă
remarcată, în timp ce zona industrială ocupă partea de est a orașului.
Clima
Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sunt în
Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi.
Iernile sunt însă blânde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4 °C în centrul
Vienei, coborând la 10,2 °C spre periferie. Precipitațiile sunt în medie de 600 mm, vienezii
bucurându-se de numai 60 de zile de vară, față de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află
Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică (ZAMG).

Istorie
Prima lucrare de istorie referitoare la istoria orașului Viena datează din secolul al XIII-lea. Este o
cronică a orașului scrisă de Jans der Enikel.
Perioada antică, perioada romană, perioada medievală
Descoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit din epoca
pietrei. În epoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat și de mormintele de
incinerare descoperite aici. Epoca fierului - Cultura Hallstatt - s-a bucurat de o și mai bună
reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de
necontestat (necropole și alte urme). Din perioada celtică provin datele despre Oppidum-ul aflat
pe Leopoldsberg și o cetate celtică denumită Vedunia („râuleț de pădure”).
În secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în
apropierea Dunării, un castru și un oraș civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul/cartierul
3 al orașului de astăzi). Inițiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei
romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului
roman. Prezența romană a durat până în secolul al V-lea. Poziționarea castrului în partea de est a
imperiului l-a transformat într-o pradă ușoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a
căzut curând victimă.
Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat
într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală,
este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte
cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în
acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în Bătălia de la Lechfeld (de
lângă Augsburg).
În 976 s-a organizat comitatul Ostarrîchi (sau Marchia orientalis, ulterior Marcha
Austriae și Osterland), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi.
Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul
fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit
statutul de ducat autonom.
Domnia familiei de Habsburg
În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început
domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul primului
război mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașului Praga, care fusese desemnată
reședință imperială pentru Casa de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte
Viena, pentru a ține pasul cu Praga. O contribuție remarcabilă a avut Rudolf IV, care, printr-o
politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației. Două decizii importante i-au
adus acestuia titlul de fondator: constituirea Universității din Viena în 1365 (după
modelul Universității Caroline din Praga) și construirea Bazilicii „Sfântul Ștefan”. Etapele
următoare au fost marcate de conflicte între moștenitori, care au stârnit tulburări și au condus la
declinul economic al țării.
În 1438 Viena a ajuns oraș de reședință al Sfântului Imperiu Roman, din dispoziția ducelui
Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de
deportare și omorâre a evreilor vienezi, în 1421-1422. În 1469 Viena a devenit reședință
arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea Bazilicii Sfântul Ștefan la rang de catedrală. În
perioada de domnie a lui Frierich III, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena s-a aflat
mereu la dispoziția potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ținutului împotriva
bandelor de mercenari ce bântuiau nestingheriți locurile.
În 1556 Viena a devenit reședință imperială, după intrarea Regatului Ungariei și al Boemiei sub
dominația Casei de Habsburg.
Din 1551 a început recatolicizarea orașului, care căzuse repede sub
influența protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiți, care au
exercitat o influență majoră asupra poporului. Iezuiții au pus bazele unui colegiu, li s-a transferat
conducerea universității din Viena, au practicat cenzura editorială, au implementat prin acțiunile
lor la așa-zisa „contrareformă” a Sfântului Imperiu Roman. Reprezentantul iezuit cel mai de
seamă a fost Melchior Khlesl, arhiepiscop de Viena în jurul anului 1600. Acest război religios a
dus la exproprieri și expulzări brutale, încât în 1640 în Austria au rămas foarte puțini protestanți.
Asediul otoman al Vienei
În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reușit să cucerească orașul.
Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani
la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea
Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau
destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-
lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-
al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția
armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat Viena, în 1683. Acest moment crucial a
decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.
Barocul și clasicismul la Viena
Baroc
Viena are multe palate aristocrate.
Palatele Trautson, Auersperg, Schwarzenberg și Liechtenstein, pecum și palatul de iarnă al
prințului Eugeniu sunt unele din clădirile cele mai cunoscute din baroc.
La cererea împăratului Leopold I (1640-1705), Johann Fischer von Erlach (1656-1723) a schițat
primele planuri ale palatului Schönbrunn. Palatul, situate departe de portile orașului vechi, a fost
căminul împărătesei Maria Tereza (1717-1780), care l-a pus pe Nikolaus Pacassi să refacă
palatul între 1745 și 1749 după câteva din ideile ei.
Palatul Belvedere (de Sus și de Jos) a fost construit pentru prințul Eugeniu de Savoia (1663-
1736) ca reședință vieneză. Arhitectul celor două clădiri, terminate în 1716 și respectiv 1723,
considerate exemple de arhitectură în stil baroc, se numea Johann Lukas von Hildebrandt (1668-
1745).
Populația
În 2008 populația Vienei era de 1.968.000 de locuitori (aglomerația urbană numără 2.600.857
oameni). În 2009 populația Vienei a crescut pînă la 2.025.698 locuitori. În anul 2011, populația
Vienei era de 2.268.656 locuitori.[2]

Cultură
Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice și al operei. Christoph Willibald
Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz
Schubert, Johannes Brahms și Anton Bruckner și alții, au lucrat la Viena, iar Antonio Vivaldi a
murit aici. Johann Strauss-fiul și familia sa au creat valsurile în Viena, iar orașul a devenit casa
așa-zisei „A Doua Școală Vieneză”, cu Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton Webern toți
fiind născuți aici. Este și sediul Orchestrei Filarmonice Vieneze.
Viena este notabilă și pentru arhitectura sa. Există numeroase clădiri în stil baroc, dar sunt
reprezentate si toate celelalte stiluri. Palatul de vară al împăraților, Palatul Schönbrunn, a fost
conceput ca rival al celui de la Versailles, dar, deși imens și ornat, nu a devenit la fel de
mare. Grădina Zoologică Schönbrunn se află în incinta palatului. Catedrala Sfântul Ștefan
(Stephansdom), construită în secolul al XII-lea este de asemenea de o mare
valoare. Arhitectul modern Friedensreich Hundertwasser a construit câteva clădiri în oraș în
stilul său idiosincratic.
Centrul istoric al orașului Viena face parte din patrimoniul mondial al UNESCO din anul 2001.