Hepatita C

Hepatita C este o boală infecţioasă a ficatului, cauzată de infectarea cu virusul hepatitic C

(VHC). De obicei, infecţia acută nu prezintă simptome şi nu pune viaţa în pericol, o parte dintre
pacienţi (15-45%) eliminând virusul din organism în primele 6 luni de la infectare.

Pacienţii vindecaţi vor păstra în organism anticorpi anti-VHC, formaţi de sistemul imunitar în
urma infecţiei acute. Restul pacienţilor (55-85%) vor dezvolta forma cronică de infecţie cu VHC.
Virusul hepatitei C se transmite în special prin contact direct cu sângele unei persoane infectate.

Hepatita C: factori de risc

 transfuzii de sânge înainte de anii 90;
 utilizatorii de droguri injectabile;
 tatuaje făcute în condiţii precare;
 pacienţii dializaţi cronic;

Hepatita C: simptome
În multe cazuri hepatita C poate rămâne nediagnosticată timp de mai mulţi ani, deoarece
simptomele sale pot fi adesea puse pe seama altor boli. Iată care sunt!

 Dureri frecvente de stomac

 Pierderea poftei de mâncare
 Oboseală
 Greaţă
 Icter (o afecţiune care duce la îngălbenirea pielii)
 Urină închisă la culoare
 Insomnie

Hepatita: transmitere şi evoluţie

„Principala cale de transmitere este reprezentată de cea parenterală, ace contaminate cu sânge de
la persoane purtătoare ale virusului (de exemplu, folosirea în comun siringilor de către utilizatorii
de droguri injectabile). De asemenea, transmiterea se poate produce şii în cadrul naşterii, asta
dacă mama are hepatita C, spune Andrei Rogoz, medic specialist boli infecţioase, pentru Ce se
intamplă, doctore?!

În general, nu există măsuri de profilaxie speciale pentru copiii născuţi din mame cu infecţie cu
VHC, dar se recomandă monitorizarea şi ulterior (în jurul vârstei de 1 an), verificarea acestora.

Hepatita C se poate prezenta ca o afecţiune acută a ficatului, ca o afecţiune cronică sau poate
avea manifestări extrahepatice (crioglobulinemie, porfirie, vasculite).
Hepatita C: testarea şi complicaţiile
În jur de 3 din 4 pacienţi infectaţi cu VHC dezvoltă afecţiune cronică. Perioada de incubaţie a
virusului hepatic C este de la 2 săptămâni la 3-6 luni. „Pentru diagnosticarea hepatitei C se
testează iniţial Ac anti VHC, ulterior efectuându-se viremia (încărcătura virală) cu VHC.
Majoritatea pacienţilor infectaţi dezvoltă hepatita cronică şi foarte mulţi dintre aceştia evoluează
spre ciroză şi complicaţiile acesteia”, asta spre deosebire de cei infectaţi cu virusul hepatic B,
explică specialistul.

Test preliminar de identificare a anticorpilor anti-VHC. Rezultatul pozitiv la acest test indică
faptul că persoana respectivă a fost sau este infectată cu VHC. Rezultatul pozitiv nu indică
prezenţa hepatitei cronice (persoanele cu infecţii acute cu VHC vindecate spontan păstrează în
organism anticorpii anti-VHC, fără a avea hepatită cronică).

Test de confirmare a infecţiei curente cu VHC. Acest test caută prezenţa efectivă a virusului în
sângele persoanei testate. Rezultatul pozitiv la acest test indică existenţa hepatitei cronice cu
VHC la persoana respectivă.

Tratamentul actual este reprezentat de antivirale cu acţiune directă, medicamente administrabile

pe cale orală. „Unul dintre scopurile tratamentului este vindecarea, iar rata de succes a noilor
terapii este apreciată în jur de 95-99% în funcţie de schema utilizată, de tipul de virus implicat,
de stadiul bolii la iniţierea tratamentului.

Există mai multe medicamente incluse în schema de tratament antiviral, unele dintre ele
disponibile prin programul naţional”, adaugă Dr. Andrei Rogoz.

Interferonul şi ribavirina sunt tratamente esenţiale pentru cei care suferă de hepatită. Acestea pot
avea însă efecte secundare, cum ar fi oboseala, simptome asemănătoare gripei, anemie, erupţie
cutanată, anxietate uşoară, depresie, greaţă şi diaree

Hepatita C: transplantul de ficat

Pacienţii cu infecţie cu VHC şi ciroză decompensată vor fi luaţi în evidenţă de către centrele de
transplant hepatic, urmând a efectua tratamentul medicamentos antiviral înainte sau după
transplant, în funcţie de stadiul cirozei şi de durata de aşteptare anticipată.