Parazitologie C. 2 08.03.

2012

Consecinţe ale relaţiei parazit-gazdă

1. Adaptările paraz la viaţa parazitară
Sunt morfologice şi fiziologice.
Cele morfologice:
Forma corpului – la ectoparaziţi corp turtit dorso-ventral sau latero-lateral.
Endoparaz au fie corpul turtit (trematode, cestode) sau corpul piriform (hemosporidii) aspect
semilunar (forma schizogonice ale protozarelor parazite).
Dimensiunile corpului – variate la diferite grupe de paraz de la câţiva microni
până la câţiva m. În comparaţie cu speciile libere din aceeaşi unitate taxonomică, în general,
paraz au dim mai mari. De ex nematodele libera au câţiva mm. Pe când cele parazite au dim
de ordinul cm sau de zeci de cm.
Pigmentaţia corpului – în general absentă la endoparaz şi specifică la ectoparaz
Organele locomotorii – au suferit modificări importante, în general fiind pt
agăţate li fixare la endoparaziţi, care prezintă gheare, cârlige si/sau ventuze iar la unii
endoparaz prezintă ventuze precum la unele specii endoparazite, organele locomotorii s-au
atrofiat.
Organele interne
- ap. digestiv – mărit chiar cu unele diverticule la paraz ce prezintă
parazitism temporar. Ap. dig lipseşte la unele specii endoparazite precum cestodele.
- ap respirator – absent la multe specii endoparazite (trematode,
cestode ş.a.)
- sistem nervos – atrofiat, aproape absent, repr doar de celule sau
ganglioni în jurul orificiului de fixare sau în jurul esofagului (nematode).
- sistem circulator – mult simplificat, cel mai adesea la endoparaz
repr de lichid intern
- organele genitale s-au dezv destul de mult, la unele specii, acestea
ocupă întreg parenchimul corpului.
Cele fiziologice:
Nutriţia – foarte redusă, simplificată la unele specii endoparaz (cestode – prin
osmoză) la altele prin simpla absorbţie a hranei, mai ales la speciile macrofage şi chimiofage.
Pt realizarea nutriţiei, la speciile hematofage şi histiofage, ap dig secretă produse specifice,
substanţe hemolizante, anticoagulante, citohistolitice, iar la unele secreţii cu rol digestiv.
Respiraţia – aerobă la ectoparaz dar şi la unele specii endoparaz, fiind însă sp
endoparaz cu repiraţie anaerobă, acestea folosind glicogenul ca sursă de O2.
Reproducere – caracterizată printr-o prolificitate f mare, fapt asigurat prin mai
multe:
- hermafroditism – trematode, cestode
- producerea unui nr foarte mare de ouă – fasciola hepatica 3000-
5000 ouă/zi, taenia saginata 150 mil ouă/an, Diphylobotrium 200 mil ouă/an
- fecunditatea mare – peste 80%
- rezistenţa deosebită şi viabilitatea ouălor crescută în condiţiile
de mediu
- fenomenul de poliembriogenie – producerea unui nr mai mare de
elemente din stadiul următor.

2. Acţiunile paraz asupra gazdei:

Paraz prezintă diverse acţiuni asupra gazdei prin acţiunile lor, ei determinând
patogeneza bolilor parazitare. Principalele acţiuni sunt:
Acţiunea mecanică – este importantă la paraz de dim mari şi la cei migratori.
Se manifestă prin ocluzii sau subocluzii intestinale (cestode, ascarizi), perforaţii intestinale
(ascarizi, acantocefali), traumatisme şi hemoragii locale (tramatode, unele nematode -
Ancilostomidele),
- Acţiunea compresivă a unor forma larvare de tip chistic
(chistul hidatic, cenurul) determină atrofia ţesutului gazdei.
- Distrugerea hematiilor produse de hemosporidii
Acţiunea spoliatoare – poate fi directă sau indirectă. Cea directă este cea
realizată consecutiv consumului principiilor nutritive (chim intestinal) din intestin (mai ales
cestodele mari) sau consecutiv consumului de sânge (ancilostomid 0,1-0,2 ml sînge în 24 h, o
căpuşă 0,4-0,5 ml sânge). Cea indirectă realizată consecutiv consumului selectiv al diverselor
principii şi astfel perturbarea metabolismului gazdei rezultând diverse tulburări distrofice,
carenţiale (hipotrepsie, perozis)
Acţiunea toxică – acţiune majoră a agresiunii paraz datorată exotoxinelor
(produşi secretaţi şi excretaţi de paraz) sau endotoxinelor (eliberaţi consecutiv morţii şi lizei
paraz). Poate fi locală, la nivelul parazitării sau sistemică, cu exprimări ale întregului
organism. Astfel acţiunile paraz pot avea efect anticoagulant şi hemolitic, neurotrop (paralizie,
pareze, reacţii pruriginoase), efect anemiant (asupra organelor hematoformatoare), inflamator
şi efecte asupra ap. circulator (bradicardie, hipotensiune).
Acţiune inoculatoare – constă în introducerea şi vehicularea de către unii paraz
a diferiţilor agenţi microbieni. Această acţiune este ,ai frecventă la speciile hematofage şi la
cele migratoare (căpuşele ixodide – virusul febrei de căpuşe, paraliziei de căpuşe, Fasciola
hepatica poate vehicula datorită migrării Clostriduim perfringens sau Hematopinus suis –
păduche la porc - poate vehicula virusul variolei sau pestei porcine).
Acţiunile paraziţilor asupra gazdelor sunt infl de mai mulţi factori, printre care,
intensivitatea şi extensivitatea paraz.
Intensivitatea = indicele ce relevă nr indivizilor unei specii parazite într-un
anumit interval de timp la o gazdă. Depinde de aportul exogen (grad de infestare) şi rata de
natalitate a paraz raportată la capacitatea lor reproductivă.
Extensivitatea (prevalenţa) = nr indivizilor parazitaţi (cu forma clinice sau
purtători) dintr-o populaţie gazdă. Acest indice se exprimă procentual şi se corelează cu
diverşi factori, în deosebi cu măsurile de control parazitologic.

3. Reacţiile gazdei la acţiunea paraz

În faţa acţiunii paraz, gazdele îşi mobilizează mijloacele de apărare specifice şi
nespecifice pt a împiedica pătrunderea paraz sau dacă aceştia au pătruns, pt a-i anihila. Astfel
se naşte un conflict care poate fi favorabil paraz (supravieţuieşte, se multiplică), alteori poate
fi favorabilă gazdei prin distrugerea paraz dar cel mai adesea se creează o stare de echilibru
între paraz şi gazdă.
Apărarea gazdei se încadrează în reactivitatea subsistemelor componente ale gazdei:
1. Subsistemul celular:
a. fagocitoza
b. hipereozinofila – sunt specii de paraz puternic eozinogene
(trichomonas), altele slab eozinogene. A se diferenţia eozinofilia praz de cea din cazul
alergiilor sau cea postvaccinală.
c. hipertrofia celulară – mai ales în cazul protozoarelor
intracitoplasmatice (eimeria, histomonas)
d. metaplazia celulară – reacţie mai ales în cazul larvelor unor cestode
2. Subsistemul tisular:
a. atrofia tisulară şi metaplazia – în cazul stadiilor larvare al ecestodelor
b. încapsularea – finalizat cu formarea granuloamelor parazitare în
infestaţii cu protozoare, nematode, artropode (mai ales miaze)
c. inflamaţia – numeroase parazitoze. În general în sporozooze sunt
inflam acute şi subacute. În ciliatoze şi mastigoforoze, inflam cronice cu aspecte fibrino-

2
necrotice. În helmintoze (în special nematodoze), inflam catarale cu reacţii hipertrofice, în
acarioze inflam cronice şi proliferative
d. neopazia – în unele parazitoze ex. la om schistosomiaza urinară este
asociată frecvent cu carcinom epitelial al vezicii urinare, infestaţia cu Cistycercus fasciolaris
la rozătoare este asociată cu sarcom hepatic. Infestaţia cu Eimeria faurei la ovine poate fi
asociate cu papiloame intestinale.
3. Subsistemul umoral: imunitate naturală şi cea dobândită (specifică).
Această imunitate specifică poate fi consecutiv infestaţiei parazitare (nematodoze) sau
postvaccinal.
După modul de finalizare, imunitatea poate fi sterilă sau nesterilă în acest caz
instalându-se o stare de echilibru sau fenomen de premuniţie. Consecutiv acestuia, infestaţiile
ulterioare sunt mai slabe.
În realizarea răsp imun faţă de unii paraz se pot întâlni şi unele fenomene
imunopatologice sau sindroame imunopatologice, caracterizatr fie prin:
1. răspuns în exces – fenomene de hipersensibilitate (anafilaxia în
hidatidoză sau dermatitele alergice faţă de insecte, artropode), formarea complexelor imune
2. deficit imun – sindroame imunodeficitare – LT, B, macrofage sau
imunodeficite complexe.

Denumirea, răspândirea şi importanţa bolilor parazitare

Denumireas bolilor paraz se realizează prin adăugarea suf „–oză” la rădăcina cuv ce
desemnează ag etiologic. Pot fi definite parazitoze – fascioloză, trichineloză – sau parazitoze
determinate se un grup de paraz – famila ancilostomidae, familia strongilide – sau un ordin
sau clasă – nematodoze
Nu întotdeauna se poate utiliza această regulă: râia emidocoptică, artropode
(arahnoentomoze)
În ciursul timpului s-au mai folosit şi denumiri cu org prarzitat şi paraz – pneumonie
verminoasă sau oftalmie verminoasă.

Răspândirea paraz şi parazitismului:

Speciile paraz numără peste 70 mii specii = 6% din toate speciile. Sunt răsp în
regnurile inf, protozoa conţine 300 sp. Clasa Apicomplexa (sporozoa) incluzând doar sp
paraz. Grupul helmintilor 3000 sp trematode, 1500 cestode, peste 3000 nematode. Incr
Artropoda, peste 50 000 sp parazite

Importanţa bolilor paraz:

Este în primul rând economică-socială datorată pierderilor produse prin evoluţia
bolilor paraz care prin caract lor insidios, cel mai adesea cronic, trec neobservate,
determinând pierderi mai mari decât celelalte tipuri de boli.
Imp epidemiologică a unor parazitoze care sunt zoonoze grave – toxoplasmoza,
sarcocistoze, cisticercoze, hidatidoza (cancer alb), trichineloza, râi, micoze.