1.

PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

Capitolul 1

PROBLEME DE STABILITE – ASPECTE GENERALE

1.1. EXEMPLE DE INSTABILITATE

În multe cazuri, instabilitatea definește cea mai severă stare limită ultimă pentru
elementele structurale realizate din oțel sau din aliaje de aluminiu. Acest fenomen se
poate referi la o parte a unui element, la element în ansamblu, la o parte de structură
sau la întreaga structură.

1.1.1. Instabilitatea barelor

Acest tip de instabilitate se referă (în general) la barele comprimate sau la zonele
comprimate ale barelor. La o anumită valoare a solicitării, bara comprimată sau zona
comprimată a unei bare (antrenând și zona necomprimată) își găsește echilibrul într-
o formă deformată, în vecinătatea axei inițiale.

1.1.1.1. Bare drepte solicitate la compresiune

Această problemă este probabil cea mai studiată din istoria problemelor de
stabilitate. Începând cu Euler, 1744 [1], diverși cercetători au încercat să exprime
echilibrul și modul de cedare pentru o bară perfect dreaptă solicitată de o forță axială
de compresiune [2]. Supusă la o forță axială de compresiune, o bară dreaptă își
poate pierde stabilitatea printr-una dintre următoarele forme de flambaj (Fig. 1.1):
 flambaj prin încovoiere (v  0;  = 0) (Fig. 1.1a);
 flambaj prin răsucire (v = 0;   0) (Fig. 1.1b);
 flambaj prin încovoiere-răsucire (v  0;   0) (Fig. 1.1c);
unde v descrie depasarea laterală în planul secțiunii transversale a barei și  este
rotirea secțiunii transversale în planul său.
Symbols – Widgit Symbols (c) Widgit Software 2002-2013 www.widgit.com

1
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

Fcr Fcr Fcr

 

v v

(a) (b) (c)

Fig. 1.1. Forme de pierdere a stabilității unei bare comprimate [2]

Forța de flambaj este forța critică Fcr la care o bară perfect dreptă solicitată la
compresiune capătă o formă deformată (Fig. 1.1). Flambajul reprezintă o stare limită,
în sensul că odată atinsă forța Fcr, deformarea crește până la cedarea barei. Pentru
a fi în siguranță, bara trebuie să fie solicitată doar la forțe (de compresiune)
inferioare forței critice (F < Fcr) [2].

1.1.1.2. Bare drepte solicitate la încovoiere

În mod similar cu cazul barelor solicitate la compresiune, problema flambajului apare

și în cazul tălpii comprimate a unei grinzi. În mod uzual, flambajul (Fig. 1.2) nu poate
apărea în planul inimii, deoarece talpa comprimată este legată în mod continuu prin
intermediul inimii de partea întinsă a secțiunii – talpa întinsă. Efectul stabilizator al
părții întinse transformă flambajul transversal liber în flambaj lateral, descris de o
curbare laterală a axei și o răsucire a secțiunii grinzii [2].

2
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE
Curbare laterală
a tălpii

Torsiune
(răsucire
a secțiunii
barei)
deschidere
Fig. 1.2. Flambajul lateral al unei grinzi [2]

Flambajul lateral al unei grinzi poate fi evitat fie efectuând verificări cu relații de
calcul corespunzătoare, prevăzute în norme, fie prin prevederea unor reazeme
laterale cu scopul de a reduce distanța pe care se poate produce acest fenomen
(lungimea de flambaj).

1.1.1.3. Bare curbe solicitate la compresiune și încovoiere

Arcul este un element structural foarte eficient pentru a prelua încărcări simetrice
situate în planul său, perpendiculare pe linia nașterilor (a reazemelor). Capacitatea
sa importantă se datorează brațului de pârghie existent între zona comprimată
(arcul) și zona întinsă (linia nașterilor) (Fig. 1.3), care este mult mai mare decât
distanța dintre talpa comprimată și cea întinsă în cazul unei grinzi.

Fig. 1.3. Principiul de lucru al unui arc

3
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

Rigiditatea orizontală a reazemelor (capacitatea de a prelua împingerile) este de

importanță vitală pentru eficiența arcului; cu cât aceasta este mai mică, cu atât
comportarea este mai apropiată de cea a unei „grinzi curbe” și pot fi dezvoltate
momente încovoietoare importante în axa arcului.

Se pot evidenția mai multe forme de pierdere a stabilității unui arc (Fig. 1.4):
 în plan, simetric (Fig. 1.4a);
 în plan asimetric (Fig. 1.4b);
 perpendicular pe plan (Fig. 1.4c).

(a) (b) (c)

Fig. 1.4. Forme de pierdere a stabilității unui arc

1.1.2. Instabilitatea plăcilor plane și a celor curbe

1.1.2.1. Voalarea (pierderea stabilității locale a) plăcilor plane

Voalarea (pierderea stabilității locale) poate apărea ca urmare a acțiunii eforturilor

unitare normale de compresiune în plan (σ), a celor tangențiale (), sau a
combinației acestora (Fig. 1.5).

Fig. 1.5. Voalarea (pierderea stabilității locale a) plăcilor plane [3]

4
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

1.1.2.2. Voalarea (pierderea stabilității locale a) plăcilor curbe

În mod similar cu cazul plăcilor plane, eforturilor unitare normale de compresiune (σ)
pot conduce la voalarea (pierderea stabilității locale a) plăcilor curbe (Fig. 1.6).

Fig. 1.6. Voalarea (pierderea stabilității locale a) plăcilor curbe [3]

1.1.3. Instabilitea structurilor

1.1.3.1. Instabilitatea „snap-through” (prin traversare)

Din cauza unghiurilor mari dintre bare (Fig. 1.7), în acestea rezultă forțe mari de
compresiune. Ca urmare a scurtărilor din aceste bare, geometria structurii se
schimbă și, în anumite situații, echilibrul se realizează în întindere.

Fig. 1.7. Instabilitatea „snap-through” (prin traversare) [4]

5
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

1.1.3.2. Instabilitea structurilor care conțin elemente comprimate

O parte a structurii sau chiar întreaga structură își poate pierde stabilitatea ca
urmare a faptului că prinderile de la capetele barelor sau nodurile elementelor
comprimate sau comprimate și încovoiate au o rigiditate limitată. Figura 1.8 prezintă
cazurile unui cadru plan și al unei structuri reticulare pentru acoperiș.

Fig. 1.8. Instabilitatea cadrelor sau a structurilor pentru acoperiș [4]

1.1.3.3. Instabilitea structurilor tensionate

Elementele întinse nu generează instabilitatea statică a structurilor. Totuși, acestea

pot fi subiectul instabilității dinamice, cum ar fi vibrațiile, rezonanța, „flutter” etc. Un
foarte cunoscut exemplu este cedarea podului Tacoma Narrows pe data de 7
noiembrie, 1940 (Fig. 1.9).

Fig. 1.9. Podul Tacoma Narrows, 7 noiembrie, 1940

6
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

1.2. COMENTARII

Instabilitatea este o problemă mai severă decât depășirea

rezistenței:
1. În general, în cazul celor mai multe verificări de rezistență,
Important eforturile capabile sunt exprimate în funcție de limita de curgere a
materialului (cu excepția verificărilor pentru fenomene care
implică cedări fragile). Prin comparație cu comportarea
elementului real, cel puțin două aspecte acoperitoare (de partea
siguranței) pot fi puse în evidență:
 Valoarea nominală a limitei de curgere, utilizată în calcul, este
mai mică decât valoarea medie (γov = 1,40 – S235; γov = 1,30
– S275; γov = 1,25 – S355 conform P100-1/2013 [5]);
 Există o anumită rezervă între limita de curgere și rezistența
ultimă (aproximativ 1,53 – S235; 1,56 – S275; 1,44 – S355
conform valorilor din EN 1993-1-1 [6]).
2. În cazul verificărilor de stablitate, eforturile capabile sunt
exprimate în funcție de limita de curgere și, în funcție de valorile
coeficienților de zveltețe, cedarea se poate produce chiar și
înainte de atingerea limitei de curgere.
3. Utilizarea unui material cu rezistențe superioare sporește
capacitatea de rezistență dar, în unele cazuri, nu are nicio
influență asupra capacității la stabilitate.
4. În multe cazuri, instabilitatea este cea mai importantă stare limită
ultimă pentru elementele structurale.

Există situații bine cunoscute în care valorile înregistrate ale

încărcării cu zăpadă, de exemplu, au fost mult mai mari decât cele
de calcul și nu s-a produs nicio cedare, deoarece nu au fost

Exemplu implicate fenomene de instabilitate. Un astfel de exemplu s-a

întâmplat pe 1 februarie 2014 în Austria, când a fost măsurată o

7
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

valoare de 4,35kN/m2 a încărcării cu zăpadă.

1.3. CLASELE DE SECȚIUNI TRANSVERSALE

1.3.1. Definirea claselor de secțiuni transversale

În general, date fiind rezistențele oțelurilor și ale aliajelor de aluminiu, cedarea unui
element metalic supus la alte solicitări decât întindere se produce prin instabilitate
generală sau locală. În funcție de zveltețea elementului și de suplețea părților sale
componente, aceasta se poate produce în domeniul elastic (0 – Y în figura 1.10) sau
în cel plastic (Y – F în figura 1.10). Pentru a gestiona acest fenomen, EN 1993-1-1
[6] definește patru clase de secțiuni transversale ale elementelor structurale.
Acestea sunt cel mai bine exprimate pentru secțiuni solicitate la încovoiere. În cadrul
acestor definiții, comportarea materialului este presupusă a fi perfect elastică până la
limita de curgere și perfect plastică pentru valori ale alungirii specifice superioare
celei corespunzătoare limitei de curgere (Fig. 1.10). Acest model este cunoscut sub
numele de Prandtl.

σ
real

Y Prandtl F
fy

0 εy εu ε

Fig. 1.10. Modelul Prandtl pentru comportarea oțelului

În funcție de stare de eforturi unitare care generează voalarea, secțiunile

transversale ale elementelor structurale sunt clasificate astfel [6] (Fig. 1.11):
Clasa 1 – secțiuni transversale în care se poate forma o articulație plastică cu o
capacitate de rotire suficientă pentru a permite redistribuirea

8
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

momentelor încovoietoare. Doar secțiunile transversale de clasa 1 pot fi

utilizate pentru calculul plastic (al structurilor).
Clasa 2 – secțiuni transversale care pot atinge rezistența plastică la moment
încovoietor (momentul capabil plastic) dar la care voalarea poate
împiedica dezvoltarea unei articulații plastice cu capacitate de rotire
suficientă pentru a permite calculul plastic (redistribuirea momentelor
încovoietoare).
Clasa 3 – secțiuni transversale la care efortul unitar calculat în fibra cea mai
comprimată poate atinge limita de curgere dar voalarea poate împiedica
atingerea rezistenței plastice la moment încovoietor (a momentului
capabil plastic).
Clasa 4 – secțiuni transversale la care este necesar să se țină cont de voalare la
calculul rezistenței la moment încovoietor sau la compresiune (a
momentului încovoietor capabil sau a forței capabile la compresiune).

Din rațiuni practice, limitele dintre aceste clase sunt exprimate în funcție de suplețe.
Tabelele 1.1, 1.2 și 1.3 prezintă cerințele pentru diferitele clase de secțiuni
transversale. Clasa secțiunii transversale este valoarea maximă dintre clasele
componentelor sale.

z σmax = 0 σmax < fy σmax = fy σmax = fy σmax = fy

fy

(–)
y y x x

(+)

z clasa 4 clasa 3 clasa 2 clasa 1

z εmax = 0 εmax < εy εmax = εy εy εmax > εy εmax >> εy

y y x x

z
Fig. 1.11. Distribuții de eforturi unitare în funcție de clasa secțiunii transversale

9
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

Articulația plastică este un concept. Aceasta reprezintă modelul unei secțiuni

transversale în care toate fibrele au atins limita de curgere în intindere sau în
compresiune (Fig. 1.11) generate de momentul încovoietor, presupunând o
diagramă de comportare bi-liniară (Prandtl) pentru material, în timp ce în secțiunile
transversale învecinate starea de eforturi unitare este în domeniul elastic (Fig.
1.12a); în realitate, comportarea materialului nu este ideal elasto-plastică și
deformațiile plastice se extind pe o anumită lungime (Fig. 1.12b).

(a)

(b)

Fig. 1.12. Starea de eforturi unitare în zona articulației plastice

Tab. 1.1. Limite pentru suplețea pereților interni (EN 1993-1-1 [6] Tab. 5.2)

c c c c Axa de
t t t t încovoiere

t t t
t
c c c
c Axa de
încovoiere

Perete Perete
Clasa Perete încovoiat și comprimat
încovoiat comprimat

10
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

fy fy fy
Distribuția de αc c
eforturi unitare c
c fy fy
fy
c 396 ε
dacă α > 0,5: 
1 c c t 13α  1
 72ε  33 ε
t t c 36ε
dacă α ≤ 0,5: 
t α
c 456ε
dacă α > 0,5: 
2 c c t 13α  1
 83ε  38 ε
t t c 41,5ε
dacă α ≤ 0,5: 
t α
fy fy
Distribuția de fy
c c c
eforturi unitare
c/2
ψfy

c 42ε
dacă ψ > –1: 
3 c c t 0,67  0,33ψ
 124 ε  42ε
t t c
dacă ψ ≤ –1:  62ε 1  ψ  ψ
t

235 fy (N/mm2) 235 275 355 420 460

ε
fy ε 1,00 0,92 0,81 0,75 0,71
Note:
1. (+) se referă la compresiune.
2. ψ ≤ –1 se aplică fie dacă efortul unitar de compresiune σ ≤ f y, fie dacă deformația
de întindere εy > fy/E.
3. Termenul „pereți interni” descrie faptul că sunt rigidizați pe ambele margini
laterale; nu este doar cazul inimilor, ci și al zonelor centrale ale secțiunilor
cheson.

Tab. 1.2. Limite pentru suplețea tălpilor (EN 1993-1-1 [6] Tab. 5.2)

11
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

t t t t
c c c
c

Talpă cu compresiuni și întinderi

Clasa Talpă comprimată
Muchie comprimată Muchie întinsă

Distribuția de αc αc
eforturi unitare
c c c

1 c c 9ε c 9ε
 9ε  
t t α t α α
2 c c 10ε c 10ε
 10ε  
t t α t α α

Distribuția de
eforturi unitare c c c

3 c c
 14ε  21ε k σ
t t

235 fy (N/mm2) 235 275 355 420 460

ε
fy ε 1,00 0,92 0,81 0,75 0,71
Notă: (+) se referă la compresiune.

Tab. 1.3. Limite pentru suplețea pereților țevilor rotunde (EN 1993-1-1 [6] Tab. 5.2)

Clasa Secțiune solicitată la încovoiere și/sau compresiune

1 d/t ≤ 50ε2
t
2 d/t ≤ 70ε2 d
3 d/t ≤ 90ε2
fy (N/mm2) 235 275 355 420 460
235
ε ε 1,00 0,92 0,81 0,75 0,71
fy
ε2 1,00 0,85 0,66 0,56 0,51

12
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

Într-o manieră similară, norma americană ANSI/AISC 360-16 [7] face distincția între
secțiuni transversale compacte, noncompacte și suple. Norma japoneză JSCE [8]
face referire la EN 1993-1-1 [6] și asociază secțiunile transversale compacte cu
secțiunile de clasa 1 și clasa 2, pe cele noncompacte cu clasa 3 și pe cele suple
cu clasa 4, utilizând limite proprii.

1.3.2. Procedură pentru determinarea clasei unei secțiuni transversale

Modul de stabilire a clasei unei secțiuni transversale poate genera discuții: cu

excepția cazului țevilor rotunde (Tab. 1.3), situație în care depinde doar de suplețea
pereților, aceasta depinde și de starea de solicitare. Stările de eforturi unitare care
definesc limitele dintre clasele de secțiuni transversale sunt asociate cu starea limită
ultimă de rezistența a secțiunii solicitate la compresiune și încovoiere, care este
definită pe baza următoarelor relații:
 pentru secțiuni transversale de clasă 1 și 2, verificarea la încovoiere se face cu
următoarea relație:
M Ed  M N , Rd (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.31)) (1.1)

în care MN,Rd este rezistența plastică a secțiunii transversale la moment

încovoietor (momentul plastic capabil) redusă din cauza prezenței forței axiale
NEd; prin urmare, pentru a stabili clasa secțiunii transversale, trebuie
stabilită distribuția de eforturi unitare corespunzătoare lui MN,Rd (Fig.
1.13).
Pentru secțiuni transversale I și H bi-simetrice sau pentru alte secțiuni cu tălpi,
nu este nevoie să se facă nicio reducere a rezistenței plastice la moment
încovoietor MN,y,Rd față de axa y-y dacă ambele condiții care urmează sunt
satisfăcute simultan:
N Ed  0,25  N pl, Rd (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.33)) și (1.2)

0,5  h w  t w  f y
N Ed  (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.34)) (1.3)
 M0
Altfel, trebuie aplicată următoarea reducere:

13
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

1 n
M N , y , Rd  M pl , y , Rd  dar M N , y , Rd  M pl , y , Rd (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.36)) (1.4)
1  0,5  a
în care:
N Ed
n
N pl, Rd

A  2  b  tf
a dar a ≤ 0,5
A
A  fy
N pl,Rd  (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.6)) (1.5)
 M0
tw – grosimea inimii;
hw – înălțimea inimii;
b – lățimea tălpii;
tf – grosimea tălpii;
Wpl,y  f y
M pl, y,Rd  (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.13)) (1.6)
 M0
Wpl– modulul de rezistență plastic al secțiunii;
γM0 – coeficient parțial de siguranță pentru verificări de rezistență,
independent de clasă; valoarea recomandată în EN 1993-1-1 [6] este γM0
= 1,0 și aceasta a fost adoptată în Anexa Națională românească a EN
1993-1-1 [6];
 pentru secțiuni transversale de clasa 3, verificarea de rezistență la moment
încovoietor se face cu relația:
fy
 x ,Ed  (EN 1993-1-1 [6] rel. (6.42), (6.43)) (1.7)
 M0
prin urmare, pentru a determina clasa unei secțiuni transversale, trebuie
stabilită distribuția de eforturi unitare corespunzătoare atingerii limitei
de curgere fy în fibra cea mai depărtată de centrul de greutate al secțiunii
(Fig. 1.13).

În funcție de clasa secțiunii și de ponderea forței axiale de compresiune NEd, relațiile

(1.1) și (1.7) definesc o curbă de interacțiune de tipul celei din figura 1.13.

14
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

În situațiile practice, starea de eforturi unitare pe secțiunea transversală este

inferioară celei limită, definită de punctele de pe curba din figura 1.13. Întrebarea
care se pune este cum să se ajungă la starea limită, dat fiind că sunt posibile mai
multe opțiuni (Fig. 1.13):
 creșterea forței axiale (Fig. 1.13(a));
 creșterea forței axiale și a momentului încovoietor după o lege de variație de
tip proporțional (Fig. 1.13(b));
 creșterea momentului încovoietor (Fig. 1.13(c)).

M Rezistență

(c)

(b)

(a)

Fig. 1.13. Stabilirea clasei secțiunii transversale

Abordarea din figure 1.13(c), prin creșterea doar a momentului încovoietor, este
corespunzătoare cu versiunea actuală a EN 1993-1-1 [6]. În acest sens, utilizând
notațiile și distribuțiile de eforturi unitare date în tabelele 1.1 și 1.2, se determină
valorile lui α, pentru a face distincția dintre clasa 1 și clasa 2, și ψ, pentru a face
distincția dintre clasa 3 și clasa 4. În aceste tabele, (+) se referă la compresiune.

1.3.2.1. Determinarea clasei tălpii

În cazul secțiunilor transversale solicitate la forță axială NEd și moment încovoietor

față de axa y – y, My,Ed, (Mz,Ed = 0), nu există nicio variație a efortului unitar normal
(σ) pe lățimea tălpii (σ este constant pe întreaga lățime a tălpii). Prin urmare, clasa

15
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

tălpii se stabilește prin simpla comparare a supleții peretelui cu valorile

corespunzătoare ale limitelor date în tabelul 1.2, alegând:
 perete „non-intern” – pentru tălpile secțiunilor I, H și U și pentru părțile laterale ale
tălpilor secțiunilor cheson;
 perete „intern” solicitat la compresiune constantă – pentru părțile centrale ale
tălpilor secțiunilor cheson.

1.3.2.2. Determinarea clasei inimii

În cazul secțiunilor transversale solicitate la forță axială NEd și moment încovoietor

față de axa y – y, My,Ed, limitele pentru clasa inimii depind de valoarea forței axiale
NEd și sunt determinate, după caz, în două etape:
 se determină α – fracțiunea de inimă aflată în compresiune – pentru clasele 1 și
2;
 se determină ψ – raportul dintre efortul unitar din fibra extremă opusă celei în
care se atinge (posibil) curgerea în compresiune și limita de curgere – pentru
clasa 3 (și clasa 4).

Aceasta se face, în general, parcurgând următorii pași:

1. Se determină înălțimea zonei de inimă utilizate de forța axială de
compresiune (considerând o distribuție plastică de eforturi unitare pe
secțiune)

N Ed
hN  (1.8)
nw  tw fy

în care nw reprezintă numărul de inimi al secțiunii.

Notă: În cazul secțiunilor cheson, trebuie să nu se neglijeze că sunt două
inimi.
2. Dacă hN > c (pentru inimă, c = hw – 2r1, unde r1 este raza zonei de racordare
sau cateta secțiunii cordonului de sudură în relief), întreaga inimă este
solicitată la compresiune și trebuie utilizate valorile pentru perete comprimat
(Tab. 1.1); tot aceste valori trebuie utilizate și pentru zona centrală a tălpilor
secțiunilor cheson solicitate la încovoiere mono-axială (în planul inimilor).

16
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

3. Dacă hN < c, înălțimea zonei întinse (pentru distribuție plastică a eforturilor

unitare) de pe inimă este

c  hN
hT  (1.9)
2
4. α – fracțiune de inimă solicitată la compresiune (Tab. 1.1)

hT  hN
 (1.10)
c
5. Valoarea α obținută se utilizează pentru determinarea limitelor (pentru clasele
1 și 2) din tabelul 1.1.

6. Dacă suplețea inimii este mai mare decât limita pentru clasa 2, trebuie
controlată limita dintre clasele 3 și 4.

7. Se determină valoarea efortului unitar normal generat de forța de

compresiune axială pe aria secțiunii transversale (A) (Tab. 1.1).

N Ed
N  (1.11)
A
8. Se determină domeniul de efort unitar „disponibil” pentru încovoiere (Tab.
1.1).

M  f y   N (1.12)

9. ψ – raportul dintre efortul unitar din fibra extremă opusă celei în care se atinge
(posibil) curgerea în compresiune și limita de curgere (Tab. 1.1).

 M   N
 (1.13)
fy

1.3.2.3. Stabilirea clasei secțiunii transversale

Pentru fiecare componentă a secțiunii transversale, se face succesiv verificarea

pentru încadrarea în clasele 1, 2 și 3, până când se stabilește clasa (dacă suplețea
este mai mare decât limita pentru clasa 3, atunci componenta este de clasa 4).
Clasa secțiunii transversale este maximumul dintre clasele componentelor
acesteia.

17
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

1. Dalban C., Dima S., Chesaru E., Şerbescu C. – Construcţii cu

structura metalică, Ed. Didactică si Pedagogică, 1997
2. Dima, Ş., Ştefănescu B. – Steel Structures – basic elements,
Conspress Bucureşti, 2005
Bibliografie
3. ESDEP – The European Steel Design Education Programme,
http://www.haiyangshiyou.com/esdep/master/toc.htm
4. Tien T. Lan – Space Frame Structures, Structural Engineering
Handbook, Ed. Chen-Wai Fah, 1999, pag. 24-32
5. P100-1/2013 – Cod de proiectare seismică – Partea 1 –
Prevederi de proiectare pentru clădiri
6. EN 1993-1-1 – Eurocode 3: Design of Steel Structures – Part 1-1:
General rules and rules for buildings
7. ANSI/AISC 360-16 – Specification for Structural Steel Buildings,
AISC, USA, 2016
8. JSCE – Standard Specifications for Steel and Composite
Structures

În multe situații, instabilitatea este cea mai importantă stare limită

ultimă pentru elementele structurale realizate din oțel sau din aliaje
de aluminiu. Acest fenomen poate afecta o parte a elementului,
Rezumat întregul element, o parte a structurii sau întreaga structură.
Instabilitatea este în general asociată cu compresiunea dar eforturile
unitare tangențiale (asociate sau nu cu eforturi unitare normale de
compresiune) pot, de asemenea, conduce la instabilitate locală
(voalare). Chiar și elementele solicitate la întindere pot avea
probleme de instabilitate dinamică.
Instabilitea este o problemă mai severă decât depășirea rezistenței.
EN 1993-1-1 [6] definește patru clase de secțiuni transversale ale
elementelor structurale pentru a gestiona pierderea stabilității locale
(voalarea). Abordări similare pot fi găsite în norma americană
ANSI/AISC 360-16 [7] și în cea japoneză JSCE [8].

18
 1. PROBLEME DE STABILITATE – ASPECTE GENERALE

Instabilitate, flambaj, flambaj prin încovoiere, flambaj prin răsucire,

flambaj lateral, flambaj în plan, flambaj perpendicular pe plan,
instabilitate „snap-through”, pierderea stabilității locale (voalare),
Cuvinte cheie clase de secțiuni transversale, grindă, arc, placă, placă curbă,
structură, cadru.

19