1.

celula - Definitie

Celula este unitatea elementara structurala, functionala si genetica (informationala) a

tuturor organismelor vii. Ea are integralitate (elementele constitutive formeaza un tot unitar),
metabolism propriu (schimb de substanta si energie cu me 212b14c diul), capacitate de
autoreglare (schimb de informatie cu mediul), de autoconservare si de autoreproducere.
Celulele pot exista si functiona singure (autonome, independente) sau se pot asocia
constituind grupari sau agregate cu niveluri crescânde de interdependenta: cenobii, colonii si
tesuturi.

2. clasificarea tesuturilor

Exista mai multe tipuri de tesuturi:

 tesuturi musculare - tesutul muscular este alcatuit din fibre musculare care pot fi de
trei tipuri, in functie de care deosebim:
o tesut muscular neted - este alcatuit din fibre musculare netede omogene cu
aspect fusiform, care au nucleul in partea centrala mai ingrosata;
o tesut muscular striat - este alcatuit din fibre musculare striate care sunt celule
alungite cu numerosi nuclei situati periferic cu aspect striat;
o tesut muscular de tip cardiac - formeaza miocardul; sunt fibre musculare striate
cu un singur nucleu, dispuse in retea, articulate prin discuri intercolare;
 tesuturi epiteliale (tesut cubic simplu, tesut cilindric simplu, tesut pavimentos simplu,
tesut epitelial pluristratificat) - tesutul epitelial este alcatuit din unul sau mai multe
straturi de celule legate intre ele; epiteliile formeaza la suprafata corpului epiderma
sau captusesc cavitati interne;
 tesut nervos - este alcatuit din celule specializate numite neuroni si celule cu rol de
hranire si sustinere a acestora (celule gliale);
 tesuturi conjunctive (tesut osos compact, tesut osos spongios, tesut fibros, tesut lax,
tesut reticulat, tesut adipos) - tesutul conjunctiv este alcatuit din celule conjunctive,
substanta fundamentala (sange, cartilaj, os, etc) si fibre (colagen, reticulina si elastina).

3. . Componentele sângelui.
Sângele are două componente: una celulară, elementele figurate ale sângelui (situate la
fundul eprubetei de culoare roşie-inchisă) şi alta coloidală, lichidă, plasma sangvină (situată
deasupra, de culoare slab gălbuie). Separarea celor două componente se face prin
centrifugarea unei eprubete de sânge incoagulabil timp de 15 min. la 3.000 t/min.

4. - PDF]SISTEMUL OSOS

5. Muschii membrelor inferioare

a) muschii articulatiei coxo-femurale
-fesierii
b) muschii coapsei
-muschii croitor si cvadriceps femural (pe partea anterioara a coapsei)
-muschii biceps femural (pe partea posterioara a coapsei)
c) muschii gambei
-muschii triceps sural alcatuiti din muschii gemeni (gastrocnemieni) si solear
-muschii flexori si extensori ai degetelor
-muschii pronatori si supinatori a piciorului
d) muschii plantei (laba piciorului)
-muschii flexori si extensori ai degetelor

6.....???????????????????????

7. - aparatul respirator- vascularizatia si inervatia plamanului

Vascularizatia plamanului este dubla: functionala si nutritiva.

Vascularizatia functionala este reprezentata de circulatia pulmonara (mica).

Vascularizatia nutritiva, componenta a circulatiei sistemice este asigurata de arterele si

venele bronhice.

Inervatia plamanului provine din plexul pulmonar (vegetativ).

8. aparatul cardiovascular- mica circulatie;

Prin contracţia ventriculului drept , sângele încărcat cu dioxid de carbon ajunge la cei doi
plămâni prin intermediul arterei pulmonare . La nivelul alveolelor pulmonare sângele
eliberează dioxidul de carbon , se încarcă cu oxigen , iar prin intermediul celor 4 vene
pulmonare (două pentru fiecare plămân)ajunge în atriul stâng , iar de aici în ventriculul stâng

9. STRUCTURA STOMACULUI
Partile anatomice a stomacului:

Cardia (orificiu cardiac) – este intrarea in stomac din esofag. Importanta cardiei este data de
rolul sau de sfincter care asigura trecerea bolurilor din esofagul terminal spre stomac, pe de o
parte si impiedicarea refluxului gastroesofagian, pe de alta parte.

Mica curbura – este concava, groasa, cu o lungime aproximativa de 15 cm. Incepe de la

cardia, prezinta o portiune verticala apoi un unghi – incizura gastrica si devine orizontala spre
pilor

Marea curbura – este convexa, subtire, cu o lungime aproximativa de 40 cm. Contureaza

marginea stanga a stomacului, formand cu terminarea esofagului un unghi, numit incizura
cardiaca.

Fundul stomacului (zona fundica) – reprezinta partea cea mai larga si mai inalta a
stomacului, situat mai sus de cardie, imediat sub diafragm. De obicei este plin cu gaze si aerul
inghitit in timpul deglutitiei. Se mai numeste si digicam cu aer a stomacului.

Corpul gastric – este partea cea mai mare a stomacului.

Orificiul piloric (pilorul) – orificiu inferior al stomacului, care face legatura intre corpul
gastric si o zona mai dilatata – antrul piloric, continuat cu o portiune ingustata – canalul
piloric – care se termina inspre duoden cu un sfincter muscular numit sfincter piloric.

La exterior stomacul este acoperit de o membrana seroasa, sub care se afla musculatura
dispusa in 3 straturi. Datorita fibrelor musculare netede, peretii stomacului executa doua tipuri
de miscari:

– miscari peristoloice, prin care alimentele din interiorul stomacului se raspandesc si se

depun in straturi
– miscari peristaltice, prin care continutul gastric inainteaza spre pilor.

Dinspre exterior spre interior, dupa stratul muscular, se pot distinge 4 tunici:

Tunica seroasa – este reprezentata de peritoneul visceral care acopera stomacul aproape in
intregime
Tunica musculara – este formata din fibre musculare netede, dispuse in 3 straturi concentrice
(stratul longitudinal, stratul circular, fibrele oblice).
Tunica submucoasa – este formata dintr-un tesut conjuctiv lax, vase de sange si limfatice si
nervi care constituie un plex secretor pentru glandele mucoase. Rolul ei este de a captusi
musculatura si a ajuta la alunecarea mucoasei.
Tunica mucoasa – captuseste toata suprafata endogastrica; in finding mai mare ca intindere
decat aceasta, tunica se cuteaza, formand o retea de pliuri mucoase, ceea ce permite
stomacului sa se mareasca la o dimesniue cu pana la 20 de ori mai mare decat dimensiunea
initiala. Tunica mucoasa se continua advanced cu mucoasa esofagului si inferior, la nivelul
pilorului, cu mucoasa duodenala. Mucoasa gastrica este alb-cenusie pe stomacul gol si roz-
rosiatica in timpul digestiei.

Asupra musculaturii si a mucoasei gastrice, inervatia vegetativa actioneaza ca:

– excitomotor si secretor (parasimpaticul prin nervul vag)

– inhibitor (simpaticul)

10. Proprietatile fizice ale urinei

Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este
foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice,
tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina
are o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin
urina producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie de alimente ca:
sfecla, varza rosie, bomboanele colorate, etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei.

Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este
caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care
se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet
poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.

Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate
tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii (solidificarii)
sarurilor minerale care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul
vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca urina proaspata, calda este tulbure atunci
poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un consum foarte mare de
produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.
In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia
daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa
febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum
redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri
sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica)
cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii
renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml
(oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina
deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi urinari,
hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica.
Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de
alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi
(glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi,
produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina.

Datorita consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati
mari de urina, pana la cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei,
eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm
indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat
femeile.

Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se
determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.

Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se
produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in
cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in
diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste
datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand
examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au
capacitatea de a produce o urina mai concentrata.
Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un
diabet zaharat.

PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului
se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se
introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina
este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina
si hartia se albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5.
Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se
elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline
(bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care
este permanent prea acida sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid
uric, respectiv de fosfat si carbonat de calciu.

Proprietatile chimice ale urinei

Sus

Albumina din urina (albuminuria)

Albumina sau proteinele urinare provine din albumina sanguina, si in mod normal ea nu se
gaseste in urina. Dar in bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc
sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie). La
unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor urina poate contine albumina in cantitate
mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care dupa
eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie
in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat. Albuminurii tranzitorii se mai
intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si
medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in
cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita,
nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari etc. Si alte boli care pot atinge
rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de
sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau
organice.

Deseori albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina
se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism.
In marea majoritate a cazurilor albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu
cantitatea de albumina, astfel:
- albumina=absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.
In acest caz se face si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.
Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.

Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)

Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si
albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea
diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste. Mai
tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul
pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand
glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul
renal si se elimina prin urina, de unde poate fi analizata.

De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet ci si in alte situatii, de exemplu,

dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile
gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni. Exista persoane care, fara sa
aibe diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt
se datoreaza unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu
influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.