MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ

Acestea sunt reglementate la art. 341-344 NCPC.

Art. 341. Lucrurile ca mijloace de probă. (1) Sunt mijloace materiale de probă
lucrurile care prin însuşirile lor, prin aspectul lor ori semnele sau urmele pe care le păstrează
servesc la stabilirea unui fapt care poate duce la soluţionarea procesului.

(2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă şi fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile,
benzile de înregistrare a sunetului, precum şi alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost
obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri.

 Se poate observa o mică diferenţă între alin. (1) şi alin. (2). În ceea ce priveşte mijloacele
materiale de probă la care se referă alin. (1), acestea ar putea fi, de exemplu: un gard stricat; dacă
se pun în discuţie calităţile unui bun vândut; dacă un autovehicul a fost implicat într-un accident
etc.

 Dacă ar fi să comparăm alin. (1) cu alin. (2), s-ar putea ajunge la concluzia că mijloacele
enumerate la alin. (2) par nişte mijloace tehnice. De asemenea, se poate observa că teza finală a
acestui alineat precizează că acestea vor reprezenta mijloace materiale de probă „dacă nu au fost
obţinute prin încălcarea legii ori a bunelor moravuri”. Evident că dacă ar fi încălcat spaţiul
privat al unei persoane, de exemplu aceasta ar fi filmată în casă, fără ca măcar să ştie şi fără să-şi
dea acordul, această proba nu va fi obţinută în condiţiile legii.

 Un alt aspect sesizat în cuprinsul textului alin. (2) este acela că se vorbeşte despre fotografii.
Aşa cum am discutat şi la proba cu înscrisuri, fotografiile sunt considerate înscrisuri atunci când
fac corp comun cu înscrisul căruia i-au fost ataşate. Desigur, ca şi regulă, fotografiile sunt
considerate mijloace materiale de probă.

Art. 342. Păstrare. (1) Mijloacele materiale de probă puse la dispoziţia instanţei vor fi
păstrate până la soluţionarea definitivă a procesului.

(2) Dacă aducerea la instanţă a mijloacelor materiale de probă prezintă greutăţi datorită
numărului, volumului sau altor însuşiri ale lor ori locului unde se află, acestea vor fi lăsate în
depozitul deţinătorului sau al altei persoane.

 În măsura în care pot fi aduse – dacă e un obiect mai mic, va fi adus şi va fi păstrat de
instanţă, iar dacă nu, sigur că atunci va rămâne acolo unde se află.

Înscrisul ar putea să fie mijloc material de probă ?  DA, atunci când este contestat.
 Administrarea mijloacelor materiale de probă se face în condiţiile generale de
administrare a probei.

Art. 343. Verificare. (1) Mijloacele materiale de probă, aflate în păstrarea instanţei, se
aduc în şedinţa de judecată.

(2) Dacă mijloacele materiale de probă nu se află în păstrarea instanţei, aceasta poate ordona,
după caz, fie aducerea lor, fie verificarea la faţa locului, dispoziţiile art. 293-3001 fiind
aplicabile în mod corespunzător.

(3) În încheierea sau în procesul-verbal, după caz, conţinând constatările instanţei, se va face
menţiune şi despre starea şi semnele caracteristice ale mijloacelor materiale de probă verificate.

 Este clar că textul alin. (1) se referă la acele mijloace materiale de probă care pot fi aduse în
şedinţa de judecată (deci dacă este vorba despre un obiect mai mic).

 În alin. (3) se face distincţie între încheiere şi proces-verbal, întrucât în cazul în care se vor
aduce mijloacele materiale de probă, aceasta se va constata prin încheiere, iar în cazul în care se
va face verificarea la faţa locului, va fi încheiat un proces-verbal.

Art. 344. Restituire. Trecerea în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale. În

cazul în care instanţa a dispus restituirea bunurilor care au servit ca mijloace materiale de
probă şi cei în drept a le primi nu le ridică în termen de 6 luni de la data când au fost
încunoştinţaţi în acest scop, instanţa, în camera de consiliu, citând părţile interesate şi organul
financiar local competent, va da o încheiere prin care aceste lucruri vor fi considerate ca
abandonate şi trecute în proprietatea privată a unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are
sediul instanţa. Încheierea poate fi atacată numai cu apel la instanţa ierarhic superioară.

 Este evident că în urma finalizării procesului, lucrurile vor trebui restituite.

1
Dispoziţiile art. 293-300 NCPC privesc Administrarea probei cu înscrisuri.
 MĂRTURISIREA
art. 348-358 NCPC
Art. 348. Noţiune şi feluri. (1) Constituie mărturisire recunoaşterea de către una dintre
părţi, din proprie iniţiativă sau în cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care partea
adversă îşi întemeiază pretenţia sau, după caz, apărarea.

(2) Mărturisirea este judiciară sau extrajudiciară.

 Referirea din alin. (1) atât la pretenţie, cât şi la apărare, ne duce cu gândul la acţiunea civilă,
care este privită dintr-o dublă perspectivă, respectiv ofensivă şi defensivă. Dacă ar fi să luăm un
exemplu foarte simplu, dacă partea dversă recunoaşte pretenţia care s-a formulat împotriva ei –
ne putem imagina un pârât, care vine în procesul în care este chemat de reclamant, reclamant
care afirmă că i-a împrumutat o sumă de bani şi pârâtul zice că într-adevăr, aşa este; în ceea ce
priveşte recunoaşterea unei apărări, de exemplu avem un contract în care fiecare parte îşi asumă
o obligaţie şi reclamantul cere executarea obligaţiei, iar pârâtul invocă excepţia de neexecutare a
contractului, moment în care reclamantul recunoaşte că aşa este (deci, practic, ar recunoaşte
apărarea celeilalte părţi).

Ca şi natură juridică, mărturisirea este un mijloc de probă. De asemenea, se discută

şi că ar avea o natură mixtă, pentru că din perspectiva celui care o face, mărturisirea ar fi un act
de dispoziţie, pentru că va produce efecte împotriva lui, având în vedere că, în principiu, va scuti
partea adversă să-şi probeze o susţinere pe această chestiune.

 Alin. (2) al art. 348 enumeră formele mărturisirii. Mărturisirea judiciară este făcută chiar în
procesul despre care este vorba, în faţa instanţei care judecă acest litigiu (ar putea fi făcută prin
întâmpinare, de către pârât, sau chiar în faţa instanţei, la termenul de judecată). Mărturisirea
extrajudiciară ar putea fi scrisă sau verbală. Un exemplu de mărturisire extrajudiciară ar fi
atunci când reclamantul ar susţine că pârâtul a declarat ceva şi propune doi martori care au auzit
ce a spus acesta – în acest caz declaraţiile martorilor vor privi ceea ce a afirmat partea în afara
procesului pendent (reclamantul demonstrează cu martori mărturisirea pârâtului). Desigur că
martorii vor fi audiaţi în cadrul procesului aflat pe rol, dar pentru a dovedi o mărturisire care a
avut loc în afara procesului.

Mărturisirea făcută în cadrul altui proces – de exemplu, pârâtul a fost în trecut în faţa
unei instanţe şi a recunoscut ceva verbal; în această situaţie, mărturisirea pârâtului a fost
consemnată în încheierea de şedinţă, care este considerată fi un înscris autentic. Astfel, în
această situaţie, nu va fi nevoie de proba cu martori pentru a dovedi ceea ce a zis pârâtul în
celălalt proces, pentru că acest lucru este consemnat într-un înscris autentic, motiv pentru care va
avea oarecum regimul de la art. 349, care priveşte mărturisirea judiciară. Deci, într-adevăr,
mărturisirea nu este făcută în faţa instanţei care judecă cauza, dar se vor aplica regulile de la
înscrisuri.
 Mărturisirea extrajudiciară verbală NU poate fi probată cu martori, întrucât s-ar
eluda interdicţiile impuse de lege. De exemplu, reclamantul vrea să demonstreze că i-a
împrumutat pârâtului o sumă foarte mare, nu are niciun înscris şi propune doi martori care au
fost de faţă, care să declare că pârâtul a recunoscut că a primit suma respectivă – acest lucru nu
este posibil, astfel cum este şi prevăzut expres în art. 350 alin. (2): Mărturisirea extrajudiciară
verbală nu poate fi invocată în cazurile în care proba cu martori nu este admisă.

În funcţie de modul de obţinere (dacă se foloseşte sau nu interogatoriul), mărturisirea ar

putea fi VOLUNTARĂ sau PROVOCATĂ.

În funcţie de efectele mărturisirii: dacă partea recunoaşte întru totul susţinerile părţii
adverse  mărturisire SIMPLĂ. Mărturisirea CALIFICATĂ presupune recunoaşterea
faptului pretins de partea adversă, dar cu adăugarea unor elemente, anterioare sau concomitente
faptului recunoscut, de natură să schimbe consecinţele juridice ale faptului recunoscut. Dacă ar fi
să luăm acelaşi exemplu, cu împrumutul sumei de bani, în cazul mărturisirii simple, reclamantul
susţine că i-a împrumutat pârâtului suma respectivă, iar el vine şi spune că da, aşa este. În cazul
mărturisirii calificate, dacă reclamantul zice acelaşi lucru, că i-a împrumutat pârâtului acei bani,
pârâtul va veni şi va zice că da, într-adevăr, i-a fost remisă suma respectivă, însă cu titlu de preţ
pentru un bun ce i l-a vândut reclamantului (astfel, practic, până la urmă, mărturisirea calificată
se constituie într-un răspuns negativ). Mărturisirea COMPLEXĂ presupune recunoaşterea
faptului pretins, dar adăugarea unui fapt ulterior, care este de natură să schimbe situaţia.

Mărturisirea este considerată INDIVIZIBILĂ. Din acest punct de vedere prezintă

relevanţă clasificarea prezentată anterior. Desigur că în cazul mărturisirii simple şi a celei
calificate nu se pune nicio problemă. Însă, în cazul mărturisirii complexe, dacă faptul adăugat nu
este în interdependenţă cu faptul principal recunoscut, ci reprezintă o nouă afirmaţie în justiţie,
atunci această mărturisire ar putea fi scindată. În exemplul de mai sus, cu suma de bani
împrumutată, pârâtul ar putea să spună că da, a primit suma de bani, dar a restituit-o – în acest
caz, pârâtul va trebui să dovedească plata, ceea ce înseamnă că mărturisirea sa va fi scindată.

CARACTERELE MĂRTURISIRII
Aşa cum am văzut deja, mărturisire este un ACT UNILATERAL. Aceasta presupune că
mărturisirea nu trebuie să fie acceptată de cealaltă parte şi este irevocabilă. Desigur, avem o
excepţie în art. 349 alin. (3), care prevede: De asemenea, mărturisirea judiciară nu poate fi nici
revocată, afară numai dacă se face dovada că a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile. Se
poate remarca faptul că revocarea mărturisirii nu se acceptă în cazul unei erori de drept.
 În al doilea rând, evident că cel care face o mărturisire trebuie să aibă deplină capacitate
de exerciţiu şi consimţământ, pentru că, aşa cum am menţionat, aceasta fiind un act unilateral,
trebuie să îndeplinească condiţiile de valabilitate ale actului juridic.

Mărturisirea este un ACT PERSONAL, pentru că, dacă ne uităm şi la încuviinţarea

interogatoriului2, este vorba despre fapte personale ale celui chemat la interogatoriu.

Desigur că ne-ar putea induce în eroare art. 353 NCPC, care prevede: Reprezentantul
legal al unei persoane lipsite de capacitate de exerciţiu sau cel care asistă persoana cu
capacitate de exerciţiu restrânsă poate fi chemat personal la interogatoriu numai în legătură cu
actele încheiate şi faptele săvârşite în această calitate. Dar trebuie observat că acesta va fi
chemat la interogatoriu numai în legătură cu calitatea lui de tutore şi nu cu privire la actele
persoanei puse sub interdicţie.

Un aspect foarte important este acela că mărturisirea se referă la drepturi de care

partea poate să dispună. De exemplu, în cazul acţiunilor privitoare la filiaţie – în ceea ce
priveşte acţiunea în tăgada paternităţii, nu ar fi suficientă recunoaşterea pârâtului, întrucât sunt
drepturi de care nu poate dispune. Un alt exemplu îl poate constitui cel al unui reclamant care ar
invoca uzucapiunea; în acest caz, recunoaşterea pârâtului nu ar putea da naştere unui mod
originar de dobândire a proprietăţii, pentru că, din nou, nu este un drept de care partea poate să
dispună.

Mărturisirea trebuie să fie EXPRESĂ, în principiu. Însă, avem şi art. 358 NCPC
(Neprezentarea la interogatoriu şi refuzul de a răspunde), care prevede: Dacă partea, fără
motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate
socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină ori numai ca un început de dovadă în folosul
aceluia care a propus interogatoriul. În acest din urmă caz, atât dovada cu martori, cât şi alte
probe, inclusiv prezumţiile, pot fi admise pentru completarea probatoriului.

2
Art. 351. Încuviinţarea interogatoriului. Instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la
interogatoriu a oricăreia dintre părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea
procesului.
 INTEROGATORIUL
Reprezintă forma provocată a mărturisirii.

Atunci când se vorbeşte despre administrarea mărturisirii, de fapt este vorba despre
administrarea probei cu interogatoriul. În acest caz se aplică regulile generale de la probe.

OBIECTUL INTEROGATORIULUI. Art. 351. Încuviinţarea interogatoriului.

Instanţa poate încuviinţa, la cerere sau din oficiu, chemarea la interogatoriu a oricăreia dintre
părţi, cu privire la fapte personale, care sunt de natură să ducă la soluţionarea procesului.

PERSOANELE CARE POT RĂSPUNDE LA INTEROGATORIU: oricare dintre

părţi. În cazul persoanei fizice, regula este că aceasta trebuie să se prezinte personal în faţa
instanţei, pentru ca acesta să fie luat prin surprindere şi să se reuşească obţinerea acestei
mărturisiri forţate. În mod excepţional, în cazul persoanei fizice cu domiciliul în străinătate, ne
spune cum poate avea loc art. 356 (Luarea interogatoriului persoanei aflate în străinătate),
care prevede: (1) Dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte ori
prin acte normative speciale nu se prevede altfel, partea care se află în străinătate şi este
reprezentată în proces printr-un mandatar va putea fi interogată prin acesta.

(2) În acest caz, interogatoriul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul
părţii dat în cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura
specială certificată de acesta este suficientă.

 Deci, iată că în acest caz, interogatoriul va putea fi luat şi în scris, în modalitatea arătată de
articolul citat. Astfel, se va comunica interogatoriul scris avocatului, care îl va trimite părţii şi va
depune răspunsurile, pentru parte, semnând pentru aceasta, evident, în baza unei procuri speciale.

În cazul persoanei juridice, interogatoriul se trimite în scris, iar aceasta trebuie să răspundă tot în
scris. Bineînţeles că şi în cazul persoanei juridice avem excepţii de la această regulă, când este
vorba de societăţile de persoane, care sunt societăţile în comandită simplă şi societăţile în nume
colectiv, unde asociaţii cu putere de reprezentare vor fi chemaţi personal la interogatoriu, la fel
ca şi în cazul persoanei fizice.

 Textul alin. (1) debutează prin „dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care
România este parte ori prin acte normative speciale nu se prevede altfel”. Dacă asemenea
tratate, convenţii sau acte normative speciale ar exista, acestea s-ar referi la luarea
interogatoriului prin comisie rogatorie. Or, dacă nu avem astfel de tratate, se aplică prevederile
din Codul de procedură civilă şi interogatoriul va fi luat în maniera arătată.

Incapabilii nu pot răspunde la interogatoriu nici personal nici prin mandatar.

 Art. 352. Luarea interogatoriului persoanelor fizice. (1) Cel chemat în persoană va fi
întrebat de preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.

(2) Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, procurorul, când participă la

judecată, precum şi partea adversă pot pune direct întrebări celui chemat la interogatoriu.

(3) Partea va răspunde fără să poată citi un proiect de răspuns scris în prealabil. Ea se poate
folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau
denumiri.

(4) Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, registre sau
dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu.

(5) Când ambele părţi sunt de faţă la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.

Art. 354. Consemnarea răspunsurilor la interogatoriu. (1) Răspunsurile la

interogatoriu vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările. Interogatoriul va fi semnat pe fiecare
pagină de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce
a luat cunoştinţă de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările
aduse, sub sancţiunea de a nu fi ţinute în seamă.

(2) Dacă partea interogată sau cealaltă parte nu voieşte ori nu poate să semneze, se va
consemna în josul interogatoriului.

(3) În cazul în care interogatoriul a fost dispus din oficiu, precum şi în cazul prevăzut la art. 352
alin. (2), vor fi consemnate în încheierea de şedinţă atât întrebările, cât şi răspunsurile.

 Partea care a propus interogatoriul persoanei fizice va pregăti acest interogatoriu şi i se vor
pune întrebările aşa cum rezultă din textul art. 352. Desigur, dacă se pun şi întrebări
suplimentare, acestea vor fi consemnate în încheierea de şedinţă şi, de asemenea, atunci când
interogatoriul a fost dispus din oficiu (pentru că evident, instanţa nu va pregăti un interogatoriu
dinainte, aşa cum o face partea).

Dacă interogatoriul nu este anexat cererii de chemare în judecată, sancţiunea va fi

decăderea.

 S-a ridicat întrebarea dacă interogatoriul ar putea fi luat prin video-conferinţă. Acest
lucru nu este posibil. În cazul unui deţinut, de exemplu, acesta va fi adus în instanţă, în condiţii
de securitate. De asemenea, în cazul în care partea nu se poate deplasa sau locuieşte într-o altă
localitate, interogatoriul se va lua printr-un judecător delegat în primul caz sau prin comisie
rogatorie în cel de-al doilea.
 Dacă este respinsă vreo întrebare, pentru că nu priveşte un fapt personal al părţii sau nu duce
la dezlegarea pricinii, aceasta va fi trecută în încheierea de şedinţă, împreună cu motivul pentru
care a fost respinsă.

 Dacă instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriul, ceea ce înseamnă că o consideră necesară

pentru soluţionarea cauzei, dar partea adversă comite un abuz de drept, formulând un număr
excesiv de întrebări, instanţa ar putea să înlăture interogatoriul părţii şi să îl ia din oficiu,
formulând ea întrebările. Desigur că, în acest caz, ar putea să lase partea adversă să îi pună şi ea
întrebări părţii căreia i se ia interogatoriul.

EFECTELE CHEMĂRII LA INTEROGATORIU

Dacă partea se prezintă la interogatoriu şi recunoaşte, exact aşa, aceasta reprezintă o

mărturisire simplă. În schimb, în cazul în care pârâtul, de exemplu, contrazice tot ceea ce susţine
reclamantul, evident că acesta nu constituie un mijloc de probă, întrucât pârâtul nu a recunoscut.
Ca atare, reclamantului îi va reveni sarcina să-şi dovedească susţinerile prin alte mijloace de
probă. Deci, faptul că pârâtul neagă tot nu are valoare probatorie, nu-i foloseşte cu nimic
reclamantului. Dacă partea chemată la interogatoriu refuză să răspundă sau nu recunoaşte – am
văzut deja art. 358 – judecătorul va putea considera aceasta ca o mărturisire sau ca un început de
dovadă.

FORŢA PROBANTĂ A MĂRTURISIRII

În acest context, trebuie făcută diferenţa între mărturisirea judiciară şi cea extrajudiciară.
Astfel, în acest sens, art. 349 alin. (1) prevede că „Mărturisirea judiciară face deplină dovadă
împotriva aceluia care a făcut-o, fie personal, fie prin mandatar cu procură specială.”. De
asemenea, în cuprinsul art. 350 alin. (1) se statuează: „Mărturisirea făcută în afara procesului
este un fapt supus aprecierii judecătorului, potrivit regulilor generale de probaţiune.”.

În ceea ce priveşte mărturisirea judiciară, judecătorul nu este ţinut în mod obligatoriu de

aceasta, el putând administra şi alte probe, dacă ar avea bănuilei că ar putea fi fraudate
interesele altor părţi.
 ASIGURAREA PROBELOR
Art. 359-365 NCPC
Asigurarea probelor are două forme, respectiv cea prevăzută de art. 359 şi cea prevăzută
de art. 364.

Art. 359. Condiţii de admisibilitate. (1) Oricine are interes să constate de urgenţă
mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori să
obţină recunoaşterea unui înscris, a unui fapt sau a unui drept, dacă este pericol ca proba să
dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât şi în timpul
procesului, administrarea acestor probe.

(2) În cazul în care partea adversă îşi dă acordul, cererea poate fi făcută, chiar dacă nu există
urgenţă.

Art. 364. Constatarea de urgenţă a unei stări de fapt. (1) La cererea oricărei persoane
care are interesul să se constate de urgenţă o anumită stare de fapt care ar putea să înceteze ori
să se schimbe până la administrarea probelor, executorul judecătoresc în circumscripţia căruia
urmează să se facă constatarea va putea constata la faţa locului această stare de fapt.

(2) În cazul în care efectuarea constatării prevăzute la alin. (1) necesită concursul părţii adverse
sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi făcută decât cu acordul acesteia.

(3) În lipsa acordului prevăzut la alin. (2), partea interesată va putea cere instanţei să
încuviinţeze efectuarea constatării. Instanţa poate încuviinţa efectuarea constatării fără citarea
aceluia împotriva căruia se cere. Dispoziţiile art. 360-363 se aplică în mod corespunzător.

(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut
constatarea, dacă nu a fost de faţă, şi are puterea doveditoare a înscrisului autentic.

 Poate fi vorba despre administrarea oricărei probe dintre cele pe care le cunoaştem deja.

 În ceea ce priveşte art. 364, aşa cum se poate observa, este vorba despre sesizarea
executorului judecătoresc şi doar în anumite situaţii de excepţie, când este nevoie de acordul
părţii adverse şi aceasta nu şi-l dă – ca să se intre într-un anumit spaţiu sau se cere constatarea de
urgenţă a unei stări de fapt într-o zi nelucrătoare – atunci va fi nevoie şi de concursul instanţei.

 Practic, aşa cum am amintit, asigurarea de dovezi este de două feluri: constatarea unei probe
(art. 359) şi constatarea unei stări de fapt (art. 364).

 Din art. 359 se poate desprinde că condiţiile de admisibilitate sunt: să existe riscul ca o probă
să dispară până la începerea procesului sau chiar în cursul acestuia; să fie greu de administrat în
viitor sau ca parte care cere asigurarea probei în aceste condiţii să aibă acordul celeilalte părţi.
De asemenea, aceasta poate fi cerută atât înainte de judecată sau chiar în cadrul unui proces deja
pornit. Aşa cum se ştie, şi etapa scrisă poate dura destul de mult, astfel că până se comunică
cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, răspunsul la întâmpinare etc, s-ar putea să existe ă
situaţie în care să existe interesul să se administreze această probă mai repede.

Art. 360. Soluţionarea cererii. (1) Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la

judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în timpul
judecăţii, la instanţa care judecă procesul în primă instanţă.

 Dacă se cere asigurarea probei înainte de începerea judecăţii, din punct de vedere material
competentă va fi întotdeauna judecătoria; desigur că, din punct de vedere teritorial, va depinde
de proba ce se cere a fi asigurată (de exemplu, dacă este vorba despre proba cu martori, la
judecătoria în circumscripţia căruia domiciliază acesta). Dacă această cerere este făcută în
timpul procesului, competentă este instanţa care judecă în primă instanţă. De exemplu, dacă
am avut o cerere care a fost deja soluţionată în primă instanţă la tribunal şi noi suntem deja la
curtea de apel, dacă vrem această procedură, tribunalul este instanţa competentă, pentru că acesta
a soluţionat în primă instanţă cauza.

 De exemplu, dacă un proces ar fi deja în faza recursului şi s-ar cere asigurarea probei,
vrând să se audieze un martor, vor trebui analizate două chestiuni. Astfel, în primul rând, instanţa
va analiza dacă este îndeplinită condiţia urgenţei sau, chiar dacă nu există urgenţă, să existe
acordul celeilalte părţi. În al doilea rând, în această procedură instanţa NU se pronunţă cu
privire la admisibilitatea probei. Astfel, în exemplul dat, va depinde de soluţia din recurs,
pentru că, dacă exemplu, dacă se va trimite cauza spre rejudecare la curtea de apel, atunci
evident că va putea exista interesul folosirii acestei probe. Deci, nu înseamnă că dacă procesul
este în etapa recursului nu se va mai putea recurge la această procedură.

Art. 360. Soluţionarea cererii. (2) Partea va arăta în cerere probele a căror
administrare o pretinde, faptele pe care vrea să le dovedească, precum şi motivele care fac
necesară asigurarea acestora sau, după caz, acordul părţii adverse.

 Astfel cum se poate observa, această cerere va trebui să cuprindă elementele pe care le
cuprinde orice cerere, respectiv ce se cere, de ce se cere şi ce urmăreşte partea să dovedească.
Desigur că, aşa cum am văzut, partea trebuie să dovedească urgenţa, iar în cazul în care nu există
urgenţă, acordul părţii adverse. De exemplu, dacă partea ar urmări asigurarea probei, vrând să
audieze un martor despre care susţine că este grav bolnav, va trebui să anexeze cererii o
adeverinţă medicală din care să rezulte acest lucru.

Am rămas la cum se soluționează cererea. Trebuie să vedem dacă este în ședință publică
sau în camera de consiliu:

Art. 360

Soluţionarea cererii

(4) Instanţa va soluţiona cererea în camera de consiliu, prin încheiere.

În ceea ce privește citarea sau necitarea părților, ne interesează alin. (3) și (5) ale art. 360
NCPC:

(3) Instanţa va dispune citarea părţilor şi va comunica părţii adverse copie de pe cerere. Aceasta nu este
obligată să depună întâmpinare.

(5) În caz de pericol în întârziere, instanţa, apreciind împrejurările, va putea încuviinţa cererea şi fără
citarea părţilor.

Regula: cu citarea părților. Excepția: dacă partea care face cererea are interesul și de
demonstrează acest pericol deosebit se va putea dispune și fără citare. Doar că aici este o
chestiune foarte importantă pentru că trebuie să faceți diferența între încuviințarea probei în
această procedură și administrarea propriu zisă.

Cum credeți au loc lucrurile, ca să vadă judecătorul dacă admite cererea pentru asigurarea
probelor în această procedură și despre asta se vorbește de cu sau fără citare, dar noi trebuie să
avem în vedere și la administrarea propriu zisă a probelor care va avea loc. Cu alte cuvinte, dacă
ne gândim la aspectul încuviințării, ca regulă trebuie să fie cu citare și dacă este demonstrat
această condiție a pericolului în întârziere ar putea și fără citare. Dar dacă ne gândim la
administrarea propriu-zisă, ce părere aveți? Cum credeți că ar trebui să aibă loc? Aici trebuie
făcută o importantă distincție între încuviințare și administrare. Administrarea trebuie
neapărat să aibă loc în condiții de contradictorialitate și cu cealaltă parte. Atunci dacă s-ar fi
dat fără citare și s-ar fi încuviințat într-adevăr, trebuie să citeze pentru a fi ambele părți la
administrarea propriu-zisă.

Ce se întâmplă dacă se admite? Art. 361 alin. (1) NCPC:

Art. 361

Regimul căilor de atac

(1) Încheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie şi nu este supusă niciunei căi de atac.

(2) Încheierea de respingere poate fi atacată separat numai cu apel în termen de 5 zile de la pronunţare,
dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
 Deci dacă s-a încuviințat, atunci va și trece să o administreze. Dacă este respinsă atunci
are această cale de atac separată.

Art. 362

Administrarea probelor asigurate

(1) Administrarea probei ce trebuie asigurată va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va fixa în
acest scop.

(2) Administrarea probelor asigurate se constată printr-o încheiere, care nu este supusă niciunei căi de
atac.

Deci iată că avem două încheieri: dacă s-a încuviințat și dupa aceea și încheierea prin
care s-a constatat administrarea probei. Nici aceasta nu este supusă niciunei căi de atac din
moment ce încheierea de admitere nu este supusă vreunei căi de atac.

Puterea doveditoare:
Art. 363

Puterea doveditoare

(1) Probele asigurate în condiţiile prevăzute la art. 362 vor fi cercetate de instanţă, la judecarea
procesului, sub raportul admisibilităţii şi concludenţei lor. În cazul în care găseşte necesar, instanţa va
proceda, dacă este cu putinţă, la o nouă administrare a probelor asigurate.

(2) Probele asigurate pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.

(3) Cheltuielile făcute cu administrarea probelor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în
fond.

Care instanță va proceda la o nouă administrare a probelor asigurate? Instanța care va

judeca procesul pe fond pentru că ea este chemată să se pronunțe asupra concludenței și a
admisibilității lor. De aceea spuneam că în această procedură a asigurării probelor ne interesează
să fie îndeplinită condiția urgenței dar această instanță care judecă în această procedură nu
analizează ea aspectul admisibilității și a concludenței care este de resortul instanței de fond, care
va judeca procesul.

Este o chestiune care merita discutată pentru că acest art. 363 NCPC spune că această
instanță care va judeca pe fond va proceda, dacă este cu putință la o nouă administrare a probelor
asigurate, în cazul în care găsește necesar. Cum vi se pare treaba aceasta? Dacă aș mai putea, eu
ca instanță care judec procesul pe fond să readministrez proba aceea, aș face-o sau nu? Dacă
într-adevăr, să zicem că instanța a apreciat la acel moment că era o urgență, să zicem că martorul
era bolnav, ne putem imagina cazul fericit când se însănătoșește, pentru cazul în care urgența
este justificată și martorul moare, nu mai avem ce să readministrăm, instanța de fond, analizând
concludența și admisibilitatea acestei probe, o va putea folosi ca atare. Dar în măsura în care mai
există și mai poate să administreze acea probă în fond, este o soluție de bun simț.

Ar mai fi o chestiune: Reclamantul cere în această procedură a asigurări probelor,

interogatoriul celeilalte părți. Si pârâtul zice că nu se duce pentru că nu este urgență, nu e bolnav
șizice că va merge în fața instanței de fond când va fi cazul. Să zicem că nu se prezintă în această
procedură a asigurării de dovezi, doamna profesor spune că ar trebui ca instanța care judecă
fondul să nu aplice acele sancțiuni (art 358 NCPC). În măsura în care cel care ar trebui să se
prezinte la interogatoriu trăiește bine mersi și nu are nicio problema, se pune în discutie condiția
urgenței. Fiind vorba de consecințe destul de grave, nu ar trebui să aplice direct instanța acele
sancțiuni și să readministreze probele.

Art. 363 alin. (2) NCPC ne zice că probele asigurate pot să fie folosite şi de partea care
nu a cerut administrarea lor.

Referitor la cheltuielile care s-au făcut cu administrarea probelor: alin. (3).

Cum s-ar împărți cheltuielile de judecată? Două ipoteze:

 Partea care a înaintat aceste cheltuieli câștigă procesul: recuperează cheltuielile

 Partea care a înaintat aceste cheltuieli pierde procesul: nu recuperează cheltuielile

A doua formă de asigurare a dovezilor: art. 364 NCPC. Ne interesează aici

competența executorului care se întinde pe raza unei curți de apel. Este o competență destul de
largă.

Spre deosebire de cealaltă formă de asigurare a dovezilor, de la art. 359 NCPC, care
presupune întotdeauna implicarea instanței de judecată, la executorul judecătoresc ai putea să nu
ai implicarea instanței dacă nu ar fi vorba despre situația în care ai nevoie de concursul celeilalte
părți sau dacă se încearcă constatarea de urgență a unei stări de fapt într-o zi nelucrătoare. În
măsura în care este vorba despre o situație de genul acesta, este nevoie de concursul instanței
pentru că nu poți să intrii în spațiul cuiva pur și simplu, trebuie să ai încuviințarea instanței în
acest sens și vedeți că se face trimitere din nou la art. 360 și art. 363 care se aplică
corespunzător.

Fiind vorba de executor, el va întocmi un P-V, ne spune art. 363 alin. (4):

(4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea,
dacă nu a fost de faţă, şi are puterea doveditoare a înscrisului autentic.

Întrebare: Se comunică P-V celui împotriva căruia s-a făcut constatarea și dacă este de
față?

Răspuns: Nu. Poate face obiecțiuni și se va consemna în P-V

 Doamna profesor mai pune o problemă delicată: Ar fi vreo deosebire între constatarea
stării unor bunuri mobile sau imobile, de la art. 359 NCPC și această constatare de urgență a
unei strări de fapt de la art. 364 NCPC și dacă partea ar putea să opteze pentru una dintre ele? E
destul de greu de făcut o delimitare. Am putea totuși să zicem că la art. 359 NCPC ar fi un
mijloc material de probă pe care merge să-l cerceteze instanța la fața locului, în sensul art. 343
alin. (2) și dincolo ar fi o împrejurare de fapt.

Art. 357

Luarea interogatoriului prin judecător delegat sau comisie rogatorie

(1) Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la locuinţa celui chemat la interogatoriu, printr-un
judecător delegat, dacă partea, din motive temeinice, este împiedicată de a veni în faţa instanţei. În acest
caz, răspunsurile la întrebări se vor consemna în prezenţa părţii adverse sau în lipsă, dacă aceasta a fost
citată şi nu s-a prezentat.

(2) Partea care locuieşte în circumscripţia altei instanţe, în cazurile prevăzute la alin. (1), se va asculta
prin comisie rogatorie.

INCIDENTE PROCEDURALE

Incidentele care pot să apară pe parcursul procesului sunt: suspendarea (întreruperea

soluționării cauzei, care se poate solda cu perimarea ce înseamnă că se închide dosarul fără să
se pronunțe o soluție pe fond).

Sediul materiei la suspendare, în principiu: art. 411- 415 NCPC.

Suspendarea procesului înseamnă oprirea cursului judecății din motive care pot sau nu
să fie imputabile părților. Se mai poate ca la început motivele să nu fie imputabile părților în
momentul în care intervine suspendarea dar să devină pe parcurs. Această clasificare este foarte
importantă din perspectiva instituției perimării.

Oprirea cursului judecății înseamnă că nu se mai fac acte de procedură în acea cauză, sub
sancțiunea nulității.

Suspendarea se dispune printr-o încheiere.

Reluarea procesului poate avea loc la cerere sau din oficiu. Și această repunere a
procesului pe rol poate fi fie în scopul de a se continua judecata sau pentru a se constata
perimarea.
Cazurile de suspendare:

1. Suspendarea voluntară

Art. 411

(1) Judecătorul va suspenda judecata:

1. când amândouă părţile o cer;

2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se
judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

(2) Cererea de judecată în lipsă produce efecte numai la instanţa în faţa căreia a fost formulată.

Art. 223

Judecarea cauzei în lipsa părţii legal citate

(1) Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.

(2) Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una dintre părţi, instanţa, după ce va
cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul
dovezilor administrate, examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care lipsesc ambele părţi, deşi
au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Un prim aspect de lămurit: Titulul marginal al art. 411 NCPC este Suspendarea
voluntară. De unde credeți că vine această denumire? Ține de voința părților, de principiul
disponibilității dar nu înseamnă că nu este obligatorie pentru instanță.

Motive de suspendare voluntară:

 când amândouă părţile o cer

Cum ar putea să o ceară? Numai în scris sau și verbal? Pot să ceară și în scris, și
verbal. Întrebare sală: Dacă o parte cere suspendarea și cealalta accepta în mod tacit?
Răspuns: Dvs vă gândiți la art 221 alin (3) unde instanța este obligată să cerceteze dacă
amânarea cerută de părţi pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala
părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea
împotrivi. Este bine adusă în discuție problema pentru că o asemenea amânareva putea fi
socotită de către instanță una în temeiul acordului părților. Întrebare: Am putea aplica și
în cazul acesta, dacă o parte cere suspendarea și cealaltă nu se împotrivește? Răspuns:
 Atunci se aplică regimul de la art. 221 alin. (3),privind învoiala părților, dar aici este
vorba de amânare, deci după aceea e problema când ele nu stăruie în judecată după
amânarea prin învoiala părților.
 când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei
Este suficient să ceară una dintre părți judecarea în lipsă ca să nu se suspende
cauza. Aceasta se poate realiza și verbal, fiind consemnată în încheierea de ședință.

Legat de art. 411 alin. (2), dacă suntem în primă instanță și după ne judecăm în apel,
judecata în lipsă trebuie cerută și la instanța de apel și la orice instanță, deci nu funcționează
decât pentru instanța unde a fost făcută.

Dar vedeți la pct. 2, textul vorbește despre reclamant și pârât. Evident că putem să ne
imaginăm situații în care avem intervenienți și atunci situația este puțin mai diferită. Întrebarea
care se pune este: care dintre intervenienți ar putea formula o cerere de judecată în lipsă și ea să
fie valabilă? Intervenientul accesoriu? El are poziție subordonată, nu poate face cerere. Dacă
avem un chemat în garanție de oricare dintre părți? Contează mai mult cum e această cerere de
intervenție față de cererea principală? Pot să o soluționez dacă nu o soluționez pe cealaltă? Nu.
Acela arătat ca titular al dreptului? Art 77 alin. (3) spune că (3) Dacă acela arătat ca titular al
dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care
va fi scos din proces. Deci am putea spune că da. Cel chemat în judecată? Sau putem merge și
invers, să răspundem întâi la întrebarea dacă intervenientul principal ar putea el să facă cererea
de judecare în lipsă? Dar părțile inițiale nu vor, adică nu au făcut cererea. Ar putea să-și
formuleze pretențiile pe cale separată, referitor la intervenția principală voluntară? El intervine în
procesul altor persoane. Întrebarea este dacă ar putea el să treacă peste voința părților din
procesul în care el a intervenit? Ar trebui să disjungem, nu se poate să impună. Intervenientul
chemat în judecată cum e, cu ce intervenient se aseamănă? El poate pretinde aceleași drepturi ca
și reclamantul. Aici el este introdus forțat de către părți, deci nu mai e ca la intervenția
principală. E diferită situația și se poate discuta dacă ar fi admisibilă cererea de judecare în lipsă.

Ca și concluzie la suspendarea voluntară, este clar că este o suspendare imputabilă a

părților și este foarte importantă din perspectiva instiuției perimării.
2. Suspendarea de drept

Art. 412

(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept:

1. prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când
partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora;

2. prin interdicţia judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părţi, până la numirea tutorelui sau
curatorului;

3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu mai puţin de 15 zile
înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou reprezentant sau mandatar;

4. prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore sau curator;

5. când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului;

6. prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, dacă
debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar;

7. în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare adresată
Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor tratatelor pe care se întemeiază Uniunea
Europeană;

8. în alte cazuri prevăzute de lege.

(2) Cu toate acestea, faptele prevăzute la alin. (1) nu împiedică pronunţarea hotărârii, dacă ele au
survenit după închiderea dezbaterilor.

 prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în

afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a
acestora
Ne putem gândi și la niște informații pe care le avem din primul semestru. Aici
zice că a intervenit decesul uneia dintre părți. Dar ce distincție trebuie să facem? Când a
intervenit oare? Trebuie să fi intervenit în timpul procesului.
Dacă am avea o parte care ar fi deja decedată, înainte de înregistrarea cererii de
chemare în judecată? Sancțiune expresă: art. 40 alin. (1) NCPC Cererile făcute de o
persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile. Dacă
pârâtul nu era decedat pana la introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul ar
putea să cheme în judecată pe moștenitori până la primul termen.
Trebuie ca decesul să fi intervenit în timpul procesului! Se poate să se constate că
una dintre părți a decedat și instanța nu pronunță imediat suspendarea, partea o să ceară
un termen, să caute certificatul de deces, să fie citat și să meargă mai departe cu judecata.
Există această posibilitate. E imputabil părții că se suspendă în acest caz? Nu.
 prin interdicţia judecătorească sau punerea sub curatelă a unei părţi, până la
numirea tutorelui sau curatorului
Evident că nu operează acest caz de suspendare dacă există deja un tutore sau un
curator numit. Întrebarea este cum e atunci când pui sub interdicție sau institui curatela?
Să zicem că se initiază o procedură de punere sub interdicție, art. 170 NCC spune că
”Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un
tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească”. Și la curatelă, art 938
alin. (3) NCPC prevede că ‘‘Dacă este cazul, preşedintele dispune şi numirea unui
curator în condiţiile prevăzute de Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie în
vederea reprezentării în instanţă a celui a cărui punere sub interdicţie judecătorească
este cerută, în cazul în care starea sănătăţii lui împiedică prezentarea sa personală„.
Ideea este că e destul de greu de imaginat că e pusă o persoana sub interdicție fără să se
numească automat un tutore.
Acest motiv nu este imputabil vreuneia dintre părți. Dar din momentul în care se
numește tutorele, trebuie să facă acesta ceva? Da, din acel moment ar putea fi imputabil
în cazul în care nu acționează.

 prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre părţi, survenit cu

mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării, până la numirea unui nou
reprezentant sau mandatar
Textul nu face distincție între reprezentarea legală sau convențională. Dacă moare
avocatul părții în cursul celor 15 zile este firesc să beneficieze de termen să se poată
apăra.

 prin încetarea funcţiei tutorelui sau curatorului, până la numirea unui nou tutore
sau curator
Să vedem dacă este vreo legătură cu pct 3. Dacă am un reprezentant legal și
decedează cu mai mult de 15 zile înainte de termen, ce fac? Nu am motiv de suspendare
de drept? Ba da. Pentru că nu este imputabil. Dar din momentul în care și-a desemnat un
nou reprezentant, devine imputabil.

 când persoana juridică este dizolvată, până la desemnarea lichidatorului

Nu insistă nici Dna prof. Trebuie reținut doar că și acestea este un caz de
suspendare de drept.

 prin deschiderea procedurii insolvenţei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti

definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului
ori lichidatorului judiciar
 Nu este imputabil (rar în parctică), dar dacă se întâlnește, până la soluționare, se
suspendă.

 în cazul în care instanţa formulează o cerere de pronunţare a unei hotărâri

preliminare adresată Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor
tratatelor pe care se întemeiază Uniunea Europeană
Nu este imputabil părții. Repunerea este din oficiu.

 alte cazuri prevazute de lege:

Art 64 alin. (4) - judecarea căilor de atac (apel, respectiv recurs) ‘‘Judecarea
cererii principale se suspendă până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva
încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie.‘‘
Art 138 alin (6)  ‘‘Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt
înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la
soluţionarea recursului.‘‘
Art 134  ‘‘Instanţa înaintea căreia s-a ivit conflictul de competenţă va
suspenda din oficiu judecata cauzei şi va înainta dosarul instanţei competente să
soluţioneze conflictul.‘‘
Mijloacele de uniformizare (posibil pentru licență) art 520 alin. (2)  ‘‘…cauza
va fi suspendată până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii
de drept.‘‘ Este vorba de instanța care face această sesizare.
La art. 221 alin (2) NCPC nu e suspendare voluntară, părțile nu vor nici să se
judece, nici să se suspende. De exemplu, poate instanța? Se mai gândește sau e obligată?
Părțile au venit o dată și au cerut o amânare și instanța trebuie să o acorde, dar vine
termenul următor, ele se prezintă, dar zic că nu vor să se judece și mai cer un termen. Ce
face instanța? Suspendă de drept! Este un caz de suspendare de drept.

În cazul abținerii judecătorului de la art. 49 NCPC, ar fi un caz de suspendare de drept?

Ce ar putea să facă instanța? Dacă un complet colegial, ar da un termen de judecată în ideea că se
va soluționa acest incident până atunci și să nu se piardă termenul în cunoștință. Dacă era
suspendare nu puteam discuta despre așa ceva.
Art 412 alin (2) NCPC – din start oricum nu se pot aplica toate. Decesul părții sau
punerea sub interdicție, ar influența cumva? Nu. Pentru că deja s-a terminat judecata în fond, iar
părții i s-au repsectat drepturile, nu este prejudiciată partea.
Dacă ar fi să facem o sistematizare cazurile de la art. 412 pct. 1-7 în momentul în care
intervine suspendarea ar fi neimputabile, iar la art. 221 este imputabil chiar de la început (nu este
voluntară).
3. Suspendarea facultativă

Art. 413
(1) Instanţa poate suspenda judecata:
1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face
obiectul unei alte judecăţi;
2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra
hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel;
3. în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Suspendarea va dura până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a
devenit definitivă.
(3) Cu toate acestea, instanţa poate reveni motivat asupra suspendării, dacă se constată că partea care a
cerut-o nu are un comportament diligent în cadrul procesului care a determinat suspendarea,
tergiversând soluţionarea acestuia, ori dacă urmărirea penală care a determinat suspendarea durează
mai mult de un an de la data la care a intervenit suspendarea, fără a se dispune o soluţie în acea cauză.

 când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui
drept care face obiectul unei alte judecăţi
În primul rând, această suspendare presupune condiții de legalitate (să existe o
altă cauză care să aibă ca obiect existența sau inexistanța unui drept de care depinde
soluționarea cauzei în acest proces unde se pune problema suspendării), mai există
condiții de oportunitate. De exemplu: o acțiune de revendicare împotriva pârâtului unde
și pârâtul să înregistreze o acțiune privind nulitatea titlului – desigur să nu fie în același
cadru procesural, că teoretic dacă ar fi în primă instanță aș putea să le conexez – să fim
într-o stare destul de avansată în procedura de revendicare, iar una depinde de cealaltă.

 când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire
hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel
Condiția de legalitate : să fie cel puțin începută UP, dar tot rămâne la latitudinea
judecătorului
  În alte cazuri prevăzute de lege:
Art. 307 – ‘‘Dacă partea care a prezentat înscrisul stăruie să se folosească de
acesta, deşi denunţarea ca fals a acestuia nu a fost retrasă, instanţa, dacă este indicat
autorul falsului sau complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, înaintând
de îndată înscrisul denunţat ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului,
împreună cu procesul-verbal ce se va încheia în acest scop‘‘
Art. 520 alin (4) Am o instanță care are procesul pe rol, consideră că e necesar să
sesizeze ÎCCJ pentru a da HP, o face, pentru ea, în virturea alin. (2) este obligatorie
suspendarea dar evident că de judecarea la ICCJ se știe, e publică, se publică rapoarte –
alte instanță din țară, dacă are o speță similară, sau pe aceeași problemă, poate să decidă
să suspende până la soluționarea de către ICCJ.
Art. 143 – strămutarea: ‘‘La solicitarea celui interesat, completul de judecată
poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecării procesului, cu darea unei cauţiuni
în cuantum de 1.000 lei. Pentru motive temeinice, suspendarea poate fi dispusă în
aceleaşi condiţii, fără citarea părţilor, chiar înainte de primul termen de judecată.‘‘
Art. 242 – ‘‘Când constată că desfăşurarea normală a procesului este
împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în cursul
judecăţii, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata‘‘.

Art. 27 NCPP alin. (1) - Dacă nu s-au constituit parte civilă în procesul penal, persoana
vătămată sau succesorii acesteia pot introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea
prejudiciului cauzat prin infracţiune
Art. 27 NCPP alin. (7) – În cazul prevăzut la alin. (1), judecata în faţa instanţei civile se
suspendă după punerea în mişcare a acţiunii penale şi până la rezolvarea în primă instanţă a
cauzei penale, dar nu mai mult de un an. Este o suspendare de drept (comparativ cu cea
facultativă).

Până când durează suspendarea facutlativă? Art. 413 alin (2) - Suspendarea va dura
până când hotărârea pronunţată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă. Se
repune automat pe rol? Se face cerere de repunere pe rol, nu e imputabilă părții. Dar dacă am
deja hotărârea definitivă și cauza rămâne suspendată? Să zicem că am un proces civil, instanța
care judecă zice că depinde soluția de soluția unui alt proces și suspendă. Nu e vina nimănui,
neimputabil, dar să zicem că se dă hotărârea definitivă așa cum prevede alin. (2), ce facem dacă
nu face nimeni nimic? Se perimă, pentru ca devine imputabilă. Începe ca fiind neimputabilă, dar
ajunge să devină imputabilă.
Art. 413 alin (3) – două ipoteze:
 comportament nediligent
Să zicem că s-a suspendat și în celălalt proces din vina părților, stă pe loc și acesta
și e suspendat și celălalt.
 dacă dureaza mai mult de un an

Cum vedeți încheierea prin care instanța dispune în general suspendarea? Leagă instanța.
Dar vedeți că în acest caz de suspendare facultativă legea îi conferă judecătorului posibilitatea de
a reveni motivat asupra încheierii, numai în acest caz a suspendării facultative. Face judecătorul
verificări, vede că este în una din situațiile astea, ce face? O repunde pe rol. Si mai ce? O judecă,
duce procesul mai departe.
Instanța într-adevăr poate să aprecieze dacă suspendă procesul, dar asta nu înseamnă că
nu e real faptul că într-adevăr depinde soluția lui de un alt procesp. Si atunci, ce remedii ar fi,
dacă se dă o soluție și in celălalt proces, care influențeaza soluționarea? – nu ați făcut încă căile
de atac – eventual s-ar putea pune problema revizuirii. Dar și doamna profesor spune că s-ar
putea formula o nouă cerere și nu ar fi autoritate de lucu judecat, pentru ca se schimbă oarecum
starea de fapt.

HOTĂRÂREA DE SUSPENDARE

Art. 414
(1) Asupra suspendării judecării procesului instanţa se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată
cu recurs, în mod separat, la instanţa ierarhic superioară. Când suspendarea a fost dispusă de Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă.
Doamna profesor și doctrina majoritară au susținut că această cale de atac este admisibilă
și atunci când se punea problema suspendării unui apel, care nu mai avea altă cale de atac sau se
punea problema suspendării unui recurs, care nu mai avea altă cale de atac, iar prof. Boroi avea
altă opinie, care considera că această suspendare urmează regimul juridic al hotărârii căriea i se
aplică, dacă aia nu mai avea cale de atac, nici asta. Lucrurile s-au simplificat, dar ideea este că
există RIL, decizia nr 2/2017 a ICCJ pronunțată în RIIL pentru aplicarea și interpretarea unitară a
Art. 414 alin. (1) CPC „Admite RIIL. Si stabileste ca in interpretarea si aplicarea unitara a art
414 al 1 CPC teza I, recursul formulat împotriva încheierii prin care a fost suspendată judecata,
precum și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, este
admisibil, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost pronunțată de instanță într-o cauză în
care hotărârea ce urmează a se da asupra fondului este sau nu definitivă”.

Trebuie legat art. 414 alin (1), care vorbește nu numai de suspendare ci și de respingerea
cererii de repunere pe rol de alin (2)

(2) Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva
încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât şi împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea
cererii de repunere pe rol a procesului.

Ideea este că amândouă aceste încheieri au calea de atac separată a recursului.

Până când se poate formula recursul? Art. 414. alin (2).

Apare întrebarea ce alte tipuri de încheieri pot să am? Că am vorbit de două, dar aș mai
putea avea alte soluții, s-ar putea dispune suspendarea, dar ce as mai putea să am dacă nu se
dispune, mai ales dacă e vorba de suspendarea facultativă? Respingere a cererii de suspendare.
Articolul nu spune nimic despre această încheiere, iar dacă nu prevede expres, regula generală
spune că „le pot ataca o dată cu fondul”.
O altă întrebare – Dacă am o cerere de suspendare respinsă în primă instanță, partea prin
cererea de apel are alte probleme, dar nu atacă această încheiere, dar reiterează la instanța de apel
că ar trebui suspendat, ce părere aveți? Poate. Dacă am făcut o cerere în fața primei instanțe și nu
am mai atacat-o practic... o să discutăm mai mult... ideea e că trebuie să o ataci, nu poți veni
direct în calea de atac.
Ar mai fi încheierea prin care s-a admis cererea de repunerea pe rol, că nici de aceea nu
zice nimic – aceeași situație, nu există o cale de atac separată.
Reluarea judecării procesului
Art. 415
Judecata cauzei suspendate se reia:
1. prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părţi, când suspendarea s-a dispus prin învoirea
părţilor sau din cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului,
a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părţii interesate, a
lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412
alin. (1) pct. 1-6;
3. în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunţarea hotărârii de către Curtea de Justiţie
a Uniunii Europene;
4. prin alte modalităţi prevăzute de lege.
E clar că avem două modalități prin care putem relua judecata.
1. Am discutat de pct 7 de la art. 412 –> din oficiu
2. La cerere

Suspendarea voluntară (art. 411)  la cerere (este imputabil)

La art. 221 pct. 2 – tot imputabil, tot la cerere. Condiția de repunere pe rol este să
plătească taxele judiciare de timbru – 50% din taxa judiciară de timbru datorată pt cererea sau
acțiunea a care a fost suspendată.

Cine poate cere reluarea judecării: părțile, arătarea titularului dreptului (care să zicem
că ia locul pârâtului), cel chemat în judecată forțat, intervenientul principal - nu prea ar putea,
că ar trebui să plătească, ar plăti inutil, că a plătit pe intervenția lui, dar așa ar fi excesiv)

Suspendarea de drept :
- art. 412 pct. 1-6 trebuie făcută cerere;
- art. 412 pct. 7 din oficiu.

Un paralelism între art. 412 pct. 7 și art. 520 alin. 2 – diferența este că sesizez o instanță
superioară națională și respectiv Europeană, dar aceasta este și asemănarea (nu se plătește taxă
fiind neimputabil)  din oficiu (cred, dacă am înțeles bine).
  Art. 221 alin. (2) – chiar dacă e de drept, dar fiind vina părților, plătesc, la cerere
 Art. 412 pentru acele alte cauze :
Art. 64 alin (4) – din oficiu
Art. 138 alin. (6) – din oficiu
Art. 134 – din oficiu
Art. 520 alin. (2) – din oficiu

Suspendarea facultativă:

Art. 242 alin (1) – la cerere (plătește) + plată taxe de timbru

Art. 144 – din oficiu (Prof. Boroi zice că la cerere, dna. prof zice din oficiu)
Art. 413 – la cerere
Art. 520 alin. (4) – din oficiu
Ar mai fi aici încă o situație: Dacă o instanță a sesizat CJUE și o altă instanță ar fi vrut și
ea dar s-a gândit să nu aglomereze Curtea, ar putea să suspende și ea facultativ, printr-o analogie
cu art. 520 alin. (4) NCPC? Da!

Ar mai fi art. 415 alin (4) care spune „prin alte modalitati prevazute de lege”, si aici ne
imaginam: face instanta din oficiu, si daca ne uitam la alin. (3) al art. 413: „poate face acele
cercetari si sa revina asupra masurii, stim ca in rest daca s-a dispus suspendarea, incheierea
respectiva este interlocutorie si nu poate reveni instanta.

PERIMAREA

Curge din vina partii sau nu? Este reglementata la art 416-423.

La art. 416 nu e o definitie, ne spune care sunt conditiile perimarii. Daca ar fi sa o

definim, am spune ca este stingerea procesului in faza in care se afla: judecata sau executare
silita, din cauza ramanerii in nelucrare din vina partilor o anumita perioada de timp: 6
luni. Este considerata o sanctiune pentru partea care nu s-a judecat o perioada de timp si este
practic o prezumtie de desistare, o lipsa de vointa de a se mai continua judecata. Aceasta
perimare poate interveni la cererea de chemare in judecata, cererea de apel, caile de atac,
etc.
 Conditiile: trebuie sa existe un act de sesizare a instantei (cererea de chemare in
judecata), o cale de atac exercitata, ramane pricina in nelucrare 6 luni= dupa suspendare nu se
mai efectueaza niciun act de procedura si motivele suspendarii trebuie sa fie imputabile partii.

Art. 416

(2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă

El va curge fie de la incheierea de suspendare, atunci cand suspendarea este imputabila

partilor sau de la un alt moment in situatiile in care am discutat - Ex. Am o persoana pusa sub
interdictie si nu are tutore, nu este imputabil initial, dar din momentul in care i se numeste,
suspendarea este imputabila si incepe sa curga termenul de perimare

(3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum
şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se
poate fixa termen de judecată.

Ex.: Stramutare

Art 417

Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de
către partea care justifică un interes.

Trebuie inteleasa in sensul ca este cererea de repunere pe rol, dar ne spune „facuta in
vederea judecarii procesului”;

Daca reclamantul face cererea de repunere pe rol dar nu timbreaza? Se anuleaza

Daca reclamantul face cererea, e timbrata, nu cere judecarea in lipsa, ci se suspenda

tocmai pentru ca partile au fost citate, nu s-a prezentat nimeni, nimeni nu a cerut judecarea in
lipsa? Poate sa treaca la judecata? Nu o poate anula pentru ca e timbrata, dar o respinge si
mentine masura suspendarii, nu poate sa judece!

Art 418

(1) Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecăţii, pronunţată de instanţă în
cazurile prevăzute la art. 413, precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată
de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

Este suspendata pentru ca nu e imputabila partii pana in momentul in care se da o

hotarare definitiva; termenul intrerupere, faptic, nu curge termenul!
(2) În cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au
petrecut faptele care au determinat suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din
urmă 3 luni ale termenului de perimare.

Presupune ca avem deja o suspendare si un termen de perimare care a inceput sa curga, si

intervin in cele 3 luni intervina una dintre conditiile de la art. 412 ex. Au curs 4 luni din termenul
de perimare, cu 2 luni inainte de a ajunge la cele 6 luni Intervine moartea unei parti=efectul
practic este ca se prelungeste cu o luna pentru ca se intampla in cele 3 luni ale termenului de
perimare

(3) Perimarea se suspendă, de asemenea, pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din
cauza unor motive temeinic justificate, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Exprimarea: din cauza unor motive temeinic justificare ne duce cu gandul la repunerea la
termen, doar ca nu recurgem la repunerea in termen; avem un termen de perimare in interiorul
acestor 6 luni intervin acest fel de motive dar partea trebuie sa justifice ca in interiorul
termenului are un motiv justificat care a impiedicat sa depuna cererea de depunere pe rol si cat
au durat acele motive, pentru ca in momentul in care au incetat aceste motive, termenul de
perimare curge in continuare

Alte cazuri expres prevazute de lege: art 62 alin (2) din legea 192/2006

Art 419

În cazul în care sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreună, cererea de perimare ori actul de
procedură întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.

Daca am mai multi reclamanti si face unul cerere, le profita si celorlalti daca este admisa
cererea de repunere pe rol, daca sunt mai multi parati si unul cere repunerea pe rol in vederea
constatarii perimarii atunci va profita si celorlalti

Art 420

(1) Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii interesate. Judecătorul va cita de urgenţă
părţile şi va dispune grefierului să întocmească un referat asupra actelor de procedură în legătură cu
perimarea.

Perimarea trebuie sa fie constata, chiar daca se zice ca intervine de drept, daca au trecut
mai mult de 6 luni, ea poate sa repuna pe rol, din oficiu, in ideea sa constate perimarea sau poate
sa vina una dintre parti si sa ceara acest lucru
(2) Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie în camera de consiliu sau în şedinţă publică.

Depinde in ce stadiu procesual ne aflam, dar avem proceduri speciale care se judeca in
camera de consiliu

(3) Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel.

Sa zicem ca a avut loc o suspendare in prima instanta, era imputabila, s-a facut o cerere
de repunere pe rol, instanta in mod gresit a considerat ca e corecta, a trecut la judecata, a dat
hotararea, nimeni nu a observat nimic, inseamna ca in apel nu mai poti invoca faptul ca nu s-a
constatat perimarea

Daca ar fi un apel in care (conform ex. de mai sus) nu s-ar fi invocat, nu poti invoca in
recurs

Art. 421

(1) Dacă instanţa constată că perimarea nu a intervenit, pronunţă o încheiere care poate fi atacată odată
cu fondul procesului.

(2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen
de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

Sesizati diferenta fata de suspendare

Cum se judeca aceasta procedura? Ne spune art 420 (1)-va cita de urgenta partile! Este o
exceptie pe care trebuie sa o discute in contradictoriu cu partile.

Ce se intampla daca se citeaza, nu vine nimeni si nu se cere judecarea in lipsa? Suspenda

sau perima? Perima (=din vina partilor s-a suspendat)! Se constata perimarea. E obligatoriu sa
mentioneze in citatie ca e pentru perimare sau nu la acele mentiuni speciale? Nu e obligatoriu!
De ce credeti ca e important sa fie cu citare?

Art. 422

(1) Perimarea lipseşte de efect toate actele de procedură făcute în acea instanţă.

(2) Când însă se face o nouă cerere de chemare în judecată, părţile pot folosi dovezile administrate în
cursul judecării cererii perimate, în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este necesară refacerea
lor.
 Daca constata in prima instanta perimarea? Nu mai da solutia pe fondul cauzei sau pe
exceptie care ar putea intra pe autoritatea de lucru judecat.

Cererea perimata intrerupe sau nu termenul de prescriptie?

Art 2539 NCC

(2) Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare
ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost
respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă. Cu toate acestea, dacă
reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas
definitivă, introduce o nouă cerere, prescripţia este considerată întreruptă prin cererea de chemare în
judecată sau de arbitrare precedentă, cu condiţia însă ca noua cerere să fie admisă.

Ipoteze: daca a renuntat, a fost respinsa, anulata, perimata-in prima faza, apoi daca R in 6
luni de la la data când hotărârea de respingere sau de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă
cerere, prescripţia este considerată întreruptă...deci din 4 ipoteze la care se refera mai sus, ne
vorbeste doar de 2.

Legea 71/2011 LPA NCC art 2051

Am vorbit despre efecte, despre efectele in prima instanta, dar daca suntem in apel si se
perima apelul? Hotararea de prima instanta. Dar ceea ce am atacat nu se mai poate judeca aici,
sau daca am prima instanta, apel si recurs, daca s-ar perima recursul, ramane solutia din apel. Sau
in contencios avem prima instanta si recurs, daca recursul de contencios este perimat, revin la
solutia de prima instanta.

Probele administrate la cererea perimata-acestea pot fi folosite si intr-o noua cerere

pentru ca s-au administrat in conditii de contradictorialitate cu aceleasi parti.

Art. 423

Orice cerere adresată unei instanţe şi care a rămas în nelucrare timp de 10 ani se perima de drept, chiar
în lipsa unor motive imputabile părţii. Dispoziţiile art. 420 se aplică în mod corespunzător.

Procedura e la fel cu cea pentru motive imputabile