Curs 4 Drept Procesual Civil

Actele de dispoziție ale părților

Actele de dispoziție ale reclamantului

Renunțarea la judecată [art 406 și art 407 ] și renunțarea la dreptul subiectiv [art
408-410]

Ce înseamnă renunțarea la judecată? Când am vorbit despre modul de desfășurare a procesului

civil, la primele cursuri, vă amintiți etapele și fazele procesului civil, am vorbit despre etapa
scrisă, cercetarea judecătorească, deliberarea și pronunțarea hotărârii, exercitarea căilor de atac,
faza executării silite. Si toți ne-am reprezentat faptul că fiecare proces are această desfășurare,
se administrează probe, judecătorul se pronunță pe niște exceptii, dacă e cazul și ajungem la o
hotărâre. Ei, pe fond sau pe excepție, săptămâna trecută v-ați dat seama că nu e neapărat așa
pentru că uneori, bine sigur și perimarea este o excepție, dar procesul practic, poate fi stopat în
orice moment și pot fi date și alte soluții. La suspendare, poate fi stopat din diverse motive, o
perioadă de timp și în funcție de repunerea sau nu pe rol a cauzei se poate ajunge la
perimare.(n-am să reiau aceste discuții)

Iată că o altă excepție de la aceast imagine ideală pe care o avem asupra procesului, o reprezintă
și aceste acte de dispoziție ale reclamantului. Știm de la principiu disponibilității că el este cel
care declanșează procesul civil. Se adresează unei instanțe, cheamă pe cineva în judecată și cere
judecătorului să oblige pârâtul să facă ceva. Dar reclamantul poate să se și desisteze de la a
obține o hotărâre judecătorească; despre asta vorbește renunțarea la judecată. El poate să spună,
ok, dar eu nu mai vreau să obțin o hotărâre judecătorească, vreau să se termine procesul aici.
M-a costat prea multă energie, sau poate am constatat din orice motive- el nu trebuie să justifice
acest act de dispoziție, din orice motive poate să spună vreau să se oprească procesul aici.
Judecătorul va da o hotărâre judecătorească prin care va constata că reclamantul a renunțat la
judecarea cererii de chemare în judecată.

Este clar că e un act de dispoziție. Dacă este un act de dispoziție sigur că trebuie să fie
îndeplinite toate condițiile pentru efectuarea actelor de dispoziție- reclamantul, de exemplu
trebuie să aibă deplină capacitate de exercițiu. Dacă este vorba despre minori sau de persoane
puse sub interdicție, aceste acte de dispoziție se fac de către reprezentantul legal, dar mai
trebuie să intervină înafară de instituția reprezentării legale, fiind vorba de acte de dispoziție și
instituția autorizării de către instanța de tutelă-autoritatea tutelară.

Ce formă trebuie să îmbrace actul de dispoziție? Ne spune expres codul. Știți că actele de
procedură trebuie să îmbrace forma scrisă, dar când vorbim de formă scrisă în procedură,
înțelegem de regulă, înscrisuri sub semnătură privată. Atunci când este nevoie de un act
autentic, codul o spune expres. Actele de procedură pot îmbrăca o formă verbală doar atunci
când codul o prevede expres, dar chiar și atunci ajung să fie consemnate în scris, în cuprinsul
încheierii de ședință. La renunțarea la judecată avem text expres:
Art 406. Renunțarea la judecată

alin (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie
verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Deducem așadar că această manifestare de voință trebuie să îmbrace forma scrisă,

prin aceasta înțelegându-se înscrisul sub semnătură privată, pentru că dacă vă veți
uita la renunțarea la dreptul pretins, vorbește expres de act autentic. Vom relua la
momentul potrivit.

Art 408 Renunțarea la dreptul pretins

Alin (3) Renunțarea se poate face atât verbal în ședință, consemnându-se în

încheiere, cât și prin înscris autentic.

Aici- la renunțarea la judecată , nu spune că e înscris autentic, așadar este forma

înscrisului sub semnătură privată, sau poate reclamantul să se prezinte personal în fața
instanței și să declare oral că înțelege să renunțe la judecată.

Când poate să intervină această renunțare la judecată? Oare poate să intervină oricând
în cursul judecății, în fața instanței, în fața primei instanțe, în orice etapă și oricând și
în căile de atac? Sigur că despre renunțarea la judecată, noi nu facem aici executare
silită, pentru că aveți un curs opțional, dar poate să renunțe și la executarea silită. E
valabilă și pentru executarea silită. Repet, renunțarea la judecată înseamnă renunțarea
la judecarea cererea de chemare în judecată, vom vorbi distinct de renunțarea la
exercitarea căii de atac sau de retragerea căii de atac după ce a fost declarată. Poate
oricând să o facă reclamantul? Imaginați-vă situația în care s-au administrat o
grămadă de probe, părțile au cheltuit o grămadă de bani, pârâtul deja vede că s-ar
putea să câștige procesul. Trebuie instanța să întrebe pârâtul sau nu dacă e de acord cu
renunțarea la judecată? Este un act unilateral care nu este condiționat de vreo
acceptare, sau dimpotrivă este nevoie de acceptul pârâtului? Cu atât mai mult dacă
ni-l imaginăm în căile de atac, veți vedea, codul vorbește despre posibilitatea de a
renunța la judecată în căile de atac, imaginați-vă că reclamantul exercită o cale de atac
atunci când era pierdut procesul. Și atunci să vină în calea de atac să spună, eu m-am
răzgândit, eu de fapt nu vreau ca instanța să judece cererea de chemare în judecată.
Situație în care veți vedea că instanța de apel sau de control judiciar, anulează
hotărârea pronunțată de prima instanță și ia act de renunțare. Ce înseamnă că ia act de
renunțare- că nu se mai pronunță de nici o culoare pe ce s-a solicitat prin cererea de
chemare în judecată și că reclamantul va putea introduce o nouă cerere de chemare în
judecată. Și atunci ce credeți- e nevoie de acordul pârâtului sau nu e nevoie? Codul ne
spune expres. Eu v-am explicat doar rațiunea pentru care e nevoie de acordul
pârâtului, dar oare când e nevoie de acordul pârâtului- în orice fază a procesului?

Hai să le luăm pe rând. Avem etapa scrisă. Imaginați-vă că reclamantul a formulat o

cerere de chemare în judecată și îi pune instanța în vedere să completeze lipsurile. De
exemplu nu a timbrat; când vede ‘Doamne, cât am de timbrat’ zice ‘PA’. ‘Nu vreau’
Sigur că în cazul în care nu timbrează și spune ‘renunț la judecată’. Ce credeți?
Instanța va lua renunțarea la judecată sau va anula cererea ca netimbrată? Excepția
netimbrării primează. De ce? Ca să mă pronunț pe posibilitatea ta de a exercita un
act de dispoziție trebuie să ai o cerere legal timbrată. Dar să luăm un alt exemplu.
Deci primul pas pe care trebuie să îl fac este să am cererea timbrată.

Veți vedea că și la renunțare trebuie ca instanța să verifice o serie de condiții. Dacă

reclamantul are capacitate de exercițiu, dacă nu are deplină capacitate de exercițiu,
oare este confirmat actul de reprezentantul legal. Dacă actul e făcut prin
reprezentantul legal, oare am și autorizarea instanței de tutelă respectiv a autorității
tutelare până se preiau aceste prerogative de instanța de tutelă. Sau dacă fac un act de
dispoziție printr-un reprezentant convențional, el trebuie să aibă o procură specială, ca
să poată să facă un altfel de act de dispoziție, altfel instanța nu va lua act de acest act
de dispoziție.

Revenim. La etapa scrisă. Deci trebuia ca să ia act de renunțare, trebuie să verifice o

serie de condiții. Ca să ajungă să facă orice în proces, cererea trebuie să fie mai întâi
timbrată, pentru ca instanța să fie legal sesizată. Care este singura excepție care poate
să premeargă timbrajului în etapa scrisă?Ce face prima dată un judecător? Își verifică
competența. Necompetența completului de judecată. Dacă este vorba de
necompetența secției specializate sau a completului specializat își declină competența.
Pentru că dacă e vorba de necompetența instanței și ar trebui să se decline la o altă
instanță, acest lucru nu îl poate face decât la primul termen de judecată.
Revenim la renunțare. Judecătorul îi pune în vedere reclamantului să depună niște
înscrisuri care lipsesc și el nu le are sau ar necesita cheltuieli prea mari să facă rost de
ele și el vrea să renunțe la judecată. Suntem în etapa regularizării. Ce credeți, e nevoie
de acordul pârâtului în această etapă? Păi nu avem pârât în această etapă! Cererea de
chemare în judecată nici măcar nu a fost comunicată ca să știe pârâtul că e chemat în
judecată. Atunci instanța va lua act de renunțarea la judecată, va pronunța o hotărâre
și nici măcar nu se pune problema ca pârâtul să stie. Ce credeti ar trebui sa o
comunice pârâtului dacă procesul se oprește în etapa regularizării? Păi asa cum nu se
comunică hotărârea de anulare, nu are rost să se comunice nici cea de renunțare la
judecată, pentru a nu-l deranja ( opinie Andrea Chiș).

Deci iată, în această etapă a regularizării nu am pârât; clar că nici nu am nevoie de

acordul lui, deci nu se pune problema să cer acest acord, hotărârea judecătorească prin
care se ia act de renunțare nici măcar nu se mai comunică pârâtului.

Dar dacă trec de etapa regularizării, se comunică cererea de chemare în judecată

pârâtului și urmează pașii următori și intervine renunțarea la judecată, înainte de
comunicarea cererii de chemare în judecată pârâtului și el primește cererea de
chemare în judecată împreună cu cererea de renunțare la judecată. ( prima ipoteză)

(A doua ipoteză) Pârâtul primește renunțarea la judecată după ce a primit cererea de

chemare în judecată, după ce și-a angajat un avocat, a depus întâmpinarea, a făcut o
serie de cheltuieli. Este vreo diferență? E nevoie de acceptul pârâtului sau nu e
nevoie? Codul ne răspunde la aceste întrebări la alineatele următoare ale art. 406.

Art. 406

Alin (3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată,
(adică după etapa regularizării- dacă a existat regularizare) instanța, la cererea
pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a
făcut.

Dacă i se comunică odată cu cererea de chemare în judecată, el nu o să mai angajeze

un avocat. Renunțarea la judecată intervenind înainte să îi ocazioneze orice fel de
cheltuieli. Dacă i se comunică pârâtului după ce a efectuat cheltuieli, acesta se poate
opune sau nu se poate opune? Ne răspunde următorul alineat.

Alin (4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt
legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul
expres sau tacit al celeilalte părți.

Ce înțeleg de aici? Că reclamantul poate să renunțe la judecată în etapa scrisă fără să

aibă nevoie de acceptul pârâtului. De ce? Pentru că deocamdată nu s-a administrat nici
o probă, nu pot să prefigurez soluția și atunci până în acest moment el poate să facă
această renunțare. Însă, în funcție de momentul la care i se comunică pârâtului actul
de renunțare la judecată, reclamantul poate fii sau nu obligat la cheltuieli de judecată.
Pentru că dacă i se comunică o dat cu cererea de chemare în judecată, pârâtul nu mai
poate să spună ‘ Ok, dar eu mi-am angajat oricum avocat’ atunci nu mai justifică
acordarea cheltuielilor de judecată. Dacă i se comunică ulterior, după ce pârâtul a
apucat să efectueze niște cheltuieli, el nu se poate opune la ea fiindcă este făcută
înainte de primul termen de judecată, dar are dreptul să fie despăgubit pentru
cheltuielile pe care le-a avansat în etapa scrisă.

Textul codului spune expres ‘la primul termen de judecată’. Este o deosebire de
formulare față de art 204. Art 204 vorbește despre posibilitatea reclamantului de a-și
modifica cererea de chemare în judecată fără să aibă nevoie de acceptul pârâtului,
până la primul termen de judecată.1 Asta înseamnă INCLUSIV- deci poate și cu o zi
înainte de primul termen de judecată și la acel termen.

Desigur vă reamintesc că la art. 204 vorbește de procedură cu reclamantul, când

procedura este îndeplinită cu reclamantul.

1 Art 204 Modificarea cererii de chemare în judecată

alin(1) Reclamantul poate să-şi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la
primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii
modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10
zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.
Termenul de la art 406 alin (4) la care termen se refera? Dacă la primul termen este
procedură doar cu reclamantul, este acel termen ca în cazul art 204? Este primul
termen cu procedura completă, cu toate părțile. O primă diferență față de art 204.

A doua diferență față de art 204 care este? Răspuns din sală: - Acel prim termen
pentru art 204 este momentul ultim la care se poate face modificarea cererii, în
schimb la art 406 este chiar primul moment de la care se cere acordul pârâtului.

Deci iată, la art 204 acesta este termenul limită până la care poate să își modifice fără
acord, dar incluzând acel prim termen de judecată, inclusiv la acel termen reclamantul
poate să își modifice cererea fără să aibă nevoie acordul. Vă reamintesc că la art 204
nu vorbeste numai de pârât, ci de toate părțile, numai că este greu de imaginat ca până
la acest termen să mai am și intervenienți. Pe când art 406 spune expres că dacă a
făcut la primul termen cererea de renunțare, deja este nevoie de acordul pârâtului.
Repet, prin acest prim termen de la art 406 alin (4) înțelegem primul termen cu
procedura completă.

Codul vorbește de acceptul pârâtului în formă expresă sau tacită? Păi când vorbim de
formă expresă înseamnă, fie pârâtul depune în scris: ‘-Sunt de acord să se ia act de
renunțarea la judecată’, sau este prezent la termenul de judecată pentru care s-a depus
în scris renunțarea, sau când se prezintă reclamantul și declară verbal în fața instanței
‘-Eu renunț la judecată’ și pârâtul este prezent și spune ‘-Ok sunt de acord’. Dacă
spune ‘-Nu sunt de acord’ ce se întâmplă? Instanța nu ia act de renunțare și merge mai
departe, procesul obișnuit.

Dacă instanța nu este competentă, ia act de renunțare sau își declină competența?
Verificarea competenței trebuie să fie înainte de orice act de dispoziție al
părților, deoarece instanța trebuie să verifice niște condiții (discuția privitoare la
capacitate, cererea făcută prin mandatar/reprezentant legal sau convențional etc. )

[ Vă spun un lucru, însă voi nu trebuie să țineți minte, uneori în practica instanțelor
ele spun ‘ Nu are rost să mă mai declin cu o renunțare la judecată să mai încarc un alt
judecător și ia act de renunțare, în ideea că nu mai atacă nimeni hotărârea. Oricum,
dacă tu nu ți-ai invocat din oficiu necompetența, nu mai e nimeni în termen să o facă,
nu mai poate face obiectul căilor de atac. Dar răspunsul corect la întrebare este:
Verificarea competenței primează! ]

Am vorbit de renunțare expresă. Ce înseamnă renunțare tacită? Dacă pârâtul nu este

prezent. Instanța o să dea un termen, răstimp în care i se dă posibilitatea să se
gândească dacă este de acord sau nu să se ia act de renunțare.

Spune teza a doua a art 406 alin (4).

Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la

judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția
față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se
consideră acord tacit la renunțare.

Știți că tăcerea în principiu nu valorează acceptare, decât dacă legea prevede expres.
Dar aici legea prevede expres faptul că dacă pârâtul nu spune nimic, înseamnă că a
acceptat renunțarea la judecată.

Care este rațiunea pentru care se cere acordul pârâtului din acest moment, de la primul
termen de judecată încolo? Pentru că la primul termen, deja se discută probele; poate
reclamantul vede că i se resping toate probele ca inadmisibile. Dacă nici o probă nu ți
se încuviințează cam care poate fi soluția instanței, prefigurată? Slabe șanse de
admitere, nu zic că e imposibil. Și atunci pârâtul deja se vede ‘ cu sacii în căruță’,
‘-Eu am câștigat procesul’, deaia trebuie să îl întrebi. Cu atât mai mult după ce s-au
administrat probele și el a cheltuit o grămadă de bani, e cu atât mai rațional să îl
întrebi. În căile de atac, nu mai vorbesc.

Trebuie să fie citat pârâtul? Dacă are termen în cunoștiință, trebuie să îl citez să îi
spună instanța că s-a depus o renunțare la judecată? E o excepție de la termenul în
cunoștiință renunțarea la judecată? Eu ca judecător zic nu, are termen în cunoștință,
are obligația să urmărească mersul procesului. Știm de la primul curs cu principiile,
obligația părților de a urmări mersul procesului, căci termenul în cunoștiință este o
aplicație particulară a acestei obligații. Si atunci dacă nu am o excepție- de exemplu:
cercetare la fața locului, în altă zi decât termenul de judecată, va trebui să îl citez cu
această mențiune, dacă îl citez la interogatoriu, tocmai că este atât de gravă sancțiunea
dacă el nu se prezintă în mod nejustificat, trebuie să îl citez chiar dacă are termen în
cunoștință. Dar aici, legiuitorul nu îmi spune că trebuie să citez pârâtul pentru că dacă
el nu se prezintă, instanța va lua act de renunțare la judecata reclamantului. Și atunci
credeți că trebuie să îl citez? De ce? Pentru că dacă nu l-am citat, consecința este
următoarea : dacă zici că e o excepție de la termenul în cunoștință și nu l-am citat și
am luat act de renunțare, va invoca în căile de atac că nu l-am citat și instanța de
control judiciar (vom vedea că hotărârea prin care se ia act de renunțare este
susceptibilă numai de calea de atac a recursului și se verifică numai îndeplinirea
condițiilor de procedură) - vine pârâtul și spune ‘-Anulați această hotărâre pentru că
instanța nu m-a citat să îmi spună expres că trebuia să îmi dau acordul’ Sunteți
instanță de recurs, ce ați face? Este motiv de casare? Am încălcat vreo normă de
procedură dacă am fost judecător al primei instanțe și nu am citat pârâtul? Dacă nu
scrie nicăieri că el a luat termen în cunoștință personal sau prin reprezentantul său,
NU e motiv de nulitate a hotărârii.Daca el are temen în cunoștință, nu sunt obligată să
îl citez, el este obligat să urmărească mersul procesului. Dacă el nu vine și nu scrie
nimic instanța va lua act de renunțarea la judecată. Desigur că dacă nu are termen în
cunoștință și trebuie să îl citez, nimic nu mă reține ca judecător și chiar e indicat să
spun în citație să își exprime poziția și îi voi comunica renunțarea la judecată eventual,
dacă s-a depus înscris, sau o copie a încheierii prin care am consemnat-o verbal.
Reclamantul a depus această cerere de renunțare, e un act unilateral, până la un punct
al procesului nu are nevoie de acordul pârâtului, dar de la un anume punct e nevoie de
acordul pârâtului. Mai poate reclamantul să se răzgândească, dacă este un act
unilateral? Îl mai poate revoca, sau este irevocabil? O parte a doctrinei spune că este
irevocabil, actele juridice unilaterale în principiu sunt irevocabile, ele sunt revocabile
doar dacă legea prevede expres, cum este în cazul testamentului. Veți vedea că în
materia renunțării la judecată există o jurisprudență a Înaltei Curți care spune că
reclamantul poate să revină asupra renunțării la judecată până când instanța a luat act
de ea. Deoarece, după ce instanța a luat act de ea și a pronunțat o hotărâre nu te mai
poți răzgândi. Dar se mai pune problema, deocamdată nu s-a luat act de renunțare, dar
pârâtul s-a arătat de acord cu renunțarea la judecată.

După ce pârâtul și-a dat acordul la renunțare, reclamantul mai poate reveni asupra
acestei renunțări până când instanța va lua act de ea? (TEMĂ)

Această renunțare poate fi la tot ce a cerut reclamantul în cererea de chemare în

judecată sau numai la anumite capete de cerere? Ce se întâmplă dacă reclamantul
renunță numai la o parte din capetele de cerere? Ce va face instanța?

Unii spun că va lua act de renunțare printr-o încheiere interlocutorie și va merge mai
departe și va administra probe pe capetele de cerere care au rămas de soluționat.
Altele spun că se disjunge de fapt această parte se dă o hotărâre care este susceptibilă
de recurs și pentru restul merge mai departe cu dosarul disjuns și administrăm probe.
Mai sunt unii care spun ca este o incheiere interlocutorie dar care ar avea cale separata
de atac, asta in niciun caz. O sa vedem încheierile interlocutorii au cale separată de
atac doar atunci când legea prevede expres.

Sunt doua solutii posibile. Evident că voi lua act de renunțare dacă ea intervine, că nu
mai administrez probe pe acele capete de cerere, problema este prin ce iau act de
renuntare- printr-o incheiere chiar în momentul în care intervine, sau iau la cunoștință
că s-a renunțat la două capete de cerere din patru și pe doua administrez probe în
continuare și la final prin hotărârea act final al judecății constat ca s-a renunțat la două
capete de cerere și pe două mă pronunț pe fond sau pe vreo excepție. Veți vedea când
vom face chestiunile generale în materia căilor de atac, că dacă în această ultimă
ipoteză, dacă prin hotarârea act final al judecății se ia act și de o renunțare la o parte
din capetele de cerere, această parte din dispozitiv fiind susceptibilă numai de recurs
și pe celelalte instanta se pronunță pe fond sau pe excepție, acelea fiind susceptibile
de apel. Avem un text care spune că atunci când o parte din dispozitiv este suceptibil
de recurs și o altă parte este suceptibilă de apel, hotărârea în ansamblul ei se va ataca
cu apel și hotărârea dată în apel, mai are și recurs. De fapt este și o modalitate prin
care părțile pot câstiga o cale de atac, ca altfel te opreai în apel; dar dacă renunți la un
capăt de cerere, mai ai și recurs. Evident, dacă mă pronunț pe ce s-a renunțat printr-o
hotărâre și disjung restul, hotărârea aceasta are numai recurs separat, fiind hotărâre act
final al judecății și cu restul mergem mai departe și avem procesul obisnuit.
Problema se pune când printr-o încheiere interlocutorie iau act de renunțarea la
judecată, pe două capete de cerere și continui fără să disjung și continui procesul pe
restul. Textul codului nu spune că această încheiere s-ar putea ataca separat cu recurs,
deci trebuie să aștept sfârșitul procesului ca să atac. Și atunci dacă aștept sfârșitul
procesului și hotărârea finală a judecății se referă numai la celelalte capete de cerere,
ea va fi susceptibilă de apel, de regulă.

Care va fi calea de atac? Va fi numai apelul, care va avea ca obiect și acea încheiere
interlocutorie, sau va fi apel dar și recurs, pentru că în ceea ce privește dispoziția
privind renunțarea la judecată aș fi avut numai recurs? (TEMĂ)

Deci iată, când se ia act de renunțare pe tot se dă o hotărâre, susceptibilă numai de

recurs. Dacă se renunță doar parțial, am cerut 4 capete de cerere, pe 2 renunț, dar pe 2
vreau să mă judec, instanța are două posibilități. Pe ce renunț se pronunță prin
hotărâre, disjunge ce a rămas și merge mai departe. Dar ce se întâmplă dacă fără să
disjungă dosarul, prin încheiere ia act de renunțare, această încheiere nu are cale
separată de atac, că e încheiere, nu e hotărârea finală a judecății, pe restul
administrează probe și în hotărârea finală nu mai zice nimic de capetele de cerere la
care s-a renunțat și se pronunță numai pe cele pe care a administrat probele și
hotărârea finală a judecății ar fi susceptibilă numai de apel. În această situație ai
numai apel, sau ai și apel și recurs? Pentru că dacă prin hotărârea finală a judecății
s-ar fi pronunțat și pe renunțarea la judecată pentru că n-ar fi luat act de ea pe
parcursul procesului prin încheiere. Minuta va suna asa ‘ Ia act de renunțarea
reclamantului la judecarea celor 2 capete de cerere, iar pe cele rămase zice admite
acțiunea/ respinge/ admite în parte..etc ‘ Și atunci pentru că pentru o parte din
dispozitiv aș avea recurs și pe restul aș avea apel, o să vedeți că am o dispoziție în
materia căilor de atac, care spune că în această situație întreaga hotărâre se va ataca cu
apel și mai ai împotriva hotărârii date în apel și un recurs.

Se renunță la judecată în calea de atac. Poate reclamantul să renunțe la judecată în

calea de atac? A pierdut procesul, exercită calea de atac și zice ‘ -Vreau să renunț la
judecată în calea de atac’. Poate să o facă, dacă e de acord și pârâtul. Ce soluție va da
instanța într-o astfel de situație? Nu se va pronunța pe fond. Prima instanță, de
exemplu a dat o soluție de respingere a acțiunii sau de admitere numai în parte și
reclamantul a atacat hotărârea primei instanțe cu apel fiindcă voia să i se admită toată
cererea. Renunță la judecată în apel; instanța ce soluție va da? Anulează toată
hotârârea primei instanțe, pentru că nu se va pronunța pe fond și ia act de renunțarea
la judecată. Codul spune expres în art 406 alin (5).

Alin (5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de
atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a
hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Prin ce se ia act de renunțarea la judecată? Printr-o hotărâre. Vom vedea în ora

finală a acestui curs, că hotărârile în funcție de etapa procesului în care sunt luate, se
clasifică în încheieri- care sunt pronunțate în cursul judecății și în hotărâri act final al
judecății care sunt sentințe- dacă sunt pronunțate de prima instanță și decizii- dacă
sunt pronunțate în apel sau în recurs.

Dacă ia act de renunțare la judecată prima instanță, va fi o sentință; dacă ia act de

renunțare instanța de apel sau de recurs va fi decizie. Se poate ataca această
hotărâre cu recurs la acest lucru ne răspunde art 405 alin (6).

Alin (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va
fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când
renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea
este definitivă.

Întrebare: Dacă se ia act de renunțarea la judecată chiar în recurs. De exemplu: Prima

instanță este judecătoria, ai apel la tribunal și ai avea recurs la Curtea de Apel.

Ai avut prima instanță în contencios tribunalul, a doua instanță în recurs Curtea de

Apel și se ia act de renunțarea la judecată în recurs, se anulează hotărârea primei
instanțe. Ai mai avea recurs împotriva hotărârii Curtii de Apel la Înalta Curte?

(după pauză răspundem la această întrebare)

La renunțarea la judecată vreau să vă mai spun un singur lucru, art 407; care sunt
efectele renunțării?

Art. 407 Efectele renunțării

Alin (1) Renunțarea la judecată a unuia dintre reclamanți nu este opozabilă celorlalți
reclamanți.
Normal, imaginați-vă că avem o acțiune în revendicare, unde reclamanți sunt toți
coproprietarii, e treaba unuuia că nu vrea să se judece, ceilalți nu sunt ținuți de
renunțarea lui la judecată. Sau am niște creditori aflați într-un raport de solidaritate
activă, e treaba unuia că renunță la judecată, ceilalți nu sunt ținuți de asa ceva.
Alin (2) Renunțarea produce efecte numai față de părțile în privința cărora a fost
făcută și nu afectează cererile incidentale care au caracter de sine stătător.

Dacă am mai mulți pârâți și renunț la judecată numai față de unul, dacă nu am o
participare procesuală obligatorie, față de restul se va judeca în continuare. Că dacă
este obligatorie, care sunt soluțiile posibile? Prima soluție ar fi- instanța ia act de
renunțare ;Ok, ai renunțat, dar dacă ai renunțat nu mai ai cadru procesual și îti
respinge acțiunea ca inadmisibilă sau pentru lipsa cadrului procesual adecvat. Păi ce
am vorbit la coparticiparea procesuală obligatorie- dacă nu mă judec cu toți cu care
trebuie să mă judec, o să îmi respingă instanța pe excepție, că n-am consituit cadru
procesual legal. Dacă renunț la un pârât și am o coparticipare procesuală obligatorie,
asta e prima soluție posibilă-instanța ia act de renunțare dar pe restul îmi respinge că
nu mai am cadru procesual în opinia ei. Ar mai fi posibilă soluția în care instanța
spune ‘Nu-ți iau act de renunțare, pentru că dacă aș lua act, nu as mai avea cadru
procesual adecvat. Atunci revin la această întrebare, mai pun o întrebare
suplimentară- Este obligată instanța să ia act de renunțarea la judecată intotdeauna?

Art. 81 Limitele reprezentării. Continuarea judecării procesului

Alin (1) Renunțarea la judecată sau la dreptul dedus judecății, achiesarea la

hotărârea pronunțată, încheierea unei tranzacții, precum și orice alte acte
procedurale de dispoziție nu se pot face de reprezentant decât în baza unui mandat
special ori cu încuviințarea prealabilă a instanței sau a autorității administrative
competente.
Alin (2) Actele procedurale de dispoziție prevăzute la alin. (1), făcute în orice proces
de reprezentanții minorilor, ai persoanelor puse sub interdicție și ai dispăruților, nu
vor împiedica judecarea cauzei, dacă instanța apreciază că ele nu sunt în interesul
acestor persoane.

Deci iată, dacă e vorba de o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu

capacitate de exercițiu restrânsă, instanța categoric poate să respingă să ia act de
renunțarea la judecată.

Mai avem un text, la acțiunile introduse de procuror pentru protejarea intereselor

anumitor categorii de persoane, art 93 spune:

Art. 93 Efecte față de titularul dreptului

În cazurile prevăzute la art. 92 alin. (1), titularul dreptului va fi introdus în proces şi
se va putea prevala de dispoziţiile art. 406, 408, 409 şi art. 438-440, iar dacă
procurorul îşi va retrage cererea, va putea cere continuarea judecăţii sau a
executării silite.

Dar nu suntem în astfel de situație. Avem un major, deplină capacitate de exercițiu, a

formulat o cerere de chemare în judecată, s-a judecat cu cine trebuie și i se năzare lui
să renunțe la judecată față de un pârât. Poate instanța să spună nu-ți iau act de
renunțarea la judecată? Întrebarea e mai mult teoretică.

(întrebarea rămâne după pauză)

Care este obiectul recursului într-o astfel de situație? În recurs, instanța va verifica
numai chestiunile procedurale, adică- reclamantul a renunțat cu adevărat la judecată,
este vreun act scris sub semnătură privată sau s-a prezentat în fața instanței verbal.
Dacă renunțarea s-a făcut de către un minor, are confirmarea reprezentantului legal și
autorizarea instanței de tutelă. Dacă s-a făcut de minor prin reprezentantul legal,
oricum se cere și autorizarea; dacă s-a făcut prin mandatar convențional, procura
specială; este o discuție la avocați, dar cred că ați purtat-o la seminar și în cazul în
care a intervenit la primul termen de judecată cu procedura completă cu părțile sau
după acest moment, dacă a intervenit acordul pârâtului sau nu. Aceste împrejurări le
verifică instanța de recurs. Dacă spune reclamantul ‘-E adevărat că eu mi-am retras
cererea, dar consimțământul meu a fost viciat. Am fost indus în eroare de către pârât
atunci când am semnat renunțarea la judecată.’ Poate în calea de atac a recursului să
invoce nulitatea manifestării de voință? Teoretic, dacă ar putea, nu ar putea să
administreze probe, veți vedea că în recurs nu se pot administra alte probe decât
înscrisurile, ori viciile de consimțământ nu pot fi probate prin înscrisuri. Deci clar nu
pot consitui obiect al recursului din acest motiv. Și atunci ce poate să facă reclamantul
într-o astfel de situație? Va putea exercita o acțiune distinctă prin care să ceară
anularea acestei manifestări de voință, așa cum faci o acțiune în anularea oricărui act
juridic civil. Si vom vedea când vom face căile extraordinare de atac de retractare,
dacă ar putea să constituie un motiv al unei căi extraordinare de atac de retractare. Ar
mai fi posibil să exercite o acțiune în anularea acestei manifestări de voință și în
recursul declarat împotriva hotărârii, eventual ar putea fi această posibilitate, să ceară
suspendarea recursului până când se soluționează acțiunea în anularea manifestării de
voință? Pentru că atunci pe considerente procedurale, instanța de recurs va putea
constata că nu există deloc manifestarea de voință valabilă pentru a duce la renunțarea
la judecată. Eu cred că și această soluție teoretic este posibilă. Pe căile extraordinare
de atac de retractare discutăm peste 2 săptămâni, și o să vedem ce cale de atac de
retractare va avea atunci.

Ce trebuie să țineți minte este că în orice caz, acest recurs nu se referă și la anularea
manifestării de voință, ea trebuie să facă obiectul unei acțiuni distincte, prin care se va
obține o hotărâre judecătorească și în baza ei va putea exercita o cale extraordinară de
retractare a hotărârii.

 Întrebare: în cazul în care reclamantul renunţă la judecată faţă de un pârât – avem o

situaţie de coparticipare procesuală pasivă obligatorie –, instanţa va lua act sau nu de
renunţarea la judecată ? Desigur, acest lucru înseamnă că automat va respinge
acţiunea faţă de ceilalţi pârâţi rămaşi. Va putea instanţa să cenzureze actul de voinţă al
reclamantului ?  În primul rând, aşa cum am văzut, în procedura contencioasă, chiar
atunci când cadrul procesual nu este legal constituit, judecătorul poate, din oficiu, să
introducă părţi în proces, dacă cel puţin una dintre părţi este de acord, în situaţiile
în care legea nu prevede expres (dar ştim că, de regulă, în procedura contencioasă,
legea nu prevede expres că poate face acest lucru şi atunci îi trebuie acordul a cel
puţin uneia dintre părţile din proces – a oricăreia dintre ele, fie că este reclamantul sau
unul dintre pârâţi). Sigur că faţă de acest pârât – faţă de care se face renunţarea – se
pune problema dacă există sau nu acordul lui (acest acord trebuie să existe dacă a fost
depăşit primul termen de judecată sau a fost făcută renunţarea la primul termen). Să
presupunem că acordul acestui pârât există. Dar în funcţie de ce spun ceilalţi, ce va
face instanţa ? Dacă ceilalţi pârâţi vor o soluţie pe fond ?  Judecătorul nu ar trebui
să ia act de renunţare, pentru că şi dacă ar lua act de renunţare, judecătorul, din oficiu,
în baza art. 78 CPC1 ar putea să introducă în cauză acel pârât, pentru că ceilalţi
pârâţi deja au fost de acord.

 Recapitulăm art. 78-79 CPC: în procedura necontencioasă, dacă ne uităm la art.

78, instanţa poate să introducă din oficiu orice părţi, fără să întrebe reclamantul –
pentru că în procedura necontencioasă nu există un pârât. În procedura
contencioasă, poate să introducă din oficiu părţi – sigur că, aşa cum ştim, judecătorul
va introduce părţi din oficiu atunci când este vorba despre o coparticipare procesuală
obligatorie sau în baza art. 39 CPC2 (Transmisiunea calităţii procesuale); dar, în
principiu, în procedura contencioasă, judecătorul va pune în vedere că trebuie
introdusă o parte şi va întreba toate părţile asupra acestui aspect – dacă oricare dintre
părţi este de acord, o va introduce. Şi atunci, revenind la exemplul de mai sus, dacă
am avea, să zicem, 5 pârâţi, iar reclamantul doreşte să renunţe la judecată doar faţă de
unul dintre ei. În acest caz, instanţa va putea lua act de renunţare şi să respingă cererea
ca inadmisibilă faţă de ceilalţi pârâţi, chiar dacă ei se opun ? NU. Într-o atare situaţie,
instanţa va spune că oricum dacă acel pârât faţă de care s-a renunţat nu era introdus în
proces, ea în orice stadiu în faţa primei instanţe ar fi putut să aplice art. 78 şi să-l
introducă din oficiu, iar dacă oricare dintre părţi, deci inclusiv unul dintre pârâţii
rămaşi ar fi fost de acord, acest lucru ar fi fost suficient pentru a-l introduce în cauză.
Şi atunci, dacă pârâtul este deja în cauză, instanţa nu-l va scoate pentru a-l introduce
din nou. În concluzie, instanţa, cu această motivare, nu va lua act de renunţare şi va
continua procesul.

 EFECTUL HOTĂRÂRII PRIN CARE SE IA ACT DE RENUNŢAREA LA

JUDECATĂ. De fapt, aceasta nu dezleagă nimic din litigiul dintre părţi, nu spune că
reclamantul are dreptate sau nu, deci NU INTRĂ ÎN AUTORITATE DE LUCRU
JUDECAT. Ca şi în cazul perimării judecăţii în primă instanţă, reclamantul poate
introduce o nouă cerere de chemare în judecată, poate începe un nou proces prin care
s-o ia de la capăt. Reclamantul va putea introduce din nou o cerere de chemare în
judecată chiar şi în afara termenului de prescripţie extinctivă, pentru că, aşa cum se
cunoaşte, instituţia prescripţiei extinctive este una de drept privat, iar dacă pârâtul nu
o invocă prin întâmpinare, atunci când aceasta este obligatorie (adică în 99,99% din
cazuri), reclamantul rămâne câştigat.

1
Art. 78. (1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul
va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc. (2) În
materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia
părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită
introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără
participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond. (3) Introducerea în cauză va fi
dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe. (4) Când
necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va
repune cauza pe rol, dispunând citarea părţilor. (5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în
condiţiile alin. (2) este supusă numai apelului.
2
Acesta reprezintă un caz expres prevăzut de lege, în care judecătorul va putea introduce o parte din
oficiu, fără a fi necesar acordul nimănui.
 Până acum ne-am referit doar la renunţarea la cererea de chemare în judecată,
însă această instituţie este valabilă şi pentru cererile incidentale. Astfel, se va putea
renunţa şi la cererea reconvenţională; în ceea ce priveşte renunţarea la intervenţia
accesorie, aceasta va putea fi făcută numai cu acordul părţii în favoarea căreia s-a
intervenit; se poate renunţa la cererea de chemare în garanţie.

De asemenea, se poate renunţa şi la cererea de chemare în judecată a altei

persoane, însă, în acest caz, va putea renunţa la cerere cel care a formulat-o, iar
NU persoana care a fost chemată în judecată. Aşa cum am văzut, cererea de chemare
în judecată a altei persoane înseamnă că este chemat în judecată cineva care ar putea
să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul – de fapt, este introdus un intervenient
care ar fi putut să intervină voluntar, pe cale principală. Dacă această persoană
intervenea pe cale principală, ar fi putut să renunţe la propria sa cerere de intervenţie
principală. Însă, având în vedere că nu a făcut acest lucru, ci a fost introdus forţat, fie
de către reclamant, fie de către pârât, el, în acea cerere de introducere forţată este
PÂRÂT, chiar dacă în ansamblul procesului dobândeşte poziţia de
RECLAMANT. Aşadar, cel introdus nu va putea renunţa la cerere, însă acest lucru
va putea fi făcut de cel care l-a introdus.

Dacă există mai multe capete de cerere, dintre care unul este principal şi
celelalte sunt accesorii şi se renunţă la capătul principal de cerere, evident că nu vor
mai putea fi soluţionate pe fond capetele accesorii, întrucât acestea depind de soluţia
capătului principal de cerere. Deci, în acest caz, este vorba despre o renunţare
implicită la toate capetele de cerere. Dacă totuşi reclamantul ar insista că vrea să
renunţe doar la capătul principal şi ar vrea să se judece capetele accesorii, ce ar putea
face judecătorul ? Ar putea instanţa să interpreteze peste voinţa părţii, în sensul că de
fapt aceasta ar renunţa la judecată ? De exemplu: reclamantul cere constatarea nulităţii
absolute a unui contract şi repunerea în situaţia anterioară. Aşa cum ştim, poate fi
cerută doar constatarea nulităţii absolute, fără a cere neapărat şi repunerea în situaţia
anterioară. Dar dacă acestea două sunt cerute împreună, evident că repunerea în
situaţia anterioară depinde de soluţia dată capătului principal de cerere, care este
constatarea nulităţii absolute. În exemplul nostru, reclamantul renunţă la constatarea
nulităţii absolute, însă nu doreşte sub nicio formă să renunţe la repunerea în situaţia
anterioară. În acest caz, judecătorul ar avea două soluţii: 1. Să ia act de renunţarea la
primul capăt de cerere şi să respingă ca inadmisibil al doilea capăt de cerere – fiindcă
repunerea în situaţi anterioară nu poate fi soluţionată fără un temei (nulitate,
rezoluţiune...), atât timp cât partea nu a cerut desfiinţarea contractului. 2. Să NU ia act
de renunţare şi să soluţioneze ambele capete de cerere.  Însă această a doua soluţie
nu este posibilă, în baza principiului disponibilităţii.
 RENUNŢAREA LA DREPTUL PRETINS
Atât renunţarea la judecată, cât şi renunţarea la dreptul pretins sunt manifestări de
voinţă ale reclamantului. Deosebirea între cele două instituţii rezidă în faptul că atunci
când se renunţă la dreptul pretins, partea care renunţă nu va mai fi pe viitor titularul
acelui drept, ceea ce face ca cererea acesteia să fie lipsită de fundament. În acest
caz, instanţa va da o SOLUŢIE PE FOND prin care va respinge cererea. Astfel, în
această situaţie consecinţele sunt mult mai grave, întrucât hotărârea INTRĂ ÎN
AUTORITATE DE LUCRU JUDECAT, motiv pentru care o nouă cerere nu va mai
putea fi introdusă, iar dreptul va fi pierdut cu desăvârşire pentru viitor.

Tocmai datorită celor expuse mai sus, în cazul acestei instituţii există unele
CONDIŢII DE FORMĂ speciale: trebuie să îmbrace forma ÎNSCRISULUI
AUTENTIC această manifestare de voinţă. Partea se poate prezenta în continuare în
faţa instanţei, fiindcă dacă se prezintă în faţa instanţei se va consemna declaraţia ei în
hotărâre şi în această formă va dobândi caracter autentic3.

Art. 408. Renunţarea în primă instanţă. (1) Reclamantul poate, în tot cursul
procesului, să renunţe la însuşi dreptul pretins, dacă poate dispune de acesta, fără a
fi necesar acordul pârâtului.

(2) În caz de renunţare la dreptul pretins, instanţa pronunţă o hotărâre prin care va
respinge cererea în fond, dispunând şi asupra cheltuielilor de judecată.

(3) Renunţarea se poate face atât verbal în şedinţă, consemnându-se în încheiere, cât
şi prin înscris autentic.

 Iată că tocmai datorită acestor consecinţe extrem de importante pe care le are

asupra reclamantului, renunţarea la dreptul pretins se poate face şi verbal – în acest
caz, instanţa va verifica consimţământul şi va consemna în încheierea de şedinţă –
sau, dacă nu se prezintă personal, trebuie făcută prin înscris autentic.

 Aşadar, prima diferenţă faţă de renunţarea la judecată este reprezentată de formă. A

doua diferenţă constă în momentul până la care renunţarea la dreptul pretins poate fi
făcută şi dacă trebuie sau nu trebuie acordul pârâtului. În această privinţă, textul de
lege arătat spune că renunţarea la dreptul pretins va putea fi făcută „fără acordul
pârâtului”, „în tot cursul procesului”. În această situaţie nu este necesar acordul
pârâtului, pentru că acesta nu are cum să fie dezavantajat, precum ar putea fi în
situaţia renunţării la judecată, unde reclamantul poate introduce o nouă cerere. Or, aşa
cum am arătat, în cazul renunţării la dreptul pretins, instanţa va da o soluţie pe fond.

 Poate fi vorba inclusiv de o renunţare la un drept de proprietate asupra unui imobil

– în acestă situaţie, renunţarea la dreptul de proprietate se înscrie în cartea funciară,

3
În doctrină se face o distincţie între faptul dacă hotărârea judecătorească în sine este act autentic
sau doar are forţa probantă a înscrisului autentic. Despre acest lucru vom discuta atunci când vom
prezenta efectele hotărârii judecătoreşti.
iar din acest moment nu mai există un proprietar tabular, deci, teoretic ar putea curge
termenul pentru uzucapiunea extratabulară, care curge împotriva unităţii
administrativ-teritoriale (oraşul sau comuna).

 Aşa cum am discutat la acţiunea civilă, atunci când am făcut distincţia dintre lipsa
calităţii procesuale active şi soluţionarea acţiunii pe fond, în doctrină se arată că lipsa
calităţii procesuale active înseamnă, de exemplu, dacă este vorba despre dreptul de
proprietate, că bunul există, dar reclamantul nu este proprietarul lui – caz în care
acţiunea se respinge pentru lipsa calităţii procesuale active –, iar atunci când bunul nu
există deloc, când, de fapt, nu are nimeni posibilitatea să fie proprietarul lui, acţiunea
se respinge pe fond. La acel moment am arătat că nu aşa se distinge între soluţia pe
fond şi verificarea calităţii procesuale active, ci, dacă avem, de exemplu, o acţiune în
revendicare, pentru a verifica calitatea procesuală activă, ne vom uita la calitatea pe
care şi-o susţine reclamantul (pentru că, de exemplu, dacă reclamantul arată în cererea
de chemare în judecată că el este chiriaşul, atunci evident că aceasta îi va fi respinsă
pentru lipsa calităţii procesuale active, pentru că chiriaşul nu poate formula o acţiune
în revendicare).

 Aşa cum prevede alin. (1), renunţarea la dreptul pretins poate fi făcută în orice
stadiu al procesului, deci inclusiv în căile de atac, despre renunţarea în căile de atac
vorbind expres art. 409 CPC, situaţie în care, ca şi în cazul renunţării la judecată,
hotărârea este anulată, numai că nu se ia act de renunţarea la judecată, ca în cazul
art. 406 CPC, ci se va da o soluţie de respingere pe fond a acţiunii, care intră în
autoritate de lucru judecat. Desigur că depinde în ce măsură se renunţă. Dar, în
principiu, dacă am avea, de exemplu, o acţiune în revendicare şi reclamantul renunţă
la dreptul de proprietate, acţiunea va fi respinsă pe fond în totalitate în calea de atac.
Alin. (2) al art. 409 mai spune că această renunţare se poate face inclusiv în căile
extraordinare de atac, fără a distinge între recurs şi căile extraordinare de atac de
retractare (contestaţia în anulare şi revizuirea) – deci, teoretic, s-ar putea face acest
lucru şi într-o cale extraordinară de atac de retractare şi se vor aplica în mod
corespunzător aceste dispoziţii, în sensul că va fi anulată hotărârea atacată şi instanţa
va respinge acţiunea pe fond, pentru că reclamantul nu mai este titularul dreptului
dedus judecăţii.

Art. 409. Renunţarea în căile de atac. (1) Când renunţarea este făcută în instanţa
de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în tot sau în parte, în măsura
renunţării, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod corespunzător.

(2) Când renunţarea este făcută în căile extraordinare de atac, vor fi anulate
hotărârile pronunţate în cauză, dispoziţiile art. 408 aplicându-se în mod
corespunzător.

În ceea ce priveşte EFECTELE, am văzut deja că hotărârea intră în autoritate

de lucru judecat, ceea ce înseamnă că reclamantul nu mai poate formula o altă cerere
de chemare în judecată – tocmai de aceea renunţarea poate să intervină în orice stare a
procesului, fără a fi nevoie de acordul pârâtului. Această hotărâre, chiar dacă este
pronunţată în primă instanţă, nu are apel, cum ar fi avut dacă s-ar fi judecat cauza
pe fond sau pe vreo excepţie (alta decât perimarea, pentru că la perimare e tot cu
recurs – calea de atac împotriva perimării este recursul, ce trebuie exercitată în termen
de 5 zile de la pronunţare). Astfel, hotărârea este susceptibilă NUMAI de recurs,
chiar dacă a fost pronunţată în primă instanţă. Textul de lege nu prevede care este
termenul de exercitare a recursului, ceea ce înseamnă că va fi cel general, care este de
30 de zile de la comunicare, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 410. Căi de atac. Hotărârea este supusă recursului, care se judecă de instanţa
ierarhic superioară celei care a luat act de renunţarea la dreptul pretins. Când
renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se
judecă de completul de 5 judecători.

 În cazul art. 406, la alin. (6) se prevede că atunci „când renunţarea (la judecată)
are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea (prin care se
ia act de renunţare) este definitivă”. În schimb, art. 410 prevede că atunci când
renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi, totuşi mai poate fi exercitat recurs
la completul de 5 judecători. Comparând aceste două texte, se pune întrebarea: dacă
renunţarea are loc în faţa curţii de apel într-un recurs în contencios administrativ, mai
există recurs împotriva instanţei de recurs prin care se ia act de renunţarea la judecată
? Aşa cum am văzut, acest recurs vizează exclusiv considerente de procedură. De
exemplu, la renunţarea la dreptul subiectiv ar fi aşa: s-a renunţat la dreptul subiectiv
de către reclamant printr-un înscris sub semnătură privată; el nu s-a prezentat în faţa
instanţei şi, totuşi, instanţa de recurs a luat act – în acest caz avem prevedere expresă
că se poate face recurs, chiar dacă este o hotărâre a Înaltei Curţi şi aşa cum bine ştim,
ÎCCJ judecă recursuri, iar nu cauze în primă instanţă.

Revenind la art. 406 alin. (6), dacă avem un recurs în faţa curţii de apel (nu în faţa
unei secţii a Înaltei Curţi, pentru că în acest caz hotărârea ar fi fost definitivă)... – am
adus acest lucru în discuţie pentru că profesorul Boroi susţine că dacă nu spune Codul
expres că ar mai avea recurs la recurs, înseamnă că nu mai are. Dar, aşa cum se poate
observa, prin comparaţie – şi tocmai aceasta a fost raţiunea pentru care au fost
formulate atât de diferit aceste texte – renunţarea la judecată, tocmai pentru că nu este
atât de gravă ca şi consecinţe, permiţându-i reclamantului să introducă o nouă cerere...
pe când la renunţarea la dreptul subiectiv, imaginaţi-vă că ia act instanţa de recurs de
renunţarea la dreptul subiectiv în mod greşit – normal ar fi să se poată verifica acest
lucru într-un recurs. Motivul pentru care textele sunt diferite este acesta: se poate
ataca şi dacă renunţarea intervine în recurs, pentru că prin recurs, ceea ce se verifică
este numai aspectul dacă instanţa de recurs, atunci când a casat hotărârile anterioare
(în textul de lege zice anulare, dar, de fapt, în recurs ar trebui să fie casare) a verificat
aceste chestiuni de procedură.
La perimare, dacă intervine în recurs, mai există cale de atac ? Dacă intervine în faţa
unei secţii a Înaltei Curţi, mai există cale de atac ?  Da, pentru că în acest caz avem
un text expres care prevede acest lucru, art. 421 CPC. De fapt, de aceea s-a introdus
acest text, pentru că sub imperiul vechiului Cod erau tot felul de discuţii dacă mai
poate fi introdus recurs împotriva unei hotărâri de perimare a recursului – şi atunci a
venit legiuitorul şi a prevăzut în mod expres că are recurs, indiferent de stadiul în care
se află. Se deduce că asta a fost voinţa legiuitorului, pentru că de aceea a prevăzut că
inclusiv dacă e o hotărâre a Înaltei Curţi. Înalta Curte, aşa cum ştim de la competenţă,
nu judecă în primă instanţă, ci judecă recursuri – tocmai de aceea spune că, chiar dacă
e o hotărâre de perimare a Înaltei Curţi, dacă e o perimare a recursului şi tot mai există
cale de atac la completul de 5 judecători. Aceeaşi este raţiunea şi în cazul renunţării.

ACTELE DE DISPOZIŢIE ALE PÂRÂTULUI.

ACHIESAREA
Achiesarea poate să îmbrace două forme:

1. Achiesarea pârâtului la pretenţiile reclamantului

2. Achiesarea părţii care a pierdut procesul la hotărâre – fie că nu va mai
exercita căile de atac, fie că, după ce le-a exercitat, le va retrage

ACHIESAREA PÂRÂTULUI LA PRETENŢIILE

RECLAMANTULUI
 Sediul materiei: art. 436-437 CPC.

Art. 436. Cazuri. (1) Când pârâtul a recunoscut în tot sau în parte pretenţiile
reclamantului, instanţa, la cererea acestuia din urmă, va da o hotărâre în măsura
recunoaşterii.

(2) Dacă recunoaşterea este parţială, judecata va continua cu privire la pretenţiile

rămase nerecunoscute, instanţa urmând a pronunţa o nouă hotărâre asupra acestora.

 Prin ce act recunoaşte pârâtul pretenţiile reclamantului ?  Am văzut mărturisirea,

ca mijloc de probă şi ştim că pârâtul poate, prin întâmpinare sau prin răspunsul la
interogatoriu, să recunoască pretenţiile reclamantului. Aceasta reprezintă o achiesare a
pârâtului la pretenţiile reclamantului. Pentru a se pronunţa o hotărâre parţială, însă, nu
este suficient acest lucru. Trebuie făcută diferenţa dintre situaţia în care instanţa
pronunţă o astfel de hotărâre, la solicitarea reclamantului şi situaţia în care instanţa,
după mărturisirea pârâtului, nu mai administrează nicio probă şi dă o soluţie pe fond,
fără ca reclamantul să ceară să se ia act de achiesarea pârâtului. Astfel, de exemplu,
reclamantul i-a împrumutat pârâtului suma de 100 lei – competenţa aparţine
judecătoriei, fiind o cerere patrimonială cu valoare mai mică de 200.000 lei. Dacă s-ar
admite acţiunea pentru că pârâtul a mărturisit că da, reclamantul i-a împrumutat
această sumă de bani, care va fi calea de atac împotriva hotărârii ?  Apelul4.

 Ipoteza despre care vorbeşte art. 436 este următoarea: pârâtul recunoaşte pretenţiile
reclamantului, reclamantul cere instanţei să pronunţe o astfel de hotărâre, iar instanţa
nu mai administrează nicio probă (este cunoscut faptul că mărturisirea nu este regina
probelor, întrucât instanţa ar putea spune: „Degeaba ai mărturisit tu, pârâtule! Eu
miros aici că vreţi voi să faceţi o şmecherie şi de aia aţi venit să-mi cereţi mie o
hotărâre, ca să opuneţi după aceea hotărârea mea unui terţ.  Şi eu nu cred numai ce
spuneţi voi doi aici, aşa că administrez din oficiu şi alte probe sau vă cer vouă să
introduceţi şi alte probe. Nu mă bazez numai pe mărturisirea pârâtului şi mergem pe
procedura de drept comun.”). În acest caz reclamantul zice că vrea să oprească
procesul la acel moment; dacă pârâtul a mărturisit, el cere instanţei să dea o hotărâre.

 Se poate observa că, între cele două situaţii, în ceea ce priveşte căile de atac, există
o diferenţă. Astfel, atunci când se consideră o simplă probă, instanţa pronunţă o
soluţie pe fond, ţinând seama doar că a fost o probă mărturisirea şi că nu este necesar
să se administreze alte probe – această hotărâre va intra în autoritate de lucru judecat
şi eventual mai poate fi atacată cu apel. În schimb, în ceea ce priveşte hotărârea
despre care face vorbire art. 436, avem un act de jurisdicţie sau un act care seamănă
foarte mult cu tranzacţia5 ?  În situaţia de la art. 436 se poate observa că nu există

4
Vom vedea atunci când vom discuta despre instituţia apelului că, dacă se exercită un astfel de apel
de către pârât, în caz de admitere a acţiunii – pârâtul poate să îl exercite şi inclusiv poate arăta că a
fost indus în eroare, pentru că, aşa cum ştim, mărturisirea poate fi revocată atunci când pârâtul a fost
în eroare – apelul suspendă executarea hotărârii.
5
Tranzacţia, ştim din Codul civil, este un act prin care părţile fie preîntâmpină un proces, fie pun
capăt unui proces început, dar făcând compromisuri reciproce (mai lasă şi reclamantul de la el, mai
niciun compromis, întrucât reclamantul cere ceva, iar pârâtul este de acord să-i dea tot
ce cere. Dar are sau nu are mai mult un caracter contractual aici ? Părţile se înţeleg şi
toată lumea cade de acord că pârâtul datorează ceva. Deci, iată, că este o diferenţă,
pentru că în acest caz instanţa nu (chiar) pronunţă un act de jurisdicţie, ca în cealaltă
situaţie. Tocmai de aceea, calea de atac împotriva hotărârii de la art. 436 este numai
recursul, pe considerente de ordin procedural, ca şi în cazul tranzcţiei. Şi tocmai
pentru că are, implicit, o latură convenţională, hotărârea este executorie de la
pronunţare, pentru că părţile s-au înţeles să oprească procesul la acel moment.

Dacă reclamantul nu ar cere această hotărâre, judecătorul ar mai putea să administreze

şi alte probe. Pe când, atunci când reclamantul spune că vrea să se oprească procesul,
iar pârâtul este de acord şi reclamantul cere o hotărâre în baza achiesării, instanţa nu
va putea să cenzureze acest act de voinţă al părţilor.

 În principiu, judecătorul nu se poate opune acestui acord de voinţe al părţilor.

Evident că trebuie să fie vorba, precum în cazul renunţării la dreptul subiectiv, despre
drepturi de care părţile pot dispune6. În cazul renunţării la judecată, aceasta este
posibilă, în principiu, în orice proces, cu excepţia situaţiilor în care legea spune expres
că nu se poate renunţa la judecată sau atunci când judecătorul poate să cenzureze
renunţarea la judecată, fiind vorba de protejarea intereselor unui incapabil. (De
exemplu, când este vorba despre stabilirea filiaţiei, nu se poate renunţa la judecată.)

Dacă, de exemplu, reclamantul susţine că a dobândit dreptul de proprietate prin

uzucapiune extratabulară – suntem pe noul Cod civil (în acest sens, ÎCCJ s-a
pronunţat în sensul că procedura specială a uzucapiunii din Codul de procedură civilă
nu se aplică uzucapiunilor începute în baza vechiului Cod civil sau a vechii Legi a
cărţilor funciare) –; merge pe o acţiune obişnuită şi se judecă cu moştenitorii
proprietarului tabular decedat sau cu unitatea administrativ-teritorială (comuna/oraşul
– în cazul în care s-a renunţat la dreptul înscris în cartea funciară). Reclamantul spune
că a devenit proprietar prin uzucapiune extratabulară şi vin moştenitorii proprietarului
tabular decedat şi zic că ei recunosc acest drept, iar reclamantul cere să se dea o
hotărâre în baza recunoaşterii. Este posibil acest lucru ? NU!! Reclamantul ar putea
spune că este vorba despre dreptul de proprietate, care este un drept de care părţile pot
să dispună. Însă în acest caz, avem un mod de dobândire de ordine publică.
Uzucapiunea, fiind un mod originar de dobândire, şterge toate drepturile anterioare,
care ar putea fi ale terţilor.

 Din textul art. 436 alin. (2) se poate deduce că, teoretic, instanţa ar trebui să
pronunţe o hotărâre parţială, în măsura recunoaşterii şi să disjungă capetele de cerere
pe care părţile au ales să administreze probe şi cu care să meargă mai departe şi să
pronunţe o hotărâre în procedura dreptului comun, hotărâre care va fi susceptibilă, de
regulă, de apel.

lasă şi pârâtul de la el şi sting procesul). Deci, ceea ce este specific tranzacţiei este compromisul
reciproc între părţi.
6
În cazul tuturor actelor de dispoziţie este valabilă această regulă.
Art. 437. Calea de atac. (1) Hotărârea prevăzută la art. 436 poate fi atacată numai
cu recurs la instanţa ierarhic superioară.

(2) Când recunoaşterea pretenţiilor a fost făcută înaintea instanţei de apel, hotărârea
primei instanţe va fi anulată în măsura recunoaşterii, dispunându-se admiterea, în
mod corespunzător, a cererii. Dispoziţiile art. 436 alin. (2) rămân aplicabile.

 Hotărârea va putea fi atacată cu recurs, numai pe considerente de procedură. Astfel,

instanţa va verifica dacă pârâtul a recunoscut toate pretenţiile reclamantului, dacă
reclamantul a cerut să se pronunţe o hotărâre parţială şi dacă este vorba despre
drepturi de care părţile pot dispune. De asemenea, instanţa va mai verifica şi toate
celelalte condiţii care ţin de actele de dispoziţie (prin reprezentant, dacă este vorba
despre incapabil, cu autorizarea instanţei de tutelă etc.). Dacă oricare dintre aceste
cerinţe lipseşte, va admite recursul, va casa hotărârea şi va trimite spre rejudecare să
se judece pe fond, fără să se ia act de această achiesare, care nu a fost făcută în mod
valabil.

 Dacă se face achiesarea în faţa instanţei de control judiciar, soluţia va fi aceeaşi ca

şi în cazul renunţării la judecată, respectiv hotărârea primei instanţe va fi anulată în
măsura recunoaşterii, dispunându-se admiterea, în mod corespunzător, a cererii7.
Dispoziţiile art. 436 alin. (2) rămân aplicabile, în sensul că dacă apelul vizează
soluţia pe toate capetele de cerere şi la o parte din capetele de cerere pârâtul
achiesează în apel, instanţa va da o hotărâre parţială, în măsura achiesării pe acea
parte şi pe restul va administra probe, dacă este cazul şi va pronunţa o decizie pe
fondul motivelor de apel.

ACHIESAREA LA HOTĂRÂRE
Achiesarea la hotarare este un act de dispozitie al partii care a pierdut procesul si care
ar avea interesul sa exercite o cale de atac. Ea poate imbraca mai multe forme. Art.
404 alin (1)

Art. 404
Renunţarea la calea de atac în faţa primei instanţe
(1) Partea prezentă la pronunţarea hotărârii poate renunţa, în condiţiile legii, la
calea de atac, făcându-se menţiune despre aceasta într-un proces-verbal semnat de
preşedinte şi de grefier.

Hotararea se pronunta in sedinta publica ca regula singura exceptie este atunci cand se
amana pronuntarea vom vedea ora care urmeaza, pentru ca atunci presedintele

7
În cazul renunţării la judecată, se anulează hotărârea şi se ia act de renunţarea la judecată. La
renunţarea la dreptul subiectiv se anulează şi se respinge pe fond acţiunea.
completului de judecata poate dispune ca otararea sa fie pusa la dispozitia partilor prin
mijlocirea grefei si nu se va mai pronunta in sedinta publica dar altminteri hotararea
se pronunta in sedinta publica.

Daca partea care pierde procesul si care ar avea interes sa exercite cale de atac este
prezenta la pronuntare ea poate sa spuna, nu sunt multumita de hotarare ,declar acum
ca voi exercita cale de atac. In aceasta situatie judecatorul si grefierul care a intrat sa
pronunte hotararea, ca o pronunta doar presedintele completului ca atunci cand am
complet colegial, vor intocmi un proces verbal si vor avea in vedere aceasta
manifestare de vointa a partii. Sau poate sa spuna ok chiar daca am pierdut procesul
sau chiar daca nu am castigat tot ce am vrut, eu renunt la calea de atac, se face un
proces verbal, este o manifestare de vointa, este verbal in fata judecatorului si se
consemneaza in scris.

Ce forma trebuie sa imbrace achiesarea la hotarare? Ati vazut deja verbal daca se face
la pronuntare, dar se consemneaza in proces verbal de catre judecator. Alin 2 ne spune
acest lucru.

(2) Renunţarea se poate face şi ulterior pronunţării, chiar şi după declararea căii de
atac, prin prezentarea părţii înaintea preşedintelui instanţei sau a persoanei
desemnate de acesta ori, după caz, prin înscris autentic care se va depune la grefa
instanţei, atât timp cât dosarul nu a fost înaintat la instanţa competentă, dispoziţiile
alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.

Adica ce inseamna acest lucru (dispozitiile alin (1) se aplica corespunzator)? Pai
tocmai are o consecinta foarte grava asupra partii renuntarea la calea de atac pt ca
inseamna ca hotararea ramane definitiva asa cum a fost pronuntata, de aceea fie
trebuie sa se prezinte in fata unui judecator in functie aceste distinctii fie trebuie sa o
faca prin inscris autentic. Tocmai pt ca are acest efect, intra hotararea in autoritate de
lucru judecat si va pierde definitiv ce a pierdut prin hotararea pronuntata, nu mai
poate sa atace cu cale de atac.

Daca renuntarea intervine dupa implinirea termenului de declarare a caii de atac,

vorbim de o renuntare la declararea caii de atac ca manifestare de vointa a partii? Sau
de altceva? Putea sa faca apel in termen de 30 dezile de la comunicare, nu a facut, si
zice in a 40-a zi , eu nici nu mai vreau sa fac, mai conteaza? Pai a decazut din drept ce
sa mai faca. Daca ar fi motiv de repunere in termen e a alta poveste, asta presupune ca
deja ai exercitat calea de atac. Cererea de repunere in termen trebuie facuta odata cu
actul de procedura neefectuat in termen.
Deci acest act de dispozitie trebuie facut in interiorul termenului in care poti exercita
calea de atac altfel nu vorbesc de achiesare ci de decaderea din dreptul de a exercita
calea de atac. Iata deci acest lucru trebuie tinut minte, partea care a pierdut procesul,
in interiorul termenului in care ar putea sa declare cale de atac spune ok nu mai vreau,
sunt multumita de hotarare.
Tocmai din cauza consecintelor grave pe care le atrage ori trebuie facuta verbal in fata
judecatorului ori prin inscris autentic, iar verbal se poate face fie in fata presedintelui
completului atunci cand pronunta sedinta si care este momentul in care partea in
premiera ia la cunostinta solutia fie o poate face ulterior in interiorul termenului de
exercitare a caii de atac cand se poate prezenta iarasi in fata judecatorului.

Care este acest judecator? Presedintele completului sau al instantei? Sau a persoanei
desemnate de acesta? De ex. Judecatorul de pe lista de permanenta sau judecatorul
care raspunde de grefa sau de arhiva. Sigur sunt mai multe raspunsuri posibile ca
vedeti codul nu e foarte consecvent, foloseste notiunea de presedinte a instantei si
cand se refera la presedintele completului. Daca mergem pe interpretarea istorica
spunem ca legiuitorul stiind discutiile pe vechiul cod, daca voia sa fie altcineva decat
presedintele instantei spunea expres presedintele completului tocmai ca sa inlature
aceste discutii si atunci putea spune ok poate sa mearga la presedintele instantei, slabe
sanse ca el insusi sa ia act de toate acestea, de obicei va desemna un alt judecator care
poate sa fie acel judecator care a pronuntat hotararea sau judecatorul care raspunde de
registratura sau de arhiva.

Tema voastra de casa pe saptamana viitoare va fi sa gasiti daca exista in regulamentul

de ordine interioara, ca sa stiti unde sa cautati astfel de intrebari, daca exista in
regulament vreo dispozitie care spune despre asa ceva. Pe cine poate sa desemneze
presedintele instantei? Este presedintele instantei? este presedintele completului? daca
este presedintele instantei sau un judecator desemnat de acesta pe cine poate desemna?
Acuma sigur ca daca ma duc la text (nicicum nu am reusit sa inteleg ce articol e 47:52)
care spune “presedintele instantei sau persoana desemnata de acesta” la prima vedere
ce raspuns e? e presedintele completului de judecata? Pai daca eu sunt judecator unic,
in apel as putea sa discut pai presedintele completului si desemneaza un al membru,
dar sunt judecator unic in prima instanta, pot sa desemnez pe cineva? nu. Logic este
ca e presedintele instantei.
Acuma pe cine poate sa desemneze ramane intrebarea? Verificati regulamentul.
Presedintele instantei poate sa dea o dispozitie generala sa spuna ca in astfel de situatii
intotdeauna judecatorul de pe lista de permanenta face acest lucru sau judecatorul
responsabil de registratura instantei. Toate actele se inregistreaza prin registratura
daca nu sunt depuse direct in instanta, ca am facut proba cu inscrisuri. Cum pot sa
depun inscrisuri? Ori le anexez la cererea de chemare in judecata ori le depun in fata
instantei. Deci in fata judecatorului responsabil de registratura ma prezint sau in fata
unui altul desemnat de presedintele instantei.

Observati ca textul art 404 vorbeste de o renuntare inainte sa fie exercitat calea de
atac in cincret, in interiorul termenului in care trebuia sa o exercit. Dar vorbeste si de
o renuntare dupa ce am exercitat calea de atac. Observati ca daca renunt la exercitarea
caii de atac inainte sa o fi exercitat, cine ia act de aceasta renuntare ca instanta?
Instanta care a pronuntat hotararea. Dar daca apuc sa exercit calea de atac si renunt
ulterior la ea? Remarcati ca legiuitorul este inconsecvent in formulare pt ca in textul
art 404 alin (2) vorbeste de renuntarea la judecarea caii de atac in mod similar cu
renuntarea la judecarea cererii de chemare in judecata si daca ne uitam la textele
privind apelul vorbeste de retragerea epelului deja declarat, daca ne uitam in textul art
472 alin (2) vorbeste de retragerea apelului de catre apelantul principal. O sa vedem
ce inseamna apel principal, incident si provocat cand vom face apelul.
Deci odaca declarat defapt nu renunt ci retrag apelul declarat, asta ar trebui sa fie ca si
consecventa terminologica.

Art. 472
Apelul incident
(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în
scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică,
printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.
(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv,
ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul
incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Este vreo deosebire intre situatia in care renunt sau retrag calea de atac pana dosarul
se afla in fata instantei care a pronuntat hotararea si situatia in care se afla in fata
instantei de control judiciar? S-a trimis dosarul la instanta de control judiciar. Care
este deosebirea ca efect juridic intre raspunsurile posibile? Cine ia act de renuntare?
Si am sa merg mai departe ca textul codului, etapa scrisa in caile de atac se face de
instanta a carei hotarare se ataca, numai ca prin legea de degrevare a instantelor,
deocamdata s-a dat in atributia instantei de control judiciar, ca sa intelegeti ce
inseamna etapa scrisa in caile de atac: se comunica cererea de apel intimatului,
intimatul depune intampinare in 15 zile de la comunicare, intampinarea i se comunica
apelantului care mai are posibilitatea sa depuna raspuns la ea in termen de 10 zile, si
aceasta etapa scrisa daca vorbim de ex de o hot a judecatoriei se face de catre de catre
judecatorie, de un judecator desemnat de presedintele instantei. Se comunica de
instanta care a pronuntat calea de atac.

Dupa toata etapa scrisa, apelantul renunta la judecarea caii de atac in sensul art 404 (2)
sau mai exact isi retrage calea de atac declarata. Asta este ipoteza pe cod. Pe legea de
degrevare a instantelor etapa scrisa se face de catre instanta de apel. Ai atacat
hotararea judecatoriei. Hotararea se comunica, termenul de apel curge de la
comunicare, regula de baza: termenul curge de la comunicarea termenului de
procedura, cel mai clasic termen de exercitare a cailor de atac. Ce face judecatoria?
Comunica hot jud tuturor partilor din proces si ce asteapta? Sa zicem ca actiunea e
admisa in parte? Cine are interes sa exercite apel? Ambele parti, reclamantul ca sa i se
admita integral si paratul ca sa se respinga integral. Primeste judecatoria apelul
reclamantului, ia dosarul si repede il trimite la tribunal pt ca tribunalul trebuie sa faca
etapa scrisa pe legea de degrevare? Nu. Asteapta sa vada daca se intoarce procedura
de comunicare a hotararii sa vada daca nu cumva paratul formuleaza apel si trimite
dupa aceea dosarul la instanta de control judiciare si ea va comunica apelul si asa mai
departe, etapa scrisa e facuta de ea repet pe legea de degrevare. Pe cod, dispozitie care
nu a intrat in vigoare, se face de instanta a carei hotarare se ataca.

De ce nu au intrat in vigoare? Aceasta este o atributie suplimentara pt instanta a carei

hot se ataca, in cechiul cod nu exista o etapa scrisa, in caile de atac ce se intampla?
Primea tribunalul apelul, fixa direct termen de judecata, il comunica pentru primul
termen intimatului pe care il si cita pt primul termen si punea in vedere prin citatie sa
depuna intampinare cu 5 zile inainte, asa se facea. Deci era atributia instantei de
control judiciar. Acuma daca tu vi si dai aceasta atributie instantei a carei hot se ataca
inseamna ca ii cresti volumul de munca. Nu sunt destui judecatori, nu s-a facut un
audit sa vedem de cati judecatori sunt nevoie in plus sa faca si aceasta atributie, si de
aceea vine legea de degrevare si spune ok deocamdata o lasam tot la instanta de
control judiciar si se repartizeaza dosarul cu toate apelurile unui complet de judecata.
Completul e compus din 2 judecatori si unul din doi va face aceasta etapa scrisa.

Revenind, am facut toata etapa scrisa, eu judecatorie a carei hot se ataca, dupa care
vine apelantul si isi retrage apelul. Pot eu sa iau act de retragere?e vreo diferenta intre
situatia in care a apucat paratul sa depuna intampinare sau nu? E vreo deosebire?
Conteaza ce instanta ia act de renuntare? e vreo deosebire intre situatia in care renunt
la declararea caii de atac si cea in care am declarat-o si o retrag ulterior? Care e
deosebirea esentiala? Sigur cand a ajuns la instanta de control judiciar pivestea nu mai
are rost ca evident ca nu o sa spuna instanta de control judiciar, inapoi la judecatorie
sa se pronunte ea. Dar nu am ajuns, sunt inca in fata instantei a carei hotarare se ataca.
Poate sa ia act judecatoria in exemplul dat de retragerea caii de atac? Si de ce v-am
dat acel exemplu cu etapa scrisa, s-ar putea ca intimatului sa ii fi cauzat cheltuilei de
judecata. Retragerea caii de atac l-a facut sa isi angajeze avocat si sa depuna
intampinare. Poate instanta a carei hot se ataca sa faca un simplu proces verbal ca a
renuntat la apel? Trebuie sa se dea o hotarare prin care sa se ia act de retragerea
apelului si sa se stabileasca daca e cazul cheltuieli de judecata. Veti vdea cand vom
face apelul ca pot odata cu intampinarea sa depun apel incident sau provocat care
ramane fara obiect daca apelantul principal isi retrage apelul, revenind la art 472 de
care faceam referire alin (2).

2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv,
ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul
incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Poate sa faca acest lucru instanta in procedura etapei scrise? Revin la intrebarea de la
care am pornit. Daca s-a declarat calea de atac si o retrag ulterior, care e instanta
competenta sa ia act de aceasta retragere? Instanta de control judiciar.
Instanta a carei hot s-a atacat ia act de renuntarea la calea de atac doar in forma de la
alin(1) sau teza 1 din alin (2) adica nu exercit inca nici o cale de atac, spun doar ca
nu mai vreau sa o exercit.

Am nevoie de acordul intimatului ca sa retrag calea de atac odata declarata? Fiindca la

renuntarea la judecarea cererii de chemare in judecata, in functie de momentul in care
intervine eu am nevoie de acordul paratului. Aici nu imi spune legea nimic. Ce parere
aveti? Daca ne ducem la textul art 463 care vorbeste de achiesare la hotarare,
achiesarea la hot reprezinta renuntarea unei parti la calea de atac pe care o putea folosi
adica art 404 alin (1) ori pe care a exercitat-o deja impotriva tuturor sau anumitor
solutii din respectiva hotarare. Stim ca nu e obligatoriu sa atac tot ce am pierdut, poate
cu o parte din solutie sunt multumit chiar daca nu am castigat. Alineatul 2 vorbeste de
achiesare conditionata, atunci cand este conditionata nu produce efecte dcat daca e
acceptata expres de partea adversa, art 404 ramane aplicabil pe forma si pe toate
momentele in care se poate face.

Deci ce fe de achiesare este conditionata de acceptarea intimatului? Daca eu spun, ok

nu exercit cale de atac sau o retrag pe cea pe care am exercitat-o dar cu conditia ca
celalalt sa imi plateasca o suma de bani, nu cat spune hotararea ci mai putin sau nici el
sa nu declare cale de atac sau orice alta conditie, este o achiesare pura si simpla? Nu.
Eu nu mai vreau sa fac cale de atac, asta e pura si simpla. Sau am exercitat calea de
atac si o retrag, asta e achiesare pura si simpla. Dar cand spui eu renunt la calea de
atac pe care inca nu am exercitat-o numai daca...sau imi retrag calea de atac pe care
am exercitat-o numai daca...trebuie sa spuna partea cealalalta ok sunt de acord sa fac
ce spui tu, aceasta este conditionata.

Nu este o tranzactie. Achiesarea conditionata acceptata de intimat este o tranzactie?

Ramane intrebare si raspundem dupa ce facem tranzactia.

Revenim. Iata textul de lege nu cere acordul intimatului decat atunci cand achiesarea
este conditionata, cand este neconditionata, per a contrario nu e nevoie de astfel de
acrd, dar si logic de ce nu e nevoie de acordul intimatului? Pt ca nu e prejudiciat cu
nimic. Pai daca renunt la exercitarea caii de atac fac o favoare partii care a castigat
procesul, acelasi lucru si daca o retrag dupa ce o declar. Nu se aplica regulile de la
renuntarea la judecata, atunci cand vorbesc de renuntarea la exercitiul caii de atac sau
la retragerea caii de atac, acest lucru rezulta si din interpretarea per a contrario a
textului art 463 alin (2)

Art. 463
Achiesarea la hotărâre
(1) Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o
putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din
respectiva hotărâre.
(2) Achiesarea, atunci când este condiţionată, nu produce efecte decât dacă este
acceptată expres de partea adversă.
(3) Dispoziţiile art. 404 rămân aplicabile.

Pana acum am vorbit despre achiesare expresa, art 464 face o clasificare in functie de
forma de manifestare a vointei de a achiesa, intre achiesarea expresa si tacita. Ce am
spus pana acum a fost o achiesare expresa.

Art. 464
Felurile achiesării
(1) Achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parţială.
(2) Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declaraţie verbală
în faţa instanţei ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale.
(3) Achiesarea tacită poate fi dedusă numai din acte sau fapte precise şi concordante
care exprimă intenţia certă a părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre.
(4) Achiesarea poate fi totală, dacă priveşte hotărârea în întregul ei sau, după caz,
parţială, dacă priveşte numai o parte din hotărârea respectivă.

Care ar putea sa fie achiesarea tacita? Care sunt aceste acte certe de care vorbeste art
464? Daca hotararea este pusa in executare prin executor judecatorsc si nu ma opun la
executare inseamna ca am achiesat? Pai as puea sa ma opun la executare? As putea da
vine cu niste consecinte inclusiv penale uneori. Asta nu e achiesare la hotarare.
Daca hotararea nu este executorie tot nu ma opun la executare ci fac contestatie la
executare ca spun ca s-a pus in executare o hot care nu era executorie fiindca nu avea
deocamdata titlu executoriu.

Dar daca hotararea este executorie de la pronuntare, veti vedea cand vom face
hotararea judecatoreasca ca unele hotarari pronuntate de prima instanta sunt executorii
de la pronuntare chiar daca sunt susceptibile de apel, apelul de regula suspenda
executarea dar am situatii de exceptie cand hotararea primei instantei este executorie
de la pronuntare.

Ok daca aceasta hotarare este executorie dar nu se pune in concret in executare de

catre partea care a castigat procesul si eu totusi o execut de buna voie, este o achiesare
tacita? Sa stiti ca imi da raspuns codul la dispozitiile in materia apelului, respectiv
observati ca de la art 466 incolo se reglementeaza apelul, in art 467 spune de
consecintele achiesarii, spune partea care a renuntat expres la apel cu privire la
hotarare nu mai are dreptul de a face apel principar, veti vedea ca poate face apel
incident sau provocat dar discutam la apel, partea care a executata partial hotararea de
prima instanta desi nu era susceptibila de executare provizorie nu mai are dreptul de a
face apel principal cu privire la dispozitiile executate. Adica intr-o situatie in care hot
nu era executorie dar totusi o execut, e o achiesare tacita clar.
Dar cand era executorie chiar nepusa in executare si o execut, ce concluzie trageti? E
achiesare tacita? Partea care a executat hotararea primei instante desi nu era
susceptibila de executare provizorie nu mai poate exercita apel, pt ca inseamna ca a
achiesat, observati consecinta achiesarii este ca nu mai poti exercita cale de atac, deci
actul tau de vointa e irevocabil. Per a contrario daca era susceptibila de executare
silita chiar daca nu a fost pusa in executare in concret de cealalta parte inseamna
achiesare? De ce as fi interesat, interesul meu fiind altul decat exercitarea caii de
atac sa execut totusi hotararea cu executare provizorie? Ca sa nu mai platesc si
executorul. Eu nu am de unde sa stiu ca oricand in cursul apelului o sa imi puna in
executare hotararea, sau pana o sa ajunga dosarul la instanta de apel , si atunci eu voi
fi obligat inafara de ce m-a obligat instanta, sa platesc si cheltuieli de executare. Asta
nu inseamna achiesare tacita!!!
Chiar daca nu s-a pus in executare in concret hotararea, atunci cand e executorie de la
pronuntare, nu e achiesare tacita, pt ca ratiunea nu e ca nu mai vreau sa exercit calea
de atac ci nu mai vreau sa platesc si cheltuieli de executare suplimentare.

Deci rezulta din acest text ca nu e achiesare tacita actul devointa prin care cel care a
pierdut procesul executa voluntar dispozitiile hotararii daca hotararea era executorie
chiar de la pronuntare.

Daca nu era executorie evident ca cealalta parte nu putea pune in executare, nu aveam
cum sa fiu obligat la cheltuieli de executare, faptul ca am executat-o voluntar
inseamna ca nu mai vreau sa exercit calea de atac.

Am vorbit de actele de dispozitie ale reclamantului. Achiesarea paratului la pretentiile

reclamantului si achiesarea partii care a pierdut procesul la hotararea pronuntata.
Acestea erau acte unilaterale. Am mai vobit de hotararea data in baza recunoasterii
care am zis ca se apropie mult de tranzactie si o parte de doctrina o accepta ca fiind
asa.

In sfarsit un act care este categoric comun partilor din proces care este tranzactia.

Ce este tranzactia? Tranzactia nu stiu daca ati facut-o la contracte, nu am sa discut

aspectele de drept substantial ci doar cele de drept procesual.

Tranzactia este definita in codul civil si nu in codul de procedura civila pt ca daca ne

uitam la art 438 nu debuteaza cu definitia tranzactie pentru ca aceasta definitie o
regasim in codul civil la art2267. Tranzactia este contractul prin care partile previn
sau sting un litigiu inclusiv in faza executarii silite (Ce sa spuneam diferenta fata de
hotararea data in baza achiesarii prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori
prin transferul unor drepturi de la una la cealalta) prin tranzactie se pot naste modifica
sau stinge raporturi juridice diferite de cele ce fac obiectul litigiului intre parti.
Art. 2267
Noţiune
(1) Tranzacţia este contractul prin care părţile previn sau sting un litigiu, inclusiv în
faza executării silite, prin concesii sau renunţări reciproce la drepturi ori prin
transferul unor drepturi de la una la cealaltă.
(2) Prin tranzacţie se pot naşte, modifica sau stinge raporturi juridice diferite de cele
ce fac obiectul litigiului dintre părţi.

Tranzactia=un contract, un compromis, prin care partile isi fac concesii

reciproce (fiecare lasa ceva de la el pentru a inchide procesul).

De ce este tranzactia un contract chiar si atunci cand termina un proces?

 Deoarece instanta nu va pronunta o hotarare pe baza probelor

administrate, dand castig de cauza unei parti sau alteia, ci va lua doar act
de intelegerea partilor pronuntand astfel o hotarare prin care ia act de
tranzactie, numita hotarare de expedient;
 Hotararea de expedient are natura juridica a unui contract pentru ca
instanta verifica numai niste chestiuni procedurale, asemeni renuntarii la
judecata sau renuntarii la dreptul subiectiv, hotararea data in baza
recunoasterii paratului;
 Daca toate acele chestiuni procedurale sunt indeplinite atunci instanta
pronunta hotararea de exedient, fara sa poata cenzura intelegerea partilor
(tranzactia-contractul partilor va constitui „dispozitivul” hotararii, iar
acele chestiuni procedurale vor fi cuprinse in „considerente”[O hotarare
are trei parti:practicaua, considerentele si dispozitivul]);

Hot. de expedient poate fi atacata cu recurs- unde se vor verifica doar

chestiuni procedurale (la fel ca la renuntarea la judecata, la dr. pretins). In
calea de atac, nu se va verifica fondul contractului!! Daca tranzactia este
lovita de nulitate, se va deschide un proces distinct (actiune in nulitate,
actiune pauliana-in caz de fraudare a intereselor creditorilor, etc.).

Ipoteza: daca tranzactia este cuprinsa in dispozitivul hot. jud., care este
susceptibila numai de recurs, recursul nesuspendand executarea (asadar,
este executorie), mai ai nevoie de o alta hotarare pentru a pune in executare
obligatia? NU, e la fel ca la un contract autentic care contine o creanta certa,
lichida si exigibila, nu mai e nevoie de inca o hot. jud. care sa ma oblige sa
execut obligatia. Tocmai faptul ca este cuprinsa tranzactia in hot. de
expedient, ii da acesteia caracter de titlu executoriu! Daca era formulata
tranzactia sub forma unui inscris sub semnatura privata, nu putea constitui
acel ISP titlu executoriu si in acest ultim caz va fi nevoie de o hotarare prin
care sa cer executarea.

Tranzactia poate fi incheiata si prin intermediul unui mediator, iar in

acest caz se va numi acord de mediere (acordul de mediere este o aplicatie
particulara a tranzactiei). Chiar si in aceasta situatie, cand acordul de
mediere este facut in fata unui specialist, contractul de trazactie, in sine, tot
nu este titlu executoriu. Pentru a fi titlu executoriu, legea medierii
192/2006, in art. 59, permite partilor sa mearga la notar pentru a le
autentifica acordul de mediere ori le permite, in mod exceptional, desi nu
exista un proces declansat (am mers la mediator pentru a preintampina un
proces) sa ceara instantei sa ia act de acordul de mediere, pentru a avea un
titlu executoriu. In acest caz, instanta competenta va fi Judecatoria de la
domiciliul oricareia dintre partile acordului de mediere sau de la locul
undea fost incheiat acest act.

Tranzactia poate fi incheiata chiar si dupa ce s-a pronuntat o hot. jud., in

faza executarii silite, pentru a stinge executarea sau inainte de faza
executarii, pentru a o preintampina.

In toate cazurile, tranzactia poate fi incheiata doar pentru drepturi

de care partile pot dispune!! La fel ca orice act de dispozitie al partilor.

Aspectele procedurale cu privire la tranzactie

Art. 438 (1) CPP: „Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii,
chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să
consfinţească tranzacţia lor”.

Spre deosebire de situatia renuntarii la judecata, aici, ambele parti pot

cere sa se incheie procesul, in modalitatea aleasa de ele.

Sintagma „chiar fără să fi fost citate” semnifica faptul ca partile pot cere
acest lucru si in afara termenului de judecata (cu citare inseamna la
termenul de judecata). Daca urmatorul termen a fost stabilit peste 2 luni,
partile se pot prezenta inainte de termen pentru a incheia procesul si vor
cere sa ia act de tranzactie, in camera de consiliu, chiar si numai unui
singur judecator, daca e vorba de un complet de 2 sau 3 judecatori. Este o
situatie de exceptie, cand un singur judecator din complet poate face acte
fara a fi necesara participarea tuturor judecatorilor din complet.
 (2)Dacă părţile se înfăţişează la ziua stabilită pentru judecată, cererea
pentru darea hotărârii va putea fi primită chiar de un singur judecător.

E suficient un singur judecator pentru a verifica la momentul primirii

daca:

 Sunt prezente ambele parti

 semnatura olografa le apartine (nu e obligatoriu ca semnatura sa fie
data in fata judecatorului, dar se poate)
 partile cunosc cuprinsul tranzactiei
 sunt de acord cu cuprinsul tranzactiei

Totusi, hotararea va fi pronuntata de intreg completul colegial, care

va verifica la momentul pronuntarii daca:

 e vorba de drepturi de care partile pot dispune (ex: la

uzucapiune, degeaba zic mostenitorii proprietarului tabular
decedat ca sunt de acord cu uzucapiunea, ei nu pot dispune de
acest mod de dobandire)
 fiind un act de dispozitie, verifica daca au deplina capacitate de
exercitiu; daca e facut de reprezentantul legal, verifica daca
are incuviintarea instantei de tutela
 + celelalte conditii pe care le-am discutat la actele de dispozitie

(3)Dacă părţile se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în

camera de consiliu.

Din alin. 2 si 3 rezulta ca partile intotdeauna vor trebui sa se infatiseze

in fata judecatorului pentru a lua act de tranzactia lor. Prin exceptie, ele isi
pot trimite un mandatar, cu procura speciala. In NCPP, mandatul
conventional al mandatarului neavocat trebuie sa imbrace forma autentica
chiar daca nu e dat pentru incheierea unui act ce necesita forma autentica, in
schimb avocatului mandatar ii e suficienta imputernicirea avocatiala
generala (care nu e un act autentic).

Pornind de la aceasta imputernicire avocatiala generala emisa in baza

contractului de asistenta juridica, intervine intrebarea daca are nevoie
avocatul de o imputernicire speciala pentru actele de dispozitie ale partii?
Judecatorii si notarii spun ca DA, deoarece in fata notarului, spre ex,
avocatul degeaba se prezinta cu imputernicirea avocatiala pentrua a vinde
imobilul clientului sau, niciun notar nu o sa incheie acel contract. Legea
privind organzarea si exercitarea profesiei de avocat nr. 51/1995 da o
delegare UNBR-ului sa adopte statutul profesiei, iar in hotararea UNBR de
adoptare a statului profesiei, scrie ca avocatul poate sa incheie acte de
dispozitie in numele partii pe baza unei imputerniciri generale de a
efectua acte de dispozitie (se prezuma ca avocatul stie care e binele
clientului si astfel poate face orice acte). Avocatii vor sustine acest ultim
punct de vedere.

Daca tranzactia vizeaza o operatiune pentru care legea prevede forma

autentica ad validitatem, partile vor merge la notar pentru a o autentifica.
Mai sunt ele nevoite sa mearga in fata judecatorului pentru a lua act? DA,
procesul trebuie incheiat.

EX: obiectul procesului este sa oblige instanta paratul sa isi execute

obligatia asumata printr-un contract autentic de vanzare si sa incheie
contractul promis, iar in caz de refuz, instanta sa pronunte o hot. care sa tina
loc de contract autentic de vanzare. Tranzactia o prezint sub forma
inscrisului sub semnatura privata. Pentru a o sustine avocatul, are nevoie de
o procura speciala autentica sau este suficient sa vina cu imputernicirea
avocatiala in baza statului profesiei? Sa zicem ca imputernicirea nu e in
baza unui mandat general, ci este data expres pentru tranzactie, pentru a
transfera acel dr. real imobiliar. Profa: NU, pentru ca si la notar daca mergi
cu asa ceva, nu o sa iti incheie niciun act autentic. Repet, avocatii vor spune
da, judecatorii si notarii, nu.

Avocatii pot da data certa unui act, dar nu pot autentifica acte (in alte
state pot face asta), tocmai de accea ei prin statut, nu pot zice ca pot suplini
un act autentic.

 Avocatul- mandatar, dar cu procura autentica

Art. 85 (1) CPP: „Împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată

mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedeşte prin înscris
autentic”.

Art. 439 CPC:”Tranzacţia va fi încheiată în formă scrisă şi va alcătui

dispozitivul hotărârii”. –forma inscrisului sub semnatura privata (daca as
incheia trazactia sub forma inscrisului autentic, nu as mai avea nevoie de
hotararea de expedient).

Art. 440 CPP: „Hotărârea care consfinţeşte tranzacţia intervenită între

părţi poate fi atacată, pentru motive procedurale, numai cu recurs la
instanţa ierarhic superioară”. –chiar daca la renuntarea la judecata si la dr
pretins nu scrie expres „pentru motive procedurale” este evident ca si acolo
doar acestea se verifica in calea de atac. Instanta de recurs nu va verifica
valabilitatea trazactiei, ci doar daca e vorba de dr de care partile pot
dispune, capacitate de exercitiu, etc.

De ce e avantajos sa inchei o tranzactie la mediator, chiar daca partile

s-ar putea intelege si fara mediator? Mai demult, era o dispozitie
generala in legea taxelor de timbru, in care spunea ca daca partile incheie o
tranzactie se restituie taxa judiciara de timbru, tocmai ca partile sa fie
stimulate sa incheie o trazactie (judecatorul are aceasta obligatie de a
incerca sa impace partile pe tot cursul procesului, conform art. 227 si 21
CPP).

Acum nu mai exista un asemenea text general, dar in legea medierii zice
ca daca se incheie tranzactia prin mediator, se restituie taxa de timbru sau o
parte din ea, cu exceptia situatiei in care e vorba de un transfer de dr.
imobiliare (ratiunea exceptiei: partile in loc sa mearga la notar pentru a
incheia contractul de vanzare a dr de proprietate si sa plateasca taxele
aferente, ar putea sa simuleze ca exista o neintelegere intre ele, deschid un
proces, se prefac ca ceva nu e in regula, apoi incheie o tranzactie prin care
transfera dr de proprietate si li s-ar restitui si taxa de timbru, simplu si
gratis; erau judecatori care refuzau sa restituie taxa, constatand simulatia,
puteau face acest lucru pe motiv de ordine publica-eludarea taxelor) sau
cand e vorba de o cauza succesorala pentru care nu s-a eliberat certificatul
de mostenitor (la fel si aici, nu te duci la notar sa iti faci certificat de
mostenitor, pentru a scapa de taxele succesorale)

Art. 63 (2) L. 192/2006: „Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va

dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru,
plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul
soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate
şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil”.

(21)Instanţa de judecată nu va dispune restituirea taxei judiciare de

timbru plătite pentru învestirea acesteia, în cazul în care conflictul soluţionat
este legat de o cauză succesorală pentru care nu s-a eliberat certificatul de
moştenitor.

Ipoteza: daca am intervenienti in proces, poate instanta sa ia act de

tranzactie, fara acordul intervenientului principal, spre ex.? La
intervenientul accesoriu nu e problema pentru ca el nu s-ar putea opune
oricum.
Dispozitii generale privind judecata- art. 211-236 CPC

Procesul incepe prin inregistrarea unei cereri de chemare in judecata -

cererea se repartizeaza aleatoriu unui complet de judecata- procedura
regularizarii, daca este cazul- etapa scrisa- se stabileste primul termen de
judecata- la primul termen, judecatorul isi verifica competenta, se pronunta
asupra exceptiilor si asupra probelor solicitate de parti si stabileste durata
procesului.

Cum se stabileste primul termen de judecata?

Regulamentul de Ordine interioara (R.O.I) spune ca grefierul este cel

care ii pregateste judecatorului sedinta de judecata, in cooperare cu Arhiva,
fiindca, dupa etapa scrisa, dosarul ramane la grefier (dosarul circula de la
judecator la grefier).

Dupa ce se stabileste I termen de judecata, dosarul coboara la Arhiva

pentru a putea fi studiat de partile din proces. La Cluj si alte cateva instante
din tara, dosarul poate fi studiat si online, dar nu este obligatoriu sa il
studieze online (exista state care obliga partile sa inregistreze cererea de
chemare in judecata online si sa studieze dosarul tot online).

Pana la I termen de judecata, Arhiva tot aduna de la Registratura actele

inregistrate de parti: note de sedinta, inscrisuri, etc.

Cum se tin dosarele la Arhiva? Pe complete si termene de judecata.

Ex: Daca completul C1 are 4 sedinte de judecata intr-o luna, dosarele

din fiecare sedinta se aduna pe un alt numerar?, ca sa le gasesti usor.

R.O.I spune ca dosarul trebuie inaintat judecatorului cu 7 zile (grefierul

se va duce dupa dosare jos la Arhiva), dar judecatorii pot alege sa ia dosarul
chiar si cu 2 saptamani inainte, dar in acest caz, va trebui sa il trimita jos la
Arhiva, de fiecare data cand o parte vrea sa il consulte. Sau poate sa il ia
doar cu 2 zile inainte.

Grefierul ar trebui, teoretic, sa faca un referat pentru judecator in care

sa precizeze daca sunt toate citatiile, daca s-a intors dovada de implinire a
procedurii de citare, daca au venit alte raspunsuri (in caz ca am facut o
adresa la vre institutie), deoarece, in momentul in care judecatorul se apuca
sa studieze sedinta, el stiind ca nu este procedura de citare cu o parte,
trebuie sa ia masuri pt asigurarea celeritatii (ii poate spune grefierului sa
citeze telefonic partea).
 R.O.I spune ca grefierul intra in sala de judecata cu 1 ora inaintea
judecatorului, insa in practica grefierul poate intra si cu o jumatate de ora
inainte. Apoi, la ora stabilita, intra si completul de judecata. Dupa ora 7
jumate (ora de deschidere a instantei), fiecare complet sau judecator isi
alege ora de la care ii va incepe sedinta, in functie de nr. cauzelor, daca in
acea sala mai intra un alt complet in aceeasi zi, etc.

Art. 212 CPC: „Judecarea procesului are loc la sediul instanţei, dacă
prin lege nu se dispune altfel”.

Art. 213 CPC: (1)”În faţa primei instanţe cercetarea procesului se

desfăşoară în camera de consiliu, dacă legea nu prevede altfel”. – in caile
de atac, daca am o faza de cercetare judecatoreasca (spre ex., in recurs s-ar
putea sa nu ajung la faza cercetarii judecatoresti, ci sa se termine in etapa
scrisa, asa numita procedura „a filtrului”), ea va fi intotdeauna in sedinta
publica.

(2)De asemenea, în cazurile în care dezbaterea fondului în şedinţă

publică ar aduce atingere moralităţii, ordinii publice, intereselor minorilor,
vieţii private a părţilor ori intereselor justiţiei, după caz, instanţa, la cerere
sau din oficiu, poate dispune ca aceasta să se desfăşoare în întregime sau în
parte fără prezenţa publicului.- am discutat acest articol si am vazut ca e
vorba de o nulitate extrinseca si conditionata

Art. 214 CPC- Continuitatea instanţei- am discutat si acest articol si

am vazut ca judecatorul in fata caruia partile au pus concluzii pe fond sau
pe o exceptie dirimanta, este cel care se pronunta.

Art. 215 CPC- Ordinea judecării proceselor

(1)„Pentru fiecare şedinţă de judecată se va întocmi o listă cu procesele

ce se dezbat în acea zi, care va fi afişată pe portalul instanţei şi la uşa sălii de
şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea acesteia (pentru a vedea
partile in ce ordine li se iau cauzele). Lista va cuprinde şi intervalele orare
orientative fixate pentru strigarea cauzelor”. –Codul spune ca sedintele pot
fi fixate pe ore, dar in practica, judecatorii nu prea fac asa, deoarece nu au
camera de consiliu pentru a primii partile pe ore si atunci sunt citate toate
deodata.

Cum se trec pe lista de sedinta dosarele?

Alin. 2- Ordinea de pe lista: „Procesele declarate urgente, cele rămase

în divergenţă şi cele care au primit termen în continuare se vor dezbate
înaintea celorlalte”.- ex: contestatia in anulare se judeca de urgenta si cu
 precadere, la fel si ordonanta presedintiala; cele ramase in divergenta- le-am
lasat o data in pronuntare, dar nu am ajuns la un consens si a trebuit sa
reintram cu un al treilea judecator; cele care au primit termen in continuare-
cele care au avut deja termen de judecata, dar au fost amanate.

Cand am mai multe cauze urgente sau ramase in divergenta, le pun in

ordinea vechimii (anul inregistrarii sau daca sunt din acelasi an, ma uit la
nr. de intrare in registrul instantei).

In principiu, judecatorul ar trebui sa strige dosarele in ordinea de pe

lista, conform regulii de mai sus. Dar avem niste exceptii in ceea ce priveste
strigarea cauzei.

Art. 220 CPP: „Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei,

amânarea cauzelor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu
provoacă dezbateri. Când completul de judecată este alcătuit din mai mulţi
judecători, această amânare se poate face şi de un singur judecător”.-
prima data se iau amanarile fara discutie (ex: un dosar in care este lipsa
procedura de citare). Iarasi avem o situatie cand un singur judecator din tot
completul poate sa efectueze acte de procedura colegiale (am mai vazut la
primirea tranzactiei si la administrarea probelor)!!!

Alin. 3- Ordinea strigarii cauzelor: „Procesele în care partea sau

părţile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv consilier juridic se

Ordinea de pe lista( REGULA) Ordinea in care se iau dosarele(EXCEPTIA)

1.procesele urgente 1.Amanarile fara discutie (in ordinea de pe lista)

2.cele rămase în divergenţă
3.cele care au primit termen în
concontinuare
4. 4. Celelalte procese
2.Procesele în care partea sau părţile sunt reprezentate
ori asistate de avocat/consilier juridic (in ordinea de
pe lista)
3.in continuare se tine seama de ordinea de pe lista
=> primele 2 puncte sunt exceptii de la ordinea de pe
lista

vor dezbate inainte”

Exceptia exceptiei: (4)La cererea părţii interesate, pentru motive temeinice,

judecătorul poate schimba ordinea de pe listă. Ex: daca am un dosar urgent, dar
cu 10 martori, nu o sa il strig primul sa tin o sala intreaga acolo 3 ore, ci o sa il
las la final

In practica, instantele stabilesc o ora diferita pentru dosarele cu

martori de audiat. Ex: de la ora 13 sunt chemate partile din dosarele cu martori,
cand estimez ca termin cu ceilalti.

Art. 216- Atribuţiile preşedintelui completului de judecată

(1)Preşedintele completului conduce şedinţa de judecată. El deschide,

suspendă şi ridică şedinţa- la noi nu prea se suspenda sedinta, decat pentru
motive foarte exceptionale, in rest judecatorul sta in sala de sedinta pana la
final, fara intrerupere (in Anglia, de ex., la ora 13fix sedinta se suspenda si
judecatorii merg la masa). Penalele pot sa dureze pana noaptea, civilele nu
prea.

(2)Preşedintele dă cuvântul mai întâi reclamantului, apoi pârâtului,

precum şi celorlalte părţi din proces, în funcţie de poziţia lor procesuală.
Reprezentantul Ministerului Public va vorbi cel din urmă, în afară de cazul când
a pornit acţiunea. Altor persoane sau organe care participă la proces li se va da
cuvântul în limita drepturilor pe care le au în proces.- intervenientul accesoriu
vorbeste intotdeuna dupa partea in favoarea careia a intervenit. Sigur ca, daca
paratul are de ridicat o exceptie, atunci ii dau prima data lui cuvantul
(exceptiile inaintea cererilor). Chematul in garantie vorbeste dupa sustinerea
cererii de chemare in garantie, deoarece el este parat in cererea de chemare in
garantie. Intervenientul principal vorbeste dupa reclamant.

(3)În cazul în care este necesar, preşedintele poate da cuvântul părţilor şi

celorlalţi participanţi, în aceeaşi ordine, de mai multe ori.- replica,
contrareplica, poate limita, totusi.

(4)Preşedintele poate să limiteze în timp intervenţia fiecărei părţi. În

acest caz, el trebuie să pună în vedere părţii, înainte de a-i da cuvântul,
timpul pe care îl are la dispoziţie.- e foarte nepoliticos sa ii spui de la
inceput „ai 5 minute la dispozitie”, daca vezi ca se lalaie, pe parcurs, ii poti
zice „vedeti ca mai aveti 5 minute” sau „nu mai repetati toata povestea,
puneti concluzii pe acest aspect specific, care ma intereseaza”.

Totusi, daca partea sau avocatul ei vrea sa insiste pe un anumit subiect,

judecatorul nu ii poate interzice, din cauza princ. oralitatii, dar avocatul va
stii daca ii zic, ce ma intereseaza si atunci nu va insista pe altceva.

Art. 217 CPC- Poliţia şedinţei de judecată- l-am facut la principii

 Art. 218 CPC- Infracţiuni de audienţă

(1)Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o infracţiune, preşedintele o

constată şi îl identifică pe făptuitor. Procesul-verbal întocmit se trimite
procurorului.- Codul vorbeste de incheiere unui PV, dar profa nu crede ca e
un motiv de nulitate daca o trece in incheierea de sedinta faptul ca a
constatat o infractiune. Dar, sa tinem minte ca, potrivit Codului, instanta
constata o infractiune de audienta prin PV!!

(2)Instanţa poate, în condiţiile legii penale, să dispună şi reţinerea

făptuitorului.

Art. 219 CPC- Verificări privind prezentarea părţilor

(1)Instanţa verifică identitatea părţilor, iar dacă ele sunt reprezentate ori
asistate, verifică şi împuternicirea sau calitatea celor care le reprezintă ori le
asistă.

(2)În cazul în care părţile nu răspund la apel, instanţa va verifica dacă

procedura de citare a fost îndeplinită şi, după caz, va proceda, în condiţiile legii,
la amânarea, suspendarea ori la judecarea procesului.-instanta stie deja daca
procedura de citare e indeplinita, deoarece grefierul cand striga cauza face
referatul cauzei, nu o verifica doar atunci.

Art. 221 CPC- Amânarea judecăţii prin învoiala părţilor

(1)Amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa

decât o singură dată în cursul procesului.- adica o singura data in fata primei
instante si o singura data in fata instantei de apel, in recurs, contestatie in
anulare, s.a.m.d.

Art. 222 CPC- Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare

(1)Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la

cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi
care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.- ex: daca avocatul depune
azi o cerere prin care cere sa se amane deoarece are astazi termen la instanta
din Bucuresti-acesta este un motiv justificat, nu avea cum sa anticipeze primul
termen, dar daca spune acelasi lucru si la al doilea termen atunci nu mai merge,
deoarece instanta l-a intrebat, cand a amanat cauza, daca al doilea termen ii
convine. M-as putea gandi ca poate e la primul termen la cealalta instanta, dar
atunci are motiv temeinic sa amane la acea instanta si nu la mine. Alte motive:
imbolnavirea, plecarea in concediu (deoarece avocatii isi pot lua concediu
oricand).

VCPP zicea ca pot cere aceasta amanare o singura data, ceea ce este
absurd, deoarece se pot ivi mai multe astfel de situatii in cursul unui proces.

(2)Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va

amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.-
daca partea a cerut amanarea potrivit alin. 1 si eu nu aman pronuntarea, poate fi
motiv de nulitate a hotararii si de exercitare a cailor de atac (vom vedea ca la
motivele de casare, la recurs, ca intra si acesta cand instanta a incalcat normele
de procedura prevazute sub sanctiunea nulitatii exprese sau virtuale-in cazul de
fata) => amanarea e obligatorie.

Art. 223 CPC- Judecarea cauzei în lipsa părţii legal citate

(1)Lipsa părţii legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă

legea nu dispune altfel.- daca nicio parte nu se prezinta, judecatorul verifica,
prima data, daca exista cel putin o parte care a cerut judecarea in lipsa si va
proceda in continuare la judecarea cauzei. Daca nu, va suspenda pentru lipsa
nejustificata a partilor. Daca toate partile au cerut judecarea in lipsa,
judecatorul poate trece direct la terminarea cercetarii judecatoresti (art. 244) si
sa dea solutia finala, deoarece nu este obligat sa amane pentru dezbatere (daca
numai o parte a cerut judecarea in lipsa, nu poate da solutia finala asa repede)

(2)Dacă la orice termen fixat pentru judecată se înfăţişează numai una

dintre părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta
susţinerile părţii prezente, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate,
examinând şi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.

(3)Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în

care lipsesc ambele părţi, deşi au fost legal citate, dacă cel puţin una dintre ele a
cerut în scris judecarea cauzei în lipsă.

Art. 224 CPC- Discutarea cererilor şi excepţiilor

Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate

cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de
ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu. si partile au aceasta obligatie (e mai
greu cand ele sunt absente sau doar una e absenta),dar REGULA este ca
instanta trebuie sa isi aminteasca de toate cererile si exceptiile si nu partile, iar
daca nu o face, va fi motiv de exercitare a cailor de atac.

Art. 226 CPC- Ascultarea minorilor

 În cazul în care, potrivit legii, urmează să fie ascultat un minor,
ascultarea se va face în camera de consiliu. Ţinând seama de împrejurările
procesului, instanţa hotărăşte dacă părinţii, tutorele sau alte persoane vor fi de
faţă la ascultarea minorului.- coroborati cu textele din Codul Civil privind
ascultarea minorilor. O sa reluam oricum acest text la procedura divortului (ex:
obligatorie ascultarea minorul de 10 ani).

Art. 227 CPC- Prezenţa personală a părţilor în vederea soluţionării

amiabile a litigiului- coroborati cu textul de la tranzactie.

Art. 228 CPC- Imposibilitatea şi refuzul de a semna

Când cel obligat să semneze un act de procedură nu poate sau refuză să

semneze, se face menţiunea corespunzătoare în acel act, sub semnătura
preşedintelui şi a grefierului.

Art. 231 CPC- Notele de şedinţă. Înregistrarea şedinţei

(1)Grefierul care participă la şedinţă este obligat să ia note în legătură

cu desfăşurarea procesului, care vor fi vizate de către preşedinte. Părţile pot
cere citirea notelor şi, dacă este cazul, corectarea lor.- se iau note in caietul
grefierului, care apoi vor fi folosite la redactarea incheierii de sedinta.
Judecatorul NU trebuie sa dicteze grefierului incheierea de sedinta, o va redacta
singur. Doar marturiile, le consemneaza grefierul dupa dictare.

(2)După terminarea şedinţei de judecată, participanţii la proces primesc,

la cerere, câte o copie de pe notele grefierului.

(3)Notele grefierului pot fi contestate cel mai târziu la termenul următor.

(4)Instanţa va înregistra şedinţele de judecată. În caz de contestare de

către participanţii la proces a notelor grefierului, acestea vor fi verificate şi,
eventual, completate ori rectificate pe baza înregistrărilor din şedinţa de
judecată.

(5)La cerere, părţile, pe cheltuiala acestora, pot obţine o copie

electronică a înregistrării şedinţei de judecată în ceea ce priveşte cauza lor.

(6)Înregistrările din şedinţa de judecată vor putea fi solicitate şi de către

instanţele de control judiciar.- cand spun partile. Ex : partile zic ca au solicitat
instantei de fond sa consemneze ca au pus aceasta intrebare martorului si de ce
a respins-o instanta, in acest caz, instanta de control va solicita inregistrarea
pentru a afla adevarul. Sau mai poate solicita inergistrarea audierii martorilor
pentru a nu-i mai audia.
 Art. 232 CPC- Redactarea încheierii de şedinţă

(1)Pe baza notelor de şedinţă, iar dacă este cazul şi a înregistrărilor

efectuate, grefierul redactează încheierea de şedinţă.

(2)Încheierea se redactează de grefier în cel mult 3 zile de la data şedinţei

de judecată.