Tema şi viziunea despre lume- Moromeţii

Primul roman scris de Marin Preda, “Moromeţii”, este alcătuit din două volume, publicate
la doisprezece ani distanţă: în 1955, volumul I, iar în 1967, volumul al II -lea.

Deşi modalităţile de exprimare artistică şi problematica celor două volume diferă,

romanul este unitar, deoarece reconstitue imaginea satului românesc în perioade de criză, în
preajma celui de-al Doilea Război Mondial

În ceea ce priveşte tema, romanul prezintă destrămarea - simbolică pentru gospodăria

ţărănească tradiţională – a unei familii dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliştea-Gumeşti. Evoluţia
şi criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel că
romanul unei familii este şi o frescă a vieţii rurale din proximitatea şi de d upă cel de-al Doilea
Război Mondial. Există în primul volum al romanului câteva secvenţe narative simbolice pentru
tema destrămării familiei. De exemplu, scena cinei surprinde un moment din existenţa familiei
tradiţionale, condusă de un tată autoritar, dar dezvăluie tensiunile şi conflictele din familie. Astfel,
aşezarea în jurul mesei prefigurează tensiunile din familie. De asemenea, o altă secvenţă
relevantă este aceea a tăierii salcâmului, secventă care prefigurează destrămarea familiei,
prăbuşirea satului tradiţional, risipirea iluziilor lui Moromete
Un prim element al textului narativ, semnficativ pentru prezentarea temei şi viziunii
despre lume este simetria incipitului cu finalul. Simetria compoziţională este dată de cele două
referiri la tema timpului, în incipit şi în paragraful final al volumului I. La început, timpul pare
îngăduitor, “Se pare că timpul era foarte răbdător cu oamenii; viaţa se scurgea fără conflicte
mari”, pentru ca enunţul din finalul volumului, “timpul nu mai avea răbdare”, să modifice imaginea
timpului, care devine necruţător. Imaginea timpului răbdator reprezintă doar o iluzie a lui Ilie
Moromete, contrazisă de evenimentele petrecute pe parcursul romanului.

În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, acţiunea romanului se desfăşoară în

Siliştea – Gumeşti, un sat din Câmpia Dunării în care existenţa decurge de generaţii întregi “fără
conflicte mari”, pe o perioadă de un sfert de veac şi înfăţişează destinul ţăranului la confluenţa
dintre două epoci istorice: înainte şi după al Doilea Război Mondial.

Astfel, conflictul principal este dezacordul dintre Ilie Moromete şi cei trei fii ai săi din prima
căsătorie: Paraschiv, Nilă şi Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înţelege lumea. Fii cei
mari îşi dispreţuiesc tatăl fiindcă nu ştie să trasnforme în bani produsele economiei rurale, precum
vecinul Tudor Bălosu, care se adaptează mai uşor noilor relaţii capitaliste. Cel de -al doilea conflict
izbucneşte între Moromete şi Catrina , soţia lui. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din
lotul soţiei, promiţându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei. De teama fiilor celor mari care
îşi urau mama vitregă, dar mai ales pentru că în satul tradiţional bărbatul este şeful cas ei,
Moromete amână îndeplinirea promisiunii. Din această cauză, femeia simte “cum i se strecoară în
inimă nepăsarea şi sila de bărbat şi copii”, găsindu-şi initial refugiul în biserică, dar în al doilea
volum Catrina îl părăseşte pe Ilie, după ce află de vizita lui la Bucureşti.
Viziunea despre lume se conturează în roman mai ales prin perspectiva personajului Ilie
Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor, personaj principal şi reflector al evenimentelor
prezentate. În volumul al doilea, Niculae devine reflector al mentalităţilor colectiviste, al lumii de
după război.

În opinia mea, romanul “Moromeţii” surprinde dramatic iluzia protagonistului că viaţa

îşi poate continua cursul în tiparele tradiţionale, în timp ce istoria mo difică relaţiile de la nivelul
vieţii de familie şi de la nivelul comunităţii rurale, schimbând chiar rostul cele mai vechi şi
numaroase clase, ţărănimea.