Apocalipsa vechiului Testament

 In Biblie gasim o multime de profetii privitoare la viitor. Incepand cu Geneza si terminand cu
Apocalipsa, Biblia este presarata cu texte, capitole sau carti intregi cu caracter profetic.
Dintre acestea, profetia pe care o gasim in Cartea lui Daniel, capitolele 8 si 9, reprezinta cea
mai cuprinzatoare profetie care a fost data de Dumnezeu oamenilor.

              Despre versetele 24- 27 ale cap. 9 ( ultima parte a profetiei de care vorbim ), Isac
Newton, cel mai mare savant care a trait inaintea epocii moderne, spunea ca ele reprezinta
“temelia religiei crestine.”

              Cateva generalitati: 
              1. Cap. 8 si 9 nu pot fi separate, caci ele contin una si aceeasi profetie, chiar daca
intre scrierea cap. 8 si cea a cap. 9 au trecut 13 ani.

              2. Cap. 8 este samanta din care se dezvolta cap. 9, apoi capitolele urmatoare pana
la sfarsitul cartii si chiar intreaga escatologie a Noului Testament ( Matei 24, Luca 21, Marcu
13, 2 Tesaloniceni 2, Apocalipsa ).

              3. Exista unii comentatori ai Cartii lui Daniel care sustin ca cele scrise in cap. 8 s-au
implinit in secolul al doilea, i. Chr, pe vremea Macabeilor si a lui Antioh Epifanul, regele
seleucid care a cucerit Palestina, incercand sa-i elenizeze pe iudei si sa le schimbe religia si
obiceiurile. Acesti comentatori sunt ori rauvoitori, ori nu cunosc intreaga Scriptura, deoarece:

              - In cuprinsul cap. 8 gasim mai multe versete care ne arata ca acesta este un capitol
escatologic ( care priveste vremea sfarsitului ):
                        - vers. 17: “Vedenia priveste vremea sfarsitului.”
                        - vers. 19: “Vedenia priveste vremea sfarsitului “ 
                        - vers. 26: “Vedenia este cu privire la niste vremi indepartate.”

              Aceasta intreita subliniere pe care o face ingerul, in explicatia pe care i-o da
profetului Daniel, ne arata cat se poate de clar ca evenimentele pe care le are in vedere
profetia din cap. 8 si 9 trebuiau sa se petreaca intr-o perioada lunga de timp, intinzandu-se
pana la revenirea lui Christos. Intrega aceasta panorama profetica nu avea cum sa se
implineasca intr-o perioada atat de scurta de timp, ca cea la care fac referire acesti
comentatori- sec. 2  i.Chr.

              - Un alt argument impotriva celor sustinute de acesti comentatori il reprezinta

marturia Mantuitorului. In versetul 13 al cap. 8 se vorbeste despre “uraciunea pustiirii”.
Domnul Christos citeaza aceasta expresie din Cartea lui Daniel, in predica de pe munte,
redata in Matei cap. 24:  “De aceea, cand veti vedea uraciunea pustiirii, despre care a
vorbit proorocul Daniel, asezata in locul sfant - cine citeste sa inteleaga!  atunci cei ce
vor fi in Iudeea sa fuga la munti “ Matei 24, 15

              Observam ca Mantuitorul, care a lucrat si a predicat in prima parte a sec.1, 

vorbeste despre “uraciunea pustiirii” ca fiind un eveniment viitor. Prin urmare este total
incorect sa consideram ca evenimentul in cauza s-a petrecut intr-o perioada anterioara lui
Christos.

              4. Viziunea din cap. 8 si 9 graviteaza in jurul Sanctuarului. Nu mai avem de-a face
cu fiare salbatice, ca in cap. 7, ci cu animale domestice ( tapul, berbecul ), adica animale 
care se foloseau la jertfele de la Templu. Insusi Christos nu mai este prezentat in aceste
capitole ca un Imparat, ca in visul lui Nebucadnetar din cap. 2, nici ca un Judecator, ca in
viziunea din cap. 7, ci ca un Mare Preot si Mijlocitor.
              5. Pentru Biserica Adventista de Ziua a Saptea, intelegerea profetiei din cap. 8 si 9
este de importanta majora, deoarece aici gasim actul de nastere al miscarii advente, rostul
aparitiei noastre ca biserica pe pamant, precum si misiunea pe care o avem in lume.

              Daniel 8, 1- 2:
              Viziunea este primita de Daniel la doi ani dupa cea din cap. 7. Nu mai e vorba de un
vis, ci de o viziune in timpul careia profetul este treaz.  Care sunt manifestarile unei persoane
rapite in viziune? Iata cateva din acestea: Numeri 24, 2- 4
              - Pesoana in cauza este treaza.
              - In timpul viziunii ea este rupta de realitatea din jur. 
              - Ochii sunt deschisi , dar omul nu vede nimic din ceea ce se petrece in jur. El vede
doar scenele care ii sunt prezentate in viziune.             
              - Profetul aude doar ceea ce i se transmite in viziune si nimic din ceea ce se petrece
in jur. 
              - Profetul nu respira pe toata perioada in care este rapit in viziune. Este, poate, cel
mai impresionant amanunt din aceste manifestari. 
              Toate aceste manifestari dovedesc faptul ca o viziune este de natura supranaturala.

              Viziunea este primita in anul al treilea al domniei lui Belsatar, imparatul Babilonului,
adica in anul 551- 550 i.Chr. Ceea ce este de remarcat este faptul ca Daniel reda viziunea in
legatura cu niste date geografice legate nu de Babilon, care inca nu cazuse, ci de Medo-
Persia, viitorul imperiu universal. Susa era capitala principala a Imperiului Medo- Persan, iar
raul Ulai era un rau care inconjura cetatea Susa. Numele actual al raului este Karum. Cum
se explica acest lucru?

              Daniel era foarte preocupat de profetia din Isaia 21, 2: “Ridica-te Elam! Asediaza
Medie!”El observa ridicarea la orizont a noii puteri si de aceea Dumnezeu il transporta pe
profetul Sau in capitala Susa a Elamului, care era deja atasat Medo- Persiei. Asa se explica
faptul ca viziunea incepe nu cu Babilonul, care inca supravietuia, ci cu urmatorul imperiu
universal- Imperiul Medo-Persan.

              Daniel 8, 3- 4: Berbecul- primul animal-simbol

              Spre deosebire de cele patru fiare din cap. 7, care sunt vazute iesind din mare, cele
doua animale din cap. 8 sunt vazute iesind din rau- simbolul armatelor invadatoare ( Isaia 8,
7; Apocalipsa 12, 15 ).

              Berbecul este simbolul Imperiului Medo- Persan, lucru confirmat chiar de ingerul
Gabriel in explicatia pe care i-o da profetului : “Berbecele pe care l-ai vazut cu cele doua
coarne, sunt imparatii mezilor si persilor.” Vers. 20

              Simbolul ales de Providenta pentru a reda puterea acestui nou imperiu este
sugestiv, daca tinem seama de cateva amanunte furnizate de istorie. Rapoartele vremii arata
ca imparatii Persiei, atunci cand se aflau in lupta, purtau pe cap, in loc de coroana, capul
unui berbec. De asemenea, pe sigiliile persane, se poate gasi frecvent figura berbecului.

              Daniel vede cele doua coarne ale berbecului inegale, cel mai inalt crescand cel din
urma. Este un simbol perfect al naturii dualiste a noului imperiu-Imperiul Medo- Persan. Cei
care s-au afirmat primii au fost mezii. Persii s-au ridicat mai tarziu, i-au supus pe mezi, insa i-
au tratat cu respect, fondand impreuna un imperiu dualist. Cu toate acestea, persii erau mai
puternici.

              Berbecul este vazut in viziune ca impungea in trei directii ( corespondentul celor trei
coaste din gura ursului din cap. 7 ):
              - Spre apus: Babilonia, Siria, Asia Mica, Gecia
              - Spre nord: Calchis, Armenia, Scitia si regiuni din jurul Marii Caspice.
              - Spre sud: o parte din Arabia, Egipt si Etiopia.

              Cele trei directii de expansiune a noului imperiu dovedeste inca odata  ca este vorba
de o putere rasariteana, care se intinde in toate directiile. Ca o confirmare a implinirii profetiei
trebuie remarcat ca persii nu au facut cuceriri in est, iar pe vremea lui Ahasveros, Imperiul
Medo- Persan se intindea din Etiopia pana in India ( Estera 1, 1 ).

              Daniel 8, 5- 8: Tapul – al doilea animal-simbol

              Tapul este simbolul Imperiului Greco- Macedonean al lui Alexandru cel Mare. Cheia
acestui simbol o avem chiar de la ingerul Gabriel, in explicatiile pe care acesta le da
profetului Daniel: “Tapul insa este Imparatia Greciei, iar cornul cel mare dintre ochi este
cel dintai imparat.” vers. 21 Acest “cel dinatai imparat” nu poate fi altul decat Alexandru
Macedon, fondatorul acestui nou imperiu universal.

              Se spune despre tap ca “nu atingea pamantul”, expresie care sugereaza viteza de
expansiune a acestui imperiu, lucru pe care deja l-am vazut in cap. 7, prin simbolul
pardosului cu patru aripi. Istoria confirma acuratea acestui amanunt profetic.

              In anul 334 i.Chr., Alexandru Macedon trece Helespontul in Asia Mica cu doar
35.000 soldati si provizii doar pentru o luna. Intr-un timp record el cucereste Tirul, Palestina,
Egiptul, Babilonul, apoi trece Indul si cucerste o parte din India. Trupele insa refuza sa mai
inainteze, fapt pentru care Alexandru e nevoit sa renunte. Se retrage in Babilon pe care
viseaza sa-l transforme in capitala noului sau imperiu. In anul 323 Alexandru declara
Babilonul drept noua sa capitala, insa in acelasi an, dupa un sir de betii si orgii, bolnav de
friguri, se stinge ca o cometa, lasand in urma un imperiu urias, dar fara urmasi la tron.

              De ce tocmai tapul este ales de Providenta pentru a zugravi  Imperiul Macedonean?
Nu este nimic intamplator! Alexandru Macedon pretindea  ca este progenitura lui Jupiter
Amnon, al carui simbol era o capra. De asemenea, succesorii lui Alexandru sunt zugraviti pe
monedele timpului avand uneori coarne de capra. Insusi simbolul Greciei era un tap, iar
Alexandru era supranumit Alexandru Aegus- fiul caprei. Orasul macedonean Aegeae
inseamna “orasul caprei”, aegeaenii- “poporul caprei”, iar Marea Egee- “Marea caprei”.

              Expresia “a venit un tap de la apus” dovedeste inca odata ca este vorba despre o
putere apuseana.

              Daniel 8, 6- 7: Lupta dintre tapul de la apus si berbecul din rasarit

              Este vorba de marile lupte greco- persane consemnate de istorie ( Salamina,
Termopile si Maraton ), in care grecii i-au infrant pe persi, impiedicand extinderea Imperiului
Medo- Persan in Europa. In pasajul biblic sunt doua expresii care ne sugereaza cat de
crancene au fost luptele dintre berbecul medo-persan si tapul macedonean:1.Tapul “s-a
repezit asupra lui cu toata puterea lui”-vers.6

              2.Tapul “s-a aruncat incruntat asupra lui”-vers. 7  

              Dupa intrarea lui Alexandru in Asia Mica, pe teritoriul berbecului, are loc o prima
lupta crancena la raul Granicus, in Frigia, lupta in care grecii ii infrang pe generalii lui Darius.
Urmeaza a doua lupta crancena, la Issus, in Cilicia, apoi a treia lupta, la Arbela in Siria ( 331
i.Chr ). Aceasta ultima victorie a lui Alexandru asupra medo-persilor marcheaza sfarsitul
Imperiului Medo- Persan.

              “I-a frant amandoua coarnele” ( vers. 7 ):   Imperiul Medo- Persan a fost in
totalitate supus de greci . Persepolisul, capitala imperiului, a fost ars, armatele au fost
faramitate si imprastiate, orasele pradate, imperiul iesind de pe scena istoriei ca putere
dominatoare.

              Daniel 8, 8: Frangerea cornului cel mare- moartea lui Alexandru Macedon   
              Dupa ce a pus bazele celui mai intins imperiu de pana atunci, imperiu ce se intindea
din Grecia pana in India si de la Marea Caspica pana in Etiopia, la doar 32 ani, din cauza
necumpatarii, oboselii si petrecerilor destrabalate, Alexandru Macedon moare, lasand in
urma un imperiu imens, fara urmas la tron. ( anul 323 i.Chr )

              “In locul lui au crescut patru coarne mari in cele patru vanturi ale cerurilor.”
              Dupa moartea lui Alexandru, au urmat 20 ani de lupte pentru tron. In decurs de 15
ani, familia lui Alexandru  a fost nimicita, dupa care generalii lui cei mai puternici au impartit
imperiul in patru parti: Seleuc primeste Siria si Babilonul; Ptolemeu primeste Egiptul;
Casandru primeste Grecia si Macedonia, iar Lisimah-Vestul Asiei Mici si Tracia.

              Concluzii: Ne oprim, pentru moment,  in acest punct al profetiei din cap. 8,

deoarece ceea ce urmeaza- descrierea unei noi puteri numita “cornul cel mic”- necesita o
abordare separata.

              Observam ca profetia din cap. 8 merge paralel cu cea din cap. 2 si 7, insa de fiecare
data cand ea este reluata ni se dau amanunte in plus. Exista un principiu pe care Dumnezeu
il aplica in cazul profetiilor panoramice, cum este cazul celor din capitolele 2, 7 si 8- principiul
“repetitie si dezvoltare”. Dumnezeu repeta o profetie de doua , de trei si chiar de patru ori,
aratand prin aceasta ca lucrul este hotarat din partea Lui. In acelasi timp, repetarea profetiilor
panoramice face ca ele sa se intipareasca in memoria celui care studiaza Biblia.

              De asemenea, Dumnezeu dezvolta o profetie repetata, deoarece omul este din ce
in ce mai pregatit sa inteleaga si alte aspecte. Cand este vorba de viitor, omul are nevoie de
trecerea timpului pentru a intelege unele adevaruri pe care Dumnezeu doreste sa ni le
transmita.

              “Mai am sa va spun multe lucruri, dar acum nu le puteti purta.” Ioan 16, 12

              In cap. 2 al cartii, Dumnezeu descopera doar o succesiune de imperii, privite doar
din punct de vedere politic. Daniel era tanar si nu era pregatit pentru mai mult. Insa anii trec,
Daniel se maturizeaza din punct de vedere spiritual si Dumnezeu repeta profetia, de data
aceasta in cap. 7, mult mai detaliat, privind aceleasi imperii universale din punct de vedere al
naturii lor interioare si al atitudinii lor fata de adevar.

              Dupa alti catva ani, profetia se repeta din nou, in cap. 8, cu si mai multe amanunte.
Aceasta este metoda divina de a ne invata. De ce nu am proceda si noi la fel cu copiii nostrii,
cu semenii nostrii? Din nefericire prea adesea folosim metoda palniei ( totul dintr-o data ),
cand in realitate metoda picurarii ( putin cate putin ) este infinit mai eficienta.