Apocalipsa cap.

18 – Caderea si judecata Babilonului

25/12/2011
Apocalipsa cap. 18 – Caderea si judecata Babilonului
Introducere
Capitolul 18 este , in cea mai mare parte a lui, un recviem, un cantec de jale rostit asupra Babilonului zilelor din urma. El concentreaza tot ce au spus
profetii de-a lungul timpului cu privire la timpul sfarsitului si pedepsirea celor nelegiuiti.

Cand Ioan scrie acest capitol, el nu are in vedere caderea unei cetati oarecare sau a unui imperiu, ci el vede colapsul intregii civilizatii umane condusa
spre pieire de uriasa coalitie a Babilonului mistic. Alaturi de simbolul femeii desfranate folosit in cap. 17, Ioan adauga aici un alt simbol – “cetatea cea
mare”– ambele fiind numite Babilon.
Tot ceea ce este scris despre Babilonul modern, atat in cap. 17, cat si in cap. 18, are menirea sa ne determine sa ne cercetatm cu cea mai mare
seriozitate pozitia pe care o vom lua, avand in vedere finalul acestuia: distrugerea lui vesnica. Daca dupa cele descoperite in legatura cu Babilonul mistic
si, mai ales, dupa apelul facut de glasul ceresc omenirii intregi de a parasi terenul sau fermecat, cineva persista sa ramana pe pozitie, el va avea aceeasi
soarta cu a Babilonului: nimicirea totala si vesnica.

Din punct de vedere structural, cap. 18 cuprinde trei sectiuni:

– Caderea Babilonului ( vers. 1-3 )

– Chemarea de a iesi din Babilon ( vers. 4.5 )

– Distrugerea Babilonului ( vers. 6-24 )

Comentariu
Vers. 1: “Dupa aceea am vazut pogorandu-se din cer un alt inger care avea o mare putere; si pamantul s-a luminat de slava lui.”
“Dupa aceea” – Nu trebuie sa tragem concluzia gresita ca evenimentele descrise in cap. 18 se petrec dupa cele descrise in capitolul anterior.
Apocalipsa se aseamana cu un muzeu care adaposteste numeroase tablouri realizate in epoci diferite, dar pe care vizitatorii le admira intr-o ordine
stabilita de administratorii muzeului. In mod similar, tablourile care ii sunt descoperite lui Ioan nu sunt asezate intotdeauna respectand ordinea
cronologica a evenimentelor.
“Am vazut pogorandu-se din cer” – Aceasta afirmatie a lui Ioan ne arata ca in momentul primirii viziunii el se afla pe pamant, dupa ce in capitolele 15
si 16 el se aflase transportat in cer.
“Un alt inger care avea o mare putere” – Imaginea ingerului din cap. 18 este una din cele mai luminoase si pline de speranta imagini din Biblie. Chiar
daca mesajul care il insoteste pe inger este sever, reprezentand ultima avertizare data lumii, imaginea lui e luminoasa pentru ca reprezinta implinirea unei
profetii a Vechiului Testament: “Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum nu este decat necaz.” ( Isaia 9,1 ).
Ingerul din cap. 18  este altul decat cel care ii daduse explicatii lui Ioan in capitolul anterior. Este un inger deosebit de puternic care are o misiune
speciala.  Lumina care il insoteste este cea a Evangheliei care va fi predicata in toata lumea inainte de a veni sfarsitul ( Matei 24, 14 ).

Faptul ca sunt prezenti ingeri ceresti in aceasta ultima avertizare si chemare facuta lumii inainte de distrugerea totala si definitiva a Babilonului, ne arata
ca soliile lor sunt de origine cereasca si au o importanta fara precedent pentru omenirea care traieste in timpul sfarsitului.

Sensul cuvantului “inger” este mult mai larg decat acela de fiinta cereasca. Un “inger” este un “sol”, un “trimis”, un “mesager” al lui Dumnezeu insarcinat
sa transmita un adevar din partea Lui. In acest sens mai larg al termenului, “ingerul” din cap. 18 poate fi un om, un grup de oameni, o biserica sau o
miscare care, prin cuvant vorbit sau scris, vestesc adevarul.

Putem spune, fara sa gresim, ca “ingerul” din cap. 18 ii reprezinta pe copiii lui Dumnezeu carora le-a fost incredintata o solie din partea Lui. Adam Clarke
vede in acest “inger” din vers. 1 “un sol extraordinar, deosebit al Evangheliei vesnice care, prin cuvant si scris, sa fie instrumentul de raspandire a luminii
adevarului si a adevaratei religii in toata lumea.” ( 1 )
Ingerul din cap. 18 nu aduce o lumina noua, ci o putere noua celor trei solii rostite de ingerii din cap. 14, carora li se alatura. Pasajul vorbeste despre
timpul ultimei avertizari data lumii noastre inainte de inchiderea definitiva a harului.

“Si pamantul s-a luminat de slava lui” – Desi nu stim cum va fi rostit acest ultim mesaj, putem afla efectul rostirii lui: intregul pamant va fi luminat.
Aceasta inseamna nu doar Europa sau America unde crestinismul este la el acasa, ci si India hindusa, China comunista si tarile budiste ale Orientului
indepartat, in care crestinismul patrunde astazi cu pretul multor sacrificii .
“Slava” ( gr. doxa ), atunci cand este aplicata unei fiinte omenesti, reprezinta caracterul lui Dumnezeu manifestat in viata acestuia. Astfel, ingerul din cap.
18 este simbolul poporului lui Dumnezeu din zilele din urma, care va oglindi pe deplin caracterul divin intr-o lume din ce in ce mai corupta.

Un pamant luminat de slava lui Dumnezeu este un pamant in care fiecare om va ajunge sa ia contact cu Evanghelia adevarata, va ajunge sa cunoasca
Planul Mantuirii si va avea o revelatie a caracterului si planurilor lui Dumnezeu, dupa care va decide in deplina cunostinta de cauza de partea cui se va
aseza in vesnicie. Este ultimul avertisment al harului. Dupa aceste versete nu mai apare in Biblie niciun inger al harului. Toti ceilalti ingeri care vor mai
aparea in Apocalipsa dupa acest inger puternic din cap. 18 sunt ingeri ai judecatii.

Vers. 2: “El a strigat cu glas tare si a zis: “A cazut, a cazut Babilonul cel mare ! A ajuns un locas al dracilor, o inchisoare a oricarui duh necurat,
o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate.”
“El a strigat cu glas tare” – Acest inger puternic nu face decat sa repete solia celui de-al doilea inger din cap. 14, cu o diferenta insa: In cap.
14,8, “ingerul a zis…”, in timp ce in cap. 18, ingerul “a strigat cu glas tare.” Dupa cum Mantuitorul a intrat in templul din Ierusalim de doua ori pentru
a-l curati, la fel ingerii din Apocalipsa rostesc de doua ori aceeasi solie cu privire la caderea Babilonului.
“A cazut, a cazut Babilonul cel mare ! – Cuvintele ingerului sunt un ecou al celor scrise de profetul Isaia: “A cazut, a cazut Babilonul si toate
icoanele dumnezeilor lui zac sfaramate la pamant.” ( Isaia 21,9 ).
Repetarea soliei despre caderea Babilonului spiritual al zilelor sfarsitului are o dubla semnificatie:

– Lucrul este hotarat din partea lui Dumnezeu: Babilonul spiritual va fi lepadat pentru totdeauna.

– Caderea Babilonului ( mama si fiicele ei ) este un proces inceput in preajma anului 1844, odata cu respingerea soliei advente de majoritatea bisericilor
protestante, si care va culmina cu respingerea ultimei solii de avertizare data lumii.

“A ajuns un locas al dracilor, o inchisoare a oricarui duh necurat, o inchisoare a oricarei pasari necurate si urate.”– Privind la logica textului,
putem intelege cateva lucruri importante:
– Dupa cum templul din Ierusalim era un locas al lui Dumnezeu, prin contrast, Babilonul modern a devenit un locas al demonilor. Prin tot ceea ce se
intampla in Babilonul mistic, fie constient, fie inconstient, se aduce inchinare demonilor.
– Termenul “inchisoare”, folosit in dreptul Babilonului modern, sugereaza ideea ca demonii sunt tinuti legati in practicile religioase, in doctrinele si
invataturile lui. Doua lucrari aparute in limba romana ne pot ajuta sa intelegem mai corect sensul si gravitatea afirmatiei potrivit careia Babilonul a ajuns
un locas al demonilor. Este vorba de lucrarea intitulata “Civilizatii istorisite”, scrisa de Will si Ariel Durant, precum si lucrarea lui Ralph Edward Woodrow
intitulata “Religia tainica a Babilonului”.

Referindu-se la ciudatele ornamente intalnite la marile catedrale catolice din Occident, Will Durant citeaza din Sf. Bernard: “Ce rost au acesti monstri
ridicoli in manastire sub ochii calugarilor care citesc? Ce inseamna aceste maimute obscene, acesti dragoni, acesti centauri, acesti tigri si lei… acesti
soldati care se lupta si aceste scene de vanatoare? …Ce cauta aici aceste creaturi jumatate animal, jumatate om? Se pot vedea aici mai multe corpuri
sub un singur cap si mai multe capete pe un singur corp. Intr-un loc vedem un patruped cu un cap de sarpe, iar in alt loc, un sarpe cu cap de patruped
sau chiar un animal care in partea din fatza este cal si in cea din spate este capra.” ( 2 )
Autorul lucrarii „Religia tainica a Babilonului”  vorbeste de multimea sfintilor care i-au inlocuit pe cei aproximativ cinci mii de zei ai Babilonului de alta data,
de temple pagane transformate in locasuri crestine, de statui reprezentand zei pagani care au devenit reprezentari ale unor sfinti crestini, de obeliscurile
din Piata Sf. Petru din Roma sau Central Park din New York, care nu sunt altceva decat stalpi inchinati soarelui  ( Ieremia 43, 13 ). Toate acestea, si lnca
multe altele, dovedesc faptul ca in Babilonul modern ( crestinatatea apostaziata ) a patrus o multime de practici, obiceiuri si ritualuri pagane care au
legatura cu demonii ( vezi 1 Corinteni 10,20 ).

Dupa cum templul din Ierusalim devenise pe vremea Mantuitorului „o pestera de talhari” ( Marcu 11,17 ), tot astfel biserica crestina din timpul sfarsitului
va deveni un Babilon, un „locas al dracilor”. In loc sa fie un templu al Duhului Sfant, asemenea unui porumbel, biserica a devenit o locuinta a spiritelor
rele, asemenea unor pasari necurate si urate.
Aceste spirite sau pasari necurate sunt invataturile ratacite spiritiste primite de bisericile crestine cu bratele deschise. Poarta prin care spiritismul a
patruns in majoritatea bisericilor crestine este invatatura cu privire la nemurirea sufletului. Practicile spiritiste din vechiul Babilon ( astrologia, necromantia,
ghicirea, vrajitoria, magia alba si neagra, comunicarea cu mortii, etc. ) au patruns cu succes in crestinismul zilelor noastre, facand din el un adevarat
„locas al dracilor.”
Desi ingerul cel puternic din cap. 18 repeta solia ingerului al doilea din cap. 14, solia lui vizeaza in plus toate stricaciunile morale care s-au strecurat in
biserici dupa 1844.

Vers. 3: „Pentru ca toate neamurile au baut din vinul maniei curviei ei, si imparatii pamantului au curvit cu ea, si negustorii pamantului s-au
imbogatit prin risipa desfatarii ei.”
„Pentru ca toate neamurile au baut din vinul maniei curviei ei” – Tabloul este inspaimantator. Aici avem descrisa crestinatatea necredincioasa din
vremea sfarsitului, cu multimea bisericilor ei care s-au departat de adevarul lui Dumnezeu pentru a se imbata cu vinul invataturilor ratacite nascocite de
Babilon.
Versetele acestea ne prezinta cauzele caderii Babilonului modern. El a facut ca toate natiunile pamantului sa bea din vinul desfranarii lui, corupand
intregul pamant. „Vinul maniei curviei ei”reprezinta doctrinele si invataturile false ale Babilonului modern:
– Invatatura despre o Lege a lui Dumnezeu care nu mai este valabila in dispensatiunea Noului Testament, desi Biblia afirma categoric ca legea este
vesnica ( Psalm 119, 152.160; Matei 5, 17-19 ).

– Schimbarea zilei de odihna din Sabatul zilei a saptea in falsul sabat al zilei intai ( duminica ).

– Doctrina nebiblica a nemuririi sufletului bazata pe amagirea sarpelui din Eden: „Hotarat ca nu veti muri.” ( Geneza 3,4 )
– Neglijarea totala a adevarului despre Sanctuarul ceresc in care Domnul Christos mijloceste pentru cei pacatosi. Ca o consecinta a acestei neglijente,
bisericile crestine nu cunosc si resping adevarul despre judecata preadventa care a inceput deja in cer.

– Invatatura despre chinurile vesnice in focul iadului care arunca o umbra asupra caracterului lui Dumnezeu.

Toate aceste invataturi ratacite, impreuna cu multe altele, au „imbatat” bisericile crestine , permitand spiritelor demonice sa gaseasca o „inchisoare” chiar
in mijocul crestinismului.

„Si negustorii pamantului s-au imbogatit prin risipa desfatarii ei”- „Si negustorii pamantului s-au imbogatit”, spune Lenski. „Lumea este plina de ei,
multi dintre ei fiind mari, dar cea mai mare parte a lor sunt mici. Bazarele lor sunt pretutindeni. Unii dintre ei sunt bine fixati in politica, in toata lumea, sute
de mii dintre ei sunt in scoli, in domeniul educatiei, prezentand marfurile lor seducatore si necrestine. Cine sa le mai socoteasca numarul si prezenta lor in
carti, reviste si, in general, in mass-media ? Ei importa si exporta, fac afaceri foarte banoase, gasind pretutindeni cumparatori, avand un lant de magazine
in toata lumea. Babilonul, „mama desfranatelor” ( cap. 17,5 ), este bine servita de „negustorii” ei, care vand marfuri seducatoare pentru destrabalarile ei.
Negustorii pamantului s-au imbogatit prin acest fel de negot, care … se plateste. Verbul se armonizeaza cu „negustori”, dar declaratia care este simbolica
nu trebuie sa fie redusa numai la bani, ci trebuie privita in lumina a ceea ce este considerat ca „profit” de catre Babilonul cel mare.” ( 4 )
Vers.4: „Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: „Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu
urgiile ei!”
„Apoi am auzit din cer un alt glas” – Glasul venit din cer nu este identificat. Poate fi al unui inger, insa expresia „poporul Meu” ne poate face sa
credem ca este chiar glasul Mantuitorului.
„Iesiti din mijlocul ei, poporul Meu, ca sa nu fiti partasi la pacatele ei si sa nu fiti loviti cu urgiile ei!”- Chemarea este adresata adevaratilor
credinciosi imprastiati in intreaga lume crestina apostaziata si are un dublu scop: sa-i ocroteasca de judecatile pregatite Babilonului si pentru a-i aduna in
Biserica Ramasitei, acea biserica pregatita sa-L intampine pe Domnul Christos la a doua Sa venire.
Faptul ca aceasta chemare este facuta dupa anuntul caderii Babilonului nu este o dovada de neglijenta din partea lui Ioan, asa cum sugereaza unii critici.
Pasajul de care ne ocupam nu este o proza aranjata din punct de vedere cronologic, ci un cant in care tablourile descrise nu sunt asezate in ordinea
desfasurarii evenimentelor.

Chemarea de a iesi din mijlocul apostaziei a fost o chemare permanenta a lui Dumnezeu, acest ultim apel fiind doar un ecou al altor apeluri facute de-a
lungul timpului. „Plecati, plecati, iesiti din Babilon. Nu va atingeti de nimic necurat. Iesiti din mijlocul lui !” , striga profetul Isaia ( Isaia 52,11 ). Iar
Ieremia repeta apelul: „Iesiti din mijocul lui, poporul Meu!” ( Ieremia 51,45 ).  Insusi poporul evreu isi are originea intr-o chemare asemanatoare facuta
lui Avraam: „Iesi din tara ta…si vino in tara pe care ti-o voi arata” ( Geneza 12,1 ).
Acesta este ultimul apel al harului facut lumii inainte de judecata Babilonului si revenirea in slava a Mantuitorului. Dupa acesta, toti ingerii care apar in
Apocalipsa sunt ingeri ai judecatii. De aici reiese solemnitatea acestei chemari. Copiii lui Dumnezeu sunt somati pe un ton categoric sa iasa din „balciul
desertaciunilor lumii” si sa vina la Dumnezeu pe „aripile credintei”( 5 ).
Intr-o lume corupta si plina de inselaciunile antichristului, care e gata sa-i implice si pe copiii lui Dumnezeu in pacatele si necuratiile ei, acest apel are
menirea sa-i separe pe cei ce au ales sa se inchine doar lui Dumnezeu de cei ce au ales sa se inchine fiarei si icoanei ei.

Cei ce sunt cu adevarat copii ai lui Dumnezeu vor auzi chemarea ( Ioan 10, 4.5 ), vor iesi din Babilonul modern al zilelor sfarsitului si se vor alatura
poporului lui Dumnezeu urat si persecutat de coalitia politico-religioasa a lui antichrist.

Exista copii ai lui Dumnezeu in Babilonul spiritual al zilelor din urma ? Desigur ! Insasi chemarea glasului ceresc dovedeste acest lucru. „In ciuda
intunericului spiritual si a indepartarii de Dumnezeu care exista in bisericile care compun Babilonul”, spune Wieland,”majoritatea adevaratilor urmasi ai
Domnului Christos se gasesc inca in ele. Sunt multi dintre ei care nu au auzit niciodata adevarurile deosebite pentru acest timp. Nu putini sunt aceia care
nu sunt multumiti de actuala lor stare spirituala si care doresc dupa o lumina mai clara. Ei cauta in zadar chipul lui Christos in bisericile din care fac parte.
Cand aceste biserici se vor departa din ce in ce mai mult de adevar si se vor uni mai strans cu lumea, deosebirea dintre cele doua clase se va mari si se
va termina in cele din urma cu despartirea. Va veni vremea cand cei care Il iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice nu vor mai putea ramane in
legatura cu cei care sunt „iubitori de placeri mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand o forma de evlavie, dar tagaduindu-i puterea.” ( 6 )
Putem fi siguri de acest lucru pentru ca Insusi Mantuitorul ne asigura : „Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc si ele vin dupa Mine” ( Ioan 10,
27 ).
Vers.5: „Pentru ca pacatele ei s-au ingramadit si au ajuns pana la cer; si Dumnezeu Si-a adus aminte de nelegiuirile ei.”
Textul ne vorbeste despre limita rabdarii lui Dumnezeu. Foarte adesea, indelunga rabdare divina este gresit inteleasa de oamenii pacatosi. Faptul ca
Dumnezeu nu pedepseste pacatul indata este privit de unii fie ca o slabiciune si neputinta a Lui de a rezolva problemele, fie ca o iubire fara limite in care
nu exista judecata si pedeapsa.

Aceasta gresita intelegere a caracterului lui Dumnezeu ii incurajeaza pe oameni sa continue vietuirea lor pacatoasa caci, scrie inteleptul
Solomon, ”pentru ca nu se aduce repede la indeplinire hotararea data impotriva faptelor rele, de aceea este plina inima fiilor oamenilor de
dorinta sa faca rau” ( Eclesiastul 8,11 ).
Imaginea pacatelor ingramadite pana la cer este sugestiva, caci face aluzie la turnul Babel, un simbol al razvratirii omului impotriva lui Dumnezeu. Insa,
desi Dumnezeu este indelung rabdator fatza de spiritul de razvratire al omului, El nu ramane indiferent. Pacatele Babilonului mistic sunt cu atat mai grave
cu cat ele sunt comise in deplina cunostinta de cauza, in conditiile in care Dumnezeu avertizeaza intreaga lume cu privire la ceea ce inseamna adevarata
si falsa inchinare.

Vers.6: „Rasplatiti-i cum v-a rasplatit ea si intoarceti-i de doua ori cat faptele ei. Turnati-i indoit in potirul in care a amestecat ea!”
Incepand cu versetul 6, adresabilitatea se schimba. Daca in vers.4 mesajul de a iesi din Babilon era adresat poporului lui Dumnezeu, aici porunca se
adreseaza slujitorilor ceresti care urmeaza sa aduca judecata.

Rasplata va fi pe masura cruzimii cu care Babilonul s-a purtat cu sfintii poporului lui Dumnezeu de-a lungul timpului. Nu este vorba de o simpla razbunare
divina, ci de suportarea consecintelor propriilor alegeri si fapte. In acest caz nu mai actioneaza legea talionului ( Lex Talionis ). Desfranata cu nume de
Babilon va primi indoit cat nelegiuiriel ei, adica isi va primi pedeapsa pe deplin in timpul revarsarii celor sapte plagi.

Vers.7: „Pe cat s-a slavit pe sine insasi, si s-a desfatat in risipa, pe atat dati-i chin si tanguire ! Pentru ca zice in inima ei: „ Sed ca imparateasa,
nu sunt vaduva si nu voi sti ce este tanguirea.”
Aceste cuvinte vorbesc despre increderea aroganta in sine a Babilonului mistic. El a fost sigur pe succesul complotului sau impotriva poporului lui
Dumnezeu, dar si de manipularea coalitiei politico-religioase pe care a cladit-o in timpul sfarsitului. Aceasta falsa siguranta cladita pe o temelie de paie
este un ecou al cuvintelor imparatului Nebucadnetar care, desi fusese avertizat despre consecintele vietuirii lui pacatoase, s-a incumetat spunand: „Oare
nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu ca loc de sedere imparateasca, prin puterea bogatiei mele si spre slava maretiei
mele ?” ( Daniel 4, 30 ).
Acest spirit al incumetarii, al arogantei si al falsei sigurante a caracterizat Babilonul in toata istoria lui, fie ca e vorba de Babilonul istoric, fie de cel
modern, spiritual. Despre pacatele Sodomei, profetul Ezechiel scrie: „Iata care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era ingamfata, traia in belsug si
intr-o liniste nepasatoare, ea si fiicele ei, si nu sprijinea mana celui nenorocit si celui lipsit” ( Eezechiel 16, 49 ). Pacatul Sodomei este reprodus,
insa la o scara mult mai mare, si in Babilonul spiritual. De aceea pedeapsa care a cazut asupra cetatilor din valea Iordanului va fi primita, de asemenea la
o scara mult mai mare, de Babilonul spiritual si fiicele lui desfranate.
Vers.8: „Tocmai pentru aceea, intr-o singura zi vor veni urgiile ei: moartea, tanguirea si foametea. Si va fi arsa de tot in foc, pentru ca Domnul
Dumnezeu care a judecat-o este tare.”
Multi comentatori vad in afirmatia „ intr-o singura zi vor veni urgiile ei” un argument in favoarea ideii ca plagile finale nu vor dura mult. Daca „ziua” in
care Babilonul va primi judecatile divine este o zi profetica, aceasta inseamna ca ea este echivalenta cu un an real, conform principiului zi-an ( Numeri
14,34; Ezechiel 4,6 ). De aceea, unii comentatori ai Apocalipsei considera ca aceasta este perioada cat vor dura cele sapte plagi descrise in cap. 16.
Textul insa poate sa sugereze si altceva: rapiditatea, ritmul in care se vor abate judecatile divine asupra Babilonului. Pavel subliniaza si el aceasta idee
cand afirma ca „Domnul va implini pe deplin si repede cuvantul Lui” ( Romani 9, 28 ).
La fel cum Babilonul istoric a cazut pe neasteptate in timp ce Belsatar se destrabala cu vinul turnat in vasele templului din Ierusalim ( Daniel 5 ), Babilonul
modern va cadea si el pe neasteptate, primindu-si pedeapsa intr-un interval scurt de timp. Fie ca vorbim de niste pedepse cazute in intervalul de timp al
unui an, fie ca ne referim la elementul surpriza al judecatii divine, ambele interpretari sunt plauzibile.

Vers. 9-19: „Si imparatii pamantului, care au curvit si s-au dezmierdat in risipa cu ea, cand vor vedea fumul arderii ei, o vor plange si o vor boci.
Ei vor sta departe, de frica sa nu cada in chinul ei, si vor zice: „Vai ! Vai ! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare ! Intr-o clipa ti-a venit
judecata !” Negustorii pamantului o plang si o jelesc, pentru ca nimeni nu le mai cumpara marfa: marfa de aur, de argint, de pietre scumpe, de
margaritare, de in subtire, de purpura, de matase si de stacojiu; nici feluritele lor soiuri de lemn de tiin, tot felul de vase de fildes, tot felul de
vase de lemn foarte scump, de arama, de fer si de marmora; nici scortisoara, nici mirodeniile, nici miroznele, nici mirul, nici tamaia, nici vinul,
nici untdelemnul, nici faina buna de tot, nici graul, nici boii, nici oile, nici caii, nici carutele, nici robii, nici sufletele oamenilor. Si roadele atat
de dorite sufletului tau s-au dus de la tine. Toate lucrurile alese, stralucite, sunt pierdute pentru tine, si nu le vei mai gasi. Cei ce fac negot cu
aceste lucruri, care s-au imbogatit de pe urma ei, vor sta departe de ea, de frica chinului ei. Vor plange, se vor tangui si vor zice: „Vai ! Vai !
Cetatea cea mare, care era imbracata cu in foarte subtire, cu purpura si cu stacojiu, care era impodobita cu aur, cu pietre scumpe si cu
margaritare ! Atatea bogatii intr-un singur ceas s-au prapadit !” Si toti carmacii, toti cei ce merg cu corabia pe mare, marinarii si toti cei ce
castiga din mare, stateau departe; si, cand au vazut fumul arderii ei, strigau: „Care cetate era ca cetatea cea mare ?” Si isi aruncau tarana in
cap, plangeau, se tanguiau, tipau si ziceau: „Vai! Vai ! Cetatea cea mare, al carui belsug de scumpeturi a imbogatit pe toti cei ce aveau corabii
pe mare, intr-o clipa a fost prefacuta intr-un pustiu !”
Incepand cu vers.9, si pana la vers. 19, cititorul Apocalipsei este invitat sa auda un adevarat recviem, un cantec de jale, un bocet pentru caderea
Babilonului. „Recviemul” pentru Babilon este construit pe trei voci. Prima voce este a „imparatilor pamantului” ( vers. 9.10 ), a doua este
a „negustorilor pamantului”( vers. 11-17 pp. ), iar a treia voce este a „marinarilor” ( vers. 17 up.-19 ).
Aceleasi lamentari le regasim si in cantecul de jale rostit pentru Tirul de alta data ( Ezechiel 27 ). Ecoul lor indepartat este cantecul de jale pentru
Babilonul modern. Trebuie sa observam ca motivul jelirii imparatilor, negustorilor si marinarilor nu este suferinta in sine de care are parte Babilonul, ci
faptul ca au pierdut niste avanteje pe care le aducea colaborarea cu acesta. Ei se jelesc pentru ca isi vad interesele pierdute, dar, in acelasi timp, ei
anticipeaza si propria lor soarta. Cei care s-au unit cu Babilonul nu pot avea decat aceeasi soarta cu el.

Uriah Smith remarca faptul ca „aceia care nu cu mult timp in urma au emis un decret in care se stipula ca sfintii lui Dumnezeu nu vor putea nici cumpara
si nici vinde, acum ei insisi ajung in aceeasi situatie, dar intr-un mod mult mai deplin. Traficul de marfa va fi suspendat. vastele antrepozite, pline de tot
felul de marfuri, dar… nu mai are cine sa le cumpere.  Si atunci cand interesele lor comerciale, conturile lor in banca si comorile lor sunt stinse, se
bocesc, dar… de departe. Aceasta pentru faptul ca, dandu-si seama ca au participat si ei la pacatele Babilonului, se tem ca nu cumva sa se
impartaseasca si ei de soarta lui” ( 7 ).
Sentimentul care razbate din aceste versete este cel al pierderii care cuprinde intreaga societate umana, dominata de o religie falsa si apostata.
„Imparatii pamantului” ii reprezinta pe conducatorii politici care au avut relatii cu Babilonul si care au tras foloase din aliantele lor politice cu acesta.
„Negustorii pamantului” ii simbolizeaza pe oamenii de afaceri care s-au imbogatit datorita relatiilor comerciale cu Babilonul, dar si pe cei care au
„vandut” oamenilor doctrinele false ale acestuia ( practica indulgentelor).
In versetele 12 si 13 ne este prezentata o lista cuprinzand douazeci si opt de articole din comert pentru care nu vor mai fi cumparatori. Lista aceasta arata
spre interesele mari si intinse ale Babilonului, dar, in mod figurat, ea vorbeste si de multitudinea doctrinelor si a metodelor corupte ale acestuia. Se poate
usor observa ca in aceasta lista de marfuri aurul ocupa primul loc, in timp ce sufletele oamenilor se afla in coada listei. Acest fapt este o demascare a
adevaratei preocupari a desfranatei cu nume de Babilon.
Fiecare grup prezent in acest cantec de jale vede caderea Babilonului in lumina propriilor interese. Daca imparatii pamantului vad in Babilon „cetatea
cea mare” si puternica, negustorii vad in el cetatea „imbracata in in foarte subtire, cu purpura si stacojiu, care era impodobita cu aur, cu pietre
scumpe si cu margaritare” ( vers. 16 ). Jean Vuilleumier remarca faptul ca tocmai aceste podoabe, dispretuite de adevaratul Conducator al Bisericii si
urmasii Sai, fac parte integranta din ceremoniile si fastul Babilonului.( 8 )
Desi Babilonul a adus castig multor categorii de oameni, de la conducatorii politici ai lumii si pana la oamenii de afaceri si comercianti, el nu a castigat
simpatia nimanui. Dovada este faptul ca atunci cand judecatile divine cad peste el, nimeni nu-l deplange. Daca totusi ei jelesc, o fac pentru ca isi vad
propriile interese afectate si intrezaresc pentru ei insisi o soarta asemanatoare.

Atunci cand citim acest cantec de jale asupra Babilonului, trebuie sa tinem seama de timpul in care traia Ioan, autorul cartii. Daca el ar fi primit aceasta
viziune in timpul nostru, el ar fi vorbit cu siguranta in alti termeni. Ar fi amintit de presedinti de stat sau organizatii internationale, de aliante politice si
militare, de comertul global, de transporturi navale, terestre si aeriene, etc.

Daca incercam sa ne imaginam cauza acestor lamentari universale, tabloul descris in cap. 18 este mult mai usor de inteles. Plagile au fost deja revarsate
asupra pamantului, mediul s-a stricat, apele s-au prefacut in sange, soarele a parjolit totul, mania natiunilor a ajuns la apogeu… In acest context, cand
economia si comertul lumii se prabusesc, iar aurul este aruncat la lilieci, nu este de mirare ca toti locuitorii pamantului, fara exceptie, toti aceia care s-au
inchinat fiarei si au desfranat cu Babilonul spiritual, se vaita si isi pun tarana in cap.

Vers. 20-24: „Bucura-te de ea, cerule ! Bucurati-va si voi, sfintilor, apostolilor so proorocilor ! Pentru ca Dumnezeu v-a facut dreptate si a
judecat-o.” Atunci un inger puternic a ridicat de jos o piatra ca o mare piatra de moara, a aruncat-o in mare si a zis: „Cu asa repeziciune va fi
aruncat Babilonul, cetatea cea mare, si nu va mai fi gasit ! Si nu se va mai auzi in tine nici sunet de alaute, nici cantece din instrumente, nici
cantatori din fluiere, nici cantatori din trambite; nu se va mai gasi la tine niciun mester in vreun mestesug  oarecare. Nu se va mai auzi in tine
vuietul morii. Lumina lampii nu va mai lumina in tine, si nu se va mai auzi in tine glasul mirelui si al miresei, pentru ca negustorii tai erau mai
marii pamantului, pentru ca toate neamurile au fost amagite de vrajitoria ta, si pentru ca acolo a fost gasit sangele proorocilor si al sfintilor si
al tuturor celor ce au fost junghiati pe pamant.”
Cea de-a treia parte a viziunii din cap. 18 reda o schimbare brusca de la bocet ( vers. 9-19 ) , la cantecul triumfal ( vers.20 ). Reflectorul se indreapta
acum spre cei ramasi fideli lui Dumnezeu in aceasta ultima faza a luptei dintre bine si rau, surprinzand bucuria eliberarii poporului lui Dumnezeu.

Contrastul dintre cei ce si-au legat interesele de Babilon si cei care au refuzat sa se inchine fiarei si icoanei ei, ramanad credinciosi doar lui Dumnezeu,
este evident. A sosit timpul ca dreptatea sa fie facuta tuturor celor ce au suferit persecutii si dispret din partea Babilonului si aliatilor lui.

G. B. Caiard comenteaza aceste versete astfel: „Babilonul a adus o acuzatie rautacioasa impotriva martirilor, care a avut ca rezultat condamnarea
acestora la moarte. Dar cazul lor a fost adus inaintea Domnului, in fatza curtii de apel a cerului, acolo unde judecata este dreapta si adevarata. Babilonul
a fost gasit vinovat de sperjur si, astfel, Dumnezeu a cerut de la el viata victimelor lui, pronuntand asupra lui sentinta pe care el, Babilonul, a dat-o
impotriva acestor nevinovati.” ( 9 )
Imaginea ingerului care ridica o piatra de moara si o arunca in mare ( vers. 21 ) sugereaza completa si rapida distrugere a Babilonului care “nu va mai fi
gasit.” Aceasta imagine ne trimite la gestul lui Seraia care, aflat in Babilonul de alta data, a legat o piatra de sulul profetic din care citise si l-a aruncat in
Eufrat ( Ieremia 51, 63.64 ), pecetluind in felul acesta hotararea cerului asupra cetatii nelegiuite. Deosebirea dintre gestul lui Seraia de pe vremea
anticului Babilon si cel al ingerului din cap. 18 este aceea ca atunci era vorba de o simpla piatra, in timp ce acum ingerul foloseste o piatra mare de
moara. Daca Babilonul de alta data era doar o cetate cu suprafata de doar o mila patrata, Babilonul modern este “cetatea cea mare” a religiilor corupte
ale lumii moderne.
Descrierea facuta de Ioan distrugerii definitive a Babilonului trebuie sa fi avut un mare impact emotional asupra concetatenilor lui care vedeau deja
falnicul Babilon de alta data zacand in ruine si uitat pentru totdeauna.

Paralela dintre anticul Babilon si cel modern continua. Daca vechiul Babilon a dus in robie cateva mii de evrei, Babilonul modern a dus in robie spirituala,
mult mai grava decat cea fizica, milioane de suflete, avand pe constiinta “sangele proorocilor, si al sfintilor si al tuturor celor ce au fost junghiati pe
pamant” ( cap. 18, 24 ).
Babilonul de alta data a fost cucerit si nimicit prin secarea Eufratului de catre armatele lui Cirus, omorandu-l pe imparatul Belsatar si eliberandu-i pe evrei.
Babilonul modern va fi nimicit de asemenea prin “secarea” Eufratului, adica prin pierderea sprijinului dat de multimea popoarelor care i s-au inchinat si
venirea imparatilor din rasarit – Domnul Christos impreuna cu ostile Sale ingeresti care ii vor elibera pe copiii lui Dumnezeu.

In cetatea cazuta domina linistea, caci muzica ceremoniilor ei fastuoase, finantele si comertul sau infloritor s-au sfarsit. Este taboul pe care profetul Isaia
l-a descris cu peste sapte secole inainte de Ioan, atunci cand descrie judecata universala: “A incetat desfatarea timpanelor, s-a sfarsit veselia
galagioasa, s-a dus bucuria arfei… Cetatea pustie este daramata; toate casele sunt inchise, nu mai intra nimeni in ele… Numai pustiire a mai
ramas in cetate si portile stau daramate”( Isaia24,8.10.12 ).
St. H. Haskell retine din acest tablou al nimicirii finale a Babilonului modern cinci detalii negative:

1) Nu se vor mai auzi cantece. Muzica va inceta.

2) Nu vor mai exista mesteri iscusiti de niciun fel.

3) Nicio moara nu va mai macina grau si nu va mai fi paine.

4) Noptile vor fi intunecoase pentru ca nicio lampa nu va mai lumina.

5) Nu va mai fi niciun mire si nicio mireasa care sa-si soptesca cuvinte de iubire si nu se vor mai naste copii care sa perpetueze neamul omenesc. 
Niciodata ! ( 10 )

Apostazia Babilonului spiritual, descrisa in capitolele 13-18, atinge apogeul in aceste ultime versete ale capitolului de care ne ocupam. Pacatul
Babilonului a fost complex. De la luxul si materialismul care l-au facut sa se inalte mai presus de Dumnezeu , si pana la persecutarea sfintilor lui
Dumnezeu si influenta nefasta pe care a exercitat-o asupra “fiicelor” lui, determinadu-le sa-i copieze exemplul, Babilonul a acumulat nelegiuiri care s-au
adunat pana la cer. Acum a sosit timpul judecarii lui, cand el va trebui sa dea socoteala de tot sangele varsat pe pamantul pe care l-a transformat intr-un
adevarat altar.

De ce insista Biblia asupra judecatii femeii desfranate, numita “Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamantului” ? Un raspuns
posibil este acela ca omul religios se considera o exceptie de la judecata lui Dumnezeu. In aceasta privinta D. Ford comenteaza: “Exista ispita ca omul
religios sa gandeasca ca el va scapa de aceasta judecata. El poate intelege declaratii ca: “Dumnezeu va judecata pe curvari si preacurvari” ( Evrei
13,4 ). El poate aprecia forta declaratiei lui Pavel cum ca toti “cei ce n-au crezut adevarul, ci au gasit palcere in nelegiuire, sa fie osanditi” ( 2
Tesaloniceni 2,12 ). Lui ii place sa se considere imun din acest punct de vedere. Dar Noul Testament nu il lasa pe omul religios sa se complaca in starea
lui de automultumire. El insista supra faptului ca si el este vizat de aceasta judecata.” ( 11 )
Sa incheiem cu tabloul judecatii finale a Babilonului asa cum l-a vazut in comentariul sau J. Vuilleumier: “ Lucrarile ambitiei, ale ingamfarii sau ale
nedreptatii omenesti sunt in ruina. O lume ce nu se pocaieste priveste ingrozita la dezastrul universal. Toate marimile sunt rasturnate; toate inselaciunile
sunt date pe fatza. Visuri de teocratie, de imperialism, visuri de demagogie si de anarhie, totul se prabuseste. Nedreptatea, intoleranta, ipocrizia, viciul,
atatea divinitati in fatza carora se pleaca multimile zac la pamat sub daramaturile altarelor lor. Iar sub daramaturile acestora curge un val grozav si
razbunator de sange , sangele a patruzeci de generatii de martiri. Biruinta a ramas de partea justitiei divine, a justitiei imanente. Un maret Aleluia, care de
multa vreme abia mai putea sa astepte sfarsitul indelungei rabdari a lui Dumnezeu, rasuna in cer.” ( 12 )
Lori Balogh

Referinte:
( 1 ) – Adam Clarke, The New Testament , vol. 6, p. 1044, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 126

( 2 ) – Will si Ariel Durant, Civilizatii istorisite, vol 13, pag 40, Bucuresti 2004

( 3 ) – Vezi www.religiatainca.go.ro
( 4 ) – R. C. Lenski, The Interpretation  of John’s Revelation, ed. 1963, Augsburg, Publ. House, p. 515.516, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan,
apostolul, vol. III, p. 135

( 5 ) – R. H. Mounce, The Book of Revelation, ed. 1980, W. B. Eerdmans Publ. Comp. p. 324.325, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol.
III, p. 137

( 6 ) – R. J. Wieland. L’Evangile dans l’Apocalypse, ed. 1991, p. 172, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 138

( 7 ) – Uriah Smith, Daniel and Revelation, ed. 1944, p. 727, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 149

( 8 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, ed. Graiul Literar, p. 233

( 9 ) – C. M. Maxwell, God Cares, vol.II, ed. 1985, Pacific Press, Publ. Ass., p. 466.467, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 158

( 10 ) – St. H. Haskell, The Story of the Seer of Patmos, ed. 1977, Heritage Library, p. 312, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p.
162.163

( 11 ) – D. Ford, Crisis, vol. II, ed. 1982, p. 685, citat de D. Popa in Apocalipsa lui Ioan, apostolul, vol. III, p. 165

( 12 ) – J. Vuilleumier, Apocalipsa, ed. Graiul Literar, p. 234.235