Caderea ingerilor

Dezvoltarea demonologiei in Vechiul Testament se face progresiv, ca orice alta tema

doctrinara. Desi s-a incercat ipoteza ca demonologia este un import asiro-babilonian, preluat
de evrei in perioada lor de captivitate. Este totusi remarcat ca aceasta tema este mult mai
dezvoltata dupa captivitate, dar in acelasi timp, diavolul este o prezenta anterioara acelui
moment dupa cum rezulta din scrierile biblice.1

Despre originile lui Satan, Vechiul Testament nu ne ofera un raspuns précis, insa doua
pasaje din cartile vetero testamentare dau de gandit teologilor biblici. Locuri ca Isaia 14, 12 si
Ezechiel 28, 27, unde multi teologi cred ca se afla un raspuns la aceasta intreabre, nu vorbesc
direct de Satan, ci mai mult simbolic.2

In primul pasaj, cel de la Isaia 14, 12 citim: ,, Cum ai cazut din cer, Luceafar
stralucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborat la pamant, tu, biruitorul neamurilor”, lasa
impresia ca este vorba de regale Babilonului pe care Dumnezeu il va nimici, pentru
nelegiuirile savarsite pe pamant. Numai ca un rege pamantean nu se poate sui in cer.

In al doilea pasaj, cel de la Ezechiel 28, 17 citim: ,, s-a ingamfat inima din pricena
frumusetii tale. Ti-ai stricat intelepciunea cu stralucirea ata. De aceea, te-a aruncat la
pamant, te-a dat de priveliste imparatilor”, este vorba de regale Tirului.

Insa foarte multi scriitori3, au comentat ambele pasaje ca vorbind despre caderea
ingerilor, deoarece cuvantul Lucifer folosit de proorocul Isaia4, a ajuns sa fie denumirea
generala a lui Satan. Daca insemnarea tipica sau figurative este valabila pentru Satan conform
Luca 10, 18: ,,Am vazut pe Satan cazand din cer ca un fulger”, atunci se potriveste si cu
sensul literar si apropiat.

Facand abstractie de cele doua pasaje vetero testamentare si bazandu-ne doar pe

doctrina talmudica rezulta ca Satan este o creatura spirituala, care insa la origine a fost create
buna, dar apoi a devenit rea prin singura vointa sa, deoarece tot ceea ce exista a fost creat bun
de catre Dumnezeu.5

Ingerii fac parte din lumea nevazuta, pe care Dumnezeu a creat-o inaintea celei vazute.
Sfanta Scriptura ne ajuta sa concluzionam acest lucru: ,, cand stelele diminetii cantau laolalta,
toti ingerii lui Dumnezeu Ma sarbatoreau( Iov 38, 7) sau ,, la inceput a facut Dumnezeu cerul
si pamantul( Fc. 1,1). Ingerii sunt ,,cerurile” pe care le-a facut Dumnezeu la inceput6

, ei sunt ,,lumina” care a aparut cand a zis Domnul ,, Sa fie lumina!”, stralucirea lor a aparut
innate soarelui, cetatea ingereasca si vesnica.

1
Emil Jurcan, Satanismul in cadrul ocultismului, editura Reintregirea, Alba Iulia 2008, p.101-102.
2
James B. Pritchard, Ancient Near Eastern Texts, Relating to the Old Testament, Princeton University Press,
New, p. 91.
3
Andrew E Hill, John H. Walton, A Survey of the Old Testament, p.55.
4
In textul ebraic, pentru Lucifer avem termenul Heilal- ,,stralucire, stea”. Literatura rabinica l-a inteles
ca ,,steaua diminetii”, Venus, mai apoi ca un inger din cer, ca pana la urma sa desemneze pe Satan sau Lucifer.
5
Ibidem
6
M. Daniel Caroll R., Rethinking Contexts,Rereading Texts: Contributions from the Social Sciences to Biblical
Interpretation, London, 2000, p 114.
 Despre puterile ingeresti exista multe pasaje biblice. Cartile filosofice ale Vechiului
Testament pomenesc despre ingeri, in cartea Iov 4, 18: ,, un glas- care pare a fi un duh slujitor
care spune: Iata ca El n-are incredere nici in slujitorii Sai si gaseste greseli chiar in ingerii
Sai”. De asemenea in psalmi sunt pomenite frecvent puterile ingeresti: ,, Laudati pe Domnul
din inaltimea cerului…laudati-L pe El toti ingerii Lui”, etc. L profeti gasim alte marturii, la
Daniil 8,13: si am auzit un sfant(inger) care graia, si un alt sfant a zis catre cel care graia:
pana cand va dura vedenia si jertfa de fiecare zi…” iar in versetul al saisprezecelea observam
cum ingerul Gavriil ,,talcuia celor de acolo vedenia(cu berbecul si cu tapul), apoi mai gasim
anghelofanii la Ezechiel 10, 1-20, Isaia 6, 2-6 si altele.

Acestea ar fi câteva menţionări legate de îngeri în general, însă creaţia lumii

duhurilor, pe lângă o indefinită înălţime luminoasă, are şi o indefinită adâncime tenebroasă 7,
căci deşi iniţial toţi au fost creaţi îngeri buni, ei nu au rămas toţi în această stare de bunătate şi
comuniune cu Dumnezeu, ci o parte a duhurilor, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, au
fost aruncate din cer8. Motivul căderii este mândria, deoarece îngerii voiau să fie
independenţi, la fel ca Dumnezeu şi pentru că “ei au voit să ajungă izvor al existenţei, fără a
se dezvolta în legătură cu Izvorul adevărat”9, astfel au ieşit din comuniunea cu Dumnezeu, iar
această ieşire i-a transformat din îngeri buni în duhuri malefice sau îngeri răi. De precizat este
că cel care a iniţiat această cădere ireversibilă a fost Cel mai strălucit înger de lumină, şi
anume Lucifer despre care Prorocul Isaia spune: “cum ai căzut tu din ceruri, stea
strălucitoare, fecior al dimineţii! Cum ai fost aruncat la pământ, tu biruitor de neamuri” (Is.
14, 12), chiar dacă este marcat de o frumuseţe poetică, acest verset exprimă realitatea
căderii10.
Mai avem pe lângă mărturia lui Isaia, un loc paralel la Iezechiel (28, 14-19): “tu erai
heruvimul pus să ocroteşti…ce umblai prin mijlocul pietrelor celor de foc, fost-ai fără
prihană în căile tale din ziua facerii tale şi până s-a încuibat în tine nelegiuirea…din pricina
frumuseţii tale s-a îngâmfat inima ta şi pentru trufia ta ţi-ai pierdut înţelepciunea, de aceea
te-am aruncat la pământ şi te voi da înaintea regilor de batjocură”. Aceste 2 texte, stabilesc
indiscutabil o devoluţie parţială în mersul firesc al vieţii primei lumi. Momentul
dezbinării/căderii este situat, după cum am arătat mai sus, înaintea apariţiei oricărei lumi
materiale, şi chiar a timpului. Sfântul Ioan Damaschin face şi el următoarea precizare “dintre
puterile îngereşti, cel căruia Dumnezeu I-a încredinţat păzirea pământului, nu a fost făcut rău

7
Andrew E. Hill, John H. Walton, op. cit., p. 67.
8
Ronald E. Clements, The World of Ancient Israel: Sociological, Anthropological and Political Perspectives ,
Cambridge, 1989, p. 52.
9
Ibidem.
10
John W. Rogerson, Anthropolgy and the Old Testament. The Biblical Seminar, JSOT Press, Sheffield, 1984, p.
89.
prin natură, ci a fost bun şi nu avea în el -de la Creator- nici cea mai mică urmă de răutate, iar
prin voinţa sa liberă s-a îndreptat de la starea sa naturală la o stare contra naturii sale şi s-a
ridicat împotriva lui Dumnezeu care l-a făcut”11,  de aceea el (Satan) este cel dintâi care  s-a
depărtat de bine şi “a căzut în rău”12. Mărturia concretă legată de ce s-a întâmplat cu îngerii
răi după căderea lor o găsim exprimată în Noul Testament: “Dumnezeu nu a cruţat pe îngerii
care au păcătuit, ci i-a aruncat în iad şi i-a dat peşterilor întunericului”(II Ptr. 2, 4). Putem
spune că locul/textul acesta corespunde celui din Facere (1, 4), unde se spune că “Dumnezeu a
despărţit lumina de întuneric”, întunericul reprezentând chiar îngerii căzuţi.
Un citat al Fericitul Augustin ne spune ca Vechiul Testament se descopera in Noul
Testament, acest lucru se aplica si in cazul căderii îngerilor, deoarece despre unele aspecte şi
întâmplări legate de căderea unei părţi a îngerilor găsim lămuriri clare abia în Noul
Testament, de exemplu la Apocalipsă ne este relatată lupta care au dus-o îngerii buni cu cei
căzuţi, în sensul că “puterile înaintate în bine au luat atitudine” faţă de căderea celor ce iniţial
străluceau cu aceiaşi lumină ca şi ei: “şi s-a făcut război în cer: Mihail şi îngerii lui au pornit
război cu Balaurul. Iar Balaurul şi îngerii lui au stat în luptă. Dar n-au izbutit şi nici nu s-a
mai găsit pentru ei loc în cer. Şi aruncat a fost Balaurul cel mare…care se cheamă diavol şi
Satan” (Apoc. 12, 7-8), acest loc scripturistic ne sugerează că îngerii căzuţi, au dus luptă
pentru a-şi păstra locul lor în cer dar n-au izbutit, ba mai mult, nici nu s-a mai găsit loc pentru
ei în cer, fapt ce denotă că lângă Binele suprem nu poate exista ceva rău sau care este în afara
Iubirii, de aceea au fost aruncaţi în întunericul cel din afară, astfel “diavolul şi îngerii lui au
fost lipsiţi de petrecerea în cereştile locaşuri”13.
Diavolul a fost incepatorul rautatii si el a intrumentat caderea proto-parintilor Adam si
Eva. Pe tot parcursul istoriei el a incercat sa insele pe om prin tot felul de viclesuguri, Poporul
iudeu a avut constiinta spiritelor rele si ferirea de ele. Cuvântul Satan 14 e derivat din radicalul
“a duşmăni”, “a fi în contră” etc, asemănându-se în această privinţă cu grecescul diabolon -,
derivat de la diabolein-“a fi împotrivă”15.
Toate apartiile demonice din Vechiul Testament exprima aceeasi lucrare de
dusmanie, de impotrivire, lucrare contrara. Cand nu a reusit invrajbirea oamenilor intre ei sau
cu Dumnezeu a apelat la alta metoda: inselarea, asa cum este exprimat pentru prima data in

11
David J. Pleins, The Social Visions of the Hebrew Bible: A Theological Introduction, John Knox, Westminster,
2001, p. 87-88.
12
Ibidem.
13
Victor H.Matthews, C. Benjamin Don, Social World of Ancient Israel 1250-587 BCE, Hendrickson, 1993, p.
36-37.
14
Norman K.  Gottwald, The Politics of Ancient Israel, John Knox, Westminster, 2001, p. 41.
15
John W. Rogerson, op. cit., p. 112.
cartea Facerii, inseland-o pe Eva, apoi pe Adam. încadrează între duşmănie, împotrivire,
lucrare contrară etc, şi are ca scop separarea. Peste tot în Vechiul Testament, Satan este
vrăjmaşul, duşmanul declarat şi veşnic al lui Dumnzeu, “pe cine însă ai mustrat şi ai hulit tu?
Şi asupra cui ţi-ai ridicat tu glasul şi ţi-ai înălţat aşa de sus ochii tăi? Asupra Sfântului lui
Israel. Prin trimişii tăi ai înfruntat pe Domnul…”(IV Regi 19, 22-23). Ca fiinţă rea, Satan şi
îngerii lui lucrează numai împotriva Binelui, şi pentru că nu consimt la dragostea lui
Dumnezeu sunt răi, căci “prin libertate ei s-au golit de propriul eu, de voinţa cea bună” 16.
Chiar dacă în Vechiul Testament suferinţele provocate de Satan sunt puţine, el este angajat
constant în activităţi ostile oamenilor, fiind invidios şi îndemnând la păcat şi călcare de
poruncă. În prima sa apariţie în cartea Facerii, Satan o ispiteşte pe Eva prin intermediul
şarpelui, care era defapt şi cel mai şiret dintre animalele pământului (Fc. 3,1), dar totodată şi
un animal apropiat omului, sub chipul şarpelui nu putea fi decât un înger căzut, adică
diavolul, această explicaţie o găsim şi în Noul Testament: “şarpele cel vechi de zile, numit
diavolul şi satana, acela care înşela întreaga lume…şi a fost aruncat pe pământ şi împreună
cu el, toţi îngerii lui”(Apoc. 12, 9). Referatul biblic despre creaţie ne relatează căderea
primilor oameni şi izgonirea lor din Eden pe parcursul capitolului 3 din prima carte a
Pentateuhului, unde vedem limpede amprenta lui Satan pusă prin intermediul şarpelui în
mintea omului, şi concretizată mai apoi prin a doua cădere din lume creată, şi prima din lumea
văzută17. Pe lângă Facere cap. 3, Satan apare în multe alte locuri, de la Cartea IV Regi până la
Profeţi, dar multe din acestea au caracter descriptiv (despre lumina iniţială a lui Lucifer,
despre puterea lui etc), pe lângă evenimentul din Fc. Cap. 3 mai sunt câteva ispitiri pe care
Satan le face unor oameni importanţi (Iov, David etc). Aceste ispitiri sunt foarte sugestive în
sesnul că ne ajută să trasăm câteva directive legate de doctrina despre Satan şi sunt definitorii
în ceea ce priveşte demonologia Vechiului Testament18.
Fiindca diavolul este sursa raului, iar practicile oculte s-au dezvoltat datorita inselarii
sale, vom prezenta cateva pasaje biblice cu caracter de ispitere sau inselare.
a) -în cartea Iov, vedem că Satan s-a înfăţişat lui Dumnezeu, amestecat printre
ceilalţi îngeri “într-o zi îngerii lui Dumnezeu, s-au înfăţişat înaintea Domnului, şi Satan a
venit şi el printre ei” (Iov, 1, 6 şi 2, 1), ba mai mult, din versetul următor, vedem că locul de
peregrinare al diavolului după cădere, este pământul: “am dat târcoale pe pământ şi m-am
plimbat în sus şi în jos”. Dialogul lui Satan cu Dumnezeu, denotă clar faptul că diavolul a
venit să-I ceară permisiunea lui Dumnezeu de-al ispiti pe dreptul Iov, şi totodată Satan

16
Ronald E. Clements, op. cit., p. 114.
17
Thomas W. Overholt, op. cit., p. 56.
18
Norman K.  Gottwald, op. cit., p. 116.
recunoaşte că Dumnezeu poartă de grijă creaţiei Sale, manifestându-Şi pronia şi faţă de Iov,
însuşi Satan spune că Dumnezeu “a făcut gard în jurul lui (Iov) şi în jurul casei lui…şi a
binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul”(Iov 1, 10). Dumnezeu îi
dă putere lui Satan asupra a tot ce deţine Iov, averi incomensurabile, fii etc, şi singura condiţie
era ca răufăcătorul să “nu-şi întindă mâna asupra lui Iov” (Iov 1, 12). Deşi nenorocirile
veneau cete-cete (6, 4) asupra lui, Iov “în toate acestea nu a păcătuit şi nu a rostit niciun
cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu”(1, 22). Statornicia lui Iov l-a învins pe Satan şi a
plăcut lui Dumnezeu “şi Dumnezeu a binecuvântat sfârşitul vieţii lui Iov mai bogat decât
începutul ei…”(Iov 42, 12).
b) –în I Paralipomena (cap. 21), vedem că Satan îl instiga pe Regele David să
numere poporul, “încercând prin această acţiune să-l aţâţe pe rege spre păcat trezind în el
sentimentul orgoliului şi-al dominaţiei”19 “atunci s-a sculat Satana împotriva lui Israel şi a
îndemnat pe David să facă numărătoarea Israeliţilor”(I Paralip. 21, 1).Ideea de recensamant
intra in aceeasi categorie ci idea de alegere a regelui.Poporul evreu era theocratic si el trebuaia
sa ramana astefel, dar poprul dintr-un sentiment de orgoliu ,,ca sa fie ca celelalte neamuri”.In
acelasi context recensamantul lui David apare ca o influienta a demonicului din motive de
orgoliu, adica din dorinta de slava desarta, de lauda cu puterea si numarul populatiei Pedeapsa
primita de David si poporul s-a datorat inselarii diavolesti. 20 Sub impresia oferirii unei solutii,
diavolul il inseala pe regale David, aducand asupra sa si asupra poporului pedeapsa divina.
Aceste doua pasaje vetero-testamentare(Iov cap. 1 si I Paralipomena cap. 21) la care
se adauga si capitolul al treilea din cartea Facerii, sunt definitorii in ceea ce priveste intentiile
de ispitire si inselare ale diavolului. Pe langa aceste mai exista si alte locuri in Sfanta
Scriptura care mentioneaza pe Satan, sau despre demoni in general , pasaje biblice ce indică
fie denumirile sub care apare diavolul fie acţiunea pe care acesta o unelteşte împotriva
comuniunii dintre om şi Dumnezeu, sau altele au pur şi simplu un caracter descriptiv
(Iezechiel 28- despre măreţia lui Lucifer, Iov 41- puterea leviatanului etc). O consecinţă
importantă ce rezultă din căderea îngerilor (răi), e aceea că diavolul/Satan a adus în lume -prin
căderea omului- moartea, căci ni se spune în Înţelepciunea lui Solomon (2, 24) că “prin pizma
diavolului moartea a intrat în lume şi cei care sunt de partea lui vor ajunge să o cunoască”.

Functiile lui Satan

19
Thomas W. Overholt, op. cit., p. 212.
20
Emil Jurcan, Satanismul in cadrul ocultismului, editura Reintregirea, Alba Iulia 2008, p.365.
 In ceea ce priveste tipurile de activitate ale spiritelor demonice, Sfanta Scriptura
precizeaza cateva dintre ele.Funcţiile lui Satan sunt, după cum am arătat deja, cele de ispitire,
dar si cele de acuzare, şi pedeapsă.

Creat la inceput ca o fiinta spirituala buna(Gen. 1,31) satan este prezentat de la

inceput ca cel care conduce revolta ingerilor, din motiv de orgoliu. Sfantul apostol Pavel zice
despre el: ,,caci daca Dumnezeu n-a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci legandu-I cu
legaturile intunericului in iad, i-a dat sa fie paziti spre judecata(II Petru2, 4). 21 In Apocalipsa
Sfantului Ioan este numit ,,balaur”22 si precizeaza ca lupta dintre fortele angelice si cele ale
intunericului va continua pana la sfarsitul veacurilor. Deci pe la langa functiile de ispitire,
acuzare si pedeapsa, initial diavolul s-a razvratit impotriva celor dumnezeiesti, pentru ca apoi
sa se poata manifesta peste istorie pana la sfarsitul veacurilor.

 El a fost unul dintre cei care au cauzat căderea omului şi a fost tatăl lui Cain 23. În
decursul timpului el a avut un rol esenţial în oferirea lui Isaac, în teofanie de la Sinai, în
moartea lui Moise, în păcatul lui David cu Bet-Şeba şi în moartea Reginei Vashti. Decretul de
a-i distruge pe evrei, pe care Haman l-a obţinut, a fost scris pe pergament de Satan.  El a
apărut ca un ispititor pentru Akiba şi Matitia.  În Satan se aprinde impulsul rău ("yeẓer ha-ra")
pentru impuritate, suferinţă şi imoralitate. Chiar şi Iacov a fost obligat să dovedească lui
Satan că a suportat multă suferinţă în această lume ; şi când Satana dezvăluie păcatele lui
Israel, Dumnezeu invocă jertfa (pomana) pe care Israelul a oferit-o. Totodata sarpele din
cartea Facerii este identificat cu Satana24. 

Ca o întruchipare a răului Satan este duşman lui Mesia: el este Antihrist. Lumina care
a fost creată înainte de lume a fost ascunsă de Dumnezeu, sub tronul Său şi la întrebarea lui
Satan, Dumnezeu a zis: "Această lumina este păstrată pentru a te aduce la ruşine"25. La cererea
lui Dumnezeu l-a arătat pe Mesia lui Satan, "şi când a văzut a început să tremure, a căzut cu
faţa la pământ, şi a strigat:" Cu adevărat acesta este Mesia, care mă va arunca pe mine şi toate
căpeteniile de îngeri şi popoarel în iad "26. 

Natura demonilor

21
Emil Jurcan, op. cit. , p. 107.
22
,,Si s-a facut razboi in cer: Mihail si ingerii lui au pornit razboi cu balaurul. Si se razboia si balaurul si ingerii
lui(Apoc. 12, 7-8).
23
Norman K.  Gottwald, op. cit., p. 89.
24
James B. Pritchard, op. cit., p. 90.
25
Norman K.  Gottwald, op. cit., p. 90.
26
K. A. Kitchen, op. cit., p. 76.
 Modul in care diavolul actioneaza asupra oamenilor este variat, dupa cum si metodele
de lucru ale sale sunt variate.Demonii nu inselau nu numai sufletul omului, ci ei isi doresc si
suferinta fizica. Ei aduceau în primul rând boli oamenilor care munceau pe câmp sau la
construcţia cetăţilor. Pentru ei au fost stabilite atributele diferitelor boli. Prin urmare, a existat
o teamă constantă de "Shabriri" (lit. "demoni care aduceau orbire"), demonul de orbire, care
pluteşte pe apă şi aduce boală celor care beau din aceasta; " ruaḥ ẓeradah," demonul care
producea epilepsia, şi " ruaḥ ẓelaḥta," de asemenea " ruaḥ palga," demonul care producea
dureri de cap (durere de cap sau meningită), "Ruah tezazit," demonul care producea febră
delirantă şi nebunie; " ruah ẓara'at " demonul care producea lepra; " ruah ḳardeyaḳos " spiritul
de melancolie (καρδιακός); "kuda" un demon care atacă femeile dându-le boli; "eshshata" -
demonul de febră etc.27

Aceste ,,duhuri rele” (Mc, 5, 12-13; I Tim. 4, 1) produc asupra oamenilor un fel de
nebunie, un delir demoni. Evanghlestii vorbesc despre indracitii din Gadara, tocmai pentru a
arata ca in Vechiul Testament puterea diavolului era cu greu stapanita. Acesti indraciti si
aveau locuinta in morminte si nimeni nu putea sa-i lege, avand o putere fizica extraordinara.
Pentru ca de multe ori fiind legati in obezi si in lanturi, rupeau lanturile ssi obezile le
sfaramau si nimeni nu putea sa-I potoleasca(Marcu 5, 2-5, Mat. 8 28-30, Luca 8, 26-29).

Un alt mod de actiune demonica era aceea de autoflagelare, ceea ce deduce din pasajul
de la Marcu capitolul 5, unde se spune ca demonizatul ,,se taia cu pietre” sau cum observa la
copilul indracit care venise cu tatal sau la Domnul Iisus s ail vindece, imediat ce se pogorase
de pe muntele Taborului.28

Prin boli, demonii puteau aduce suferinta fizica, dar ei nu se limitau doar la
organism, astfel ca ei puteau ,,sechestra victima (ahazo); de aici denumirea uzuală pentru
"epilepsie" este "nikpeh"29. Uneori atitudinea demonica distructiva aducea si colvusii si
lesinuri, prin care se putea face confuzia intru mod gresit intre epilepsie si indracire.30 . Uneori
diavolul nu se opera doar la posedare, ci in urma posedarii facea anumite proorociri
sau ,,descoperea “ omenilor anumite practice oculte.

Cuvântul grec este δαιμονίζεσΘαι, adică condiţia de a fi în puterea unui

demon. Pentru a vindeca bolile, era necesar scoaterea demonilor malefici prin incantaţii şi

27
Karel van der Toorn, op. cit., p. 89.
28
Emil Jurcan, op. cit. , p.362.

29
.Karel van Toom, op cit., p. 89.
30
Emil Jurcan, op. cit. , p.362.
prin anumite spectacole talismanice, în care esenienii au excelat. Josif Flaviu vorbeşte despre
demoni numindu-i "duhuri rele care intră în oameni vii ca să-i omoare31. 

În Cartea Înţelepciunii, Solomon susţine că a primit de la Dumnezeu putere asupra

demonilor (Înţelepciunea VII.20). Aceeaşi putere de a vindeca bolile prin exorcizare, cum ar
fi muţenia, orbirea, epilepsiea, febra, a fost exercitată de către Iisus şi discipolii săi (Matei
VIII 16, IX 32, XI 18, XII 22;. Marcu I, 25 ; V, 2; VII, 32 şi următoarele;IX, 17, 27;. IV Luca
33, 39 şi următoarele; VIII 27;. IX 39;. XI, 14;. XIII, 11; Faptele Apostolilor XVI). A rămas
pentru mult timp o practică printre primii creştini (a se vedea Irineu, "Adv. Hæreses," II 4,
32;. Origen, "Contra Celsum," III 24)32. 

Preoţii care aveau puterea de a alunga demonii

Daca am vorbit de ispitere, de acuzare si de pedepsire ca fiind functiile diavolului, apoi

am vazut modul prin care aduce suferinta fizica si psihica prin boli si posedari, tot diavolul
ofera solutii pentru ultimele doua ca cercul vicios sa fie complet si puterea demonica
implinita. Solutia oferita de diavol sunt practicile oculte. La popoarele invecinate lui Israel
existau asa numiti ,,exorcisti” care nu se raportau la Dumnezeu, ci la anumite ritualuri oculte.

Teoretic, la popoarele invecinate lui Israel, regele era preotul prin excelenţă în faţa
zeilor, fiind substituit în slujirea zilnică de diferitele categorii de preoţi. Existau câteva
categorii de sacerdoţi, fiecare cu sarcini precise, dintre care amintim:

Primul loc între preoţii templului îl ocupa şeşgalu, un fel de inspector general al cultului.
Puterea lui era foarte mare, el fiind cel care îl dezbrăca pe rege de însemnele regale, la Anul
Nou, când avea loc „spovedania regelui”, în cadrul căreia acesta era pălmuit de şeşgalu pentru
a-şi plânge păcatele sale.

Ashipu şi mashmashu, care aveau atribuţii de exorcişti. Primii trebuiau să alunge

demonii din casele oamenilor iar ceilalţi eliminau fenomenele demonice din preajma
templelor şi le resfinţeau în caz de profanare.

În ceea ce priveşte modul de slujire, preoţii slujeau la început dezbrăcaţi de haine pentru
a simboliza puritatea lor în faţa sacrului. Ulterior ei vor purta o hlamidă roşie, deoarece
această culoare alunga demonii, considerau mesopotamienii. Jertfele constau în ofrande de
aur, argint sau alimente. La masa zeilor se aduceau zilnic 12 sau 36 de pâini nedospite, care
erau consumate de preoţi. Ca sacrificii animale, amintim de asemenea că se înjunghiau bovine
31
Ibidem.
32
Ibidem.
sau ovine şi foarte rar oameni. Ultimul tip de sacrificiu era săvârşit doar în caz de situaţie
extremă33.
De remarcat, ca sub actiunea lui satana, el reuseste ispitirea lui Adam si a Evei in rai, ca
unul care a adus minciuna si neincredrea in Dumnezeu in sufletele primilor oameni(Facere 1,
31). Dialogul dintre satan si om a insemnat infuzia de minciuna si de neincredre fata de
Dumnezeu. Acelasi mod de actiuna diavolul il are si in istorie in ceeea ce priveste practicile
oculte. Infuzia de neincredre in puterea lui Dumnezeu sau graba de a rezolva probleme ii
arunca pe oameni in ghiarele satanei ispitindu-i cu practile mafelice. El ofera o ,,alternativa’ la
puterera lui Dumnezeu, uneori una facila, alteori nu, dar in schimb castiga sufletele celor ce
practica stiinte oculte sau rezolva lucruri cu ele.
Diferite denumiri ale raului in Sfanta Scriptura si legatura lor cu
lumea oculta
Omul, a dorit aceasta cunoastere ontologica a raului care i-a alterat fiinta, deoarece el nu
a luat doar act de prezenta raului, ci l-a asumat prin implicarea in el. Omul a fost inselat de
diavol cu acea cunoastere ,,ca a lui Dumnezeu”, ceea ce a fost un fals pe care omul nu l-a
simtit si nu l-a discutat cu Dumnezeu.34
Dumnezeu cunoaste binele ca Unul Care il produce, deoarece binele este ontologic legat
de energiile divine. Dumnezeu cunoaste insa raul, dar nu este o cunoastere experimentala, asa
cum a facut omul, ci o luare la cunostinta, prin ingaduinta lui. Cu alte cuvinte Dumnezeu nu
se implica in rau pentru a-l cunoaste, cil il ingaduie cu scopul ca binele sa infranga raul si sa-l
elimine definitiv. Dumnezeu ingaduie orgoliul ingerilor lui Lucifer si nu intervine pentru ca
lupta lor cu pacatul sa fie victoria sau esecul lor, altfel s-ar interveni in voita lor libera, ceea ce
El nu doreste. Si in cazut omului, raul este ingaduit ca ispitire a diavolului tocmai ca omul
luptandu-se cu pacatul sa biruiasca si sa ajunga la cunoasterea binelui sau asemanarea cu
Dumnezeu.35
Din pacate, Adam si Eva cad si pier acea relatie cu Dumnezeu. Din acel moment raul
devine o dimensiune a omului cazut, care pierde legatura cu cerul si se apleaca spre teluric36
In cele ce urmeaza vom prezenta cateva denumire uzitate de Sfanta Scriptura pentru
descrierea raului.
Diavolul a continuat sa instige pe om la o cunoastere ,,ca a lui Dumnezeu” ,dar fara
Dumnezeu, acest fals petrecut in istorie a purtat numele de ,,stiinte oculte.

33
M. Eliade, op. cit., p. 87.
34
Emil Jurcan, op. cit., p.110.
35
Ibidem.
36
Ibidem.
 De observat, denumirile raului provenite din limbile antice si perpetuarea lor in
civilizatiile viiitoare pana in zilele noastre.