Universitatea Transilvania din Braşov

Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial

Programul de studii: Inginerie Economică Industrială

INGINERIA ȘI MANAGEMENTUL MEDIULUI

Student: Nichita Diana

Grupa: IEI 2LF442

Braşov, 2018
 Activitatea umană și impactul tehnologiilor asupra mediului
Industria petrolului și poluarea

1. Prezentarea generală a sistemului

De mai mult de 50 de ani, industria petrolieră este considerată în România ca fiind extrem de
importantă pentru dezvoltarea economică. Activitățile din acest sector acoperă întregul ciclu, de
la producție până la desfacere. Industria petrolieră poate fi caracterizată prin multiplele situri
(câmpuri de sonde, pușuri de extractive, depozite, stații de distribuție a carburanților, rafinării,
bataluri etc.), fiecare având un impact semnificativ specific asupra mediului. Siturile contaminate
aferente industriei petroliere variază de la cele mici (câmpuri de extracție) la cele mari și
complexe (rafinării sau instalații mari de depozitare- distribuție a produselor petroliere).
Contaminarea solului și freaticului asociată activităților specifice industriei petroliere poate fi
caracterizată de prezența hidrocarburilor (ușoare sau grele) și ionilor de metale grele.
Cu toate că există tehnici generale de remediere pentru anumite tipuri de poluanți, metoda
specifică de remediere ce va fi aplicată depinde întotdeauna de caracteristicile sitului contaminat,
de tipul poluantului, de legătura sursă-cale-receptor, dar și de condițiile geologice și factorii
identificați în vecinătatea sitului.
 2. Descrierea sistemului afectat de poluare
După cum am amintit anterior, afectate de poluare datorită activităților industriei petroliere sunt:
aerul, apa, solul și apele subterane.

2.1. Surse de poluare a aerului

Emisiile de agenți de poluare a aerului în rafinării provin de la următoarele surse: procese de
combustie, instalații tehnologice, facle, parcuri de rezervoare, turnuri de răcire și bazine
separatoare cu suprafață deschisă, utilaje dinamice, ștuțuri de probă, etc. Emisiile de poluanți din
atmosferă sunt de două tipuri:
- Dirijate, cu evacuare prin coșuri de dispersie sau tubulaturi metalice, guri de ventilație,
țevi de eșapament;
- Difuze, cu evacuare necontrolabilă înregistrată la manipulări de substanțe și produse cu
volatilitate diferită, neetanșeități, etc.
În condițiile de funcționare a instalațiilor, emisiile de gaz rezultă din procesele de
combustie și procesele tehnologice. Referitor la procesele de combustie, fiecare cuptor dintr-
o instalație tehnologică este o sursă majoră de agenți de poluare care se găsesc în gazele
rezultate prin arderea combustibililor (dioxid de carbon, oxid de azot, oxizi de sulf, compuși
organici volatili, în principal hidrocarburi, particule solide de diverse dimensiuni.
De asemenea, în rafinării mai au loc și alte procese de combustie dintre care se pot
menționa: regenerarea catalizatorilor de cracare catalitică, producerea sulfului în sobe Claus,
operațiile periodice de decocsare a serpentinelor cuptoarelor din diferite instalații
tehnologice, regenerarea periodică a catalizatorilor din alte procese catalitice, incinerarea
nămolurilor de la epurarea apelor reziduale, arderea gudroanelor acide.
În tabelul 2.1 sunt prezentate instalațiile tehnologice și agenții de poluare emiși:
Instalații tehnologice Agenți de poluare
Distilarea atmosferică și în vid Hidrocarburi, gaze necondensabile emise de
sistemul de vid
Hidrofinarea fracțiilor distilate și hidrotratarea Hidrogen sulfurat de la purjare, aromatice
distilatului de vid inferioare
 Cracarea catalitică Gazele de la regenerator conțin poluanți
(oxizi de azot, de sulf, monoxid de carbon,
pulberi)
Reformarea catalitică și extracția aromaticelor Benzen, toluen, xileni
inferioare
Alchilare Acid fluerhidric
Desulfurarea gazelor și recuperarea sulfului Hidrogen sulfurat și oxizi de sulf
Cocsarea întârziată Particule de cocs, gaze din apa folosită la
tăierea cocsului
Solventarea uleiurilor Furfurol din secția de recuperare a solvenților
Deparafinarea uleiurilor și dezuleiere Amoniac din secția de răcire, metil-
etilcetonă, benzen, toluen din secția de filtrare
și recuperare a solvenților
Oxidarea bitumului Gaze evacuate din reactoarele de oxidare care
conțin oxizi de carbon, oxizi de sulf, hidrogen
sulfurat, hidrocarburi, compuși oxigenați
Rafinarea cu chimicale Oxizi de sulf, acid sulfuric
Aditivi Gaze de reacție care conțin acid clorhidric și
hidrogen sulfurat
Tab. 2.1. Instalații tehnologice și agenții de poluare

2.2. Surse de poluare a apei

Prin complexitatea proceselor de prelucrare, printr-o activitate în flux continuu şi, mai
ales, prin capacităţile mari ale instalaţiilor, rafinăriile utilizează cantităţi foarte mari de apă,
fapt care conduce la un volum mare de ape uzate. În majoritatea proceselor, efluenţii rezultaţi
au un grad mare de poluare ca urmare a contaminării apei cu gaze, lichide sau solide. Apele
reziduale evacuate dintr-o rafinărie sunt rezultatul însumării apelor uzate provenite din
multitudinea de procese de prelucrare primarăla care este supus petrolul brut, cât şi
fracţiunile supuse unor procese de prelucrare secundarăîn scopul unei valorificări superioare.
Poluarea apei folosite în rafinării depinde de calitatea ţiţeiului şi de modul de prelucrare a
acestuia în vederea obţinerii unor produse cu anumite caracteristici. După sursele de
provenienţă, apele contaminate din rafinării pot fi clasificate astfel: ape tehnologice, ape de
 răcire, ape meteorice şi ape menajere. Epurarea apelor uzate cuprinde următoarele douămari
grupe de operaţii succesive:
- Reținerea și/sau transformarea substanțelor nocive în produși nenocivi;
- Prelucrarea substanțelor rezultate din prima operație sub diverse forme (nămoluri,
emulsii, spume etc).
În urma procesului de epurare rezultă produsul petrolier returnat în rafinărie, nămol și apa
tratată.

2.3. Surse de poluare a solului și a apelor subterane

Între factorii de mediu, solul are o importanţămajoră, fiind un loc de acumulare a elementelor
poluante. În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul sectorului de explorare şi producţie
a ţiţeiului, poluarea solului poate avea drept surse conductele ce alimenteazăparcurile schelelor,
la care se pot produce scăpări accidentale de ţiţei şi apă de zăcământ.
Caracteristica principal a poluării cauzate de rafinării şi combinate petrochimice constă din
faptul că sursa de poluare este activă, de cele mai multe ori, pe o perioadă scurtă de timp, însă are
o intensitate importantă, agentul poluant fiind constituit de regulă din fracţii petroliere înguste.
De asemenea, în cele mai multe dintre cazurile de scurgeri accidentale de produse petroliere,
suprafaţa de sol afectată este mult mai mica decât suprafaţa contaminate a primului acvifer
întâlnit de frontul de poluare.
Produsele petroliere fiind nemiscibile cu apa, se adunăla suprafaţa pânzei freatice în straturi
ce variazăde la câţiva milimetri la zeci de centimetri sau, în anumite zone, chiar la 2-3 metri
O altă parte din produsele petroliere din sol se amestecăcu apa subterană, făcând-o
inutilizabilă pentru consum sau grădinărit. Stratul de produs poluant se deplasează împreună cu
pânza freatică, cu viteze şi pe distanţe mari, extinzând aria de poluare.
Poluarea solului poate fi:
- Directă, datorită depunerilor de reziduuri solide sau semisolide provenite din desfăşurarea
proceselor tehnologice;
- Indirectă, din cauza agenţilor de poluare emişi în atmosferă, purtaţi de vânt, care se depun
pe sol şi sunt spălaţi de precipitaţii, infiltrându-se în subteran.
Surse potenţiale de poluare directăa solului şi a subsolului pot fi parcurile de rezervoare,
separatoarele vechi din staţiile de epurare, bazinele de decantare, batalurile de şlamuri şi
gudroane, rampa de încărcare şi descărcare, conductele subterane, reţele de canalizare etc.
Reziduurile solide, nedepozitate corespunzător, care pot polua solul, provin din: impurităţi solide
antrenate în ţiţei, nămoluri de la epurarea apei uzate şi de la tratarea apei brute, reziduuri solide
provenite din operaţiile de întreţinere şi curăţire, cenuşă de la incineratorul de nămoluri, cocs de
la instalaţiile de cocsare sau de la decocsarea cuptoarelor, praf de catalizator.

3. Descrierea unui procedeu de epurare a apelor uzate. Biopreparat

MICROCAT
Pentru epurarea apelor uzate aferente rafinăriilor, există o gamă largă de Biopreparate de la
Microcat, prietenoase cu mediul, ce rezolvă problemele întâlnite adesea în staţiile de epurare.
Biopreparatul la care se face referire este o combinaţie de MICROCATHT şi MICTROCAT-TM
care reprezintă sinteze de microorganisme termofile, microelemente şi stimulatori de creştere cu
rolul de a stimula activitatea biologică în apele uzate unde treapta biologică atinge temperature
înalte.
Sistemele de tratare biologică a apelor reziduuale care colectează apele uzate fierbinţi
întâmpină uneori dificultăţi în realizarea calităţii dorite a efluentului. Temperaturile înalte pot
provoca o performanţă slabă a sistemului (cantități mari de suspensii în efluent, decantare
defectuoasă datorită rotaţiei populaţiilor de microorganisme), ceea ce necesită cheltuieli majore
de exploatare.
MICROCAT-HT combină tulpini microbiologice preselectate, adaptate, cu capacitate
îmbunătăţită de degradare a poluanţilor în condiţii termofile (35°C -43°C). Atunci când este
utilizat regulat, biopreparatul va îmbunătăţii performanţa generală a sistemului, reducând
costurile de operare (energie, chimicale și polimeri).
Procedura de demonstrație:
S-a efectuat o demonstraţie pentru a determina efectul pe care îl are biopreparatul amintit mai
sus la îmbunătăţirea reducerii uleiurilor şi a grăsimilor din apele uzate de la rafinării. Procedura
implemenatată parcurge următoarele etape:
1. un pahar de laborator de 5.000 ml este plasat pe un agitator magnetic iar în 1.000 ml de
apă uzată afluentă proaspătă sunt adăugaţi 240 ml de nămol activ refulat din staţia de
tratare a apelor uzate de la rafinărie;
2. 200 ml de MICROCAT-HT (prehidratată, amestecată şi decantată) sunt adăugaţi în
pahar, precum şi 15 grame de MICROCAT-TM;
3. paharul este agitat continuu timp de 24 de ore înainte de prelevarea de probe şi testare.
Specificații ale sistemului de tratare:
Un sistem convenţional de tratare a apelor uzate de la rafinărie cu nămol activ, cu un debit de 3
m3/zi. CCOC rmediu al afluentului este de 1.700 ppm, CBO5 mediu este de 800 ppm, uleiul şi
grăsimea medie sunt de 220 ppm. Raportul F/M (food/mass, hrană/masă) este de obicei 0,15, iar
MLSS (Mixed Liquor Suspended Solids, solide în suspensie) în bazinul de aerare are o medie de
2.700 ppm.
Obiectiv:
Obiectuvul de tratare al demonstraţiei a fost să se prezinte efectul bioaugmentării asupra
reducerii uleiurilor şi a grăsimilordin apele uzate de la rafinărie.

Rezultate:
În procedura demonstrativă de laborator, bioaugmentarea cu MICROCAT®- HTşi
MICROCAT®-TMau îmbunătăţit reducerea uleiurilor şi a grăsimilor. Reducerea uzuală a
uleiurilorşi a grăsimilordin staţia de tratare a apelor uzate este de 90%. În procedura
demonstrativă, reducerea acestora a crescut la 99%.
 Stație de tratare Demonstrație de laborator
(fără MICROCAT) (cu MICROCAT)
Uleiuri și grăsimi afluent 229 100
(mg/l)
Uleiuri și grăsimi efluent 4 0,9
(mg/l)
Reducere uleiuri și grăsimi 90 99
(%)
Tab. 3.1 Tratarea apelor cu și fără MICROCAT
Concluzie:
Cercetarea de laborator arată că folosind biopreparatele MICROCAT®-HT şi MICROCAT®-
TMîn această staţie de tratare a apelor uzate de la rafinărie poate îmbunătăţi eficienţa eliminării
uleiurilor şi a grăsimilor şi are potenţial de stabilizare a procesului de tratare prin îmbunătăţirea
performanţei totale.

4. Tehnică de depoluare a atmosferei. Desulfurarea

De-a lungul mai multor ani de cercetări, prioritatea a avut-o desulfurarea, în acelaşi timp cu
preocupările de desprăfuire, vizând cu precădere desulfurarea combustibililor (gaze naturale,
gaze de cocserie, combustibili lichizi), cât şi desulfurarea gazelor industriale de combustie.
Procedeele de desulfurare fac apel la combinaţia de tehnici chimice separative (neutralizare)
sau fizice (adsorbţia cu carbon activ), pentru a fixa sau a izola 𝑆𝑂2 , combinate cu tehnici
separative mecanice, electrice, în strat poros sau hidraulice, pentru a recupera într-o
formămanipulabilăchiar şi poluanţii mai izolaţi. Ansamblul unităţilor de desulfurare a gazelor de
ardere este format, în marea majoritate a cazurilor (de exemplu în Germania, peste 90 %), din
instalaţii de spălare cu lapte de var, spălare în urma căreia oxizii de sulf (𝑆𝑂2 şi 𝑆𝑂3) sunt
eliminaţi, după oxidare, sub forma de gips (𝐶𝑎𝑆𝑂4 , 2𝐻2 𝑂).
În ultimele două decenii au fost dezvoltate mai multe procedee de desulfurare, dintre care
cele mai importante sunt:
- procedeul umed, în care se introduce ca agent activ o soluţie de hidroxid de calciu şi
carbonat de sodiu, obţinând ca deşeu nămoluri nerecuperabile sau cel mult cu posibilitate
de extracţie de gips;
- procedeul semiuscat, în care se introduce ca agent activ o soluţie concentrate de amoniac
sau hidroxid de calciu, în filtru având loc evaporarea completăa apei. Produsele sulfatice
sunt recuperate în stare uscată, permiţând reintroducerea lor în circuitul economic;
- procedeul catalitic, cu producere de sulf, aplicat la o temperature ridicată a gazelor de
ardere.
Cea mai largă implementare industrială o are procedeul umed.
În desulfurarea uscată 𝑆𝑂2 şi 𝑆𝑂3 sunt reţinute prin procese fizice (adsorbţie) sau chimice
(absorbţie şi reacţii chimice). În adsorbţia uscată, agentul de adsorbţie este dirijat să
întâlnească gazele ce trebuie desulfurate. Apoi, agentul este reactivat în regenerator şi este
trimis înapoi în procesul de adsorbţie. În adsorbţia uscată, agentul de adsorbţie este pulverizat
în gazele de ardere. În procedeele semiuscate, o suspensie alcalină sau alcalino-pământoasă
este adusă în contact cu gazele de ardere de desulfurat. În gazele de ardere fierbinţi se
formează un produs uscat de reacţie, care este colectat apoi în filtrele de particule.
Desulfurarea umedă a gazelor de ardere are loc în turnuri de injecţie, numite scrubere. In
acest caz, o soluţie sau suspensie alcalină sau alcalino-pământoasă este dispersată în gazul
de desulfurat sau este adusă într-un contact omogen cu acesta, astfel încât oxizii de sulf sunt
îndepărtaţi prin absorbţie. Spălarea gazului cu apăeste posibilă, dar tendinţa gazelor de a se
dizolva în apă este relativ redusă.
 5. Proceduri de monitorizare și aplicare a unei tehnologii de
decontaminare a unui sol poluat. Desorbția termică indirectă
Extracţia şi transportul ţiţeiului afectează mediul înconjurător atât prin derularea proceselor
tehnologice propriu-zise, cât şi prin unele accidente nedorite , de tipul deversări din rezervoare,
spargeri de conducte subterane sau supraterane. Fenomenul mediului înconjurător cu produse
din sonde (ţiţei, gaze, condens, apă sărată, şlamuri, nisip etc.) a apărut odată cu începerea
exploatării ţiţeiului şi folosirea lui ca sursa energetică.
Problema depoluării solurilor contaminate cu produse petroliere lichide este una dintre cele
mai complexe activităţi din domeniul protecţiei mediului, atât sub aspect teoretic, economic cât
şi organizatoric.
Alegerea corectă a unei tehnologii de depoluare eficientă a unui sol contaminat cu produse
petroliere lichide reprezintă o decizie foarte importantă şi dificilă datorită numărului foarte mare
de variabile şi interacţiuni de care depind rezultatele finale. Coordonatorul unei acţiuni de
depoluare a unui sol contaminat cu produse petroliere trebuie să aibă în vedere, la alegerea şi
aplicarea unei tehnologii de depoluare, patru factori determinanţi:
a) Gradul final de depoluare, dorit sau impus;
b) Durata acţiunilor de depoluare;
c) Costul total necesar desfăşurării depoluării;
d) Efectele secundare produse în timpul aplicării tehnologiilor de depoluare şi ulterioare
aplicării acestora.

Fig. 5.1 Sol poluat în zona unei sonde dezafectate

 Instalația mobilă de desorbție termică indirectă (DTI):
Desorbția termica indirectă (DTI) poate fi aplicată unei game largi de poluanți din sol.
Aceasta realizează separarea substanțelor toxice volatile din solurile contaminate la temperaturi
mai mari decât punctul de fierbere al acestor substanțe, fiind așadar destinată decontaminării
solurilor contaminate cu HCH, mercur, produse volatile diverse, fenoli, PCB etc.
Funcționare, etape, rezultate:
- Condiționarea solului în vederea introducerii în instalația de desorbție termică – sitare
grosieră pentru separarea corpurilor străine (pietre, rădăcini, bucăți de lemn etc.), urmată
de uscare până la scăderea umidității sub 20%;
- Introducerea solului contaminat în desorberul instalației cu ajutorul unei benzi rulante,
precedată de o sitare fină până la o granulație de max. 3 mm;
- În prima fază a procesului, prin încălzirea solului contaminat în desorber, sunt eliberați
vaporii de apă și vaporii substanțelor toxice contaminante din sol, care împreună cu
gazele necondensabile sunt extrase prin vacuum și dirijate către urmatoarea fază a
procesului;
- În a doua fază, prin condensare, sunt captați contaminanții;
- În a treia fază a procesului, faza gazoasă este purificată de eventualele urme de
contaminanți – prin absorbție în soluții specifice și filtrare prin carbune activ, fiind
ulterior eliberată în atmosferă;
- Solul decontaminat în prima fază a procesului este răcit, verificat prin analize specifice de
laborator și depozitat în vederea reutilizării;
- Produșii contaminanți rezultați din proces se colectează separat și vor parcurge etapele
firești de ambalare, etichetare, transport autorizat, depozitare temporară și eliminare.
Avantajul major al instalației este că solul contaminat nu intra în contact direct cu gazele
fierbinți din proces, evitându-se astfel contaminarea acestora. În plus, orice posibilitate de
contaminare a mediului prin scăpări de gaze în atmosferă este eliminată prin faptul că
întregul circuit al gazelor este sub vacuum. Desorbția termică sub vacuum reduce punctul de
fierbere al compușilor volatili, reducându-se astfel și consumul de energie.
Instalația mobilă de desorbție termică indirectă este dotată cu toate aparatele de masură și
control necesare monitorizării și reglării în timp real a parametrilor de flux. Instalația este
alcatuită din 6 unități portabile, montate pe structuri metalice de tip container, asigurându-se
astfel mobilitatea acesteia, reducerea timpului de montaredemontare într-o zonă din
apropierea sitului contaminat și implicit reducerea substanțială a costurilor de transport al
solului contaminat.