PROIECT

ANALIZĂ COMPARATIVĂ EURO - DOLAR

0
 1. Evoluţia monedei euro

Numele de "euro" a monedei unice europene a fost dat în 1995 la Madrid, intrarea ei
în vigoare hotărându-se să se facă de la 1 ianuarie 19991. Data limită de introducere efectivăîn
circulație a monedelor și bancnotelor euro s-a fixat ca fiind 1 iulie 2002. S-au însemnat atunci
două perioade: perioada 1 ianuarie 1999-1 ianuarie 2002, în care se urmărea reprezentarea
monedelor naționale ale țărilor participante la UEîn exprimari nezecimale pe piața monedei
unice euro, aceasta având numai rol de monedă scripturală; și perioada 1 ianuarie 2002-1
iunie 2002, când euro a fost introdus pe piață sub formă de monede și bancnote și a coexistat
cu monedele naționale ale statelor participante. De la 1 iulie 2002, euro a devenit moneda
unică legală pe teritoriul Euroland.
Drumul euro s-a dovedit destul de sinuos și cu multe opriri. În 1996, la Dublin, s-a
urmărit controlarea evoluției euro astfel încât să fie respectat Pactul de Stabilitate, clarificarea
statutului legal și introducerii euro ce avea în vedere în special continuitatea contractelor și
prevenirea speculațiilor pe perioada de tranziție privind conversia monedelor naționale
europene în sau din euro. Viitorul Uniunii Economice Monetare (UEM)și euro a ramas incert.
Starea derivă din posibilitățile reduse ale unor state de a se conforma criteriilor de
convergență impuse.
Primul pas pentru realizarea unui stadiu de integrare economica interstatalăîl
constituie adoptarea unui set de politici economice și monetare extrem de riguroase. Bancii
Centrale Europene (BCE) va trebui să facă față problemelor tehnice ale tranzitiei spre moneda
unică, în special celor legate de stabilirea ratei dobânzii cuvenite pentru adoptarea euro,
menținerea sub control a conflictelor dintre ministerele de Finanțe ale statelor membre și
BCE etc.
Se poate spune că ideea crearii unei uniuni monetare europene are la baza două
motivații principale. Una dintre acestea este cea pragmatică, legată de asigurarea cadrului
necesar pentru funcționarea în conditii optime a pieței unice interne, perfect armonizate,
înlesnindu-se astfel libera circulație a capitalurilor și armonizarea piețelor și sistemelor
financiare. Cea de-a doua, determinarea economică, are ca pivot conceptul monetar care
mizează pe rolul mobilității complete a factorilor de producție ca element de bazăîn
absorbirea efectelor negative ale șocurilor asimetrice.Pe aceste fundamente s-au concretizat

1
Ignat, Ion, UE - De la piața comună la Moneda unică , Ed. Economică, Bucucurești 2002 , p.24.

1
atât pledoaria pentru euro cât și limitele acestei monede nou apărute, sau mai bine spus
aducătoare de noutăți pe piețele europene.
Euro e susținută de ideile care au determinat încă de la început demararea procesului
de tranziție la o monedă unică europeană. Procesul a fost posibil pentru ca a plecat de la baze
solide printre care se numără existența unei structuri legale coerente pentru ca euro să
substituie monedele naționale și asigurarea simplității și accesibilității monedei unice pentru
a crea un sentiment de credibilitate în rândul cetățenilor și la nivelul mediilor de afaceri. La
acestea se adaugăși realizarea eficientă a conversiei sub aspectul costurilor și al siguranței
procesului și asiguarea unui mecanism flexibil de ajustare voluntară pentru sectorul privat.
De-a lungul timpului, pe parcursul aderării celorlalte țări, în timp ce veniturile pe
membru sarac al Uniunii Europene (UE) se vor recupera,euro se va extinde spre estul Europei
centrale, iar apoi euro va avea un domeniu al tranzacțiilor mai mare ca dolarul.
Importanța politicii monetare, planificarea pentru țările UEM poate fi greu
subestimată. Nicio monedă nu a supraviețuit ca o monedă internaționalăîn condițiile unei rate
ridicate a inflației. De-a lungul timpului,țarile cu o monedă importantă au evitat influența prin
menținerea conținutului lor în aur sau argint.
Dacă autoritățile monetare vor face publice țintele și strategiile lor, piața și publicul
critic își vor putea exprima convingerea în legatură cu inflația.
Totuși nu putem spune că politica BCE va fi mai transparentă decât cea a Rezervelor
Federale. Din punct de vedere al politicii monetare, previziunile pentru euro sunt favorabile.
Tratatul de la Maastricht este clar în ceea ce privește stabilitatea prețurilor ca țintă a politicii
monetare.
Cu toate că sistemul european al Băncii Centrale poate și trebuie să coopereze cu
Uniunea Monetară pentru realizarea obiectivelor sale, acest lucru poate fi interzis, dacă o
asemenea asistență va intra în conflict cu stabilitatea prețurilor.
Problema este complicată de rămânerile în urma ale efectelor politicii monetare.
Cazul cursului de schimb este foarte puternic pentru o economie deschisă, mică, situată lângă
un mare și stabil vecin, cum ar fi Austria pentru Germania, dar nu atât de puternic pentru UE -
ca un tot.
Singura condiție țintă pentru UE - ar fi putut fi dolarul american, o monedă cu o
suprafață a tranzacțiilor cu puțin mai mare decât cea europeană.

2
 De-a lungul timpului, statele (Regatul Unit si SUA) au folosit controlul ca un
instrument al politicii lor externe. Stabilitatea monedei depinde de politica monetară, iar
aceasta de stabilitatea politică. Monedele internaționale au fost întotdeauna legate de stat în
perioada ascensiunii sale. Când un stat decade, la fel și stabilitatea monetară. Nu este o
situație favorabilă pentru moneda unui stat dacă acesta nu este îndeajuns de puternică pentru a
se apăra împotriva dușmanilor dinăuntru sau dinafară.
Puterea decizională a Comisiei Europene este foarte micăla Washington sau în capitala
membrilor UE. Până acum rareori UE a realizat o politică unitară.
Problema ce derivă din slabiciunea statelor centrale din UE nu poate fi înlaturată.
Trebuie evidențiată existența unor factori puternici de atenuare. Sfârșitul Razboiului Rece și
colapsul Uniunii Sovietice au înlaturat amenințările periculoase aparute în anii războiului la
adresa securității europene.
Uniunea Monetară este presupusă a fi irevocabilă, dar acest lucru nu poate fi adevărat
în condițiile unei crize economice violente. 2
Factorul de revenire. Monedele moderne diferă de marile monede ale trecutului care
erau în aur și argint. Aceste monede ar fi înregistrat o valoare de revenire dacă statul decadea.
Acest lucru nu este valabil pentru banii de hârtie. Pâna la apariția dolarului nu s-a înregistrat
nicio monedă care să câstige o semnificație internațională.3

2. Evoluţia dolarului

Din 1666 până în 1934 au existat şapte mari puteri. Dar, în secolul 20, cu excepţia
Marii Britanii, nu a existat o altă superputere decât SUA, celelalte creând un nou cadru.
Lucrul s-a întâmplat când zona dolarului a devenit tot mai mare. Dolarul a devenit centrul
sistemului şi lumea a început să-şi raporteze moneda sa la dolar . O dată cu Bretton Woods, în
1944, Sistemul Monetar Internaţional era considerat ca mijloc de stabilire a egalităţii între ţări,
dolarul SUA fiind utilizat ca unitate de măsură. Acest sistem a decăzut din două motive.
Un motiv este problema disciplinării preţurilor. Cu cât o superputere devine mai
puternică cu atât este mai tentată de a se extinde peste potenţialul său monetar. Alte ţări au
devenit exasperate şi, în 1970, au trecut la cursurile de schimb flotante. Mundell spune că
aceste ţări s-au gândit că s-ar putea elibera de dependenţa faţă de dolar, dar au greşit aşa cum
2
SME,UEM, Europa Monetară,Moneda unică, MEME Inst.European,București,1999, p.23
3
www.ue.ro

3
a greşit şi Milton Friedman când a prezis că regimul cursurilor de schimb flotante nu va
necesita rezerve. Ţările au nevoie, azi, de cât mai multe reserve raportându-ne la perioada
cursurilor de schimb fixe. Principala rezervă pe care o utilizează este dolarul.

3. Analiză comparativă Euro-Dolar

O perioada indelungata de timp, lumea a crezut ca dolarul este monedă principală, care
fixează cursul celorlalte monede. O nouă cercetare pune acest lucru sub semnul întrebarii.
Piețele valutare sunt foarte volatile și nu reflectă neapărat principiile de bază. Lipsa de forță a
monedei euro, imediat dupa lansarea acesteia, în 1999, nu a reflectat creșterea sau diferențele
din ratele dobânzilor, ci mai curând nesiguranța pieței - atât față de angajamentul statelor
membre, cât ți față de credibilitatea politicilor noii Banci Centrale Europene. Forța dobândită
mai târziu de euro arată căaceasta a fost acceptată ca monedă globală, mai curând decât să
demonstreze o creștere mai performantă (chiar dacă aceasta este exagerată acum de
slăbiciunea structurală a dolarului).
Un mod de a privi importanța monedelor este sa vedem în ce masurăacestea sunt
folosite ca puncte de referință pentru alte țări. Lucrările, privind regimul ratei de schimb s-au
concentrat pe clasificarea de facto a acestor regimuri. Ele au confirmat percepția potrivit
căreia dolarul este mai interesant și mai larg folosit ca moneda de referință decat euro.
Carmen Reinhart și Kenneth Rogoff au enumerat 45 de țări (în afară de Statele Unite) care
folosesc, își stabilesc cursul valutar și își coordoneaza moneda în funcție de dolar în perioada
1999-2001. Prin comparație, ei enumerează doar 29 de țări (din afara zonei euro) care au ca
referință moneda euro. În plus, 11 dintre țările excluse din listă sunt, în mod clar, ancorate la
dolar, față de numai trei țări ancorate la euro.
Eduardo Levy-Yeyati si Federico Sturzenegger enumeră 99 de țări care aveau dolarul
ca monedă de referințăîn 2000, incluzând 31 de țări fixate la dolar și 21 cu regimuri
intermediare. Ei enumerăși 17 țări din afara zonei euro ancorate la marca germană, incluzand
șapte cu regimuri fixe și una cu regim variabil. În ceea ce priveștefrancul francez, 19 țări îl
foloseau ca monedă de referință, dintre care 15 aveau regimuri fixe și una regim variabil.
Numai douățări aveau ca referință euro, dintre care una cu regim variabil. În total, studiul a
gasit 52 de țări ancorate la dolar și 33 ancorate la marcă, franc și euro. Raportul Anual asupra

4
Reglementarilor și Restricțiilor Ratelor de Schimb al FMI pentru 2004 arată un echilibru mai
puternic: 28 de țări ancorate la dolar și 24 ancorate la euro.
O nouă abordare. Cercetarea facută de David Cobham, de la Universitatea Heriot-
Watt, aduce o noua abordare. Aceasta analizează tendințele ratelor de schimb, și nu pozițiile
monetare declarate. Cercetarea folosește trei masuri pentru tendințele ratelor de schimb, în
anumite perioade. Perioada noiembrie 1998-iunie 2001 este caracterizată printr-o apreciere
puternică a dolarului și o depreciere a euro. Iulie 2001-decembrie 2004 arată exact opusul (o
apreciere puternică a euro și o depreciere a dolarului). Ianuarie 2005 - decembrie 2006 este o
perioadă de stabilitate - cursul euro/ dolar a fluctuat, dar a ajuns într-un punct apropiat de cel
de pornire.
Mai multe țări sunt ancorate la euro, decât la dolar, potrivit rezultatelor cercetării.
Lucrurile nu se schimbă pentru ancorele puternice și foarte puternice în perioadele luate în
considerare, indiferent dacă euro s-a apreciat sau nu. Dacă excludem perioada 1999-2001, mai
multe monede par să fie ancore slabe pentru dolar, dar puternice și foarte puternice pentru
euro. Diferența dintre studiile anterioare și acesta nu este că mai multe țări au euro ca moneda
de referință, ci că mai puține sunt ancorate la dolar decât se credea. Ancorele stabile pot fi
considerate acele monede care au rămas ancorate fie la euro, fie la dolar, atât în perioadele de
apreciere, cât și în cele de depreciere (1999-2004).Ancore stabile pentru dolar. Acestea intrăîn
două categorii: țări mici din emisfera vesticăși țări din Orientul Mijlociu. Principalele
excepții sunt China, Malaezia și (în categoria ancorelor slabe) India, Mexic și Vietnam.
Ancore stabile pentru euro. Acestea se împart în trei grupuri: membrii UE, alte țări europene
din apropierea UE și țările din CFA (zona francului african). Excepțiile sunt Noua Zeelandă
și ţările din Zona Monetară Comună din Sudul Africii (ancore slabe).
Previziuni. O concluzie secundară a cercetarii este ca ţările ancorate la dolar sunt mai
dispuse să-şi schimbe politica decât cele ancorate la euro. În primul rand, două ţări ancorate
puternic la dolar în 1999-2004 erau doar ancore slabe în 2005-20064.
În final, proeminenţa dolarului, ca monedă globală, ar putea fi ameninţată. Euro a fost
acceptat peste tot, iar forţa şi stabilitatea sa relative pot susţine o eventuală dominare.

4
Al.,Tașnadi,Claudiu, Dolțu,Robert A. Mundell și zonele monetare optime, Biblioteca Digitală ASE, București,
s.a., p.48.

5
 4. Evoluţia Euro-USD-ROL

În continuare este prezentată sub formă de grafic evolutia euro, dolar, lei din ianuarie
1998 până la data de ianuarie 2010.

Figura nr.1: Evolutia euro, dolar, lei in perioada 1998-2010

Sursa: www.zf.ro

6
 CONCLUZII

La aproape jumătate de secol de la lansarea procesului de integrare economică,

începând cu 1 ianuarie 1999, 12 din cele 15 state membre UE au ajuns să folosească aceeaşi
monedă, marcând un moment unic în istorie. Introducerea monedei unice, etapă finală a unui
proces ambiţios a cărui sorginte se regăseşte undeva în anii ’60, a fost percepută ca un simbol
al unificării europene, care poate susţine formarea identităţii comune a cetăţenilor Europei şi
în acelaşi timp, ca un catalizator al continuării integrării economice şi politice în Uniunea
Europeană.
În acest sens euro reprezintă mai mult decât funcţii băneşti, este o necesitate care poate
asigura progresul integrării europene, acest aspect fiind în concordanţă cu tradiţia Uniunii de a
se integra în principal pe plan economic.
Care sunt însă fundamentele economice ale UEM? La începutul anilor ’60, Robert
Mundell punea bazele teoriei zonelor monetare optime, ce permite o analiză a
costurilor şi beneficiilor economice ale uniunii monetare, pe baza unor proprietăţi specifice
statelor ce urmăresc acest deziderat. Teoria nu a putut da un răspuns clar privind gradul de
optimalitate a UE ca zonă monetară, rezultatele studiilor fiind mai degrabă pesimiste. Aceasta
poate şi din motivul că teoria clasică nu a evaluat şi efectul schimbărilor care au loc după
realizarea uniunii monetare, în sensul că discontinuitatea provocată de schimbarea majoră de
regim poate acţiona în interesul grupării, în sensul de a o face optimă după unificare.
Este interesant că acum aproape 30 de ani, după îndelungi analize, Mundell a
concluzionat că odată ce ţările din Comunitatea Europeană vor avea controlul deficitelor
bugetare, ele vor putea opta pentru fixarea cursurilor de schimb faţă de moneda unică, cu
beneficii substanţiale.
Există trei direcţii principale în funcţie de care se poate amplifica rolul internaţional al
euro: intensificarea integrării financiare în Uniunea Europeană şi creşterea importanţei
pieţelor financiare pentru instrumente denominate în euro; trecerea la euro ca monedă de
decontarea a comerţului cu petrol OPEC; extinderea zonei euro în principal prin includerea
Marii Britanii.
Oricum rolul dolarului a crescut în special după cel de-al doilea război mondial având
doi determinanţi, creşterea fără precedent a tranzacţiilor internaţionale (în prima
perioadă prin comerţ) dar şi garanţia reprezentată de aur în cadrul SMI. Astfel pentru
perspectivele de creştere a rolului euro în economia mondială există două teme de reflecţie.

7
Euro va fi utilizat pe fondul dezvoltării tranzacţiilor internaţionale sau va înlocui dolarul în
tranzacţiile prezente? În aceste condiţii este suficientă garanţia reprezentată de producţia din
zona euro?
„Furnizându-se o coordonare politică în vederea integrării şi rezolvându-se conflicte
importante deconcepţie şi naţionalism, euro ar trebui să înlăture dolarul” 5concluzionează
Mundell.

5
Al.,Tasnadi,Claudiu, Doltu, Robert A. Mundell si zonele monetare optime, Biblioteca Digitală ASE, București,
s.a., p.147.

8
 BIBLIOGRAFIE

1. SME, UEM, Moneda unică, Europa Monetară, MEME Institutul European,1999

2. Ignat, Ion, Spiridon Pralea, Economie Mondială, Ed. Sedcom Libris, Bucureşti,
2006
3. Ignat, Ion, UE, De la piata comuna la Moneda Unică , Ed. Economică, Bucureşti,
2002
4.Tansadi, Al. Doltu, Claudiu, Robert A Mundell şi zonele monetare optime,
Biblioteca Digitală ASE, Bucureşti, s.a.
5. www.ue.ro
6. Sursa imaginii: Ziarul Financiar - www.zf.ro