Primul război mondial

Războiul a izbucnit din cauza numeroaselor contradicții dintre puterile europene.

Pretextul care a fost folosit pentru declanșarea conflictului l-a reprezentat asasinarea la
Sarajevo a moștenitorului tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, de către membrii unei
organizații naționaliste sârbe. Utilizând acest prilej, Austro-Ungaria a înaintat un ultimatum
Serbiei, care în cea mai mare parte l-a acceptat. În ciuda acestui fapt, Austro-Ungaria a
declarat război Serbiei la 28 iulie 1914. Imediat, în ajutorul Serbiei a sărit Rusia, ceea ce a
declanșat replica Germaniei. În virtutea tratelor de alianță încheiate anterior, au intrat în
război Germania și Austro-Ungaria împotriva Franței și Angliei. Războiul a cuprins într-o
singură săptămână aproape întreg continentul european. El a fost primit cu entuziasm în toate
țările angrenate în conflict; se credea că va fi scurt și că la Crăciun cei mobilizați vor fi înapoi
acasă în mijlocul familiilor lor.
Războiul a devenit mondial, datorită folosirii de către metropole a resurselor coloniilor
și pentru că Japonia a intrat, la rândul său, în conflict alături de Antantă. Italia și România s-
au declarat neutre, însă de partea Germaniei și Austro-Ungariei (Puterile Centrale) au
participat la război Turcia (1914) și Bulgaria (1915).

Mobilizarea populației. Ambele tabere aveau pregătite din timp planuri detaliate
pentru participarea la un eventual război. În primul rând, populația a fost mobilizată aproape
în totalitate; bărbații pe front, urmând ca femeile să-i înlocuiască în activitățile economice.
Prin exercitarea serviciului militar obligatoriu, erau pregătiți toți bărbații în vederea
participării la un eventual conflict.
Mobilizarea trupelor s-a făcut, în primul rând, cu ajutorul transportului pe calea ferată.
Prin mobilizarea masivă a populației masculine, războiul a fost purtat cu armate uriașe; au fost
mobilizați circa 70 de milioane de oameni, aparținând a 28 de țări.

Războiul industrial. Toate resursele economice au fost folosite pentru purtarea

luptelor. Era esențial ca armatele să fie aprovizionate cu mijloacele de luptă necesare. În acest
scop, industria a fost pusă pe picior de război. Ea a produs cantități uriașe de arme: tunuri,
mitraliere, puști, nave de luptă, avioane, tancuri, submarine etc. Astfel, războiul a devenit un
război industrial. Producția de bunuri de consum a scăzut dramatic, iar nivelul de viață al
populației s-a deteriorat spectaculos.
Șansele cele mai mari de victorie le avea tabăra care izbutea să pună în luptă cele mai
moderne și mai numeroase arme. De aceea, accesul la sursele de materie primă și alimente era
vital pentru succes. Antanta, utilizând cu precădere flota marină, a privat Germania, prin
blocadă navală, de posibilitatea de a fi aprovizionată pe mări și oceane cu materialele atât de
necesare în război. La rândul său, Germania a declanșat războiul submarin, prin utilizarea noii
arme, submarinul, atacând navele comerciale ale inamicului și chiar ale statelor neutre.
 Propaganda. Pe o scară nemaiîntâlnită până atunci, pentru a mobiliza energiile
populației, a fost folosită pe scară largă propaganda. Aceasta căuta să demonstreze
combatanților, celor rămași în spatele frontului, precum și opiniei publice internaționale, că
adevăratul vinovat de izbucnirea conflictului se afla în tabăra adversă. În general, Antanta a
câștigat războiul propagandistic, folosind cu abilitate o serie de acțiuni ale Germaniei, cum ar
fi atacarea fără declarație de război a Belgiei, stat neutru, ca și declanșarea războiului
submarin. De aceea, multă vreme în rândurile majorității oamenilor, Germania a fost văzută
ca principalul responsabil pentru izbucnirea conflictului. Datorită folosirii tuturor resurselor
umane și materiale ale statelor pentru război, acesta a devenit război total. Germania, Austro-
Ungaria și aliații lor erau în dezavantaj datorită resurselor inferioare de care dispuneau,
comparativ cu Antanta, mai ales după ce alături de aceasta au intrat în război Statele Unite, cu
uriașul lor potențial economic.

Un nou mod de a purta războiul. Deși lumea aștepta un război scurt, el s-a prelungit
mai bine de patru ani, până când una din tabere, secătuită de resurse, a fost nevoită să ceară
pace. În fața puterii de foc uriașe a armatelor, trupele au fost nevoite să se adăpostească în
tranșee un timp foarte îndelungat. Tranșeele erau apărate cu ajutorul rețelelor de sârmă
ghimpată foarte greu de străpuns. Orice atac angajat pentru cucerirea tranșeelor inamice se
termina cu pierderi uriașe cauzate de focul armelor automate sau al artileriei. Acest fel de a
purta lupta s-a numit război de poziții. El s-a deosebit fundamental de războiul de mișcare sau
de manevră purtat până atunci în istoria conflictelor militare. Pe front militarii duceau o viață
precară, caracterizată de privațiuni și suferințe inimaginabile. Lipseau alimentele, bolile
provocate de mizerie făceau ravagii, condițiile de locuit în tranșee erau inumane. La acestea
se adăuga pericolul continuu cauzat de luptele în care se utilizau cele mai moderne mijloace
de distrugere. Și în spatele frontului, viața oamenilor era dificilă, datorită lipsei bunurilor de
consum și a muncii istovitoare în industrie și agricultură pentru a pune la dispoziția trupelor
cele necesare ducerii războiului.
Au apărut arme noi. Astfel, avionul, care la începutul conflictului a fost utilizat numai
în misiuni de recunoaștere, a devenit un mijloc de luptă important folosit pentru bombardarea
pozițiilor adverse sau pentru atacuri în spatele frontului în scopul de a distruge potențialul
economic sau moralul inamicului. Submarinul și minele au devenit mijloace de luptă
importante în războiul naval. Gazele toxice au cauzat un număr imens de victime în rândurile
militarilor și au fost considerate drept cea mai barbară armă utilizată în război. În sfârșit,
tancul a avut un rol decisiv în ultima parte a războiului. S-au adus modificări și în uniforma
militară; întrucât mascarea în teren a trupelor era foarte importantă pentru evitarea pierderilor
cauzate de tirul inamicului aflat la o distanță de mai mulți kilometri, uniformele viu colorate
au fost înlocuite de cele kaki sau de cele cenușii.
Primul război mondial a provocat suferințe imense. Prin absurditatea și consecințele
sale, el a pus sub semnul întrebării întreaga evoluție de până atunci a istoriei și civilizației
umane.
 Principalele fronturi. După declanșarea războiului, urmărind să înfrângă rapid
Franța, Germania a încălcat neutralitatea Belgiei, pe care a ocupat-o rapid, amenințând
încercuirea armatei franceze. Rezistența adversarului a dus la oprirea ofensivei germane în
bătălia de pe râul Marna (toamna anului 1914). S-a format frontul de vest, care opunea trupele
franceze și engleze celor germane și care nu a suferit modificări substanțiale până la sfârșitul
conflictului, în anul 1918.
Un al doilea front important a fost cel de răsărit, unde armata rusă înfrunta trupele
germane și cele austro-ungare. Puternica ofensivă a armatei ruse a dus la înfrângerea austro-
ungarilor, care au cedat inamicului unele teritorii în Polonia. În schimb, germanii au obținut o
mare victorie în Prusia Orientală, silind pe ruși să se retragă. Până în anul 1917, pe frontul
oriental s-au dat bătălii cu sorți schimbători de izbândă, care n-au avut un rezultat militat
decisiv, dar au pus în evidență slăbiciunile armatelor rusă și austro-ungară.
În Balcani, pe un al treilea front, armata sârbă rezista cu eroism în fața austro-
ungarilor. Abia în anul 1915, după intrarea în război a Bulgariei, sârbii au fost înfrânți, armata
lor fiind evacuată de flota anglo-franceză. Pe frontul din Balcani luptau și turcii, care în
toamna anului 1914 au intrat în război alături de Puterile Centrale. Grecia a declarat război
Puterilor Centrale în 1917, iar o armată a Antantei a luptat la Salonic împotriva turcilor,
bulgarilor și germanilor.
În sudul Europei, s-a format un alt front după intrarea în război a italienilor (1915),
care luptau împotriva trupelor austro-ungare și germane.
Trupele anglo-franceze au cucerit coloniile germane din Africa, în timp ce armata
japoneză a atacat concesiunile germane din China. În teritoriile arabe aflate sub dominația
Turciei, a izbucnit o puternică răscoală îndreptată împotriva ocupației străine și care a fost
sprijinită de englezi.

Războiul naval. Pentru a împiedica aprovizionarea cu alimente și materii prime a

Puterilor Centrale, englezii și-au folosit puternica flotă pentru a bloca coastele Germaniei și
aliaților săi. În 1916, flota germană a încercat să spargă blocada, printr-o bătălie navală
decisivă, care a avut loc în Marea Nordului (Skagerak). Lupta, cea mai mare confruntare
navală a războaielor de până atunci, s-a încheiat nedecis, dar a avut ca rezultat menținerea
blocadei.
Germania a ripostat prin declanșarea unui război submarin care urmărea scufundarea
navelor comerciale care aprovizionau țările Antantei. După ce inițial atacul submarinelor a
provocat Antantei pagube uriașe, englezii s-au apărat organizând convoaie de nave civile
escortate de nave militare. Pe de altă parte, scufundarea vaselor aparținând țărilor neutre,
inclusiv SUA, a provocat nemulțumirea acestora.

Mari bătălii pe frontul de vest. Pe frontul de vest s-a produs un blocaj, armatele
nemaifiind capabile vreme de ani de zile să-și depășească pozițiile ocupate în 1914. Totuși,
s-au înregistrat unele încercări de spargere a frontului de către o parte sau alta, mai cu seamă
în vara anului 1916. Astfel, germanii au atacat un punct cu importanță strategică la Verdun,
urmărind să lovească decisiv pe francezi. Rezultatul bătăliei a fost indecis, dar pierderile
suferite de cele două tabere au fost colosale. La fel, britanicii au căutat să-i înfrângă pe
germani în bătălia de pe râul Somme, fără succes însă, în această încleștare extraordinară,
găsindu-și moartea sute de mii de oameni absolut fără rost.

Dificultățile Rusiei. Rusia a înregistrat pierderi imense în război. Situația dificilă a

țării a determinat izbucnirea unei revoluții care a avut drept rezultat abdicarea țarului și
proclamarea republicii (februarie-martie 1917). În toamna anului 1917, o nouă revoluție a dus
la instaurarea unei dictaturi a partidului marxist al bolșevicilor. În aceste condiții, Rusia nu a
mai continuat războiul, semnând o pace separată în martie 1918.

Înfrângerea Puterilor Centrale. Războiul submarin declanșat de Germania a avut ca

rezultat intrarea SUA în conflict alături de Antanta. După ieșirea din război a Rusiei,
Germania a avut posibilitatea să-și concentreze majoritatea forțelor pe frontul de vest, unde
deținând superioritatea numerică a încercat să dea o lovitură decisivă, înainte ca americanii
să-și aducă întreaga armată în Europa. În primăvara și vara anului 1918, germanii au inițiat
mai multe ofensive îndreptate împotriva armatelor Antantei, care erau pe punctul de a izbândi.
Sosirea trupelor americane a asigurat Antantei un avantaj decisiv. Ofensiva anglo-franco-
americană de la sfârșitul verii și din toamna anului 1918 a scos pe germani din pozițiile pe
care aceștia le ocupaseră încă din 1914.

Sfârșitul. Pe celelalte fronturi, armatele austro-ungare, bulgare și turcești înregistrau

înfrângere după înfrângere. Astfel, Bulgaria (la 29 septembrie), Turcia (la 30 octombrie) și
Austro-Ungaria (la 3 noiembrie) au depus armele. Rămasă singură, Germania a încheiat
armistițiu la 11 noiembrie 1918. Înfrângerea Puterilor Centrale s-a datorat superiorității
resurselor Antantei, în special după intrarea în război a SUA, și problemelor interne ale
Austro-Ungariei și Turciei, care s-au acutizat pe măsura trecerii timpului.

Participarea României la război

Expectativa armată. La consiliul de coroană din 3 august 1914, în pofida părerii

regelui Carol I, care convins de inevitabila victorie a Puterilor Centrale, voia să determine
intrarea României în război împotriva Antantei, s-a luat hotărârea să se adopte expectativa
armată. În perioada neutralității (1914-1916), primul ministru, Ion I.C. Brătianu, a dat dovadă
de un deosebit talent diplomatic și de multă răbdare în negocierile purtate cu părțile implicate
în marele conflict.
În august 1916, România a încheiat un tratat politic și o convenție militară cu Antanta.
Prin aceste documente, României i se recunoșteau drepturile asupra teritoriilor locuite de
români din Austro-Ungaria (Transilvania și Bucovina), și i se promitea ajutor militar.
 Înfrângerile din 1916. Intrarea României în război a găsit țara nepregătită pentru un
război modern. Cauzele acestei situații erau slaba dezvoltare a industriei de război, dar mai
ales corupția unor oameni politici și afaceriști care au profitat de conjunctură pentru a-și
rotunji averile. Astfel, armata română a fost nevoită în 1916 să evacueze Oltenia, Muntenia și
Dobrogea în fața forței copleșitoare desfășurată de Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și
Turcia. Regimul de ocupație a provocat mari suferințe populației civile. Regele, parlamentul
și guvernul s-au mutat la Iași. Iarna 1916-1917 a fost deosebit de grea. Un mare număr de
oameni a murit din cauza unei teribile epidemii de tifos. Suferințele au fost amplificate de
mulțimea de oameni care s-a refugiat în teritoriul liber, Moldova.

Eroicul an 1917. Misiunea militară aliată condusă de generalul francez Berthelot a

participat la refacerea armatei române. Regele României, Ferdinand, în proclamațiile din
primăvara anului 1917, a promis ostașilor din armata română (în cea mai mare parte, țărani)
realizarea unor reforme fundamentale după încheierea războiului: cea electorală (dreptul de
vot universal0 și cea agrară (împroprietărirea țăranilor cu pământ).
În consecință, în 1917, refăcută și cu un moral ridicat, armata română a izbutit să
obțină strălucite biruințe la Mărăști, Mărășești și Oituz, care au împiedicat ocuparea de către
Puterile Centrale a întregului teritoriu național. Între eroii care și-au jertfit viața pe câmpul de
luptă s-au numărat Ecaterina Teodoroiu („Eroina de pe Jii” sau „Jeanne d’Arc a românilor”),
căpitanul Grigore Ignat, generalul Constantin Dragalina și mulți alții. Dintre comandanții
armatei române, s-au remarcat generalii Eremia Grigorescu, Constantin Cristescu și
Alexandru Averescu.

Pacea „punică”. În condițiile complexe în care Rusia nu a mai continuat războiul,

semnând o pace separată în martie 1918, România a fost nevoită să încheie o pace înrobitoare
cu Puterile Centrale la București (aprilie 1918). România era obligată să cedeze Dobrogea și
înălțimile Carpaților; bogățiile naturale ale țării urmau să fie exploatate de Germania pe timp
de 90 de ani.
În situația în care armatele Puterilor Centrale erau învinse pe toate fronturile, România
a reintrat în război în noiembrie 1918 de partea Antantei.

Pierderile umane ale primului război mondial au fost teribile. Astfel, circa 10
milioane de oameni au murit în operațiunile militare. Alte 10 milioane de oameni au murit în
urma epidemiilor. Un mare număr de civili a decedat datorită condițiilor precare de viață din
timpul războiului. Cele mai mari pierderi le-a suferit Rusia, apoi Germania. Pierderile cauzate
de marile conflict au determinat mari probleme demografice pentru statele participante și care
s-au resimțit vreme de decenii, datorate dispariției unui important segment de populație
masculină și scăderii natalității în țări precum Franța.