Alan Greenspan - ce nu stim despre Clinton plus altele

Cel mai mare bancher american relatează mai multe

aspecte incendiare în cartea sa ,,The Age of Turbulence-
Adventures in a new world''

Autor: Michael Nicholas Blaga

historia.ro 9 may 2014

Cartea care face obiectul acestei recenzii a

apărut la editura Penguin Books din New
York sub titlul „The Age of Turbulence-
Adventures in a new world“ (Epoca
turbulenţei. Aventuri într-o lume nouă).
Autorul ei este Alan Greenspan, un
economist faimos în SUA, care a avut
funcţii înalte în guvernele federale
americane de la Nixon până la George W.
Bush.
Alan Greenspan a fost cel mai longeviv
preşedinte al Băncii centrale a SUA, numit
acolo de preşedintele Ronald Reagan şi
reconfirmat de cinci ori pentru un nou
mandat de către toţi preşedinţii americani
care au venit după Reagan până
la George W. Bush, adică timp de 18 ani.
Când a ieşit la pensie, în februarie 2006,
editura Penguin Books i-a plătit un avans de

1
patru milioane de dolari pentru manuscrisul
acestei cărţi, urmând ca restul milioanelor
să-i fie plătite pe măsura vânzărilor cărţii.
Prima ediţie a apărut în anul 2007 şi este
retipărită de atunci fără întrerupere până în
prezent, deţinând recordul naţional în SUA
de cea mai vândută carte, ocupând locul
întâi pe lista publicată de „New York Times“
a celor mai mari succese de librărie din
America.
Pentru cititorul român, prima surpriză a
cărţii este aceea că autorul îşi are
rădăcinile în ţară, fiind succesorul unor
emigranţi evrei români ajunşi în SUA la
începutul secolului XX. Alan Greenspan s-a
născut la New York în anul 1926. Timp de 18
ani, americanii l-au considerat pe
Greenspan cel mai influent om al Americii
pentru că Banca centrală al cărei şef era
efectua zilnic plăţi de 4.000 de miliarde de
dolari, pe scurt patru trilioane pe zi!
(această sumă reprezintă venitul naţional
brut al României pe 51 de ani!). Puterea
declaraţiilor sale era atât de mare încât
determina căderea Bursei de la New York.
Am fost martor ocular la o asemenea
cădere a bursei în anul 1987, după ce Alan
2
Greenspan a spus la televiziunea naţională
câteva lucruri imprudente despre starea
economiei americane. Nu a putut fi demis
pentru pagubele imense cauzate Bursei,
pentru că preşedintele Rezervei Federale
(FED) este inamovibil şi total independent
de Casa Albă.

Clinton, cel mai competent preşedinte

american
A doua surpriză este aceea că, deşi autorul
este membru al Partidului Republican şi
înalt demnitar în mai multe guverne
republicane, Alan Greenspan are cea mai
mare admiraţie pentru un preşedinte ales
din Partidul Democrat, adică pentru Bill
Clinton. Acesta nu numai că înţelegea limba
imposibilă a economiştilor şi a bancherilor,
dar îl uimea constant pe autor cu soluţiile
concrete pe care le sugera pentru
rezolvarea problemelor complexe pe care le
punea economia americană.
Se ştia faptul că în tinereţe Bill Clinton a
fost un student eminent, că plecase cu o
bursă de merit la studii în Anglia, dar acum
aflăm din această carte că el a fost şi cel
mai competent preşedinte din istoria
3
postbelică a SUA. Se vede asta şi din
rezultatele politicii sale economice întrucât
în anii cât a fost la Casa Albă economia
SUA a crescut anual cu 400 de miliarde de
dolari, adică egalul întregii economii a
Rusiei adăugate Americii în fiecare an. Asta
nu a fost suficient pentru Bill Clinton: a
strâns aşa de bine în mână hăţurile
cheltuielilor guvernului său încât a avut în
fiecare an surplus la bugetul ţării, de la 70
de miliarde de dolari în 1998 la 124 de
miliarde în 1999 şi 237 de miliarde de dolari
în anul 2000 (pag. 186).
Nu se mai văzuse aşa ceva de la sfârşitul
celui de-Al Doilea Război Mondial, fiecare
preşedinte guvernând cu mari deficite
bugetare. Republicanii din parlamentul ţării
îşi frecau mâinile la auzul acestor imense
surplusuri bugetare şi au trecut repede la
vot o lege pentru consumul acestor bani
excedentari sub forma unor reduceri de
impozite. Când această lege a ajuns la
Casa Albă pentru validare, Bill Clinton a
emis un veto răsunător, care a blocat
intrarea în vigoare a legii. Banii excedentari
s-au dus la reducerea datoriei publice a
guvernului federal.
4
Scandalul cu Monica Lewinsky: Este
imposibil!
Autorul regretă că acest succes al lui
Clinton a trecut neobservat publicului din
cauza scandalului provocat de Monica
Lewinsky, femeie cu privire la care autorul
a fost critic de la bun început. „N-am crezut
ştirile ce furnizau detalii despre întâlnirile
lor la Casa Albă. „Nu se poate ca aceste
poveşti să fie adevărate“, am spus amicilor
mei. „Am fost personal în zona Casei Albe
dintre Biroul Oval şi sufrageria privată
rezervată preşedintelui. Sunt tot timpul
acolo oameni din personalul de serviciu şi
din Serviciul Secret.
Este imposibil (ce spune Lewinsky)!““ (pag.
187). Dubiile autorului au fost confirmate
ulterior, după publicarea în presă a
convorbirilor telefonice ale Monicăi
Lewinsky cu prietena sa Linda Tripp, în
care Monica se plângea Lindei că
preşedintele „nu vrea să meargă până la
capăt“ şi se mulţumea să o excite. Lui
Clinton i-a fost frică că Lewinsky ar putea
să îl infecteze cu vreo boală venerică şi să
păţească, astfel, ca preşedintele Kennedy
5
ai cărui medici nu reuşeau să îl vindece de
o boală venerică că el contracta alta nouă!
La citirea în presă a convorbirilor telefonice
menţionate mai sus, americanii s-au
întrebat: dacă adulterul nu s-a consumat,
atunci pentru ce vor republicanii să-l
răstoarne pe Clinton de la putere?
Pentru o hârjoneală cu o evreică pusă pe
căpătuială? Restul este istorie: Monica
Lewinsky s-a refugiat în Anglia unde
trăieşte incognito, iar judecătorul Starr,
care a cheltuit milioane de dolari cu
anchetarea lui Clinton, a fost demis şi are
un nume pătat în America.

De ce se duc americanii în China

O altă surpriză a acestei cărţi este
mărturisirea autorului că, dintre toate ţările
lumii, preferinţa sa nu se îndreaptă spre
vreuna dintre ţările civilizatei Europe, ci
spre China comunistă! Această preferinţă,
conjugată cu una similară exprimată în
memoriile sale de fostul ministru de
Externe american Henry Kissinger, naşte
automat în mintea cititorului curios
întrebarea firească: ce ştiu despre China
aceşti intelectuali evrei, foşti demnitari de
6
rang înalt în guvernele Americii şi nu ştie
restul lumii?
Ce îi face pe aceşti oameni rafinaţi şi
influenţi să se întoarcă în China comunistă
după plecarea lor din guvern? Să fie numai
calitatea umană a prietenilor făcuţi de ei în
China? Preşedintele Ciu En-lai pentru Henry
Kissinger şi primul-ministru Ciu Rongji
pentru Alan Greenspan? Sau este vorba de
oportunism economic? De exemplu, se
cunoaşte acum faptul că Henry Kissinger a
făcut avere în China după plecarea sa din
guvernul SUA. Firma sa de consultanţă
„Kissinger and Associates“ a dus în China
marii investitori ai industriei americane,
care au făcut acolo investiţii directe de
circa 70 de miliarde de dolari anual.
Dar cu Alan Greenspan este altceva;
octogenar, el era deja multimilionar la
ieşirea sa la pensie de la banca centrală.
Iar cartea de faţă se vinde în milioane de
exemplare, aducând autorului alte milioane
de dolari anual. Răspunsul trebuie căutat
poate în faptul că misterioasa Chină, cu cei
10.000 de ani de istorie, are ceva unic şi
fascinant pentru fiecare vizitator indiferent
de formaţie, vârstă sau origine etnică. Iar
7
acum, după ce a întrecut Japonia ca putere
economică, China bate la poarta Americii,
să se dea la o parte şi să îi facă loc de
trecere pe locul întâi.
America nu pare însă preocupată de
avansul rapid al economiei chineze. Autorul
scrie că americanii sunt îngrijoraţi că ţara
lor pierde teren în favoarea Germaniei, a
Europei unite în UE şi a Japoniei. Ministrul
de Finanţe al SUA este citat în carte cu
următoarele cuvinte: „Aceşti rivali
economici sunt mai concentraţi pe
investiţii, pe producţia manufacturieră, au
mai puţini avocaţi, mai mulţi oameni de
ştiinţă şi sunt mai disciplinaţi decât noi“.
Nici încheierea Războiului Rece nu a
estompat aceste temeri ale americanilor.
Vasta putere militară a SUA a fost deodată
percepută de americani ca irelevantă,
important fiind, de fapt, că poziţia
internaţională a unei ţări era dictată de
puterea ei economică.

Costul războiului din Irak

Acest prim bancher al Americii ne oferă în
cartea sa şi unele cifre considerate secrete
de stat. De exemplu, costul războiului din
8
Irak era evaluat la 120 de miliarde de dolari
în anul fiscal 2006, o sumă mare dar care
este uşor absorbită de economia SUA al
căror venit naţional brut, PIB, este de
13.000 de miliarde de dolari, adică, pe
scurt, de 13 trilioane de dolari anual (pag.
243).
Comparativ cu celelalte războaie, America
a cheltuit 9,5% din PIB în Vietnam şi 14%
din PIB în Războiul din Coreea. O altă
informaţie strategică este furnizată de
autor în contextul falimentului economic al
Coreei de Sud. „Asta a fost un şoc pentru
mine. Un simbol al remarcabilului progres
al Asiei, Coreea de Sud era acum a
unsprezecea putere economică a lumii, de
două ori mai mare decat Rusia. Coreea de
Sud nici nu mai era clasificată ca ţară în
curs de dezvoltare, Banca Mondială o
trecuse oficial pe lista ţărilor avansate
industrial“(pag. 188). Incredul, am verificat
informaţia asta în Anuarul Statistic pe 2007
publicat la Londra de revista „The
Economist“.
Coreea de Sud apare cu un venit naţional
brut (PIB) de 680 de miliarde de dolari, în
vreme ce Rusia avea în anul 2007 un PIB de
9
581 de miliarde de dolari. Deci nu chiar
dublul Rusiei cum scrie Alan Greenspan,
dar totuşi impresionant pentru o ţară cu 48
de milioane de locuitori (România apare în
2007 cu un PIB de 73 de miliarde de
dolari).Falimentul Coreei de Sud ar fi avut
consecinţe incalculabile pentru economia
lumii, motiv pentru care SUA au sărit în
ajutorul ei cu toate resursele financiare şi
instituţiile de resort: Ministerul Finanţelor,
Banca centrală FED, Banca Mondială şi
Fondul Monetar Internaţional (aşa cum au
făcut şi în Mexic).

Cartea lui Greenspan, o biblie a

economiştilor
La vârsta de 71 de ani, autorul se
căsătoreşte a doua oară cu o jurnalistă de
la o televiziune americană şi petrece luna
de miere la Veneţia. Acolo descoperă o
lume nebănuită: un oraş-muzeu care
trăieşte din conservarea unui trecut glorios,
cel al Oraşului-Stat Veneţia. Economistul
din el îl face să întrebe: care este valoarea-
adăugată produsă în Veneţia? Şi tot el va
găsi răspunsul: „Veneţia există pentru a
conserva şi aprecia un trecut, nu pentru a
10
crea un viitor. Veneţia răspunde profundei
nevoi umane de stabilitate şi permanenţă,
precum şi nevoii de frumuseţe şi de
romantism. Popularitatea Veneţiei
reprezintă un pol al conflictului din natura
umană: lupta dintre dorinţa de a mări
bunăstarea materială şi dorinţa de a preveni
schimbarea, cu tot stresul adus de
aceasta“ (pag. 181).

Cartea aceasta are multe alte detalii care

dau satisfacţie cititorului curios ca, de
exemplu, descrierea într-un întreg capitol a
greşelilor făcute de Mihail Gorbaciov, care
au dus la dezmembrarea ţării lui şi la
disoluţia URSS ca stat; sau, alt exemplu,
reformele politice pe care trebuie să le facă
China în viitorul apropiat pentru a preveni
dislocarea societăţii chineze ca urmare a
creşterii galopante a economiei şi a
standardului de viaţă. Una dintre explicaţiile
marelui succes de librărie al acestei cărţi
este faptul că Alan Greenspan a reuşit să
facă dintr-un subiect arid, complicat şi
uneori impenetrabil cum sunt ştiinţele
economice, o lectură neaşteptat de
agreabilă, uşor de înţeles şi chiar fascinantă
11
pe alocuri pentru cititorul nespecialist în
domeniul bancar.
Autorul nu este doar un doctor în ştiinţe
economice al Universităţii Columbia din
New York, ci şi un talentat scriitor de
literatură memorialistică. Milioanele de
exemplare vândute până acum fac din
această carte o biblie a economiştilor în
funcţie sau în devenire.
În concluzie, această carte merită tradusă
şi în româneşte pentru bogăţia de informaţii
pe care le cuprinde şi pentru experienţa de
viaţă a unui prim-bancher al Americii, care
a condus cu distincţie şi competenţă timp
de 18 ani cea mai mare bancă a lumii,
Banca centrală a Statelor Unite, care
poartă numele de Rezerva Federală.

12