O critica a arhitecturii romanesti de dupa 1989

Stud. Arh. Irina Damascan, grupa 35A

27.01.2012

Pornind de la premisa ca am putea teoretiza si critica arhitectura romaneasca de dupa ’89,

trebuie sa mentionam aceasta nu se lasa citita uniform si prezinta diferite fatete care nu
pot fi reperate si identificate fara o analiza mai amanuntita. Ceea ce este insa lesne de
observat este tendinta de merge mai mult catre consumism decat catre un stil propriu.
Urmarim fiecare propriile interese, fapt care duce la dezlocarea unei mari capacitati de
munca prost gestionata.
Tema identitatii nationale asa cum este ea pusa in perioada de dupa primul razboi
mondial, nu se regaseste in perioada de dupa ’89, in ciuda libertatii creative oferite
arhitectilor. Lipsa unui parteneriat public privat a generat numerosi “monstrii” si
organisme arhitecturale “canceroase”. Periferia devine astfel spatiul de dezvoltare al noii
arhitecturi, fapt care duce la o dezvoltare consumista si haotica. In fapt, ceea ce se petrece
la periferia orasului, in lipsa unui context impus este o tentativa de a se sincroniza cu
vestul.
Experimentul in arhitectura este esential in reusita unor proiecte arhitecturale durabile.
Lipsa acestuia in cadrul arhitecturii romanesti de dupa ’89 se regaseste in numeroasele
cladiri nonvaloare ridicate la periferiile oraselor. Ca o extensie a libertatii castigate in
decembrie ”89, romanii au ales sa importe multe din toata lumea. Pe acest val al
schimbarilor, nonvalorile au patruns mai mult decat oricand in toate segmentele societatii
contemporane romanesti, de la literatura de taraba si pana la dughenele in care se
comercializeaza bibelouri si lumanarele parfumate, de la suvenirurile vulgare pana la
antichitatile dubioase, lipsa reperelor nu a iertat nimic. Kitsch-ul invadeaza si se ascunde
aproape in tot ceea ce ne inconjoara. Insemn al statutului social, arta intra in categoria a
ceea ce numim avutie si consum ostentativ. Este o ipocrizie a luxului, specifica epocilor
de democratie, in care productiile sunt numeroase, dar valoarea estetica a fiecarei
productii in parte scade. Capcana kitsch-ului este fagaduinta unei placeri imediate, care
nu necesita o cultura vasta. Astfel, omul invata sa se multumeasca cu surogatele oferite
de-a gata, pe care le inghite nemestecate. Arhitectura, design-ul interior, pictura,
productia de carte, mass-media, biserica, comunicarea. Nimic nu scapa.
In cartea “In cautarea unei noi modernitati” a Danei Vais se discuta actualitatea
termenului “avangarda” si potrivirea lui in contextul actual. Ea numeste arhitecti precum
Dorin Stefan, Florian Stanciu, Radu Teaca, Constantin Ciurea si altii ca promotori ai unei
arhitecturi moderne dupa ’89. Insa tot ea spune ca avangarda de acum nu este nicidecum
sinonima cu radicalismul inventiei absolute de dupa primul razboi mondial. Paradoxal
acesta este un avangardism intarziat care are cautari de acest tip, insa prezenta lui in lipsa
modelului vestic ar fi imposibila. Dana Vais considera ca ceea ce arhitectii romani sunt
sortiti sa faca este o creativitate limitata promovata si in scoli din pacate, prin impunerea
unui grad de conservatorism. Deseori, in schitele de scoala exista mai multe idei bune
decat in proiectele realizate. Acest fapt se datoreaza influentei vestice care ofera viitorul
proiectarii. Arhitectii romani nu se simt astfel datori sa produca propriile inovatii si chiar
daca nu mai preiau modele internationale, gasesc motive pe care sa le reproduca in
arhitectura pe care o adopta. Cu oarecare limitari putem spune ca ceea ce se petrece in
arhitectura romaneasca poarta un ambalaj similar celui pe care il regasim in occident, iar
arhitecti cu nume de brand apar si la noi.
Concluzionez cu ideea ca atat creatia cat si critica sunt susceptibile si depind de contextul
in care se formeaza. O parere critica poate sa fuzioneze cu un concept si sa rezulte o
forma imbunatatita dar se poate ca ceea ce pare a fi o interpretare verosimila a
conceptului sa nu fie decat o iluzie sustinuta de critici. Arhitectura ultimilor 20 de ani
propaga idei consumite, in care “elita”, arhitectii cu nume de brand sunt modernisti fara
modernism. “Spre deosebire de avangarda clasica, care producea modele, proiecte de
viitor coerente si totalitare, cea de azi produce modele individualizate, fragmentare,
particulare, neuniversale- dar totusi modele. In timp ce prima avangarda era provocator
de indiferenta fata de felul in caee ar fi fost “consumata”, cea de azi traieste tocmai prin
cei care o “consuma”. Consumatorii de modernism sunt cei care cultiva aceasta
avangarda.”- Dana Vais

Bibliografie:
“In cautarea unei noi modernitati”- Dana Vais, ed Arhitext, Bucuresti 2008