ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Capitolul 12

TRANSMISII CU ROŢI DINŢATE

/1, 8, 10, 17, 19/

- 163 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

12.1. GENERALITĂŢI
Un angrenaj este un mecanism elementar format din două roţi dinţate care
transmit putere şi turaţie (deci moment de torsiune) între doi arbori, prin forma
conjugată a dinţilor, fără element intermediar felxibil.
Observaţie - Angrenajul poate fi format şi dintr-o roată dinţată şi o “cremalieră”, caz
în care mişcarea de rotaţie este transformată în mişcare de translaţie
(sau invers).

Fig.12.1. Tipuri de angrenaje şi roţi dinţate.

a) Clasificare
 După raportul de transmitere, angrenajele sunt:
 reductoare, dacă i > 1;
 multiplicatoare, dacă i < 1.
Observaţie - Raportul de transmitere al unui angrenaj este constant.
 După poziţia relativă a axelor, angrenajele sunt:
 cu axe paralele (v.fig. 12.1.a şi d);
 cu axe concurente (v.fig. 12.1.b);
 cu axe încrucişate (v.fig. 12.1.c).
 După forma roţilor, acestea sunt:
 cilindrice (v.fig. 12.1.a,c,d,f,g şi h);
 conice (v.fig. 12.1.b);
 hiperboloidale (v.fig. 12.1.e).
 După direcţia dinţilor, roţile sunt:
 cu dinţi drepţi (v.fig. 12.1.f);
 cu dinţi înclinaţi (v.fig. 12.1.g);
 cu dinţi curbi (v.fig. 12.1.h).

- 164 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

 După forma profilului dinţilor, dantura roţilor este:

 evolventică;
 cicloidală;
 în arc de cerc.
 După poziţia relativă a suprafeţelor de rostogolire, angrenajele sunt:
 exterioare (v.fig. 12.1.a,b şi c);
 interioare (v.fig. 12.1.d).

b) Avantaje şi dezavantaje
 Avantaje:
 raport de transmitere constant;
 portanţă mare;
 siguranţă mare în funcţionare;
 randament ridicat;
 gabarit redus.
 Dezavantaje:
 tehnologie de execuţie şi montaj costisitoare;
 sunt zgomotoase;
 nu asigură protejarea transmisiei din care fac parte.

c) Moduri de distrugere
Modurile de distrugere ale angrenajelor fac obiectul unui standard.
 Ruperea prin oboseală de încovoiere la piciorul dintelui este principala
formă de deteriorare la roţilor dinţate confecţionate din oţel şi durificate superficial
(cu duritatea Brinell pe flanc HBflanc  3500 MPa), fontă sau material plastic.
Modul de deteriorare este schiţat în figura 12.2.a. Încovoierea variabilă în
timp produsă de forţa normală Fn, face ca fisurile superificiale existente în zona
concentratorului de tensiuni (în zona racordării de la baza dintelui) să se propage spre
interior. Astfel, treptat, secţiunea “încastrării” dintelui în corpul roţii se micşorează,
scade rezistenţa la încovoiere şi la un moment dat se produce brusc ruperea. Aspectul
rupturii prin oboseală este “lucios” pe zona de propagare în timp a fisurilor, respectiv
“cristalin” pe zona corespunătoare desprinderii bruşte a dintelui.
Soluţii pentru evitarea acestui mod de distrugere sunt:
 mărirea secţiunii încastrării dintelui în corpul roţii prin creşterea
modulului danturii şi/sau prin corijarea pozitivă a profilului danturii;
 micşorarea concentratorului de tensiuni prin mărirea razei de
racordare de la piciorul dintelui.
 Ruperea statică este cauzată atât de suprasarcini şi/sau şocuri, cât şi de
erorile inerente de execuţie şi montaj. Datorită acestora din urmă încărcarea dintelui
este neuniformă pe lăţimea sa. Ca urmare este posibilă ruperea bruscă a unei porţiuni
dinspre capul dintelui (v.fig. 12.2.b). Aspectul rupturii este evident cristalin.

- 165 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Fig.12.2. Principalele moduri de distrugere ale roţilor dinţate.

Soluţii pentru prevenirea ruperii statice sunt:

 creşterea preciziei de execuţie şi montaj;
 evitarea suprasarcinilor şi/sau şocurilor prin prevederea unui sistem de
protecţie al transmisiei.
 Pittingul (oboseala superficială de contact) este principala formă de
deteriorare la roţile dinţate confecţionate din oţel şi nedurificate superficial (cu
duritatea Brinell pe flanc HBflanc  3500 MPa). Ciupiturile apar în zona în care raza
de curbură echivalentă a contactului este minimă şi tensiunea hertziană de contact
este maximă (v.fig. 12.2.c). Pittingul “incipient” din perioada de rodaj nu este
periculos, dar în timp pittingul “progresiv” poate duce la scoaterea din uz a
angrenajului.
Măsurile care se pot lua pentru prevenirea pittingului sunt:
 durificarea superficială a flancurilor dinţilor;
 superfinisarea flancurilor dinţilor;
 micşorarea razei de curbură echivalente a contactului prin utilizarea
unor angrenaje cu dantura deplasată “plus”.
 Gripajul este principala formă de deteriorare a angrenajelor melcate, a căror
funcţionare este caracterizată de încărcări mari şi de viteze de alunecare mari între
flancuri. “Benzile” de gripaj, datorate uzării adezive apar spre capul şi respectiv
piciorul dintelui (v.fig. 12.2.d) adică în zonele în care viteza de alunecare dintre
flancuri are valori mari.

- 166 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Pentru prevenirea gripajului se pot adopta următoarele măsuri:

 utilizarea unui cuplu de materiale “antigripaj”, deci cu sudabilitate
redusă şi cu diferenţă de duritate;
 superfinisarea flancurilor dinţilor;
 aditivarea lubrifiantului cu aditiv de extremă presiune (EP).
Observaţie - Mai sunt şi alte forme de deteriorare a angrenajelor (abrazivă, corozivă
etc.).

d) Materiale
Majoritatea roţilor dinţate sunt confecţionate din oţeluri. Acestea pot fi
nedurificate superficial dacă sunt din oţel laminat de uz general (simbol OL), oţel
turnat (OT), oţel laminat de calitate (OLC) sau aliat, tratat termic prin îmbunătăţire.
Mai frecvent se utilizează oţelurile durificate superficial. Acestea sunt oţeluri
laminate de calitate sau aliate, tratate termic prin călire sau termochimic prin
cementare sau nitrurare.
Alte materiale folosite pentru confecţionarea roţilor dinţate sunt fontele,
bronzurile (în special la roţile melcate) şi materialele plastice.

12.2. ANGRENAJUL CILINDRIC CU DINŢI DREPŢI

12.2.1. Flancurile dinţilor

a) Legea fundamentală a angrenării

Această lege stabileşte cum trebuie să fie suprafeţele flancurilor dinţilor astfel
încât raportul de transmitere i al angrenajului să fie constant.
În figura 12.3, este schiţat momentul în care angrenarea se face într-un punct
oarecare Y. Roata conducătoare are axa O1 şi vitea unghiulară 1 = ct. Roata condusă
are axa O2 şi viteza unghiulară 2. Pentru ca raportul de transmitere i = 1/2 să fie
constant, trebuie ca 2 să fie constantă.
Normala comună pe cele două flancuri se notează cu nn şi intersectează
dreapta O1O2 în punctul C. Tangenta comună celor două flancuri, perpendiculare în Y
pe nn, se notează cu tt.
Vitezele periferice ale celor două roţi, corespunzătoare punctului Y sunt vy1 =
1ry1 şi vy2 = 2ry2. Vectorii corespunzători acestor viteze pot fi descompuşi pe
direcţiile nn şi respectiv tt. Componentele normale vy1n şi vy2n trebuie să fie egale
pentru că:
 dacă vy1n  vy2n, dintele roţii 2 ar fi deformabil;
 dacă vy1n  vy2n, dintele roţii conduse 2 s-ar desprinde de dintele roţii
conducătoare 1.
Deci:
1r y1 cos  y1 2 ry 2  cos  y 2 (12.1)

- 167 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Dacă T1 şi T2 sunt picioa-

rele perpendicularelor coborâte din
O1 şi O2 pe normala nn, atunci se
poate scrie:
 ry 2  cos  y 2
i 1  
2 ry1  cos  y1
(12.2)
O 2 T2 O 2 C
   ct.
O1T1 O1C
Ţinând cont că distanţa
dintre axele celor două roţi, O1O2,
este constantă, din relaţia (12.2)
rezultă că punctul C este fix. Mai
mult decât atât, dreapta nn, care
trece punctul fix C, este înclinată
faţă de perpendiculara dusă în C pe
Fig.12.3. Schiţă pentru stabilirea legii dreapta O1O2 cu unghiul constant
fundamentale a angrenării. w, deci este la rândul ei fixă.
Astfel, se poate enunţa legea fun-
damentală a angrenării: un angrenaj
are raport de transmitere constant dacă flancurile dinţilor sunt astfel încât normala lor
comună în orice punct de angrenare este o dreaptă fixă care trece printr-un punct fix
al liniei care uneşte axele roţilor, punct determinat de raportul de transmitere.
Observaţii
 Când angrenarea se face în orice punct Y  C, componentele tangenţiale ale
vitezelor periferice (vy1t şi vy2t) sunt nenule şi diferite între ele, astfel încât
mişcarea relativă dintre flancuri este atât de rostogolire cât şi de alunecare.
 Când angrenarea se face în punctul C, componentele tangenţiale ale vitezelor
periferice sunt nule astfel încât mişcarea relativă dintre flancuri este numai de
rostogolire. De aceea, C se numeşte punct de rostogolire, iar toate elementele
geometrice corespunzătoare lui, pentru care se utilizează indicele “w”, se numesc
de rostogolire (razele rw1(2), unghiul w etc.).
 Cercurile de raze constante rb1 = O1T1 şi respectiv rb2 = O2T2 se numesc cercuri de
bază.

b) Curbe utilizate pentru flancuri

Curbele care verifică legea fundamentală a angrenării şi pot fi utilizate pentru

flancurile roţilor dinţate se numesc “ciclice”. Ele sunt descrise de un punct al unui
cerc (ruletă) care se rostogoleşte fără alunecare pe o curbă fixă (bază).
În cazul particular în care atât ruleta cât şi baza sunt cercuri, curbele ciclice se
numesc “cicloide”, mai precis:
 epicicloidă, când ruleta este în exteriorul bazei (v.fig. 12.4.a);
 hipocicloidă, când ruleta este în interiorul bazei (v.fig. 12.4.b);

- 168 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

 cicloidă, atunci când cercul de bază are raza infinită fiind o dreaptă
(v.fig. 12.4.c);
 evolventă, când cercul ruletă are raza infinită fiind dreptă (v.fig.
12.4.d).

Fig.12.4. Curbe utilizate pentru flancurile dinţilor.

Practic, dintre cele patru cicloide, cea mai utilizată pentru flancurile dinţilor
este evolventa atât pentru că este mai uşor de generat prin prelucrare cât şi pentru că
asigură o funcţionare bună chiar şi în cazul unor abateri mici ale distanţei O1O2 dintre
axelor roţilor.
Deci, evolventa este descrisă de un punct al unei drepte care se rostogoleşte
fără alunecare pe cercul de bază care este fix.

c) Geometria evolventei

Evolventa poate fi definită într-un

sistem de coordonate polare (v.fig. 12.5).
Cercul fix, de bază, are centrul în O şi raza rb.
Dreapta ruletă este iniţial tangentă la cercul de
bază în punctul T0, care coincide cu primul
punct al evolventei Y0, care are coordonata
radială rb, iar pe cea unghiulară . Prin
rostogolirea fără alunecare pe cercul de bază a
C
dreptei ruletă, se descrie evolventa, un punct
oarecare al acesteia fiind Y (de coordonate ry şi
Fig.12.5. Geometria evolventei. y) atunci când punctul de tangenţă este T.

- 169 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Notând cu y unghiul de presiune al evolventei corespunzător punctului

oarecare Y (unghiul sub care se vede segmentul YT al tangentei la cercul de bază),
coordonata radială ry este:
rb
ry   rb (12.3)
cos  y
Din relaţia (12.3) rezultă că nu se poate genera evolventă în interiorul cercului de
bază. De asemenea rezultă că raza de bază este un invariant:
rb  ry cos  y (12.4)
Pentru determinarea coordonatei unghiulare y se consideră egalitatea dintre
arcul de cerc To T şi segmentul de tangenţă YT . Dacă unghiurile y şi y se exprimă
în radiani atunci:
arc T0 T  rb  y   y 
 (12.5)
seg YT  rb tg  y
de unde rezultă:
 y  tg  y   y  ev  y  inv  y (12.6)
În domeniul roţilor dinţate, prin intermediul expresiei din relaţia (12.6), a
coordonatei unghiulare y se defineşte o funcţie care se notează cu “ev” şi se numeşte
evolventă sau se notează cu “inv” şi se numeşte involută. Argumentul unghiular al
funcţiei se poate exprima şi în grade sexagesimale:

ev  y  inv  y  tg  y   y  (12.7)
180 0
Pentru calculul la pitting, este utilă expresia razei de curbură a evolventei într-
un punct oarecare Y. Se poate arăta că aceasta este tocmai lungimea segmentului YT
al tangentei:
 y  seg YT  rb tg  y (12.8)

12.2.2. Elementele geometrice ale unei roţi

Flancurile dinţilor sunt suprafeţe evolventice
care se generează prin danturare. Conform figurii
12.6, o suprafaţă evolventică este descrisă de o
dreaptă a unui plan (ruletă) care se rostogoleşte fără
alunecare pe un cilindru fix (bază).
La o roată dinţată cilindrică cu dinţi drepţi,
direcţia dinţilor este paralelă cu axa roţii. De aceea,
cu excepţia cotei axiale b, care este lăţimea roţii,
toate celelalte elemente geometrice pot fi precizate
Fig.12.6. Generarea flancului. într-un plan perpendicular pe axa roţii (v.fig. 12.7).
Deci, în loc de “cilindri” se poate vorbi de “cercuri”.

- 170 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

C
C

C
C

Fig.12.7. Geometria unei roți. Fig.12.8. Cremaliera de referinţă.

Astfel, în direcţie radială, dinţii sunt delimitaţi de cercul de cap Ca spre

exterior şi respectiv de cercul de picior Cf spre interior. Elementele legate de cercul de
cap au indicele “a” (de ex. da – diametrul de cap; a – unghiul de presiune ale
evolventei pe cercul de cap, ha – înălţimea capului dintelui; sa – arcul dintelui pe
cercul de cap etc.), iar cele legate de cercul de picior au indicele “f” (de ex. df; f; hf;
f – raza de racordare de la piciorul dintelui etc.).
În afară de cercul de bază Cb, pentru elementele căruia se foloseşte indicele
“b” (de ex. db etc.) mai prezintă interes cercul de divizare C, ale cărui elemente nu au
prevăzut un indice special (de ex. d; ; s - arcul dintelui pe cercul de divizare; e –
arcul golului dintre doi dinţi pe cercul de divizare; p – pasul de divizare etc.). Cercul
de divizare se defineşte prin condiţia ca arcul dintelui să fie egal cu cel al golului:
s  e  p/2 (12.9)
Diametrele de cap şi respectiv de picior sunt:
d a  d  2h a
 (12.10)
d f  d  2h f
Înălţimea h a dintelui este:
h  d a  d f  / 2 (12.11)
Legătura dintre diferitele diametre cracteristice danturii se poate face conform
relaţiei (12.4) prin intermediul diametrului de bază:
d b  d cos   d a cos  a  d f cos  f (12.12)
Dacă roata dinţată are z dinţi, atunci circumferinţa cercului de divizare este:
d  zp (12.13)
Rezultă că diametrul de divizare se poate determina cu relaţia:
p
d  z mz (12.14)

unde m = p/ se numeşte modulul danturii.

- 171 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Pentru ca să poată angrena, două roţi dinţate trebuie să aibă acelaşi pas de
divizare, deci acelaşi modul. Rezultă că danturarea lor trebuie să se facă cu scule
caracterizate de acelaşi modul, sau chiar cu aceiaşi sculă. Pentru reducerea numărului
de scule de danturat, modulul este standardizat printr-un şir de valori discrete.
Pentru asigurarea interschimbabilităţii roţilor dinţate, elementele geometrice
dimensionale ale cremalierei de referinţă sunt standardizate în funcţie de modul
(v.fig. 12.8).
Observaţie - Cremaliera este o roată dinţată care are (teoretic) un număr infinit de
dinţi la care flancurile nu mai sunt evolventice, ci rectilinii.
Tot în figura 12.8 mai sunt reprezentate cremaliera generatoare şi profilul
conjugat. Cremaliera generatoare este exact “negativul” cremalierei de referinţă şi
corespunde sculei cu care s-ar dantura aceasta. Toate elementele legate de sculă au
suplimentar indicele “0”. Profilul conjugat corespunde roţii dinţate cu care se face
angrenarea în timpul funcţionării. De aceea profilul conjugat diferă de cel al sculei
prin existenţa jocului la capul şi respectiv piciorul dintelui.
Unghiul de înclinare al flancurilor dinţilor cremalierei, are valoarea
standardizată 0 = 200. Înălţimea dinţilor este împărţită în cap şi picior de către linia
de referinţă a sculei (LR), care se defineşte prin condiţia ca grosimea dintelui să fie
egală cu cea a golului:
so  eo  p0 / 2  m   / 2 (12.15)
Celelalte elemente geometrice dimensionale ale cremalierei de referinţă sunt
standardizate în funcţie de modul prin intermediul unor coeficienţi adimensionali:
 înălţimea capului dintelui, h 0a  h *0a  m  m , deci h *0a  1 ;
 înălţimea piciorului dintelui, h 0f  h *0f  m  1,25  m , deci h *0f  1,25 ;
 jocul la capul/piciorul dintelui, c 0  c*0  m  0,25  m , deci c*0  0,25 ;
 raza de racordare de la piciorul dintelui,  0f  *0f m  0,38  m , deci
*0f  0,38 .
Dantura generată cu o sculă de tip cremalieră este de trei tipuri în funcţie de
poziţia relativă a sculei faţă de axa semifabricatului (v.fig. 12.9). Poziţia relativă
poate fi caracterizată prin valoarea “algebrică” a coeficientului deplsării de profil x
(deplasarea propriu-zisă este xm).
 Dantura nedeplasată (x = 0), se obţine când linia de referinţă a sculei este tangentă
la cercul de divizare al semifabricatului (v.fig. 1.29.a). Înălţimile capului dintelui
şi piciorului dintelui au valori standardizate.
 Dantura cu deplasare pozitivă (x  0), se obţine prin îndepărtarea sculei faţă de
semifabricat. Deci, linia de referinţă a sculei este exterioară cercului de divizare al
semifabricatului. Înălţimea capului dintelui creşte cu valoarea deplasării, iar cea a
piciorului dintelui scade cu aceeiaşi valoare.
 Dantura cu deplasare negativă (x  0) rezultă atunci când linia de referinţă a sculei
este secantă cercului de divizare al sculei. În acest caz, capul dintelui se scurtează
iar piciorul dintelui se măreşte cu valoarea deplasării.

- 172 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

C C
C

Fig.12.9. Tipuri de deplasări.

Pentru toate cele trei tipuri de danturi, diametrele de cap şi respectiv picior se
determină cu relaţia:
d a  d  2h a  d  2mh 0 a  x 
 (12.16)
d f  d  2h f  d  2mh 0 f  x 

12.2.3. Elementele geometrice şi cinematice ale angrenajului

Principalele elemente geometrice
caracteristice angrenării a două roţi
cilindrice cu dinţi drepţi sunt prezentate în
figura 12.10. Roata conducătoare, plasată în
partea de jos a schiţei, are axa O1 şi viteza
unghiulară 1. Roata condusă are axa O2 şi
C viteza unghiulară 2. Cele două roţi au
C cercurile de cap Ca1 şi Ca2, cercurile de
picior Cf1 şi Cf2 şi razele de bază O1T1 şi
O2T2.
C
Pe dreapta T1T2 se găsesc, conform
C legii fundamentale a angrenării, toate
punctele de contact dintre flancurile dinţilor
celor două roţi. De aceea dreapta T1T2 se
numeşte “linie de angrenare”.
Pentru o pereche de dinţi angrenarea
începe în punctul A în care cercul de cap Ca2
intersectează T1T2 şi se termină în punctul
Fig.12.10. Elementele geometrice ale E corespunzător intersecţiei dintre Ca1 şi
angrenajului. T1T2.

- 173 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Punctul A se numeşte “de intrare în angrenare”, iar E “de ieşire din

angrenare”. Punctul C, situat atât pe T1T2 cât şi pe O1O2, se numeşte “de rostogolire”
sau "polul angrenării". Segmentul AE, format din toate punctele efective de contact
dintre flancurile dinţilor, se numeşte “de angrenare”.
Pentru ca raportul de transmitere i să fie constant trebuie ca angrenarea să fie
continuă. Aceasta presupune ca în momentul în care o pereche de dinţi intră în
angrenare în A, precedenta pereche să fie încă în angrenare într-un punct D, iar când
o pereche de dinţi iese din angrenare în E, următoarea pereche să fie deja în
angrenare într-un punct B. Rezultă că atunci când angrenarea se face în puncte ale
segmentelor AB şi DE în angrenare se află două perechi de dinţi, iar când angrenarea
se face în puncte ale segmentului BD în angrenare se află o singură pereche de dinţi.
Astfel, B se numeşte “punct interior de angrenare singulară”, iar D “punct exterior de
angrenare singulară”, AB şi DE sunt “segmente de angrenare dublă”, iar BD
“segment de angrenare singulară”.
Observaţie - Distanţa dintre A şi D (respectiv B şi E) reprezintă distanţa dintre doi
dinţi consecutivi (pasul) pe linia de angrenare care este tangentă la
cercurile de bază ale celor două roţi. Deci AD = BE = pb.
Pe lângă elementele geometrice menţionate, la “montarea” angrenajului apar
şi elementele rostogoirii:
 diametrele de rostogolire, dw1(2) = O1(2)C, diferite în general de cele de
divizare, d1(2) = mz1(2);
 distanţa dintre axele O1 şi O2 (standardizată printr-un şir de valori), aw
= (dw1 + dw2)/2, diferită în general de distanţa dintre axe de referinţă, a
= (d1 + d2)/2 = m(z1 + z2)/2;
 unghiul de rostogolire, w, diferit în general de  = 200.
Conform relaţiei (12.4):
d b12   d12   cos   d w 12   cos  w (12.17)
Rezultă că diametrele de rostogolire se pot scrie în funcţie de cele de divizare:
cos 
d w 12   d12   (12.18)
cos  w
Deci:
cos 
aw  a (12.19)
cos  w
de unde:
 a 
 w  arccos  cos   (12.20)
a
 w 
Observaţie - În succesiunea normală a calculelor, mai întâi se stabileşte valoarea
standardizată a distanţei dintre axe aw, apoi se stabileşte unghiul w cu
relaţia (12.20), iar în final se calculează diametrele de rostogolire dw1(2)
cu relaţiile (12.18).

- 174 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Se poate arăta că pornind de la condiţia ca angrenarea să se facă fără joc între

flancuri:
s w12   e w 21 (12.21)
se ajunge la relaţia:
2x 1  x 2 tg 
inv  w  inv   (12.22)
z1  z 2
care se utilizeaă pentru determinarea sumei coeficienţilor deplasărilor de profil pentru
cele două roţi, x1 + x2. În funcţie de această sumă, angrenajele sunt de patru feluri.
 Nedeplasate, dacă x1 = x2 = 0. În acest caz, conform relaţiilor (12.22), (12.18) şi
(12.19) rezultă w =  = 200, dw1(2) = d1(2) şi aw = a.
 Zero deplasate, dacă x1(2)  0 dar x1 + x2 = 0. Şi în acest caz w =  = 200, dw1(2) =
d1(2) şi aw = a.
 Deplasate plus, dacă x1 + x2 > 0. În acest caz, ţinând cont de monotonia funcţiilor
inv şi cos pentru valorile uzuale ale unghiurior w şi , rezultă w   = 200, dw1(2)
 d1(2) şi aw  a.
 Deplasate minus, dacă x1 + x2  0. În caz că w   = 200, dw1(2)  d1(2) şi aw  a.
Pentru determinarea elementului cinematic al angrenajului, care este raportul
de transmitere i, se ţine cont că în punctul de rostogolire C vitezele periferice ale
celor două roţi sunt egale (vC1 = vC2):
n  2v / d d d z
i  1  1  C1 w1  w 2  2  2 (12.23)
n 2  2 2 v C 2 / d w 2 d w1 d 1 z 1
Observaţie - Raportul de transmitere “nominal” al unui angrenaj este standardizat.
De aceea, se consideră că raportul “efectiv”, z2/z1, este corect dacă
abaterea sa de la cel nominal se încadrează între nişte limite admisibile.

12.2.4. Condiţiile unei corecte generări şi angrenări

a) Subtăierea
Subtăierea este fenomenul de slăbire a dintelui unei roţi dinţate la bază,
datorită pătrunderii tăişurilor sculei în interiorul cercului de bază şi generării de
suprafeţe neevolventice.
Este evident că subtăierea trebuie evitată pentru că ea micşorează rezistenţa
dintelui la solicitarea de încovoiere prin oboseală de la piciorul dintelui.
Conform figurii 12.11, pentru ca subtăierea să nu apară trebuie ca ultimul
punct al evolventei generate Y, să fie între punctele C (de rostogolire la danturare) şi
T (de tangenţă a liniei de angrenare nn cu cercul de bază), adică să fie îndeplinită
inegalitatea:
YC  TC (12.24)
Inegalitatea este valabilă şi pentru proiecţiile celor două segmente pe dreapta
OC:
Y1C  T1C  OC  OT1 (12.25)

- 175 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Ţinând cont de elementele

geometrice standardizate ale cremalierei de
referinţă, relaţia (12.25) se poate scrie:
mz
m  xm   rb cos  0 
C 2 (12.26)
mz mz 2 mz 2
 cos  0  sin  0
2 2 2
Deci, pentru evitarea subtăierii,
numărul de dinţi trebuie să fie:
21  x 
z  1  x z min (12.27)
sin 2  0
În relaţia (12.27), zmin = 2/sin20 =
2/sin2200  17, este numărul minim de dinţi
pe care trebuie să îl aibă o roată cu dantura
Fig.12.11. Schiţă pentru subtăiere. nedeplasată (x = 0) pentru ca să nu prezinte
fenomenul de subtăiere.
Dacă totuşi, trebuie generată o roată cu un număr de dinţi z  zmin, atunci
subtăierea se poate evita printr-o deplasare pozitivă a danturii cu coeficientul minim
xmin  (zmin - z)/zmin.

b) Ascuţirea

Ascuţirea este fenomenul de micşorare a arcului sa pe cercul de cap al danturii

(v.fig. 12.7), datorită unei deplasări pozitive de profil prea mari.
Ascuţirea trebuie evitată pentru că favorizează producerea ruperii statice a
dinţilor. Practic se verifică prin calcule dacă:
0,4  m  la dantura durificata sup erficial
sa   (12.28)
0 , 2  m  la dantura nedurificata sup erficial
Observaţie - Se consideră valori admisibile diferite în funcţie de durificarea
flancurilor dinţilor, pentru că o roată cu dantura durificată superficial se
caracterizează printr-un număr mic de dinţi (z) şi modul mare (m), în
timp ce una cu dantura nedurificată superficial are un număr mare de
dinţi (z) şi modulul mic (m).

c) Interferenţa

Interferenţa este fenomenul de slăbire a dintelui unei roţi la bază, datorită

angrenării cu dinţii roţii conjugate, deci în funcţionare, în puncte din interiorul
cercului de bază (neevolventice).
Pentru evitarea interferenţei se verifică dacă punctul de intrare în angrenare al
roţii conducătoare (A1) şi respectiv punctul de ieşire din angrenare al roţii conduse
(E2) sunt pe porţiunile evolventice ale flancurilor dinţilor (v.fig,. 12.12):

- 176 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

d A1  d L1
 (12.29)
d E 2  d L 2
În figura 12.12 şi în relaţia
(12.29), L1 şi L2 sunt ultimele puncte
situate pe porţiunilor evolventice (de la
care încep zonele de racordare cu
cercurile de picior).
Fig.12.12. Schiţă pentru ascuţire.

d) Jocul la capul dintelui

Conform figurii 12.10, jocurile corespunzătoare dinţilor celor două roţi sunt:
c1( 2)  a w  d a1( 2)  d f 2(1) / 2 (12.30)
Utilizând expresiile (12.16) ale diametrelor de cap şi picior şi ţinând cont că
(d1 + d2)/2 = a, rezută:
c1( 2)  a W  a  mco  mx1  x 2  (12.31)
La angrenajele nedeplasate sau zero depasate (x1 + x2 = 0), c1(2) = m  c*0 =
0,25m, deci jocurile au valoarea standardizată.
La angrenajele deplasate plus sau minus (x1 + x2  0), c1(2)  m  c*0 = 0,25m.
În aceste situaţii trebuie verificat dacă c1(2)  0,1m. Dacă această inegalitate nu se
verifică se recurge la “scurtarea capului dintelui” astfel încât jocul să aibă o valoare
prescrisă cp  0,1m. Împunând această valoare prescrisă de exemplu (cp = 0,25m),
diametrele de cap devin:
d a1( 2)  2a w  2c p  d f 2(1) (12.32)

e) Gradul de acoperire

Gradul de acoperire se defineşte ca raport între segmentul de angrenare şi

pasul de bază:
AE AE AE
   (12.33)
p b AD BE
şi reprezintă numărul mediu de perechi de dinţi aflate în angrenare. Pentru ca raportul
de transmitere al angrenajului să fie constant, gradul de acoperire trebuie să fie
supraunitar.
Pe baza figurii 12.13, se poate scrie:
T1E  T2 A  T1T2 ra21  rb21  ra22  rb22  a W sin  W
   1,1 (12.34)
pb pb

- 177 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

12.2.5. Forţele nominale din angrenaj

Fig.12.13. Schiţă pentru
gradul de acoperire.
Fig.12.14. Schiţă pentru
calculul forţelor.
În timpul angrenării, în orice punct situat
pe segmentul de angrenare AE, dintele conducător
acţionează asupra celui condus cu forţa normală
Fn2. Pe principiul acţiunii şi reacţiunii, dintele
conducător este solicitat de cel condus cu forţa
normală Fn1, care are acelaşi modul ca şi Fn2, dar
sens contrar.
Când contactul se face în punctul de
rostogolire C, sistemul de forţe este cel schiţat în
figura 12.14. Forţele normale Fn1(2) şi respetiv
tangenţiale Ft1(2).
Observaţie: Direcţiile de descompunere
sunt în legătură cu cercurile de rostogolire ale
celor două roţi.
La angrenajele obişnuite, ordinul de
mărime al forţelor face ca ele să se poată calcula
cu o bună aproximaţie considerând diametrele de
divizare în locul celor de rostogolire.
Astfel, forţele tangenţiale se determină în
funcţie de momentele de torsiune cu relaţiile:
2M t1( 2) 2M t1( 2)
Ft1( 2)   (12.35)
d w1( 2) d1( 2)
Cu forţele tangenţialde se stabilesc atât
forţele radiale:
Fr1( 2)  Ft1( 2) tg  w  Ft1( 2) tg  (12.36)
cât şi cele normale:
Ft1( 2)
Fn1( 2)  (12.37)
cos 
Observaţie - Practic este suficient să se calculeze
forţele numai pentru una dintre cele
două roţi pentru că Ft1 = Ft2, Fr1 =
Fr2 şi Fn1 = Fn2.

12.2.6. Calcule de rezistenţă

a) Calculul la pitting
Acesta este calculul principal pentru angrenajele cu dantura nedurificată
superficial (HBflanc  3500 MPa).
Schiţa aferentă modelului de calcul este prezentată în figura 12.15. Se admit
următoarele ipoteze simplificatoare:

- 178 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

 tensiunea de contact maximă, H, se determină cu relaţia lui Hertz

pentru contactul a doi cilindri cu axe paralele, având razele 1 şi 2
egale cu razele de curbură a celor două evolvente în punctul de
contact:
Fn1 E r
 H  0,418  (12.38)
b r
 deşi tensiunea hertziană este maximă în punctul interior de angrenare
singulară B, calculul se face pentru punctul de rostogolire C.

Fig.12.16. Schiţe pentru factorii de

Fig.12.15. Schiţă pentru calculul la pitting.
corecţie.
În relaţia (12.38), modulul de elasticitate longitudinal echivalent (sau redus) al
contactului se determină în funcţie de modulele de elasticitate longitudinale ale
materialelor din care sunt confecţionate danturile celor două roţi:
2 1 1
  (12.39)
E r E1 E 2
Pe baza relaţiei (12.8), raza de curbură echivalentă (sau redusă) a contactului
în punctul de rostogolire C, este:
1 1 1 1 1 2 2
      
 r 1  2 CT1 CT2 d b1tg  w d b 2 tg  w
2  1 1  2 1 1 
        (12.40)
tg  w  d1 cos  d 2 cos   tg  w cos   d1 i  d1 
2 i 1

d1tg  w cos  i
Ţinând cont de (12.40) şi de (12.37), relaţia (12.38) devine:

- 179 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

2E Ft1 i  1
 H  0,418   (12.41)
tg  w cos 2  d1b i
În relaţia (12.41) se notează cu ZE factorul elasticităţii:
Z E  0,418 E r (12.42)
şi cu ZH factorul zonei de contact:
2
ZH  (12.43)
tg  w  cos 2 
Astfel se obţine relaţia de verificare la pitting:
Ft1 i  1
H  z E z H z  K A K V K H K H K C   Ha (12.44)
d1  b i
în care s-au introdus diverşi factori de corecţie pentru a compensa diferenţele care
există între complexitatea angrenării reale şi simplitatea modelului Hertz utilizat:
 ZE, factorul gradului de acoperire;
 KA, factorul regimului de funcţionare, care ţine cont de caracteristicile
de funcţionare ale maşinii motoare şi maşinii de lucru;
 KV, factorul dinamicităţii sarcinii, care ţine cont că încărcarea unei
perechi de dinţi variază “brusc” de-a lungul liniei de angrenare (de la
0 la Fn/2 în A, de la Fn/2 la Fn în B, de la Fn la Fn/2 în D şi de la Fn/2 la
0 în E);
 KH, factorul repartiţiei frontale a sarcinii (v.fig. 12.16.a) pentru
calculul la pitting;
 KH, factorul repartiţiei axiale a sarcinii (v.fig. 12.16.b) pentru calculul
la pitting;
 KC, factorul punctului de rostogolire, care ţine cont că tensiunea
hertziană este maximă în punctul B şi nu în C.
Observaţii
 Factorii de corecţie din relaţia (12.44) sunt daţi în standardele de calcul şi în
literatura de specialitate în general, numai pentru angrenajele cilindrice cu dinţi
drepţi. Însă, graficele, tabelele sau relaţiile analitice respective pot fi folosite şi
pentru un alt tip de angrenaj prin considerarea elementelor angrenajului cilindric
cu dinţi drepţi “echivalent” al acestuia.
 Roţile dinţate cu dantura deplasată pozitiv au o rezistenţă mai mare la pitting decât
cele cu dantura nedeplasată, pentru că sunt caracterizate de raze de curubră ale
evolventei mai mari.
 La dimensionarea angrenajului, cu ajutorul unor “artificii”, din relaţia (12.44) se
determină distanţa dintre axe aw care se standardizează.

b) Calculul la încovoiere prin oboseală la piciorul dintelui

Acesta este calculul principal pentru roţile dinţate cu dantura durificată
superificial (HBflanc  3500 MPa).

- 180 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Schiţa pe baza căruia se determină relaţia de calcul este prezentată în figura

12.17. Se admit câteva ipoteze simplificatoare.
 Dintele este solicitat la forţa Fn în punctul E1
(de ieşire din angrenare al roţii 1), sau în A2
(de intrare în angrenare al roţii 2), ca şi când
gradul de acoperire al angrenajului ar fi  = 1.
 Secţiunea încastrării dintelui în corpul roţii
este determinată de punctele de intersecţie ale
racordărilor de la piciorul dintelui cu dreptele
înclinate cu 300 faţă de axa de simetrie a
dintelui.
 Dintre cele trei solicitări corespunzătoare
forţei normale Fn translatată până în punctul
X de intersecţie al liniei de angrenare T1T2 cu
axa de simetrie a dintelui (componenta
radială Frx dă compresiune, iar cea tangenţială
Fig.12.17. Schiţă pentru încovoierea Ftx dă forfecare şi încovoiere), calculul se
prin oboseală la piciorul dintelui. face numai pentru încovoiere, celelalte două
solicitări fiind considerate neglijabile.
Cu notaţiile utilizate în figura 12.17, tensiunea de încovoiere la piciorul
dintelui este:
Ftx  h x m 2 Ftx 6h x / m 
F     (12.45)
b  s 2x m  m b  m s x / m 2
6
Observaţie - În relaţia (12.45), amplificarea tensiunii de încovoiere cu m2/(mm) are
scopul punerii în evidenţă a mărimilor adimensionale hx/m şi respectiv
sx/m.
Ţinând cont că:
F
Ftx  Fn cos  x  t  cos  x (12.46)
cos 
tensiunea de încovoiere devine:
F 6h x / m   cos  x
F  t  (12.47)
b  m s x / m 2  cos 
Notând cu YF factorul de formă:
6h x / m   cos  x
YF  (12.48)
s x / m 2  cos 
se obţine relaţia de verificare la încovoiere prin oboseală la piciorul dintelui:
Ft1( 2)
 F12   K A K V K F K F YF12 YS12 Y   Fa (12.49)
b12   m
în care s-au introdus diverşi factori de corecţie ai forţei nominale:

- 181 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

 KA, factorul regimului de funcţionare;

 KV, factorul dinamicităţii sarcinii;
 KF, factorul repartiţiei frontale a sarcinii (v.fig. 12.16.a) pentru
calculul la încovoiere;
 KF, factorul repartiţiei axiale a sarcinii (v.fig. 12.16.b) pentru calculul
de încovoiere;
 YS, factorul concentratorului de tensiuni, care ţine cont de raza de
racordare de la piciorul dintelui;
 Y, factorul gradului de acoperire.
Observaţii
 Relaţia (12.49) se aplică pentru fiecare dintre roţile angrenajului.
 Precizările făcute la calculul la pitting în legătură cu factorii de corecţie rămân
valabile.
 Roţile dinţate cu dantura deplasată pozitiv au o rezistenţă mai mare la încovoierea
prin oboseală la piciorul dintelui decât cele cu dantura nedeplastă, pentru că au
secţiunea de încastrare în corpul roţii mai mare.
 La dimensionarea angrenajului, din relaţia (12.49) se determină modulul danturii
care se standardizează.

12.3. ANGRENAJUL CILINDRIC CU DINŢI ÎNCLINAŢI

a) Caracterizare
La o roată dinţată cilindrică cu dinţi înclinaţi, direcţia dinţilor nu mai este
paralelă cu axa roţii (v.fig. 12.18). Practic, dinţii aparţin unei elice fiind înclinaţi faţă
de axa roţii cu unghiul  pe cilindrul de divizare, b pe cilindrul de bază etc.

Fig.12.18. Schiţa unui angrenaj cilindric Fig.12.19. Schiţă pentru elementele

cu dinţi înclinaţi. geometrice.

- 182 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Pentru ca două roţi cu dinţi înclinaţi să poată angrena, ele trebuie să aibă
danturile înclinate cu acelaşi unghi  pe cilindrii de divizare, dar în sensuri diferite.
Faţă de angrenajele cilindrice cu dinţi drepţi, cele cu dinţi înclinaţi prezintă
următoarele avantaje:
 intrarea şi ieşirea din angrenare a unei perechi de dinţi se fac treptat
(deci nu brusc pe toată lăţimea danturii) astfel încât funcţionarea este
caracterizată de vibraţii mai mici şi de silenţiozitate;
 lungimea unui dinte este mai mare decât lăţimea (l = b/cos  b), ceea
ce face ca rezistenţa la pitting şi respectiv încovoiere prin oboseală la
piciorul dintelui să fie mai mare;
 numărul minim de dinţi pentru evitarea subtăierii la o roată cu dantura
nedeplasată este mai mic, zmin  14  17;
 gradul de acoperire este mai mare, practic 2.
În mod evident, angrenajele cilindrice cu dinţi înclinaţi au şi dezavantaje faţă
de cele cu dinţi drepţi:
 sunt mai costisitoare, atât ca execuţie cât şi ca montaj;
 înclinarea danturii face ca forţa normală fn să aibă şi o componentă
axială fa care încarcă lagărele arborelui suplimentar.
Observaţie - Forţa axială este cu atât mai mare cu cât dantura este mai înclinată,
motiv pentru care unghiul  este limitat:
 810 0  dantura durificata
 0
(12.50)
1215  dantura nedurificata

b) Elemente geometrice şi cinematice

Danturarea unei roţi cilindrice cu dinţi înclinaţi se face în planul normal NN
(v.fig. 12.19), pentru care se utilizează indicele suplimentar “n”. Astfel, este
standardizat modulul normal mn, iar toate elementele cremalierei de referinţă se
regăsesc în planul NN:
 coeficientul înălţimii capului dintelui, h *0an  1;
 coeficientul înălţimii piciorului dintelui, h *0 fn  1,25 ;
 coeficientul jocului, c*0 n  0,25 ;
 unghiul de presiune, 0n = 200.
Măsurarea diametrelor caracteristice danturilor roţilor şi funcţionarea
angrenajului (apariţia elementelor de rostogolire) se fac în planul frontal TT (v.fig.
12.19), pentru care se utilizează indicele suplimentar “t”.
Relaţia de legătură dintre paşii de divizare frontal şi normal, este:
p t  p n / cos  (12.51)
Rezultă:
m t  m n / cos  (12.52)

- 183 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Se poate arăta că relaţia de legătură dintre tangentele unghiurilor de presiune

este asemănătoare:
tg t  tg n / cos  (12.53)
Principalele elemente geometrice ale unui angrenaj cilindric cu dinţi înclinaţi,
sunt:
 diametrele de divizare:
m n  z12 
d12   m t  z12   (12.54)
cos 
 diametrele de cap:
d a1( 2)  d1( 2)  2m n 1  x n1( 2)  (12.55)
 diametrele de picior:
d f 1( 2)  d1( 2)  2m n 1,25  x n1( 2)  (12.56)
 diametrele de bază:
d b1( 2)  d1( 2) cos  t (12.57)
 diametrele de rostogolire:
cos  t
d w1( 2)  d1( 2) (12.58)
cos 
 distanţa dintre axe (standardizată):
cos  t
aw  a (12.59)
cos 
 distanţa dintre axe de referinţă:
a  d1  d 2  / 2 (12.60)
Observaţie - În relaţiile (12.55) şi (12.56), se pot utiliza mn şi xn1(2) deoarece cotele
radiale din planul frontal TT coincid cu cele din planul normal NN!
Elementul cinematic, raportul de transmitere, depinde tot de raportul
numerelor de dinţi:
n 2 v / d w1 d w 2 d 2 z 2
i 1     (12.61)
n 2 2 v / d w 2 d w1 d 1 z 1

c) Forţele nominale

În figura 12.20 este prezentată schiţa pentru determinarea relaţiilor de calcul a

forţelor dintr-un angrenaj cilindric cu dinţi înclinaţi. Ca şi în cazul angrenajelor cu
dinţi drepţi, calculele curente se fac pentru diametrele de divizare şi nu pentru cele de
rostogolire. Astfel, forţele tangenţiale sunt:
2M t1( 2)
Ft1( 2)  (12.62)
d1( 2)

- 184 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

În planul frontal TT, relaţiile de legătură dintre

forţele radiale şi cele tangenţiale sunt similare cu cele
de la dinţi drepţi:
tg n
Fr1(1)  Ft1( 2) tg t  Ft1( 2) (12.63)
cos 
Conform proiecţiei din partea de jos a figurii
12.20, forţele axiale sunt:
Fa1( 2)  Ft1( 2) tg (12.64)
Deci, forţele normale sunt:
Fn1( 2)  Ft21( 2)  Fr21( 2)  Fa21( 2) (12.65)
Observaţii
 Relaţiile (12.64) dovedesc că forţele axiale cresc
odată cu înclinarea danturii.
Fig.12.20. Sistemul de forţe  Şi la roţile cu dinţi înclinaţi este suficient ca forţele
dintr-un angrenaj cilindric să se calculeze pentru o singură roată pentru că Ft1 =
cu dinţi înclinaţi. Ft2, Fr1 = Fr2, Fa1 = Fa2 şi Fn1 = Fn2.

d) Calcule de rezistenţă
 Deoarece forţele normale Fn1(2) acţionează în planul normal NN, calculele de
rezistenţă la pitting şi la încovoiere prin oboseală la piciorul dintelui se fac în acest
plan.
 Se utilizează aceleaşi relaţii şi aceiaşi factori de corecţie ca la angrenajele cu dinţi
drepţi, dar pentru “angrenajul cilindric cu dinţi drepţi echivalent” care are modulul
mn, deplasările xn1(2)mn şi numerele de dinţi echivalente zv1(2)=z1(2)/cos3.
 În relaţii mai apar nişte factori de corecţie, Z şi Y, datorită înclinării danturii.

12.4. ANGRENAJUL CONIC CU DINŢI DREPŢI

a) Caracterizare
La un angrenaj conic, axele roţilor sunt concurente, unghiul dintre ele fiind 
(v.fig. 12.21). Cele mai utilizate, care sunt prezentate în continuare, sunt angrenajele
conice ortogonale, la care  = 900. Dacă direcţiile dinţilor încastraţi în corpurile
tronconice ale roţilor sunt concurente cu axele roţilor, atunci angrenajul se numeşte
cu dinţi drepţi.
Cilindrii (de divizare, cap, picior, bază, rostogolire) care caracterizează
geometria roţilor cilindrice sunt înlocuiţi de “conuri”. Astfel, conform figurii 12.22,
flancul evolventic al unui dinte de roată conică este descris dreapta de intersecţie a
unui plan tangent la conul de bază (fix), când acest plan se rostogoleşte fără alunecare
pe con. Rezultă că suprafeţele care delimitează axial corpurile roţilor ar trebui să fie
sferice. Practic însă, pentru simplitate tehnologică se utilizează “suprafeţe conice
frontale”.

- 185 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Fig.12.21. Schiţa unui angrenaj conic. Fig.12.22. Generarea flancului.

b) Elemente geometrice şi cinematice

Principalele elemente geometrice ale unei roţi dinţate conice pot fi urmărite în
figura 12.23.
Lăţimea b a danturii este delimitată de conurile frontale interior KFi şi
respectiv exterior KFe. Deobicei b/R  1/3, unde R este lungimea generatoarei
conului de divizare K.
, a şi f sunt semiunghiurile conurilor de divizare K, de cap Ka şi respectiv
de picior Kf.
Înălţimea dinţilor este delimitată de conurile de cap Ka şi respectiv de picior
Kf. Rezultă că elementele geometrice (modulul, înălţimea, diametrele) au valori
diferite pentru fiecare con frontal.

Fig.12.23. Elementele geometrice ale Fig.12.24. Sistemul de forţe dintr-un

unui angrenaj conic cu dinţi drepţi. angrenaj conic.

Modulul este standardizat, şi elementele geometrice ale “roţii plane de

referinţă” (o roată cu unghiul conului de 1800) se regăsesc, pe conul frontal exterior,
adică acolo unde măsurarea este posibilă:
 coeficientul înălţimii capului dintelui, h *0a  1 ;
 coeficientul înălţimii piciorului dintelui, h *0f  1,2 ;

- 186 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

 coeficientul jocului, c*0  0,2 ;

 unghiul de presiune, 0 = 200.
Astfel, principalele elemente geometrice pe conul frontal exterior, pentru un
angrenaj nedeplasat, sunt:
 diametrele de divizare:
d12   m  z1( 2) (12.66)
 diametrele de cap:
d a1( 2)  d1( 2)  2h a cos 1( 2) (12.67)
 diametrele de picior:
d f 1( 2)  d1( 2)  2h f cos 1( 2) (12.68)
 diametrele de bază:
d b1( 2)  d1( 2)  cos  (12.69)
 lungimea generatoarei conului de divizare:
d1( 2)
R (12.70)
2 sin 1( 2)
Pentru calculul de rezistenţă interesează şi câteva elemente de pe conul frontal
median KFm:
 diametrele de divizare mediane:
b
d m1( 2)  d1( 2)  2  sin 1( 2)  d1( 2 )  b sin 1( 2) (12.71)
2
 modulul median:
d m12 
mm  (12.72)
z12 
Elementul cinematic, raportul de transmitere, este tot raportul numerelor de
dinţi ale celor două roţi:
n 2 v / d m1 d m 2 d 2 z 2
i 1     (12.73)
n 2 2 v / d m 2 d m1 d1 z1
dar la angrenajele ortogonale ( = 900) poate fi scris şi în funcţie de semiunghiurile
conurilor de divizare ale celor două roţi:
d 2R sin  2 sin  2 1
i 2    tg 2  (12.74)
d1 2R sin 1 sin 1 tg1
Relaţiile (12.73) şi (12.74) permit determinarea semiunghiului conului de
divizare al roţii conducătoare:
 1 z 
1  arctg   arctg 1  (12.75)
i  z2 

- 187 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

c) Forţele nominale
Sistemul de forţe dintr-un angrenaj conic cu dinţi drepţi este schiţat în figura
12.24. Deoarece calculul de rezistenţă se face pentru conul frontal median, forţele
tangenţiale se determină pentru diametrele de divizare mediane:
2M t1( 2)
Ft1( 2)  (12.76)
d m1( 2)
Într-un plan perpendicular pe generatoarea comună a celor două conuri de
divizare, forţele “radiale” Frx1(2) sunt legate de forţele tangenţiale Ft1(2) prin relaţii
similare celor de la un angrenaj cilindric cu dinţi drepţi:
Frx1( 2)  Ft1( 2) tg (12.77)
Descompunând forţele Frx1(2) după direcţiile radiale şi respectiv axiale
corespunzătoare celor două roţi, se obţin atât forţele radiale:
Fr1( 2)  Ft1( 2) tg  cos 1( 2) (12.78)
cât şi cele axiale:
Fa1( 2)  Ft1( 2) tg  sin 1( 2) (12.79)
Deci, forţele normale sunt:
Fn1( 2)  Ft21( 2)  Fr21( 2)  Fa21( 2) (12.80)
Şi în acest caz, forţele pot fi calculate pentru o singură roată pentru că Ft1 =
Ft2, Fr1 = Fa2, Fa1 = Fr2 şi Fn1 = Fn2.

d) Calcule de rezistenţă
 Calculele se fac pentru conul frontal median, cu aceleaşi relaţii şi cu aceiaşi
coeficienţi de corecţie ca la angrenajele cilindrice cu dinţi drepţi, dar pentru
“angrenajul cilindric cu dinţi drepţi echivalent” care are modulul mm şi numerele
de dinţi zv1(2) = z1(2)/cos1(2).
 La dimensionarea angrenajului, din calculul la pitting se determină diametrul de
divizare median pentru roata conducătoare, dm1, iar din relaţia încovoierii prin
oboseală la piciorul dintelui se stabileşte modulul median mm, care se
standardizează.

12.5. ANGRENAJUL MELC-ROATĂ MELCATĂ

Schiţa de principiu a unui astfel de angrenaj este prezentată în figura 12.25.a.
Axele celor două roţi sunt perpendiculare în spaţiu (“încrucişate”) la distanţa a.
Melcul poate fi considerat o roată dinţată cilindrică cu dinţi înclinaţi cu
unghiul 1 foarte mare, ceea ce face ca pasul înfăşurării elicoidale, d1/tg1, să fie
foarte mic. Rezultă că melcul are un număr foarte mic de dinţi (z1 = 1…4) care sunt
înfăşuraţi de mai multe ori pe lungimea melcului. Practic, melcul este ca un şurub cu
mai multe începuturi care sunt tocmai numărul de dinţi.

- 188 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Fig.12.25. Angrenajul melc-roată melcată.

Şi roata melcată poate fi considerată o roată cilindrică cu dinţi înclinaţi, dar cu
unghiul 2 =  = 900 - 1 foarte mic, ceea ce face ca pasul înfăşurării elicoidale,
d2/tg2, să fie foarte mare. Rezultă că roata melcată are un număr foarte mare de
dinţi (z2 = 30…80). Practic, roata melcată este ca un “sector de piuliţă” care
“îmbracă” melcul pe o anumită lungime.
Deci, angrenajul melc roată melcată funcţionează ca o transmisie şurub-
piuliţă, cu deosebirea că la rotirea melcului, roata melcată nu se poate deplasa axial şi
ca urmare se roteşte.
Principalele avantaje ale unui angrenaj melc-roată melcată sunt:
 raportul de transmitere este foarte mare într-o singură treaptă, deci la
un gabarit mic:
z
i  2  1080 (12.81)
z1
 funcţionarea este lină şi fără şocuri;
 la inversarea sensului de rotaţie, dacă   ’, este îndeplinită condiţia
de autofixare statică şi angrenajul nu funcţionează.
Observaţie - Datorită ultimului avantaj, angrenajele melc-roată melcată sunt mult
utilizate la instalaţiile de ridicat.
Evident, sunt şi dezavantaje.
 Randamentul angrenajului este scăzut:
0,9  la i  10
 (12.82)
0,7  la i  80
motiv pentru care nu se utilizează pentru transmiterea unor puteri mari;
 Viteza de alunecare dintre flancuri, v a  v1  v 2 , este foarte mare (v.fig. 12.25.b).
De aceea este necesară utilizarea unui cuplu de materiale antifricţiune (care sunt
deficitare), durificarea şi superfinisarea flancurilor. De asemenea, încălzirea care
se produce reprezintă un pericol de gripaj şi necesită un sistem de răcire
suplimentară.

- 189 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

 Unghiul de înclinare 1 foarte mare înseamnă că forţa axială Fa1 este foarte mare.
Rezultă că lagărele melcului sunt foarte solicitate axial.
Pentru asigurarea unui cuplu de materiale antifricţiune, melcul se
confecţionează de obicei din oţel laminat de calitate (OLC) durificat superficial şi
rectificat, iar roata melcată din fontă (la viteze periferice v  5 m/s) sau bronz (dacă v
 5 m/s). În acest din urmă caz, pentru a economisi materialul deficitar, numai
coroana danturată se face din bronz.
Calculele de rezistenţă sunt tot pittingul şi încovoierea prin oboseală la
piciorul dintelui, dar calculul cel mai important este cel termic.
În varianta cea mai simplistă a unui astfel de calcul, pentru determinarea
temperaturii de funcţionare t, se consideră că puterea consumată prin frecare este
evacuată în întregime prin carcasă:
PF  PC (12.83)

Fig.12.26. Schiţa unui reductor melcat.

Pentru reductorul melcat schiţat în figura 12.26, care are la intrare puterea Pi,
iar la ieşire puterea Pe:
PF  Pi  Pe  Pi  Pi   tot  Pi 1   tot  (12.84)
În general, randamentul total tot al reductorului depinde de randamentele a
al angrenajului, pL al perechii de lagăre şi a al barbotării uleiului în carcasă:
 tot  a  2pL  u (12.85)
Puterea evacuată prin carcasa reductorului se calculează cu relaţia:
PC  K  S1   t  t 0  (12.86)
unde K este coeficientul global de transfer de căldură, S este aria exterioară a carcasei
prin care se face răcirea (fără “talpă”),   1 este un coeficient care ţine cont că se
elimină căldură şi prin talpă, iar t0 este temperatura mediului ambiant.
Înlocuind (12.84) şi (12.86) în (12.83), se obţine relaţia de verificare a
temperaturii de funcţionare a reductorului:

- 190 -
 ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Pi 1   tot 
t  t0   ta (12.87)
K  S1   
De obicei se obţine o temperatură t mai mare decât cea admisibilă ta şi în
consecinţă trebuie luate măsuri.
 Mărirea ariei S prin nervurarea carcasei.
 Mărirea coeficientului K prin montarea unui ventilator pe arborele melcului
(pentru că n1  n2).
 Mărirea lui K prin montarea în baia de ulei a reductorului a unei serpentine de
răcire cu apă, ceea ce înseamnă o putere suplimentară PS evacuată. Ecuaţia de
bilanţ devine PF = PC + PS şi ea permite determinarea lui PS pentru o temperatură
de funcţionare impusă. Astfel, în funcţie de PS se poate dimensiona serpentina.
 Utilizarea unui circuit exterior de ungere şi răcire, caz în care se poate considera
că puterea consumată prin frecare PF este egală cu cea eliminată prin lubrifiant PL.
Deci, ecuaţia pe baza căreia se determină temperatura de funcţionare este PF = PL.

12.6. SISTEME DE ANGRENAJE

Sistemele de angrenaje sunt combinaţii de două sau mai multe angrenaje
simple, care permit:
 realizarea unui raport de transmitere diferit de cel care poate fi
asigurat de un singur angrenaj;
 orice poziţie relativă a arborilor de intrare şi de ieşire;
 orice sensuri de rotaţie la arborii de intrare şi ieşire;
 transmiterea oricărei puteri în anumite condiţii cinematice.
De exemplu, la transmisiile reductoare, raportul de transmitere al unui singur
angrenaj este limitat fie din motive de gabarit (i  6,3 la cilindric şi i  5 la conic) fie
din cauza randamentului (i  80 la melcat). Mai mult decât atât, de la arborele de
intrare al transmisiei către cel de ieşire, puterea scade puţin în timp ce turaţia se
reduce foarte mult, ceea ce înseamnă că momentele de torsiune cresc foarte mult.
Rezultă că treptele unui reductor sunt din ce în ce mai încărcate şi nu pot avea toate
raportul de transmitere maxim.
În figura 12.27 sunt schiţate patru tipuri de reductoare în două trepte.
 La reductorul cilindric coaxial din figura 12.27.a, impunerea coaxialităţii necesită
supradimensionarea primei trepte, ceea ce face ca raportul de transmitere maxim
să fie imax = 6,34 = 25,2.
 La reductorul cilindric normal din figura 12.27.b, se poate ajunge la imax = 6,35,6
 35,3.
 La reductorul conico-cilindric din figura 12.27.c, raportul de transmitere maxim
este imax = 54,5 = 22,5.
 La reductorul dublu melcat din figura 12.27.d, se poate ajunge la un raport de
transmitere maxim foarte mare, imax = 8071 = 5680, dar cu un randament sub
50%.

- 191 -
ORGANE DE MAŞINI PENTRU PROFIL ENERGETIC - TEORIE

Fig.12.27. Tipuri de reductoare.

- 192 -