Sunteți pe pagina 1din 18

Listă de cărți în limba Română

recomandată de Ocult-Ro.com
actualizare 16.05.2018

Notă: Această listă nu prezintă toate cărțile despre ocultism publicate


în limba Română, fiind o selecție a acestora, în funcție de subiectul
tratat, autorul cărții, editura care a publicat cartea și calitatea
traducerii. La fel ca și direcția site-ului www.ocult-ro.com, nu am
inclus cărți despre francmasonerie, Illuminatii, Bilderberg, religii sau
tradiții orientale, neo-păgânism, dacologie, medicină alternativă,
terapii complementare sau terapie cu îngeri, cristaloterapie, reiki,
paranormal sau parapsihologie, psihotronica, ufologie, teorii ale
conspirației, vampirism.
Rolul acestei liste este de a ajuta oamenii doritori să aprofundeze
subiectele dar nu cunosc limba Engleză. Îndemnăm să cumpărați
cărțile în original, astfel încât editurile să poată continua să ne ofere
material de studiu. Știm că multe cărți sunt greu de găsit, însă având
răbdare le veți găși la mâna a doua, în anticariate sau pe internet. Nu
încurajăm pirateria.
Istoria religiilor, Religie, Teologie, Mitologie și Folclor

Biblia (Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1994)

Septuaginta 1 (Editura Polirom, 2004)

Septuaginta 2 (Editura Polirom, 2004)

Septuaginta 3 (Editura Polirom, 2005)

Septuaginta 4. Tomul I (Editura Polirom, 2006)

Septuaginta 4. Tomul II (Editura Polirom, 2007)

Septuaginta 5 (Editura Polirom, 2009)

Septuaginta 6/I (Editura Polirom, 2011)

Septuaginta 6/II (Editura Polirom, 2008)

Filocalia 1 (Humanitas, 2004)

Filocalia 2 (Humanitas, 2009)

Filocalia 3 (Humanitas, 2009)

Filocalia 4 (Humanitas, 2008)

Filocalia 5 (Humanitas, 2004)

Filocalia 6 (Humanitas, 2009)

Filocalia 7 (Humanitas, 2009)

Filocalia 8 (Humanitas, 2009)

Filocalia 9 (Humanitas, 2011)

Filocalia 10 (Humanitas, 2008)

Filocalia 11 (Humanias, 2009)

Filocalia 12 (Humanias, 2009)

Sf. Augustin – Confesiuni (Nemira, 2009)

Origen – Filocalia lui Origen (Editura Herald, 2013)

Origen – Despre rugaciune (Herald, 2005)

Coranul (Editura Cartier, 1997)

Coranul cel Sfant (Editura Islam, 2006)


Talmudul (Editura Hasefer, 2014)

Manuscrisele de la Marea Moarta (Editura Herald, 2011)

Cristian Badilita – Metamorfozele Anticristului la Parintii Bisericii (Editura Polirom, 2006)

Cristian Badilita – Metamorfozele Anticristului la Parintii Bisericii (Editura Nemira, 2015)

Cristian Badilita – Glafire. Noua studii biblice si patristice (Editura Polirom, 2008)

Epopeea lui Ghilgames (Editura Mondero, 2001)

Monica Brosteanu – Numele lui Dumnezeu in Coran si in Biblie (Editura Polirom, 2005)

Mihai Vladimirescu – Numele lui Dumnezeu in Vechiul Testament (Editura Universitaria, 2012)

Cartea Egipteana a Mortilor – Papirusul Ani (Editura Herald, 2010)

Cartea Tibetana a Mortilor – Bardo Thodol (Editura Herald, 2013)

Canturile Divine ale lui Zarathustra (Editura Herald, 2009)

Cartea lui Enoh (Editura Herald, 2015)

Cartea tainelor lui Enoh (2 Enoh) (Editura Herald, 2014)

Cartea lui Adam si a Evei (Editura Herald, 2008)

Cartea lui Ioan Botezatorul (Editura Herald, 2010)

Evanghelia dupa Toma (Editura Herald, 2008)

Faptele apostolului Toma (Editura Herald, 2009)

Evanghelia lui Nicodim (Editura Herald, 2012)

Evanghelia lui Pseudo-Matei (Editura Herald, 2014)

Pastorul lui Herma (Editura Herald, 2007)

Apocalipse apocrife ale Noului Testament (Editura Herald, 2013)

Cartea Intelepciunii lui Solomon (Editura Herald, 2015)

Evanghelii Apocrife (Editura Polirom, 2007)

Trei apocrife ale vechiului testament (Editura Polirom, 2000)

Geoffrey Wigoder – Enciclopedia Iudaismului (Editura Hasefer, 2006)

A. Cohen – Talmudul (Editura Hasefer, 1999)

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae - Spiritualitatea Ortodoxa. Ascetica si Mistica. (Editura Institutului
Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1992)
Dionisie Areopagitul – Opere complete (Editura Paideia, 1996)

Boethius, Salvianus – Scrieri (Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
1992)

Marcel Olinescu - Mitologie Romaneasca (Editura Gramar, 2008)

Romulus Vulcanescu – Mitologie Romana (Editura Academiei Romane, 1985)

George Cosbuc – Din superstitiile pagubitoare ale poporului nostru (Editura De Stat, 1953)

A. Gorovei, Gh. F. Ciausanu - Credinte si Superstitii Romanesti (Editura Humanitas, 2014)

A. Gorovei – Credinte si Superstitii ale Poporului Roman (editura Saeculum I.O., 2012)

Simion Florea Marian - Sarbatorile la romani vol.I, II & III (Editura Saeculum I.O., 2011)

Simion Florea Marian – Nasterea, nunta si inmormantarea la romani (Editura Saeculum I.O., 2015)

Simion Florea Marian – Mitologie romaneasca (Editura Paideia, 2000)

Simion Florea Marian – Descantece poporane romane: Vraji, farmece si desfaceri (Editura Coresi,
1996)

Tudor Pamfile – Sarbatorile la romani (Editura Saeculum I.O., 1997)

Tudor Pamfile – Mitologie romaneasca (Editura All, 1997)

Tudor Pamfile – Mitologia Poporului Roman (Editura Vestala, 2014)

Elena Niculita-Voronca – Datinile si credintele poporului roman vol. 1 (Editura Polirom, 1998)

Elena Niculita-Voronca – Datinile si credintele poporului roman vol. 2 (Editura Polirom, 1998)

Gh. F. Ciausanu – Superstitiile poporului roman in asemanare cu ale altor popoare vechi si noi
(Editura Saeculum, 2014)

Radu Rautu – Antologia descantecelor populare romaneste (Editura Grai si Suflet, 1998)

Ion Ghinoiu - Mica enciclopedie de traditii romanesti (Editura Agora, 2008)

Ion Ghinoiu – Panteonul romanesc (Editura Enciclopedica, 2001)

Ion Ghinoiu – Lumea de aici, lumea de dincolo. Ipostaze romanesti ale nemuririi (Editura Fundatiei
Culturale Romane, 1999)

Lazar Saineanu - Ielele sau Zanele Rele: Studii folclorilce (Editura Saeculum I.O., 2012)

Mihai Coman – Bestiarul mitologic romanesc (Editura Fundatiei Culturale Romane, 1996)

Mihai Coman – Mitologie populara romaneasca (Editura Minerva, 1986)

Antoaneta Olteanu – Dictionar de mitologie: Demoni, duhuri, spirite (Editura Paideia, 2004)
Antoaneta Olteanu - Ipostaze ale maleficului in medicina magica (Editura Paideia, 1997)

Antoaneta Olteanu - Metamorfozele sacrului (Editura Paideia, 1998)

Gheorghe Pavelescu – Magia la romani (Editura Minerva, 1998)

Tudor Pamfile - Diavolul invrajbitor al lumii dupa credintele poporului roman (Editura Paideia, 2001)

Vasile Lovinescu – Interpretarea ezoterica a unor basme si balade romanesti (Editura Cartea
Romaneasca, 1993)

Anca Ceausescu – Rituri de trecere in societatile traditionale. Nasterea (Editura Universitaria, 2014)

Cristinel Iatan – Rogu-te, ghiceste-mi chemand un mort. Magia, vrajitoria si divinatia din perspectiva
Biblica (Editura Universitatii din Bucuresti, 2011)

Renata Tatomir – Hermetism si Tehnici Hermetice in cateva provincii Rasaritene ale Imperiului
Roman Sec. I-III (Editura Universitatii din Bucuresti, 2013)

Miron Ciho – Studii privind Magia Egipteana Antica (Editura Universitatii din Bucuresti, 2016)

Roger Caillois – Omul si sacrul (Editura Nemira, 2006)

Plutarh – Despre Isis si Osiris (Editura Herald, 2006)

Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase vol. 1 (Editura Polirom, 2011)

Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase vol. 2 (Editura Polirom, 2011)

Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase vol. 3 (Editura Polirom, 2011)

Mircea Eliade - Istoria Credintelor si Ideilor Religioase vol. 4 (Editura Polirom, 2007)

Mircea Eliade – Mitul eternei reintoarceri (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2011)

Mircea Eliade – Sacrul si Profanul (Editura Humanitas, 2005)

Mircea Eliade – Comentarii la legenda Mesterului Manole (Editura Humanitas, 2004)

Mircea Eliade – Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului (Editura Humanitas, 1997)

Mircea Eliade – Imagini si simboluri (Editura Humanitas, 1994)

Mircea Eliade – Imagini si simboluri (Editura Humanitas, 2013)

Mircea Eliade – Mefistofel si Androginul (Editura Humanitas, 1995)

Mircea Eliade – De la Zalmoxis la Genghis Han (Editura Humanitas, 1995)

Mircea Eliade – Tratat de Istorie a Religiilor (Editura Humanitas, 2015)

Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu – Dictionar al Religiilor (Editura Polirom, 2007)

Ioan Petru Culianu – Psihanodia (Editura Polirom, 2006)


Ioan Petru Culianu – Calatorii in lumea de dincolo (Editura Polirom, 2015)

Ioan Petru Culianu – Experiente ale extazului (Editura Polirom, 2016)

Giovanni Filoramo – Manual de Istorie a Religiilor (Editura Humanitas, 2003)

Giovanni Filoramo – Istoria Religiilor vol. 1 (Editura Polirom, 2008)

Giovanni Filoramo – Istoria Religiilor vol. 2 (Editura Polirom, 2008)

Giovanni Filoramo – Istoria Religiilor vol. 3 (Editura Polirom, 2009)

Giovanni Filoramo – Istoria Religiilor vol. 4 (Editura Polirom, 2010)

Giovanni Filoramo – Istoria Religiilor vol. 5 (Editura Polirom, 2010)

Michael Malherbe – Enciclopedia religiilor vol I (Editura Nemira, 2012)

Michael Malherbe – Enciclopedia religiilor vol II (Editura Nemira, 2013)

Jean Delumeau – Regiliile Lumii (Editura Humanitas, 2016)

Liliana Trofin – Istoria religiilor (Editura Universitatii din Bucuresti, 2009)

Pr. Prof. Dr. Nicolae Achimescu – Istoria si filosofia religiei la popoarele antice (Editura Tehnopress,
2000)

Emile Durkheim – Formele elementare ale vietii religioase (Editura Polirom, 1995)

Jonathan Black – Istoria Sacra (editura Nemira, 2014)

James George Frazer – Creanga de aur vol. I (Editura Minerva, 1980)

James George Frazer – Creanga de aur vol. II (Editura Minerva, 1980)

James George Frazer – Creanga de aur vol. III (Editura Minerva, 1980)

James George Frazer – Creanga de aur vol. IV (Editura Minerva, 1980)

James George Frazer – Creanga de aur vol. V (Editura Minerva, 1980)

Moses Gaster – Studii de Folclor Comparat (Editura Saeculum I.O., 2003)

M. Harl, G. Dorival, O. Munnich – Septuaginta – De la Iudaismul Elenistic la Crestinismul vechi


(Editura Herald, 2007)

Idries Shah – Calea Sufita (Editura Herald, 2002)

Jacques Sole – Miturile crestine. De la renastere la Epoca Luminilor (Editura Univers Enciclopedic
Gold, 2000)

Adolf Von Harnack – Istoria Dogmei – introducere in doctrinele crestine fundamentale (Editura
Herald, 2016)

John Noyce – Divinul Feminin: Viziuni si profetii in traditia sapientiala (Editura Herald, 2010)
Maurice Brillant – Misteriile din Eleusis (Editura Herald, 2009)

Alexandre Moret – Misteriile egiptene (Editura Herald, 2006)

Franz Cumont – Misteriile lui Mithra (Editura Herald, 2009)

Constantin Daniel – Misteriile lui Zalmoxis (Editura Herald, 2016)

Constantin Daniel – Scripta Aramaica (Editura Herald, 2008)

Constantin Daniel – Tablitele de Argila (Editura Herald, 2008)

Constantin Daniel – Gandirea egipteana antica (Editura Herald, 2008)

Constantin Daniel – Esenienii si manuscrisele de la Marea Moarta (Editura Herald, 2013)

Ghenadie Ceban - Epoca Straveche a Religiei lui Dionysos (Editura Lyceum, 2014)

Manfred Lurker – Divinitati si simboluri vechi egiptene (Editura Saeculum I.O., 1997)

Manfred Lurker – Lexicon de zei si demoni (Editura Enciclopedica, 1999)

M.E. Matie – Miturile egiptului antic (Editura Stiintifica, 1958)

Ernst Uehli – Mitologia nordic-germana in perspectiva misterelor (Editura Saeculum I.O., 2001)

Elena Maria Morogan – Mitologia nordica: Mituri si legende (Editura Enciclopedica, 1992)

Snorri Sturluson – Edda: Povesti din mitologia nordica (Editura Herald, 2016)

Claude Lecouteux – Dictionar de mitologie germanica (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010)

Mihai Coman - Studii de Mitologie (Editura Nemira, 2009)

Horia C. Matei - O Istorie a Lumii Antice (Editura Albatros, 1984)

George Lazarescu – Dictionar de mitologie (Editura Ion Creanga, 1979)

Victor Kernbach – Dictionar de Mitologie Generala (Editura Albatros, 1995)

Alexandru Mitru – Legendele Olimpului vol 1. Zeii (Editura Viitorul Romanesc, 1993)

Alexandru Mitru – Legendele Olimpului vol 2. Eroii (Editura Viitorul Romanesc, 1993)

Alexandru Mitru – Din legendele Olimpului (Editura Tineretului, 1966)

Andrei Oisteanu – Ordine si Haos (Editura Polirom, 2013)

Henry Corbin – Omul si ingerul sau (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2002)

Alfonso M. di Nola – Diavolul (Editura All, 2001)

Paul Carus – Istoria Diavolului (Editura Herald, 2015)


Jacques Duquesne – Diavolul (Editura Humanitas, 2014)

Georges Minois – Diavolul (Editura Corint, 2003)

Robert Muchembled – O Istorie a Diavolului (Editura Cartier, 2002)

Gerald Messadie – Istoria generala a diavolului (Editura Humanitas, 2008)

Carmen Nicolescu – Daimonii in literatura romana (Editura Universitaria, 2012)

Wilhelm Bousset - Antihristul: Marturii ale Bibliei si traditiei (Editura Herald, 2010)

Jean-Claude Schmitt – Strigoii. Viii si mortii in societatea medievala (Editura Meridiane, 1998)

Ocultism și Ezoterism general

Mircea Eliade - Ocultism, vrajitorie si mode culturale (Editura Humanitas, 1997)

Nicoleta Coatu - Eros, magie, speranta (Editura Rosetti, 2004)

Nicoleta Coatu – Structuri magice traditionale (Editura Bic All, 1998)

Wayne Shumaker - Stiintele oculte ale renasterii (Editura Dacia, 2003)

A. Debay - Istoria stiintelor oculte (Editura Coresi, 1997)

Pierre Riffard – Dictionarul esoterismului (Editura Nemira, 1998)

Jean-Paul Corsetti – Istoria esoterismului si a stiintelor oculte (Editura Olimp, 2000)

Gelu Voican Voiculescu – Ce este ezoterismul? (Editura Antet, 2008)

Rudolf Steiner – Stiinta Oculta (Editura Princeps, 1993)

Annie Bessant – Crestinismul Ezoteric (Editura Antet, 2008)

Rudolf Steiner – Esoterismul Crestin (Editura Univers Enciclopedic, 1975)

Rene Guenon – Ezoterismul Crestin (Editura Herald, 2012)

Rene Guenon – Simbolismul Crucii (Editura Herald, 2014)

Rene Guenon – Simboluri ale stiintei sacre (Editura Humanitas, 2008)

Rene Guenon – Initiere si realizare spirituala (Editura Herald, 2008)

Rene Guenon – Scurta privirea asupra initierii (Editura Herald, 2008)

Edouard Schure – Evolutia Divina (Editura Princeps, 1994)

Edouard Schure – Evolutia Divina (Editura Aldo Press, 2003)

Edouard Schure – Marii Initiati (Editura Universitara, 1991)


Edouard Schure – Marii Initiati (Aldo Press, 2004)

Giovanni Pico della Mirandola – Despre demnitatea omului (Editura Științifică, 1991)

Giordano Bruno – Despre cauză, principiu și unu (Editura Humanitas, 2002)

Giordano Bruno – Despre infinit, univers și lumi (Editura Humanitas, 2005)

Marian Taranu - Resurectia metafizicii in cosmologia lui Giordano Bruno (Editura Lumen, 2008)

Jakob Bohme – Aurora sau Rasaritul care se intrezareste (Editura Stiintifica, 1993)

Scarlat Demetrescu – Din tainele vietii si ale universului (Editura Emet Art, 1995)

Jean Chevalier – Sufismul: Doctrina si maestri (Editura Herald, 2002)

Isabel Cooper-Oakley – Contele de Saint-Germain (Editura Herald, 2009)

Frances Yates – Iluminismul rozicrucian (Editura Humanitas, 1998)

Jacques Bergier – Cartile blestemate (Editura Pro Editura, 2006)

Pitagora – Imnurile sacre (Editura Herald, 2013)

Orfeu – Initierile mistice (Editura Herald, 2013)

Eliphas Levi - Cheia Marilor Mistere (Editura Antet, 1999)

Eliphas Levi – Cheia Marilor Mistere vol. 1 (Editura Mistica, 2013)

Eliphas Levi – Cheia Marilor Mistere vol. 2 (Editura Mistica, 2014)

Eliphas Levi – Curs de filosofie oculta (Editura Antet XX, 1994)

Eliphas Levi – Marele Arcan sau Ocultismul Revelat (Editura Antet, 2003)

Antoine Faivre – Ezoterismul (Editura Paideia, 2015)

Antoine Faivre – Cai de access la esoterismul occidental vol. 1 (Editura Nemira, 2007)

Antoine Faivre – Cai de access la esoterismul occidental vol. 2 (Editura Nemira, 2008)

Gerald Messadie – Patruzeci de secole de esoterism (Editura Nemira, 2008)

Serane Alexandrian – Istoria filozofiei oculte (Editura Humanitas, 2006)

Serane Alexandrian – Istoria filozofiei oculte (Editura Humanitas, 1994)

Cyril Scott – Ocultismul Modern (Editura Princeps, ?)

Andre Nataf – Maestrii Ocultismului (Editura Enciclopedica, 1995)

Aurora Inoan – Cartea Stiintelor Oculte vol. 1 (Editura Tineretului, 1992)


Aurora Inoan – Cartea Stiintelor Oculte vol. 2 (Editura Tineretul Liber, 1993)

Johann Valentin Andreae – Nunta chimica a lui Christian Rosencreutz (Editura Herald, 2013)

Moshe Halbertal – Ezoterism si Exoterism. Restrictiile misterului in traditia iudaica (Editura Limes,
2004)

Colin Wilson – Ocultismul (Editura Pro Editura si Tipografie, 2008)

Oreste Teodorescu – Codul lui Oreste (Editura Rao, 2010)

Dan Horia Mazilu – O istorie a blestemului (Editura Polirom, 2001)

Paul Stefanescu – Buruiana Diavolului (Editura Vestala, 2008)

Paul Sedir – Istoria Rozacrucienilor (Editura Herald, 2010)

Titus Burckhardt – Doctrinele esoterice ale islamului (Editura Herald, 2008)

Vasile Lovinescu – Incantatia sangelui (Editura Institutul European, 1993)

Vasile Lovinescu – Interpretarea esoterica a unor basme si balade populare romanesti (Editura Cartea
Romaneasca, 1993)

Vasile Lovinescu – Jurnal alchimic (Editura Institutul European, 1994)

Vasile Lovinescu – Insemnari initiatice (Editura Rosmarin, 1996)

Vasile Lovinescu – Meditatii, simboluri, rituri (Editura Rosmarin, 1997)

Magie general

Cornelius Agrippa – Magia Naturala – Filosofia Oculta (Cartea I) (Editura Herald, 2010)

Cornelius Agrippa - Magia Cereasca – Filosofia Oculta (Cartea II) (Editura Herald, 2010)

Cornelius Agrippa – Magia Ceremoniala – Filosofia Oculta (Cartea III) (Editura Herald, 2010)

Cornelius Agrippa, Petrus din Apono, Johannes Trithemius – Ceremoniile Magice – Heptameronul –
Cartea lucrurilor secrete (Editura Herald, 2013)

Paracelsus – Misterele supreme ale naturii (Editura Herald, 2011)

B.P. Walker - Magia spirituala si angelica: De la Ficino la Campanella (Editura Herald, 2010)

C. Balaceanu-Stolnici, M. Berescu – Gandirea magica: Geneza si evolutie (Editura Nemira, 2009)

Lynn Thorndike – Magia si istoria intelectuala a Europei (Editura Herald, 2011)

Henri Hubert, Marcel Mauss – Teoria generala a magiei (Editura Polirom, 1996)
I. P. Culianu - Eros si magie in Renastere. 1484 (Editura Polirom, 2011)

I. P. Culianu – Marsilio Ficino și problemele platonismului în Renaștere (Editura Polirom, 2015)

I. P. Culianu - Culianu – Iocari serio (Editura Polirom, 2003)

I. P. Culianu - Cult, magie, erezii (Polirom, 2003)

Antoaneta Olteanu – Scoala de Solomonie (Editura Paideia, 1999)

Cicero – Despre divinatie (Polirom, 1998)

Franz Bardon – Initiere in Hermetism (Editura Trinity, 2015)

Franz Bardon – Practica evocarii magice (Editura Trinity, 2016)

Israel Regardie – Pilonul central (Editura Mistica, 2014)

Arthur Edward Waite – Cartea Magiei Ceremoniale (Editura Esoteris, 2006)

H.P. Blavatsky – Isis Dezvaluita vol. 1 (Editura Ganesha, 2013)

H.P. Blavatsky – Isis Dezvaluita vol. 2 (Editura Ganesha, 2014)

H.P. Blavatsky – Cheia teosofiei (Editura Antet, 2009)

Bronislaw Malinowski – Magie, stiinta si religie (Editura Moldova, 1993)

Francis Barett – Magul sau Inteligentele Celeste (Editura Esoteris, ?)

Papus – Tratat elementar de stiinta oculta (Editura Esoteris, ?)

Papus – Tratat elementar de magie practica (Editura Esoteris, ?)

Francois Lenormant – Magia la Chaldeeni (Editura Herald, 2011)

Ion Acsan - Magicienii egipteni si vrajitoarele tesaliene (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2005)

Apuleius – Apologia sau Despre Magie (Editura Herald, 2016)

Apuleius – Magarul de Aur (Editura Gramar, 2008)

Apuleius – Metamorfozele sau Magarul de Aur (Editura Leda, 2005)

Contele de Saint-Germain – Trinosophia (Editura Herald, 2012)

Johnn Dee – Monada Hieroglifica (Editura Herald, 2009)

Oracolele Caldeene: Fragmente si comentarii (Editura Herald, 2006)

Testamentul lui Solomon (Editura Humanitas, 2010)

Moshe Idel – Evreii lui Saturn: Despre sabatul vrajitoarelor si sabatianism (Editura Polirom, 2013)
Cheile Magice ale lui Solomon (Editura Esoteris, ?)

Eliphas Levi – Chei Majore si Pentaclul lui Solomon (Editura Antet XX, ?)

Eliphas Levi – Inalta Magie: Dogma (Editura Antet, 2008)

Eliphas Levi – Inalta Magie: Ritualul (Editura Antet XX, 2004)

P.-V. Piobb – Manual de Inalta Magie (Editura Coresi, 1997)

Pascal Bewerly Randolph – Magia Sexualis: Tehnici sexuale de inaltuire magica (Editura Antet, 1997)

Zachary Lansdowne – Chakrele si vindecarea ezoterica (Editura Teora, 1999)

Richard Alan Miller – Utilizarea magica si rituala a ierburilor (Editura Amarcord, 1997)

Richard Webster – Amulete si talismane pentru incepatori (Editura Teora, 2008)

Paul Stefanescu – Magia Neagra (Editura Saeculum Vizual, 2003)

Boue de Villiers – Magia Neagra (Editura Boema, 1993)

Hermetism/Neo Hermetism

Corpus Hermeticum (Editura Herald, 2012)

Tabula Smaragdina – Divinul Poimandres (Editura Herald, 2006)

Tractatus Aureus – Tratatul de Aur al lui Hermes despre Piatra Filosofilor (Editura Herald, 2016)

George Robert Mead – Hermes Trismegistos: Gnoza si originile scrierilor trismegiste (Editura Herald,
2007)

Constantin Balaceanu-Stolnici - Textele sacre ale lui Hermes Trismegistos (Editura Univers
Enciclopedic, 2003)

Francoise Bonardel – Hermetismul (Editura de Vest, 1992)

Trei Initiati - Kybalion: Legile Universale (Editura Solteris, 1998)

William Walker Atkinson – Kybalion: Cunoasterea ezoterica a lumii (Editura Lifestyle Publishing,
2014)

Gnosticism/Neoplatonism

Elaine Pagels - Scripturile gnostice de la Nag Hammadi (Editura Herald, 2013)

Stephan A. Hoeller - Gnosticismul: O noua conceptie asupra stravechii traditii a cunoasterii eului
interior (Editura Saeculum I.O., 2003)

Philon din Alexandria – Comentariu alegoric al legilor sfinte (Editura Herald, 2006)
Sf. Irineu de Lyon - Impotriva ereziilor. Combatere si rasturnare a gnozei cu nume mincinos. Cartea I
(Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, 2016)

Sf. Irineu de Lyon - Impotriva ereziilor. Combatere si rasturnare a gnozei cu nume mincinos. Cartea II
(Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, 2017)

Mario Meunier – Apollonios din Tyana (Editura Herald, 2002)

Filostrat – Viata lui Apolonios din Tyana (Editura Polirom, 1997)

I. P. Culianu - Gnozele dualiste ale Occidentului (Editura Polirom, 2002)

I. P. Culianu – Arborele Gnozei (Editura Polirom, 2015)

I. P. Culianu - Gnosticism si gandire moderna: Hans Jonas (Editura Polirom, 2006)

I. P. Culianu – Iter in Silvis vol. I: Eseuri despre Gnoza si alte studii (Editura Polirom, 2012)

I. P. Culianu - Iter in Silvis vol. II: Gnoza si Magie (Editura Polirom, 2013)

Marvin Meyer – Iisus in evanghelii si texte gnostice (Editura Nemira, 2011)

Francis C. Burkitt - Biserica si gnoza (Editura Herald, 2008)

Evagrie Ponticul – Tratatul Practic. Gnosticul (Editura Polirom, 2003)

Henry L. Mansel - Ereziile gnostice din primele doua veacuri (Editura Herald, 2008)

Henri-Charles Puech – Despre gnoza si Gnosticism (Editura Herald, 2007)

Henri-Charles Puech – Evanghelia dupa Toma (Editura Herald, 2008)

Clement Alexandrinul – Gnoza si gnosticii (Editura Paideia, 1999)

Robert Ambelain – Adam, Zeul rosu (Editura Nemira, 2015)

Anne Brenon – Catharii (Editura Nemira, 2008)

Isaac De Beausobre – Maniheismul: Principiile, dogmele si morala (Editura Herald, 2010)

Thomas Whittaker - Neoplatonismul: Un studiu asupra istoriei elenismului (Editura Herald, 2007)

Jean Brun – Neoplatonismul (Editura Teora-Universitas, 2000)

Lucian Grozea – Gnoza. Jocurile finite in gnoza valentiniana orientala (Editura Paideia, 2001)

Charles Bigg – Crestinii platonicieni din Alexandria (Editura Herald, 2008)

Proclos – Elemente de teologie (Editura Herald, 2007)

Porfir – Sentente despre naturile inteligibile (Editura Herald, 2008)

Pistis Sophia (Editura Herald, 2012)


Evanghelii Gnostice (Editura Herald, 2005)

Imnuri Gnostice – Imnul Perlei, Cantul de nunta al Intelepciunii, Imnul lui Iisus (Editura Herald,
2010)

Kabbalah/Qabalah/Mistica iudaica

Zohar: Cartea splendorii (Editura Hasefer, 2007)

Zoharul: Cartea Splendorii (Editura Herald, 2015)

Sepher Yetzirah: Cartea Formarii (Editura Herald, 2006)

Cartea Misterului Pecetluit (Editura Herald, 2005)

Moise Cordovero – Palmierul Deborei (Editura Herald, 2015)

Papus - Kabbala: Traditia secreta a occidentului (Editura Herald, 2012)

Franciscus Van Helmont - Kabbala Crestina (Editura Herald, 2010)

Adolph Franck – Doctrina Kabbalei (Editura Herald, 2013)

Pierre Duhem – Doctrina cosmologica a Kabalei (Editura Herald, 2011)

Joshua Trachtenberg – Magie si superstitie la evrei (Editura Herald, 2010)

Leo Schaya – Omul si Absolutul dupa doctrina Kabbalei (Editura Herald, 2010)

Daniel Constantin - Kabala si literatura ei aramaica (Editura Herald, 2009)

Gershom Scholem - Cabala si simbolistica ei (Editura Humanitas, 1996)

Gershom Scholem - Despre chipul mistic al divinitatii (Editura Humanitas, 1999)

Gershom Scholem - Studii de Mistica Iudaica (Editura Hasefer, 2000)

Moshe Idel - Ascensiuni la Cer in mistica evreiasca (Editura Polirom, 2008)

Moshe Idel – Raul primordial in Cabala (Editura Polirom, 2015)

Moshe Idel – Golem (Editura Hasefer, 2003)

Moshe Idel – Perfectiuni care absorb. Cabala si interpretare (Editura Polirom, 2004)

Moshe Idel – Cabala si Eros (Editura Hasefer, 2004)

Moshe Idel – Mesianism si mistica (Editura Hasefer, 1996)

Moshe Idel – Cabala: Noi perspective (Editura Nemira, 2000)

Moshe Idel – Cabalistii nocturni (Editura Provopress, 2005)


Moshe Idel – Dinamica misticii iudaice (Editura Provopress, 2005)

Moshe Idel – Fiul lui Dumnezeu si mistica evreiasca (Editura Polirom, 2010)

Moshe Idel – Hasidism intre extaz si magie (Editura Hasefer, 2001)

Joshua Abelson – Mistica Ebraica de la origini pana in epoca medievala (Editura Herald, 2006)

Will Parfitt – Elemente de Cabala (Editura Rao, 1999)

Felicia Waldman – Ocultarea in mistica iudaica. Ocultismul Kabbalei (Editura Paideia, 2002)

Alexandru Safran – Intelepciunea Cabalei (Editura Hasefer, 1997)

Alexandru Safran – Cabala (Editura Univers Enciclopedic, 1996)

Constantin Balaceanu-Stolnici – Introducere la studiul kabbalei iudaice si crestine (Editura Omnia,


1996)

Constantin Balaceanu-Stolnici - Kabbala: Intre gnoza si magie (Editura Vremea XXI, 2004)

Raul Petrisor – Kabbala: Teorie si Practica (Editura Coresi, 2010)

Charles Fielding – Cabala: Elemente Practice (Editura Teora, 2000)

Roland Goetschel – Kabbala (Editura de Vest, 1992)

Eliphas Levi – Misterele Kabalei (Editura Antet, 2008)

Eliphas Levi – Cartea Splendorilor (Editura Antet XX, 2002)

Eliphas Levi – Cartea Splendorilor (Editura Aurelia, 1998)

Franz Bardon – Cheia Adevaratei Cabale (Editura Trinity, 2016)

Alchimie

Archibald Cockren - Alchimia: Maestrul si Marea Opera (Editura Herald, 2013)

Theophrastus Paracelsus – Ars Alchimica (Editura Herald, 2010)

Nicolas Flamel – Cartea Figurilor Hieroglifice (Editura Herald, 2009)

Basile Valentin – Cele 12 chei ale filosofiei (Editura Herald, 2015)

Rosarium Philosophorum (Editura Herald, 2008)

Fulcanelli – Tainele Alchimiei vol. 1 (Editura Nemira, 2011)

Fulcanelli – Tainele Alchimiei vol. 2 (Editura Nemira, 2012)


Fulcanelli – Misterul Catedralelor (Editura Nemira, 1997)

Franz Hartmann – Paracelsus: Viata si invatatura (Editura Herald, 2012)

Mircea Eliade – Faurari si Alchimisti (Editura Humanitas, 2008)

Mircea Eliade – Cosmologie si Alchimie Babiloniana (Editura Moldova, 1991)

Marcellin Berthelot – Originile alchimiei (Editura Herald, 2012)

Serge Hutin – Alchimia (Editura De Vest, 1992)

Titus Burckhardt – Alchimia (Editura Humanitas, 1998)

Alexandru Pop – Fundamentele Alchimiei (Editura Dacia, 2002)

Radu Dragan – Piatra filosofala. Spatiu, spirit si materie in tratatele alchimice de la sfarsitul Renasterii
(Editura Paideia, 2010)

Albert Cel Mare, Toma D`Aquino – Arta alchimiei (Editura Herald, 2016)

Carl Gustav Jung – Opere Complete vol 12: Psihologie si Alchimie

Carl Gustav Jung – Opere Complete vol 13: Studii despre reprezentarile alchimice (Editura Teora,
1999)

Loup Verlet – Cufarul lui Newton (Editura Nemira, 2007)

Astrologie

Claudius Ptolemeu - Tetrabiblos: Tratat sistematic asupra astrologiei (Editura Herald, 2009)

Dane Rudhyar – Casele Astrologice (Editura Herald, 2007)

Adrian Cotrobescu - Astrologia Practica (Editura Teora, 1995)

Gabriel Mihailovici – ABC-ul Astrologiei (Editura Editura Tipo Dec 95, 1995)

Gabriel Mihailovici - Astrologia pe intelesul tuturor (Editura Editura Tipo Dec 95, 1995)

Gabriel Mihailovici – Horoscopul personal (Editura Editura Tipo Dec 95, 1995)

Alexandru Nicolici – Astrologia, stiinta esoterica (Editura Astrolog, 1999)

Armand Constantinescu – Tratat de astrologie (Editura AnandaKali, 2011)

Robert Ambelain – Tratat de astrologie esoterica. Astrologia Lunara (Editura Antet, 2005)

Dominique Clerk – Cunoasterea si practicarea astrologiei (Editura Z, 1999)


Sorin Bratoveanu – Tainele astrologiei esoterice si provocarile mileniului 3 (Editura Daksha, 2007)

William W. Hewitt – Astrologie pentru incepatori (Editura Teora, 2007)

Tarot, Numerologie, Divinație

William Wynn Westcott - Numerele si puterea lor oculta (Editura Herald, 2013)

Papus – Stiinta numerelor (Editura Herald, 2016)

Papus – Numerologia. Stiinta ezoterica a numerelor (Editura Antet, 2009)

Louis Claude de Saint-Martin – Despre numere (Editura Herald, 2013)

Eugen Bindel – Mistica numerelor (Editura Herald, 2013)

Rodford Barrat – Elemente de Numerologie (Editura Teora, 2004)

Anatol Basarab - Numerologia In Viata Fiecaruia (Editura Miracol, 1999)

Jean-Daniel Fermier, Colette Silvestre – Tarot si Numerologie (Editura Leader Human Resources,
2015)

Marta Ramirez – Tarotul de Marsilia (Teora, 2008)

Donald Tyson – Tarot pe intelesul tuturor (Editura Teora, 2006)

Marcel Picard – Tarot: Practici si interpretari (Editura Nemira, 1994)

Eileen Connolly – Tarot: Manual de initiere (Editura Polirom, 2005)

Hajo Banzhaf – Tarot si calatoria eroului. Cheia Mitologica spre Marile Arcane (Editura Saeculum
I.O., 2003)

Loan Gallien & Anton Nicholaus – Misterele si magia runelor (Editura Bogdana, 2001)

Contele de Saint-Germain – Marele tratat de chiromantie (Editura Antet, 2009)

A.Bouche-Leclercq – Istoria Divinatiei in Antichitate vol.1 (Editura Symposion, 1999)

Octavian Pop – Divinatia in Orientul apropiat antic (Editura Mirton, 2004)

Angelologie/Demonologie

Pseudo Dionisie Areopagitul - Numele Divine. Teologia Mistica. (Institutul European, 1993)

Pseudo Dionisie Areopagitul - Ierarhia Cereasca. Ierarhia Bisericeasca. (Institutul European, 1994)

Pseudo Dionisie Areopagitul – Opere Complete (Paideia, 1996)


Andrei Plesu - Despre ingeri (Editura Humanitas, 2003)

Alexandru Buzalic – Demonologia Crestina (Editura Galaxia Gutenberg, 2010)

Collin de Plancy – Dictionar Diabolic vol. I (Editura Viata Romaneasca, 1992)

Collin de Plancy – Dictionar Diabolic vol. II (Editura Viata Romaneasca, 1992)

Collin de Plancy – Dictionar Diabolic vol. III (Editura Viata Romaneasca, 1996)

Vrăjitorie

Carlo Ginzburg - Istorie nocturna: O interpretare a sabatului (Editura Polirom, 1996)

Robert Muchembeld - Magia si vrajitoria in Europa din Evul Mediu pana astazi (Editura Humanitas,
1997)

Norman Cohn – Demonii Europei: Demonizarea crestinilor in evul mediu (Editura Pandora-M, 2002)

Dominique Camus – Puteri si practici vrajitoresti (Editura Polirom, 2003)

Jean Palou – Vrajitoria (Editura Corint, 2003)

Gh. V. Bratescu - Vrajitoria de-a lungul timpului (Editura Politica, 1985)

Gh. V. Bratescu – Procesele vrajitoarelor (Editura Enciclopedica, 1970)

Natale Benazzi, Matteo D`Amico – Cartea Neagra a Inchizitiei (Editura Saeculum I.O., 2001)

Ioan Pop-Curseu - Magie si vrajitorie in cultura romana (Editura Polirom, 2013)

Ivan Evseev – Dictionar de magie, demonologie si mitologie romaneasca (Editura Amarcord, 1998)

Valeriu Balteanu - Dictionar de magie populara romaneasca (Editura Paideia, 2003)

 Pentru cei interesati de latura Crestinismului Ezoteric, Mistica sau


Ezoterismului pe subiecte diverse, exista multe carti de Rudolf Steiner,
Rene Guenon, Omraam Mikhael Aivanhov si George Gurdjieff pe care le
recomandam.

S-ar putea să vă placă și