7reprezentări Plastice Ale Sinoadelor

REPREZENTĂRI PLASTICE ALE SINOADELOR
ECUMENICE ŞI ALE SFINTEI TREIMI ÎN

ICONOGRAFIA ORTODOXĂ
(TRADIŢIE ICONOGRAFICĂ ŞI EXPRIMARE
CONTEXTUAL-ISTORICĂ)
Lect.Drd. Merişor G. Dominte,

Lect.Drd. Stelian Onica
A merge împreună pe acelaşi drum, a urma aceeaşi cale, aşa se

înţelege cuvântul grecesc sinod, provenit din F×< = împreună, acelaşi şi
Ï*`H = drum. „Referitor la Biserică, termenul sin înseamnă a hotărî
împreună asupra adevărurilor de credinţă care constituie calea spre
mântuire, scopul final al lucrării Bisericii în lume”1.
Pentru ca un sinod să fie considerat ecumenic era necesar „să fie
convocat de împărat şi să întrunească episcopii din întreg Imperiul Roman
care participau personal sau prin reprezentanţi; să examineze învăţătura
de credinţă a Bisericii pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii şi să o
expună într-o definiţie scurtă şi precisă”2.
Desfăşurat la Niceea, de la 20 mai la 25 august 325, Sinodul I
ecumenic a combătut erezia lui Arie, (arianismul), care nega dumnezeirea,
egalitatea şi consubstanţialitatea Fiului cu Dumnezeu-Tatăl, susţinând
„subordinaţionismul, adică Fiul lui Dumnezeu ar fi mai mic decât
Dumnezeu-Tatăl”3.
Disputele teologice, premergătoare sinodului, au continuat un timp
şi după acesta, chiar dacă, la Niceea, sinodalii mărturisiseră „dumnezeirea
Fiului şi egalitatea şi consubstanţialitatea Lui cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Fiul nu este o parte din Dumnezeire, ci Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt
formează împreună un singur dumnezeu în trei feţe sau ipostasuri”4.
1
N. Chifăr, Istoria creştinismului, vol. II, Editura Trinitas, 2000, p. 5.
2
Ibidem, p. 8.
3
Ibidem, p. 11.
4
Ibidem, p. 20.
114 Lect.Drd. Merişor G. Dominte; Lect.Drd. Stelian Onica
În iconografia ortodoxă românească, reprezentarea sinoadelor

ecumenice apare deobicei în pronaos sau în pridvor, unde, cele şapte
sinoade recunoscute de ortodoxie, acoperă uneori chiar şi trei pereţi
printr-o bandă continuă, plasată median printre alte scene inspirate de
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie ortodoxă (Sinaxar, vieţi ale sfinţilor,
etc.).
Importanţa Sinodului I ecumenic rămâne ca un far pentru Biserică şi
figurarea lui în iconografia creştină, în special ortodoxă, ne aminteşte azi
că acum două milenii oamenii au început să se unească în Hristos, în
aceeaşi biserică, spre a se ruga pe pământ unităţii modelului din ceruri,
Tatăl, Fiul, şi Sfântul Duh.
Argumentul ideii nu e mai presus de realitate, ci exprimă
necesităţile ei principiale, Treimea fiind şi semnificaţia aceloraşi întreguri,
dar cu forme diferite în întreg şi nu a părţilor ce exprimă un tot. Mai
concret, reperele consubstanţiale sunt Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ce se
autotransmit către oameni spre a-i uni în credinţă. Pentru a susţine
consubstanţialitatea Tatălui şi Fiului cu Sfântul Duh, a fost însă nevoie în
381 de încă un sinod ecumenic, al II-lea, de la Constantinopol. Au urmat
apoi sinoadele ecumenice de la Efes (431), Calcedon (451), Constantino-
pol (553), Constantinopol (680-681) şi Niceea (787). Convocate în cazuri
excepţionale de către împărat, sinoadele ecumenice erau organizate pentru
a fi soluţionate mari dispute teologice răspândite în întreg creştinismul.
Impunându-se prezenţa întregului episcopat creştin, doar ordinele
împăratului aveau „valabilitate generală în întreg Imperiul Roman, care
acoperea aproape întreaga arie de răspândire a creştinismului”5.
Reprezentarea plastică a sinoadelor ecumenice îşi află probabil
sursa de inspiraţie în cuvintele istoricului Eusebiu de Cezareea, care ne
prezintă, vizibil emoţionat, solemnitatea deschiderii lucrărilor primului
sinod ecumenic (Niceea – 325).
„Episcopii adunaţi în sala cea mare din mijlocul palatului fuseseră
aşezaţi în ordine pe scaunele puse de o parte şi de alta, aşteptând în tăcere
venirea împăratului. După ce au venit unii demnitari şi militari de la
curtea imperială, dar numai aceia care erau creştini, şi trei dintre rudele
împăratului, s-a anunţat venirea lui însuşi. S-au ridicat toţi în picioare.
Intrând în sală, împăratul a înaintat prin mijlocul scaunelor până în faţă,
5
Ibidem, p. 8.
REPREZENTĂRI PLASTICE ALE SINOADELOR ECUMENICE... 115
ca un înger trimis de Dumnezeu din cer. Era îmbrăcat în veşminte atât de

strălucitoare că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate, cărora li se
adăugau sclipirile orbitoare ale aurului şi pietrelor preţioase. Sufletul îi
era înveşmântat cu podoabele firii lui Dumnezeu şi ale smereniei; ţinea
privirea plecată cu smerenie în jos, iar frumuseţea lui, ţinuta lui atât de
impunătoare, vigoarea de nebiruit a trupului, concurau cu blândeţea şi
marea sa bunătate, făcând ca extraordinara-i limpezire a cugetului să nu
poată fi redată în cuvinte. Ajungând în mijlocul rândului din faţă,
împăratul s-a oprit în dreptul unui scăunel din aur dar nu s-a aşezat până
când nu a fost poftit de episcopi să ia loc”6.
„Această întâlnire solemnă a suveranului imensului Imperiu
Roman, care a dat libertate creştinismului, şi reprezentanţii Bisericii
creştine, unii dintre ei victime ale persecuţiilor, poate fi considerată un
moment unic din istoria creştinismului”7.
Ulterior, însăşi secţiunea „Diverse reprezentări” din cadrul Erminiei
picturii bizantine a lui Dionisie din Furna prevede indicaţii precise
conform cărora trebuie să fie pictate imaginile celor şapte sinoade
ecumenice.
Fig. 1.
6
Ibidem, vol. III, p. 10.
7
Ibidem, p. 19.
Astfel, pentru Sinodul întâi ecumenic există următorul text:

„Sfântul şi a toată lumea întâiul sinod, cel de la Niceea, s-a făcut pe
vremea [împărăţiei] marelui Constantin, la anii de la Hristos 325, fiind
[adunaţi] 318 sfinţi părinţi împotriva lui Arie.
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi Sfântul Constantin,
sezând în mijloc pe scaun; şi despre amândouă părţile lui şezând aceşti
sfinţi arhierei îmbrăcaţi arhiereşte: Silvestru, papă al Romei, Alexandru al
Constantinopolei, Alexandru al Alexandriei, Eustatie al Antiohiei,
Macarie al Ierusalimului, sfântul Pafnutie Mărturisitorul, sfântul Iacov al
Nisibei, sfântul Pavel al Neocezareei, şi alţi arhierei şi părinţi şezând [de
jur] împrejur, şi în mijlocul lor un filosof minunându-se. Şi înaintea lui
stând sfântul Spiridon, avându-şi o mână întinsă către dânsul, şi cu
cealaltă strânge o cărămidă, din care iese foc şi apă: focul se suie în sus,
iar apa curge în jos printre degetele lui (36)-(Minunea Sfântului Spiridon
care, atrăgând cărămida, a rămas în mâni doar cu lutul, înfăţişează o
analogie a Sfintei Treimi în unime). Şi Arie, şi el stând cu îmbrăcăminte
preoţească. Şi înaintea lui Sfântul Nicolae (37)-(Sfântul Nicolae este
reprezentat simbolic, pentru ca el a trăit înaintea Sinodului I, suferind
prigoniri sub împăratul roman Diocleţian (284-305), avându-şi mâna [cea
dreaptă] întinsă, ca să-l lovească cu palma. Şi ereticii cei de un cuget cu
Arie, şezând mai jos decât toţi. Iar sfântul Atanasie [din Alexandria],
diacon, tânăr, fără de barbă, şezând, scrie [începutul Simbolului
credinţei]: „Cred întru unul Dumnezeu [Tatăl atotţiitorul]...”, până la „şi
întru Duhul Sfânt...” (38)-(Se prăznuieşte în „Duminica Sfinţilor Părinţi”,
întâia înaintea Rusaliilor)8 (Fig. 1. Primul Sinod Ecumenic de la Niceea -
Meteora, sec. XVI).
Tot în Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna (scriere
realizată destul de târziu, pe la 1781, atunci când pericolul pierderii
tradiţiei ortodoxe a reprezentării iconografice devenise evident) întâlnim
şi indicaţiile referitoare la aspectele care trebuie vizualizate pentru fiecare
din restul de până la şapte al sinoadelor ecumenice considerate de
ortodoxie; observăm astfel că la toate textele, inclusiv primul, avem în
dreptul „zugrăvirii” afirmaţia: „Casă şi deasupra Sfântul Duh”, iar
împăratul timpului, nominalizat, este plasat la mijloc, tronând ca un ax de
8
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti, 2000, p.
218, 224.
simetrie, raportat la cele două părţi formate de arhierei, părinţi, sfinţi, în

faţa cărora sunt situaţi cei împricinaţi, ereticii. Credinţa lor eronată,
considerată cauză periculoasă care determina constituirea neapărată a
sinoadelor ecumenice, este vizual mai puternic amendată în textele al
treilea, al patrulea şi al cincilea (corespunzătoare sinoadelor respective),
în care apar menţionaţi şi diavolii ca fiind ataşaţi ereticilor.
Aceste texte din Erminie, având rolul doar de descriere generală şi
nominalizare a componenţei esenţiale a fiecărui sinod ecumenic în parte,
au permis în timp destulă libertate faţă de includerea unor detalii de epocă
suprapuse pe ideea compoziţională de bază. Vom întâlni astfel destule
detalii vestimentare şi de ambientare care pot fi luate drept parafraze la
problemele timpului şi locului când şi unde au fost realizate pictural
diferitele sinoade ecumenice.
Înainte însă de a cunoaşte unde şi când apar ele în iconografia
românească de factură ortodoxă (cel puţin la modul generic, orientativ) să
aflăm care sunt indicaţiile Erminiei picturii bizantine pentru reprezentarea
vizuală a restului de şase sinoade ecumenice.
Sinodul al doilea ecumenic
Acesta s-a făcut în Constantinopol, pe vremea lui Teodosie I cel
Mare, la anii de la Hristos 381, fiind [adunaţi] 156 de sfinţi părinţi,
împotriva lui Macedonie.
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi în mijloc marele
Teodosie şezând pe scaun; şi despre amândouă părţile lui, şezând aceşti
sfinţi părinţi: sfântul Timotei al Alexandriei, Meletie al Antiohiei, Chiril
al Ierusalimului, Grigorie (de Nazianz) Teologul, patriarhul Constantino-
polei, [şi Damasus, papa Romei], şi scriu „Crezul” de la: „Şi întru Duhul
Sfânt...” până la sfârşit. Şi aproape lângă dânşii alţi arhierei şi părinţi
şezând. Şi la cealaltă parte, şezând (eretici) macedonieni şi vorbind.
Sinodul al treilea ecumenic
Acesta s-a făcut în [cetatea] Efes pe vremea lui Teodosie II cel Mic
[şi a papei Celestin], la anii de la Hristos 431, fiind [adunaţi] 200 de sfinţi
părinţi împotriva lui Nestorie (diofizit).
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi în mijloc împăratul
Teodosie II cel Mic, tânăr cu începere de barbă, şezând pe scaun; şi
despre amândouă părţile sale şezând aceştia: (Sfântul) Chiril al
Alexandriei, Iuvenalie al Ierusalimului şi alţi arhierei şi părinţi; şi înaintea
lor Nestorie, bătrân, cu îmbrăcămintea arhierească, certându-se cu dânşii;

şi dinapoia lui [ceilalţi] eretici de un cuget cu el, având pe umerii lor
diavoli.
Sinodul al patrulea ecumenic
Aceasta s-a făcut în Calcedon, pe vremea lui Marcian [şi Pulheria]
la anii de la Hristos 451, fiind [adunaţi] 630 de sfinţi părinţi împotriva
[ereziei] lui Eutihie şi a lui Dioscor (monofiziţi).
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Marcian,
bătrân, şezând pe scaun şi lângă dânsul dregătorii lui, având pe capete
căciuli (boiereşti) şi pălării aurite şi roşii. Şi deasupra amândouă părţile
(împăratu)lui şezând aceştia: Anatolie, (patriarh) al Constantinopolei,
Maxim al Antiohiei, Iuvenalie al Ierusalimului; şi Pashasin şi Luchinsie
epitropi, şi Bonifatie prezbiterul, epitropii şi locţiitorii lui Leon, papa
Romei, şi alţi arhierei şi părinţi. Şi înaintea lor, Dioscor, cu îmbrăcă-
mintea arhierească, şi Eutihie împreună cu dânsul, certându-se [cu sfinţii
părinţi]; şi pe umerii (eretici)lor diavoli, ţinându-i de capete.
Sinodul al cincilea ecumenic
Acesta s-a făcut (la Constantinopol), pe vremea marelui Iustinian I,
în anii de la Hristos 553, fiind [adunaţi] 165 de [sfinţi] părinţi, împotriva
lui Origen (predestinaţianist).
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul [Iustinian]
şezând pe scaun, şi despre amândouă părţile lui şezând: Vigiliu, papă al
Romei, Eutihie al Constantinopolei şi alţi părinţi. Şi înaintea lor Origen
(reprezentat) simbolic, bătrân, certându-se cu dânşii; şi un demon şezând
pe umerii lui, îi astupă ochii.
Sinodul al şaselea ecumenic
Acesta s-a făcut în cetatea Constantinopolei, pe vremea lui
Constantin IV Pogonatul, adică Bărbosul, în anii de la Hristos 680-681,
fiind [adunaţi] 174 de părinţi, împotriva lui Onorie [papa], a lui Serghie şi
a lui Pirr, monoteliţi, adică cei ce credeau în Hristos numai o voie.
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Constantin
IV Pogonatul, cu cărunteţe, cu barba despărţită în două, şezând pe scaun,
şi dinapoia lui ostaşii şi slujbaşii lui; şi despre amândouă părţile lui
şezând: Gheorghe al Constantinopolei, şi locţiitorii papei Agaton, Teodor
şi Gheorghe, şi alţi [sfinţi] părinţi; şi ereticii certându-se cu dânşii.
Sinodul al şaptelea ecumenic

Acesta s-a făcut în Niceea, pe vremea împăratului Constantin VI şi
Irina [şi a papei Adrian], la anii de la Hristos 787, fiind [adunaţi] 300 de
sfinţi părinţi, împotriva dispreţuitorilor de icoane (iconomahi).
Zugrăvirea: Casă şi deasupra Sfântul Duh, şi împăratul Constantin
copil mic şi mama sa Irina, şezând în jeţuri; şi Constantin ţinând în mâini
icoana lui Hristos, iar Irina, icoana Prea Sfintei Fecioare; şi despre
amândouă părţile lor Tarasie al Constantinopolei şi locţiitorii papei, Petru
şi alţi patru prezviteri; şi alţi [sfinţi] părinţi şezând şi ţinând în mâini
icoane. Şi în mijlocul lor un arhiereu scriind: „Oricine nu se închină
sfintelor icoane şi cinstitei cruci, să fie anatema !” (Fig. 2 – Sinodul al
II-lea de la Niceea)9.
Fig. 2. Sinodul al II-lea de

la Niceea (al şaptelea
sinod ecumenic)
Ilustrul istoric
de artă I. D. Ştefă-
nescu10 remarcă faptul
că „cele mai vechi
înfăţişări de sinoade
ecumenice, păstrate
până astăzi, se află la
Betleem şi datează
11
din sec. XI” şi specifică în continuare (după cum deja am luat
cunoştinţă) că „în erminia de la Athos sunt descrise cu amănunte,
începând cu cel dintâi, ţinut la Niceea sub Constantin cel Mare în anul
325”12.
9
Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
10
I.D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,
Editura Meridiane, Bucureşti, 1973.
11
Ibidem, p. 155.
12
Ibidem.
Fig. 3a.
O sinteză asu-
pra reprezentării de
factură bizantină a
sinoadelor ecumenice
în bisericile ortodoxe
din România ne poartă
în zonele mari ale
ţării, între secolele
XIV şi XVII, expri-
mările ulterioare su-
portând din ce în ce
mai mult influenţe
plastice laice, tributare
îndeosebi modei
neoclasice occidentale
care câştigă un teren
tot mai evident,
tendinţe în acest sens se menţin până astăzi, ele fiind preferate în unele
situaţii, ele părând mai realiste sau, aparent, mai spectaculoase ori
naturaliste ca imagine, decât stilizările de factură bizantină. La vremea sa
(mijloc de secol XX) I. D. Ştefănescu13 constată că pictura tradiţională în
sens ortodox mai încântă încă privirile din câteva lăcaşuri cu renume de
pe teritoriul României. Sinoadele ecumenice sunt reprezentate, de
exemplu, „în biserica domnească de la Argeş... pe bolta nartexului”.
13
Ibidem.
Fig. 3b.
Aflăm în
continuare că fiind
pictate încă din sec.
XIV „sunt în parte
ruinate. În biserica
cea mare a mănăs-
tirii Cozia apar, la
partea superioară a
pereţi-lor de miază-
noapte, apus şi
miazăzi, în nartex,
deasupra acatistului
Bunei Vestiri; în
mănăstirea Snago-
vului, la fel ... În
Moldova, la Băli-
neşti, sinoadele au
fost zugrăvite în
partea superioară a
pereţilor: se disting cele trei, de la apus (Fig. 3a şi 3b – Relevee pronaos
cu localizarea Sinoadelor ecumenice şi Sf. Treimi - 11,12,13,14,15 şi 9)14.
La Popăuţi, patru sinoade sunt pictate pe timpanele pronaosului, iar
alte trei pe a doua zonă a pereţilor de apus şi miazănoapte. În mănăstirea
Humorului, şapte timpane arată sinoadele şi formează prima zonă de
picturi, în pronaos (Fig. 4 – Sinoade ecumenice în Biserica Mănăstirii
Humor)15.
14
Corina Popa, Bălineşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981.
15
V. Drăguţ, Arta creştină în România, sec. XVI, vol. V, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1989.
Fig. 4.
În Biserica Sf. Gheorghe din Hârlău, tema e împărţită pe pereţii de
apus şi miazănoapte ai pronaosului. (Fig. 5 – Detaliu Sinod ecumenic,
Biserica Sf. Gheorghe, Hârlău)16.
Fig. 5.
Nu lipseşte din mai nici unul din

monumentele moldoveneşti de secol XVI şi
XVII”. (Fig. 6a-f; 7,8,9 – Sinoade
ecumenice)17.
16
V. Florea, Istoria artei româneşti veche şi medievală, Editura Hyperion,
Chişinău, 1991.
17
V. Drăguţ şi P Lupan, Pictura murală din Moldova, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1982.
Fig. 6a. Sinod ecumenic - pronaos, Fig. 6b. Detaliu sinod ecumenic –
Bis. Sf. Gheorghe, Hârlău zonă centrală
Fig. 6c. Sinod ecumenic - pronaos, Bis. Sf. Nicolae, Probota

Fig. 6d. Detaliu sinod - zonă centrală Fig. 6e. Detaliu sinod - zonă laterală
(stânga)
Fig. 6f. Detaliu sinod ecumenic - Fig. 7. Sinod ecumenic - pronaos, Suceviţa
Bis. Învierea Domnului, Suceviţa
Fig. 8.
Sinod ecumenic
(detaliu) –
Suceviţa
Fig. 9. Sinoade ecumenice pe bolta

pronaosului cu Sf. Treime V.T. şi
Dumnezeu-Tatăl, în calote – Suceviţa18.
„…zugravul a profitat cu
abilitate de spaţiul rămas liber între
arcele longitudinale şi calote pentru
a plasa aici patru sinoade, celelalte
trei fiind repartizate pe zidurile de
la apus şi răsărit. Aceste sinoade se
succed în felul următor: primul în
fund, pe zidul de la est; al doilea de
la nord la stânga Sf. Treimi, şi al
treilea la sud, la dreapta acesteia; al
patrulea la dreapta lui Dumnezeu-
Tatăl, la sud, al cincilea şi al
şaselea pe zidul dinspre apus,
18
Paul Henry, Monumente din Moldova de Nord, Editura Meridiane, Bucureşti,
1984.
deasupra uşii de intrare, iar al şaptelea la nord, la stânga lui Iisus.

Aspectul fiecărui sinod este aproape identic cu al celorlalte, ceea ce
prezintă, de altfel, avantajul de a conferi o mare unitate registrului
superior al zidurilor şi a pune întregul pronaos sub ocrotirea unui
impozant număr de prelaţi. Iconografia nu s-a schimbat deloc de la
Humor şi de la Moldoviţa şi este încă destul de deosebită de cea din
Erminie; nu vedem nicăieri nici casă, nici pe Sf. Duh, nici eretici
discutând în faţa adunării. Fundalul e format de o impozantă gardă
temeinic înarmată ale cărei halebarde se decupează pe cerul înstelat ce se
întinde, nu fără măreţie, peste reuniunile acestea solemne. În primul rând
se află întotdeauna împăratul, pe tronul său înconjurat de opt sau zece
episcopi aşezaţi la acelaşi nivel, în spatele lor îngrămădindu-se o mare
mulţime de prelaţi. În spatele tronului imperial se află şi câţiva laici.
Discuţiile sunt expulzate într-un colţ, la dreapta sau la stânga, şi nu sunt
lipsite de însufleţire; în cursul celui de al doilea sinod un episcop îşi
pălmuieşte adversarul; la dreapta, şi, la toate sinoadele, ereticii, fără nimb,
sunt puşi pe fugă cu destulă asprime. Dar aceasta se petrece, am putea
spune, în culise; maiestatea primului rând nu e tulburată şi pare să ignore,
în calmul ei suveran, agitaţia care are loc undeva în spate”19.
„În Ţara Românească, sinoadele ecumenice sunt pictate uneori la
partea superioară a pereţilor exonartexului (a tindei din afară). În legătură
cu acestea se zugrăveşte şi minunea Sf. Eufimia (fig. 12.), pe care o
vedem în biserica Scaune din Bucureşti şi în icoane din veacurile XVII şi
XVIII”20.
19
Ibidem, p. 242-243.
20
I.D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,
Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, p. 156.
Fig. 10. Model pentru zugrăvit soboare ecumenice21
21
Teodora Voinescu, Radu Zugravu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978.
Fig. 11. Radu Zugravu – Fig. 12. Radu Zugravul - Miracolul Sf.
Modele de zugrăvit două soboare ecumenice Euthimia. Model de reprezentat un leu22
Fig. 13a. Sinod ecumenic - Cozia
22
Teodora Voinescu, Un caiet de modele de pictură medievală românească, în
„Pagini de veche artă românească”, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974.
Fig. 13b. Sinod ecumenic - Cozia23
Fig. 17. Sinoade ecumenice – Biserica din Dobreni24
23
Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în sec. al XIV-lea, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1986.
Pentru sinoadele ecumenice, compoziţii reprezentative, echilibrate,

ritmate şi însoţite de înscrisuri, mai întâlnim din sec. XIV, la Târnovo,
Bulgaria (Bis. Sf. Petru şi Pavel) şi din sec. al XVI-lea la Vatra
Moldoviţei. Aici, ca şi la Humor, apar sinoadele şase şi şapte pe zidul de
la nord al pronaosului, în partea lui superioară, deasupra ferestrelor/
ferestrei şi menologului (din septembrie până în ianuarie, respectiv pentru
Humor – din septembrie până în noiembrie), menolog la a cărui bază
întâlnim sfinţi pustnici.
E de remarcat compoziţia simetrică a celor două sinoade, figurate
într-un semicerc secţionat în două sferturi de cerc.
Comparativ cu Humor, unde ansamblurile dau senzaţia unei
intimităţi faţă de privitor, la Vatra Moldoviţei, compoziţiile sunt
structurate ritmat, creind impresia de ecou sau de imagine în oglindă, cu o
monumentalitate aparte.
Fig. 18a. Al IV-lea Sinod ecumenic, pictură murală, sec. XIV (Bis. SF. Petru şi Pavel,
Târnovo - Bulgaria)
24
Cornelia Pillat, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1980.
Fig. 18b. Sinoade ecumenice, sinaxar – Fig. 19. Sinod de la Constantinopol,

pictură murală sec. XVI (Vatra Moldoviţei) pronaos - Mănăstirea Moldoviţa
Fig. 20a. Sinoade ecumenice – Humor

Fig. 20b. Sinoade ecumenice – Fig. 21. Sinoade ecumenice (şi bolta) -
Vatra Moldoviţei Moldoviţa
La Probota, „una dintre cele mai monumentale construcţii

religioase, ridicate în vremea lui P. Rareş… în pronaos… în spaţiile
formate de arcurile mari, transversale şi longitudinale, sunt zugrăvite Cele
şapte sinoade, principala compoziţie din compartiment. Scenele
respective atestă un talent viguros din partea artistului şi un bun simţ al
perspectivei…”25.
Vizual, imaginea lor de arcadă semicirculară e intocmai ca un arc în
plin cintru, a cărui cheie de boltă, persoana centrală, devine garantul
forţelor constituiente pentru a se creea o structură rezistentă, unitară,
elocventă şi elevată spiritual.
25
Gh. Buzatu, Mănăstirea Probota, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 19,
22, 23.
Ca şi la Humor, Moldoviţa ori Suceava (Bis. Sf. Dumitru) sau

Hârlău (Bis. SF. Gheorghe), la Probota, meşteri dotaţi cu evidentă
fantezie şi deosebită măiestrie, au reuşit să realizeze „o îmbinare
armonioasă a picturii cu arhitectura”26 atât în interiorul cât şi în exteriorul
ctitoriei lui Petru Rareş.
Fig. 22. Sinod ecumenic-pronaos, Mănăstirea Probota
Precedând cu câţiva ani renumitele ansambluri de pictură de la

Humor (1535), Moldoviţa (1537), Bălineşti (1535-1538), Arbore (1541)
şi Voroneţ (1547), pictura de la Probota urmează celei de la Sf. Gheorghe
din Hârlău. Zugrăvirii Probotei i se asociază anul 1532, conform unei
inscripţii descoperită sub o repictare din 1844, „în capătul de răsărit al
peretelui de miazănoapte al gropniţei” unde „se poate vedea un tablou
înfăţişând un copil care se închină Sf. Nicolae, patronul bisericii.
Inscripţia (în limba slavonă) ne arată că este vorba de un fiu al lui Petru
Rareş, Ion, mort de timpuriu”27.
Referitor la aceste informaţii, două sunt aspectele la care vom corela
în continuare câteva observaţii. Pe de o parte, imaginea Sf. Nicolae, pe
26
Ibidem, p. 20.
27
Ibidem, p. 23.
care o întâlnim în manuscrisele Erminiei picturii bizantine, alături de

câteva schiţe după natură ale figurii umane, cărora le sunt asociate
indicaţii exprese de exersare a modalităţilor de desenare, în relaţie cu
imagini din mediul înconjurător (Fig. 14, 15, 16)28.
Putem conştientiza astfel importanţa acordată, pe tot parcursul
exprimării iconografice creştine, pentru acea pregătire prealabilă de
învăţare a desenului, culorii şi compoziţiei în directă legătură cu modele
din natură, înainte de folosirea tipologiilor canonice specifice
vizualizărilor de factură ortodoxă, reunite în cele din urmă (în sens
teoretic) în Erminia picturii bizantine.
Fig. 14,15,16. Schiţe iconografice de concepţie şi observaţie
28
Dionisie din Furna, Carte de pictură, Editura Meridiane, Bucureşti, 1979.
Fig. 16a. Radu Zugravul. Foaie de studii de atelier
„În afara erminiilor ce furnizau formule cu caracter codificat,

zugravii români au simţit nevoia şi au recurs la întocmirea unor repertorii
de desene reprezentând modele iconografice ce le erau necesare pentru

exercitarea profesiunii lor. Întocmite de aceştia dintr-o iniţiativă personală
cu scopul de a satisface cerinţe de moment, caietele de modele aveau un
sumar mai larg şi mai liber decât erminiile”29 (fig. 10, 11, 12).
Acest fapt înlătură impresia eronată, întâlnită deseori, că pictura
ortodoxă sau imaginile ortodoxiei de factură bizantină nu sunt decât nişte
copii ale unor tipicuri fixate cândva, care inhibă creativitatea şi impun
doar o preluare mecanică de simplă execuţie tehnică. În realitate, chiar
dacă se respectă anumite canoane de reprezentare imagistică şi modalităţi
tehnice de vizualizare, care de fapt au rolul să ordoneze compoziţiile
iconografice şi să faciliteze armonia de ansamblu dar şi de detaliu a
acestora, există indubitabil şi în mare măsură aportul individual al
strădaniilor pictorului de a-şi perfecţiona cât mai mult sistemul plastic de
redare a subiectelor cu specific religios. Fără munca asiduă, de lucru cu
forma plastică, efort imens, de obicei nesesizat ori necunoscut de către cel
ce doar priveşte şi nu lucrează efectiv, nici rezultate convingătoare şi
remarcabile nu pot să existe. Tot acest laborator, amintit de schiţele din
vechime, redescoperite după atâţia ani, pe lângă faptul că-şi demonstrează
importanţa sa covârşitoare în pregătirea unui ucenic ce tinde să devină
profesionist (sau „maestru”), ne surprinde prin modernitatea şi
actualitatea „scriiturii plastice” din vremuri trecute. Necunoaşterea
etapelor de lucru ale picturii bisericeşti, mai ales de către cei care nu
practică efectiv vizualizările de factură ortodoxă, întreţin falsa impresie că
acestea ar putea fi realizate oricum, rapid şi de către oricine, care ar avea
minime predispoziţii pentru copierea unor imagini după model. De aici
derivă deseori şi minimalizarea rolului creativ a celui care susţine şi
exprimă imagistic credinţa ortodoxă, până la a fi considerat doar simplu
executant al unei munci de rutină. Dacă însă analizăm cu atenţie, fără un
aport calitativ ridicat al eforturilor celor care pun imaginea în fapt real (nu
doar o indică ori îi stabilesc componenţa), creştinătatea (deci implicit
ortodoxia), ar fi lipsite de iconicitate relevantă şi misionară, acţiuni de
obicei tacite, discrete şi deseori anonime. Astfel, în timp, s-au împodobit
bisericile ortodoxe cu imagini, perpetuându-şi iconicitatea lor specifică în
care sinoadele ecumenice, foruri hotărâtoare privind credinţa şi instituţia
29
T. Voinescu, Un caiet de modele de pictură medievală românească în „Pagini
de veche artă românească”, vol. III, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1974, p. 150.
bisericii, sunt integrate iconografiei atât în sens religios cât şi istoric (fig.
13-22). Contexte de asemenea factură influenţează în general stilul redării
imaginilor, chiar şi atunci când se respectă canoane iconografice.
În acest sens, edificatoare nu este numai pictura de la Probota de
secol XVI, la modul iniţial, şi de secol XIX, în cazul repictărilor, numite
uneori impropriu „restaurări” în cadrul unor monografii. În atîtea alte
lăcaşuri imaginea ajunge să reflecte contextul social-istoric fie prin detalii
compoziţionale, fie prin stil, racordat la maniera vizuală specifică vremii.
Astfel, imaginile sinoadelor ecumenice sunt de fapt un fel de reportaje
vizuale ale unor evenimente istorico-religioase ce s-au petrecut în anumite
timpuri, locuri şi situaţii. Fapte reale sunt sublimate în esenţializări
vizuale, iar participanţii la ele sunt reprezentaţi emblematic. Iar pentru ca
cei care privesc să poată înţelege mai bine că fiecare sinod poartă cu sine
o învăţăminte de credinţă ce se perpetuează în timp, participanţilor la
sinod li se conferă şi atribute ale timpului istoric cînd a fost realizată
efectiv imaginea, nu numai ale aceluia cînd sinodul a avut loc. Un
exemplu în acest sens sunt reprezentările Sinoadelor ecumenice din
Biserica Mănăstirii Frumoasa din Iaşi, cărora li se alătură imaginea
Sinodului de la Iaşi, evident personalizat şi integrat în contextul locului
(Fig. 23).
Fig. 23a. Sinodul de la Iaşi - Mănăstirea Frumoasa

Fig. 23b. Sinodul I ecumenic de la Niceea - Mănăstirea Frumoasa, Iaşi
„Pe arcul dublou, ce sugerează despărţirea celor două încăperi ale

navei (pronaos şi naos, n.n.), sunt reprezentate cele şapte sinoade
ecumenice. Sinodul de la Iaşi, ocupă partea superioară a tabloului, situat
pe latura sudică a arcului. Vechiul oraş se vede pe fundal... Pe latura
opusă se află un tablou similar, având în partea superioară un sinod

ecumenic (I - de la Niceea, n.n. – fig. 23b) iar în cea inferioară, scene din
viaţa Sf. Marina. Cele şapte grupuri reprezentând sinoadele ecumenice,
deşi au aceeaşi dispunere în plan a personajelor, apar individualizate prin
coloritul diferenţiat al costumaţiei şi înfăţişarea diferită a portretelor din
prim plan”30.
Modelul în arc al reprezentării sinodale este ulterior preluat pentru
vizualizări cu specific laic, tocmai pentru a sublinia importanţa
semnificaţiilor acestora ori a induce ideea respectării valorilor istorice
precum sunt emblematice valorile credinţei ortodoxe (Fig. 24).
Fig. 24. Divanul lui Nicolae Mavrogheni (de Iordache Venier, 1786)
Privirea de ansamblu asupra imaginii sinoadelor ecumenice, axată

aici doar pe o serie de exemple (îndeosebi autohtone) dintre toate cele
30
Pavel Florea, Mănăstirea Frumoasa, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970, p. 29.
care se pot întîlni în iconografia ortodoxă, implică de la sine şi o referire,

cel puţin tangenţială, la vizualizarea Sf. Treimi.
Raportându-ne tot al Erminia Picturii Bizantine aflăm dintr-un
studiu de istoria artei despre existenţa unor valoroase manuscrise cu
imagini iconografice ortodoxe realizate de meşteri autohtoni. Constituind
un adevărat manual de reprezentare canonică vizuală a temelor şi
subiectelor vechi şi nou testamentare din perspectivă ortodoxă, Radu
Zugravul şi Niţă Zugravul integrează în caietele lor cu modele şi
imaginile corespunzătoare pentru vizualizarea Sf. Tremi. La fel, fie Vechi
sau Nou Testamentară, imaginea Sf. Treimi reuneşte atît tradiţia ortodoxă
cît şi ineditul unor exprimări contextual-istorice, influenţate de ecouri
occidentale. Cei trei îngeri vechi testamentari, canonici şi prezenţi atît în
icoane cît şi în pictura murală, sunt secondaţi experimental de alternativa
vizuală nou-testamentară a Tatălui, Fiului şi Sf. Duh (Fig. 25).
Fig. 25. Sf. Treime Vechi Testamentară şi Nou Testamentară de

Anastasie Crimca
(din G. Popescu-Vâlcea – Anastasie Crimca, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1972)
De sine stătătoare, reprezentarea vizuală nou testamentară poate fi

vizualizată prin compunerea a trei imagini distincte ori a uneia,
Dumnezeu Savaoth, care le presupune pe toate trei. Ultima vizualizare
apare atît de inedită ori de modernă comparativ cu vremurile care îi
corespund (sec. XVIII-XIX), rămânând pînă astăzi un model care a
depăşit tradiţia (fig. 26a, 26b), hazardându-se în necanonic pentru a
sugera cît mai evident consubstanţialitatea Tatălui, Fiului şi Sf. Duh în
aceeaşi persoană sfîntă (fig. 26c) model suprem celest.
Fig. 26a. Niţă Zugravul- Sf. Troiţă (sec.XIX)

Fig. 26b. Radu Zugravul - Sf. Troiţă şi soboare îngereşti (sec. XIX)
Fig. 26c. Radu Zugravul - Dumnezeu Savaoth unul cu trei chipuri (sec. XIX)
Acest model al unităţii, armoniei şi indestructibilităţii apare în

varianta necanonică nou testamentară mai ales în icoanele pe sticlă din
mediul laic, fiind de fapt un chip cu trei feţe al Divinităţii supreme,
Dumnezeu. E o remarcabilă soluţie plastică a omului obişnuit, care şi-a
esenţializat astfel imagistic credinţa, structurînd un simbol religios cu o
puternică forţă vizuală, realizată prin minim de elemente şi mijloace
plastice. Depăşind cadrul istoric al formării prerogativelor canoanelor
iconografiei ortodoxe, asemenea simbol trinitar rămâne în continuare doar
cu o certă valoare semantică şi sentimentală. Într-un anume sens, se poate
avansa ideea că Trinitatea într-un chip, aşa cum apare în icoanele pe sticlă
româneşti din zona Transilvaniei, unde coexistau mai multe etnii şi
confesiuni religioase, cuprinde de fapt toate palierele credinţei creştine şi
ale strădaniei menţinerii acestora pe un făgaş de echilibru şi de
coexistenţă armonioasă şi egală a individualităţilor într-un tot. S-ar putea
spune că artistul român a simţit şi a vizualizat ecumenic, reunind în
propunerile sale imagistice religioase nu atât stricteţea canoanelor
ortodoxe cât sentimentul unei veritabile trăiri creştineşti în raport cu
semenii săi.
Considerată a fi de inspiraţie apuseană, deşi unitatea întreită o
întâlnim ca reprezentare veche şi în zone orientale, această imagine
trinitară reuneşte de fapt într-un singur chip,încoronat ca Împărat
Arhiereu, chipurile celor Trei Persoane Sfinte ale Sfintei Treimi Vechi
Testamentare. Răspândirea acestui model în spaţiul rural, mai ales pentru
icoanele pe sticlă, îndeosebi transilvane, poate că îşi are motivaţia iniţială
în contactele umane facilitate de relaţiile etnice şi economice ca şi în
rapiditatea cu care poate fi reprezentată eficient vizual imaginea Sfintei
Treimi. Deşi e considerată necanonică conform tradiţiei iconografice
ortodoxe bizantine, imaginea ca atare rămâne totuşi cu o valoare evidentă
în sensul creativităţii artistice şi un document istoric ce atestă legăturile
românilor şi cu alte spaţii culturale alături de cele ale ortodoxiei.
Unitatea Treimii a fost baza motivaţiei de credinţă în spiritul căreia,
începând cu primul sinod ecumenic de la Niceea din 325, s-au organizat şi
celelalte sinoade ecumenice, al şaptelea având loc tot la Niceea, în 787. În
acest sens, semnificaţia ideatică a unităţii care leagă Sinoadele ecumenice
de Sf. Treime se răsfrânge plastic în imagini ce presupun prin ale lor
structurări compoziţionale însăşi aflarea acelor forme reprezentative
vizual, care să exprime şi să transmită optic specificul şi valoarea

credinţei creştine pentru umanitate (Fig. 27a,b).
Fig. 27a. Sinodul I de la Niceea - Catedrala Episcopiei Romanului
Fig. 27b. Pictura din

turlă: Sfânta Treime Nou
Testamentară, profeţii, apostolii,
Liturghia Îngerească, Sinoadele
ecumenice (Catedrala Episcopiei
Romanului)
Bibliografie:
N. Chifăr, Istoria creştinismului, vol. II, p. 5, Editura Trinitas – 2000.
Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Editura Sofia, Bucureşti,
2000.
Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti.
I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale
româneşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973.
Corina Popa, Bălineşti, Editura Meridiane, Bucureşti, 1981.
V. Drăguţ, Arta creştină în România - sec. XVI, vol. V, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti, 1989.
V. Florea, Istoria artei româneşti veche şi medievală, Editura Hyperion,
Chişinău, 1991.
V. Drăguţ şi P Lupan, Pictura murală din Moldova, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1982.
Paul Henry, Monumentele din Moldova de Nord, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1984.
Teodora Voinescu, Radu Zugravul, Editura Meridiane, Bucureşti, 1978.
Teodora Voinescu, Un caiet de modele de pictură medievală românească
în „Pagini de veche artă românească”, Editura Academiei R.S.R.,
Bucureşti, 1974.
Daniel Barbu, Pictura murală din Ţara Românească în sec. al XIV-lea,
Editura Meridiane, Bucureşti, 1986.
Cornelia Pillat, Pictura murală în epoca lui Matei Basarab, Editura
Meridiane, Bucureşti, 1980.
Gh. Buzatu, Mănăstirea Probota, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968.
G. Popescu-Vâlcea, Anastasie Crimca, Editura Meridiane, Bucureşti,
1972.
Pavel Florea, Mănăstirea Frumoasa, Editura Meridiane, Bucureşti, 1970.
Fine Representations of Ecumenical Synods And Holy Trinity in the Otrhodox

Iconography
(Iconographic tradition and contextual- historical expression)
Abstract:The Holy Trinity, same as the seven Ecumenical Synods are considered
referential by the orthodox Church and are previewed in Byzantin pictography Erminy
by Dionisie of Furna with precised indications about their iconographic representations.
Each Synod contains an explaining text about characters composing, their gestures, the
ambiental medium, architecture, clothing, as well as the theological semnifications of
them. In the Orthodox Church Iconography, the Synods localization respects a
traditions, by being placed in the pronaos or in the porch. The Synodos fine
representation it’s probably inspired from Eusebiu of Cezareea account about the
solemn opening of the First Synod. (Niceea 325)
The etymology of the greek “synod” (same road, together) shows the commitment
“together in the truth of faith, which os the path to salvation, the final purpoe of
Church’s work in the world”, the synodals confessing “the Son’s divinitiy and equality
and His con-substantiality with Father and Holy Spirit.” Son is not a part of God, is
Father and son and Holy Spirit united in a God with three faces or postures. The study
presents inconographic aspects of Old and New Testamentar Holy Trinity as well as the
ecumenical synods trough images presented in the romanian orthodox space. Some
prepairing sketches and details from a few painters note books are praising particulary
as well as generaly, the continue toil of iconographicians. They are assiduously
improving first the imagistic representation after nature, to obtain later a fine-artistic
emphsized conveyance, of a high professional level which respects the Orthodoxy canons
too.

7reprezentări Plastice Ale Sinoadelor

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7reprezentări Plastice Ale Sinoadelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

REPREZENTĂRI PLASTICE ALE SINOADELOR

ECUMENICE ŞI ALE SFINTEI TREIMI ÎN

Lect.Drd. Merişor G. Dominte,

A merge împreună pe acelaşi drum, a urma aceeaşi cale, aşa se

În iconografia ortodoxă românească, reprezentarea sinoadelor

ca un înger trimis de Dumnezeu din cer. Era îmbrăcat în veşminte atât de

Astfel, pentru Sinodul întâi ecumenic există următorul text:

simetrie, raportat la cele două părţi formate de arhierei, părinţi, sfinţi, în

lor Nestorie, bătrân, cu îmbrăcămintea arhierească, certându-se cu dânşii;

Sinodul al şaptelea ecumenic

Fig. 2. Sinodul al II-lea de

Nu lipseşte din mai nici unul din

Fig. 6c. Sinod ecumenic - pronaos, Bis. Sf. Nicolae, Probota

Fig. 9. Sinoade ecumenice pe bolta

deasupra uşii de intrare, iar al şaptelea la nord, la stânga lui Iisus.

Fig. 10. Model pentru zugrăvit soboare ecumenice21

Fig. 13a. Sinod ecumenic - Cozia

Fig. 13b. Sinod ecumenic - Cozia23

Fig. 17. Sinoade ecumenice – Biserica din Dobreni24

Pentru sinoadele ecumenice, compoziţii reprezentative, echilibrate,

Fig. 18b. Sinoade ecumenice, sinaxar – Fig. 19. Sinod de la Constantinopol,

Fig. 20a. Sinoade ecumenice – Humor

La Probota, „una dintre cele mai monumentale construcţii

Ca şi la Humor, Moldoviţa ori Suceava (Bis. Sf. Dumitru) sau

Fig. 22. Sinod ecumenic-pronaos, Mănăstirea Probota

Precedând cu câţiva ani renumitele ansambluri de pictură de la

care o întâlnim în manuscrisele Erminiei picturii bizantine, alături de

Fig. 14,15,16. Schiţe iconografice de concepţie şi observaţie

Fig. 16a. Radu Zugravul. Foaie de studii de atelier

„În afara erminiilor ce furnizau formule cu caracter codificat,

de desene reprezentând modele iconografice ce le erau necesare pentru

Fig. 23a. Sinodul de la Iaşi - Mănăstirea Frumoasa

Fig. 23b. Sinodul I ecumenic de la Niceea - Mănăstirea Frumoasa, Iaşi

„Pe arcul dublou, ce sugerează despărţirea celor două încăperi ale

opusă se află un tablou similar, având în partea superioară un sinod

Privirea de ansamblu asupra imaginii sinoadelor ecumenice, axată

care se pot întîlni în iconografia ortodoxă, implică de la sine şi o referire,

Fig. 25. Sf. Treime Vechi Testamentară şi Nou Testamentară de

(din G. Popescu-Vâlcea – Anastasie Crimca, Editura Meridiane,

De sine stătătoare, reprezentarea vizuală nou testamentară poate fi

Fig. 26a. Niţă Zugravul- Sf. Troiţă (sec.XIX)

Acest model al unităţii, armoniei şi indestructibilităţii apare în

vizual, care să exprime şi să transmită optic specificul şi valoarea

Fig. 27a. Sinodul I de la Niceea - Catedrala Episcopiei Romanului

Fig. 27b. Pictura din

Fine Representations of Ecumenical Synods And Holy Trinity in the Otrhodox

S-ar putea să vă placă și