USAMVB Timişoara

Facultatea de Agricultură
Disciplina: Contabilitate

BILANȚUL CONTABIL

Realizat de
Stud. I.M.I.D. anul III Vasile NODIŞ
Bilanţul contabil-imaginea poziţiei financiare

Bilanţul contabil reflectă poziţia financiară a întreprinderii la un moment dat, de exemplu

la sfârşitul exerciţiului financiar. Exerciţiul finaciar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31
decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării
(înmatriculării) entităţii economice.
Bilanţul în valoare justă şi performanţa financiară
Valoarea justă reprezintă una dintre formele de evaluare care îşi face din ce în ce mai
simţită prezenţa atât în limbajul contabil, cât şi în normele contabile. La baza conceptului de
valoare justă stă ipoteza conform căreia entităţile au o activitate continuă (principiul
continuităţii activităţii), fără a exista intenţia sau nevoia lichidării activităţii, reducerea
semnificativă a amploarei activităţii sale sau încheierii unei tranzacţii în condiţii nefavorabile.
De aceea, valoarea justă nu va fi valoarea pe care ar primi-o sau ar plăti-o într-o tranzacţie
fortuită, lichidare forţată sau vânzare forţată de împrejurări. Totuşi, entitatea s-ar putea să fie
nevoită să ţină cont de situaţia sa economică sau operaţiunile curente la determinarea valorii
juste a activelor şi datoriilor sale.
Chiar dacă se păstrează vechile reguli referitoare la momentele evaluării elementelor din
bilanţ (evaluarea la intrare, la inventariere, la întocmirea situaţiilor financiare şi la ieşire), noul
program de reformă contabilă1 vine cu anumite schimbări în ceea ce priveşte problematica
evaluării.
 Evaluarea la intare:

1
Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752 din 17 noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, Monitorul Oficial nr. 1080, 1081 bis/30.11.2005.
  Evaluarea la data ieşirii:

 Evaluarea la data inventarierii:

 La data întocmirii situaţiilor financiare:

Obiectivul acestei modificări este acela de a lua în considerare evoluţiile recente de pe

pieţele financiare (de exemplu: utilizarea instrumentelor financiare– operaţiile futures,
opţiunile, contractele forward şi swap), precum şi de a facilita companiilor europene atragerea
de capital în conformitate cu cerinţele de raportare financiară.
Recunoaşterea activelor şi datoriilor
Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare prevede următoarele:
Un activ este recunoscut în bilanţ:
 în momentul în care este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către
întreprindere;
 activul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.
Un activ nu este recunoscut în bilanţ atunci când este improbabil ca ieşirea de numerar să
genereze beneficii economice pentru întreprindere în perioadele viitoare. În schimb, o astfel de
tranzacţie va avea ca efect recunoaşterea unei cheltuieli în contul de profit şi pierdere.
Recunoaşterea datoriilor implică următoarele criterii cumulative:
 probabilitatea unei ieşiri de resurse, purtătoare de beneficii economice;
 evaluarea să se facă credibil.
 În practică, obligaţiile rezultate din contracte a căror neexecutare parţială sau totală este
echilibrată de o parte şi cealaltă (spre exemplu, datoriile pentru stocuri comandate dar neprimite
încă)2 nu sunt, în general, recunoscute ca datorii în situaţiile financiare.
Abordări contemporane privind bilanţul contabil
Modelul clasic al bilanţului este cel de tabel/balanţă, în care pasivul şi activul sunt aşezate
faţă în faţă. În teoria contabilă, acest tip de bilanţ se bazează pe abordarea statică.El are la baza
conceptul de patrimoniu şi simplificat se prezintă astfel :
ACTIV PASIV
A.Active imobilizate A.Capitaluri proprii
B.Active curente B.Datorii
C.Poziţii/conturi C.Poziţii/conturi
rectificative(de activ) rectificative (de pasiv)
Patrimoniul este format din ansamblul bunurilor (corporale si necorporale), al drepturilor
şi obligatiilor ce caracterizează situaţia unei entităţi patrimoniale la un moment dat 3. Plecând de
la acest concept, bilanţul poate fi interpretat prin prisma economicului şi a juridicului.
Sub aspect economic, reprezentarea utilizărilor şi resurselor întreprinderii a condus la
existenţa unui echilibru valoric între utilizări sau active patrimoniale (ca formă de materializare,
respectiv concretizare a destinaţiei resurselor) şi resurse sau pasive patrimoniale, reprezentat
prin ecuaţia4:
UTILIZĂRI = RESURSE
Pe plan procedural, această ecuaţie este echivalentă cu o altă ecuaţie care constituie relaţia
de echilibru şi eficienţa cu care operează bilanţul:
TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV
Sub aspect juridic, bilanţul sintetizează starea patrimonială privită ca ansamblul drepturilor
şi obligaţiilor pe care le are întreprinderea la un moment dat. Ecuaţia ce decurge din această
abordare este următoarea:
SITUAŢIE NETĂ = ACTIVE - DATORII
Alte abordări sunt centrate pe finalitatea financiară. În cadrul grupei întâlnim cele două
scheme prevăzute în articolele 9 şi 10 ale Directivei a IV-a. Schema descrisă de articolul 9 care
prezintă bilanţul sub forma bilaterală, prevede în partea stângă activul, descompus în şase mari
rubrici, notate de la A la F, iar în partea dreaptă, pasivul, descompus în cinci mari rubrici, notate
de la A la E.
A.Capital subscris şi nevărsat A.Capitaluri proprii
(rubrica de creanţe) B.Provizioane pentru riscuri şi
B.Cheltuieli de constituire cheltuieli
C.Activ imobilizat C.Datorii
D.Activ circulant D.Conturi de regularizare-
E.Conturi de regularizare-activ pasiv
F.Pierderea exerciţiului E.Beneficiul exerciţiului

2
Nicolae Balteş, Bazele contabilităţii, Sibiu, Editura Universităţii “Lucian Blaga”, 2004, p. 139.
3
Nicolae Feleagă, Ion Ionascu, op. cit., p. 71.
4
Nicolae Georgescu, Analiza bilanţului contabil, Bucureşti, Editura Economică, 1999, p. 27.
 Schema descrisă de artiocolul 10 al Directivei a IV-a, permite calculul unor indicatori
economico-fiannciari necesari gestiunii întreprinderii şi facilitează analizele de tip solvabilitate-
lichiditate.
A.Capital subscris nevărsat
B.Cheltuieli de constituire
C.Activ imobilizat
D.Activ circulant
E.Conturi de regularizare-activ
F.Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de 1 an (datorii curente)
G.Active curente, respectiv datorii curente nete
H.Total activ minus datorii curente
I.Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
J.Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
K.Conturi de regularizare-pasiv
L.Capital şi rezerve

Rubricile E şi F reprezintă indicatori economico-financiari, implicaţi în analize şi, implicit,

în fundamentarea unor decizii. Rubrica E reprezintă indicatorul "fond de rulment". În contextul
bilanţului listă, suma algebrică a necesarului în fond de rulment şi a trezoreriei nete este dată
tocmai de suma algebrică a:
B+C–D–I
La rândul ei, rubrica F reprezintă un alt indicator semnificativ în analizele financiare. El
exprimă capitalurile "permanente", ca diferenţă între total active şi datorii curente (datorii pe
termen scurt).Prezentarea distinctă a datoriilor pe termen scurt (rubrica D) de datoriile pe
termen lung (grupa G), modul în care intenţia conducerii întreprinderii conduce la încadrarea
investiţiilor în investiţii pe termen lung sau investiţii pe termen scurt probează orientarea
modelului promovat de contabilitatea românească spre analizele de tip exigibilitate – lichiditate.
A treia grupă de abordări ale bilanţului contabil sunt de sorginte anglo-saxonă ce exclude
judecăţile patrimoniale şi consideră bilanţul contabil ca un document de sinteză 5, care prezintă
situaţia financiară a întreprinderii la un moment dat, incluzând trei mase valorice: bunurile sau
activele (assets), datoriile (liabilities) şi capitalurile proprii (shareholders equity). Ca o
caracteristică a acestei abordări apare faptul că nu se impune forma de prezentare, fiind
acceptată atât cea orizontală (în cont), cât şi cea verticală (în listă).
Bilanţul contabil în viziunea reglementărilor româneşti
Reforma contabilă românească a cunoscut două etape6: prima este cea aferentă anilor
1990-1999 dominată de sistemul contabil francez; cea de a doua etapă începe în anul 1999, o
dată cu publicarea Ordinului ministrului finanţelor nr.403/1999, “Reglementările contabile
armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de
Contabilitate Internaţionale”. Modelul bilanţului contabil a fost influenţat de fiecare dintre
aceste două etape ale reformei contabile româneşti.

5
Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Ştefan Bunea, op. cit., p.55.
6
Nicolae Balteş, op. cit., p. 142.
 Procesul de armonizare a sistemului contabil românesc cu Directiva a IV-a europeană şi cu
Standardele Internaţionale de Contabilitate a deschis calea aplicării unei contabilităţi de inflaţie
în România. În plus, acestea prescriu şi metodele de evaluare. Se permite ca alternativă la costul
istoric evaluarea prin metode care să ţină seama de inflaţie, dându-se astfel undă verde pentru
diminuarea influenţei inflaţiei asupra situaţiilor financiare.
Astfel, modelul aferent primei etape se regăseşte în practicile franceze, orientate multă
vreme spre o analiză de tip financiar-funcţional, bazată pe echilibrul generat de fondul de
rulment, necesarul de fond de rulment şi trezoreria netă. Schema de “bilanţ patrimonial”
aprobată prin H.G. nr. 704/1993, este o schemă de bilanţ orizontal, având forma grafică a unui
cont ce pune în evidenţă egalitatea dintre utilizările (activele) şi resursele (pasivele)
patrimoniale, respectiv egalitatea bilanţieră:
TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV,
cu reflectarea distinctă a operaţiilor care să afecteze starea patrimonială în exerciţiile viitoare.
De altfel, această schemă a fost adoptată şi practicată în majoritatea ţărilor europene.
A doua etapă a reformei contabilităţii româneşti, bazată pe prevederile Standardelor
Internaţionale de Contabilitate, s-a realizat sub consiliere britanică ceea ce a condus la
adoptarea “schemei de bilanţ vertical sau sub formă listă” utilizată în prezent. Forma detaliată a
bilanţului pentru întreprinderea românească este adoptată prin OMFP nr. publice nr. 1752 din 17
noiembrie 2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene şi
fiind prezentată în anexa nr. 2. Bilanţul contabil se prezintă sub formă de listă şi reflectă pe de o
parte drepturile de proprietate şi de creanţă ale entităţii economice (activele) iar pe de altă parte
obligaţiile acesteia faţă de terţi (pasivele) într-o ordine raţională.
Acceptat ca o situaţie financiară care redă capitalurile proprii prin diferenţa între active şi
datorii, se consideră că bilanţul furnizează informaţii privind natura şi sumele investite în
activele întreprinderii, obligaţiile ei faţă de creditori, precum şi partea proprietarilor în aceste
resurse7.

7
Nicolae Feleagă, Liliana Malciu, Ştefan Bunea, op. cit., p. 45