9 Aprilie, 2011

Dragă Albă ca Zăpada,

Minunata şi nemuritoarea ta poveste a impresionat foarte multe generaţii de copii, iar

bunătatea şi iubirea de care ai dat dovadă au călăuzit pe drumul cel bun şi plin de fericire pe
mulţi dintre ei. Printre aceştia mă număr şi eu, o şcolăriţă silitoare, iar povestea ta minunată m-a
învăţat şi pe mine căci drumul spre adevărata fericire nu este altul decât cel al iubirii, al milei şi
al bunătăţii.
Am început a te cunoaşte încă de la cea mai fragedă vârstă, când glasul mamei îmi rostea
cu multă dragoste povestea ta fantastică, în faţa sobei. Încet, încet, vocea ei blândă se cufunda
într-o linişte profundă, chipul tău fermecător îmi apărea în faţă, buzele tale roşii ca sângele mă
sărutau uşor pe obraji, iar glasul tău subţire îmi ura în fiecare seară un „ Noapte bună!” plin de
dragoste.
Aşa, încă de la cea mai mică vârstă, am început a te considera ca fiindu-mi cea mai dragă
prietenă. Dar, din păcate, puternicele mele sentimente de dragoste şi prietenie faţă de tine nu erau
înţelese de către nimeni, toţi spunându-mi să uit de această prietenie, deoarece Albă ca Zăpada
este doar o poveste pentru copiii mici.
În adâncul sufletului, inima-mi tânără plângea rănită iar zâmbetul de pe faţa-mi
strălucitoare pierea, de fiecare dată, numaidecât. Cu toate acestea, de la vârsta aceea fragedă şi
până acum, imensa mea iubire faţă de tine nu a scăzut nici un pic, ci a stat ca un zid puternic în
inima mea, înaintea celor din jur.
Însă, dorinţa de a le dovedi şi celorlalţi cât de adevărată este prietenia noastră, mă
frământa din ce în ce mai tare în suflet, până într-o zi, când, cu inima hotărâtă, m-am decis să
pornesc în căutarea ta, prin toată lumea, ştiind că tu nu exişti numai în paginile cărţilor, ci şi
undeva departe...
Amintindu-mi de ora de geografie, unde am învăţat despre frumuseţea lacurilor, ale căror
unde se leagănă parcă de-o veşnicie, am început căutările la cele mai faimoase locuri din lume,
întrebând toţi peştişorii dacă au auzit de o tânără încăntătoare, cu părul negru ca abanosul, cu
buzele roşii ca sângele şi pielea albă ca zăpada. Din păcate, aici căutările mele au fost zadarnice.
Nu m-am lăsat bătută aşa de uşor şi, amintindu-mi de orele de ştiinţe ale naturii, unde am
învăţat despre minunatele păduri dese, în veşnicia cărora trăiesc felurite animale, care mai de
care mai diferite, am continuat căutările la cele mai frumoase păduri din întreaga lume, întrebând
toate vieţuitoarele, de la cele mai mici până la cele mai mari şi fioroase, de o tânără domniţă
uimitor de frumoasă şi încântătoare. Însă, şi aici, căutările mele au fost în zadar.
Eram foarte obosită, însă nici de data aceasta nu m-am dat bătută. Ultimul loc, unde
aveam să-mi închei căutările, erau câmpiile pline de flori înmiresmate, de toate culorile. Zis şi
făcut! Am întrebat macii şi pe celelate flori de o domniţă nemaipomenit de frumoasă. Dar, spre
uimirea mea, toate florile au răspuns că de mult timp nu a mai trecut prin părţile acelea o tânără
atât de fermecătoare.
Tristeţea mea era amarnică. Era prima dată în viaţă când mă dădeam bătută.
 „Oare cea pe care am considerat-o prietena mea, cea mai dragă încă din vârsta copilăriei,
chiar nu există?” mă întrebam cu amărăciune.
Rămân pentru câteva momente în tăcere, privind la curcubeul ce apăruse pe cer, deoarece,
cu puţin timp înainte căzuse o ploaie scurtă de primăvară. Cele şapte culori minunate ale
curcubeului mă vrăjeau atât de tare, încât nu-mi mai puteam lua ochii de la ele. Deodată, la o
caldă adiere de vânt, tresar. Nu ştiu ce lumină puternică mi-a trecut prin ochi, că, dintr-o dată,
înţeleg totul. Faţa mi se luminează, ochii îmi strălucesc, iar zâmbetu-mi prinde din nou viaţă.
Chipul tău, Albă ca Zăpada, îmi apare înainte mai fermecător ca niciodată, iar buzele tale moi
parcă-mi şoptesc ceva în taină. Acum înţeleg care este comoara de la marginea curcubeului: nici
bani, nici diamante preţioase. Ci o lume plină de magie şi de iubire. O lume unde vieţuiesc de-o
veşnicie îngerii, adică minunatele personaje din basmele care ne-au călăuzit drumul în viaţă
nouă, copiilor. Chiar există! Dincolo de toate comorile naturii, de lacuri, păduri şi câmpii pline
cu flori, există undeva, cea mai preţioasă comoară. Iar eu am fost prima care am găsit-o.
Acum înţeleg că aşa cum credeam încă din copilărie, tu, Albă ca Zăpada, mi-ai fost cea
mai dragă prietenă, prin minunata ta poveste m-ai călăuzit pe drumul cel bun în viaţă şi chiar
dacă eu nu te văd, tu mă veghezi permanent de undeva de departe, de la marginea curcubeului...
În încheiere îţi mulţumesc din tot sufletul meu şi poate că, odată, te voi vizita şi eu, în
lumea aceea minunată şi plină de farmec... Deocamdată îţi trimit această scrisoare cu toată
dragostea mea.
Semnat,
prietena ta pentru totdeauna,
Maria-Alexandra

Barbu Maria-Alexandra
Clasa a IV-a B, Şcoala Gen. Nr. 4 „Ion Luca Caragiale”, Tulcea