Chirpici-ul sau adobe, cum este cunoscut in lumea mediteraneana si sud americana (originea se

pare ca este din limba egipteana antica), constitute un excelent material de constructie utilizat pe
scara larga pana foarte recent in satele Romaniei. Este facut din sol cu un continut ridicat de
argila nisipoasa, amestecat cu apa, iar ca ingredient de “cimentare” folosindu-se paie si balegar
de cai sau vaci. Pasta rezultata se toarna in forme de caramida, care apoi sunt lasate sa se usuce
la soare pentru un numar de zile (2-3 saptamani). O varietate mai fina de adobe se foloseste ca
plaster, acoperind zidurile de caramida, care dupa uscare se varuiesc in alb sau cu diversi
pigmenti si motive. Cladirile facute din acest material furnizeaza un grad ridicat de comfort si
protectie impotriva exceselor climei de pe aceste meleaguri caracterizata de veri toride si ierni
deosebit de reci. Adobe-ul este in multe privinte similar cu zidul de umplutura sau caramizile de
pamant simplu, dar in opinia mea are mult mai bune calitati in termeni de robustete, durabilitate
si eficienta energetica. Eu insami am copilarit intr-un sat unde majoritatea locuintelor erau din
caramizi adobe/ chirpici, chiar parte din casa parintilor este din acest material. Imi amintesc cu
emotie chiar, cum amestecam cu picioarele desculte noroiul si materialele de caramizi, impreuna
cu alti sateni, mergand in cercuri pentru a obtine un amestec cat mai omogen, ceea ce constituia
de asemenea un fel de ritual ancestral atat de caracteristic satelor romanesti.

Fotografia este facuta in Lilieci judetul Bacau si prezinta o asemenea adorabila casa adobe. Este
o foarte simpla, dar excelent de functionala structura, cu tot ce trebuie unei familii de tarani: o
bucatarie, plasata in sectorul din stanga al casei, si un dormitor, spatii divizate de un coridor unde
este plasata usa de la intrare. Acest tip de casa este des intalnit in regiunile romanesti, fiind
construita pe astfel de tipar probabil inca din sec. 18 cand uneltele si tehnologia necesara au
devenit disponibile comunitatilor taranesti de pe aceste meleaguri. Zidurile din chirpici sunt
incojurate de o frumoasa veranda, facuta din grinzi simple, numai stalpii de lemn avand cateva
motive decorative reduse la esenta. Partea de acoperis din spate se extinde cu mult peste zid,
formand o zona acoperita, ca un sopron, unde familia pastra uscat lemul de foc, si alte acareturi
ample (o caruta, butoaie, etc.)