SEMIOLOGIE

Institutul de Psihologie Judiciara 2017

SEMN SI SIMPTOM
SEMNUL este o manifestare obiectivă a bolii pe care examinatorul o evidenţiazăîn cadrul
examenului clinic prin propriile simţuri.Ex.: icter, paloare, bombarea unui hemitorace,
mărirea de volum a abdomenului,etc.
SIMPTOMUL – este o manifestare a bolii relatată de pacient în cursul anamnezei;
- are o coloratură subiectivă şi este dependent de o serie de factori cum ar fi percepţia,
cultura, nivelul intelectual
Simptomele pot fi:
-generale – ex.: durerea, cefaleea, ameţeala;
-locale – sunt specifice unor sisteme anatomice; ex.: hepatologie (algie – durere,hepato-
ficat), disurie (legat de aparatul urinar, dis- dezordine, urie – aparaturinar), dispnee (legat de
aparatul respirator, jenă a respiraţiei).
Simptomele sunt de natură funcţională şi sunt descrise de pacient
SIMPTOMATOLOGIA reprezintă totaliatea simptomelor şi semnelor unei boli.
SINDROMUL este o noţiune ce asociază simptomul şi semnul care exprimă o stare ce poate
fi legată de diferite boli şi nu de o anumită boală, dar care are un mecanism fiziopatologic
comun.Ex.: sindromul depresiv, sindromul obsesivo-fobic, sindromul Munchhausen,
sindromul maniacal (triada euforie, hiperideatie, hiperactivitate),etc
CE SE EVALUEAZA
 PROCESE PSIHICE SENZORIALE (senzatii, perceptii, reprezentari)

 PROCESE PSIHICE COGNITIVE SUPERIOARE (gandire, memorie, imaginatie)

 ACTIVITATI SI PROCESE PSIHICE REGLATORII (motivatie, afectivitate,vointa,

deprinderi)
 CONDITII GENERALE ALE ACTIVITATII PIHICE UMANE (limbajul, atentia)

 STRUCTURA SI DEZVOLTAREA PERSONALITATII (temperament, aptitudini,

caracter, creativitate, etapele in dezvoltarea personalitatii)
 CONDUITA PSIHOSOCIALA (imaginea de sine si perceptia ei sociala, relatiile
interpersonale, comportamente pro si antisociale, atitudini sociale si formarea lor)
METODE SI TEHNICI UTILIZATE IN
EVALUARE
Informaţiile pe baza cărora are loc evaluarea psihodiagnostică sunt obţinute în
principal prin tehnici de abordare directă a subiectului în care contactul examinator-subiect
este nemijlocit, cum sunt: observaţia, convorbirea, metoda biografică, metoda testelor,
analiza produselor activităţii. Există însă şi tehnici indirecte care constau în analiza unor
documente referitoare la subiect (applications
forms=documente de angajare, acte de studii, distincţii, premii, curriculum vitae, relatări ale
anturajului=părinţi, rude, prieteni, colegi).
METODE SI TEHNICI UTILIZATE IN
EVALUARE
Observatia, anamneza si interviul anamnestic, interviul clinic – nestructurat, semistructurat,
structurat
Teste de aptitudini, de personalitate , chestionare si teste proiective
Metode speciale proiectate diferenţiat ale procesului clinic.
Evaluarea clinică este procesul prin care psihologul clinician dobândeşte înţelegerea
pacientului pentru a lua decizii.
Pe de altă parte suferinţa pacientului este încadrată în termenii uneia sau a altei entităţi
nosologice conform DSM sau ICD.

OBSERVATIA
Ţinuta este foarte importantă pentru că ne indică cât de îngrijit este bolnavul respectiv,
dacă îmbrăcămintea este adecvată sau nu, dacă prezintă machiaj, accesorii vestimentare
exagerate sau nu.
O ţinută dezordonată poate fi prezentă în:
retardul mental;
schizofrenie;
manie;
stări confuzionale;
demenţe.
O ţinută exagerată se întâlneşte de obicei în schizofrenii, stări maniacale.
Mimica este foarte importantă în limbajul non-verbal.
2
Hipermimiile sunt prezente în boli psihice precum tulburarea anxioasă, stările maniacale, iar
hipomimiile în depresie, schizofrenia catatonică, în boala parkinson, în oligofrenie.
Paramimiile se definesc prin o expresie facială neadecvată discuţiei la care participă
interlocutorul.
OBSERVATIA
Gestica reprezintă totalitatea mişcărilor voluntare sau involuntare cu scopul expresiei sau
simbolizării.
Ticurile reprezintă gesturi involuntare, scurte. Acestea sunt de obicei exacerbate de emoţii,
anxietate, conflicte. Negativismul reprezintă împotrivirea pacientului de a realiza orice
solicitare exterioară. Poate fi prezent în schizofrenie, dar şi în alte patologii psihice.
Perseverările reprezintă prezenţa de gesturi sau a unei atitudini nejustificate într-o anumită
situaţie.
Manierismele reprezintă anumite gesturi ce accentuează expresivitatea, dându-i un caracter
artificial. Stereotipiile sunt mişcări repetitive, de gestică sau atitudine ce sunt frecvente în
schizofrenii, oligofrenii, demenţe, autism.
Conduita motorie
Examinatorul va analiza poziţia, mersul, modul de executare a mişcărilor, eventualele
tulburări motorii induse de neuroleptice.
Tipuri de tulburări motorii ce pot fi induse de neuroleptice:
Distonia acută (mişcări lente, prelungite ale musculaturii axiale, feţei, limbii);
Akatisia (senzaţia pacientului de nelinişte);
Tasikinezia (nevoia pacientului de a se mişca);
Diskinezia (mişcări involuntare, anormale, de obicei cu localizare peribucală);
Sindromul parkinsonian - manifestare extrapiramidală caracterizată prin: bradikiniezie,
bradilalie, bradipsihie, hipertonie plastică, tremor de repaus.

OBSERVATIA
Vorbirea
3
Pacientul poate răspunde spontan la întrebările examinatorului, sau uneori, doar la
insistenţele acestuia. Uneori răspunsurile pot lipsi în totalitate. Vorbirea poate fi fluentă,
logică sau pe parcursul discuţiei pot apărea momente de blocaj ideativ sau verbal.
Viteza vorbirii este diferită de la o persoană la alta.
Se va nota dacă vorbirea este coerentă, relevantă pentru discuţia purtată în momentul de faţă
cu examinatorul.
Ezitările în vorbire sunt întâlnite frecvent la pacienţii anxioşi sau depresivi.
Pot exista tulburări de exprimare a gândirii, logica ideiilor fiind tulburată. Cea mai severă
formă de dezorganizare a gândirii este reprezentată de „salata de cuvinte” (amestec de
cuvinte nelegate între ele).
Fuga de idei apare atunci când pacientul trece de la o idee la alta, asocierea dintre idei fiind
una superficială.
Perseverarea reprezintă repetarea unui răspuns în mod inutil sau inadecvat.
Exemplu: În ce zi a lunii ne aflăm? R: 2 Unde te afli acum? R: 2 Cum te numeşti? R: 2
Debitul verbal poate prezenta următoarele modificări:
Logoreea = creşterea fluxului cuvintelor la care se adaugă accelerarea ritmului verbal;
Hiperactivitatea verbală simplă, în care fluxul cuvintelor este crescut;
Hipoactivitatea verbală simplă, în care vocea este monotonă, iar vorbirea ezitantă;
Inactivitatea totală - mutismul reprezintă absenţa vorbirii determinată de obicei de un factor
emoţional fără a exista o leziune la nivelul centrilor vorbirii sau a organelor implicate în
fonaţie;
Inactivitatea totală – mutacismul = absenţa vorbirii ce este voluntară.
OBSERVATIA
Ritmul verbal poate fi modificat în funcţie de patologia psihiatrică astfel:
Accelerarea ritmului verbal - tahifemie şi se întâlneşte frecvent în insomnie sau stări de
agitaţie;
Încetinirea ritmului verbal sau bradifemia, ce este prezentă în depresie, epilepsie, demenţă,
oligofrenie; - Ritmul neregulat;
Incapacitatea pacientului de a vorbi, deşi acesta îşi mişcă buzele şi limba = afemie.
În funcţie de starea pacientului, pe lângă debitul şi ritmul verbal pot apărea modificări în
ceea ce priveşte intensitatea vorbirii (cu voce tare, cu strigăte, şoptit), corectitudinea
articulării şi pronunţării cuvintelor (în boala Parkinson, dar şi în isterie, schizofrenie,
tulburări anxioase).
4
Tulburări ale semanticii şi sintaxei vorbirii
Agramatismul reprezintă vorbirea din care lipsesc conjuncţiile, prepoziţiile, articolele
nehotărâte.
Asintaxia - vorbirea din care lipseşte structura gramaticală, frazele fiind alcătuite din
succesiuni de cuvinte.
Ecolalia - repetarea cuvintelor, de obicei a celor pronunţate de interlocutor. Uneori poate fi
imitată şi intonaţia. Embolalia - introducerea pe parcursul unui discurs normal a unor cuvinte
necorespunzătoare frazei, ce se repetă periodic.
Neologismul - crearea unui cuvânt nou prin compoziţie simplă sau prin fuziunea unor
fragmente de cuvinte.
Stereotipiile verbale reprezintă repetarea de cuvinte cu un caracter regulat, monoton.
Verbigeraţia -pronunţarea de cuvinte fără legătură, de fraze nelegate la care se asociază
deformarea sintaxei prin introducerea de neologisme.

OBSERVATIA + INTERVIUL
Starea de conştienţă
De obicei, în cadrul anamnezei psihiatrice, pacientul examinat este lucid, vigil, însă există
cazuri în care pacientul răspunde anormal la stimuli, este adormit sau nu răspunde deloc.
Tulburările stării de conştiinţă se pot clasifica în tulburări cantitative şi tulburări
calitative.
Tulburările cantitative ale stării de conştiinţă sunt reprezentate de:
Obtuzia reprezintă o scădere a proceselor de gândire la care se asociază lentoarea în
înţelegerea şi formularea discursului.
Torpoarea se caracterizează prin uşoară dezorientare cu stare de somnolenţă, cu scăderea
participării afective, a voinţei şi bradikinezie.
Hebetudinea reprezintă o desprindere de realitate.
Obnubilarea se caracterizează prin scăderea atenţiei, dificultăţi de memorie, tulburări ale
vigilităţii cu dificultăţi în înţelegerea şi formularea discursului.
Stuporul reprezintă o tulburare severă a vigilităţii asociată cu inhibiţie psihomotorie.
Bolnavul nu reacţionează decât la stimuli foarte puternici.
Soporul reprezintă o desprindere a contactului cu realitatea determinată de o stare patologică
de somnolenţă.

5
Suspendarea completă a conştiinţei se caracterizează prin întreruperea funcţiilor de relaţie,
dar păstrarea celor vegetative.

OBSERVATIA+INTERVIUL
Starea de conştienţă
Tulburări calitative ale stării de conştiinţă sunt reprezentate de:
Starea oneiroidă reprezintă o împletire dintre vis şi realitate.
Starea amentivă reprezintă o stare de dezorientare totală dominată de incoerenţă a gândirii la
care se adaugă stare de agitaţie;
Starea crepusculară reprezintă alterarea profundă a reflectării senzoriale cu păstrarea
automatismelor motorii ce dau un aspect ordonat actelor comportamentale;
Delirul acut poate fi de mai multe tipuri: delirul oniric, confuzia, stările de agitaţie, sitofobia,
semne neurologice variabile.
Tulburări de schemă corporală de natură psihică (tulburări ale conştiinţei de sine) sunt
reprezentate de:
desomatizarea (pacientul are impresia că la nivelul corpului său apar transformări, modificări
de organe);
cenestopatiile reprezintă apariţia de senzaţii corporale neplăcute deşi modificările organice
lipsesc;
autoscopia reprezintă vizualizarea imaginii propriului corp drept o imagine în oglindă;
sindromul hipocondriac constă în prezenţa de idei cu privire la starea de sănătate a
pacientului ca fiind mult mai precară decât în realitate.

6
 INTERVIUL

I. Istoricul personal al pacientului

Istoricul personal al al pacientului trebuie să fie identificat cât mai complet, acesta fiind
mult mai clar dacă este realizat în ordine cronologică, din copilărie până în momentul de
faţă.
Este importantă indentificarea prezenţei suferinţei la naştere sau a întârzierii în dezvoltarea
psihomotorie.
De foarte multe ori, pacientul singur împărtăşeşte examinatorului faptul că a avut o copilărie
nefericită, de aceea psihologul trebuie să afle cât mai multe detalii din această afrmaţie.
Detaliile pot fi descoperite de la pacient prin întrebări precum: „Ce lucruri rele au avut loc în
copilăria dumneavoastră de a fost nefericită?”, „Ce fel v-au afectat aceste lucruri?”, „Cât
timp au durat lucrurile rele?”, „Cum v-aţi descurcat în acel moment?”.
Istoricul formării profesionale
Se vor identifica date despre şcoala primară, gimnaziul, liceul, despre relaţia cu profesorii şi
colegii, despre prietenii din acea perioadă. Se vor identifica performanţele, eşecurile şi
cauzele ce au determinat apariţia acestora.
Istoricul sexualităţii pacientului
Pentru pacienţii de sex feminin se notează date despre:
 prima menstruaţie, dacă acestea sunt însoţite de tulburări psihice sau fizice;
 relaţiile cu băieţii;
 debutul activităţii sexuale;
 numărul de sarcini, avorturi.
Pentru pacienţii de sex masculin se notează date despre:
 vârsta debutului vieţii sexuale;
 felul în care erau privite în familie discuţiile despre viaţa sexuală.
Se noteaza si eventualele situatii in care pacientul este atras, a avut sau are relatii cu parteneri
de acelasi sex Evaluatorul ar trebui totodată să evalueze dacă pacientul prezintă capacitatea
de a iubi pe cineva.

Istoricul marital
7
 INTERVIUL

Se va întreba pacientul dacă a mai fost căsătorit, vârsta la care şi-a cunoscut soţul/soţia, când
s-a căsătorit, vârsta partenerului, dacă are încredere în acesta, dacă au avut vreodată probleme
în căsnicie.
De asemenea se vor pune întrebări despre copii, notându-se pentru fiecare în parte vârsta şi
eventualele probleme de sănătate.
Istoricul profesional
Din istoricul personal de obicei se obţin date foarte importante cu privire la personalitatea
pacientului.
Întrebările utilizate vor fi formulate cât mai simplu: „Cu ce vă ocupaţi în momentul de
faţă?”, dacă nu lucrează, „De când nu mai lucraţi?”, „Câte locuri de muncă aţi avut?”,
„Unde aţi lucrat cel mai mult timp?”. Dacă şi-a schimbat frecvent locul de muncă, ar trebui
să întrebăm pacientul ce nu este în regulă de îşi schimbă aşa frecvent locul de muncă.
Istoricul medico-legal
La acest capitol, pacientul va fi întrebat dacă a avut vreodată probleme cu poliţia, dacă a fost
acuzat sau condamnat vreodată de o instanţă, şi dacă da, ce sentinţă a avut.
Istoricul medical anterior
Aici pacientul va fi întrebat despre alte patologii medicale, chirurgicale sau psihiatrice din
trecutul său.
II. Interviul cu aparţinătorii sau rudele
De fiecare dată când psihologul va discuta cu familia se va încerca identificarea impresiei
acesteia despre pacient.
! Copil – parinte/tii, parinte+copil, copil, parintii
III. Boala actuală – numai in clinica
se va nota părerea examinatorului despre starea actuală a pacientului şi despre posibila
evoluţie a acesteia.
(debut, remisie, stationara, in evolutie…)
IV. Antecedente psihiatrice heredocolaterale
Se vor nota, dacă acestea există.

V. Examenul psihic

8
 INTERVIUL

Se va identifica conştiinţa pacientului faţă de boală.

Se folosesc întrebări de genul: „Vă consideraţi bolnav?”, „De ce fel de boală credeţi că
suferiţi?”, „Din ce cauză credeţi că a apărut această boală?”, „V-a supărat ceva în ultima
perioadă?”, „Ce fel de ajutor necesitaţi acum?” ce vor identifica capacitatea pacientului de
a aprecia situaţia.
De foarte multe ori pacientul va susţine că nu are nevoie de un psihiatru/psiholog, familia
fiind cea care l-a obligat să vină aici.
a. Reacţia pacientului faţă de examinator
Cu examinatorul pacientul poate fi prietenos, suspicios, critic, cooperant.
b. Ţinuta, mimica, gestica şi conduita motorie
c. Vorbirea
d. Starea de conştienţă
e. Orientarea temporo-spaţială (AUTO SI ALOPSIHIC)
Examinatorul va întreba pacientul dacă ştie:
 cum se numeşte;
 ce vârstă are;
 în ce zi, lună şi an se află;
 instituţia în care se găseşte în momentul de faţă.
Orice pacient ar trebui să ştie să dea un răspuns corect cu privire la întrebările despre nume şi
vârstă. De asemenea ar trebui să ştie că se află într-un spital/cabinet şi să precizeze ziua
săptămânii în care se află. Examinatorul trebuie să noteze orice dezorientare temporospaţială.

9
INTERVIUL
Termenul de constiinta = capacitate de apreciere corecta a mediului propriei persoane,
strans legata de functionarea normala a proceselor mentale, care se manifesta numai in
perioada an care subiectul este treaz. Subiectul cu stare de constienta normala apreciaza
corect mediul, este orientat temporo-spatial, auto- si alopsihic, procesele cognitive se
deruleaza coerent si au ca rezultat o capacitate adecvata de adaptare si perceptie a stimulilor.
Stare de constiinta – ne referim la starea de vigilitate, constienta, luciditate; intereseaza
gradul de luiciditate si daca exista modificari ale structurii campului de constienta.
Tulburarile de constiinta apar in afectari organice cerebrale; se apreciaza in:
- scaderea capacitatii de reflectare senzoriala: perceperea corecta a stimulilor si a raspunsului
la acestia;
- scaderea nivelului de functionare a atentiei: distractibilitate;
- scaderea nivelului de functionare a memoriei si gandirii;
- dezorientarea temporo-spatiala;
- incoerenta ideoverbala.

f. Percepţia
Examinatorul va întreba pacientul dacă a avut vreodată senzaţia de a auzi voci sau de a
vedea lucruri pe care nu şi le poate explica, dacă el sau corpul lui s-au schimbat
(depersonalizare) sau, deşi el este la fel, mediul înconjurător s-a schimbat (derealizare).
Modificările de percepţie se pot împărţi în: - modificări cantitative (hipo şi hiperestezia); -
modificări calitative (iluzii, halucinaţii).
Hiperestezia reprezintă creşterea intensităţii senzaţiilor şi percepţiilor. Se întâlneşte de obicei
în afecţiuni psihice, surmenaj, boala Basedow, în perioada de debut a unor boli infecţioase.
Hipoestezia reprezintă diminuarea intensităţii senzaţiilor şi percepţiilor şi apare în
schizofrenie, isterie, oligofrenie, tulburări de conştiinţă.
Iluziile reprezintă orice eroare cognitivă sau perceptivă şi pot fi împărţite în iluzii fiziologice
şi iluzii patologice.
Iluziile se mai pot clasifica şi astfel:
Iluzii vizuale: metamorfopsia (deformarea obiectelor şi a spaţiului); poropsia (obiectele par să
fie mai îndepărtate, fie mai apropiate), pareidolia (animale fantastice ex), falsele recunoaşteri
(déjà vu, deja conu, deja vecu, jamais vu), iluzia sosiilor. –
 INTERVIUL

Iluzii auditive;
Iluzii gustative;
Iluzii olfactive;
Iluzii viscerale;
Iluzii de modificare a schemei corporale.
Iluziile pot apărea în mod fiziologic (fata Morgana) sau datorită unor tulburări funcţionale
sau leziuni la nivelul receptorilor, a căilor de conducere sau a zonelor integrative.
Halucinaţiile reprezintă percepţii fără obiect şi pot fi împărţite astfel:
Halucinaţii funcţionale (sunt percepuţi anumiţi excitanţi externi ce determină apariţia unei
percepţii false): şinele de tren - voci ameninţătoare;
Imaginile eidetice reprezintă reproiectarea în exterior a imaginilor corespunzătoare unor
obiecte sau fiinţe ce sunt strâns relaţionate cu trăiri afective intense şi sunt apropiate de
prezent ca desfăşurare în timp.
Halucinozele sunt halucinaţii ce sunt recunoscute de bolnav ca fiind patologice, acesta
încearcă să le verifice autenticitatea.
Halucinoidele sunt fenomene psihopatologice cu aspect halucinator situate între reprezentări
vii şi halucinaţii vagi, care nu reuşesc să convingă în totalitate bolnavul asupra existenţei lor.
Pseudohalucinaţiile (care nu imita perceptia reala, care pot fi controlate voluntar)
Pseudohalucinaţiile sunt proiectate în mintea pacientului, nu sunt proiectate la exterior şi pot
fi clasificate la rândul lor în auditive, vizuale, gustative, olfactive, interoceptive, motorii şi
kinsetezice.
Halucinaţiile propriu zise sau psihosenzoriale.
Caracteristicile halucinaţiilor propriu-zise:
Bolnavul este convins asupra realităţii lor;
Sunt proiectate de obicei în spaţiul perceptiv al bolnavului;
Sunt percepute prin intermediul analizatorilor exteroceptivi, interoceptivi şi proprioceptivi;
Claritatea este diferită de la un pacient la altul; - Pot fi intermitente sau continue.
Halucinaţiile exteroceptive se pot împărţi în:

11
 INTERVIUL

Halucinaţii auditive - sunt prezente de obicei în afecţiunile din sfera ORL, în intoxicaţii,
delirul din bolile infecţioase, depresie, schizofrenie, aura epileptică.
Halucinaţii vizuale - sunt frecvent întâlnite în afecţiunile oftalmologice, stările de surmenaj
sau în afecţiunile neurologice;
Halucinaţiile autoscopice - pacientul îşi percepe componente ale propriului corp -
„imaginea dublă” - Olfactive şi gustative; - Tactile.
Halucinaţiile propioceptive sunt reprezentate de obicei de senzaţia de deplasare a întregului
corp sau doar a unor segmente ale propriului său.
Halucinaţiile interoceptive sunt percepute de bolnav sub forma unor modificări ale poziţiei
unor organe sau sub forma prezenţei în corp a unei alte fiinţe.

12
INTERVIUL + CHESTIONAR
g. Atenţia sau capacitatea prosexică sau simplu prosexia
Atenţia reprezintă capacitatea unei persoane de a-şi concentra activitatea psihica spre un
anumit grup limitat de obiecte şi fenomene cu scopul de a asigura claritate grupului de
imagini percepute, cât şi delimitarea lui neta de câmpul perceptiv.
Cauze de hiperprosexie (creştere a atenţiei):
Hipocondrie;
Fobie;
Tulburare obsesivă; - Manie.
Cauze de hipoprosexie (scăderea atenţiei), aprosexie (lipsa atenţiei): - Anxietatea;
Oboseală;
Episodul maniacal;
Depresia;
Surmenajul; - Schizofrenie;
Demenţa.
Pacientul va fi întrebat de examinator dacă poate enumera în ordine inversă zilele săptămânii,
zilele anului, după care va fi rugat să scadă începând cu 100, 7 şi să continue atât cât poate.
Se vor urmări atenţia spontană şi capacitatea pacientului de a se concentra. În mod normal,
pacientul ar trebui să poate realiza de cel puţin cinci ori operaţia de scădere.
INTERVIUL
h. Memoria - proces psihic al orientării retrospective ce se realizează prin întipărire,
păstrare şi evocare.
Tulburări cantitative
Hipermnezia reprezintă creşterea capacităţii mnezice.
Hipomnezia reprezintă scăderea capacităţii mnezice şi se întâlneşte în:
- Stări nevrotice;
- Oligofrenie;
- Demenţă;
- Surmenaj.
Amneziile pot fi împărţite la rândul lor în amnezii anterograde (bolnavul nu îşi mai aminteşte
evenimentele petrecute după debutul bolii) şi retrograde (bolnavul nu îşi mai aminteşte
evenimente din trecut).
Tulburări calitative sau paramneziile
Paramneziile reprezintă amintiri ce nu sunt în concordanţă cu realitatea, fie cu privire la
cronologie, fie cu privire la lipsa legăturii cu realitatea obiectivă.
Criptomnezia reprezintă incapacitatea de a recunoaşte, ca fiind străin, a unui material
muzical, ştiinţific sau literar, pe care pacientul l-a citit sau l-a auzit, şi pe care îl consideră ca
fiind propriu.
Falsa identificare - pacientul recunoaşte ceea ce nu cunoaşte de fapt. Poate fi prezentă în stări
maniacale, schizofrenie, surmenaj.
Iluzia de nerecunoaştere - pacientul recunoaşte persoanele pe care nu le cunoaşte şi nu
recunoaşte persoane pe care le cunoaşte.
Allomneziile- Tulburări ale rememorării trecutului - pseudoreminescenţele, ecmnezia,
viziunile panoramice şi confabulaţiile.
Pseudoreminescenţele reprezintă reproducerea unor evenimente ce aparţin trecutului ca fiind
evenimente prezente.
Confabulaţiile reprezintă reproducerea de către pacient a unor evenimente imaginare, acesta
fabulând asupra trecutului, având certitudinea că îl evocă cu adevărat.
Ecmnezia reprezintă o regresie a personalităţii bolnavului la perioade din trecut.
Anecforia reprezintă capacitatea pacientului de a reproduce aminitiri considerate uitate atunci
când i se furnizeză anumite detalii legate de eveniment.
Evaluarea memoriei de către examinator se face prin enumerarea unor numere sau oraşe.
Pacientul este rugat să le reţină şi să le repete. De obicei se utilizează cinci numere sau oraşe.
Memoria de scurtă durată poate fi evaluată prin următorul test: examinatorul îi va spune
pacientului o adresă şi numele unui oraş. Va fi rugat să ţină minte aceste informaţii şi va fi
atenţionat că va fi întrebat de ele mai târziu. După două minute examinatorul va întreba
pacientul adresa şi numele oraşului. După încă 3 minute, pacientul este întrebat din nou. În
mod normal, pacientul ar trebui să fie capabil să repete adresa şi numele oraşului şi după 5
minute. Prezenţa a trei greşeli la 5 minute sugerează un deficit de memorie.
Memoria recentă poate fi testată prin întrebări din ultimele zile de genul: „De când sunteţi la
spital, cine v-a adus? Ce ati mancat dimineata?”.
Memoria de lungă durată este cercetată prin intermediul unor întrebări precum numele
liceului absolvit, data căsătoriei.
INTERVIUL + TESTE
14
 INTERVIUL

i. Inteligenţa şi capacitatea de abstractizare

Acestea pot fi urmărite la un pacient prin impresia lăsată de vocabularul folosit,
complexitatea conceptelor. Aceste impresii sunt completate cu date obţinute din istoricul
educaţional şi profesional al pacientului.
j. Gândirea
Gândirea reprezintă procesul central al vieţii psihice.
Poate fi definită drept activitatea cognitivă complexă, mijlocită şi generalizată ce distinge
esenţialul de fenomenal, în ordinea lucrurilor şi ideilor, pe baza experienţei şi prelucrării
informaţiei.
Gandirea are la bază cinci procese:
- Analiza;
- Sinteza;
- Comparaţia;
- Abstractizarea;
- Generalizarea.
Tulburări ale procesului de gândire pot determina apariţia de:
Tulburări de ritm şi coerenţă reprezentate de accelerarea ritmului ideativ (precum fuga de
idei, tahipsihia, salata de cuvinte, verbigeraţia), încetinirea ritmului ideativ (precum
bradipsihia, barajul ideativ) sau anideaţia (întâlnită în demenţă, idioţie).
Tulburări în ceea ce priveşte conţinutul gândirii: ideea dominantă, ideea obsedantă, ideea
prevalentă, ideea delirantă.

INTERVIUL
Cele mai frecvent intalnite tulburari formale ale gandirii:
Fuga de idei: trecerea rapida de la o idee la alta; in intoxicatia acuta cu substante
psihoactive, sindromul maniacal, mai rar in schizofrenie.
Slabirea asociatiilor: este criteriu de diagnostic pentru schizofrenie; lipsa legaturii logice
dintre ideile expuse care in anumite cazuri duce la incoerenta ideoverbala.
Gandirea vaga, tangentiala: idei exprimate neclar, tangentiale la subiect, care nu se exprima
direct, ci doar sugerat; in schizofrenie.

15
Lentoarea ideativa: scaderea ritmului ideoverbal, vorbire lenta (bradilalie), cresterea latentei
intre intrebare si raspuns; in depresie, boli organice cerebrale, stari confuzionale.
Saracirea continutului ideoverbal: ideile exprimate putine, stereotipe, lipsite de imaginatie,
concrete; in schizofrenie, depresii, demente, retardare mentala.
Neologismele: cuvinte noi, inventate de pacient, care au o semnificatie strict personasla; in
schizofrenie.
Verbigeratia – „Salata de cuvinte”: repetarea automata, stereotipa a unor cuvinte sau fraze;
se intalneste in schizofrenie; combinatia ilogica si incoerenta a cuvintelor; in schizofreniile
cu evolutie severa, demente.
Ecolalia: repetarea cuvintelor interlocutorului; in catatonie, demente.
Perseverarea: raspunsul care a fost dat primei intrebari se mentine si la urmatoarele
intrebari; perseverarea poate fi si la nivelul activitatii; in demente.
Supraelaborarea: largirea conceptelor semantice, care duce la pierderea discursului.
Tulburarile de continut ale gandirii – se refera la ideile patologice, idei care apar in
tulburarile psihice:
Ideea dominantă este o ideea reversibilă ce face parte din sfera normalului.
Ideea obsedantă este o idee contradictorie cu personalitatea individului. Acesta înţelege că nu
este o idee corespunzătoare şi încearcă să o îndepărteze. Ideea obsedantă poate fi ideativă,
fobică, impulsivă.
Ideea prevalentă prezintă urmărtoarele caracteristici:
- Este dominantă în câmpul conştiinţei;
- Celelate idei o sprijină;
- Nu este în legătură cu realitatea;
- Are o semnificaţie aberantă.
.

16
 INTERVIUL

INTERVIUL
Ideea delirantă prezintă următoarele caracteristici:
- Este o idee dominantă ce stăpâneşte conştiinţa;
- Nu poate fi îndepărtată prin contraargumente;
- Nu poate fi îndepărtată prin confruntare.
Delirul poate fi sistematizat şi nesistematizat.
Idei delirante de tip expansiv: idei delirante de tip expansiv. Sunt:
- Idei delirante de grandoare: se manifesta prin convingerea pacientului ca dispune de
calitati si puteri speciale, bogatii nemasurate, frumusete exceptionala etc.; sunt in episoadele
maniacale, schizofrenie, paranoia.
- Idei delirante de inventie: se manifesta prin convingerea pacientului ca este autorul unei
inventii speciale care va revolutiona tehnica mondiala; pot prezenta ca argumentatie schite
sau machete puerile, absurde; apar in schizofrenie, paranoia, rar in sindromul maniacal.
- Idei delirante de filiatie: se manifesta prin convingerea pacientului ca este descendentul
unei persoane sau familii celebre.
- Idei delirante de reforma sociala: se manifesta prin convingerea pacientului ca este
creatorul unei lumi perfecte care traieste dupa conceptle promovate de el.
- Idei delirante mistice: se manifesta prin convingerea pacientului ca este un mesager divin,
un inger, un diavol, o instanta divina.
- Idei delirante erotomanice: se manifesta prin convingerea pacientului ca este iubit de o
persoana cu o situatie sociala superioara sau o celebritate.
Idei delirante de tip depresiv:
- Idei delirante de persecutie: se manifesta prin convingerea pacientului ca este persecutat
de persoane cunoscute sau necunoscute care vor sa le faca rau.
- Idei delirante de urmarire: se manifesta prin convingerea pacientului ca esteca toate
actiunile lui sunt urmarite direct sau indirect de persoane ostile sau prin aparate speciale.
- Idei delirante de otravire: se manifesta prin convingerea pacientului ca este alimentele
sunt otravite; se asociaza cu halucinatiile si iluziile olfactive si gustative.
- Idei delirante de referinta: se manifesta prin convingerea pacientului ca atitudinile,
comportamentul, discursul celorlalti oameni fac referiri la el.

17
- Idei delirante de negare a existentei unor organe sau a functionarii acestora: apar in
delirul depresiv al varstnicilor, numit sindromul Colard.
- Idei delirante de prejudiciu: se manifesta prin convingerea pacientului ca este furat,
prejudiciat.
- Idei delirante somatice: sunt in legatura cu functionarea corpului; ex: o bolnava a pretins
ca i s-au introdus sarme in corp care impiedica plamanii sa functioneze.
- Idei delirante de vinovatie: apar in depresie.
- Idei delirante hipocondriace: se manifesta prin convingerea pacientului ca sufera de o
boala severa sau de un defect fizic.
Ideile delirante de persecutie, urmarire, otravire sunt componente ale sindriomului
paranoid. Asociate cu halucinatiile auditive, apar in schizofrenia paranoida si in tulburarile
paranoide.
INTERVIUL
Alte tipuri de idei:
Idei delirante de control al gandirii: se manifesta prin convingerea pacientului ca gandurile
lui sunt contgrolate sau impuse de persoane straine, ca nu ii apartin.
Idei delirante de furt si/sau extragere a gandirii: se manifesta prin convingerea pacientului
ca ideile ii sunt furate, extrase din interiorul mintii si facute publice, cunoscute de ceilalti
oameni.
Idei delirante de transformare sau posesiune: se manifesta prin convingerea pacientului ca
a fost transformat in alta persoana, fiinta sau obiect.
Ideile delirante pot fi:
- sistematizate: au o singura tema deliranta si constanta in timp (maxim doua), pe care
subiectul incearca sa o sustina si sa o argumenteze; apar in tulburarile paranoide (idei
delirante de persecutie ascociate cu idei delirante de grandoare care se mentin neschimbate
pe parcursul erxistentei pacientului).
- nesistematizate: se manifesta prin prezenta mai multor teme delirante, tipuri de idei sau
fragmente de idei, a caror prezentare este dezordonata si lipsita de argumentatie; delirul
nesistematizat apare in schizofrenie.
Se verifica:
- capacitatea de judecata si rationament,
- calcul mental,
- capacitatea de apreciere critica asupra tulburarilor,

18
 INTERVIUL

- capacitatea de abstractizare a gandirii – se solicita pacientul sa rezolve probleme de

asemanare sau deosebire intre doua obiecte, sa explice proverbe, sa recunoasca obiecte; se
verifica si capacitatea de intelegere a comenzilor sau a intrebarilor.
- cunostinte de cultura generala.
Examinatorul va întreba pacientul dacă:
- consideră că cei din jur vor să îi facă rău;
- se simte criticat;
- consideră că are o misiune specială sau puteri supranaturale;
- dacă corpul său a suferit modificări în vre-un fel în percepţia lui.
În condiţiile în care pacientul susţine una din ideile anterior menţionate, întrebările vor fi
formulate mai amănunţit pentru a determina dacă ideile descrise de el îndeplinesc criteriile
ideilor delirante.

INTERVIUL
- Mentismul: este o tulburare patologica, „forma particulara de accelerare a ritmului ideatiei,
contand intr-o accelerare incoercibila, intempestiva a ideilor, imaginilor, reprezentarilor, care
ajung sa domine intregul psihism. Subiectul este incapabil sa controleze volitional acest
fenomen si sa se concentreze asupra uneia din idei sau asupra unui fapt exterior. Mentismul
apare datorita unei diminuari a capacitatii de concentrare a atentiei, ceea ce determina
eliberarea mecanismelor asociative. este insotit de anxietate.
Mentismul nu are o investitura pur psihopatologica: el poate aparea in starile de tensiune
psihologica, in oboseala, surmenaj, dupa esecuri repetate, in situatiile in care exista o
preocupare fata de o anumita problema, in intoxicatii usoare cu nicotina, cafeina, psihotone si
psihodisleptice, aceste substante favorizand aparitia mentismului mai ales la subiectii anxiosi.
Mentismul cu caracter psihopatologic apare in schizofrenie, bolnavul prezentand convingerea
deliranta ca acest fenomen este impus, determinat, din afara, de ceva sau cineva.
Mentismul hipermnezic se caracterizeaza printr-o derulare caleidoscopica, rapida si
incoercibila, a unor amintiri, imagini, subiectul fiind incapabil de a le ordona prin efort
prosexic. Apare in aceleasi circumstante ca cele enumerate anterior.” (Gorgos, 1989, p. 85).

k. Critica/constiinta bolii
De multe ori pacientul va susţine că nu are nevoie de un psihiatru/psiholog, că nu este bolnav
sau că familia a considerat că este necesar să se prezinte la spital/cabinet /clinica.
19
De obicei, examinatorul reuşeşte să stabilească doar privind pacientul, datorită
comportamentului său non-verbal, dacă este bolnav, deşi el susţine cu totul altceva.
Examinatorul va întreba bolnavul:
 dacă consideră că este bolnav;
 de ce boală crede că suferă;
 ce crede că a determinat apariţia bolii;
 ce evenimente deosebite l-au tulburat în ultima perioadă;
 dacă consideră că are nevoie de ajutor, şi, dacă da, ce fel de ajutor.
INTERVIUL
l. Afectivitatea şi dispoziţia
Afectivitatea defineşte relaţia dintre subiect şi obiect, dintre subiect şi situaţiile de viaţă ale
acestuia, prezente, evocate sau proiectate.
Principalele procese afective sunt reprezentate de:
Afecte - pot fi definite ca procese afective primare, simple precum frica, mânia, spaima.
Durata lor este scurtă, de intensitate mare, uneori chiar violente, ce apar brusc şi determină
manifestări deosebit de vii în comportament.
Emoţiile sunt tot de scurtă durată, ce se pot desfăşura calm sau tumultos.
Dispoziţia este o stare afectivă ce are o intensitate medie şi durată variabilă.
Pasiunile sunt trăiri de mare intensitate ce mobilizează spre o anumită acţiune întreg
comportamentul persoanei respective.
Sentimentele sunt intense, cu o durată lungă de timp şi foarte stabile.
Instinctele sunt reflexe înnăscute complexe.

20
INTERVIUL+TESTE
Tulburările dispoziţiei sunt reprezentate de:
Hipotimia = scăderea tensiunii afective;
Hipertimia = creşterea tensiunii afective;
Atimia = scăderea marcată a tensiunii afective şi absenţa rezonanţei afective;
Apatia = dezinteres auto şi allopsihic;
Anxietatea = teama fără obiect;
Indiferenţa = dezinteres pentru lumea exterioară;
Depresia = prăbuşirea dipoziţiei bazale cu apariţia de trăiri neplăcute, triste şi ameninţătoare;
Disforia = stare de dispoziţie de tip depresiv la care se adaugă disconfort somatic şi
excitabilitate crescută;
Euforia = creşterea dispoziţiei cu o tonalitate afectivă pozitivă, expansivă.
Starea pacientului poate fi observată în timpul interviului, sau în cazul în care există variaţii,
acestea pot fi cu uşurinţă identificate.
În cadrul discuţiei cu examinatorul, pacientul v-a fi întrebat despre:
Cum s-a simţit în ultima perioadă;
Ce fel de dispoziţie a avut;
Daca a fost abătut, trist sau vesel;
Dacă a fost trist, cât durează această stare şi ce face ca să îşi schimbe dispoziţia;
Părerea sa despre sine;
Dacă s-a gândit vreodată să se sinucidă;
Dacă da, cum a procedat sau dacă şi-a făcut un plan.
În cazul depresiei, datorită riscului mare suicidar în această patologie, trebuie realizat bilanţul
evaluării riscului suicidar.
ALEXITIMIA
TESTE
INTERVIUL
m. Voinţa
Voinţa reprezintă procesul ce orientează activitatea psihică spre realizarea unui scop.
Actul de voinţă curpinde mai mulţi paşi reprezentaţi de formularea scopului, disputa
motivelor, adoptarea hotărârii, îndeplinirea acţiunii şi angajarea în acţiune.
Tulburările voinţei sunt reprezentate de:
Hiperbulia = creşterea voinţei;
Hipobulia = diminuarea voinţei;
Disabulia = dificultatea de a trece la o acţiune;
Parabulia = insuficienţa voinţei ce poate fi determinantă de dorinţe paralele;
Impulsivitatea = insuficienţa voinţei pasive;

INTERVIUL
n. Viaţa instinctuală
În această secţiune, examinatorul va întreba pacientul dacă şi-a păstrat pofta de mâncare la
fel ca înainte, dacă este mulţumit de viaţa sa intimă, dacă nu, de ce. o. Ritmul nictemeral
O mare parte din tulburările psihice sunt însoţite de tulburări de somn, de aceea,
examinatorul este obligat să întrebe pacientul cum se odihneşte, câte ore doarme, dacă se
simte odihnit dimineaţa, dacă are coşmaruri, dacă adoarme cu dificultate, dacă somnul este
întrerupt, dacă se trezeşte devreme, dacă ia medicamente pentru a adormi şi dacă da, ce doze.
Conform ICD 10, tulburările de somn non-organice se pot împărţi în:
Dissomnii = este afectată cantitatea, calitatea sau durata somnului: insomnia, hipersomnia
sau tulburarea ritmului somn-veghe;
Parasomniile = evenimente episodice anormale ce apar în timpul somnului precum
somnambulismul, coşmarurile sau pavorul nocturn.
p. Reacţia examinatorului faţă de pacient
Examinatorul va nota de astă dată cum s-a simţit el în discuţia cu pacientul, dacă discuţia a
putut fi controlată cu uşurinţă sau nu, dacă a avut dificultăţi în colaborarea cu pacientul.

!ISTORIC PERSONAL SI SOCIAL!

PERSONALITATEA PREMORBIDA. MIC ISTORIC PERSONAL
LOCUINTA SI CONDITIILE DE LOCUIT:
Se pun intrebari pacientului despre locuinta sa.
- numarul camerelor,
- starea igienico-sanitara a locuintei,
- repartitia persoanelor pe camere,
- ambianta,
- cate persoane mai locuiesc cu pacientul,
- cum se intelege cu cei din familie,
- conditii de locuit.
STRUCTURA FAMILIEI:
Se trec in foaie membrii familiei in ordine cronologica:
- bunici,
- parinti,
- copii,
- frati,
- surori,
- varsta, gradul de instruire si ocupatia fiecarui membru de familie,
- intrebari despre relatiile dintre membrii familiei.
!ISTORIC PERSONAL SI SOCIAL!
ANTECEDENTE FAMILIALE SI SOCIALE:
- Familia in care s-a nascut si a crescut bolnavul,
- Relatiile intrafamiliale,
- Atitudinea parintilor,
- Caracterul educatiei,
- Evenimente si situatii traumatizante,
- Familia si relatiile maritale,
- Relatiile extrafamiliale, relatiile anterioare pe care le-a avut cu partenerii,
- Caracterul si stabilitatea lor,
- Relatiile, atmosfera, educatia in propria familie, evenimente deosebite,
- Hoby (natura si evolutia lui).
!ISTORIC PERSONAL SI SOCIAL!
DIVORT/SEPARARE/CUSTODIE
 stadiului dezvoltarii psiho-emotionale al minorului si nevoile specifice ale acestuia
necesare pentru o dezvoltare echilibrata;
 relatiei mama-copil si abilitatile parentale ale mamei;
 relatiei tata-copil si abilitatile parentale ale tatalui;
 legaturile afective existente intre parinte si copil si stilul de atasament;
 capacitatea si disponibilitatea parintelui de a oferi copilului afectiune;
 starea de sanatate psihica a parintelui si/sau eventualul abuz de alcool sau de substante;
 dorinta si capacitatea parintelui de a incuraja si facilita o stransa si continua relatie a
copilului cu celalalt parinte;
 situatiile de abuz, neglijare, exploatare si potentialele situatii de risc care pot interveni in
viitor;
 violenta in familie, indiferent daca violenta a fost indreptata impotriva copilului sau
acesta doar a asistat la violenta;
 daca parintii sunt blocati intr-un comportament de alienare (spalare a creierului) cu
copilul lor.
!ISTORIC PERSONAL SI SOCIAL!
ACTIVITATEA PRESCOLARA, SCOLARA SI UNIVERSITARA. DEZVOLTAREA
PSIHOMOTORIE – in special la copii:
- Care au fost relatiile cu copilul,
- Varsta la care a inceput fiecare forma de instruire frecventata,
- Adaptarea: cum s-a adaptat copilul la gradinita, la scoala; intereseaza capacitatea de
adaptare scolara cu accentuarea timiditatii, impulsivitatii, agresivitatii si instabilitatii.
- Cum sunt relatiile cu colegii,
- Care este anturajul copilului.
- Randamentul, rezultatele scolare, performante scolare.
- Evenimente deosebite, eventualele privari de libertate (mai tarziu)
- Activitati extrascolare,
- Consum de droguri,
- Daca a facut stagiul militar, daca s-a adaptat si daca nu l-a facut pe tot, adica a fost clasat,
care au fost motivele.
!ISTORIC PERSONAL SI SOCIAL!
COMPORTAMENTUL IN CAMPUL MUNCII:
- Varsta la care a inceput activitatea profesionala,
- Ruta profesionala – numarul locuroilor de munca (unde a lucrat; cate locuri de munca a
avut; de ce a parasit locurile de munca foarte des),
- Randament,
- Succese si esecuri, performante profesionale si sociale
- Integrarea in colectivitate
- Relatii profesionale,
- Conflicte,
- Aprecieri si sanctiuni.

EVALUARE PERSONALITATE
Trasaturile de personalitate = sunt patternuri durabile de percepere, relationare si gandire
despre ambianta si sine insusi, care sunt manifestate intr-o gama larga de contexte sociale si
personale.
Numai cand trasaturile de personalitate sunt inflexibile si dezadaptative si cauzeaza
deteriorare functionala sau detresa subiectiva semnificativa constituie tulburari de
personalitate.
O tulburare de personalitate = un pattern durabil de experienta interna si de comportament
care deviaza condiderabil de la cererile culturii individului, este pervasiv si inflexibil, are
debutul in adolescenta sau precoce in perioada adulta, este stabil in cursul timpului si duce la
detresa sau deteriorare; este un pattern durabil de gandire, simtire si comportare relativ stabil
in decursul timpului.
 EVALUARE PERSONALITATE

Grupa A: Indivizii cu aceste tulburari apar adesea ca bizari sau excentrici. – tulburari
psihotice.
Tulburarea de personalitate paranoida:
- neincredere si suspiciune fata de altii, intentiile altora fiind interpretate ca
rauvoitoare; indicat de patru :
1) Suspecteaza fara o baza suficienta ca altii il exploateaza, prejudiciaza, inseala;
2) Este preocupat de dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea amicilor
sau asociatilor;
3) Refuza sa aiba incredere in altii din cauza fricii nejustificate ca informatiile vor fi utilizate
malitios contra sa.
4) Citeste intentii degradante sau amenintatoare in remarci sau evenimente benigne;
5) Poarta pica tot timpul, adica este implacabil fata de insulte, injurii sau ofense;
6) Percepe atacuri la persoana sau la reputatia sa, care nu sunt evidente altora si este prompt
in a actiona coleros sau in a contraataca;
7) Are suspiciuni recurente fara nici o justificare, referitoare la fidelitatea sotiei ori a
partenerei sexuale.
Tulburare de personalitate schizoida:
- detasare de relatiile sociale si o gama restransa de expresie emotionala, de exprimare a
emotiilor in situatii interpersonale; indicat de patru :
1) Nici nu doreste, nici nu se bucura de relatii stranse, inclusiv de faptul de a fi membru al
unei familii;
2) Alege aproape intotdeauna activitati solitare;
3) Are putin sau nu are nici un interes in a avea experiente sexuale cu alta persoana;
4) Ii plac putine ori nu-i plac nici un fel de activitati;
5) Lipsa amicilor sau confidentilor apropiati, altii decat rude de gradul I;
6) Pare a fi indiferent la criticile sau laudele altora;
7) Prezinta raceala emotionala, detasare sau afectivitate plata.
Grupa A:
 EVALUARE PERSONALITATE

Tulburare de personalitate schizotipala:

- deficite sociale si interpersonale manifestat de discomfort acut in relatiile intime, de
distorsiuni cognitive sau perceptuale si excentritati de comportament; indicat de cinci:
1) Idei de referinta (excluzand ideile delirante de referinta);
2) Gandire magica sau credinte stranii care influenteaza comportamentul sunt incompatibile
cu normele subculturale
(superstitiozitate, credinta in clarviziune, telepatie, „al saselea simt”, fantezii, preocupari
bizare);
3) Experiente perceptive insolite, incluzand iluzii corporale;
4) Gandire si limbaj bizar (limbaj vag, circumstantial, metaforic, supraelaborat sau stereotip);
5) Suspiciozitate sau ideatie paranoida;
6) Afect inadecvat sau coarctat;
7) Comportament sau aspect bizar, excentric sau particular;
8) Lipsa de amici sau confidenti apropiati, altii decat rude de gradul I;
9) Anxietate sociala excesiva sau diminuata odata cu familiarizarea si tinde a fi asociata mai
curand cu temeri paranoide decat cu judecati negative despre sine.
Grupa B:Indivizii cu aceste tulburari apar adesea ca teatrali, emotionali sau extravaganti.
Tulburare de personalitate antisociala: (M)
- desconsiderare si de violare a drepturilor altora, aparand la 15 ani; indicat de trei :
1) Incapacitate de a se conforma normelor sociale in legatura cu comportamente legale,
indicata de comiterea repetata de acte care constituie motive de arest;
2) Incorectitudine indicata prin mintitul repetat, uzul de alibiuri, manipularea altora pt. profit
sau placerea personala;
3) Impulsivitate sau incapacitate de a planui dinainte;
4) Iritabilitate si agresivitate indicate de luptele sau atacurile corporale repetate;
5) Neglijenta nesabuita pt. siguranta sa sau a altora;
6) Iresponsabilitate considerabila indicata prin incapacitatea repetata de a avea un
comportament consecvent in munca ori a-si onora obligatiile financiare;
 EVALUARE PERSONALITATE

7) Lipsa de remuscare indicata prin a fi indiferent ori a justifica de ce a facut sa sufere ori a
maltratat sau a furat de la altul.
Grupa B:Indivizii cu aceste tulburari apar adesea ca teatrali, emotionali sau extravaganti.
Tulburare de personalitate borderline: (F)
- instabilitate in relatiile personale, imaginea de sine si afecte, si de impulsivitate
marcata; indicat de cinci :
1) Eforturi disperate de a evita abandonul real sau imaginar;
2 )Relatii interpersonale intense si instabile; alternare intre extremele de idealizare si
devalorizare;
3) Perturbare de identitate – imagine de sine sau constiinta de sine marcat si persistent
instabila;
4) Impulsivitate in cel putin doua domenii care sunt autoprejudiciante (cheltuieli, sex, abuz
de o substanta, condus imprudent, mancat compulsiv);
5) Comportament, gesturisau amenintari de suicid ori comportament automutilant;
6) Instabilitate afectiva datorita unei reactivitati marcate a dispozitiei (iritabilitate, anxietate
durand intre cateva ore si cateva zile);
7) Sentimentul cronic de vid;
8) Manie intensiva, inadecvata sau dificultate in a controla mania (manifestari frecvente de
furie, stare coleroasa permanenta, batai repetate);
9) Ideatie paranoida sau simptome disociative severe, tranzitorii in legatura cu stresul.
 EVALUARE PERSONALITATE

Tulburare de personalitate histrionica: (F)

- emotionalitate excesiva si de cautare a atentiei; indicat de cinci :
1) Este incomodat in situatiile in care nu se afla in centrul atentiei;
2) Interactiunea cu altii este caracterizata intotdeauna printr-un comportament seducator sau
provocator sexual inadecvat;
3) Prezinta o schimbare rapida si o expresie superficiala a emotiilor;
4) Uzeaza in mod constant de aspectul fizic pentru a atrage atentia asupra sa;
5) Are un stil de a vorbi extrem de impresionistic si lipsit de detalii;
6) Manifesta autodramatizare, teatralism si o expresie exagerata a emotiilor;
7) Este sugestionabil, usor de influentat de altii sau de circumstante;
8) Considera relatiile a fi mai intime decat sunt in realitate.
Tulburare de personalite narcisica: (F)
- grandoare, necesitate de admiratie si lipsa de simpatie; indicat de cinci :
1) Are un sentiment grandios de autoimportanta (isi exagereaza realizarile si talentele,
asteapta sa fie recunoscut ca superior fara realizari corespunzatoare);
2) Este preocupat de fantezii de succes nelimitat, de putere, stralucire sau amor ideal;
3) Crede ca este „aparte” si unic si poate fi inteles numai de, ori trebuie sa se asocieze cu, alti
oameni (sau institutii) speciali ori cu statut inalt;
4) Necesita admiratie excesiva;
5) Are un sentiment de indreptatire, adica pretentii exagerate de tratament favorabil special
ori de supunere automata la dorintele sale;
6) Este exploatator interpersonal, adica profita de altii spre a-si atinge propriile scopuri;
7) Este lipsit de empatie: este incapabil sa recunoasca sau sa se identifice cu sentimentele si
necesitatile altora;
8) Este adesea invidios pe altii sau crede ca altii sunt invidiosi pe el;
9) Prezinta comportamente sau atitudini arogante sau sfidatoare.
 EVALUARE PERSONALITATE

Grupa C: Indivizii cu aceste tulburari apar adesea ca anxiosi si fricosi.

Tulburarea de personalitate evitanta: - inhibitie sociala, de sentimente de inadecvare si
hipersensibilitate la evaluarea negativa; indicat de patru :
1) Evita activitatile profesionale care implica un contact interpersonal semnificativ, din cauza
fricii de critica, dezaprobare sau rejectie;
2) Nu doreste sa se asocieze cu alti oameni decat daca este sigur ca este apreciat;
3) Manifesta retinere in relatiile intime din cauza fricii de a nu se face de ras;
4) Este preocupat de faptul de a nu fi criticat sau rejectat in situatii sociale;
5) Este inhibat in situatii interpersonale noi din cauza sentimentelor de inadecvare;
6) Se vede pe sine ca inapt social, inatractiv personal ori inferior altora;
7) Refuza sa-si asume riscuri personale sau sa se angajeze in orice activitati noi din cauza
faptului ca acestea l-ar putea pune in dificultate.
Tulburarea de personalitate dependenta:- comportament sumisiv si de aderenta in
legatura cu necesitatea excesiva de a fi protejat de cineva; indicat de cinci :
1) Are dificultati in a lua decizii comune fara o cantitate excesiva de consilii si reasigurari din
partea altora;
2) Necesita ca altii sa-si asume responsabilitatea pt. cele mai importante domenii ale vietii
lui;
3) Dificultati in exprimarea dezacordului de frica sa nu piarda suportul sau aprobarea.
4) Are dificultati in a initia proiecte ori a face singur (din cauza lipsei de incredere);
5) Merge foarte departe spre a obtine solicitudine si suport de la altii, pana la punctul de a se
oferi voluntar sa faca lucruri care sunt neplacute;
6) Se simte incomodat sau lipsit de ajutor cand ramane singur din cauza fricii exagerate de a
nu fi in stare sa aiba grija de sine;
7) Cauta urgent alta relatie ca sursa de solicitudine, suport cand o relatie se termina;
8) Este exagerat de preocupat de frica de a nu fi lasat sa aiba grija de sine.

Tulburarea de personalitate obsesivo-compulsiva:

- preocupare de ordine, perfectionism si control; indicat de patru :
31
 EVALUARE PERSONALITATE

1) Este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare, planuri, in asa masura ca
obiectivul major al activitatii este pierdut;
2) Prezinta perfectionism care interfereaza cu indeplinirea sarcinilor (este incapabil sa
realizeze un proiect deoarece nu sunt satisfacute standardele sale extrem de stricte);
3) Excesiv de devotat muncii si productivitatii, pana la excluderea activitatilor recreative si a
amicitiilor;
4) Hiperconstiincios, scrupulos, inflexibibil in probleme de moralitate, etica, valori;
5) Este incapabil sa se debaraseze de obiecte uzate, inutile, fara valoare sentimentala;
6) Refuza sa delege sarcini sau sa lucreze cu altii in afara de cazul cand acestia se supun
exact modului lui de a face lucrurile;
7) Stil avar de a cheltui atat fata de sine cat si fata de altii, banii fiind vazuti ca ceva care
trebuie strans pt. eventuale catastrofe;
8) Prezinta rigiditate si obstinatie.
(DSM-IV-TR 2000, 2003, pp. 685-731)
.
TEMPERAMENT
APTITUDINI
CREATIVITATE
INTELIGENTA EMOTIONALA

32
CONDUITA PSIHOSOCIALA
CONDUITA PSIHOSOCIALA (imaginea de sine si perceptia ei sociala, relatiile
interpersonale, comportamente pro si antisociale, atitudini sociale si formarea lor)
Acceptarea de sine neconditionata
Scheme cognitive
Sociabilitatea
Ex orice test Bif Five , ABCD (Minulescu)FACTORUL I: Extraversie-Introversie:
E1Activism; E2-Optimism; E3-Umor; E4- Abilitate interpersonala; E5-Afirmare personala;
FACTORUL II: Maturitate, adaptare vs. Imaturitate, psihopatie: M1-Încredere în ceilalti;
M2-Adaptativ, conservator; M3-Prietenos; M4-Forta inhibitiei; M5-Forta eului; FACTORUL
III: Agreabilitate vs. Lipsa agreabilitatii: A1-Altruism; A2-Romantism, sentimentalism; A3-
Caldura afectiva; A4-Empatie; A5-Onestitate, corectitudine; FACTORUL IV:
Constiinciozitate vs. lipsa de ordine: C1-Vointa, perseverenta; C2- Spirit de perfectionare;
C3-Rational, obiectiv; C4-Planificare; C5-Control emotional; -FACTORUL V: Actualizare
vs. Stagnare: Ac1-Aprofundare; Ac2-Toleranta, deschidere; Ac3-Rafinare personala; Ac4-
Independenta, flexibilitate; Ac5-Creativitate.

33