Personalități istorice
Epoca antică
1. Burebista – rege al geto-dacilor (82-44 î.Hr.), întemeietorul statului dac.
Rolul personalității:
1. A întemeiat statul dac:
2. A dus lupte cu celții și a
cucerit litoralul Mării
Negre:
3. A dus o politică
externă activă:
Istoria românilor
Argumente:
Aflat inițial în fruntea unei formatiuni statale locale, Burebista, om de
stat inzestrat cu remarcabile calitati de organizator, strateg militar si
diplomat, reuseste sa unifice formațiunile politico-militare geto-dace
sub autoritatea sa și să pună astfel bazele unui puternic regat cu
centrul, probabil, în Podișul Transilvaniei. Unificarea s-a realizat pe
două căi: pe cale pașnică, când șefii daci de trib acceptă supunerea
față de Burebista de bună voie, și pe cale războinică, când se dorește
păstrarea puterii tribale de către unii conducători locali (cetatea Tyras
a fost arsă din temelii). Desigur, creșterea puterii militare a lui
Burebista a determinat supunerea de bunăvoie a multor uniuni
tribale geto-dacice. În întreaga sa actiune, Burebista a fost sprijinit de
marele preot Deceneu, colaboratorul si sfetnicul cel mai apropiat.
Statul dac reorganizat de Burebista, care putea, potrivit afirmatiilor
aceluiasi Strabon, sa mobilizeze o armata de 200.000 de luptatori, se
impune la jumatatea secolului I. i.e.n. ca principala forta politica si
militara din Europa Centrala si de la Dunarea de Jos.
Războaiele purtate de Burebista dezvăluie și altă latură a
personalității sale. Rapida încheiere victorioasă a campaniei împotriva
celților (60-59 î.Hr), ne îndeamnă să credem că ofensiva regelui a
constituit o surpriză pentru acestia. Pe de alta parte, o inscripție
Histriană lasă să se înțeleagă că Burebista știa să organizeze un
asediu de lungă durată, iar cucerirea litoralului Pontic ( 55 î.Hr),
dovedește că zidurile masive de piatră ale cetăților grecesti nu
constituiau pentru el un obstacol de netrecut. În sfârșit, nici un izvor
nu spune că Burebista ar fi pierdut vre-o bătalie și cu atat mai puțin
vre-un război. Totul îndreptățește concluzia că regele dac a fost și un
mare comandant militar.
Burebista ajunge astfel "stăpânul ținuturilor de dincolo și de dincoace
de Dunăre", devenind "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din
Tracia", cum îl numește o inscripție greaca contemporană. Aflat la
apogeul puterii, Burebista este pe punctul de a interveni în razboiul
civil dintre Caesar și Pompei din statul roman. Înfrângerea și moartea
lui Pompeius fac ca oferta de alianță a lui Burebista să nu se
materializeze. Victorios în războiul civil, Caesar pregatea, se pare, o
campanie îndreptată împotriva rivalului său din Carpați. Dupa
asasinarea lui Caesar la Roma, are loc și dispariția violentă a lui
Burebista, victimă probabil a unui complot al aristocrației separatiste.
Statul întemeiat de el se destramă inițial în 4, apoi în 5 părți, într-una
dintre acestea menținându-se la putere Deceneu.
2. Deceneu - a fost filosof și astronom, preot suprem, sfătuitor al lui Burebista între anii
70-44 î.Hr și rege dac între anii 44-27 î.Hr.

Rolul personalității: Argumente:

1. L-a ajutat pe regele O informație din Iordanes (Getica:XI,67) indică venirea lui Deceneu la
Burebista la unificarea putere, inițial, ca vicerege, Burebista acordându-i o putere aproape
geto-dacilor: regală. Strabon spune: "Burebista … și-a luat ca ajutor pe Deceneu, un
bărbat vrăjitor, care umblase multă vreme prin Egipt, învățând acolo
unele semne profetice, datorită cărora susținea că tălmăcește voința
zeilor. Ba încă, de la un timp era socotit și zeu, așa cum am arătat
când am vorbit de Zamolxe. Ca o dovadă de ascultarea ce i-o dădeau
geții, este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să-și stârpească viile și
să traiască fără vin". Împreună cu Burebista a acordat o atenție
deosebită reformelor politice, militare, religioase, economice și
culturale, îndeosebi celor legate de educație morală și spiritual.

2. A revigorat Deceneu a înlăturat cultul bahic sau dionisiac asociat cu cultura viței
spiritualitatea geto- de vie și cu orgii. El este cel dintâi care s-a opus viguros pătrunderii în
dacilor: Dacia a cultelor străine. De aceea nu este întâmplător că a determinat
autoritatea regală să dispună distrugerea viței de vie — planta sacră a
lui Dyonisos — și că toată preoțimea dacică l-a sprijinit în acest act
extraordinar. Ca mare preot și vicerege, apoi el însuși rege după
moartea lui Burebista, Deceneu a dispus de o dublă autoritate,
morală (stârpind viciul beției) și politică (organizând triburile și casta
sacerdotală). A construit altare noi și edificii sacre .

3. A înfăptuit o profundă Această reformă, celebră în lumea antică, a fost pusă în practică nu
reformă socială și prin legi oficiale, ci prin răbdare și educație. A impus sobrietatea și
religioasă a poporului cumpătarea, a cerut poporului „ascultarea de porunci” ca efect al
geto-dac: educației prin dreptate, geții fiind recunoscuți, după Herodot, ca fiind
„cei mai drepți” dintre traci. Iordanes scria despre Deceneu:
„Împărtășindu-le cunoștințe de fizică i-a făcut să trăiască în mod
natural respectând legile lor pe care ei le au în formă scrisă până
astăzi și le numesc belagine.”

3. Decebal – rege geto-dac între anii 87-106.

Rolul personalității: Argumente:

1. A contribuit la Deși mai restrâns ca arie geografică decât teritoriul stăpânit de regele
reunificarea statului Burebista (82-44 î.Hr.) - cuprinzând Transilvania, Banatul, Oltenia,
dac: centrul și sudul Moldovei, noul stat era mai puternic și mai bine
 organizat. Limitele statului dac in timpul lui Burebista (82-44 î.Hr.) au
fost: în nord, Carpații Păduroși; în est, Pontul Euxin; în sud, munții
Haemus (Munții Balcani); în vest, Dunărea Mijlocie. Progresele
înregistrate în acest timp de societatea dacică erau multiple și
importante: o populație numeroasă și grupată în jurul multor davae în
care pulsa o vie activitate economică, legături comerciale cu lumea
greco-romană, o cultură înfloritoare cu puternice elemente originale.
Statul centralizat dac s-a aflat la apogeul puterii sale sub regele
Decebal.

2. A readus Dacia pe area A construit noi cetăți și le-a fortificat pe cele vechi, îndeosebi în
militară și politică a regiunea Munților Orăștie, a readus gloria militar-politică a Daciei.
antichității: Construiește capitala Sarmizegetuza.

3. A fost un diplomat A încercat să stabilească relații cu statele și popoarele inamice Romei,

iscusit: după infrângerea din anul 88, a reușit să încheie o pace avantajoasă
cu Domițian în anul 89, devenind client al Romei, regatul dac
profitând de anumite benificii: primea meșteri constructori, instructor
militari,etc.
4. A fost un bun militar:
Regele Decebal a avut mai multe războaie cu romanii, care îi vor
recunoaște abilitățile militare și politice. La începutul secolului III,
istoricul roman Dio Cassius făcea regelui dac următorul portret
elogios: ,,Era foarte priceput în ale războiului și iscusit la faptă, știind
să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe dușman și a se retrage la timp.
Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, știind a se folosi cu dibăcie
de o victorie și a scăpa cu bine dintr-o înfrângere, pentru care lucruri
el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. A organizat
cea mai numeroasă armată din istoria Daciei, circa 150.000 de
oastași. A dus războaie cu Imperiul Roman, în 101-102 și 105-106,
fiind învins în cel de-al doilea război daco-roman. Decebal se sinucide,
iar Dacia devine provincie romană

Istoria universală
1. Pericle (492 – 429 î.Hr.) - general, orator și om de stat atenian. Conducător al Atenei
între anii 443 - 429 î.Hr.

Rolul personalității: Argumente:

1. A inițiat numeroase A fost ales timp de 25 de ani strateg al cetății, transformâ orașul într-
reforme democratice: un centru economic, politic, cultural și artistic al lumii grecești. Pericle
este unul din fondatorii democrației ateniene . Puterea
reprezentativă aparținea poporului, care se reunea în ședințe, fiind
reprezentat de un consiliu. Consiliul era ales anual, din toate păturile
societății. Pericle a introdus în armată ,,solda”, pentru ca chemarea
sub arme să nu însemne pentru cei săraci ruinarea familiei; şi un mic
 stipendiu pentru juraţii din tribunale, tocmai pentru ca această
funcţie delicată să nu rămână un monopol al bogaţilor. A extins
cetăţenia asupra unei numeroase categorii de persoane care, dintr-un
motiv sau altul, erau lipsite de acest drept.

A sprijinit înălțarea sau refacera celor mai faimoase construcții, unele

2. A fost protector al
din ele dăinuind pînă în zilele noastre. Astfel amintim Partenonul,
culturii și artelor:
noul Erehtion, Odeonul, Templul Atenei Nike (Victoria) și chiar statuia
lui Zeus din Olimpia, opera vestitului Phidias, considerate una din cele
șapte minuni ale lumii. Secolul în care a trăit Pericle, este supranumit
"Secolul lui Pericle". A încurajat dezvoltarea teatrului, poeziei,
filosofiei, încojurat de nume celebre ca Eschil, Sofocle, Euripide,
Aristofan, Herodot, Socrate.

3. A fost un bun In planul politicii externe, Pericle a urmărit întarirea legăturilor Atenei
diplomat: cu cetatile membre ale Ligii de la Delos, împotriva Spartei, Atena
atingând momentul culminant al evoluției sale ca hegemon al lumii
grecesti. Armata greacă a fost implicată in lupte (victorioase)
împotriva Eginei si Corintului, dar și în ajutorarea Egiptului aflat sub
ocupatia Imperiului Persan. Cu aceasta ocazie, tezaurul Ligii de la
Delos (alianta a cetatilor grecesti in frunte cu Atena) a fost mutat la
Atena, sub pretextul asigurarii securitatii sale. Conflictul politico-
militar cu Sparta a fost temporar aplanat, in 445 i.Hr., Pericle îcheind
pacea dintre Atena și Sparta pentru 30 de ani, numită "Pacea lui
Pericle", dar concurența cu Sparta pentru sfere de influiență și colonii
a dus la începutul Războiului peloponesiac 431-404 î.Hr.

2. Alexandru Macedon (356 - 323 î.Hr.) - A fost rege al Macedoniei după moartea tatălui
său Filip al II-lea și apoi a Imperiului Macedonian între anii 336-323 î.Hr.

Rolul personalității: Argumente:

1. A fost militar de La vârsta de doar 20 de ani, Alexandru devine regele Macedoniei,

excepție: dupa ce tatăl său, Filip al II-lea este asasinat. Alexandru porneste
repede spre sud, în Grecia de acum, și lovește puternic armatele
răsculate împotriva Macedoniei. Având granițele asigurate,
Alexandru începe visul său de expansiune a Macedoniei și pleaca într-
o campaniei de cucerire ce avea să uimească și să schimbe istoria
lumii. Pleacă în anul 334 I.Hr. din Macedonia și se angrenează într-o
serie de cuceriri ce aveau sa dureze 10 ani. Nu avea să se mai întoarca
niciodată pe pământul natal. Pleacă împreună cu 30.000 de soldați și
6000 de călăreți înspre Asia Mică, pentru a cuceri Persia și a elibera
cetățile grecesti de pe coasta Asiei. După mai multe victorii obținute
între anii 334 - 331 I.Hr. Alexandru pune stapanire pe toate orasele
importante și intră în posesia bogățiilor Imperiului Persan. Alexandru
cel Mare este proclamat rege al Asiei și se considera moștenitorul de
drept al tronului Imperiului Persan. Seriile de cuceriri nu se opresc aici
 și după lupte grele, ce s-au întins pe o perioadă de 3 ani, Alexandru
cel Mare cucerește și Persia Orientala (Afganistanul, Turkestanul si
Belucistanul de astăzi). Urmatoarea campanie de cucerire avea să fie
supunerea Arabiei, dar în data de 10 iunie 323 I.Hr, Alexandru moare
la varsta de numai 32 de ani, cel mai probabil de friguri sau malarie.
În ai săi 20.000 de km parcurși în Orient, n-a pierdut nici o bătălie
fiind considerat pe bună dreptate mare srateg și unul dintre cei mai
remarcabili conducători militari ai antichității.

Prin cuceririle sale, și-a extins imperiul său pe trei continente.

2. A întemeiat Imperiul Imperiul Macedonean se întindea de la Dunăre până la hotarele
Macedonean, cel mai sudice ale Egiptului, şi de la Marea Adriatică până în Ind. Imperiul era
întins imperiu din un conglomerat de popoare pe care Alexandru a încercat să le
antichitate: contopească într-un singur stat. În acest scop a menţinut modelul
administrativ al Imperiului Persan sprijinindu-se pe macedoneni, greci
şi persani. Deoarece popoarele se aflau în diferite stadii de dezvoltare
economică şi timpul a fost scurt pentru a se realiza o bază economică
unitară, iar coeziunea asigurată de armată nu a putut fi un factor
decisiv în menţinerea intactă a imperiului, acesta s-a destrămat după
moartea lui Alexandru.

Războaiele macedonene au dus nu numai la crearea unui vast

3. A contribuit la apariția
imperiu, ele au reușit să realizeze o strânsă legătură politică,
culturii elinistice:
economică și culturală între lumea greacă și cea orientală. Sub aspect
cultural au dus la răspîndirea culturii şi civilizaţiei greceşti în afara
graniţelor ei etnice. Limba greacă (koine) devine limba oficială în tot
imperiul, dar şi limba culturii prin intermediul căreia valorile culturii
elene au fost difuzate printre alte popoare. Elementul elen
dobîndeşte un rol dominant atît în viaţa economică, cît şi în cea
politică şi culturală. Cultura greacă pătrunde adânc în orient, se
extinde în alte țări, asimilează și se contopește cu elemente din
cultura orientală, dând naștere unei noi culturi – elenismul – sinteză a
elementelor culturale, religioase, social-economice grecești și
orientale în cadrul căruia domină elementul elenic (helenic).

3. Traian (53 - 117) - Împărat Roman între anii 97-117, a întrat în istorie ca cel mai bun
împărat.

Rolul personalității: Argumente:

1. A dus lupte cu geto- În 101, a lansat o expediție în regatul Dacia, aflat la nord de Dunăre și
dacii, a transformat l-a forțat un an mai târziu pe regele Decebal să capituleze, după ce
Dacia în provincie Traian a asediat cu succes capitala Sarmizegetusa. Traian s-a întors la
romană: Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.
Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului
Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se
alăture. Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind
 un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106,
capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă. Decebal s-a sinucis, iar
în locul capitalei distruse Traian a construii un nou oraș, numit Colonia
Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Formează provincia
Dacia, punând capăt statului geto-dac; colonizează masiv Dacia cu
populație romană sau romanizată. Rămâne în regiunile cucerite până
în primavara anului 107, pentru a lua personal măsurile necesare
pentru organizarea noii provincii.

2. A lărgit hotarele În 114 Traian începe compania din Orient, ocupă și transformă
Imperiului Roman: Armenia în provincie romană, crează din teritoriile cucerite la est de
Eufrat provincial Mesopotamia, iar în 116 unele metropole ale
Regatului Part, constituind provincial Asiria și adptă titlul de parthicus
Maximus. Epuizarea efortului ofensiv roman, o răscoală antiromană a
iudeilor din Egipt, Cipru și a părților din Mesopotamia pe de o parte,
boala împăratului pe de altă parte, determină întreruperea războiului.
Traian moare în Asia Mică, în drum spre Roma (8 august 117). A făcut
ultimile cuceriri de proporții ale romanilor; Imperiul Roman își atinge
limitele teritoriale maxime și o populație de circa 55 milioane de
oameni.
3. Din ordinul lui a fost
Columna lui Traian a fost construită din ordinul împăratului Traian,
construită Columna lui
pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în
Traian:
zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata
apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are
exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de
spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre
romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.

4. Constantin cel Mare (272 – 337) - a fost Împărat Roman între 306 și 337.

Rolul personalității: Argumente:

1. A construit noua Ideea lui Constantin de întemeiere a unei noi capitale, la

capitală a Imperiului: Constantinopol, în anul 330, a consfinţit, în fapt, împărţirea în două a
Imperiului roman. Din acel moment, cele două capitale şi-au
revendicat calitatea de unică continuatoare a Romei eterne. În
realitate însă, cele două capitale aveau să se dezvolte paralel şi pe căi
diferite. Roma, continuând vechile tradiţii italice, avea să se menţină
ca o capitală uneori doar simbolică a părţii occidentale, datorită
atacurilor barbare şi a vicisitudinilor interne. Constantinopolul însă,
având rădăcini adânci în tradiţiile elenistice şi aşezat într-o poziţie
geografică favorabilă, ocrotit de primejdia invaziilor barbare, avea să
devină capitala părţii răsăritene a Imperiului roman şi singura
continuatoare a tradiţiilor romane după prăbuşirea Imperiului Roman
de Apus. Alegerea locului de amplasare a noii capitale, ce avea să
devină în scurt timp capitala lumii, este – după cum mărturiseşte
bizantinologul rus Feodor I. Uspensky – o dovadă incontestabilă a
 geniului politic şi administrativ al împăratului Constantin cel Mare.

2. A adoptat diadema: Începând cu anul 324, se observă pe monedele lui Constantin o noua
imagine a chipului său. Privirea lui este acum îndreptată în sus și în
depărtare; aceasta reflectă pretenția lui nu la divinitate, ci la misiunea
și inspirația sa divină. De asemenea, el renunță să mai poarte coroana
de lauri și adoptă diadema (Cunună din metale și pietre prețioase,
purtată pe cap de suverani, de unii reprezentanți ai bisericii). La
moartea lui Constantin au fost bătute patru tipuri diferite de monede
omagiale.
3. A sprijinit biserica A rămas cunoscut mai ales pentru Edictul de la Milano din anul 313,
creștină: care marchează intrarea în legalitate a religiei creștine pe întreg
cuprinsul imperiului, pentru prima oară în istorie, În 325 Constantin a
convocat la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care
a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai
precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de
erezia arianistă. Aceste două acțiuni sunt considerate factori majori
ai răspândirii religiei creștine. Este considerat în ortodoxie ca avînd
statut echivalent apostolilor.