CE E DE FĂCUT CÂND EȘTI MARTORUL UNEI AGRESIUNI ASUPRA UNUI

COPIL?

Urmează un articol lung, dar important, cred eu, despre ce putem face cînd sîntem
martorii unei agresiuni mai mult sau mai puțin grave asupra unui copil. Am pus la
un loc considerații legale, opinia unui psiholog, indicații precise despre căile de urmat
și posibilele lor consecințe.

Eram cu amîndoi copiii în Herăstrău, parcul era aproape gol. Pe alee veneau spre noi un
tată cu băiețelul lui, să tot fi avut doi ani. Cel mic plîngea și se zbătea pe umărul tatălui.
La un moment dat, tatăl l-a tras de păr. Băiețelul a urlat și mai tare. Bărbatul i-a tras o
palmă peste față. Băiețelul a tăcut brusc, apoi l-a lovit și el pe tată-său cu palma peste
față. Tatăl i-a mai tras una, tot peste față, mai tare. Băiețelul urla din răsputeri. Se
apropiaseră de noi mult, auzeam şi ce-şi spun.
– Te bat de te caci pe tine! îi şuiera printre dinți.
– Vreau la mami, se tînguia băiețelul.

Sofia se oprise încă de la începutul scenei şi mă strîngea de mînă. Ivan se uita şi el din
Manducă, eu încremenisem de furie şi uimire, mintea mea căuta soluții, dar fizicul nu
răspundea la comenzi. Palmele alea mă dureau pe mine, îmi ardeau obrazul. Aş fi putut să
îi vorbesc calm tatălui. Să îi spun ceva blînd băiețelului. Să strig la bărbat. Să îl ameninț
cu Protecția Copilului, să sun la 112, să îl filmez ca să am dovadă dacă fac plîngere la
Poliție, să încerc să îi explic omului că nu e bine ce face. Să întorc privirea. Orice reacție
ar fi fost mai bună decît nimic.

Nu am făcut nimic. Mi-am şters lacrimile, i-am aşteptat să treacă, am mers către leagăne
cu ai mei. M-am gîndit la ei în seara aceea, apoi din nou în zilele următoare. De ce nu am
reacționat? De ce nu reacționez niciodată cînd văd copii agresați?

Pentru că nu ştiu ce e de făcut ca să nu fac mai mult rău. Vreau să ajut copilul, nu să-l
pun într-o situație care seara va duce la o nouă bătaie, mai cruntă, în intimitatea casei
familiei lui.

Pentru că urăsc scandalul și agresorii sînt mari scandalagii.

Pentru că empatizez cu copilul lovit, dar şi cu părintele depãşit de situație şi asta mă

copleşeşte cu atît de multe emoții că pur şi simplu paralizez.

Și pentru că, recunosc, nici nu știu ce ar trebui să fac pentru a-i ajuta pe copil și pe
agresor.

E plin internetul de poze, filme și povești despre bone abuzive, bunici care înjură, părinți
care lovesc. Sigur, poveștile și filmele postate public rareori ajută cu adevărat copilul
agresat. Poate dacă oamenii care se găsesc martori ai unor astfel de scene ar ști ce au de
făcut, ar face mai mult decît să privească și să filmeze. Am discutat cu George Roman,
Jurist, și cu Marius Rusu, Psiholog, ambii implicați în proiecte Salvați copiii, despre ce
spune legea și care este abordarea cea mai potrivită din punct de vedere psihologic în
astfel de cazuri. Putem face ceva în astfel de cazuri, haideți să vedem exact ce.

Întîi de toate, o statistică: conform unui studiu realizat în 2013 de Salvați Copiii, în
România, în 63% dintre familiile din România, violența asupra copiilor reprezintă o
realitate cotidiană. Adică în aproape două treimi din familii, copiii zînt agresați zilnic.
ZILNIC. Disciplina prin violență și pedepsele corporale ori degradante aplicate copiilor
de către propriii lor părinți sînt o m etodă de educație larg răspîndită la noi. Episoadele
de agresiune fiind atît de comune, e absolut firesc ca ele să se întimple și în spațiul public,
în parc, pe stradă, la locurile de joacă, în magazine, acolo unde noi, restul de o treime, le
sîntem martori și ne încremenesc.

De asemenea, 7% dintre din copii sunt bătuţi în școală de către profesorii lor.

Ce trebuie să știți este că legislația românească interzice orice formă de violență asupra
copilului, o prevedere inclusă în 2004 prin Salvați Copiii. Adică un om care agresează un
copil comite o ilegalitate care se pedepsește conform legii. Aveți mai jos cîteva citate din
lege.

Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus

pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. (Art. 33. – (1) Legea
272/2004)

În cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de

către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat
asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora.
Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-
educativ sunt interzise. (Art. 52. – (1) Legea 272/2004)

Măsurile de disciplinare a copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea

copilului, nefiind permise sub niciun motiv pedepsele fizice ori acelea care se află în
legătură cu dezvoltarea fizică, psihică sau care afectează starea emoţională a copilului.
(Art. 33. – (2) Legea 272/2004)

Sunt interzise săvârşirea oricărui act de violenţă, precum şi privarea copilului de

drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală,
morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în
familie, cât şi în instituţiile care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor, în
unităţi sanitare, unităţi de învăţământ, precum şi în orice altă instituţie publică sau
privată care furnizează servicii sau desfăşoară activităţi cu copii. (Art. 95. – (1) Legea
272/2004)

OK, deci acum știm că pedepsele corporale, umilirea și privarea de drepturi de orice
fel SÎNT ILEGALE. Cred că multă lume nu știe asta.

Să revenim la subiectul articolului: ce facem cînd sîntem martorii un episod de violență

împotriva unui copil, indiferent că e vorba despre un cunoscut sau de un străin?
Întîi de toate, trebuie să evaluăm rapid și pe cît posibil, corect, situația: este agresiunea
capabilă de a provoca traume serioase sau chiar moartea copilului? În funcție de răspunsul
la această întrebare, putem avea mai multe tipuri de reacții.

1. Dacă situația la care ești mator este una de agresiune fizică sau emoțională care poate
pune în pericol integritatea sau viața copilului (de exemplu, lovituri cu pumnii sau
picioarele sau acte de violență care produc vătămări corporale, ori urlete, amenințări că va
fi abandonat etc.) și care-i pot cauza traume de ordin emoțional cu efecte pe termen lung,
faci următoarele:

Pentru că în multe dintre cazurile în care părintele abuzator este confruntat în mod direct,
cerându-i-se să-și controleze comportamentul, există riscul ca intervenția ta să degenereze
într-un conflict violent verbal și/sau fizic, situație ce ar afecta și mai mult copilul din punct
de vedere emoțional, o decizie înțeleaptă ar putea fi aceea de a păstra distanța, fără a
pierde contactul vizual cu copilul, și de a apela la:

1. Serviciul de urgență 112 (Poliția), serviciul de securitate (dacă vă aflați într-o instituție,
magazin etc.) sau orice altă persoană abilitată ce poate consemna evenimentul și care poate
contribui la identificarea părintelui și a copilului. La venirea autorităților abilitate, poți da
o declarație în calitate de martor.

Probele (înregistrări video sau audio, fotografii) se pot dovedi foarte utile. Utilizarea
lor în alte scopuri decât informarea autorităților este însă interzisă și poate atrage
sancțiuni sau plata de daune morale. Postarea pe rețelele de socializare, distribuirea lor
către mass-media conduc la expunerea publică a copilului, încălcându-i-se dreptul ”la
protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime, private şi familiale” (art. 27 alin. 1,
Legea 272/2004).

2. Suni la 116 111, numărul Asociației Telefonul Copilului. În urma sesizării tale,
serviciile sociale fie vor merge în familia copilului, fie vor contacta asistentul social din
localitatea de domiciliu şi vor efectua o anchetă socială în urma căreia se vor decide
consecințele ce pot fi aplicate părintelui abuzator.

3. Suni la Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), care

funcţionează în fiecare judeţ şi în fiecare sector din Bucureşti (lista de telefoane este aici)
sau către Serviciile Publice de Asistenţă Socială (SPAS) din localitatea respectivă. Aceste
servicii sînt de obicei apelate, de regulă, cînd e vorba despre abuzuri repetate despre care
știi că se petrec într-o familie de vecini, prieteni, rude ai unor prieteni.

În cazul sesizării lor, serviciile de asistență socială (pct. 3) au obligația de a proceda la

plasamentul în regim de urgență și la sesizarea poliției/organelor de urmărire penală care
vor stabili, prin anchetă specifică, gravitatea lor și gradul de vinovăție al părintelui
(intenție sau culpă). Dacă, la măsura plasamentului în regim de urgență, părinții sau
persoanele care au în îngrijire copilul se opun, autoritatea respectivă sesizează instanţa
judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de punere în aplicare a
măsurii. Se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă sau înregistrată a
copilului referitoare la abuzul, neglijarea, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra
copilului la care a fost supus. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa
unui psiholog.

2. Ce poți face când copilul este victima unei corecții abuzive din partea părintelui?

Oricât de ofensator și dificil ar fi să asistați la o scenă în care un copil este abuzat fizic
(smucit, zgâlțâit, tras de păr, lovit ”ușor” etc.) sau emoțional (apelative jignitoare,
amenințare, blamare etc.), psihologul spune că ideal ar fi să eviți o confruntare directă cu
părintele agresiv. Pe fondul oboselii sau al stresului, se poate întâmpla ca părintele să
devină și mai agresiv cu copilul. În aceste situații, ajută mai mult să vă manifestați
sprijinul pentru acel părinte. Pe scurt, în loc să-i cerem părintelui să-și controleze
comportamentul, îi spunem: ”Copiii pot fi dificili uneori! Vă pot ajuta cu ceva?” sau ”Și
eu m-am confruntat cu problema asta și la noi a mers altă metodă, vreți să vă povestesc
despre ea?”

Această abordare constructivă, calmă și lipsită de critică, îl face pe părinte să se simtă

înțeles și validat emoțional, și astfel crește probabilitatea să-și ajusteze singur
comportamentul manifestat față de copil. Îi poți sugera că există specialiști care îi pot oferi
soluții și sfaturi pentru a evita dificultățile întâmpinate cu copilul. Există multe centre care
oferă consiliere pentru părinți, găsiți resurse pe www.parintibuni.ro și
www.salvaticopiii.ro

Din păcate, uneori e greu să facem diferenția între cele două tipuri de situații, alteori ne
este jenă sau frică să intervenim, dar eu cred că avem obligația civică de a interveni în
astfel de situații, mai întâi oferind suport părintelui aflat în dificultate, apoi contactând
autoritățile abilitate, dacă părintele abuzator continuă să manifeste comportamente abuzive
față de copil.

Pentru loviri sau alte violențe de gravitate redusă ca cele exemplificate mai sus, serviciile
de asistență socială cooptează părintele într-un program de evaluare, monitorizare,
consiliere, cu oferirea unui plan de servicii.

După un astfel de apel la autorități, poate fi copilul separat de părinții săi, în cazurile de
abuz? Căror fapte și comportamente reprobabile corespund aceste măsuri legale?

Copilul poate fi separat de părintele abuzator. Se consideră motive întemeiate pentru ca

instanţa să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte:
alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil
sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de
droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt
motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a
autorităţii părinteşti. (Art. 36. – (1) Legea 272/2004)

Dacă există motive temeinice de a suspecta că viaţa şi securitatea copilului sunt

primejduite în familie, reprezentanţii serviciului public de asistenţă socială ori, după caz,
ai direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul sectoarelor
municipiului Bucureşti au dreptul să viziteze copiii la locuinţa lor şi să se informeze
despre felul în care aceştia sunt îngrijiţi, despre sănătatea şi dezvoltarea lor fizică,
educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, acordând, la nevoie, îndrumările
necesare. (Art. 41. – (1) Legea 272/2004). Dacă, în urma vizitelor efectuate, se constată că
dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este primejduită,
serviciul public de asistenţă socială este obligat să sesizeze de îndată direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului în vederea luării măsurilor prevăzute de lege. (Art.
41. – (2) Legea 272/2004)

În ce condiții unul sau ambii părinți pot ajunge la închisoare?

Conform codului penal, anumite fapte capătă circumstanțe agravante (sau sunt prevăzute
separat ținându-se de pericolul social ridicat al făptuitorilor majori_ dacă în pregătirea,
săvârșirea unei infracțiuni ori după comiterea acesteia au fost implicați și copiii.

Fapte penale pentru care părinții pot fi sancționați cu închisoarea:

– ”Violența în familie” (omor, omor calificat, lovirea sau alte violențe, vătămarea
corporală, lovituri cauzatoare de moarte, vătămarea corporală din culpă)
– Relele tratamente aplicate minorului
– Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,
intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de orice persoană în grija căreia se
află minorul, se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
– Uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă. Uciderea copilului nou-
născut imediat după naştere, dar nu mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată
în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
– Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile (Sclavia, Traficul de minori, Supunerea
la muncă forţată sau obligatorie, Proxenetismul) – fapte prevăzute de Codul Penal și de
Legea 678/2001)
– Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul
exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu
închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta este săvârşită prin
ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune,
abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase
pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului,
pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. În cazul
săvârșirii de către un membru de familie, pedepsele sunt majorate, 7-18 ani, respectiv 10-
20 de ani) (art. 13 Legea 678/2001)
– Exploatarea cerşetoriei. Dacă fapta care determină un minor sau o persoană cu
dizabilităţi fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere
ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activităţi este
săvârşită de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care
cerşeşte, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
– Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale (violul, agresiunea sexuală, Actul sexual
cu un minor sub 15 ani, coruperea sexuală a minorilor)
– Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Reţinerea de către un părinte a
copilului său minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost
încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu
amendă. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat
minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod
repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite
de părţi sau de către organul competent.
– Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Părintele sau persoana căreia
i-a fost încredinţat, potrivit legii, un minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl
împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Fapta nu se pedepseşte dacă
înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de
către minor. Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul
asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune, după caz,
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar
dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

Dacă aveți în jur familii în care știți că se întîmplă abuzuri, poate puteți face astfel încît
părintele care asistă la abuz să afle care sînt drepturile și ce poate face pentru a-și proteja
copilul și pe el însuși de partenerul abuziv.

Ca un rezumat: dacă agresiunea e foarte gravă, sunați la autorități, vă rog să salvați

în telefon chiar acum numerele de mai sus, Inima Copilului, nr. Protecției Sociale din
orașul în care se întîmplă agresiunea, să nu stați atunci să căutați pe internet. Salvați
cu un nume ușor de găsit, de ex. AJUTOR COPIL și în caz de urgență, apelați rapid.
Puteți filma, dar doar dacă nu puneți în pericol copilul agresat. Nu puteți distribui pe
facebook filmul sau pozele cu pricina, este ilegal. Dacă agresiunea nu e foarte gravă,
încercați să oferiți părintelui agresor empatie și sprijin.

Nici un copil nu ar trebui lovit, speriat, umilit, înjurat. Am scris aici despre de ce cred eu
că bătaia nu e niciodată o soluție. Alternative la bătaie am enumerat aici.

Mulțumesc, George Roman și Marius Rusu, pentru prețiosul ajutor.