Valeriana- tehnologia ecologică de cultivare

Gh. V. ROMAN, Maria TOADER

Amplasarea culturii. În funcţie de perioada de înfiinţare a culturii va fi aleasă şi

succesiunea corespunzătoare a culturilor. Astfel, în cazul în care cultura este înfiinţată în
toamnă, cele mai bune premergătoare sunt leguminoasele pentru boabe care sunt recoltate
devreme (mazărea şi fasolea), dar şi cerealele păioase sau culturile furajere pentru masă
verde. Dacă va fi înfiinţată cultura în primăvară, atunci poate fi amplasată şi după specii
care sunt recoltate mai târziu în toamnă, precum soia sau porumbul. Pentru a fi prevenită
infestarea cu boli şi dăunători, este recomandată revenirea valerianei pe acelaşi teren
după 5-6 ani.
Administrarea îngrăşămintelor. Valeriana răspunde bine la aplicarea
îngrăşămintelor. Este recomandată aplicarea a 15-20 t gunoi de grajd/ha, bine fermentat,
mărunţit şi cât mai uniform aplicat. Gunoiul trebuie aplicat vara sau toamna şi va fi
încorporat sub arătură.
Lucrările solului. După eliberarea terenului de resturile vegetale ale plantei
premergătoare care sunt recoltate cât mai devreme, este recomandat să fie efectuat un
dezmiriştit, apoi urmează arătură adâncă, efectuată cu plugul în agregat cu o grapă. După
arat şi până la semănat, arătura trebuie să fie întreţinută prin discuiri repetate, pentru a fi
distruse buruienile care răsar şi pentru a fi conservată rezerva de apă din sol. Pentru
pregătirea patului germinativ va fi folosit un combinator, pentru ca terenul să fie cât mai
bine nivelat. Înainte de semănat se va tăvălugi, deoarece seminţele sunt mici şi adâncimea
de semănat trebuie să fie foarte mică, de 1-2 cm.
Sămânţa şi semănatul. Cultura de valeriană poate fi înfiinţată prin semănat direct
sau prin răsad.
Sămânţa utilizată pentru înfiinţarea culturii trebuie să fie sănătoasă, să fie produsă
în loturi semincere cultivate în sistem ecologic, să fie certificată şi să provină din recolta
precedentă, deoarece facultatea germinativă se poate pierde foarte uşor. În cultură există
soiul local „Măgurele 100”. Puritatea fizică a seminţelor trebuie să fie de minimum 80%,
iar germinaţia de minimum 50%.
 Semănatul va fi efectuat cu semănători universale (de tip SUP-21, SUP-29),
adaptate pentru seminţe mici, la distanţa de 50 cm între rânduri, cu o normă de sămânţă
de 4-6 kg/ha. Va fi urmărită realizarea la răsărit a unei densităţi de 20-30 plante/m 2.
Seminţele pot fi amestecate cu nisip, cenuşă sau rumeguş, pentru o distribuire cât mai
uniformă.
Înfiinţarea culturii prin răsad este mai sigură şi presupune consumuri mici de
sămânţă. Răsadul poate fi produs în straturi reci, în răsadniţe încălzite sau semiîncălzite;
pentru un hectar de cultură este necesar răsadul produs pe circa 100 m 2 de substrat.
Cantitatea de sămânţă necesară este de 1-1,5 kg. Se poate semăna în luna august, pentru
înfiinţarea culturii în toamnă, sau în luna februarie, pentru înfiinţarea culturii în
primăvară.
Se recomandă ca, la plantare, răsadul să fie sănătos, turgescent, să fie scos în
câmp în ritmul plantărilor, pentru a nu se ofili, şi să fie fasonat înainte de plantare. La
fiecare cuib pot fi adăugate mraniţă sau compost, pentru a se favoriza dezvoltarea
armonioasă a plantelor.
Se plantează la distanţa de 50 cm între rânduri, asigurându-se o densitate de 9-10
plante/m2. După plantare, se udă pentru prinderea cât mai bină a răsadului. Ulterior, este
necesară completarea golurilor pentru realizarea densităţilor corespunzătoare.
Lucrările de îngrijire. Datorită ritmului lent de creştere de la începutul perioadei
de vegetaţie, există pericolul îmburuienării culturii. Din acest motiv, sunt necesare praşile
şi pliviri repetate, pentru controlul buruienile.
Cele mai periculoase boli, care pot produce pagube importante, sunt făinarea,
rugina şi mana. Aceste boli pot fi combătute prin aplicarea unor produse pe bază de sulf
muiabil în concentraţie de 0,6%, zeamă bordeleză în concentraţie de 1% sau alte produse
pe bază de cupru (Champion 0,2%). Pentru combaterea dăunătorilor, de tipul viermilor
sârmă şi larvelor cărăbuşului de mai, se recomandă respectarea unor măsuri preventive
cum sunt rotaţia corespunzătoare şi lucrările corecte ale solului.
Recoltarea. Recoltarea în condiţii optime, cu maximum de acumulare şi conţinut
în principii active, se realizează toamna, când procesele de bioacumulare a substanţelor
încetează, iar partea aeriană se ofileşte. Pentru recoltarea rădăcinilor poate fi folosit un
dislocator pentru sfeclă sau plugul fără cormană. După recoltare, rădăcinile trebuie
decoletate şi apoi spălate, pentru a fi îndepărtat pământul, operaţiune obligatorie, dar
foarte laborioasă.
Uscarea poate fi efectuată pe cale naturală, în straturi subţiri (circa 5 cm), în
încăperi curate, bine aerisite, sau artificial, la temperaturi de maximum 35-40 oC.
Randamentul de uscare este de 4-4,5:1.
Seminţele vor fi obţine în loturi special organizate în acest scop, de la culturi de
doi ani.
Condiţiile de recepţionare pentru produsul uscat sunt următoarele: maximum 5%
rizomi cu resturi de tulpini; maximum 5% rădăcini mai subţiri de 1 cm; maximum 0,5%
corpuri străine organice; maximum 4% corpuri străine minerale; cel mult de 14%
umiditate. Conţinutul în ulei volatil trebuie să fie de minimum 0,3%, iar cel în substanţe
extractive de minimum 25%.