Capitolul I.

Tehnologia de plantare a afinilor de cultura

Afinele sunt fructele unui arbust mic si stufos, cunoscut si cu numele de afin de munte, merisor,
afin negru sau Vaccinium myrtillus L. Desi arbustul are si un aspect decorativ interesant, el se
cultiva in principal pentru fructele sale, care au foarte multe proprietati benefice pentru sanatate.
In primul rand, alege un soi adaptat conditiilor din zona in care locuiesti si, pe cat posibil,
rezistent la boli si daunatori. Al doilea criteriu pentru cultivarea cu succes a afinului tine de
calitatea solului. Pamantul trebuie sa fie afanat, umed, bogat in humus si foarte acid (acest lucru
se poate remedia prin adaugarea de sulf, un mineral natural, cu un sezon inainte de plantarea
afinilor).
Afinul are nevoie de mult spatiu in jurul sau, asa ca lasa cel putin 60cm distanta intre radacini,
atunci cand le plantezi – in functie de varietate, acest detaliu este scris pe pachetul in care este
ambalat afinul. In groapa se adauga frunze din compost sau ace de pin (menite sa pastreze
nivelul de pH) si apoi se plaseaza radacinile arbustului. Imediat dupa plantare, in jurul radacinii
se aseaza un strat destul de gros de mulci (paie, ace de pin, talas) – acesta va mentine pamantul
umed si va opri cresterea buruienilor. Arbustul se uda temeinic, pentru ca are nevoie de multa
apa ca sa se prinda si apoi sa inceapa sa creasca.
Afinul nu are nevoie de taieri in primii trei ani. In primii doi ani de la plantare, bobocii florilor
trebuie inlaturati inainte de a inflori, pentru ca arbustul sa isi foloseasca toate resursele pentru
dezvoltare. Dupa aceasta perioada, afinul se tunde toamna tarziu sau primavara devreme.
Daca nu creste mai mult de 30 cm pe an, afinul are nevoie de fertilizare.

1.1. Cerinte de sol pentru plantarea afinulu.

Afinii se dezvolta cel mai bine in soluri acide, cu un pH situat intre 4,5 - 5,5, cu un aport bun de
materie organica afanat si bine drenat. Corectarea parametrilor solului se face prin inglobarea in
sol a unui amestec de rumegus de conifere si/sau turba, precum si alti corectori de aciditate, dupa
caz. Dozarea amestecurilor de turba, rumegus si corectori de aciditate trebuie facuta in baza unei
analize de sol. De aceea este important sa se faca analize de sol inca din faza de proiect, pentru a
putea evalua cat mai realist costurile si necesarul de substante pentru corectarea parametrilor
solului. In lipsa unui sol corespunzator, care sa aiba mai ales aciditatea in intervalul mentionat si
care este sarac in materie organica, cultura de afin se va dezvolta lent si cu multe pierderi de
plante si recolta.

1.2 Plantarea afinului pe biloane

In general, solutia tehnica cea mai eficienta pentru infiintarea unei culturi intensive de afini este
plantarea pe biloane. In aceasta varianta, este mult mai facil si eficient efortul fermierului de a
crea un mediu de cultura optim pentru afin prin corectarea aciditatii solului, a continutului de
macro, micro elemente, humus si pentru drenarea apelor pluviale de la radacinile plantelor.

Biloanele sunt un amestec de rumegus cu pamant, inalte de 40-60 cm fata de cota naturala a
terenului si late de 0.8 - 1 m care se formeaza paralel pe intreaga lungime a parcelei si in acelasi
timp perpendicular pe cotele de nivel. Pentru realizarea acestor biloane se scarifica solul, se ara,
se ierbicideaza (daca terenul se pregateste primavara sau vara), se discuieste, se frezeaza, se
picheteaza terenul, se marcheaza randurile, se formeaza un sant cu trupita pe randurile trasate, se
aseaza deasupra randului rumegusul/turba, de pe margini se ridica pamant care se amesteca cu
rumegusul, se aranjeaza randul drept, se instaleaza furtunul de irigat, se aseaza folia sau panza
agrotextila, care se fixeaza pe margini in pamant. Aceasta se decupeaza in locul unde urmeaza sa
fie plantati arbustii si se planteaza. Se plantaeaza manual ca si rasadurile. Pentru infiintarea
culturilor intensive oferim utilajul de bilonat gratuit. Cu acesta se pregatesc randurile/biloanele
cu panza si furtun printr-o singura trecere. Intre randuri pamantul trebuie nivelat, iar ca o
recomandare sugeram mentinerea acestei suprafete ca si gazon prin inierbare. Recomandarile pot
sa difere in functie de analizele de sol si de particularitatile parcelei

1.3 Plantarea afinului la groapa

Aceasta varianta de plantare este recomandata numai pentru solurile acide, fiind o tehnologie
mai putin eficienta pentru cultura intensiva a afinului, insa care se potriveste in cazul unor
suprafete mici de cultura sau pe langa casa. Pentru plantatiile intensive de afin, tehnologia
optima este cea a platarii pe biloane, descrisa mai sus.

Prima operatiune este pichetarea, trasarea randurilor si marcarea gropilor pe care urmeaza sa
plantati. O solutie in ceea ce priveste cultivarea afinilor in aproape orice sol o constituie
incorporarea turbei in mediul de plantare, iar ca alternativa este rumegusul de conifere sau de
foioase, dar cel de foioase trebuie sa fie vechi de cel putin un an. In cazul in care plantarea se
face direct in sol si nu pe biloane, groapa trebuie sa fie de aproximativ 50 cm in diametru si
30cm adancime, in functie de calitatea solului. Se extrage intre 1/3 si 1/2 din solul respectivei
gropi. Se adauga un volum dublu de turba sau rumegus preumezit si bine amestecat dupa care se
pune in groapa si se planteaza. Pentru a asigura drenarea apei se recomanda sa adaugati o lopata
de nisip la groapa, in amestecul de rumegus cu pamant. Scopul este sa permita radacinilor sa se
dezvolte usor prin sol, fara a intampina greutati in primii ani de la plantare, pentru a stimula
dezvoltarea unei coroane mari si bogate.
1.4. Fertilizarea 

Fertilizarea plantaţiilor se face cu gunoi de grajd şi îngrăşăminte minerale. Gunoiul de grajd este
cel mai valoros îngrăşământ pentru afin. Dozele moderate de gunoi de grajd, 20-25 de tone la
hectar, aplicate la intervale mai mici de timp, influenţează favorabil producţia de fructe. Pentru a
nu influenţa nefavorabil pH-ul solului, este necesară compostarea gunoiului de grajd cu sulf sau
turbă acidă. Referitor la îngrăşămintele minerale, afinul are pretenţii reduse faţă de fosfor şi
potasiu şi foarte mari faţă de azot. Cantităţile uzuale sunt de: 40-50 kilograme P2O5 s.a.; 40-60
kilograme K2O s.a.; 80-120 kilograme N s.a./hectar. Ca îngrăşăminte minerale comerciale se pot
utiliza superfosfatul, sarea potasică, sulfatul de amoniu şi azotatul de amoniu.

Îngrăşămintele organice, împreună cu cele minerale greu solubile, se administrează toamna, după
căderea frunzelor, o dată la 2-3 ani, şi se încorporează o dată cu lucrările de bază ale solului.
Aplicarea gunoiului de grajd singur sau compostat cu sulf sau turbă se face pe toată suprafaţa sau
numai pe rândul de plante. Încorporarea pe rând se face cu cazmaua, la adâncimea de 10-15 cm,
mai superficial în jurul tufelor şi mai adânc spre periferia acestora, având grijă a nu se vătăma
rădăcinile. Pe intervale, încorporarea îngrăşămintelor se face mecanizat, cu plugul, la adâncimea
de 15-18 cm. Îngrăşămintele cu azot se administrează anual, fracţionat, în două reprize, prima
doză va fi dată primăvara, înainte de pornirea în vegetaţie şi a doua după înflorit. Se preferă
administrarea anuală a îngrăşămintelor cu azot.

1.5. Ce nu trebuie facut cu afinii.

 Dupa achizitionarea materialului saditor, plantele nu trebuie tinute in locuri intunecate, in

incinte inchise, pe beton sau suprafete pietruite pana la plantare.
 Radacinile afinului nu trebuie rupte la plantare.
 Nu plantati afinul intercalat intre pomii fructiferi sau orice alte culturi. Prin irigare sau
prin apa pluviala fertilizatori folositi la plantarea afinului se infiltreza la celelalte culturi.
In sol, radacinile plantelor concureaza pentru teren si pentru substantele hranitoare, iar
afinul are radacini foarte subtiri si superficiale.
 Nu plantati in adancime prea mare, nivelul terenului dupa plantare si tasare trebuie sa fie
nivelul pamantului din ghiveciul in care a venit planta.
 Dupa plantare, pamantul in jurul plantei nu trebuie tasat in exces, precum la pomii
fructiferi. Tasarea trebuie facuta cu grija, similar cu plantarea rasadurilor.
 Nu folositi rumegus de la fabrici de mobila sau prefabricate care are in componenta
adezivi si substante chimice daunatoare.
 Nu lasati parcelele neingradite. Parcelele in care plantati trebuie sa fie ingradite cu gard
de plasa de sarma pentru a proteja de animale biloanele, plantele si sistemul de irigat.
 Nu lasati afinii sa florifice in exces in perioada de crestere. Se elimina astfel productia de
fructe mici si se permite dezvoltarea accelerata a plantei.
Capitolul II. Afinele medicament si ce trateaza. 

Cele mai populare fructe de pădure, afinele, sunt folosite de secole pentru efectele lor
terapeutice. Acestea nu sunt doar delicioase, ci şi foarte bogate în antioxidanţi, vitamine şi fibre.
Cele mai puternice fructe si legume terapeutice apar acum, ca un ajutor oferit tuturor
vietuitoarelor pamantului, pentru a se proteja impotriva anotimpului rece. Iar intre ele, afinele
ocupa un loc de frunte. Cu fructul lor ca niste margele negre, brumate, inglobeaza in ele toata
energia solara captata pe platourile muntoase pe care cresc.

Origine
Genul Vaccinium are o distribuție circumpolară, specii de afine fiind întâlnite în America de
Nord,Europa și Asia.Multe dintre speciile de afine vândute sunt în prezent clasificate în
Secțiunea Cyanococcus și provin în mare parte din America de Nord. Multe dintre speciile
provenite din America de Nord sunt acum cultivate în scop comercial în Australia, Noua
Zeelandă, țările Sud-Americane.

Sunt fructe specifice marilor inaltimi, dar oferite special, parca, pentru a completa hrana destul
de saraca a oamenilor de munte. O portie de afine valoreaza cat 3-4 casete cu vitamine, cu
specificatia ca vitaminele A, E, F, PP si B (B1 si B2) continute de afine sunt mult mai usor de
asimilat, deoarece sunt in formula naturala.
Cat despre actiunile terapeutice, lista lor impresioneaza atat prin marime, cat si prin efectul
neobisnuit al acestor alimente-medicament sau, mai bine zis, medicamente-aliment, care sunt
afinele. Fructul proaspat de afin, dar si cel uscat ajuta la regenerarea vaselor de sange, la
normalizarea glicemiei si la regenerarea purpurei retinei, creste sensibilitatea fotoreceptorilor de
la nivelul ochiului, neutralizeaza infectiile din intestin, dilata usor vasele coronare, protejeaza
organismul contra radioactivitatii. Mirtilina, o substanta continuta de fructe si frunze, penetreaza
celula bacteriei si ii slabeste vitalitatea, iar administrata intern, scade glicemia.
Pigmentii care dau nuanta albastruie fructului protejeaza corpul impotriva radioactivitatii si
regleaza anumite procese imunitare.
O parte din afinele cultivate sunt vândute în stare proaspătă. Restul sunt fie congelate singure sau
împreună cu alte fructe de pădure, pentru a fi consumate și în extra-sezon, fie utilizate pentru
prepararea diferitelor sucuri, piureuri, dulcețuri etc. Afinele mai sunt utilizate și pentru
prepararea de prăjituri sau creme pentru prăjituri. De asemenea, mai sunt utilizate în prepararea
înghețatei, a iaurturilor cu fructe etc.

Sucul de afine se mai folosește în alimentatie pentru a intensifica culoarea (este colorant natural)
și a mari aciditatea sucului de struguri. Datorită acidului benzoic pe care-l conțin și care oprește
fermentația, afinele nu se pot folosi singure pentru preparare de cidru
Având un conținut ridicat în pectina, care în prezența acizilor organici favorizează gelificarea
produselor, afinele se folosesc ca adaos la sucul de mere din care se fabrică marmeladă.În
bioterapie se folosesc fructele și frunzele de Afin sălbatic Afin negru și Afin vânăt și de Afin
cultivat în țara noastră se cultivă soiuri de Afin cu coacere timpurie (Weymoutli, Ivanhoe),
mijlocie (Bluecrop, Blueray) și târzie (Eubel, Pemberton, Colle).
Datorită conținutului ridicat în substanțe bactericide (acid citric, acid benzoic) și în taninuri,
afinele proaspete sau uscate sunt un puternic antiseptic intestinal, au efect astringent, antidiareic
și anti-putrid. Datorită acestor proprietăți, afinele au rol important în tratamentul enterocolitelor
de fermentație și de putrefacție, dizenteriilor și infecțiilor urinare. Totodată , ele au și acțiune
antihelmintică, contribuind, în special, la eliminarea toxinelor.
Proprietățile vasoprotectoare ale antocianilor din afine fac ca acestea să aibă efecte
benefice asupra sistemului circulator; se recomanda în ateroscleroza, afecțiuni coronariene,
sechele de infarct, arterita, sechele de flebita, varice, hemoragii prin fragilitate capilară ete.
Jarvis C. D. (1976) arată că prin consumarea unui pahar cu suc de afine în timpul mesei se
presupune depunerea calciului pe pereții vaselor, sanguine.
Afinele contribuie la creșterea acuității vizuale și ameliorează vederea nocturnă (s-au
obținut deja produse farmaceutice pe bază de afine cu asemenea proprietăți terapeutice).În
afecțiunile hepatice, afinele au rol de regenerare a celulelor hepatice (tonifica ficatul). Ele au , de
asemenea, rol hipoglicemiant (antidiabetic), datorită mirtilinei, care face să scadă zahărul din
sange.

2.1.Ce fel de afine sunt recomandate.

Industria fructelor de padure" este de data ceva mai recenta, dar deja se face simtita si in
supermarketurile noastre, sub forma unor caserole cu afine, care se pastreaza un timp incredibil
de indelungat. Secretul pentru ca afinele sa ajunga la distante mari in buna stare este sa fie
trimise cand inca nu sunt coapte complet, pe de o parte, iar pe de alta parte, de cele mai multe ori
li se mai administreaza si o doza buna de radiatii. Adaugati ca mai sunt crescute cu tot felul de
chimicale si veti obtine un tablou suficient de descurajant incat sa evitam aceste "bunatati" de
import. Alte "falsuri" aparute pe pietele noastre sunt afinele mai mari de cateva ori decat cele
obisnuite, destul de bune la gust, dar fara aroma specifica fructului natural, cules din flora
spontana de munte.
Acestea sunt afine de cultura, cultivate in ultima vreme si in Romania, in satele de la poalele
Muntilor Fagaras, de unde sunt apoi livrate in toata tara si, mai ales, la export. Afinele de cultura
autohtone sunt mult mai sanatoase decat suratele lor importate la caserola, desi au un procentaj
de vitamine, pigmenti, minerale mai redus decat afinele de munte, culese direct din flora
spontana, micute si cu gust intens, care sunt cele mai bogate in vitamine si vor fi cautate cu
predilectie pentru a obtine rezultate terapeutice.

2.2. Afinele in consumul obisnuit.

Doza minima pentru a obtine beneficii de pe urma administrarii acestor fructe este de 150 grame
pe zi. Aceasta este si portia zilnica minima recomandata de nutritionisti pentru toate fructele de
padure, fie ca este vorba de fragi, coacaze negre sau zmeura. Numai in aceasta doza, fructele
incep sa aiba efectele scontate de prevenire a bolilor. Pentru a vindeca insa anumite afectiuni este
necesar sa marim mult cantitatea ingerata si sa stabilim un anumit interval de timp de
administrare.

2.3. Boli prevenite cu ajutorul afinelor.

* Alzheimer - un studiu facut in 1999, de un colectiv de cercetatori americani de la Universitatea

din Boston, Statele Unite, sub conducerea dr. J. A. Joseph, a aratat ca administrarea afinelor ajuta
la prevenirea imbatranirii sistemului nervos si, de asemenea, ajuta la pastrarea unor functii
cognitive si motorii. Un regim alimentar de mai multe saptamani in care 3-4% din portia
alimentara zilnica era alcatuita din afine a dus chiar la cresterea capacitatii de invatare, la
imbunatatirea memoriei si a coordonarii motorii. Aceste efecte se datoreaza actiunii antioxidante
a principiilor active din afine, care impiedica procesele degenerative la nivelul sistemului nervos
central.

* Dementa vasculara - mai multe studii facute in China, in anii 2005-2006, au aratat ca
administrarea sistematica de afine ajuta la mentinerea sanatatii vaselor de sange din creier,
prevenind tulburarile cognitive.
Pentru a obtine aceste efecte, se tin cure de 1-3 luni pe an, timp in care se consuma cate 200 de
grame de afine proaspete sau 25 de grame de afine uscate (sub forma de macerat la rece, care se
consuma nefiltrat) pe zi. Alte alimente care previn dementa vasculara sunt spanacul, broccoli si
alga numita spirulina.
 
* Degenerescenta maculara - continutul mare de pigmenti si de vitamine, in special vitamina C,
din afine le recomanda ca pe un excelent mijloc de prevenire al acestei afectiuni degenerative.
Un studiu publicat in revista americana "Archives of Ophthalmology" arata ca persoanele care
consuma fructe de padure de culoare neagra-albastruie (ceea ce arata prezenta anumitor
pigmenti), de macar 5 ori pe saptamana, au un risc de a face degenerescenta maculara cu 36%
mai scazut decat persoanele care consuma foarte rar sau deloc aceste fructe.

* Boala canceroasa - o substanta continuta in afine, numita acid elagic, are un puternic efect
antioxidant, impiedicand aparitia mutatiilor si malignizarea celulelor din organismul uman. Se
tin cure cu afine pe timpul verii, pe parcursul carora se consuma cate 300 de grame de fructe
proaspete pe zi, vreme de macar trei saptamani. Alte fructe de padure care previn boala
canceroasa si cu care se poate face cura in timpul sezonului estival sunt murele, fragii si
coacazele negre, toate fiind bogate in acelasi principiu activ anti-tumoral - acidul elagic.

* Cancer gastric si intestinal - acelasi acid impreuna cu pigmentii antocianici si pectina din
afine sunt un excelent protector al tubului digestiv in fata afectiunilor tumorale maligne, toate
aceste substante avand efecte antimutagene si antitumorale. Pe timpul sezonului, se recomanda
cura cu afine proaspete, cate 200-300 grame zilnic. In rest, se consuma maceratul la rece, cate 2-
3 pahare zilnic.

* Artrita reumatoida - afinele sunt extraordinar de bogate in vitamina C, vitamina considerata

printre cei mai puternici agenti de prevenire a bolii reumatice.
Un studiu facut pe un numar impresionant de persoane (peste 20.000 de subiecti) arata ca o
suplimentare a vitaminei C din alimentatie atrage dupa sine o reducere la peste 40% a frecventei
puseurilor reumatice. O portie mare de afine, adica de 400 grame consumate zilnic, asigura mai
mult decat necesarul zilnic de vitamina C.

* Boala coronariana si infarctul miocardicnul rosu, numita resveratrol, face senzatie prin
efectele sale extraordinare de prevenire a ischemiei cardiace si a infarctului. Ce se stie mai putin
insa este ca o portie de 300 de grame de afine contine resveratrol mai mult decat un litru de vin
rosu de cea mai buna calitate. Asadar, consumati afine cu incredere - nu va vor ameti deloc, in
schimb vor preveni depunerea colesterolului si trigliceridelor pe artere, vor preveni formarea
trombilor si blocarea irigarii cu sange a muschiului cardiac.

2.4.Tratamente interne cu afine

* Tulburari de memorie - daca ati observat de la o vreme ca uitati tot felul de informatii, daca
memoria de scurta durata nu va mai ajuta sau, pur si simplu, vreti sa va imbunatatiti aceasta
capacitate cognitiva, atunci consumati afine cat de des puteti. Cand le gasim proaspete, vom
consuma minimum 200 de grame pe zi, iar din pulberea uscata vom lua cate 15 grame zilnic, in
cure de 40-60 de zile. Pigmentii care dau culoare albastru-inchis afinelor sunt un excelent
stimulent al memoriei.

* Oboseala oculara, scaderea acuitatii vizuale - se consuma pulberea de afine, cate 15-20 de
grame pe zi, in cure de macar sase saptamani. Aceiasi pigmenti din afine care imbunatatesc
memoria ajuta si la mentinerea acuitatii vizuale, protejand ochii si de o sumedenie de alte
neplaceri, cum ar fi cataracta sau glaucomul. Nu in ultimul rand, administrarea afinelor mareste
acuitatea vederii pe timp de noapte, actiune terapeutica verificata prin studiile facute pe pilotii
militari din Marea Britanie.

* Colesterol si trigliceride marite - o jumatate de kilogram de afine consumat zilnic asigura

mai mult de 50% din necesarul de fibre alimentare de care are nevoie organismul uman si care
ajuta la reducerea nivelului colesterolului si al trigliceridelor din sange. La persoanele care
consuma vreme de cateva saptamani afine in doze suficiente se produce o scadere a nivelului
colesterolului total si al colesterolului negativ (LDL) in medie cu peste 10%.

* Constipatie, diaree - da, ati citit bine, aceste fructe pur si simplu trateaza ambele afectiuni ale
tranzitului intestinal. Contra constipatiei, se consuma afinele proaspete, cate 300 de grame in
fiecare zi, dimineata, pe stomacul gol. Enzimele, fibrele si acizii organici din afinele proaspete
accelereaza tranzitul intestinal si curata intreg colonul de reziduuri. In cazul diareei, se
recomanda afinele uscate (minimum 10 grame zilnic) sau remediul romanesc pe baza de afine,
numit "Eridiarom", despre care vom vorbi detaliat in acest articol, intrucat merita din plin toata
atentia cititorilor nostri.

* Viroza respiratorie, viroze in general - curele cu afine proaspete sau uscate intaresc
membrana celulara, prevenind infectarea celulei, imbunatatesc imunitatea in fata agresiunilor
virale, cresc rezistenta organismului la accesele de febra. Pentru prevenirea si pentru combaterea
afectiunilor virale se recomanda curele de vara, in care se consuma cate 250-300 de grame de
afine pe zi, vreme de macar 3 saptamani. Pe timpul iernii, se consuma maceratul la rece, cate
500-1000 ml pe zi, in cure de 20-30 de zile.
* Avitaminoza C - o doza de doar 300 de grame de afine asigura aproximativ 110% din
necesarul de vitamina C al unui adult. Persoanele care au un deficit din aceasta vitamina vor
consuma minimum 4500 de grame de afine, vreme de doua saptamani. Aceasta "supradoza" de
vitamina C este extrem de favorabila in afectiuni cum ar fi alergia, astmul, virozele respiratorii,
afectiunile insotite de febra si de inflamatie, in general.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu afine

Principala precautie la tratamentele interne cu afine uscate este pentru constipatie, caz in care
administrarea acestor fructe se va face cu prudenta, in cantitati mici la inceput, pentru a nu
incetini sau bloca tranzitul intestinal. Exista si un medicament pe baza de afine la care acest
neajuns al constipatiei nu exista. Numele sau este "Eridiarom" si vom vorbi despre el in
continuare.

Combat oboseala
Afinele sunt recomandate persoanelor care au de susţinut examene dificile sau care sunt supuse
unor activităţi intelectuale susţinute. Aceste fructe stimulează circulaţia sângelui şi a oxigenului
în creier, fapt ce revigorează activitatea cerebrală. Cercetătorii au descoperit şi efectul energizant
pe care îl au afinele asupra organismului. Dacă vei consuma seara un bol din minunatele fructe
de pădure, vei alunga oboseala acumulată în timpul zilei.

2.5. Analiza nutrientilor

150 grame de afine coapte și proaspete conțin :

-84.61% apa,

- 2.7g fibre   => 85 calorii  dintre care: 14.13 % carbohidrați, 0.67 % proteine, 0.38% grăsimi

-ph 3.12 - 3.33

Raportul nutrienților calorici este : 91% carbohidrați - 4 %  proteine - 5% grăsimi

Componente de baza

Nutrienti Cantitate %

Calorii 84.36 4.69

Calorii din grasimi 4.40

Calorii din grasimi saturate 0.37

Proteine 1.10 g 2.20

Carbohidrati 21.45 g 7.15

Fibre dietetice 3.55 g 14.20

Fibre solubile 0.40 g

Fibre insolubile 3.15 g

Zahar total 14.74 g

Monozaharide 14.58 g

Dizaharide 0.16 g

Alti carbohidrati 3.15 g

Grasimi totale 0.49 g 0.75

Grasimi saturate 0.04 g 0.20

Grasimi mono 0.07 g 0.29

Grasimi poli 0.22 g 0.92

Acizi grasi trans 0.00 g

Colesterol 0.00 mg 0.00

Apa 124.63 g

Reziduri -- g

Vitamine

Nutrienti Cantitate %

Vitamina A IU 79.92 IU 1.60

Vitamin A RAE 4.00 RAE

A - carotenoid 7.99 RE 0.11

A - retinol 0.00 RE

A - beta caroten 47.36 mcg

Tiamina - B1 0.05 mg
3.33
Riboflavina - B2 0.06 mg 3.53

Niacina - B3 0.62 mg 3.10

Niacina - echivalent 0.69 mg

Vitamina B6 0.08 mg 4.00

Vitamina B12 0.00 mcg 0.00

Biotina -- mcg --

Vitamina C 14.36 mg 23.93

Vitamina D IU 0.00 IU 0.00

Vitamina D mcg 0.00 mcg

Vitamina E alfa - echivalent 0.84 mg 4.20

Vitamina E IU -- IU

Vitamina E mg -- mg

Folat 8.88 mcg 2.22

Vitamina K 28.56 mcg 35.70

Acid pantotenic 0.18 mg 1.80

Minerale

Nutrienti Cantitate %

Bor -- mcg

Calciu 8.88 mg 0.89

Cloruri -- mg

Crom -- mcg --

Cupru 0.08 mg 4.00

Fluoruri -- mg --

Iod -- mcg --
Fier 0.41 mg 2.28

Magneziu 8.88 mg 2.22

Mangan 0.50 mg 25.00

Molibden -- mcg --

Fosfor 17.76 mg 1.78

Potasiu 113.96 mg 3.26

Seleniu 0.15 mcg 0.21

Sodiu 1.48 mg 0.06

Zinc 0.24 mg 1.60

Spre deosebire de alte fructe, aceste fructe mici şi delicate nu necesită cojire sau tăiere înaintea
folosirii. Afinele sunt uşor dulci şi nu acrişoare precum merişoarele, căpşunile sau zmeura.

Afinele de cultură au cca. 12…17,5 °Brix (raportul masic de zahăr dizolvat în apă) iar aciditatea
titrabilă este de 0.8…1%. Afinele sălbatice au în medie aciditate mai scăzută (0.4…0.7%) decât
cele cultivate, iar valorile sunt de 7…14°. Atât afinele cultivate cât şi cele sălbatice conţin
îndeosebi glucoză şi fructoză.

Afinele au arome fructate şi florale datorită esterilor, acetatului de etil, 3-izopropil-butirat-ului,

cât şi altor compuşi aromaţi.

Culoarea albastră este dată de pigmenţii de antocianină. Spre deosebire de struguri, la care nivele
mai ridicate de antioxidanţi se găsesc în sâmburi datorită taninurilor, la afine, majoritatea
antioxidanţi se găsesc în pieliţă. Mai mult chiar, ţesuturile frunzelor au o concentraţie mai mare
de fenoli decât cele ale fructelor.

Capitolul III.Congelarea
Congelarea constă în răcirea produselor alimentare până la temperaturi inferioare
punctului de solidificare a apei conţinute în produs, adică o răcire cu formare de cristale de
gheaţă.

Scopul principal a congelării este conservarea produselor alimentare perisabile. Din acest
punct de vedere, congelarea, ca metodă de conservare, măreşte durata admisibilă de păstrare a
produselor alimentare de peste 5....50 ori faţă de conservarea prin refrigerare. Mărirea
conservabilităţii obţinută prin congelare se bazează pe efectele temperaturilor scăzute de
încetinire puternică sau inhibare completă a dezvoltării microorganismelor, de reducere sau
stopare a proceselor metabolice în cazul produselor cu viaţă şi de reducere a reacţiilor chimice şi
biochimice.
 Având în vedere nivelele temperaturilor minime de înmulţire a microorganismelor
psihrofile, se consideră ca valoare maximă a temperaturii de congelare a produselor alimentare,
în general, temperatura de -100oC. Sub această temperatură dezvoltarea microorganismelor este
practic neglijabilă. În cadrul tehnologiilor de congelare a diferitelor produse alimentare de
origine animală se folosesc însă temperaturi mai scăzute în produs, şi eventual, se utilizează
metode de inactivare a enzimelor proprii, în vederea reducerii activităţii tuturor agenţilor
modificatori.

Congelarea asigură mărirea apreciabilă a conservabilităţii produselor alimentare, dar

aceasta necesită respectarea, pe lângă condiţiile impuse de specificul tehnologiei respective şi a
unei serii de condiţii general valabile:

-utilizarea unor materii prime şi produse de calitate corespunzătoare; introducerea

acestora în spaţiile sau aparatele de congelare cât mai repede posibil după producerea lor;

-asigurarea tuturor elementelor igienico-sanitare necesare evitării contaminării cu

microorganisme a produselor înaintea congelării sau după decongelare;

-asigurarea unor temperaturi de refrigerare adecvate în cazurile în care produsele nu sunt

introduse direct în spaţiile sau aparatele de congelare sau nu sunt utilizate imediat după
decongelare;

-evitarea congelării produselor alimentare improprii consumului, deoarece această

metodă de conservare nu îmbunătăţeşte calităţile iniţiale;

-în cazul unor specii de legume şi fructe este necesară inactivarea enzimelor endogene şi
care de regulă se face prin tratament termic – denumit blanşare.

Într-o accepţiune mai largă, procesul tehnologic de conservare prin congelare a unui produs
poate cuprinde următoarele faze: tratamentul sau tratamentele preliminare, congelarea propriu-
zisă, ambalarea, depozitarea în stare congelată, transportul, decongelarea, păstrarea de scurtă
durată în stare decongelată până la consum sau utilizare într-un proces de fabricaţie.

Înainte de a fi supuse congelării, produsele alimentare sunt supuse unor operaţii şi

tratamente preliminare specifice tipului de produs, metodei de congelare utilizate şi scopului
căruia îi este destinat produsul respectiv.

În cazul în care produsul nu este supus congelării în faza „caldă” , atunci refrigerarea
poate fi privită ca un tratament preliminar. Ca tratamente şi operaţii preliminare pot fi amintite:
îndepărtarea părţilor necomestibile, spălarea, sortarea, blanşarea, răcirea, porţionarea, ambalarea
etc. Aplicarea corectă a acestor tratamente şi operaţii are o importanţă deosebită asupra calităţii
ulterioare a produselor supuse congelării.

Pentru o înţelegere mai bună a metodelor de congelare este necesară definirea şi

cunoaşterea elementelor de bază ale procesului de congelare.

Congelarea unui produs alimentar este procesul de răcire în care au loc următoarele
fenomene fizice importante:
 -solidificarea într-o anumită proporţie a apei conţinute în produs;

-mărirea volumului produsului;

-întărirea consistenţei.

Fenomenele fizice de mai sus au loc ca urmare a schimbului de căldură de la produsul

supus congelării către un mediu de răcire (aer, agenţi frigorifici intermediari sau criogenici etc.)
Temperatura mediului de răcire trebuie să fi mai scăzută decât temperatura medie finală a
produsului supus congelării. Temperatura în produsele alimentare supuse congelării variază în
timpul procesului de răcire în funcţie de timp şi de locul punctului de măsură. Punctul cu
temperatura cea mai ridicată la un moment dat poartă numele de centrul termic al corpului
respectiv şi reprezintă un indicator al aprecierii stadiului congelării.

Congelarea produselor agroalimentare se consideră finalizată în momentul în care

temperatura sa medie este egală cu temperatura la care urmează să aibă loc depozitarea.

Răcirea produselor alimentare sub 0oC este însoţită de un proces de formare a gheţii,
începând cu o anumită temperatură, caracteristică fiecărui produs, denumită temperatura
punctului crioscopic. În funcţie de viteza medie liniară de congelare, Wm, Institutul
Internaţional al Frigului recomandă următoarea clasificare a metodelor de congelare:

-congelare lentă Wm= 0,5 cm/h;

-congelare rapidă Wm= 0,5...3 cm/h;

-сongelare foarte rapidă Wm= 3...10 cm/h;

-congelare ultrarapidă Wm= 10...100 cm/h.

Viteza de congelare minimă la care are loc procesul de răcire trebuie astfel stabilită încât
să nu producă modificări microbiologice şi enzimatice nedorite.

Clasificarea metodelor de congelare se poate face şi după alte criterii în afară vitezei
medii de congelare. Astfel, în multe ţări produsele conservate prin congelare se întâlnesc sub
următoarele denumiri:

-produse congelate (“ Frozen foodstuffs ”) ;

-produse congelate rapid (“ Deep-Frozen foodstuffs ”).

Produsele congelate sunt obţinute printr-o congelare obişnuită, pe parcursul căreia,

temperatura medie a acestora coboară sub -100oC într-o durată care nu permite declanşarea
reacţiilor enzimatice şi microbiologice nedorite; depozitarea acestor produse congelate se

face la temperaturi sub -100oC. Această metodă se caracterizează prin adoptarea unor viteze
medii liniare de congelare de 0,1...0,5 cm/h şi este folosită pentru produse cu grosimi mari, cum
ar fi: carne în carcase, sau blocuri, unt sau alte grăsimi ambalate în lăzi etc.

Produsele congelate rapid se obţin la viteze medii liniare de congelare mai mari de 0,5
cm/h. Producerea, depozitarea şi distribuirea produselor congelate rapid presupun respectarea
următoarelor condiţii:

-traversarea zonei de formare şi creştere a cristalelor de gheaţă (denumită şi zonă de

congelare ) într-un timp cât mai scurt. Pentru majoritatea produselor alimentare de origine
animală zona de congelare este cuprinsă între -10...-50oC;

-temperatura medie a produselor să fie mai mică de -180oC;

-depozitarea, transportul şi desfacerea produselor să se facă la temperaturi mai mici de

o
-180 C, fără variaţii importante ale acestora;

-fiecare produs congelat rapid pus în vânzare va avea ambalaj individual inert faţă de
conţinut, rezistent din punct de vedere mecanic, impermeabil;

-interzicerea vânzării produselor alimentare sub denumirea de „ produse congelate rapid” în

cazul decongelării accidentale (parţiale sau totale), chiar dacă, ulterior, acestea au fost
recongelate.

Respectarea condiţiilor de mai sus asigură o calitate superioară produselor congelate

rapid, garantată din punct de vedere sanitar şi comercial.

3.1. Metode de congelare

Metode de congelare defineşte mijloacele materiale şi modul în care este preluată căldura
de la un produs în vederea congelării acestuia. În cadrul aceleiaşi metode, există variante de
realizare practică denumite procedee de congelare.

În funcţie de modul de desfăşurare a procesului de congelare se deosebesc trei sisteme de

congelare şi anume: cu funcţionare discontinuă,cu funcţionare semicontinuă şi cu funcţionare
continuă.

Sistemul de congelare cu funcţionare discontinuă presupune introducerea produselor ce

vor fi supuse congelării în incinte special amenajate, după care instalaţia de răcire aferentă intră
în funcţiune; după atingerea în produs a temperaturii prescrise, instalaţia de răcire se opreşte, iar
produsele congelate sunt descărcate. Acest sistem de congelare este simplu, dar prezintă
următoarele dezavantaje:

-necesită manipulării importante ale produselor supuse congelării, datorită gradului redus
de mecanizare şi automatizare a încărcării / descărcării acestora;

-necesitatea supradimensionării instalaţiei frigorifice datorită neuniformităţii sarcinii

termice;

-durate relativ mari de congelare;

-staţionare îndelungată a produselor până la începerea procesului de congelare.

Sistemul de congelare cu funcţionare semicontinuă se caracterizează prin aceea că o

anumită cantitate de produse este introdusă ( spre congelare ) sau scoasă ( congelată ) în/din
aparatul de congelare la un interval de timp constant. În acest fel, aparatele de congelare sunt
încărcate în permanenţă cu o aceeaşi cantitate de produse ( cu excepţia pornirilor- opririlor
operaţiilor de întreţinere), sarcina instalaţiei frigorifice fiind constantă. Introducerea şi scoaterea
produselor congelate în sistemul semicontinuu se poate mecaniza şi automatiza.

Sistemul de congelare cu funcţionare continuă se caracterizează prin aceea că trecerea

produselor prin aparatul de congelare se realizează continuu sau întrerupt ritmic. Aplicarea
sistemul de congelare cu funcţionare continuă presupune următoarele condiţii:

-existenţa liniilor continue la tratamentele preliminare;

-limitarea grosimii produselor supuse congelării în scopul scurtării duratei de congelare şi

a reducerii gabaritului aparatelor;

-capacităţi de congelare relativ mari (de obicei capacităţi de peste 1 tonă/h ) deoarece la
capacităţi mici costurile de amortizare ale mecanizării şi automatizării devin inacceptabil de
mari.

Principalele metode de congelare a produselor agroalimentare sunt:

-congelarea cu aer răcit,

-congelarea prin contact cu suprafeţe metalice răcite,

-congelarea cu agenţi criogenici,

-congelarea prin contact cu agenţi intermediari.

3.2. Congelarea cu aer răcit

Metoda de congelare cu aer răcit este cea mai răspândită datorită faptului că majoritatea
produselor alimentare se pretează acestui tip de conservare. În general, aplicarea metodei de
congelare cu aer răcit presupune existenţa unui spaţiu închis, izolat termic, un răcitor de aer şi un
sistem de distribuţie a aerului răcit peste produse.

În funcţie de starea produsului, pe durata procesului de congelare în raport cu suportul material

pe care sunt aşezate, se deosebesc:

-sisteme de congelare cu poziţie fixă a produselor;

-sisteme de congelare a produselor în strat fluidizat.

Sistemele de congelare cu poziţie fixă a produselor în raport cu suportul material pe care sunt
aşezate pot fi:

-discontinue, caz în care produsele împreună cu suportul material pe care sunt aşezate
rămân în poziţie fixă în spaţiul de congelare pună la terminarea procesului;

-semicontinue, caz în care, la anumite intervale de timp sunt introduse în spaţiul de

congelare produse care trebuiesc răcite şi, concomitent, sunt evacuate produsele deja congelate;
 -continue, caz în care, în permanenţă, în spaţiul de congelare sunt introduse produse care
urmează să fie răcite şi care parcurg spaţiul răcit ( perioada de timp în care sunt congelate) şi tot
în permanenţă sunt evacuate produsele deja congelate.

Ca şi în cazul refrigerării, principalii parametri ai aerului utilizat în procesul de răcire a

produselor sunt temperatura, viteza la nivelul produselor şi umiditatea relativă.

Temperatura aerului de răcire în cazul sistemelor discontinue şi semicontinue este

variabilă pe parcursul procesului de congelare. La începutul procesului, temperaturile sunt mai
ridicate faţă de sfârşitul procesului, în acest caz, valorile temperaturi aerului ajung, în mod uzual,
la -30...- 40oC.

Pentru sistemele de congelare în flux continuu, temperatura aerului este practic constantă
pe toată perioada procesului de răcire. Diferenţele uzuale dintre temperatura aerului şi cea de
vaporizare a agentului frigorific în răcitoarele de aer sunt cuprinse între 5...2oC în funcţie de tipul
aparatului de congelare şi de durata anuală de funcţionare a acestuia. Din punctul de vedere pur
energetic sunt indicate valorile cât mai mici posibile ale acestor diferenţe de temperatură.

Influenţa vitezei aerului asupra duratei procesului de congelare este aproape

asemănătoare cu cazul refrigerării. La congelarea cu aer răcit a produselor alimentare, se adoptă
viteze ale aerului la nivelul produselor de 2...8 m/s.

Asigurarea unei distribuţii cât mai uniforme ale vitezelor aerului în spaţiul de congelare,
conduce la terminarea, teoretic, concomitentă a răcirii pentru toate produsele supuse congelării.
O neuniformitate a distribuţiei aerului la nivelul produselor conduce la prelungirea duratei totale
a procesului, cu implicaţii negative asupra consumului de energie şi asupra pierderilor în greutate
în cazul produselor neambalate.

Umiditatea relativă a aerului are o influenţă mai redusă asupra pierderilor în greutate a
produselor supuse congelării în raport cu cazul refrigerării. Acest fapt se datorează faptului că
temperaturile aerului sunt mai scăzute, iar influenţa umidităţii relative asupra presiunii parţiale a
vaporilor de apă din aer este net mai mică.

Congelarea cu aer răcit, fiind o metodă foarte răspândită de conservare prin frig a
produselor alimentare, există o mare diversitate de aparate de congelare.
 Cap. IV Etape tehnologice.
Fructele înainte de congelare suferă unele tratamente preliminare cum ar
fi:spălare,curățire,sortare și anumite tratamente fizico-chimice (imersare în soluții de acid
citric,tartric sau aoperire cu sirop de zahăr).Fructele pot fi congelate întregi,în stare
zdrobită,piureuri,îndulcite (adaos de zahăr sau sirop de zahăr).Pentru congelare se preferă fructe
recoltate înainte de a fi complet maturizate.
Congelarea produselor neambalate se face în pat fix sau fluidizat,în aparate de congelare cu
funcționare discontinuă,semicontinua,continuă.Produsele ambalate se congelează în curent de aer
rece, în aparate cu plăci (prin contact cu suprafețe răcite), în contact cu agenți de răcire
intermediari (freoni) sau în contact cu agenți de răcire criogenici (azot lichid).
Procesul tehnologic are următoarele etape tehnologice: recepţia,spălarea,curăţirea,
sortarea,ambalare,congelare si depozitare.
Recepţia materiei prime se va face cantitativ cu ajutorul unui cantar dar şi calitativ. Recepţia
calitativă constă în examenul organoleptic şi verificarea condiţiilor tehnice înscrise în
documentul tehnic normativ de produs. Un rol hotărâtor îl au examenul organoleptic şi
verificărea stării sanitare a fructelor.

Calitatea legumelor se defineşte prin indicatori generali şi individuali ai speciei şi soiului.

Aspectul exterior al legumelor este noţiunea ce include o serie de indicatori calitativi privind
gradul de prospeţime şi integritate, prezenţa corpurilor străine, culoarea, forma şi dimensiunile,
stadiul de maturitate, starea igienico-sanitară etc.
Fructele destinate industrializării trebuie să fie proaspete, întregi fără lovituri mecanice,
neatacate de boli, curăţate, fără urme de produse fitofarmaceutice, de culoare, mărime şi forma
specifică soiului, recoltate la stadiul de maturitate industrială.
Conţinutul ridicat în substanţe utile, reprezintă un alt factor important de indicatori
calitativi, ce se impun legumelor destinate industrializării. Aici este inclusă şi noţiunea de
randament obţinut la curăţirea legumelor (raportul dintre partea utilă (comestibilă) şi deseuri, de
asemenea este foarte importantă proporţia principalilor constituenţi ai părţii comestibile (hidraţi
de carbon, aminoacizi, săruri minerale, vitamine etc.) precum şi raportul dintre acestea. Se
recomandă utilizarea soiurilor de fructe cu randament maxim la curăţire, care au un conţinut
ridicat de substante nutritive şi raport optim între principalii componenţi ai părţii utile.
Se recomandă soiuri de fructe, care în urma tratamentelor mecanice şi termice nu suferă
modificări esenţiale de culoare şi gust, au pierderi minime de substanţe solubile utile (zaharuri,
vitamine etc.) şi îşi păstrează textura fără înmuierea excesivă a ţesuturilor.
Prin spălarea fructelor se îndepărtează impurităţile (pământ, nisip etc.), o parte
însemnată din microfloră, precum şi reziduurile de pesticide aflate pe suprafaţa lor. Maşinile de
spălat se aleg în funcţie de specia fructelor, textura şi gradul de încărcare cu impurităţi
anterioare.
Curăţirea se execută pentru îndepărtarea părţilor necomestibile sau greu digerabile ale
fructelor.
Sortarea are scopul de a îndepărta fructele necorespunzătoare, atacate de boli, alterate,
mucegăite şi a eventualelor corpuri străine. În acest mod, se evită încărcarea excesivă cu corpuri
străine a apei de spălare, infectarea apei de spălare, a fructelor sănătoase şi a utilajelor. Operaţia
se execută pe benzi transportoare sau cu role. Viteza optimă a benzilor de sortare este de 0,2
m/secundă.
Ambalarea produselor congelate poate fi efectuată înainte sau după congelare, folosind
două tipuri de ambalaje şi anume:

-ambalaje primare care vin în contact direct cu produsul alimentar;

-ambalaje de transport care conţin mai multe ambalaje primare.

Există o mare diversitate de tipuri de ambalaje pentru produse congelate (forma,

capacitatea, grosimea materialelor din care sunt confecţionate, modul de fabricare a lor etc), sunt
determinate de natura produsului şi caracteristicile sale. Dintre cele mai uzuale tipuri de
ambalaje primare pot fi amintite pungile obişnuite, pungile termocontractibile care permit
decongelarea, încălzirea şi chiar fierberea produselor fără îndepărtarea ambalajului.
 Ca ambalaje de transport se utilizează cutii mari, lăzi, acoperiri textile (în cazul carcaselor
de carne congelată), bidoane,saci etc.

Prin congelare produsele racite pana la o temperatură finală de -18...-25 °C, mult
inferioară punctului crioscopic, proces în urma căruia peste 95% din conţinutul de apă al
produsului solidifică sub formă de gheaţă. Punctul de congelare al produselor alimentare se
situează la temperaturi cuprinse între -0,5°C şi -4°C, în funcţie de natura produsului.

Depozitarea se face in camere frigorifice realizate în cadrul construcţiei magazinului şi

deservite de catre instalaţii frigorifice centralizate sau parţial centralizate cu mobilier comercial
adecvat. În cel de-al doilea caz se utilizează răcitoarele dulapuri de uz comercial, conservatoare,
congelatoare şi camere frigorifice realizate din panouri termoizolante uşoare de tip Sandwich.

Schema tehnologică de conservare a afinelor prin congelare

afine

RECEPŢIE

SPĂLARE

CURĂŢIRE

SORTARE

AMBALARE

CONGELARE

DEPOZITARE