.

1 MAZĂREA -Leguminoasele pentru boabe

Mazărea - Importanţă Biologie.În această grupă fitotehnică sunt incluse: mazărea fasolea,lintea,
arahidele, fasolnita,lupinul
-fac parte din ordinul Leguminosales (Fabales), familia Leguminosae (fam. Fabaceae sau
Papilionaceae
-au ca produs principal seminţele (boabele) bogate în proteină. Producţia de proteină care se
obţine la hectar de la principalele leguminoase pentru boabe (mazăre, soia etc.) este superior
de cea realizată de grâu, porumb, cartof şi alte plante
-Seminţele platelor leguminoaselor conţin, alături de proteine, hidraţi de carbon, grăsimi,
vitamine, săruri minerale etc
-leguminoasele sunt mai bogate în azot decât alte plante de cultură, putându-se folosi ca
îngrăşământ verde, pentru fertilizarea solurilor, mai ales pe soluri nisipoase şi pe soluri acide
Particularitati biologice la mazare.
Ciclul vegetativ al mazării durează, de la semănat la maturitate, 100 - 120 zile.
-Rădăcina este pivotantă, ramificată, destul de bine dezvoltată. Pe rădăcină se
formează nodozităţi
Nodozităţile mici, foarte numeroase în primii 30 cm adâncime, se formează mai ales pe
ramificaţiile laterale ale rădăcinii.
-îi conferă mazării pretenţii mari faţă de aerarea solului,
precum şi sensibilitate la excesul de apă, care inhibă formarea nodozităţilor.
Rădăcina pătrunde în sol până la 1m adâncime. Tulpina are creştere nedeterminată
Florile. Mazărea înfloreşte în mod obişnuit începând din luna mai. Florile
sunt albe, alcătuirea specifică leguminoaselor şi sunt grupate în ráceme
de 3 flori, îndeosebi la primele 4 -7 etaje (noduri) bazale, care sunt şi cele mai
productive.Fructul este o pastaie care conţine 3-6 boabe.
Mazărea reacţionează puternic la lungimea zilei (fotoperioadă). Semănatul
trebuie să se facă primăvara cât mai timpuriu, pentru ca plantele să crească în
perioada cu zile ceva mai scurte şi vreme umedă şi răcoroasa
Cerinţe faţă de climă şi sol. Zone ecologice
La germinare, cerinţele faţă de căldură sunt reduse (l - 3°C temperatura
minimă de germinat), dar mari faţă de apă (100 - 120% apă din masa bobului). de -4 -6°C. La
soiurile mai timpurii, înfloritul începe la circa 30 zile de la răsărire şi după
40-50 zile la soiurile ceva mai tardive
Mazărea are pretenţii mari faţă de umiditate. Mazărea preferă solurile mijlocii, luto-nisipoate sau
nisipo-lutoase, bine drenate, cu o bună capacitate de reţinere a apei, bogate în humus, fosfor,
potasiu şi calciu, cu reacţie neutră (pH = 6,5 - 7,5), bine structurate.
-Nu sunt potrivite solurile grele, argiloase, acide, cu exces de apă sau cu stagnarea apei
şi nici cele nisipoase, sărace în materie organică.
Zona cea mai favorabila este Campia de vest
Zona favorabilă se situează în sudul Câmpiei Române, Câmpia Transilvaniei,
-in Dobrogea in zona cernoziomurilor poate avea o productie mare cu conditia unui semanat
timpuriu1
Tehnologia de cultivare la mazăre: Rotaţia
Mazărea urmează după plante care părăsesc terenul devreme şi permit
lucrarea timpurie şi cât mai corectă a solului terenul trebuie pregătit încă din
toamnă, nivelat, fără resturi vegetale şi buruieni.
Cele mai bune rezultate se obţin după cereale păioase, după unele prăsitoare
cu recoltare mai timpurie şi în condiţiile în care au fost combătute bine
buruienile.
Asolament Mazărea se cultivă cu rezultate bune după porumb, floarea-soarelui, sfeclă de
zahăr, cartof, răpită. Nu se recomandă amplasarea culturilor de mazăre după
alte leguminoase, pentru a evita riscurile excesului de azot, amplificării
atacului unor boli.
-este o premergătoare foarte bună pentru multe culturi şi o excelentă
premergătoare pentru grâu, se recoltează timpuriu, influenţează favorabil
structura solului, solul este reavăn şi se poate ara în condiţii bune
Arătura se face cât mai curând posibil, cu plugul în agregat cu grapa stelată, la adâncimea de 25 - 30
cm.
Ingrasaminte,
Azot Pentru o tonă boabe mazărea consumă, în medie, 60 kg - Planta de mazăre îşi asigură cea mai
mare parte din azotul necesar
(42 - 75%) prin activitatea bacteriilor fixatoare; restul provine din rezervele
solului sau din remanenţa îngrăşămintelor aplicate plantei premergătoare.
Fosforul influenţează favorabil formarea nodozităţilor (fixarea azotului), procesul de înflorire şi
legare Dozele recomandate sunt de 25 - 35 kg P2O5/ha pe terenurile fertile şi de până la 50 -60 kg
P2O5/ha pe terenurile mai sărace.
Potasiul. Administrarea îngrăşămintelor cu potasiu apare ca necesară pe
solurile uşoare, superficiale, administrarea potasiului poate fi necesară.
Dozele recomandate sunt de 40 - 60 kg K 2O/ha, aplicate o dată cu fosforul,
sub arătură (ca îngrăşăminte simple)
Mazărea are şi importanţa agronomică cultura este mecanizabilă în întregime,
părăseşte terenul devreme, lasă solul îmbogăţit în substanţă organică şi azot,
curat de buruieni, fără resturi vegetale, cu umiditate suficientă pentru a fi
lucrat timpuriu şi în condiţii bune. Este o premergătoare foarte bună pentru
majoritatea culturilor şi o excelentă premergătoare pentru grâul de toamnă. : Acest efect se
datorează simbiozei plantelor leguminoase cu bacterii din genul Rhizobium

2. FASOLE:
Fasolea - Importanţă Biologie. Ecologie Datorită conţinutului ridicat în proteine de foarte bună
calitate şi în aminoacizi esenţiali (lizină, arginină, triptofan), boabele sunt folosite în
alimentaţtia omului, ca aliment de bază. Valoarea energetică a boabelor de
fasole este ridicată, ele având şi proprietăţi dietetice, fiind indicate în tratarea
anumitor boli. Păstăile verzi de fasole se folosesc în hrana animalelor. Vrejii se folosesc în furajarea
animalelor, în special a ovinelor şi a caprinelor. Tecile au utilizare medicinală, cunoscut fiind faptul
că pot fi folosite la prepararea de infuzii pentru tratarea diabetului
Importanţă agronomică: se recoltează devreme, după ea se pot semăna
cereale păioase (grâu de toamnă);după fasole terenul rămâne îmbogăţit în N,
datorită efectului bacteriilor fixatoare de azot din genul Rhizobium;terenul
rămâne curat, fără resturi vegetale.
Specie soiuri
Fasolea aparţine genului Phaseolus, care cuprinde un număr de aproximativ 20 de specii
cultivate Unele din aceste specii sunt de origine americană, altele de origine asiatică.
Speciile de origine americană mai importante sunt: - Phaseolus vulgaris, - Ph. multiflorus,
Fasolea prezintă o rădăcină fibroasă. Majoritatea rădăcinilor sunt răspândite
în stratul 0 - 25 cm. Rădăcina principală îşi are originea în embrion, dar ea nu se deosebeşte prea
mult ca grosime şi lungime de cele secundare, care
pornesc foarte aproape de suprafaţa solului.
Zone favorabile de plantare:
Foarte favorabile:Câmpia de Vest - în Transilvania:
Zona favorabilă:Cea mai mare parte a terenurilor arabile din România: Oltenia, Muntenia,

Tehnologia de cultivare la fasole: Rotaţia-\terenul pe care se

cultivă trebuie să fie curat de buruieni, fără resturi vegetale, într-o stare bună
de fertilitate, bine lucrat încă din toamnă, afânat profund.
-Faţă de cultura premergătoare, fasolea este o plantă cu pretenţii moderate.
-Premergătoarele cele mai favorabile sunt cerealele păioase de toamnă,
prăsitoarele bine întreţinute (porumb, sfeclă de zahăr, cartof), recoltate cât
mai devreme.
-Fasolea este foarte sensibilă la efectul erbicidelor care se folosesc în cultura porumb nu se
recomandă să se cultiva după plante cu care are boli comune -floarea-soarelui, soia, alte
leguminoase- după care va reveni după 3 - 4 ani.
Aplicarea îngrăşămintelor
- cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de fasole
- Se recomandă să se aplice 30 - 40 kg P 2O5/ha, iar pe cele slab aprovizionate (< 2
mg P2O5/100 g sol) doza se măreşte la 40 - 60 kg P2O5/ha;
-administrarea-îngrăşămintelor se face înainte de arătură (sub formă de superfosfat) sau la
pregătirea patului germinativ (sub formă de îngrăşăminte complexe
-cu Azot - Doza aplicată este de 30 - 50 kg N/ha. dacă „bacterizarea" nu a reuşit, doza
se măreşte până la 50 - 90 kg N/ha, cu potasiu, (sub 14 mg K2O/100 g sol),
se aplică doze de 40 - 60 kg K2O
Lucrari -Primăvara se realizeaza o lucrare de grapat cu scopul afânării şi mobilizării solului, care s-
a tasat peste iarnă. Înainte de semănat se pregăteşte patul germinativ, printr-o lucrare cu
combinatorul, la adâncimea de 6-7 cm.Sămânţa de fasole destinată semănatului trebuie să aibă
puritatea fizică de minimum 98%, facultatea germinativă de minimum 75%, să provină din culturi
neinfestate cu boli.
Adancime Se execută arătură adâncă la 25 - 30 cm, pentru afânarea profundă a solului şi
distrugerea buruienilor perene
Samanta -Înainte de semănat se face tratarea cu preparate bacteriene (preparatul românesc
Nitragin - fasole, (care conţine bacteria specifică Auseo/ţ), folosind o suspensie bacteriană preparată
din 4 flacoane de Nitragin şi 2 l apă pentru sămânţă la un hectar. Preparatu se poate administra în
timpul semănatului, prin pulverizarea suspensiei bacteriene
Combaterea dăunătorilor. Cea mai păgubitoare este gărgăriţa fasolei care atacă boabele şi în care
roade galerii numeroase. -este necesar să fie efectuat un tratament la avertizarea
apariţiei în masă a adulţilor (a doua jumătate a lunii iulie). De asemenea, sunt
obligatorii tratamente preventive la depozitare, prin gazare, în spaţii închise.
Pentru combaterea tripşilor şi afidelor se recomandă utilizarea produsului
Fastac Active (piretroid de sinteză), în doză de 0,2-0,25 litri /ha, care are
eficienţă împotriva adulţilor, larvelor, ouălelor. Pentru combaterea dăunătorilor în deposit (de
exemplu gărgăriţa fasolei), se recomadă gazarea cu produsul Phostoxin (56 % fosfură de aluminiu)
în două tratamete
Semănatul. Perioada optimă pentru semănatul fasolei corespunde cu
perioada de semănat a porumbului (când se realizează în sol, la adâncimea de
semănat, temperaturi de 8 - 10°C şi vremea este în curs încălzire)-
- 10-25 aprilie în Câmpia Română, Dobrogea
Recoltarea- Se începe recoltatul atunci când 75% din păstăi s-au maturizat şi boabele au ajuns la
17% umiditate sau mai puţin În ţara noastră, producţiile medii în condiţii de irigare şi la o
 tehnologie- pot atinge peste 2.000 kg boabe/ha. În mod obişnuit
însă, acestea sunt de 800-1000 kg boabe/ha.

Irigarea. Fasolea este o plantă deosebit de sensibilă la secetă- Se recomandă să se

aplice o udare la începutul înfloritului, după care udările se repetă la interval
de 10-15 zile; de regulă sunt necesare 2-3 udări, aplicate prin aspersiune sau
pe brazde.

3. SOIA
Temperatura minimă de germinat la soia este de 7°C (ca la floarea soarelui).
Cerinte fata de sol apa si lumina
-cerinte mari faţă de apă, de 300-700 mm
Soia este plantă de zi scurtă, la o intensitate mai mare a luminii ramifică mai mult, formează mai
multe păstăi, iar primele păstăi se formează în vârful tulpi
- Soia are cerinţe mari, solurile favorabile sunt cele cu textură mijlocie, luto -nisipoasă - lutoasă,
reacţie neutră sau slab acidă, bagate în humus şi substanţe
Tehnologia de cultivare la soia: Rotaţia Soia nu este pretenţioasă la planta premergătoare şi la durata
rotaţiei.
Plante bune premergătoare: cerealele păioase (grâu, orz), plantele furajere graminee , precum şi unele
plante prăsitoare- sfecla pentru zahăr, porumbul neerbicidat cu triazine şi cartoful.
- -plante nerecomandate-leguminoasele anuale sau perene, floarea-soarelui , rapita
Lucrari
- Prima lucrare în primăvară este distrugerea crustei, a buruienilor şi nivelarea cu
ajutorul grapei
- Pe solurile grele, cu textură argilo-lutoasă sau argiloasa, se execută arătura la
adâncimea de 25 - 28 cm, funcţie de umiditatea solului şi de resturile vegetale
care trebuie încorporate în sol
- -Pe cernoziomurile din Moldova şi Transilvania adâncimea arăturii poate fi de
20 - 22 cm. Arătura să fie executată la adâncime uniformă
Fertilizarea
Înainte de semănat, pe solurile sărace în azot, se aplică 30 - 40 kg N/ha,
necesar pentru primele faze de vegetaţie (de preferat azot amidic).Azotul se poate aplica fazial, se
încorporează în sol până la începutul înfloririi plantelor, odată cu executarea
praşilelor mecanice între rânduri (praşila I şi a II-a).
-soia are nevoie de 7,1 - 11 kg azot, 1,6 - 4,0 kg P2Os, 1,8 -4,0 kg K2O, la care se mai
adaugă cantităţi importante de calciu, magneziu, sulf şi microelemente.
Cerinţele mari faţa de azot- se datorează conţinutului ridicat al plantei în acest
element.
Fosforul favorizează dezvoltarea bacteriilor fixatoare de azot, creşterea
numărului de nodozităţi, funcţie de condiţiile climatice şi soiul cultivat. Potasiu! se absoarbe în
cantitate maximă în perioada creşterii vegetative, iar în
perioada formării seminţelor absorbţia se reduce.
Potasiul are un rol însemnat în sinteza grăsimilor şi depunerea acestora în
seminţe, favorizează formarea nodozităţilor şi fixarea simbiotică a azotului,
creşterea rezistenţei la boli, absorbţia calciului.
Îngrăşămintele cu fosfor şi potasiu se aplica sub arătura de bază sau sub formă
de îngrăşăminte complexe, la pregătirea patului germinativ.

4. LINTEA
Importanţă Biologie. Ecologie. Compoziţia chimică
Leguminoasă cultivată din vechime în lumea întreagă, lintea este un aliment complex, considerată
aliment de rezistenţă pentru muncile care necesită consum energetic crescut sau în stări de
convalescenţă. Prin conţinutul de antioxidanţi ajută la prevenirea cancerului şi a bolilor de inimă dar
nerecomandată celor bolnavi de rinichi sau de gută . Boabele, bogate în proteine şi minerale şi sărace
în grăsimi, sunt folosite în alimentaţia omului în diferite preparate, la fabricarea unor sortimente de
salam şi ciocolată..Boabele pot fi păstrate timp îndelungat.Boabele, uruite sau întregi, se pot folosi şi în
hrana animalelor, mai ales apăsărilor.\
Particularităţi biologice la linte
Lintea germinează la 4 - 5°C, având răsărire hipogeică.
Rădăcina este de tipul II, dar mai puţin dezvoltată decât la mazăre.
Tulpina este scundă (30 - 60 cm), ramificată şi firavă
Frunzele sunt paripenate, terminate cu cârcei, cu 3-7 perechi de foliole înguste.
Florile sunt grupate câte 2 - 4 în raceme, sunt de culoare albă,
Cerinţe faţă de climă şi sol. Zone ecologice
Lintea nu este pretenţioasă la căldură. Arealul de cultivare este până la 60°
Germinaţia poate începe la 4 - 5°C, dar, pentru o răsărire normală, este nevoie
de 7 - 10°C. Plantele suportă -6°C
-Excesul de umiditate duce la creşterea buruienilor, cu care lintea nu poate
lupta, precum şi la favorizarea bolilor (rugini, făinări etc
Tehnologia de cultivare la linte
-Ca premergătoare preferă plantele prăsitoare din zona ei de cultură, care lasă
terenul curat de buruieni.
După linte se pot cultiva cerealele păioase, în special grâu de toamnă,
deoarece lintea eliberează terenul devreme. Dupa ea poate urma orice altă plantă de cultură
- Ingrasaminte.-Îngrăşămintele cu azot cu sunt necesare, cea mai mare parte din necesar şi-1
procură prin activitatea simbiotică.
- Îngrăşămintele cu fosfor dau sporuri de producţie.
- Se recomandă aplicarea a 30 - 100 kg P 2O5, în funcţie de gradul de
aprovizionare a solului în fosfor.
Tehnologia de cultivare la linte
- Având în vedere ritmul de creştere precum şi faptului că plantele de linte sunt
firave, se are în vedere cu preponderenţă combaterea buruienilor. Celelalte
lucrări de îngrijire sunt ca şi cele de prezentate la mazăre.
- Sămânţa de linte trebuie să aibă peste 97% puritate, germinaţia mai mare de
85%. Inocularea cu bacterii fixatoare de azot aduce sporuri de producţie.
Semănatul se face în prima urgenţă. Dacă se întârzie cu semănatul, răsărirea
plantelor este neuniformă, cultura se îmburuienează, seceta din vară
diminuează legatul.
Densitatea la semănat:180 - 220 boabe germinabile pe m 2 pentru lintea mare si 250 - 300 boabe/m 2
pentru lintea măruntă
- Distanţa între rânduri este de 12,5 cm, folosindu-se semănători universale.
Adâncimea de semănat este de 3 - 5cm.
- Cantitatea de sămânţă la hectar este de 100 kg/ha la lintea mare şi 80 kg/ha la lintea mica
- După semănat se execută o lucrare de tăvălugit, pentru a pune sămânţa în
contact cu solul. Când plantele au 6 - 8 cm, se face o lucrare cu grapa cu colţi
reglabili, pentru a distruge crusta şi buruienile în curs de răsărire. Buruienile se
pot combate cu erbicidele folosite la mazăre. Pentru a înlătura „lintoiul"se face plivitul
biologic. Lintoiul se deosebeşte în lan de linte prin faptul că are un habitus mai
mare,în loturile semincere plivitul biologic este obligatoriu

5. NAUTUL
Importanţă Biologie. Ecologie. Compoziţia chimică
Năutul, cunoscut şi sub denumirea de "mazărea berbecilor", este o plantăleguminoasă anuală,
originară din Asia Mică.
 -Boabele de năut au o mare valoare nutritivă, sunt folosite în alimentaţia oamenilor fierte, prăjite,
surogat de cafea, etc, fiind bogate în proteine, săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier)
şi în complexul de vitamine B.\
Năutul este un ingredient caracteristic bucătăriei din Orientul Mijlociu, Africa şi India, unde este
cunoscut sub denumirea de: ''desi'' şi ''kabuli'';
Se pot folosi şi în hrana animalelor, mai restrâns la cabaline şi porcine.
Paiele şi frunzele au slabă valoare furajera. La maturitate paiele se lignifică
-năutul are o valoare alimentară deosebită, înlocuind în bună parte proteinele din carne.-poteine
24%
Sistematică. Origine. Soiuri
 genul Cicer Specia cultivată este Cicer arietinum
 specia Arietinum
 are multe subspecii cea mai inport este Eurasiaticum.- orientale, - asiaticum, - mediterraneum -
Cerinţe faţă de climă şi sol. Zone ecologice
Faţă de temperatură, năutul are cerinţe destul de mari.
Dintre leguminoasele pentru boabe, năutul suportă cel mai uşor seceta. Ca plantulă
rezistă la -6°C, iar în perioada de vegetaţie cere temperaturi până la 20 - 21°C.
Solul cel mai potrivit pentru năut trebuie să aibă textura mijlocie, să fie bogat în calciu.
Nu reuşeşte pe soluri grele, excesiv de umede, slab aerate. Valorifică bine solurile
nisipoase şi uşor salinizate.
Năutul se cultivă în Câmpia Dunării, în Dobrogea, în câmpia de sud a Moldovei şi în
Câmpia de Vest
Rotaţie. Având în vedere suprafeţele mici cultivate cu năut în România, amplasarea
culturii nu constituie o problemă. Se poate cultiva după orice plantă, dar nu se
recomandă să revină după el şi după alte leguminoase.
Sămânţa şi semănatul Sămânţa folosită la semănat trebuie să aibă puritatea peste 96%,
iar germinaţia peste 90%. Tratarea cu nitragin are eficacitate bună în anii cu regim
hidric favorabil.
Lucrările de îngrijire
După semănat se face tăvălugitul. Înainte de răsărire se face o lucrare cu grapa, pentru
distrugerea buruienilor şi a crustei.
Când plantele au 4 - 6 cm se face o lucrare cu sapa rotativă, în perioadele în care
plantele pierd turgescenţa.
La semănatul în rânduri rare se fac 2 - 3 praşile.
Pentru combaterea buruienilor se pot folosi erbicide.
Recoltare
Având coacere mai uniformă ca celelalte leguminoase pentru boabe (favorizat şi de
temperatura zonei), portul erect şi păstăi indehiscente, năutul se pretează mai bine la
recoltatul mecanic. Se recoltează când păstăile sunt galbene şi frunzele scuturate, în
două etape sau direct cu combina, întârziind recoltatul rezultă seminţe tari, care fierb
greu.
La noi în ţară se obţin producţii de 10t/ha
6. LUPINUL
Importanta -Lupinul se întrebuinţează ca nutreţ, sub formă de boabe sau masă verde. În
industrie, boabele sunt utilizate pentru conţinutul ridicat în substanţe proteice.
Boabele de lupin sunt bogate in substante proteice si mai putin bogate in glucide. Deoarece
lupinul conţine alcaloizi, boabele au o utilizare mai restrânsă. Ele se folosesc în hrana peştilor,
iar în hrana animalelor, ca nutret concentrat, numai după îndepărtarea alcaloizilor sau numai
după înlăturarea gustului amar, prin spălare în apă, fierbere, tratare cu acid clorhidric sau
clorură de sodiu, etc
-s-au creat forme de lupin sărace în alcaloizi, aşa-numitul „lupin dulce”. Formele „dulci” se pot
folosi în alimentaţia animalelor, ca furaj concentrat, masă verde, însilozat sau păşune. Boabele
lupinului dulce se pot utiliza şi de către om sub formă de făină, la prepararea diverselor produse
de panificaţie sau de pâine (5% în faina de grâu), ca boabe fierte sau prăjite, sau pentru a se
obţine ulei, margarina, proteină etc.
Lupinul se poate folosi ca îngrăşământ verde în cultură principală sau ca a doua cultură (în
mirişte) pe terenurile uşoare şi cele cu reacţie uşor acidă până la acidă, sărace în azot şi calciu.
Introducerea lupinului în asolament are o deosebită importanta
Compoziţie chimică
Lupinul are un conţinut ridicat de proteină (toate speciile) şi grăsimi (lupinul alb şi lupinul
peren).
Lupinul alb şi lupinul galben au conţinut de proteine mai mare decât conţinutul de glucidele.
Formele amare conţin alcaloizi (lipinina, lupinidina, oxilupanina etc.), în proporţie de 0,3 - 3%.
Pentru animale, alcaloizii sunt substanţe toxice, îmbolnăvindu-le de lupinoză (lupinism)
Răspândire
Lupinul se cultivă în lume pe o suprafaţă de peste un milion ha, din care o jumătate de milion în
Rusia, un sfert de milion în Africa, etc. În Australia este în curs de extindere lupinul alb.
În Europa, lupinul se cultivă pe suprafeţe mai mari în Spania, Federaţia Rusă, Italia, Republica
Moldova, Grecia, etc. În unele ţări sunt în cultură şi forme dulci de lupin, utilizate în scop
furajer.
La noi în ţară, lupinul se cultivă pe câteva sute de hectare, forme „amare”", pentru a produce
sămânţa necesară îngrăşământului verde din zona nisipurilor Olteniei, nord-vestul Transilvaniei
etc. şi unele cantităţi pentru export.\
- Mai cunoscută este cultura lupinului ca îngrăşământ verde, în ultimii ani s-au luat în cultură şi
formele "dulci" de lupin în scop furajer. Sunt şi fermieri interesaţi de această cultură, înfiinţată
pentru a valorifica inflorescenţele în scop decorativ. Soiuri. La noi în ţară s-a cultivat soiul
autohton de lupin alb Medi (din anul 1994
În prezent este cultivat soiul Mihai, introdus în anul 2015.
. Bacteria specifică este Rhyzobium lupini.
Rădăcina lupinului are o mare capacitate de absorbţie a apei şi de utilizare a elementelor greu
solubile.
Tulpina are înălţimea de 60 - 150 cm la lupinul alb, 50 - 120 cm la lupinul galben şi albastru,
Tulpina este cilindrică, fistuloasă, cu creşterea terminală Florile sunt dispuse în raceme
terminale, în vârful tulpinii principale şi al ramificaţiilor
-flori;culori diferite (albastre, roze, violete) la lupinul albastru Înflorirea începe de la baza
racemului tulpinii principale şi continuă cu cele de pe ramificaţii.
-Polenizarea este autogamă la lupinul alb şi cel albastru şi, în bună măsură, alogamă la lupinul
galben şi peren.
Cerinţe faţă de climă şi sol. Zone ecologice

Pentru producţia de boabe, lupinul alb se poate cultiva până la latitudinea nordică de 52°, 55°
lupinul galben şi 58° lupinul albastru. Pentru masa verde toate trei speciile se pot cultiva până la
60° latitudine nordică. Ca latitudine sudică, lupinul merge până la 30 - 35° în Africa şi 35 - 40° în
Australia.
Lupinul are cerinţe termice moderate.
Apa Lupinul este o plantă rezistentă la secetă. Cel mai rezistent este lupinul galben, mai puţin
rezistent lupinul albastru, iar lupinul alb „cere” o primăvară umedă şi călduroasă
Faţă de lumină, speciile anuale sunt de zi lungă. Lupinul alb reacţionează mai puţin la lungimea
zilei decât cel galben şi albastru.
Având un sistem radicular dezvoltat, care pătrunde în sol chiar la adâncimi de peste 2 m, cu
putere mare de solubilizare a fosforului şi a altor elemente din combinaţii greu solubile pentru
alte plante, are cerinţe relativ reduse

Fertilizare
Se recomandă 60 kg/ha P2O5 şi 60 - 90 kg/ha K2O.
Azotul inhibă formarea nodozităţilor la lupin, ca şi la alte leguminoase, iar fosforul şi potasiul
stimulează formarea lor.
Microelementele Mo, Cu, B, Co influenţează favorabil biochimismul plantelor de lupin,
contribuind la sporirea cantităţii de azot fixat.
Îngrăşămintele cu microelemente pot fi aplicate fie prin imbibiţia seminţelor, fie prin stropiri pe
plantă. S-a consttat că, cea mai economică metodă este aplicarea lor în amestec cu îngrăşarea de
bază alături de cele fosfatice şi potasice.
Efectul inoculării seminţelor cu Rhizobium lupini este foarte bun pe terenurile în care nu s-a
cultivat lupin.
Recoltarea se poate face direct din lan, cu combina, lupinul având tulpina erectă până la
maturitate şi inflorescenţele dispuse terminal.
Recoltarea se poate face şi în două etape, mai întâi se seceră plantele, apoi, la 4 - 6 zile se face
treieratul.
Pentru îngrăşământ verde lupinul se încorporează
7. BOBUL. ARAHIDELE. LATIRUL. FASOLIȚA

Bobul se poate consuma sub formă de păstăi imature, seminţe în faza de lapte ceară sau seminţe uscate. De a
se poate cultiva şi ca îngrăşământ verde sau pentru furajarea animalelor.
Seminţele de bob sunt folosite sub diferite forme în alimentaţia omului (supe, piureuri, surogat
de cafea, în amestec în făina de grâu etc.) şi furajarea animalelor în anumite proporţii, în
combinaţie cu alte nutreţuri.

Datorită conţinutului mare de proteină şi fiind unul din puţinii furnizori naturali de L-tirozină
(aminoacid esenţial, levogir), din care prin transformare biochimică se obţine L-dopa, precursor
al dopaminei - hormon de creştere, Dopamina este unul dintre hormonii sintetizaţi de organismul
uman, implicat în transferul influxului nervos de la neuronii sistemului nervos central (talamus,
cortexul cerebral) şi sistemul nervos vegetativ spre muşchi, fiind implicată în controlul mişcărilor
Consumul de bob poate să întârzie apariţia fenomenelor de îmbătrânire, singur sau împreună cu
alte boabe de leguminoase, la fel de uitate: năutul, lintea.
Făina integrală din bob poate înlocui făina de soia, în special în alimentaţia animalelor
monogastrice.
Se mai poate folosi planta întreagă ca nutreţ-siloz sau ca îngrăşământ verde.
Bobul are şi importanţă agronomică: creşte pe aproape toate tipurile de soluri, suportă şi solurile
argiloase, este o plantă leguminoasă, postmergătoarele beneficiind de toate avantajele cultivării
după o astfel de plantă. La noi în ţară bobul a fost introdus de celţi şi slavi; în prezent, se cultivă
sporadic, în grădinile de legume din Nordul Moldovei, iar în cultură de câmp pe circa 1.000 -
2.000 ha.
Sistematică. Origine. Soiuri
Sistematică. Bobul face parte din tribul Vicieae genul Vicia. Specia cultivată, Vicia faba L
). Bobul este originar din zona Mării Caspice, iar „bobuşorul” (var. minor) din Bazinul
Mediteranean Soiuri. La noi în ţară se cultivă mai multe populaţii din var. minor (bob mic sau
„bobuşor”) şi aequina (bob mijlociu), iar prin grădini, din var. major - bob mare. În anul 1984
este omologat soiul de bob mic Cluj 84, la care puritatea biologică este menţinută de
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Particularităţi biologice
Temperatura minimă de germinaţie la bob este de 3 - 4°C.