MODUL III- ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CEREALE SI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

FIȘĂ DE DOCUMENTARE
TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A GRÂULUI
1. Rotaţia

Grâul este pretenţios faţă de planta premergătoare deoarece trebuie semănat toamna,
destul de devreme, astfel încât până la venirea frigului să răsară, să înfrăţească şi să se călească
pentru a rezista peste iarnă, în plus, planta de grâu are un sistem radicular destul de slab
dezvoltat, cu putere mică de străbatere în profunzimea solului şi de absorbţie a substanţelor
nutritive din sol.
Din aceste motive, grâul de toamnă preferă premergătoarele cu recoltare timpurie, care
lasă solul structurat, bogat în substanţe nutritive, permit lucrarea devreme a solului, astfel încât,
până în toamnă acesta să acumuleze apă, nitraţi, să se aşeze, să fie distruse buruienile, să fie
mărunţite şi încorporate resturile vegetale.
Plante foarte bune premergătoare pentru grâu. Dintre acestea fac parte: mazărea, fasolea,
borceagul, răpită de toamnă, inul pentru ulei, inul pentru fibră, cartoful timpuriu şi de vară,
trifoiul, cânepa pentru fibră, la care se adaugă alte plante, cultivate pe suprafeţe restrânse:
muştarul, năutul, bobul, sfecla pentru sămânţă, porumbul pentru masă verde, tutunul, macul,
coriandrul, anasonul, chimenul.
Plantele bune premergătoare pentru grâul de toamnă. Dintre acestea, menţionăm: soia,
sfecla pentru zahăr, sfecla pentru furaj, cartoful de toamnă, floarea-soarelui, porumbul pentru
boabe şi pentru siloz, cânepa pentru sămânţă. Toate aceste culturi trebuie recoltate până la 10 -
15 septembrie, pentru a rămâne un interval de cel puţin 2-3 săptămâni până la semănatul
grâului.
O serie de restricţii limitează amplasarea grâului după porumb, în primul rând, grâul este
foarte sensibil la efectul remanent al erbicidelor pe bază de Atrazin; ca atare, în succesiunea
porumb-grâu, se recomandă să nu fie depăşită doza de 1,5 kg/ha Atrazin. Totodată, trebuie
evitată amplasarea culturilor de grâu pe terenurile infestate cu Fusarium, boala fiind comună şi
deosebit de păgubitoare ambelor culturi.
Nu se recomandă să fie amplasat grâul după culturi care lasă solul sărac în apă şi
elemente nutritive, cum ar fi sorgul, iarba de Sudan, meiul (unele dintre acestea recoltându-se şi
destul de târziu). Totodată, este contraindicat semănatul grâului după orz, din cauza bolilor şi
dăunătorilor comuni, nici după lucerna sau pajişti semănate, culturi care lăstăresc puternic după
desfiinţare şi care lasă solul uscat.
Monocultura de grâu este acceptată, de regulă, numai 2 ani şi numai la culturile
destinate consumului; în nici un caz nu se va amplasa grâul după grâu, pe suprafeţele destinate
producerii de sămânţă sau pe terenurile infestate puternic cu boli. Trebuie menţionat că în
toamnele foarte secetoase (frecvente în România), adesea este dificil de a evita cultivarea
grâului după grâu, deoarece nu este posibilă pregătirea terenului după premergătoarele
destinate iniţial.
În situaţiile în care, din diferite motive, trebuie semănat grâu după grâu, este bine ca
premergătoarea pentru primul an de grâu să fie o leguminoasă, efectul favorabil al acesteia
menţinându-se şi în anul al doilea de grâu. Oricum, în asemenea situaţii este obligatorie o foarte
bună disciplină a înlăturării paielor, care reprezintă, frecvent, un mijloc de vehiculare a
agenţilor patogeni.

1
MODUL III- ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CEREALE SI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

2. Fertilizarea

Grâul este cunoscut ca o plantă care reacţionează foarte bine la aplicarea îngrăşămintelor
minerale şi organice, deşi consumul specific de elemente nutritive este relativ redus: 2,3 - 3,3
kg N, 1,1 - 1,8 kg P2O5, 1,9 - 3,7 K2O/100 kg boabe + paiele aferente.
Grâul este pretenţios la îngrăşare din cauza anumitor particularităţi; în primul rând,
sistemul radicular al grâului este slab dezvoltat, explorează un volum redus de sol şi are o
putere mică de solubilizare şi absorbţie a elementelor nutritive din rezerva solului, în plus,
consumul maxim de elemente nutritive al plantelor de grâu are loc într-o perioadă scurtă de
timp, de la alungirea paiului şi până la coacere, interval în care sunt absorbite circa 80% din
azot, peste 80% din fosfor şi peste 85% din potasiu; în acest interval, grâul trebuie să aibă la
dispoziţie cantităţile necesare de elemente nutritive şi în forme uşor accesibile.
Îngrăşămintele minerale. Azotul este principalul element nutritiv care trebuie
administrat pe solurile din România.
Azotul influenţează dezvoltarea vegetativă a plantelor, formarea de plante viguroase,
mai înalte, bine înfrăţite, cu frunze late, de culoare verde-închis, favorizează procesul de
fotosinteză, formarea componentelor de producţie (elementele productivităţii), conţinutul
boabelor în substanţe proteice.
Insuficienţa azotului conduce la formarea de plante mai slab dezvoltate, de culoare
verde-gălbuie, care produc puţin. Excesul de azot determină dezvoltarea vegetativă prea
puternică, înfrăţirea este exagerată, culturile fiind predispuse la cădere, au un consum mare de
apă, se amplifică atacul de boli foliare şi ale paiului, creşte pericolul de şiştăvire prin întârzierea
vegetaţiei.
Pentru calcularea dozelor de azot este recomandată următoarea formulă:
DN = 30xRs - Ns -Ngg + Npr,
în care: DN este doza de azot, în kg/ha; Rs = recolta scontată, în t/ha;
Ns = aportul solului în azot, care este apreciat la 20 kg/ha pe solurile sărace şi 60
kg/ha pe solurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care este apreciat la 2 kg N/t de gunoi de
grajd administrat direct grâului; l kg N/t de gunoi aplicat plantei premergătoare şi 0,5 kg N/t de
gunoi aplicat la planta antepremergătoare;
Npr = corecţia în funcţie de planta premergătoare; şi anume, se scad 30 kg N/ha după
leguminoase pentru boabe; se scad 20 kg N/ha după borceag şi trifoi; se adaugă 20 - 25 kg N/ha
după premergătoare târzii nefertilizate.
Pentru condiţiile din România, mărimea optimă a dozelor de azot este cuprinsă între 50
şi 160 kg/ha.
Fosforul. Alături de azot, îngrăşarea cu fosfor este obligatorie pe toate tipurile de sol din
ţara noastră. Se consideră ca grâul este cereala cea mai sensibilă la insuficienţa fosforului,
aceasta afectând în primul rând plantele tinere, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat. La
începutul vegetaţiei, plantele tinere de grâu absorb fosforul uşor solubil din îngrăşăminte şi abia
mai târziu au capacitatea de a folosi fosforul din rezervele solului. Fosforul echilibrează efectul
azotului, îmbunătăţeşte rezistenţa la iernare, cădere şi boli, favorizează dezvoltarea sistemului
radicular şi înfrăţirea, îmbunătăţeşte calitatea recoltei, grăbeşte maturitatea.
La stabilirea dozelor de fosfor se ţine cont de conţinutul solului în fosfor mobil,

2
MODUL III- ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CEREALE SI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

îngrăşarea cu gunoi de grajd, producţia scontată şi consumul specific. Formula de calculare a

dozelor este următoarea:
DP= 15xRs- Pgg,
în care: DP este doza de fosfor, în kg P2O5/ha; Rs - recolta scontată, în t/ha;
Pgg = aportul gunoiului de grajd în fosfor, apreciat la 1,2 kg P2O5/t de gunoi de grajd,
dacă acesta a fost administrat direct grâului şi 0,8 kg P 2O5/t de gunoi, dacă a fost aplicat la
planta premergătoare. Doza rezultată din calcul se majorează cu 20 - 40 kg P 2O5/ha pe solurile
cu mai puţin de 5 mg P2O5/100 g sol.
Mărimea dozei de fosfor este cuprinsă, de regulă, între 60 şi 320 kg/ha, fosforul fiind
încorporat în mod obişnuit sub arătură. Sub formă de îngrăşăminte complexe, fosforul se poate
administra şi la patul germinativ.
Potasiul- îngrăşarea cu potasiu este necesară numai pe solurile insuficient aprovizionate
cu potasiu (sub 15 mg K2O accesibil/100g sol). Potasiul favorizează sinteza glucidelor, sporeşte
rezistenţa la ger, cădere şi boli. Insuficienţa potasiului determină încetinirea creşterii, scurtarea
internodiilor, cioroză, necroza marginală a frunzelor.
În situaţiile în care compoziţia chimică a solului impune, se pot aplica 40 - 80 kg
K2O/ha, sub formă de sare potasică sub arătură sau sub formă de îngrăşăminte complexe, Ia
pregătirea patului germinativ. Trebuie subliniat că, într-un sistem intensiv de agricultură,
pentru a obţine producţii mari, se apreciază că administrarea potasiului devine o măsură
obligatorie pe toate tipurile de sol.
Îngrăşămintele organice. Cele obişnuit folosite: gunoiul de grajd semifermentat şi
mustul de gunoi sunt bine valorificate de cultura grâului. Aceste îngrăşăminte pot fi aplicate
direct în cultura grâului, sau, mai frecvent, la planta premergătoare (porumb, sfeclă), urmând ca
grâul să beneficieze de efectul remanent.
Administrarea îngrăşămintelor organice este importantă îndeosebi pe solurile
argiloiluviale (acide, cu multă argilă), precum şi pe solurile erodate sau prea uşoare, deoarece
pe lângă aportul de elemente nutritive, ele îmbunătăţesc proprietăţile fizice, chimice şi
biologice ale solului.
Dozele administrate pe terenurile destinate culturilor de grâului sunt de 15-20 t/ha,
încorporate sub arătură, iar sporurile de recoltă pot depăşi 1.500 kg boabe/ha.

3. Lucrările solului

Se poate afirma că, de starea în care se prezintă solul în momentul semănatului depinde
în cea mai mare măsură felul cum vegetează plantele de grâu în toamnă şi, implicit, capacitatea
lor de a trece peste perioada de iarnă.
Pregătirea terenului pentru semănatul grâului pune adesea probleme deosebite din cauza
timpului rămas de la recoltarea premergătoarei şi până la semănat, a condiţiilor meteorologice
dificile din perioada de efectuare a lucrărilor (seceta de la sfârşitul verii şi începutul toamnei) şi
a suprafeţelor mari care trebuie pregătite şi semănate într-un interval relativ scurt de timp.
Grâul cere un sol afânat pe circa 20 cm adâncime, cu suprafaţa nu foarte mărunţită, dar
fără bulgări în sol, aşezat, nivelat, fără resturi vegetale pentru a permite semănatul în bune
condiţii.
În cazul premergătoarelor timpurii. După recoltare se recomandă o lucrare de
dezmiriştit, efectuată imediat după eliberarea terenului (cel mult l - 2 zile întârziere). Prin

3
MODUL III- ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CEREALE SI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

această lucrare se urmăreşte mărunţirea resturilor vegetale şi amestecarea lor cu solul, afânarea
stratului superficial al solului pentru a împiedica pierderea apei prin evaporaţie, distrugerea
buruienilor existente şi crearea condiţiilor favorabile pentru germinarea seminţelor de buruieni
aflate în sol şi a samulastrei, care vor fi distruse prin lucrările ulterioare. Dacă se întârzie cu
efectuarea lucrării, solul pierde repede rezerva de apă, se întăreşte şi de multe ori nu mai poate
fi arat sau arătura iese bulgăroasă; ca urmare, se amplifică pierderile de apă prin evaporaţie din
cauza suprafeţei bulgăroase a arăturii şi apar dificultăţi la lucrările ulterioare ale solului.
În continuare, solul se ară imediat, la 20 - 22 cm adâncime, cu plugul în agregat cu
grapa stelată, întârzierea arăturii are efecte nedorite: îmburuienare; pierderea rapidă a umidităţii
din solul care nu mai este protejat de plante; solul se întăreşte şi nu se mai poate ara; orice
întârziere a efectuării arăturii conduce la scăderi progresive de recoltă.
În situaţiile în care solul este prea uscat şi nu se poate ara imediat sau prin arătură se scot
bulgări mari, atunci se efectuează numai o lucrare de dezmiriştit şi se aşteaptă căderea unor
precipitaţii ceva mai importante, care să îmbunătăţească condiţiile de umiditate din sol şi care
să permită o arătură de calitate. Grâul nu necesită arături prea adânci. Ca urmare, adâncimea
arăturii trebuie stabilită în câmp, în funcţie de starea terenului, astfel încât să fie încorporate
resturile vegetale (miriştea şi buruienile) şi fără a scoate bulgări, în condiţiile unor terenuri bine
lucrate an de an, se poate ara doar la 18 - 20 cm adâncime.
Până în toamnă, arătura trebuie prelucrată superficial, pentru mărunţirea bulgărilor,
nivelarea terenului, distrugerea buruienilor care răsar. Lucrările sunt efectuate la noi, cel mai
adesea, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi lamă nivelatoare. Se
recomandă ca primele lucrări să fie făcute perpendicular sau oblic faţă de direcţia arăturii,
pentru a asigura nivelarea terenului.
Pregătirea patului germinativ se face chiar înainte de semănat, prin lucrări superficiale
cu combinatorul (de preferat) sau cu grapa (grapa cu discuri în agregat cu grapa reglabilă şi
lamă nivelatoare); de regulă, se recomandă ca această ultimă lucrare să fie efectuată
perpendicular pe direcţia de semănat. Trebuie să se urmărească realizarea unei suprafeţe
nivelate, curate de buruieni, afânată pe adâncimea de semănat, dar nu prea mărunţită, şi ceva
mai tasată sub adâncimea de semănat, pentru a asigura ascensiunea apei (spre seminţele în curs
de germinare).
Prezenţa bulgăraşilor este importantă deoarece: protejează suprafaţa solului pe timpul
iernii, prin reţinerea zăpezii şi reducerea eroziunii eoliene; diminuează compactarea în timpul
sezonului rece, îndeosebi în regiunile bogate în precipitaţii.
După premergătoarele târzii (floarea-soarelui, porumb, sfeclă de zahăr, cartofi de
toamnă, soia). Este necesară curăţirea cât mai bună a terenului de resturi vegetale, urmată de
discuiri repetate (1-2 lucrări) pentru mărunţirea resturilor de plante şi a buruienilor.
Arătura se efectuează imediat, ceva mai adânc, la 20 - 25 cm adâncime, cu plugul în
agregat cu grapa stelată, urmărindu-se încorporarea resturilor, fără însă a scoate bulgari; până la
semănat ar trebui să rămână cel puţin 2-3 săptămâni, pentru ca pământul afânat prin arătură să
se aşeze.
În continuare, arătura se lucrează în mod repetat, cu diferite utilaje (grape cu discuri,
combinatoare) pentru mǎrunţire, nivelare şi pregătirea patului germinativ.
Pe terenurile bine lucrate în anii anteriori (arate adânc, afânate, nivelate), arătura poate fi
înlocuită prin două lucrări cu grapa cu discuri grea sau medie; această lucrare permite
mobilizarea solului până la 12 - 16 cm adâncime, realizându-se, concomitent, şi încorporarea

4
MODUL III- ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CEREALE SI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

îngrăşămintelor minerale şi, eventual, a resturilor vegetale, bine mărunţite anterior. În

continuare, se fac lucrări de întreţinere a arăturii şi pregătirea patului germinativ (cu grapa sau
combinatorul), conform celor prezentate anterior. Aceeaşi tehnologie se recomandă în toamnele
secetoase, atunci când solul este foarte uscat şi nu se poate ara sau prin arătură ar rezulta
bulgări greu de mărunţit.
Pregătirea terenului prin discuit este, uneori, preferabilă arăturii şi pentru a nu întârzia
semănatul grâului. Se obţine o viteză mare de lucrare a solului, acesta se aşează mai repede ca
după arat, terenul rămâne mai nivelat, economia este de 0,3 până la 0,5 pentru forţa de muncă şi
de 11 - 14 l motorină/ha. Această lucrare se efectuează cu bune rezultate după soia, sfeclă,
cartof, dar este mai dificil sau chiar imposibil de efectuat după floarea-soarelui sau după
porumb (rămân cantităţi mari de resturi vegetale).

4. Sămânţa şi semănatul

Sămânţa de grâu destinată semănatului trebuie să aparţină unui soi zonat, să provină din
culturi special destinate producerii de sămânţă (loturi semincere), din categoriile biologice
„sămânţă certificată a primei şi celei de-a doua înmulţiri”, să aibă puritatea fizică minimum
98%, facultatea germinativă minimum 85% şi MMB cât mai mare.
Tratarea seminţelor înainte de semănat este obligatorie. Tratamentele se pot diferenţia în
funcţie de agentul patogen şi de modalitatea de infestare. In prezent, atât împotriva agenţilor
patogeni transmisibili prin sămânţa, cu spori pe tegumentul seminţei, cum sunt mălura comună
(Tilletia spp.) şi fuzarioza (Fusarium spp.), cât şi în cazul agenţilor patogeni cu spori în
interiorul bobului, cum ar fi tăciunele zburător (Ustilago tritici), se recomandă tratamente cu
preparate pe bază de carboxin (Vitavax 200, 2,0 l/t de sămânţă), oxichinoleat de cupru
(Quinolate 15 PUS, 2 kg/t de sămânţă) sau prochloraz + carbendazin (Prelude SP, 2,0 kg/t de
sămânţă).
Pentru agenţii patogeni transmisibili prin sol, cum ar fi mălura comună, fuzarioza şi
mălura pitică (Tilletia controversa) este posibilă tratarea seminţelor înainte de semănat, cu
produse speciale, dar aceste tratamente au eficacitate redusă. Ca atare, în cazul infestării
puternice a solului este necesar un interval mai mare de pauză înainte de revenirea grâului pe
acelaşi teren.
Pe terenurile unde este frecvent atacul de dăunători în toamnă, îndeosebi pe terenurile cu
o încărcătură mare de păioase (sau la grâul cultivat după grâu), unde infestarea cu gândac
ghebos (Zabrus tenebrioides) sau viermi sârmă (Agriotes ssp.) este puternică, se recomandă
tratarea seminţelor cu preparate insectofungicide, cum ar fi lindan + tiophanat methyl + thiuram
(Tirametox, 3,0 kg/t de sămânţă), lindan + oxichinoleat de cupru + lindan (Chinodintox PTS-
2,5 Kg/t sămânţă) sau lindan + carboxin + thiuram (Vitalin 85 PTS). Sunt controlate astfel
bolile transmise prin sămânţă şi dăunătorii care atacă în toamnă (gândacul ghebos, viermii
sârmă, muştele cerealelor).
Tratamentele se efectuează imediat înainte de semănat, urmărindu-se cu mare atenţie
amestecarea cât mai uniformă a preparatelor cu sămânţa.
Epoca de semănat a grâului se stabileşte astfel încât, până la venirea iernii să rămână 40
- 50 zile în care plantele să vegeteze normal, în care să se acumuleze 450 - 500°C temperaturi
pozitive, astfel încât, la intrarea în iarnă plantele de grâu să ajungă în stadiul de 2 - 3 fraţi şi 3 -
4 frunze (fără ca fraţii să fie prea dezvoltaţi).

5
MODUL III- ÎNFIINȚAREA CULTURILOR DE CEREALE SI LEGUMINOASE PENTRU BOABE

Dacă se întârzie semănatul faţă de perioada optimă recomandată, plantele răsar târziu, nu
înfrăţesc, intră în iarnă neînfrăţite şi necălite, fiind sensibile la ger, primăvara lanul va avea o
densitate mică şi se îmburuienează mai uşor, vegetaţia se întârzie şi se prelungeşte spre vară,
apare pericolul de şiştăvire a boabelor. De asemenea, boabele de grâu aflate în curs de
germinare sunt foarte sensibile la temperaturi scăzute; aceeaşi sensibilitate manifestă plăntuţele
răsărite dar neînfrăţite, cu sistemul radicular încă slab dezvoltat.
Dacă se seamănă prea devreme, plantele de grâu se dezvoltă prea puternic, sunt expuse
încă de la începutul vegetaţiei atacului de dăunători (afide, muşte) şi boli, lanul se
îmburuienează din toamnă; masa vegetativă bogată face ca plantele să fie sensibile la ger şi
asfixiere pe timpul iernii; în primăvară lanul este foarte des, plantele sunt predispuse la cădere
şi sensibile la boli, boabele rămân mici datorită densităţii exagerate.
Indiferent de zona de cultivare, epoca optimă de semănat a grâului de toamnă în
România este l - 10 octombrie. Pentru zonele din sud, vest şi Câmpia Transilvaniei, intervalul
care trebuie luat în calcul este 25 septembrie - 10 octombrie; pentru zona colinară, nordul ţării
şi depresiunile intramontane, se recomandă să se semene ceva mai devreme, în intervalul 20
septembrie - 5 octombrie.
Densitatea de semănat la grâu trebuie stabilită astfel încât să se asigure, la recoltare, o
densitate de 500 - 700 spice/m2. Pentru a realiza acest lucru trebuie să fie semănate 450 - 600
boabe germinabile/m2. Între aceste limite, densitatea de semănat se stabileşte în funcţie de
capacitatea de înfrăţire a soiului, data semănatului (faţă de epoca optimă), calitatea pregătirii
patului germinativ, umiditatea solului (asigurarea umidităţii pentru un răsărit rapid).
Cantitatea de sămânţă la hectar (norma de semănat) rezultată din calcul (pe baza
densităţii stabilite şi a indicilor de calitate a seminţei) este cuprinsă, de regulă, între 200 şi 250
kg sămânţă/ha.
Adâncimea de semănat a grâului depinde de umiditatea solului, textură, soi, mărimea
seminţei, data semănatului (faţă de epoca recomandată), în condiţiile din România, grâul este
semănat Ia 4 - 5 cm adâncime pe terenurile cu umiditate suficientă şi textură mijlocie spre grea,
unde apa pentru germinare este asigurată, iar străbaterea germenilor spre suprafaţă este ceva
mai dificilă; pe terenurile cu umiditate insuficientă la suprafaţă şi textură mai uşoară, precum şi
în cazul semănăturilor timpurii, se recomandă să se semene ceva mai adânc, la 5 -6 cm.
Distanţele de semănat la grâu, pe plan mondial, sunt cuprinse între 10 şi 18 cm , fără a
rezulta diferenţe importante de producţie. Ca atare, distanţa dintre rânduri trebuie aleasă între
aceste limite, în funcţie de maşinile de semănat aflate la dispoziţie, în România grâul este
semănat, în mod obişnuit, la 12,5 cm (distanţa pentru care sunt construite semănătorile
universale existente mai frecvent în dotare).
In anumite situaţii (culturi semincere) se recomandă distanţe de semănat ceva mai mari
(25 cm), pentru a favoriza înfrăţitul şi a asigura înmulţirea mai rapidă a seminţei.