DISCIPLINA: FIINŢA UMANĂ ŞI NURSINGUL

IV. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A PĂSTRA O BUNĂ POSTURĂ

Mişcarea reprezintă mobilizarea părţilor componente ale corpului prin
acţiuni coordonate.
Postura reprezintă menţinerea părţilor componente ale corpului într-o
poziţie fiziologică, de echilibru funcţional.
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
Mişcarea asigură:
- deplasarea bolnavului în scop de apărare, hrană, sau pentru realizarea unor
nevoi fiziologice;
- o bună circulaţie a sângelui;
- funcţionalitatea tubului digestiv;
- o bună circulaţie cerebrală şi oxigenare;
- bună funcţionalitate respiratorie;
- un echilibru fizic şi psihic;
- stimulează somnul ;
- coordonează toate funcţiile organismului.
Mişcarea este posibilă datorită colaborării mai multor aparate şi sisteme:
- sistemul osteo-articular;
- sistemul musculo- tendinos;
- sistemul nervos;
- aparatul circulator;
- aparatul vestibular.
La baza mişcării stau următoarele componente:
- oase;
- articulaţii;
- muşchi;
- organele sistemului nervos: receptori, nervi senzitivi, nervi motori, măduva
spinării, encefal.
În realizarea mişcării şi a posturii intervine aparatul locomotor şi sistemul
muscular.
Aparatul locomotor:
 îndeplineşte funcţia de locomoţie;

1
 este format din 206 segmente osoase, peste 430 de muşchi striaţi şi peste
310 articulaţii.
Sistemul muscular:
 este constituit din muşchi scurţi, striaţi, lungi, laţi şi inelari;
 asigură menţinerea coloanei vertebrale în extensie, mişcările de forţă,
direcţia de mişcare;

 Factorii care influenţează satisfacerea nevoii

a) factori biologici
 vârsta şi dezvoltarea
 copilul mic are mişcările puţin coordonate, dobândindu-şi
controlul pe măsură ce creşte;
 copilul prezintă mişcări active, coordonarea este controlată
(ia tot felul de poziţii);
 adultul este activ fiind în deplinătatea desfăşurării activităţii
motorii;
 vârstnicul are forţa fizică redusă şi prezintă degradarea
funcţiilor senzoriale (auz,văz), mobilitate scăzută fiind activ
în exerciţii moderate
 constituţia şi capacităţile fizice influenţează intensitatea efortului
fizic pe care îl depune individul.
b) factori psihologici
 emoţiile
 stresul, teama sunt recunoscute prin adoptarea anumitor
posturi şi executarea de mişcări caracteristice de apărare,
agresivitate
 personalitatea şi temperamentul
 determină ca individual să fie mai activ, înflăcărat sau calm,
grav
c) factori sociologici
 cultura
 individul practică activităţi fizice, adoptă diferite posturi în
viaţa cotidiană, în funcţie de societatea în care trăieşte
 rolurile sociale
2
  în societate individual poate îndeplini activităţi care impun
un efort fizic mai mare sau mai mic pe care să-l compenseze
prin rezistenţă fizică şi odihnă;
 organizarea social
 societatea organizează activităţi pentru petrecerea timpului
liber, în mişcare şi agrement;
 tradiţiile şi religia
 individual poate lua posturi, legate de obiceiuri religioase, şi
tradiţii.

 Manifestări de independenţă

- postura (poziţia) adecvată

 ortostatismul (în picioare)
 capul drept, privirea înainte;
 spatele drept;
 braţele pe lângă corp;
 şoldurile drepte;
 membrele inferioare stau lipite, picioarele în unghi drept pe
gambe;
 această poziţie este asigurată prin contracţia unui număr
mare de muşchi.
 şezând
 capul drept
 spatele drept, rezemat
 braţele sprijinite
 coapsele orizontale;
 gambele verticale,
 piciorul în unghi de 90 de grade cu gamba, sprijinit pe
podea.
 culcat (clinostatism)
 decubit dorsal (pe spate)
 decubit lateral, stâng sau drept (într-o parte)
 decubit ventral (pe abdomen)

3
 - mişcarea adecvată
Tipuri de mişcări
 ABDUCŢIE – este mişcarea de îndepărtare , realizată în afara axei
longitudinale;
 ADDUCŢIE – este mişcarea realizată înăuntru, de apropiere, faţă
de axul median al corpului;
 FLEXIA – sinonim cu îndoire;
 EXTENSIE – sinonim cu întindere;
 ROTAŢIE – mişcarea realizată în jurul axei lungi, internă sau
externă;
 PRONAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în jos;
 SUPINAŢIE – mişcarea de răsucire a palmelor în sus;
 CIRCUMDUCŢIA – mişcarea complexă, care totalizează flexia,
extensia, abducţia şi le asociază cu rotaţia;
 EXERCIŢIILE FIZICE – sunt activităţi fizice efectuate cu
scopul de a îmbunătăţi randamentul muscular şi circulaţia:
 active - executate de către individ;
 pasive - mişcări ale articulaţiilor executate de către o altă
persoană;
 izometrice – contracţii musculare în care lungimea muşchiului
rămâne neschimbată, crescând numai tensiunea sa (contracţia
muşchilor pentru menţinerea poziţiei corpului);
 izotonice – constă în modificarea lungimii muşchiului,
tensiunea rămânând constant (ex. extensia, flexia)
 de rezistenţă – sunt exerciţii cu scop de creştere a tonusului
muscular

Mişcările de deplasare ale corpului sunt:

 MERSUL – reprezintă ansamblul de mişcări executate de muşchii
membrelor inferioare;
 FUGA – este realizată prin aceleaşi contracţii ce se produc şi în mers,
dar cu o frecvenţă şi intensitate mai mare;

Educaţia pacientului pentru menţinerea independenţei în satisfacerea nevoii

4
- Educaţia posturală statică:
 evitarea poziţiilor în ortostatism sau aşezat pentru perioade lungi de
timp;
 schimbarea cât mai des a poziţiei adoptate;
 la locul de muncă, activitatea efectuată în ortostatism să fie adaptată
înălţimii persoanei;
 când activitatea desfăşurată, la locul de muncă, necesită poziţia şezând
este important ca:
 scaunul de la birou să fie prevăzut cu suport pentru braţe şi
adaptat cu înălţimea;
 braţele să se poată rezema confortabil pe suprafaţa de lucru;
 coatele să formeze un unghi drept;
 poziţia să nu necesite aplecarea înainte deoarece provoacă
tensiuni musculare la nivelul cefei care, în timp, pot afecta
coloana vertebrală;
 când este neapărat necesar ortostatismul prelungit, poziţia
corpului nu trebuie înclinată înainte, pentru echilibru aşezâdu-
se, alternativ, unul dintre picioare cu câţiva centimetri în faţa
celuilalt;
- Educaţia posturală dinamică:
 la aplecare se vor îndoi genunchii, fără a se curba spatele;
 pentru ridicarea de greutăţi se va adopta poziţia îngenuncheat sau
ghemuit;
 greutatea va fi ţinută cu ambele mâini, cât mai aproape de piept,
pentru a se evita înclinarea în faţă; se evită tocurile;
 mersul, plimbările, excursiile sunt recomandate pentru menţinerea
formei fizice, pentru tonifierea organismului, unei bune circulaţii şi
respiraţii;
- Evitarea tabagismului, a meselor copioase, a obezităţii

II DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII

Probleme de dependenţă
1. Imobilitatea

5
 2. Hipo/Hiperactivitatea
3. Necoordonarea mişcărilor (ataxie)
4. Postură sau atitudine inadecvată
5. Circulaţie inadecvată
6. Refuzul de a efectua activităţi
7. Edeme ale membrelor

1. IMOBILITATEA
 reprezintă diminuarea/incapacitatea pacientului de a se mişca;
 poate fi impusă ca metodă terapeutică în traumatisme, boli organice şi
funcţionale (IMA, embolie, hemoragii);
 poate fi cauzată de stări generale grave cu alterarea conştienţei (coma
profundă);
 reprezintă inversul mobilităţii. Mobilitatea este capacitatea individului
de a se transfera de pe o suprafaţă pe alta.
 determină apariţia de:
 tulburări respiratorii şi circulatorii;
 necroze de presiune, pneumoniile hipostatice,
 tulburări de micţiune şi defecaţie;
 lipsa odihnei, a somnului şi a poftei de mâncare;
 comunicare deficitară prin izolare, disconfort, pierderea încrederii
în sine, anxietate;
 predispoziţie la traume psihologice şi fizice.
 Surse de dificultate
- de ordin fizic:
 boli ale SNC, de exemplu: accidente vasculare cerebrale, pareze,
paralizii;
 bolile osteo-articulare ( fracturi, entorse, luxaţii, ankiloze, inflamaţii,
tumori osoase);
 prezenţa bolilor sistemului muscular (miozitele);
 durerea ;
 obstacole în calea mişcării (pansamente, aparat gipsat, extensie
continuă).
- de ordin psihologic
 tulburări de gândire, anxietatea, stresul, pierderea, separarea;
6
  boli psihice care se însoţesc de lipsa de interes pentru mişcare;
- de ordin sociologic
 eşecul
 izolarea
- lipsa cunoaşterii: de sine, despre alţii şi despre mediul înconjurător

 Manifestări de dependenţă
- atonie musculară
 scăderea tonusului muscular;
- atrofie musculară
 diminuarea volumului muşchiului, a contractilităţii sale;
- hipertrofie musculară
 mărirea volumului unui muşchi;
- contractură musculară
 contracţie involuntară şi permanentă a unuia sau mai multor grupe de
muşchi care determină o poziţie inadecvată;
- ankiloza
 diminuarea sau imposibilitatea mişcării unei articulaţii;
- crampa
 contracţie spasmodică, involuntară şi dureroasă a unuia sau a mai
multor muşchi, cauzată de poziţie incomodă, de compresiunea unui
nerv sau deficit de calciu;
- escara de decubit
 distrugere a ţesutului cutanat prin scăderea sau absenţa aportului
sanguin, care apare la bolnavii cu repaus total la pat, datorită unei
compresiuni mai îndelungate între proeminenţele osoase şi un plan
dur (ulceraţii ale pielii apărute în urma tulburărilor trofice prin
neirigare corespunzătoare cu sânge);
- râsul sardonic (tetanos)
 cauzat de contracţia muşchilor masticatori
 dă gurii un aspect răutăcios; batjocoritor, sarcastic;
 determinat de trismus (contracție spastică involuntară a mușchilor
mandibulei, care poate împiedica deschiderea gurii)
- dificultate de deplasare (a se aşeza, ridica, a merge)
- diminuarea sau absenţa mişcării
7
 Intervenţiile asistentei (pacient cu imobilitate)
OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI
AUTONOME ŞI DELEGATE
Pacientul să aibă tonusul muscular şi -planifică un program de activitate,
forţa musculară păstrată ţinând cont de cauza imobilităţii şi de
capacitatea pacientului de a colabora;

Pacientul să–şi menţină integritatea -aplică profilaxia escarelor:

tegumentelor  schimbă poziţia pacientului la 2
ore;
 masează regiunile predispuse cu
alcool 70 grade şi pudrează cu
talc
-efectuează exerciţii pasive;
-învaţă pacientul care este postura
adecvată şi cum să efectueze exerciţii
musculare active;

Pacientul să-şi menţină funcţia -învaţă pacientul cum să respire profund

respiratorie corespunzătoare şi să tuşească;
-să-şi îndepărteze secreţiilor;
-administrează medicaţia prescrisă de
medic;

Pacientul să fie echilibrat psihic -pregăteşte psihic pacientul, în vederea

aplicării tehnicilor de îngrijire;
-redă încrederea pacientului că
imobilitatea este o stare trecătoare şi că
îşi va putea relua mersul

8
Pacientul să-şi menţină satisfăcute -suplineşte pacientul în satisfacerea
celelalte nevoi nevoilor sale;

2. HIPERACTIVITATEA ŞI HIPEREXCITABILITATEA
- Hiperactivitatea
 reprezintă creşterea ritmului mişcărilor şi a activităţii generale a
individului;
 determinată de instabilitatea emoţională şi de pierderea ideilor
- Hiperexcitabilitatea
 reprezintă creşterea reactivităţii musculare la diverşi stimuli.

 Surse de dificultate
- cauze de ordin fizic:
 tulburări endocrine;
 reacţii medicamentoase, etilismul cronic;
- cauze de ordin psihologic:
 tulburări de gândire, senilitate,
 situaţii de criză (pierderea unui membru al familiei, separarea de
membrii familiei).
- lipsa cunoaşterii

 Manifestări de dependenţă

- spasme
 contracţie involuntară a unuia sau mai multor muşchi;
- ticuri
 mişcări convulsive, involuntare ale ochilor, ale gurii, ale unui braţ sau
ale unui picior;
- manie
 psihoză caracterizată printr-o stare de excitaţie, în special, în sfera
activităţii;

9
  bolnavul este neliniştit, turbulent;
 desfăşoară în ritm rapid activităţile fără a le finaliza
- euforie
 bună dispoziţie
- mişcări rapide, frecvente, caracteristice
- vorbire precipitată
- recţie la stimuli interni şi externi (luminoşi, auditivi)

Intervenţiile asistentei (pacient cu hiperactivitate)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI
AUTONOME ŞI DELEGATE
Pacientul să prezinte mobilitate normală - asigură mediul optim pentru pacient:
semiobscuritatea încăperii, linişte,
reducerea numărului de vizitatori;
-asigură condiţii ca bolnavul să facă băi
călduţe, să consume lichide la
temperatură moderată

Pacientul să–şi menţină integritatea - supraveghează permanent pacientul,

fizică pentru a nu se răni;
- înlătură obiectele ce ar putea răni sau
incomoda pacientul;
-administrează tratament tranchilizant –
la indicaţia medicului,
-unde este cazul, aplică cămaşă de
protecţie, chingi ( pentru bolnavii agitaţi
excesiv).

3. NECOORDONAREA MIŞCĂRILOR
- constă în dificultatea sau incapacitatea individului în a-şi coordona
mişcările, acestea devenind haotice, imprecise, inutile.

10
 Surse de dificultate
- de ordin fizic
 boli ale sistemului nervos ( boala Parkinson, sindroame cerebeloase);
 deficit senzorial (orbirea);
 dezechilibre hidro-electrolitice;
 reacţii medicamentoase, droguri;
- de ordin psihologic:
 tulburări de gândire, stress,
 emoţii puternice, anxietate;
- de ordin sociologic
 mediu necunoscut
- lipsa cunoaşterii
 prin necunoaşterea sinelui şi a mediului înconjurător;

 Manifestări de dependenţă
- akinezie
 lipsa sau diminuarea mişcărilor normale
 imposibilitatea sau dificultatea de a efectua unele mişcări spontane ale
corpului, lentoare anormală a mişcărilor voluntare;
- ataxie
 tulburări de coordonare a mişcărilor active voluntare
 imposibilitatea de a coordona grupele musculare în cursul mişcărilor
voluntare, apar mişcări imprecise, ezitante (în leziuni cerebeloase sau
ale măduvei spinării;
- mers ebrios
 ca de beţiv (în sindrom cerebelos)
- convulsii
 contracţii repetate, involuntare ale unui muşchi sau grupe de muşchi,
urmate de relaxare;
 contracţia este instantanee;
- tremurături
 mişcare anormală caracterizată prin oscilaţii ritmice involuntare ale
unei părţi a corpului (membru, trunchi, faţă);
- tulburări ale mersului
- dificultatea de a trece din ortostatism în poziţia şezând
11
 - expresia facială caracteristică (faţa rigidă)

Intervenţiile asistentei (pacient cu necoordonarea mişcărilor)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI
AUTONOME ŞI DELEGATE
Pacientul să fie echilibrat psihic -pregăteşte psihic bolnavul înaintea
fiecărei tehnici de investigaţie sau
tratament (EEG);

Pacientul să aibă tonusul muscular -planifică un program de exerciţii fizice

adecvat activităţii depuse şi de mers, în funcţie de capacitatea
pacientului;
învaţă pacientul să utilizeze diferite
aparate de susţinere pentru activităţile
cotidiene;întocmeşte un program pentru
kinetoterapie;
-ajută pacientul să facă băi calde, îi face
masaje la nivelul extremităţilor,
-administrează medicaţia specifică;
Pacientul să-şi satisfacă toate nevoile - ajută pacientul să-şi satisfacă celelalte
organismului nevoi în condiţiile imobilizării acestuia;

4. POSTURĂ INADECVATĂ
- constă în adoptarea unei poziţii, care nu respectă pricipiile poziţiei
anatomice a corpului şi predispune individul la diferite deformări;
- poziţiile inadecvate se pot întâlni ca urmare a:
 oboselii, slăbiciunii musculare, anxietăţii, stresului sau durerii
 pacient imobilizat la pat;
12
  modificări produse de boală în organism (contracturi musculare în
tetanos;
 măsuri profilactice în prevenirea unor complicaţii (membrul inferior
ridicat în tromboflebită);
 examinări endoscopice.

 Surse de dificultate
- de ordin fizic
 deformări osoase ale membrelor inferioare: genu valgum, genu varum,
luxaţii congenitale de şold, picior strâmb congenital.
 durere, dispnee;
 imobilizarea prelungită în aparate gipsate, atele;
- de ordin psihologic
 anxietate, stress;
 tulburări de gândire
- de ordin sociologic
 condiţii de muncă inadecvate
- lipsa de cunoaştere de sine şi a celorlaţi

 Manifestări de dependenţă
- oboseala musculară
 reducerea temporară a capacităţii funcţionale a muşchiului, consecinţă
a activităţii excesive
- deformări ale coloanei vertebrale
 cifoză – deviaţia coloanei vertebrale cu convexitatea posterioară
 lordoza – accentuarea curburii lombare a coloanei vertebrale
 scolioza – deviaţia laterală a coloanei vertebrale
- deformări ale membrelor inferioare
 genu valgum – genunchi apropiaţi iar picioarele depărtate )(
 genu varum – genunchi depărtaţi si picioarele apropiate ()
 picior strâmb
 equin – sprijinit pe antepicior
 talus – sprijinit pe călcâi
 varus – sprijinit pe partea externă
 valgus – sprijinit pe partea internă
13
  picior plat – bolta plantară prăbuşită
- deformări ale şoldului
 luxaţie – ieşirea capului femural din articulaţia coxo-femurală
- poziţii
 pentru examinare
 ginecologică – pacienta stă pe spate, cu genunchii flectaţi,
depărtaţi, coapsele flectate pe abdomen;
 genupectorală – pieptul pe plan orizontal, pacientul
sprijinindu-se pe genunchi, poziţie utilizată pentru rectoscopie;
 Trendelemburg – trunchiul, membrele inferioare mai sus decât capul
(asigură circulaţia sângelui la creier),
 patognomonice
 opistotonus - este un spasm muscular al întregului corp, care
produce rigiditatea cefei şi a spatelui şi o poziţie a corpului
caracteristică – cu arcuirea trunchiului cu convexitatea
anterioara (în extensie, cu capul pe spate). Culcat, bolnavul se
sprijină pe cap şi călcâie,
 pleurostotonus - atitudine de încovoiere a corpului lateral, în
arc de cerc, determinată de contractura muşchilor unei jumătăţi
a corpului. Proba se poate observa la bolnavii de tetanos;
 cocoş de puşcă - culcat pe-o parte cu genunchii flectaţi, cu
mâinile între genunchi, cu capul în hiperextensie (în meningită)
- torticolis
 înclinarea capului într-o parte cauzată de contractura musculaturii
gâtului
- dificultate de schimbare a poziţiei
 semişezând în pat ( dispnee)
- clavus
 hiperkeratoză uşor reliefată, netedă (bătătură)

Intervenţiile asistentei (pacient cu postură inadecvată)

OBIECTIVE INTERVENŢIILE ASISTENTEI
AUTONOME ŞI DELEGATE
Pacientul să aibă postura adecvată -aşează pacientul în pat, respectând

14
 poziţiile anatomice ale diferitelor
segmente ale corpului;
-foloseşte utilajele auxiliare şi de
confort, pentru menţinerea poziţiei
anatomice

Pacientul să aibă o poziţie care să -aşează pacientul în poziţia adecvată

favorizeze respiraţia, circulaţia situaţiilor de urgenţă:
sângelui, drenajul secreţiilor bronşice  dispnee - poziţie şezând
 anemie acută posthemoragică –
Trendelemburg
 pacient cu secreţii bronşice –
drenaj postural
-foloseşte utilaje pentru confortul pac.
Pacientul să nu prezinte complicaţii ca aplică profilaxia escarelor:
escare de decubit, ankiloze, contracturi  schimbă poziţia pacientului la 2
ore;
 masează regiunile predispuse cu
alcool 70 grade şi pudrează cu
talc
-efectuează exerciţii pasive;
-învaţă pacientul care este postura
adecvată şi cum să efectueze exerciţii
musculare active;
-asigură igiena tegumentelor şi a
lenjeriei de pat şi de corp

5. CIRCULAŢIA INADECVATĂ (vezi nevoia de a respira si a avea o bună

circulaţie)

NESATISFACEREA NEVOII DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ

POSTURĂ AFECTEAZĂ RELAŢIA CU CELELATE NEVOI

15
 A comunica
- comunicare ineficientă şi izolare prin limitarea posibilităţilor de mişcare sau
invaliditate
A-şi menţine temperature în limite normale
- diminuarea/incapacitatea de deplasare şi mobilizare, determină
vulnerabilitatea la factorii meteorologici şi hipo/hipertermie;
A respira
- restrângerea activităţilor fizice recreative, deficitul motor, postura
inadecvată, determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor;
A se alimenta şi hidrata
- lezarea integrităţii sistemului locomotor (fractură, amputaţie) sau afecţiunea
neurologică cu deficit motor ( durere exacerbată la mobilizare) determină
dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic;
A elimina
- mobilizarea deficitară determină deplasare dificilă la toaletă, iar imobilizarea
prelungită la pat este cauza apariţiei tulburărilor reno-vezicale, incontinenţa
de urină, materii fecale, litiază urinară, infecţie urinară cronică;
A dormi a se odihni
- diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa
de activitate, efort fizic;
A se îmbraca şi dezbrăca
- disconfort cauzat de durere la mobilizare, precum şi afecţiunile articulare,
limitează capacitatea de autoservire, pentru îmbrăcat şi dezbrăcat, iar
imobilitatea determină imposibilitatea de a se îmbrăca şi dezbrăca
A fi curat a-si proteja tegumentele
- diminuarea deplasării şi a mobilizării determină neglijarea cestei nevoi, iar
imobilizarea determină tulburări trofice;
A evita pericolele
- risc potenţial major de rănire prin cădere, cauzat de imposibilitatea
menţinerii echilibrului, ortostatismului şi a tulburărilor de mers;
A acţiona după credinţele şi valorile sale
- afectarea participării la servicii religioase, reuniuni cultural, prin diminuarea/
inacapacitatea de deplasare (pacient incapabil să comunice la nivel sensorial,
motor, afectiv;
16
 A se realiza
- restrângerea preocupărilor sociale şi imosibilitatea participării active pe plan
profesional datorită afecţiunilor locomotorii şi invalidităţii,
A se recrea
- afectarea mobilităţii diminuează capacitatea de participare la activităţile
recreative;
A învăţa
- diminuarea /incapacitatea de mobilizare determină restrângerea sau
renunţarea la activităţi şcolare şi a preocupărilor intelectuale, precum şi
neacceptarea handicapului fizic, pacientul putând deveni instabil, agresiv.

PROCESUL DE ÎNGRIJIRE/PLAN DE ÎNGRIJIRE GENERAL

1. Culegerea datelor
 date despre pacientul îngrijit

2. Analiza şi interpretarea datelor

a) identificarea problemelor
- reducerea mobilităţii fizice, intoleranţă la mişcare, activitate, sindrom
potenţial de imobilitate;
- imobilitate parţială sau totală, necoordonarea mişcărilor, postură neadecvată;
- modificări ale capacităţii de a efectua activitate fizică în grup;
- alterarea procesului de creştere şi dezvoltare, circulaţie sanguină neadecvată;
- tulburări de echilibru.

b) formularea diagnosticului de îngrijire (PES-problemă, etiologie, simptom)

mobilizare, mobilitate limitată(P)
- cauzată de mediul înconjurător, constrângeri fizice, coordonare deteriorată,
durere, anxietate, adinamie, restricţii fizice;(E)
- mod de manifestare: imobilizare la pat, ankiloze hipotrofii misculare,
depresie, tulburări de circulaţie periferică (S)

17
 intoleranţă la activitate (P)
- cauzată de imobilizare la pat, stare de slăbiciune general, viaţă sedentară,
dezechilibru între necesarul de oxygen şi oferta plămânilor;
- mod de manifestare : vorbirea trădează oboseală sau slabiciune,
hipertensiunea arterială, tahicardie, dispnee de afort, modificări ale EKG cu
aritmie sau ischemie;

3. Planificarea îngrijirilor:
Pacientul :
- să-şi menţină o bună postură, să se deplaseze fără dificultate;
- să-şi prevină tulburările prin imobilizare;
- să respecte planul de mobilizare activă şi pasivă;
- să-şi amelioreze poziţia prin exerciţii fizice;
- să inveţe să se mobilizeze cu cârja, cadru, baston ;
- să-şi cunoască toleranţa la efort şi să-şi dozeze efortul;
- să-şi prevină ankiloza, atrofia musculară;
- să se deplaseze fără ajutor;
- să-şi combată staza venoasă.

4. Aplicarea îngrijirilor:
- îngrijirea pacientului imobilizat parţial sau total la pat;
- schimbarea lenjeriei de pat cu pacient imobilizat ;
- schimbarea poziţiilor în pat a pacientului;
- prevenirea escarelor de decubit şi a tulburărilor circulatorii periferice, a
ankilozelor, a contracturilor;
- metode de recuperare a mobilităţii prin mişcări active şi pasive;
- îngrijirea pacientului cu atele, aparat gipsat, aparate ortopedice;
- metode de recuperare prin utilizarea de cârje, cadru şi baston;
- transportul bolnavului, depistarea tulburărilor de static, exerciţii de corectare
a poziţiilor vicioase;
- determinarea şi înregistrarea valorilor funcţiilor vitale.

5. Evaluarea îngrijirilor se referă la :

- postură corectă, reluarea activităţii fizice şi menţinerea activităţii fizice;
- absenţa durerii, circulaţie periferică adecvată;
18
- prevenirea tulburărilor de decubit;
- toleranţă la efort;
- stare psihică bună.

19