17. Caracterizaţi conflictele de roller. Care sunt modalităţile de rezolvare a acestora?

Dacă individul încearcă să joace simultan roluri concurente, precum cele de mare manager,
specialist cu cele de soţ, părinte şi gospodar, sau roluri incompatibile, el riscă să fie marcat de
conflicte interroluri .

Chiar şi în cazul în care rolurile se derulează strict succesiv, derularea fiecărui rol riscă să fie
afectată de conflicte interne, intrarol, cauzate de :

- discrepanţa dintre idealul de rol de la momentul modelării individului şi modul real în care se
practică rolul;

- participarea individului la mai multe grupuri, cu valori şi modele divergente;

-incompatibilitatea dintre potenţialul nativ al individului şi cerinţele rolului atribuite

Faţă de aceste aspecte devine evidentă importanţa pe care o are felul în care individul a fost
modelat în procesul socializării, deoarece dacă a fost :

- consecvent modelat, va practica rolurile într-un mod conform cu societatea, devenind astfel
element social ;

- neconsecvent modelat, va practica rolurile într-un mod conformist, contrar convingerii sale,
devenind astfel oportunist ;

- nemodelat, va practica rolurile într-un mod neconformist cu normele societăţii, devenind astfel
deviant ;

- nemodelabil, va practica rolurile într-un mod contra-conform, atât cu normele, cât şi cu

valorile societăţii, devenind, dacă reuşeşte, revoluţionar, iar dacă nu reuşeşte, tratat ca duşman.

Sociologul rus Efendiev A. interpretează tipurile de conflicte de roluri în felul următor:

1. Conflictul dintre responsabilitatea funcţională a prescripţiei de rol şi aşteptările

socioculturale. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezinta atmosfera în care au trăit
savanţii disciplinelor socio-umanistice până la sfârşitul anilor 80 ai sec. XX. Pentru
fiecare ştiinţă, din perspectiva funcţionalităţii, era raţional ca persoanele, care efectuau
cercetări să adopte o poziţie raţional - critică faţă de existenţă. În condiţiile regimului
totalitar, însă, de la persoanele respective se aştepta - şi aceasta a devenit model socio-
cultural şi o cerinţă obligatorie, care era strict verificată – îndreptăţirea stării de lucruri
existente, încuviinţarea şi propagarea activităţii elitei politice. În consecinţă, cu unele
mici excepţii, ştiinţele sociale ca mijloc de cunoaştere raţional – critică a vieţii sociale au
fost reduse la nimic.
2. Conflictul, generat de abordarea diferită a rolului social de către persoană şi mediul
social. El poate fi condiţionat de schimbarea mediului socio-cultural al personalităţii.
Chiar schimbarea de către profesor a catedrei în cadrul unei şi aceluiaşi oraş poate
conduce la apariţia sentimentului de „străin”. Conflictele mai profunde apar în cazul unor
probleme de amploare, când este vorba de respingerea de către personalitate a anumitor
standarde de comportament, susţinute de către societate, stat.
3. Conflictul, generat de înaintarea, de către diferiţi subiecţi, a unor cerinţe diverse,
uneori chiar opuse, faţă de exercitarea de către personalitate a unui şi aceluiaşi rol.
 Deseori administratorul – şef solicită de la femeia muncitoare o atitudine plină de
sacrificiu la lucru, în timp ce soţul, copii – un randament mai redus, pentru ca să acorde
familiei mai multă atenţie;

4. Diferiţi subiecţi evaluează în mod divers importanţa unui şi aceluiaşi rol social.
Foarte des apare neconcordanţa dintre rolul de „tată grijuliu, bun familist” şi „savant
care-şi iubeşte lucrul său, cercetător plin de abnegaţie”. Această situaţie duce la lupta
internă , la dedublarea personalităţii. Această dedublare se poate manifesta în mod diferit
: savantul „nostru” tinde să se ocupe mai mult cu copiii , dar în realitate nu le acordă
atenţia cuvenită deoarece este ocupat de cercetări ştiinţifice. În acest caz conflictul de
roluri se manifestă ca o contradicţie dintre intenţii şi comportamentul efectiv. Conflictul
de rol poate să se manifeste şi prin inconsecvenţa comportamentului personalităţii. Într-
un caz, când eroul nostru nu efectuează cercetări ştiinţifice, el este un tată grijuliu. În alte
cazuri – acest individ poate să ne uimească prin indiferenţa şi cruzimea faţă de copilul
său.

Conflictul de roluri se manifestă nemijlocit ca luptă dintre motivaţii. În această luptă

învinge acea motivaţie care este mai importanţă pentru individ.

Indivizii încearcă să reducă conflictele de roluri prin :

- raţionalizare, ca reinterpretare a eşecurilor, pentru a le transforma din evenimente deosebite şi

insuportabile, în evenimente comune şi suportabile

- compartimentare, ca renunţare la anumite roluri.

- adjudecarea, ca proces intenţional de atribuire unei terţe părţi a responsabilităţii pentru o

decizie dificilă,

18. Cum se explică caracterul universal al stratificării ?

În sens foarte general stratificarea socială denotă procesul de intrare a indivizilor sau
grupurilor în statusul care redă o anumită poziţie socială aflată în cadrul unei ierarhii de natură să
impună relaţii de subordonare şi de supraordonare. În literatura sociologică , conceptul de
stratificare socială se utilizează în mai multe sensuri, dintre care cel mai larg este acela care
implică orice formă de diferenţiere socială capabilă să decupeze în societate grupări aflate într-o
relaţie de ordine totală sau parţială. Alteori, termenul de stratificare socială se aplică numai în
cazul utilizării unor criterii specifice de clasificare, ca, de pildă, cele legate de putere, venituri,
ocupaţii, prestigiu social, nivel de instrucţie etc. Luată în sensul său general , noţiunea de
stratificare socială identifică cu sau o include pe cea de structură socială. În acest din urmă caz,
teoria stratificării sociale, fie că abordează în chip distinct problematica structurii de clasă a
societăţii, fie că încearcă eliminarea de facto a acesteia din câmpul cercetării sociologice,
identificând clasa cu stratul social, atunci când termenul de clasă mai este folosit.

Baza stratificării o constituie inegalitatea naturală şi socială a indivizilor. Inegalitatea naturală (

deosebirile dintre indivizi condiţionate de particularităţile fiziologice şi psihologice nu sunt chiar
atât de inofensive; ele pot servi drept premiză pentru apariţia raporturilor de inegalitate între
indivizi. Cei puternici se impun în faţa celor slabi, cei şmecheri obţin victoria asupra indivizilor
naivi. O femeie frumoasă întotdeauna are superioritate faţă de celelalte, ei multe i se iartă, iar
realizarea dorinţelor ei devin pentru mulţi bărbaţi o obligaţie benevolă.
Totuşi, caracteristica principală a societăţii omeneşti o constituie inegalitatea socială. Sunt
sociale acele deosebiri care îşi au originea în diferiţi factori sociali : diviziunea muncii

( lucrătorii muncii intelectuale şi muncii fizice), modul de viaţă ( populaţie urbană şi populaţie
rurală ), rolurile sociale ( tată, medic, activist politic ) etc. Deosebirile sociale se pot suprapune
asupra celor naturale, când, bunăoară, devine savant un om deştept, talentat.

19. Explicaţi profilul stratificării societăţilor occidentale.

La etapa actuală, în SUA, de pildă, populaţia este divizată în patru clase, fiecare dintre ele (cu
excepţia clasei muncitoare ) poate fi împărţită în 1-3 pături: clasa superioară, de mijloc şi clasa
inferioară. În această ţară se promovează sistematic pe parcursul a 50 ani investigaţii sociologice
în cadrul cărora americanii sunt rugaţi să se atribuie la una din clasele enumerate. Cât nu e de
straniu, pe parcursul mai multor ani se manifestă o tendinţă stabilă, devierile nu întrec câteva
procente. În 1947 şi 1987 s-au considerat din clasa superioară 3 şi , respectiv, 4 % din americani,
din clasa de mijloc – 43 şi 47 %, din clasa muncitoare – 51 şi 43 %, din clasa inferioară 1 şi 5 %
7. Pentru clasa superioară este caracteristică autoreproducerea. Clasa inferioară trăieşte sub
pragul sărăciei. Dar nu numai ea. După date oficiale în 1990, 32 mln sau 14 % din americani
trăiau sub pragul sărăciei, care constituia 6024 dolari venit anual pe cap de locuitor. În categoria
săracilor intra şi o parte din clasa muncitoare. O altă parte, lucrătorii calificaţi , făceau parte din
clasa de mijloc. În rezultat, clasa de mijloc constituie în SUA aproximativ 60 % din
populaţie8.De altfel, în toate ţările dezvoltate, în pofida deosebirilor culturale şi geografice, cota
straturilor de mijloc este aproximativ aceiaşi – 55-60 %. Pe scara socială, creşterea ponderii
straturilor de mijloc se explică prin mai multe cauze obiective. În SUA şi alte state dezvoltate pe
parcursul secolului XX s-a micşorat cota muncii manuale şi a crescut ponderea muncii
intelectuale atât în industrie, cât şi în agricultură. În consecinţă, se micşorează numărul
muncitorilor şi ţăranilor, ultimii constituind în SUA 5 %9. Apar noi profesii care sunt
condiţionate de tehnologiile avansate. Reprezentanţii acestor profesii în mod automat nimeresc
în clasa de mijloc. A crescut capacitatea de cumpărare a populaţiei.

20. Caracterizați rolul straturilor de mijloc în funcționarea societății.

Clasa de mijloc reprezintă un grup de populație, capabilă să procure mărfuri de

import de calitate înaltă, mașini de import, să facă călătorii în străinătate, are accesul
și posibilitatea să recurgă la servicii la nivel mondial, inclusiv de obținere a studiilor
superioare. De la mijlocul sec. XX, în țările democratice cu economie de piață
dezvoltată, clasa de mijloc este formată din persoane ce dispun de independență
economică și pregătire profesională și apar în calitate de fundament social și forța
motrice a dezvoltării sociale11. În context mai larg, odată cu evidențierea misiunii
istorice a clasei de mijloc, este necesară evidențierea următoarelor caracteristici
distincte ale acestei entități, precum:

a. un nivel înalt al educației și profesionalism;

b. venituri stabile, suficiente pentru satisfacerea unui cerc larg de necesități;
c. activitate socială și economică;
d. inițierea inovațiilor și reproducerea cadrelor calificate;
e. menținerea stabilității în societate și asistența dezvoltării progressive;

Straturile de mijloc joacă un rol deosebit în societate. Acest rol poate fi comparat cu
funcţia coloanei vertebrale din organismul uman, datorită căreia omul îşi păstrează
echilibrul şi stabilitatea. Din straturile de mijloc fac parte acei indivizi, care sunt
independenţi din punct de vedere economic: proprietari de întreprinderi, specialişti,
funcţiile cărora sunt apreciate înalt de către societate: savanţi, medici, avocaţi,
manageri de mijloc, bancheri etc. Caracterul eterogen al stratului de mijloc nu
minimalizează rolul stabilizator al acestuia. El demonstrează stratului inferior modele
de acţiune şi de trai accesibile pentru acesta cu condiţia depunerii anumitor eforturi.
Nemulţumirea stratului inferior de situaţia în care se află este neutralizată prin oferirea
modelelor pornind de la care, intrând în competiţie, acestea au posibilitatea să-şi
îmbunătăţească condiţiile de existenţă.

Este de reţinut că în democraţiile occidentale se acordă o atenţie deosebită

configuraţiei stratificării prin raportarea salariului celor 10% din indivizi cu cel mai
mare venit la salariul a 10% din populaţia cu cel mai mic salariu. În SUA, în 1991
acest coeficient constituia cifra 14, în Suedia – 11.

21. Elucidaţi particularităţile stratificării societăţii moldoveneşti.

„Barometrul societăţii” realizat de SISI „Opinia” denotă că în anii de reforme doar 10% din
populaţia republicii se atribuia la categoria celor asiguraţi. Ponderea persoanelor neasigurate
varia de la 67,2% (1993) la 56,7% (2002), iar a persoanelor care se autentificau ca aflându-se la
limita supravieţuirii (sărăcia extremă) oscila de la 20,2% (1993) la 30,9% (2002). Practic 90 la
sută din locuitorii R. Moldova aveau un nivel de trai sunb nivelul aşteptărilor19.

Investigaţiile realizate demonstra că aproape 80% din populaţie se afla în sărăcie, 15%- puţin
asiguraţi şi doar 5% - asiguraţi şi foarte bogaţi.

Tendinţele stratificării politice:

În primul rând, recrutarea elitei în Republica Moldova are un caracter mixt, îmbinând
particularităţile sistemului de ghildă şi ale celui antreprenorial21. Primul presupune accesul la
putere a funcţionarilor de partid, iar cel de-al doilea - al oamenilor de afaceri. Aceasta dtermina
faptul, că conducătorii țării sunt oameni bogați, iar săracii lipsesc de la putere, ceea ce constituie
un indiciu al imaturității instituțiilor societății civile, care nu pot controla politicienii.

În pofida faptului că elita politică devine mai tânără, mai feminizată și chiar mai profesionistă,
totuși ea rămânr destul de închisă și corporatistă, dominată de interese înguste de grup.

În al doilea rând, lipsește unitatea politică între participanții la procesul social, drept rezultat al
înțelegerii diferite a scopurilor dezvoltării naționale, cultura consensului, tendința spre înțelegere
în realizarea transformărilor democratice.

În al treilea rând, procesul olitic se dezvoltă insuficient, structura lui este amorfă, scopurile
actorilor politici în lupta lor nu sunt concretizate. Aceasta conduce spre lipsa unui dialog
organizat între putere și opoziție, putere și societate. Opoziția tinde să se manifeste diferit de
oponenții săi poolitici, dar ca o mișcare protestatară radicală.

În al patrulea rând, eficiența scăzută a activității instituțiilor societății civile nu permite

desconcentralizarea puterii centrului.

În al cincilea rând, în Republica Moldova nu este lichidată practica raporturilor politice

clientelare, iar aceasta înseamnă că grupurile sociale apropiate de Guvern, parlament,
Președenție concentrează în mâînile sale principalele pârghii de conducere, obțin posibilități
specifice de utilizare meschină a puterii. Condițiile de realizare a puterii elitelor loxcale, la nivel
regional, sunt destul de limitate.

În al șaselea rând, cooperarea reciprocă în realizarea politicii interne și externe se destabilizează

deseori, ceea ce are un impact negativ asupra progresului social în ansamblu.

Din punct de vedere economic, stratul superior al societății moldovenești constituie circa 1-3%
din populație23 Acest strat este format din oameni cu studii superioare și medii de specialitate,
manageri de rang superior și mediu, lucrători calificați de muncă intelectuală și agricolă. Stratul
de mijloc este format din două grupuri de populație: din oameni înstăriți, care nu-și permit
procurarea lucrurilor de lux și din ceilalți, nu prea înstăriți, nevoiți să facă economii. Stratul de
mijloc cuprinde 1/3 din populație

Stratul de jos, de asemena, se compune din două categorii de populație. Prima categorie o
constituie oamenii prost asigurați, care se află la limita sărăciei, iar a doua categorie este
completată de oameni săraci, care permanent duc lipsa celor necesare. Stratul de jos constituie
2/3 din populație. Din startul de jos fac parte acele categorii ale populației, care sunt lipsite de
proprietate, practică munci necalificate, au venituri mici, care corespund nivelului oamenilor
săraci sau chiar și mai mic. Tot aici, se află grupurile care n-au câștiguri stabile, șomerii,
elemente declasate. Mai des, aceste straturi devin baza socială a partidelor și mișcărilor de
orientări radicale și extremist.

22. Explicaţi tipurile de mobilitate socială. Care sînt particularitățile mobilității sociale în
republica Moldova.

Tipuri de mobilitate sociala

Tumin a realizat o tipologie a mobilitatii sociale cu 6 dimensiuni.

I. dimensiunea spatiala a mobilitatii

1. mobilitate sociala orizontala - trecerea unui individ de la un grup la altul situat la acelasi
nivel in cadrul structurii sociale(ex. asistent universitar se muta de la o universiate la alta)

2. mobilitate sociala verticala - trecerea unui individ de la un grup la altul la nivele ierarhice
diferite:

a)mobilitate verticala ascendenta - infiltrarea indivizilor dintr-un strat inferior intr-un strat
superior deja existent. Crearea de noi grupuri de astfel de indivizi si patrunderea lor intr-un strat
mai inalt alaturi sau in locul grupurilor deja existente in acel strat.

b) mobilitate verticala descendenta - caderea individului dintr-un strat superior fara

degradarea grupului de origine. Degradarea grupului in raport cu grupul de origine sau chiar
dezintegrarea sa sociala.

II. dimesiunea temporala a mobilitatii sociale

1. mobilitate intergenerationala - schimbarea statusului social al individuluzi in raport cu

cel avut de parintii/bunicii sai.

2. mobilitate intragenerationala - se refera la schimbarea statusului individului in raport cu

cel avut anterior.
III. dimensiunea continutului mobilitatii. Se poate studia:

1. mobilitatea unor elemente ale statusului luate separat(profesie, domiciliu, venit, stil de
viata)

2. mobilitatea statusului luat in totalitatea sa

IV. dimensiunea mecanismelor de mobilitate(mostenire, reusita, casatorie, inaintarea in varsta,

vechime)

V. unitatea de mobilitate

1. mobilitatea sociala a unei singure persoane

2. mobilitatea unui grup social/categorii(de rudenie, etnic)

3. mobilitatea unei societati

VI. dimensiunea subiectiva a mobilitatii - studiul expectantelor, a niv. de aspiratie.

23. Elucidaţi situaţia tinerilor pe piaţa forţei de muncă în Republica Moldova (în baza
studiilor ce țin de sociologia educației).

Conform ODD 8, ținta 8.5 Guvernul Republicii Moldova și-a asumat responsabilitatea cu privire
la asigurarea către anul 2030 a unui nivel de ocupare similar cu media țărilor din Europa
Centrală și de Est, stimularea ocupării productive și a muncii decente pentru toate femeile și
bărbații, inclusiv pentru tinerii și persoanele cu dizabilități. Strategia națională privind ocuparea
forței de muncă (2017–2021) prezintă un cadru național care va contribui la realizarea acestor
angajamente. Totodată, ținta 8.6 prevede reducerea, până în anul 2020, a proporției tinerilor fără
un loc de muncă, fără educație sau formare până la un nivel similar cu media din țările Europei
Centrale și de Est.

Analiza datelor cu privire la situația tinerilor pe piața muncii demonstrează că, în prezent, din
totalul persoanelor ocupate în câmpul muncii fiecare a cincea este în vârstă de 15–29 de ani. În
intervalul anilor 2000–2016, influența factorilor de ordin demografic, economic şi social a dus la
creșterea populației tinere atât în valoare absolută, cât şi ca pondere în totalul populației ocupate,
excelând până la 23% către anul 2010. Ulterior, și până în prezent, se înregistrează o tendință de
diminuare a numărului tinerilor pe piața muncii. Fiind totuși un fenomen temporar, după anul
2011 numărul persoanelor în vârstă activă (16–57/62 ani), inclusiv al tinerilor, este în scădere.
Lipsa de investiții corecte în capitalul uman a împiedicat valorificarea acestui potențial pe piața
autohtonă a muncii, consecințele fiind evidente pe termen lung.

Indicatorii ocupaționali ai tinerilor înregistrează valori mai scăzute în comparație cu populația

economic activă totală. În ultimii ani, rata de ocupare a tinerilor (15–29 ani) oscilează între
28,4%3 și circa 31–33,3%4 , valoarea indicatorului fiind dependentă de faptul dacă este sau nu
este luat în calcul efectivul tinerilor care lipsesc din țară mai mult de 12 luni ca urmare a
migrației. Rata șomajului în rândurile tinerilor fiind cca de două ori mai mare decât în totalul
populației economic active

În Republica Moldova, fiecare al doilea tânăr de 15–29 ani începe pentru prima dată să-și caute
de lucru în medie la vârsta de 19 ani5 . Cercetările arată că traseul spre primul loc de muncă
stabil sau satisfăcător după terminarea studiilor are, pentru o persoană tânără, o durată medie de
8,6 luni, fiind un traseu mai îndelungat pentru femei (9,6 luni) decât pentru bărbați (7,4 luni). De
menționat, această distanță devine și mai lungă dacă ne raportăm la locul de muncă prezent al
tinerilor angajați. Astfel, se constată că pe piața internă a muncii o persoană tânără are nevoie în
medie de aproape trei ani (34,4 luni) pentru a termina tranziția de la școală la locul de muncă
tranzitat din prezent. Femeilor le este mai greu, ele integrându-se într-un final cu 9 luni mai
târziu (39,3 luni) decât bărbații (30,6 luni). Decalajul semnificativ dintre integrarea la primul loc
de munca stabil și cel actual indică probabilitatea că tinerii nu rămân în aceeași categorie de
activitate pentru perioade lungi de timp, trecând de la un loc de muncă la altul. Totodată, această
fluiditate pe piața muncii generează costuri economice și sociale în dezavantaj pentru creșterea
productivității muncii. Rata de ocupare în rândul tinerilor crește odată cu vârsta: pentru tinerii de
25–29 ani indicatorul este de 42,4%, pe când pentru tinerii de 15–19/20–24 ani este de 8% și
respectiv 24,4%, acești fiind implicați activ în procesul de studii.

Segmentul tânăr şi cel adult-tânăr al populaţiei în vârstă de muncă vor înregistra scăderi masive
în deceniile viitoare. Forţa de muncă tânără va fi mai puţină şi problemele profesionalizării și
consolidării competențelor acestei populaţii impun exigenţe deosebite. Din perspectivă medie și
de lungă durată, creșterea ocupării forței de muncă și asigurarea înlocuirii cadrelor calificate
trebuie să devină un obiectiv prioritar al politicilor. În prezent, dinamica slabă a pieței forței de
muncă duce la menținerea nivelului înalt al șomajului, proporției înalte a ocupării în sectorul
informal, în special a tinerilor, iar ritmul scăzut de modernizare și tehnologizare a economiei
naționale, salariile mici provoacă un decalaj important dintre nivelul de pregătire al tinerilor și
condițiile de muncă, favorizând plecarea acestora în căutarea unui loc de muncă peste hotare.
Pentru creșterea fortei de locuri de muncă, în special a celor de calitate – cu condiții bune de
muncă și calificări ce corespund societății moderne, sunt necesare politici coerente și programe
speciale ce presupun implicarea activă a autorităților publice locale, crearea de parteneriate
public-privat.

24. Ce înţelegeri prin marginalizare socială (excluziune socială)?

Din punct de vedere sociologic, în prezent, excluziunea socială se defineşte ca fiind „plasarea
unei persoane în afara formelor normale de viaţă socială, ca rezultat al unor deprivări multiple,
cu şanse reduse de reinserţie într-o viaţă socială normală, rezultat al discriminărilor, lipsei de
oportunităţi, cumulări de privaţiuni, degradării/nedezvoltării capacităţilor de funcţionare socială
normală sau al unui stil de viaţă individual sau colectiv care marginalizează”.37 Într-o formulare
mai succintă excluziunea socială este procesul prin care indivizii sau familiile fac experienţa
deprivării, fie de resurse (precum venitul), fie de legături sociale cu o comunitate sau societate
mai largă.

În societăţile de tip preponderent industrial sursa excluziunii sociale se poate plasa în:

- sfera economică – prin lipsa locurilor de muncă şi/sau insuficienţa resurselor;

- sfera drepturilor politice sau civile – prin necunoaşterea sau neutilizarea acestor drepturi;

- sfera relaţiilor sociale, de familie sau de rudenie – prin dezorganizarea, alterarea sau inexistenţa
unor reţele sociale de suport.

Fenomenul de excluziune socială este de tip complex şi cumulativ, riscurile marginalizării şi

izolării sociale crescând atât prin multiplicarea formelor de privaţiune şi inechitate socială, cât şi
prin ineficienţa sau inexistenţa unor mecanisme de protecţie socială.42

Cadrul normativ naţional prevede următoarele categorii de persoane socialmente vulnerabile :

- famiile cu mulţi copii;

- familiile monoparentale cu copii(familii incomplete);

- familiile tinere;

- copiii instituţionalizaţi;

- şomerii;

- invalizii (persoanele cu disabilităţi);

- persoanele vîrstnice (pensionarii);

- lucrătorii din sectorul agrar. (Aceste categorii sociale constituie grupuri ţintă ale excluziunii
sociale).

Remarcăm faptul că fenomenului sărăciei nu se reduce numai la dimensiunea economică, dar are
un caracter multiaspectual, caracterizându-se şi printr-un aspect social, comportamental, cultural
etc